IMPACTUL PRODUS ASUPRA SSI DE IESIREA ROMANIEI DIN AXA SI ALATURAREA ARMATEI ROMANE LA COALITIA NATIUNILOR UNITE

IMPACTUL PRODUS ASUPRA SSI DE IESIREA ROMANIEI DIN AXA SI ALATURAREA ARMATEI ROMANE LA COALITIA NATIUNILOR UNITE

Primele instructiuni metodologice privind modul de actiune al SSI in noile conditii au fost elaborate incepand cu luna septembrie 1944, imediat dupa semnarea Conventiei de Armistitiu. Prin urmare, cei care s-au numarat printre autori cunosteau clauzele Armistitiului si au cautat sa le interpreteze cat mai favorabil pentru necesitatile informative ale armatei. Prin modul in care au realizat cadrul tehnico-metodologic pentru activitatea Serviciului de Informatii, in paralel cu restructurarea si reorganizarea sa, demonstreaza ca cei aflati in functiile de comanda ale armatei au dovedit pricepere, luciditate, dar mai inainte de toate au reusit sa asigure continuitatea bazata pe traditii in acest domeniu.

Impactul produs de actul de la 23 august 1944 si prevederile Conventiei de Armistitiu. Anchetatorul Zelea, cel care studiase documentele SSI in legatura cu activitatea Blocului National Democrat - pentru a instrumenta Actul de acuzare in cadrul "procesului marii tradari nationale"din mai 1946 -, a afirmat la un moment dat in fata lui Eugen Cristescu ca "Serviciul Special [de Informatii - n.n.] a fost foarte bine informat in privinta lui 23 august de actiunea comunistilor", la care interlocutorul sau a raspuns, dupa ce a incercat de cateva ori sa se eschiveze: "Am avut un buletin politic, o concentrare de informatii din mai multe surse. A avut N.D. Stanescu o serie de informatori care ne-au dat toata chestiunea Sanatescu. Maresalul nu credea . Un alt document de ancheta, de data aceasta din 1949, ce instrumenta activitatea ofiterilor aflati in posturile de comanda ale principalelor sectii din SSI dezvaluie printre altele: "In preajma lui 23 august 1944, locotenent-colonelul Traian Borcescu a fost chemat la Marele Stat Major unde cativa ofiteri l-au intrebat daca avea vreo cunostinta despre ce se pregateste si de partea cui este. Borcescu a raspuns ca este de partea Armatei

Imediat dupa actul de la 23 august 1944, Gheorghe Cristescu, fratele fostului director general al SSI, ce conducea Sectia de criminalistica, a convocat la o conferinta intregul personal din zona de dizlocare. "Cu acea ocazie - spunea Gheorghe Cristescu - am explicat personalului ca SSI este o institutie de stat in serviciul patriei. Patria este acolo unde se afla Majestatea Sa Regele, Guvernul, Armata si Drapelul. Ca functionari de stat, in slujba patriei, datoria noastra este de a ne continua menirea cu o intensitate cat mai mare, cu o corectitudine cat mai desavarsita si cu o constiinciozitate perfecta

Veridicitatea acestor documente nu poate fi pusa la indoiala intrucat provin de la organe de ancheta, deci de la institutii cu posibilitati largi de verificare si probare a declaratiilor celor interogati. Am alaturat aceste fragmente de documente pentru ca ele releva trei aspecte esentiale: 1) SSI a fost bine informat in legatura cu pregatirea actului de la 23 august 1944; 2) conducatorul statului, maresalul Ion Antonescu, ca principal utilizator al fluxului informativ obtinut de SSI nu a luat masuri, probabil datorita neincrederii; 3) SSI a reactionat ca o institutie de stat si nu ca o structura a unui regim politic. Acest ultim aspect este demonstrat si de felul cum au evoluat evenimentele cu implicarea directa a unor cadre SSI.

Dupa plecarea lui Eugen Cristescu din sediul central al SSI, in dupa-amiaza zilei de 23 august 1944, locotenet-colonelul Traian Borcescu, seful Sectiei a II-a Contrainformatii, a preluat temporar pana la 28 august conducerea Serviciului. El a furnizat Comandamentului Militar al Capitalei lista cu numerele de telefon ale germanilor, care au fost imediat decuplate din centrala. A mers si la Marele Stat Major unde i s-a ordonat sa treaca la arestarea fruntasilor Grupului Etnic German si a revizionistilor maghiari.

