ULTIMILE ZILE DE PACE

ULTIMILE ZILE DE PACE

Paradoxal sau nu, toate razboaiele incep la fel: pasnic. Cei care le declanseaza vorbesc insistent despre pace, in vreme ce adeptii pacii se pregatesc tenace de razboi. Dupa care, in cateva ore, zarurile sunt aruncate si se rostogolesc.

O vizita de doua minute
In seara de 31 august 1939, Radio Berlin transmite un comunicat privind vizita de numai doua minute a ambasadorului polon Josef Lipski la ministrul de Externe german, Joachim von Ribbentrop, la convocarea acestuia din urma. In cele doua minute, lui Lipski i se citeste foarte repede un simulacru de ultimatum in 16 puncte privind cedarea Gdanskului catre Germania. Guvernul de la Varsovia este somat sa il accepte intr-un interval de numai cateva ore, ceea ce reprezinta o imposibilitate, chiar daca conditiile puse ar fi acceptabile.

Lumea se afla pe marginea prapastiei, scrie Alice Voinescu. Cerul unei superbe zile de sfarsit de vara si inceput de toamna ascunde nori negri. De-acum, pentru unii, 'nimic nu e mai sigur decat razboiul', isi insemneaza Martha Bibescu. Iar sotul ei, George, il intampina 'intr-un mod foarte simplu, foarte direct, printr-un potop de injuraturi simple si reconfortante la adresa lui Hitler. Se da fuga in ajutorul Poloniei. Nu stiau pe unde sa se apuce, pentru a se lua la tranta, Acum stiu'.

Inainte de tranta, Mussolini incearca sa faca oficiul de mediator, desi este furios ca Hitler, aliatul lui, nu-l consulta. Mania ii este cu atat mai mare cu cat vineri, 1 septembrie, la ora 5 dimineata dupa incidentul de frontiera de la Gleiwita, nazistii distrug cu nava lor de razboi batranul dar puternicul cuirasat Schleswig-Holstein, depozitul de munitii polonez de la Westerplatte. Apoi trupele germane sa raspandesc in toate directiile. Ataca in sud, in durectia Carsoviei, incearca sa taie 'coridorul', pentru a izola fortele poloneze din provincia Gdynia de restul armatei. Obiectivul german este sa decimeze armata poloneza pe loc, inainte ca ea sa-si organizeze retragerea.

Polonezii nu-si fac iluzii. Ei stiu ca tanara lor marina cu numai 4 torpiloare, un puitor de mine si 5 submarine n-are nici o sansa in fata puternicei flote germane. Totusi, lupta in traditia eroica a tarii lor. Pe una dintre nave, un avizo, lovit de o bomba, supravietuitorii, ramasi la posturi, indreapta tunurile spre avioanele cu cruci gamate si continua sa traga pana ce nava se scufunda in apele portului Hela, baza navala poloneza de la Marea Baltica. Cine ar fi crezut numai cu trei zile in urma cand polonezii si-au aplaudat frenetic echipa nationala de fotbal pentru victoria cu 4-2 asupra selectionatei Ungariei, umpland apoi terasele cafenelelor si sporovaind veseli la o cafea si un lichior de chimen ca tot ei vor scormoni in ruinele caselor bombardate, insecati de pacla de fum si praf de pusca?

Sub 'presiunile' Frantei
In numai cateva ore dupa invatia Poloniei, Georges Bonnet, seful diplomatiei franceze, il insarcineaza pe Franois-Poncet, ministrul sau la Roma, sa-l informeze pe Ciano ca Franta este favorabila proiectului de conferinta lansata de Duce. Totodata aliatii, Franta si Anglia, inainteaza note catre Cabinetul cancelarului Hitler in care avertizeaza ca ei se vad obligati sa intre in razboi, daca Germania nu-si evacueaza trupele din Polonia. 'Faca guvernul german nu asigura guvernul Majestatii Sale ca a intrerupt orice actiune agresiva fata de Polonia si nu se pregateste sa-si evacueze trupele de pe teritoriul polonez se spune in nota britanica guvernul Majestatii Sale se vede obligat sa-si indeplineasca obligatiile sale fata de Polonia'.

Mussolini continua sa faca eforturi de pace si sambata 2 septembrie. El adreseaza o scrisoare personala lui Hitler, prin ambasadorul lui la Berlin, Attolico, in care refuza sa considere notele celor doua tari ca ultimative cum afirma cabinetul german si isi exprima convingerea ca pacea mai are o sansa: conferinta propusa de el, la care se poate discuta chiar un armistitiu, ce ar permite trupelor germane sa ramana pe pozitiile lor in Polonia. Doar sa nu mai avanseze. 'Danzigul este german', insista Ducele, Germania a obtinut deja 'satisfactie morala'.

Mai mult, el are sprijinul Frantei, sub 'presiunile' careia a si propus negocierile si conferinta. Nimic insa nu confirma afirmatiile lui. Numai preocuparea-i disperata de a evita un razboi general in Europa, prin incercarea de a-i atrage deopotriva la masa negocierilor pe Fhrer si pe aliatii occidentali. Din pacate, in afara oricarei realitati.

