GROAZA BUCURESTIULUI - TISTUL CHIHAIA CHIORUL

GROAZA BUCURESTIULUI - TISTUL CHIHAIA CHIORUL

paritia serdarului Costache Chihaiescu[1], tistul (comandantul) dorobantilor Agiei, cunoscut si sub numele de ,,Costache Chioru'', calare, singur, ori insotit de jandarmii pe care-i comanda, starnea o panica de nedescris. Fie in centru, fie in mahalalele periferice, negustorii trageau obloanele, bucurestenii se baricadau in case si slobozeau cainii, pandind cu inima stransa de dupa garduri, doar-doar se va departa de gospodaria lor, iar pe unde trecea val-vartej se facea dintr-o data cale libera.

Comanda cei 50 de dorobanti aflati in serviciul Agiei bucurestene, incepand de prin 1824, dar faima sa se va accentua in vremea revolutiei de la 1848. Ea va ajunge pana in secolul al XIX-lea, chestorul Vasile Daskevici scriind despre amintirile batranilor despre ,,Politia lui capitan Costache Chioru'' sau ,,ca pe vremea lui capitan Costache''.

Avea casa pe Calea Plevnei, in apropiere de cazarma de la Malmaison si se pare ca se tragea dintr-un neam de boiernasi bucuresteni. Il gasim primind o un premiu gras la salariul cuvenit in decembrie 1843: 2700 de lei prima, la un salariu lunar de 300 de lei! Excesul de zel se platea bine, iar aceasta apucatura s-a perpetuat de-a lungul vremii. A ramas in memoria contemporanilor ca omul fara pic de mila, cel ce lovea cu ,,garbaciul'', cu biciul si cu vana de bou si care te lasa fara bani in punga. Dincolo de exagerarile firesti - daca ne gandim ca reprezenta omul stapanirii, al represiunii si de ce nu, al legii - Chihaia a fost un om corupt, crud, spaima Capitalei, teroarea intruchipata, un tortionar medieval de apucaturile caruia s-au folosit mai multi agi, un om care nu cauta dreptate si pedepsirea vinovatilor, cat inavutirea proprie, scotocind sa afle locul unde au ascuns valorile furate, pentru a le insusi spre propriul folos.

In urma lui ramaneau fete violate, case necinstite, copii orfani de parintii ce fusesera omorati in groaznicele cazne inventate si perfectionate de el si de oamenii sai, la ,,beciul'' de la Sf.Anton (Curtea Veche de azi).

In scrierile autobiografice ale unui anume Ion Cristescu[2], arestat in 1838 de marele aga Manolache Florescu, pentru restituirea unei zestre, avea sa aminteasca si el de Costache Chihaia: ,,Dupa vreo zece zile ma pomenesc ca vine capitan Costache Chihaia si ma scoate in antreaoa arestului, apoi ordona la doi soldati inarmati cu pusti cu baionete, zicand: Soldati, va ordon sa-l tineti in picioare pe acest nesupus autoritatilor si indaratnic, fara sa-l lasati a se misca macar cat de putin. Ati inteles ce v-am spus? - Am inteles! Va mai spun o data: nici cea mai mica miscare, adica: sa nu se scarpine pe cap, nici pe corp, ba nici capul sa nu-l miste nicidecum, sau sa-l intoarca a se uita la ceva si nici mancare, nici apa sa nu-i dati; sa mi-l tineti asa ca si cand ar fi teapan. Cum il veti vedea ca se misca, sa-l intepati cu baionetele. Ati inteles?

Metodul acesta infernal de torturi, fiind inventat de capitanul Costache Chihaia, era cel mai teribil: intrecea pe toate celelalte; ouale coapte le punea la subtiori, vatraiele si lanturile arse le punea pe pantecele arestatilor! Mare si nelegiuit tiran era acesta. Dumnezeu l-a insemnat, caci era ca un monstru: avand un ochi, o mana si un picior schilod. Cand a murit, cu talerul l-au ingropat la Sf.Constantin, pe Podul de Pamant''.