Inca inainte de actul de la 23 august 1944, ofiteri din SSI stabilisera ca imediat dupa incetarea operatiilor militare ale armatei romane pe Frontul de Est, trebuiau reorganizate structurile informative pentru a face fata noilor conditii. Ruperea frontului de la Iasi de catre trupele sovietice si patrunderea lor rapida in adancimea teritoriului Romaniei dislocasera si dezorganizasera toate legaturile informative ale Sectiei a II-a din zona, fapt pentru care, in perioada 23-28 august 1944, SSI a fost singurul organ informativ in functiune care a transmis informatii Presedintiei Consiliului de Ministri si Marelui Stat Major al armatei romane privind inaintarea trupelor sovietice si dispozitivelor armatelor germane. Aceasta a fost si motivul pentru care la 25 august, primul ministru, generalul Constantin Sanatescu, i-a ordonat ofiterului aflat la comanda SSI, locotenent-colonelului Traian Borcescu, sa stabileasca prin masuri informative "ce legaturi exista intre Comandamentul sovietic si Partidul comunist, atat in Capitala cat si in restul tarii, pe masura ce trupele sovietice vor inainta . Pentru reusita acestei misiuni SSI urma sa coopereze cu Sectia a II-a din Marele Stat Major prin colonelul Aurel Runceanu. Dupa doua zile, T. Borcescu si A. Runceanu s-au pus de acord in ce priveste misiunile fiecaruia si modul de cooperare. SSI ii revenea misiunea de a supraveghea inaintarea trupelor sovietice, localitatile prin care treceau, caracteristicile armamentului din dotare, efectivele si directiile de inaintare. In acelasi timp, structurile contrainformative din SSI trebuiau sa verifice daca sovieticii lasa trupe in localitati, precum si legaturile intre comandantii sovietici cu organizatiile comuniste. In ultimele zile ale lunii august au revenit in Bucuresti efectivele SSI care fusesera dislocate la Arcuda pe timpul bombardamentelor.

Intre 29 august si 19 septembrie, la conducerea SSI a fost numit colonelul Victor Siminel. Noul director nu a facut altceva decat sa conduca activitatea informativa si contrainformativa a SSI in formula convenita in august 1944. La jumatatea lunii septembrie, din ordinul Comandamentului sovietic s-au sigilat aparatele de radio din dotare. In consecinta, activitatea externa, precum si le gaturile intre centrele Serviciului si rezidenturile interne au fost paralizate. Este primul amestec brutal al sovieticilor in activitatea SSI. Asemenea practici se vor repeta prin arestarea abuziva a unor cadre si agenti care facusera parte din structurile informative ale Frontului de Est.

Trebuia sa se treaca astfel la o reorganizare care sa corespunda acestor conditii. Sarcina de a reorganiza SSI i-a revenit Ministerului de Razboi, care luase initiativa unui proiect de lege inaintat la 10 septembrie 1944 suveranului. Peste 4 zile regele Mihai a semnat Decretul-lege 158 in baza caruia Serviciul Special de Informatii trecea de la Presedintia Consiliului de Ministri la Ministerul de Razboi. In ce priveste organizarea, functionarea si stabilirea atributiilor Serviciului, acestea urmau sa fie determinate prin decizie ministeriala.

Colonelul Ion Lissievici povesteste in lucrarea sa memorialistica faptul ca la 12 septembrie 1944, chiar in ziua cand la Moscova se parafa Conventia de Armistitiu intre Romania si Natiunile Unite, a fost chemat de generalul Mihail Racovita - ministrul de Razboi. Cu acea ocazie i s-a adus la cunostinta ca Ministerul de Razboi urmeaza sa-i incredinteze functia de director general al SSI, fapt pentru care ii lasa la dispozitie 10 zile pentru a se documenta in vederea reorganizarii institutiei in conformitate cu noile conditii social-politice interne. "Incepand de a doua zi - mentioneaza colonelul Ion Lissievici - am discutat cu fiecare sef de sectie in parte propunerile facute si am cazut de acord asupra unei organizari a sectiei respective cum si a activitatii ce urma sa desfasoare in viitor. Rezultatul acestor discutii a fost concretizat intr-o serie de scheme si grafice, insotite de detaliile scrise strict necesare . Conducerea Ministerului de Razboi a fost de acord cu noua schema organizatorica si cu misiunile informative fixate fiecarei sectii, fapt pentru care a elaborat decizia de numire a colonelului Ion Lissievici la conducerea SSI, incepand cu data de 20 septembrie 1944.