Prima reactie a lui Ribbentrop la scrisoarea Ducelui de sambata 1 septembrie dupa-amiaza: el gaseste aceasta propunere de pace de neconciliat cu notele anglo-franceze. Nu este un altimatum il asigura Henderson, ambasadorul britanic, ca pentru a se disculpa, pe Attolico, ambasadorul lui Mussolini la Berlin , ci un avertisment.

Lordul Halifax, ministrul englez de Externe, este insa mai categoric: 'Anglia nu poate accepta propunerea lui Mussolini, atata vreme cat trupele germane se afla pe teritoriul polonez', declara intr-o convorbire telefonica cu Ciano, solicitata de acesta din urma. La 25 august, Anglia a incheiat un tratat de asistenta mutuala cu Polonia.

Mnchen 2 esueaza
Berlinul, Roma, Parisul si Londra traverseaza in aceste ore un 'puseu' de activitate diplomatica. Cu atat mai mult cu cat ambasadorii polonezi din ultimele doua capitale devine nerabdatori. De la Varsovia minstrul de Externe Josef Beck ii indeamna sa faca presiuni asupra cabinetelor franceze, Daladier, si engleza, Chamberlain, pentru intrarea celor doua tari in razboi alaturi de Polonia invadata. In virtutea garantiilor acordate Poloniei de Londra si Paris cu cinci luni in urma, la 31 martie acelasi an.

Atent la starea de spirit a francezilor si ca fost soldat in primul razboi mondial, primul ministru Daladier il asigura pe ambasadorul polon, Lukasiewicz, in dupa-amiaza de 2 septembrie, ca va lua personal in mana fraiele ministerului sau de Externe si va stopa intarzierile si 'conversatiile dilatorii'. Zis si facut. In aceeasi dupa-amiaza, el obtine de la Camera Deputatilor creditele necesare pentru inceperea ostilitatilor. Asadar, in seara de 2 septembrie, el are mana libera. 'Polonia este aliata noastra', declara in discursul sau parlamentar. Este intampinat cu ovatii. Practic, Franta poate declara razboi Germaniei.

Intre timp, Cabinetul britanic revine. Ii comunica lui Ciano pentru ca mesajul ferm sa ajunga la Mussolini ca Marea Britanie nu poate discuta cu Hitler atata vreme cat trupele sale raman pe pamant polonez. Ceea ce Mussolini o marturiseste diplomatilor englez si francez de la Roma nu poate transmite Germaniei. La ora 21.00, in seara de sambata 2 septembrie timp in care ostilitatile naziste in Polonia continua Bonnet telegrafiaza la Roma, lui Ciano, pe un alt ton. Franta se asociaza stipulatiilor lui Halifax. La miezul noptii, proiectul pe care Mussolini il alintase cu numele de Mnchen-2 este inmormantat. Ciano, realist, este cel care intelege primul ca eforturile sale si ale socrului sau sunt in van. Se duce la culcare, dar nici nu adoarme bine si suna telefonul. Este informat ca Bonnet, prin Raffaello Guariglia, ambasadorul italian la Paris, ii cere sa obtina fie macar si o 'retragere simbolica' a trupelor germane din Polonia. Contele isi noteaza in jurnal in acea noapte istorica de 2 septembrie 1939, cand rand pe rand punctile pacii se sfarma: 'Nu mai e chiar nimic de facut. Arunc la cos propunerea lui Bonnet, fara macar sa-l mai informez pe Duce'.

Revolta si umilinta
Daca la Parus in Camera Deputasilor, angajarea Frantei este ovationata, militarii inca ezita. Sunt prudenti. Statul major al generalului Maurice Gamelin cere un nou termen, pentru a-si incheia laboriosul program de mobilizare. In plus, se teme ca Luftwaffe sa nu atace convoaiele militare ce serpuiesc pe sosele. Daladier si Bonnet explica la telefon primului ministru englez Neville Chamberlain aceste temeri.

Ce se intampla in acest timp in Cabinetul britanic? El se afla in sedinta de la ora 18.00. Premierul explica faptul ca ultimatumul ar fi trebuit trimis deja lui Hitler, dar s-a intarziat pentru convorbiri cu francezii, in principal pe subiectul propunerii italiene de pace. In plus cele doua ultimatumuri aliate trebuie concertate. 'Sunt in curs contacte cu guvernul francez, anunta Chamberlain, pentru a stabili impreuna termenul maxim pe care cele doua guverne ale noastre il vor acorda guvernului german pentru a-si retrage trupele'. Seara tarziu, in fata temporizarii practicate de Cabinet, Winston Churchill, aflat in opozitie, il suna pe Raczynski, ambasadorul polonez la Londra. Acesta nu-i poate oferi inca nici o informatie precisa in ce priveste atitudinea Angliei fata de aliata ei, dar ii da vesti de pe front, proaste, din pacate. Churchill il asculta si nu mai poate vorbi. Raczynski il aude plangand. 'Mi-a parut ca se simtea vinovat si profund umilit', scrie ambasadorul in jurnalul sau.