Intr-un articol din ,,Pruncul roman'' (nr.20/ 29 iulie 1848), viitorul ministru de Interne Constantin A. Rosetti scria: ,,Acest capitan Costache ne bate in zilele Spatariei, ne fura si ne biciuieste si ne arestuieste de 24 de ani. Pe una chiar din doicile ,,Pruncului'' (tot dupa cum ingenios zice ,,Popolul suveran'') a inchis-o pentru niste pacatoase de versuri, la 1837 si a mai inchis-o si la 1848, desi nu mai facea asemenea pacate. [.]

Suferiram sa vedem oamenii mancand bice in loc de pane.''

In vremea revolutiei, dupa intrarea trupelor straine in Bucuresti, cand turcii se dedau la jafuri si siluiri cu deosebire in mahalaua Izvor, bicele dorobantilor si zgarbaciul lui Chihaia se arcuiesc pe carca celor prinsi in locuri nepotrivite si considerati revolutionari, iar vana de bou facea minuni.

Zilele de abuzuri ii erau numarate insa. Pentru masurile sale represive, guvernul revolutionar de la 1848 il va surghiuni la puscaria de la Ramnicu Sarat, alaturi de unii dintre cei aflati pana atunci sub porunca sa.

Revenit de acolo, Chihaia nu putea suferi pe revolutionari, din pricina carora avusese de patimit. I-ar fi dus fericit pe toti la ocna de la Telega, ori la Slanicul Prahovei, unde sa sape la bolovani de sare pana se va scurge si ultima farama de viata din ei.

,,Imi voi impleti biciul cu piele de ruman, imi voi zugravi seaua cu sange de ruman, ca sa poata tine mai bine rumanul ce poate libertatea cand se incearca sa fie pe aici'' - ar fi spus, potrivit lui Cezar Bolliac, dupa revenirea in functie.

Un episod din 1833-1834 ne da prilejul sa observam la acest zbir si o dovada de onoare. Iata imprejurarile: Oranduit ,,pentru nizamul (aplicarea regulamentului circulatiei, n.n.) si buna oranduiala, a nu se intampla nici un fel de rau la clubul lui Munsu Andronache Burele, unde se face si teatru'', Chihaia si cazacii aveau porunca sa nu lase trasurile ce aduceau musterii sa iasa pe poarta ce dadea in fata, intrucat incurcau circulatia. Venit cu familia, un anume Kir Iancu Baluta, liscan, supus austriac, l-a insultat pe comandant, numindu-l ,,magar, blestemat, porc de caine si injurandu-l si de mama'' si ,,sa-mi f. p. mumii mele''[3]. Fara a abandona lupta, Costache se adreseaza Judecatoriei judetului Ilfov, dar semnificativ este faptul ca el punea mai presus nu persoana sa, ci autoritatea institutiei pe care-o reprezenta, intrucat spunea: ,,Caci a lasa aceasta necinste este cu neputiinta pentru ca am urmat intocmai dupa poruncile Stapanirii, ce sunt date pentru buna oranduiala, iar cand dimpotriva nefacandu-sa cuviincioasa rasplatire, noi slujbasii vom fi departati de sub ascultarea poruncilor Stapanirii si a bunelor oranduieli, pentru ca de vreme ce am ajuns a fi batjocoriti si necinstiti de oameni straini, mai vartos dar inca de ai nostri patrioti''. Desi insulta a fost dovedita cu martori, jupanii din Divanul Criminal nu i-au dat dreptate. Se pot face similitudini cu perioada contemporana noua.

Dar intocmai cum o vorba taraneasca zice: ,,Fosta-i lele cat ai fost/ Da' acu' e lucru prost'', regimului despotic al Chihaiei ii veni si sorocul sa se duca.

Un om urat la chip, insemnat (era chior de un ochi), casatorit de cateva ori, care a murit batran si a fost ingropat ,,cu talerul'', in cimitirul din curtea bisericii Sfintii Imparati Constantin si Elena de la Podul de Pamant (Calea Plevnei) . Marturie a corectitudinii de care ar fi dat dovada - considera chestorul Vasile Daskevici - este tocmai faptul ca ,,a murit sarac, ingropat cu talerul'' .

Contemporanii au fost insa de cu totul alta parere: Bucurestiul a devenit mai frumos dupa disparitia sa.