Restructurarea SSI, inceputa de colonelul Ion Lissievici, imediat dupa numirea sa in functia de director general, a durat aproape o luna si s-a realizat in paralel cu ancheta facuta de o comisie condusa de generalul Pais si colonelul magistrat Rudeanu. La aceasta ancheta, care a avut drept consecinta deconspirarea multor cadre si agenti, timorarea personalului si in consecinta o slaba eficienta in activitatea informativa, s-a ajuns in felul urmator. Una din clauzele Conventiei de Armistitiu (Art. 15) prevedea ca guvernul roman "sa dizolve toate organizatiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul romanesc, atat cele politice, militare sau paramilitare, cat si orice alte organizatii care duceau propaganda ostila Natiunilor Unite si in special Uniunii Sovietice, nepermitand in viitor existenta unor astfel de organizatii". Textul era cat se poate de clar, nu facea referire la nici un fel de epurare a aparatului de stat. Cu toate acestea, Grigore Niculescu Buzesti - ministrul Afacerilor Externe -, in sedinta Consiliului de Ministri din 16 septembrie 1944, a interpretat cu obstinatie articolul 15 din Conventia de Armistitiu, propunand "epurarea aparatului de stat" pe motiv ca din ceea ce auzise de la rusi, englezi si americani "rezulta ca aceasta chestiune este foarte importanta si ca ei cer masuri de epuratie, carora le acorda un foarte mare pret

Ministrul Afacerilor Interne, generalul Aurel Aldea, a mers si mai departe. Influentat probabil si de atacurile din presa la adresa SSI a semnat la 19 septembrie 1944 un ordin circular pentru toate inspectoratele de politie in care sublinia necesitatea "arestarii preventive a tuturor functionarilor SSI in scopul de a se preciza intreaga legatura cu Gestapo-ul, conservarea documentelor si identificarea intregii retele romane si germane care colaborase cu nazistii

In aceasta situatie locotenent-colonelul Traian Borcescu, seful Sectiei a II-a Contrainformatii, a intocmit la 27 septembrie un amplu raport, adresat Ministerului de Razboi, in care arata cu argumente convingatoare ca "SSI n-a fost niciodata o sucursala a Gestapo-ului . Prin acelasi document mai afirma ca "SSI nu a participat sub nici o forma la atrocitatile, crimele de razboi sau crimele politice, la masuri de constrangere etc., ci din contra, a denuntat conducerii statului fapte, ori de cate ori a avut posibilitatea s-o faca

La inceputul lunii octombrie 1944, Prefectura Politiei Capitalei a intervenit pe langa Ministerul de Razboi cu propunerea de a desfiinta SSI. Sectiile de contraspionaj si contrainformatii urmand sa treaca la Marele Stat Major - Sectia a II-a, iar sectiile de informatii, siguranta si politica sa fie incluse in structurile similare din Ministerul Afacerilor Interne. La acest demers, Ministerul de Razboi a raspuns, asa cum rezulta din Raportul intocmit la 14 octombrie 1944 de locotenent-colonelul magistrat A. Nicolau, ca "nu este de parere ca Serviciul Special de Informatii sa fie desfiintat in forma in care se gaseste astazi, in alte cuvinte sa fie mentinut la acel departament . Protectia facuta asupra SSI de catre Ministerul de Razboi nu era intamplatoare, bazata pe capricii de moment sau pe oportunismul unor generali, ci avea in vedere o conceptie si o doctrina bine articulata teoretic si ancorata in traditie. Totusi, pentru a pondera atacurile din presa si a preveni orice controversa cu departamentele de interne si externe - ce nu puteau avea in acel moment decat aspecte negative asupra prestigiului institutiilor statului -, Ministerul de Razboi a decis sa licentieze din Serviciu o parte din personalul civil, prevalandu-se si de micsorarea sumelor alocate din buget. In legatura cu acest aspect, colonelul Ion Lissievici consemna: "In ultimele zile ale lunii octombrie 1944, generalul Mihail Racovita mi-a pus in vedere sa licentiez din Serviciu 30% din efectivul personalului civil, pentru economii bugetare. Pentru executarea acestei masuri am obtinut aprobarea Ministerului de Razboi sa platesc salariul pe trei luni functionarilor ce urmau sa fie licentiati din serviciu. Dupa obtinerea acestei aprobari si tinand seama de propunerile sefilor de sectii, am procedat la executarea ordinului primit

Pentru a reliefa si mai bine impactul produs asupra SSI de actul de la 23 august 1944 va trebui sa ne referim si la raporturile dintre cadrele de comanda ale institutiei cu membrii de frunte ai Partidului comunist.