La miezul noptii, intr-o cladire de vis--vis de Downing Street 10, resedinta primului ministru, la nr. 11, un emisar special al lui Hitler, functionar la ambasada de la Londra, Dr. Fritz Hesse, remite un mesaj lui Sir Horace Wilson, secretar permanent la Tresorerie. Hitler este dispus sa se retraga si sa repare pagubele pricinuite, cu conditia sa primeasca 'Danzigul, controlul asupra coridorului si asigurarea ca Marea Britanie ar accepta sa serveasca drept mediatoare in conflictul germano-polon'. Sir Horace ii explica lui Hesse, spre surprinderea acestuia care sesizeaza cat de schimbata este atitudinea Angliei dupa invazie ca primul ministru si cabinetul sau nu ar putea accepta propunerile lui Hitler.

In aceste ore, pe Chamberlain il asigura de sprijinul sau si presedintele Roosevelt, in caz ca Anglia se va decide sa intre in conflict. Iar Daladier, ii spune Sor Horace oaspetelui sau german, a lasat sa se inteleaga ca declaratia franceza de razboi ii va succede la cateva ore celei britanice.

In seara aceea de 2 septembrie, ambasadorul britanic la Berlin, N. Henderson prezinta Berlinului textul declaratiei de razboi a Angliei.

La Palazzo Venezia, resedinta Ducelui luminile ard toata noaptea de 2 spre 3 septembrie. Benito Mussolini este intr-o confuzie totala. Si nu neaparat pentru ca nu l-ar aproba pe partenerul sau din Axa, ci pur si simplu pentru ca nu e pregatit de razboi. Italia este epuizata dupa campania din Abisinia si ajutorul militar acordat generalului Franco in razboiul civil.

In aceeasi seara tarziu, ambasadorul polon, Lukasiewicz, paraseste Quai d'Orsayul trantind usa. Bonnet l-a asigurat ca tot nu-i poate da un raspuns definitiv. 'Vorbe, vorbe, vorbe. La ce servesc vorbele? Polonia are nevoie de actiune imediata'. Bonnet fumeaza tigara de la tigara si nu stie ce sa-i raspunda. In tirade violente Lukasiewicz loveste in birocratia franceza. 'Nu e drept. Un tratat e un tratat si trebuie respectat'. Ca si Raczynski de la Londra, el se teme ca pana la urma Polonia va ramane singura in fata lui Hitler.

La Londra situatia este chiar mai complicata. Conservatorii, in frunte cu liderul lor din opozitie, Winston Churchill, ameninta sa rastoarne guvernul daca nu ia mai repede o hotarare favorabila Poloniei. Duncan Sandys, ginerele lui Churchill, ii telefoneaza lui Raczynski, doar pentru a-l asigura ca gruparea Churchil 'nu il va abandona'.

Iar dupa miezul noptii, Churchill ii scrie lui Chamberlain ca este surprins a nu fi primit pana acum nici o stire, mai ales ca a aflat ca declaratiile primului ministru in Parlament in favoarea temporizarii au fost primite cu ostilitate. Climatul Adunarii este in favoarea razboiului, il asigura liderul opozitiei.

Nota catre toate ambasadele germane
Intr-adevar, in Anglia Amiralitatea, Ministerul de Razboi si comandamentul aviatiei sunt impotriva amanarii termenului. Pe la ora 1.30 in dimineata de duminica 3 septembrie, se ajunge la un acord: ultimatumul britanic va expira la ora 11.00 in aceeasi zi. Toata lumea suna la Ambasada Poloniei sa anunte vestea. 'Ma simt, intr-adevar, putin mai fericit acum', raspunde Raczynski. Ambasadorul britanic la Berlin, Henderson, va inmana lui Ribbentrop textul ultimatumului in dimineata de 3 septembrie, la ora 9.00. Incepand de la ora 11.00 intre cele doua tari se instituie starea de razboi. 'Ar fi de dorit telefoneaza acasa Charles Corbin, ambasadorul francez la Londra ca Franta sa se alinieze acestei decizii'.

Bonnet, care il asculta, ofteaza si suna la Ministerul de Razboi, unde, la ora 2 din noapte, generalii delibereaza inca. Discutiile se poarta pe un ton ridicat si Corbin, rugat de ministrul de Externe sa ramana pe fir, poate auzi fiecare cuvant. Bonnet ii cere sa afle daca s-ar putea in extremis ca fortele britanice de bombardament sa fie puse la dispozitia francezilor.

Corbin este mai nelinistit decat toti, pentru ca de doua ori ambasada a fost asediata de parlamentarii englezi tot mai nerabdatori. Churchill, de pilda, afirma ca ar vrea ca Anglia sa intre singura de partea Poloniei.

Inca din primele ore ale diminetii, Berlinul traieste cu spaima bombardamentelor poloneze. Nici vorba de exuberanta belicoasa din 1914. Nu domneste defel debra razboiului, dimpotriva, o indiferenta generala fata de victoriile naziste in Est. La 4.50 dimineata de la Cabinetul lui Ribbentrop pleaca o nota catre toate ambasadele germane in strainatate: 'Politica germano-italiana se sprijina pe un acord total intre Fhrer si Duce. Daca sunteti intrebati, asa sa raspundeti'. Ribbentrop are asadar un prim aliat sigur, Italia fascista, dar si un altul, mai puternic decat primul: Rusia comunista, la zece zile dupa semnarea pactului de neagresiune. 'Ma revolta nerusinarea Axei. Puteau sa se iluzioneze asupra motivelor cata vreme sustineau ca bolsevismul e cel mai mare pericol dar acum, cand proclama identitatea telurilor? S-au incurcat in oportunism', scrie Alice Voinescu.

In Anglia, unde protectia civila este cea mai buna din lume (1 900 000 voluntari din cei 2 milioane au raspuns la apel), copiii, batranii, bolnavii sunt evacuati din Capitala. Dupa o noapte ploioasa, soarele straluceste intens. Afisele de pe ferestrese birourilor de turism invita la sejururi in Jamaica, pe Amazon, in Ceylon, Elvetia si in statiunile termale tamaduitoare din Germania, Prognozele astrologice din presa zilei de duminica 3 septembrie nu pomenesc nimic despre intrarea Angliei in razboi. Dimpotriva, un ziar titreaza chiar ca nu va fi razboi, iar un altul ca este ultimul an la putere al lui Hitler, titlul unei carti nou aparute.

Francezii asculta radioul, in asteptarea unei hotarari a guvernului lor. Nu se tem. Au incredere in linia Maginot. La Varsovia bombardamentele continua. Un pilot mai mult in joaca, isi alege o tinta estivala, Konstancin, la 50 km de Varsovia, pe malul Vistulei. De la 150 m altitudine el arunca vreo 6 bombe, care lovesc casele si ii scutura zdravan pe ambasadorul american Anthony Drexel Biddle, aflati cu fiica si sotia, la plaja. Dupa ce-si revine, Biddle comenteaza ca pilotul a facut-o intentionat si socoteste ca este victima primului incident diplomatic in care este implicat un american in acest razboi.

E duminica. Bisericile Poloniei sunt arhipline. In genunchi si in lacrimi polonezii se roaga.

'Razboiul a izbucnit. Unde-i razboiul? Unde pot fi gasite semnele acestui eveniment absurd in afara stirilor pe care trebuie sa le credem si a afiselor pe care trebuie sa le citim? Am trait urand aceasta jivina, iar acuma, cand o avem in fata noastra, n-o mai putem recunoaste. Atat de putine lucruri s-au schimbat. Mai tarziu, desigur, vor veni noroiul, sangele si nesfarsita sila. Dar astazi simtim ca inceputul razboiului seamana cu inceputurile pacii: lumea si inima le ignora Toti au tradat, cei care indemnau la rezistenta si cei care vorbeau despre pace. Iata-i, la fel de docili si mai vinovati decat ceilalti. Si niciodata individul nu s-a aflat mai singur in fata masinii de fabricat minciuni' (Albert Camus).

(Va urma)

Florentina Dolghin

Primele zile de razboi

Florentina DOLGHIN

Harry Truman, presedintele S.U.A., fusese artilerist in timpul primului razboi mondial si isi amintea peisajul selenar al teatrelor de razboi. Totusi, atunci cand a calatorit de la Potsdam la Berlin, in iulie 1945, a exclamat: 'Nu am mai vazut vreodata asemenea distrugeri'.
Nu exista statistici clare si sigure privind pierderile umane provocate de marea conflagratie. Estimarile oscileaza intre 35 000 000 si 60 000 000. Cheltuielile guvernamentale legate de razboi au fost apreciate la 1 000 000 000 000 dolari; dar ele nu includ, evident, mizeria si suferintele indurate, nici distrugerile provocate proprietatilor particulare. La sfarsitul razboiului ramasesera aproximativ 45 000 000 de oameni fara case, in Europa. Tot pe continentul nostru, 27 000 000 de persoane fusesera fortate sa-si paraseasca locul de bastina.
Cum a inceput tragedia?

Nici un lider nazist cu exceptia lui Ribbentrop, poate nu crede ca Anglia si Franta s-ar bate pentru Polonia. Hitler a hotarat atacul asupra acestei tari cu ferma convingere ca Anglia si Franta nu vor misca un deget, iar el isi va regla conturile cu Varsovia dupa propria-i dorinta.
Stirea ultimatumului britanic, raspandita repede in toate ministerele de la Berlin, ii consterneaza pe ofiterii superiori ai Wehrmachtului. Generalul Alfred Jode, de pilda, este atat de sigur ca nu va fi razboi, incat isi rezerva un loc pe un vapor pentru a face o croaziera in Mediterana, incepand din 23 septembrie.
Amiralitatea germana este chiar mai surprinsa decat generalii Wehrmachtului. Comandantii flotei Reichului moderne, dar modeste au toate motivele sa se teama de un conflict cu enorma si puternica marina britanica. Amiralul Karl Dnitz isi va aminti mai tarziu ca, in acea dimineata, Germania dispunea de numai 17 submarine in Atlantic. Cu atat mai ingrijorat esate cand marele amiral Erich Raeder ii relateaza cuvintele lui Hitler: 'In nici un caz nu trebuie sa lasam razboiul sa se extinda spre vest; ar fi sfarsitul Germaniei'.


Cantarind fiecare termen

Pe 3 septembrie 1939, ora 10.20, Georges Bonnet, ministrul de externe francez, dispune sa se trimita un mesaj urgent lui Robert coulondre, ambasadorul de la Berlin. Daladier l-a anuntat prin telefon pe ministru ca statul major este de acord sa inceapa ostilitatile a doua zi, luni, 4 septembrie.
Bonnet redacteaza mesajul istoric 'cantarind fiecare termen', cum isi va aminti dupa.
Nerabdarea englezilor fata de intarzierea Frantei creste din ora in ora. Imediat dupa telegrama expediata de Bonnet lui Coulondre, ambasadorul Frantei la Londra, Corbin, il suna pe ministrul sau de Externe: 'In Anglia circula zvonul ca Franta nu va intra in razboi inainte de luni ora 5 dimineata. Furia englezilor aduce un mare prejudiciu cauzei aliatilor'.
Bonnet ridica din umeri. Ora intrarii Frantei in razboi nu depinde de el, ci de statul major. In sfarsit, il suna din nou Daladier, multumit ca a reusit sa obtina din partea armatei inca 12 ore. Asadar, inceputul ostilitatilor este fixat la ora 5, duminica dupa-amiaza.
Bonnet il cheama urgent la telefon pe Coulondre la Berlin, ca sa opereze modificarea in nota cu care acesta urmeaza sa mearga la Ribbentrop. Coulondre refuza insa sa execute dispozitia pana nu identifica persoana care i-o da, asa ca, nerecunoscand vocea ministrului de Externe, il roaga pe acesta, politicos, sa-i dea la aparat un coleg de la Quai d'Orsay, a carei voce ii este mai familiara. Nici o suparare. Bonnet zambeste, il felicita pe ambasador pentru prezenta de spirit si se executa.


Kaiserul se roaga

Parisul e anormal de linistit in aceasta duminica. Magazinele sunt inchise, ca de obicei, ploaia a incetat, dar cerul este inca acoperit. Convoaie de camioane cu saci de nisip strabat strazile orasului. La ora 11.00 apar primele editii ale ziarelor de seara, care amintesc ca pe 3 septembrie 1939 este a 156-a aniversare a semnarii Tratatului de la Versailles, prin care Marea Britanie acordase independenta Americii (3 septembrie 1783).
15 minute dupa ora 11.00, ora la care Anglia declara razboi Germaniei, Neville Chamberlain, cu o voce profund marcata de emotie, pronunta o alocutiune radiofuzata. 'Suntem cu constiinta impacata. Am facut tot ce ar fi facut orice tara pentru a salva pacea Ascultati-ma atent. Este nevoie de ajutorul vostru. Puteti sa va angajati in fortele combatante sau in unitatile Protectiei civile'.
Reactia familiei regale la aceasta alocutiune este cea a oricarei familii din imperiu. Ca toti cei care au trecut prin primul razboi mondial, regele George VI are motive sa se teama pentru viitor. Regina Elizabeta, ca orice mama, se intreaba nelinistita ce se va intampla cu ai sai in timpul masivelor raiduri aeriene, care, cu siguranta, vor urma.
La Doorn, in Olanda, fostul Kaiser Wilhelm II asculta declaratia de razboi a primului ministru contra tarii sale. Batranul exilat, la cei 80 de ani ai sai, este unul dintre putinii germani ce poate sa-l asculte pe Chamerlain fara sa se teama de decretul care interzice compatriotilor sai sa asculte posturi de radio straine, sub pedeapsa cu inchisoarea sau chiar cu moartea. El ii cheama pe apropiatii sai in modestu-i livingroom pe sotia sa, Hermine, in primul rand si le cere sa se roage. Apoi merge la palatul din Doorn, unde pe perete se afla o harta gigantica a Poloniei, pe care batranul razboinic urmareste evolutia luptelor.


Slabiciuni neexploatate

In acest timp, la ora 10.15, in orasul Bydgoszcz (Bromberg) din Polonia centrala, incepe ceea ce sase ani mai tarziu, la procesul de la Nrnberg, se va numi 'prima atrocitate' a razboiului. 'Atrocitate germana', ii vor spune polonezii, 'atrocitate poloneza', ii vor spune germanii. Pana la urma va fi cunoscuta ca 'afacerea duminicii singeroase'. In timpul evacuarii periferiilor din vestul Bydgoszcz-ului, elemente ale minoritatii germane deschid focul asupra trupelor poloneze pentru a grabi intrarea 'eliberatorilor'.
Polonezii riposteaza dur. Au loc lupte de strada, soldate cu morti: 238 polonezi si 223 germani minoritari. In vremea acestui masacru, Armatele III si IV germane fac jonctiunea si incercuiesc armata poloneza din Pomerania. In lungul frontierei sileziene, de la Czestochowa in Carpati si muntii Tatra in sud, inegalitatea dintre fortele germane si poloneze este mai vizibila decat oriunde.
Dupa-amiaza armata din Pomerania este total dezintegrata. Cracovia, pe punctul de a cadea in mainile invadatorilor, este in ruine. Strazile freamata de oameni care fug ingroziti in afara orasului. Evrei, in majoritate. La 35 milioane de locuitori Polonia are zece la suta evrei, care vor sfarsi, aproape toti, in camerele de gazare naziste. Germanii, in ciuda bunei lor pregatiri, fac greseli; bunaoara artileria bombardeaza propriile blindate. Dar nu polonezii sunt cei care pot exploata slabiciunile inamicului. Ei au considerat dintotdeauna, si in orice caz din 1918, Rusia sovietica dusmanul lor numarul 1, asa ca au fost preocupati de frontiera lor estica, si nu de cea vestica, cu Germania. La 1 septembrie e prea tarziu ca sa mai indrepte ceva.


Churchill ca un leu in cusca

La Londra sirenele incep sa urle imediat dupa alocutiunea radiodifuzata a lui Chamberlain. Adica exact la ora 11.30. Populatia nu este nici surprinsa, nici panicata. Autoritatile politice si militare au avertizat ca razboiul va incepe prin violente atacuri aeriene. In liniste, londonezii se grabesc spre adaposturi, pe care, la cateva minute dupa incheierea alocutiunii primului ministru le ocupa deja.
Numai pentru a da exemplu si la insistentele garzii sale personale de corp, Churchill face ce fac toti londonezii, dar se simte ca un leu in cusca.
Alarma dureaza zece minute. Fara nici un atac aerian. Ministrul aerului se simte obligat sa explice populatiei, intr-un comunicat, ca 'un avion neidentificat fusese reperat pe coasta de sud a Angliei. Cand aparatul a fost recunoscut ca este al nostru s-a dat semnalul de incetare a alarmei'.


Raspuns fara echivoc

Cu cateva minute inaintea amiezii, Robert Coulondre paraseste Ambasada Frantei de la Berlin pentru a face ultimul sau demers pe langa MAE german. Incearca sa obtina o intrevedere cu von Ribbentrop; i se spune ca acesta nu este liber si ca va fi primit de secretarul de stat von Weizscker. Care ii declara ca nu are autoritatea sa-i raspunda 'nici satisfacator, nici altcum' la avertismentul din 1 septembrie. Coulondre este deconcertat. Weizscker ii sugereaza 'sa aiba rabdare sa-l vada personal pe ministru'. Ambasadorul este furios ca trebuie sa astepte.
Dar Ribbentrop nu intarzie prea mult. Vine de la o receptie oferita in onoarea noului ambasador sovietic, Aleksandr Skvartev, caruia Hitler i-a rezervat o primire calduroasa. 'Trebuie sa inteleg ca raspunsul guvernului german la scrisoarea mea din 1 septembrie este negativ?' intreaba fara ocolisuri Coulondre. 'Da', raspunse sec Ribbentrop. Ambasadorul citeste textul ultimatumului francez. 'Foarte bine, spune germanul cu o voce inghetata, Franta va fi agresorul'. Coulondre ii replica: 'Istoria o sa judece'.
Weizscker, prezent la intrevedere, ii strange cu un gest ferm mana diplomatului francez. Dar Coulondre nu-i intinde mana lui von Ribbentrop. Cei doi se privesc indelung in ochi. Coulondre pleaca cu impresia ca ministrul german nu ar fi vrut ca situatia sa fi evoluat astfel.
Germanii, pe care diplomatul francez ii vede pe fereastra masinii, la intoarcerea la ambasada, nu par prea patrunsi de febra patriotica si de entuziasmul belicos ce a marcat declaratia de razboi din 1914.
Conform principiului 'daca Anglia este in razboi, Canada este si ea', la ora 6.00 dimineata (ora canadiana), adica atunci cand expira ultimatul (britanic la Berlin), tara seangajeaza in lupta contra lui Hitler. O urmeaza Australia, Noua Zeelanda, Africa de sud, India.


Cine castiga?

Cateva ore dupa declaratiile de razboi anglo-franceze, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Belgia si Islanda isi proclama neutralitatea. La Copenhaga danezii se pregatesc de zor pentru concursurile cicliste. Desi este neutra, Danemarca incepe mobilizarea trupelor, convinsa insa ca nu va interveni in in conflict. In Suedia se iau masuri de restrangere a circulatiei automobilelor si pe 3 septembrie, se interzice vanzarea benzinei catre particulari.
La Bratislava, generalul Ferdinand Csatlos, ministrul de Razboi, declara celor 300 000 soldati ai armatei slovace ca 'interesele slovace sunt legate de cele ale armatelor germane si impotriva relatiilor cu Polonia'. Primul ministru, Josef Tiso, afirma intr-un discurs ca 'armata sa isi va apara independenta si isi va recupera teritoriile istorice abandonate Poloniei'. Asa devine aliata Berlinului, la 3 septembrie, aceasta tara mica, aflata de un an sub protectia Germaniei.
Printr-o ciudata coincidenta, in acest timp Fhrerul primesde in audienta pe noul ambasador sovietic, Aleksandr Skartev, insotit de Maksim Purkajev, noul atasat militar. Au multe de discutat intre care o problema grava: a patra impartire a Poloniei. Dupa tratatul, negociat la Moscova, incheiat intre Germania si Uniunea Sovietica la 23 august, Hitler poate sonda personal, pentru prima oara, sentimentele rusilor. Vizita este extrem de cordiala si presa din ambele tari 'va da pe dinafara' de dulcegarii in ce priveste relatiile dintre cele doua state totalitare. Exact in aceste ore Viaceslav Molotov, ministrul de Externe, il primeste pe Waclaw Grzybowski, ambasadorul polon in U.R.S.S., caruia ii marturiseste scepticismul sau cu privire la intrarea statelor democratice in razboi, in ajutorul Poloniei. Declaratiile acestora din urmatoarele ore il vor lua prin surprindere si pe el, si poporul sovietic. Pana la 1 septembrie cu totii credeau acelasi lucru: conflictul germano-polon se va incheia printr-un nou Mnchen.
La Londra, ambasadorul sovietic Maiski, personaj accepta in societatea aristocratica britanica, trebuie sa suporta criticile tuturor pentru alianta tarii sale cu Germania nazista. Multi, dintre prietenii sai ii intorc spatele cand acesta vine, in dupa-amiaza zilei de 3 septembrie, la sedinta Camerei Comunelor. 'Nu credeti in tot ce ati auzit despre pactul germano-sovietic, le cere ambasadorul colegilor sai. Pe moment suntem neutri. In viitor actiunile noastre vor fi conduse de interes, nu de sentimente', spune el.
De altfel, un mic joc de litere face furori in Anglia si pare a confirma ipoteza lui Maiski.
MuS solini
HiT ler
ChA mberlain
DaL adier
WhI ch (cine)
WiN s? (castiga).
Raspunsul se afla in a treia litera a fiecarui cuvant: Stalin


Bucurie, deruta, iluzii

Varsovia afla abia in dupa-amiaza de 3 septembrie ca francezii si englezii au intrat in razboi! Urmeaza o explozie de bucurie. Imnul Angliei, God save the King, rasuna la radio, cateva minute in sir in toata Varsovia. Masinile claxoneaza cu frenezie, oamenii plang, rad si canta pe strazi. Emotia atinge paroxismul o ora mai tarziu, cand polonezii afla ca si francezii au intrat in razboi.
Cam in aceeasi vreme, berlinezii primesc stirea ca tara lor este in razboi cu Anglia si Franta. Nu le vine sa creada. La radio se transmite Rapsodia ungara de Liszt, cand crainicul intrerupe acordurile muzicii si anunta vestea. 'Un cosmar, un vis urat' pentru orice berlinez, scrie Wallace R. Dwel, corespondentul lui Chicago Dauly News la Berlin.
La ora 18.50 in aceeasi seara de 3 septembrie 1939, Germania invita Rusia sa invadeze Polonia din est. Cinica propunere este continuta de o telegrama strict confidentiala adresata Kremlinului de von Ribbentrop prin contele Friedrich von Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova.
Este primul dintr-o serie intreaga de demersuri germane catre Rusia, pentru a o incita sa invadeze Polonia. Germania impartea astfel cu un partener oprobriul universal. Pana cand Stalin va considera oportun sa intervina, rusii vor fi surzi la asemenea apeluri. Cat despre rusii de rand, ei se asteapta din clipa in clipa ca tara lor sa declare razboi Germaniei. In ciuda recentului tratat incheiat cu Hitler, ei nu-si pot imagina ca tara lor sprijina Germania si lasa Polonia fara aparare. Miscarile de trupe din interiorul tarii par a le confirma ipoteza unui atac iminent contra nazistilor, in urmatoarea saptamana. Nimic mai iluzoriu.


Sambata, 2 septembrie

Ziua Duduii. Sa-mi traiasca, sa fie multumita si, ceea ce rog pe Dumnezeu sa-i dea, inainte de toate, e sanatate.
Prea putina atmosfera de sarbatoare, ca sa putem sa ne bucuram mult.
De dimineata vine stirea ca si Franta s-a asociat Marei Britanii in ultimatumul trimis Germaniei, ca pana maine, ora 11, sa inceteze ostilitatile si sa paraseasca teritoriul polonez si Dabzigul. N-am nici o iluzie asupra rezultatului, am chiar impresia ca acei care l-au trimis nici nu vor sa aiba vreun succes, caci sunt hotarati de a incepe lupta prin arme, spre a curma odata cu aceste metode ale lui Hitler.
Actiunea anglo-franceza mi se pare tot manata de ideea de a arata U.S.A. ca au ficut toate eforturile pentru pace, iata de ce intarzie pana maine de a intra in actiune.
Seara, la masa, sampanie, ca s-o serbam pe Duduia, iar pe urma cinema: Little princess, cu Shirley Temple.

Carol II


3 septembrie (duminica) 1939

Razboiul a inceput. Hitler monstru sau semizeu, parghie a destinului sau marioneta a Diavolului a ridicat din nou flamura mortii intre granitele popoarelor. Este el premergatorul si profetul unor vremuri mai drepte sau este bufnita unor prabusiri si dezastre iremediabile? Germanii se lupta pentru un viitor mai bun sau pentru pronaosul barbariei si al mortii Europei? Iata inca un jalnic examen! Popoarele crestine intorc spatele catre Golgota, tagaduiesc legea in care au crescut si-si bat joc de cele Noua Fericiri! Germanii descrestinizati si polonii catolici sunt deopotriva de orgoliosi si de lipsiti de crestinatate. Barbaria bazista domineaza, in fond, toate popoarele. Toti vor lumea aceasta, toti sunt ahtiati dupa masa si dupa huzurul Bogatului nemilostic! Daca cineva iti da o palma peste obrazul drept, izbeste-l asa ca sa-si adune maselele de pe jos!

Gala Galaction


In vagoane spre Siberia

La 60 de ani distanta cicatricele razboiului se mai vad inca. Anexarea de catre U.R.S.S. a partii orientale a Poloniei, la 17 septembrie 1939, consecinta a pactului Molotov-Ribbentrop, a fost urmata de masive deportari in Siberia. Dupa mai multe saptamani de drum chinuitor, prizonierii ajungeau in lagare, unde, pentru a supravietui gerurilor de 50 C, trebuiau sa-si construiasca singuri adaposturi. Multi dintre ei, de obicei copii si batrani, decedau in timpul calatoriei. 'Intr-un vagon a murit un copil si a trebuit sa i se arunce cadavrul prin orificiul din podea ce servea drept latrina. Saptamani intregi mama lui nu a vrut sa se miste din acel loc', scrie Andrzej Tarzos-Rastawiecki, care lucreaza la un film despre soarta deportatilor polonezi in U.R.S.S.
'Noi suntem mai isteti decat hitleristii, spunea un general sovietic prizonierilor ajunsi la Kolima, regiune din rasaritul Siberiei cu mare concentratie de lagare. Ei va ucid, apoi va ard in crematorii. Noi nu va ucidem, o sa crapati voi inguri. Dar mai inainte o sa ne ajutati sa construim comunismul'. Un prizonier rezista in medie, la cele 16 ore de munca pe zi, cam trei luni, apoi , slabit din cauza efortului si a hranei insuficiente, devenea inutil. La iesire cei care mai ieseau prizonierul semna un act prin care se obliga sa-si tina gura despre perioada petrecuta in lagar si despre ce vazuse acolo. Altfel il astepta pedeapsa de a se intoarce pentru inca 25 de ani.
Polonia orientala a cunoscut trei valuri de deportari: intre 17 septembrie 1939 si 22 iunie 1941, data invadarii U.R.S.S. de trupele naziste; dupa 1944, cand autoritatile sovietice s-au arestat pe cei din Armata de interior (legata de Guvernul in exil de la Londra); imediat dupa razboi.
10 februarie si 13 aprilie 1940, saptamana inceputa la 22 iunie 1940, apoi 22 iunie 1941 (adica prima zi de razboi intre cei doi aliati, Germania nazisa si Ruia comunista) atunci au avut loc deportiri masive: intre 240000 si 340000 de oameni de fiecare data.
In total, 1,5 milioane cetateni polonezi au fost expediati spre rasarit, din care o treime nu s-au mai intors niciodata, iar astazi mai traiesc 100000 de supravietuitori (60000 cu acte in regula, doveditoare ca si-au pestrecut 5-6 ani in lagarele sovietice).
In ciuda solicitarilor, Polonia nu spera sa primeasca compesatii de la Rusia. Mi degraba incearca sa aloce din bugetul tarii pensii pentru cei mai nevoiasi dintre fostii deportati.


Marti, 5 septemvre [1939]

Democratiile au inceput, negresit, vechile fraze despre lupta lor morala et. Anevoie au sa mai prinda vorbele goale; Franta-Anglia sunt tot atat de mielusele ca si Germania, doar caele sunt mai ipocrite si-si ascund rapacitatea in cuvinte sunatoare si in principii pe care le aplica dupa interesul lor. Polonia insasi nu poate fi simpatizata excesiv nici de cei mai romantici liberali. S.a purtat neleal cu toti in timp de 20 ani de cand si-a redobandit independenta; a avut tratat de alianta cu Franta si a tradat-o cu Germani; a avut pact cu Germania si a profitat sa jupoaie anul trecut pe bietii cehoslovaci, intocmai ca o hiena; a facut acum alianta cu Anglia, ca sa poata poza in intransigenta si sa provoace Germania, ca astfel Anglia sa aiba pretextul de-a incepe o lupta de exterminare contra Germaniei prea puternice. Baremi fata de noi a fost oribila: ne-a dispretuit, socotindu-ne nu aliati, ci vasali; a cochetat cu ungurii impotriva noastra si a facut frontiera comuna cu ei gratie germanilor, desi noua nu ne putea fi agreabila etc.

Liviu Rebreanu