Dupa 23 august 1944, in contextul angajarii din ce in ce mai impetuoase a Partidului comunist in lupta politica, s-a resimtit nevoia unor informatii cu caracter politic dar si militar. La inceputul lunii septembrie in cadrul Comandamentului General al Formatiunilor de lupta patriotice a luat fiinta Sectia a II-a informatii si contrainformatii ca structura informativa a PCdR. Documentele de arhiva atesta ca era tinuta la zi situatia efectivelor armatei romane din garnizoana Bucuresti si imprejurimi. Aceste informatii interesau deopotriva si Comandamentul sovietic, unde se trimiteau regulat traduse in limba rusa, impreuna cu buletinele informative ale Formatiunilor de lupta patriotice. La 6 septembrie 1944 a avut loc o sedinta a Comitetului Central al PCdR si Formatiunilor de lupta patriotice unde s-a stabilit sa se colaboreze intens cu organele de informatii sovietice. Pe langa paza sediilor si a liderilor organizatiilor proprii se indica "sprijinirea activa a Armatei Rosii . Cu aceeasi ocazie s-au fixat si alte doua obiective, si anume: 1) de a organiza munca de propaganda politica in armata pentru a atrage cat mai multe elemente militare active de partea comunistilor si 2) exploatarea la maximum a legaturilor cu elementele apropiate din aparatul de stat pentru consolidarea popularitatii Formatiunilor de lupta patriotice si indeplinirea sarcinilor trasate.

Printre cadrele Serviciului Special de Informatii pe care comunistii au reusit sa-i "atraga la colaborare se numara N.D.Stanescu, seful Grupei politice. In documentele informative aflate in Arhiva Ministerului Apararii Nationale, acesta apare sub numele conspirativ "C. Petrescu". Cum a ajuns N.D.Stanescu, inalt functionar analist, inca de pe vremea lui Mihail Moruzov, sa colaboreze cu comunistii aflam chiar din scrierile sale memorialistice: "Imediat dupa 23 august 1944, inca din primele zile, constient de directia in care in mod natural se indrepta mersul istoriei noastre, am luat contact cu tov. Maurer pe care pana atunci nu-l cunoscusem, dar cu care in timpul bombardamentelor germane statusem in acelasi adapost, fiind intamplator vecin de strada". Ion Gheorghe Maurer l-a prezentat pe N.D. Stanescu lui Emil Bodnaras cu care a lucrat nemijlocit. Dupa cum singur a marturisit, N.D. Stanescu a furnizat comunistilor in primul rand informatii politice, utilizand intregul aparat informativ de care dispunea Serviciul. De asemenea, a urmarit "intrigile si masinatiunile politice care se urzeau de guvernele Sanatescu si Radescu, unele in colaborare cu SSI, tinand la curent si avertizand din timp conducerea PCdR . Astfel de "voluntari" s-au gasit si la Sectia a II-a a Marelui Stat Major in persoana maiorului N.I. Popescu, precum si in cadrul Sigurantei, comisarul sef Constantin Mihalcea si probabil ca n-au fost singurii. Ei tineau legatura direct cu Emil Bodnaras.

Prin aceste divulgari de secrete unor forte politice, care se aflau in contact direct cu ocupantul militar sovietic, s-a realizat cea mai spectaculoasa deturnare a fluxului informativ obtinut de serviciile de informatii romanesti. Se pare insa ca nu a fost singurul canal de scurgere a informatiilor, intrucat sovieticii apelau si la mijloace tehnice. Structurile specializate romanesti au facut sesizari pe linie contrainformativa, dar lucrurile nu s-au schimbat. Asa de exemplu, Centrul "M", prin Raportul nr. 1169 din 30 ianuarie 1945, informa Centrala Serviciului de Informatii ca "prin procedeul de a informa prin telefon forurile superioare, privind persoanele supravegheate sau care urmeaza a fi arestate pentru spionaj, se divulga secretul deoarece telefonul poate fi si este chiar interceptat". "De asemenea - se mai mentiona in Raport -, organele sovietice, care intercepteaza toate convorbirile telefonice, se sesizeaza de aceste indiscretii, cerandu-se predarea imediata a indivizilor, a caror cercetare este in curs

Se pune problema de ce au renuntat ulterior comunistii la serviciile acestor functionari ai SSI, de pe urma carora beneficiasera atat inainte de 23 august1944, cat si dupa, in sensul ca le furnizase informatii politico-militare necesare fundamentarii planului de preluare a puterii la 6 martie 1945. Raspunsul presupune desigur o analiza bazata pe o documentatie mult mai ampla, dar, referindu-ne strict la documentele memorialistice publicate, se prefigureaza urmatoarea explicatie. Pe Eugen Cristescu nu-l putea salva nimeni de a compare in fata Tribunalului Poporului. El fusese ridicat de sovietici la 24 octombrie 1944 si dus la Moscova pentru ancheta. Alaturi de maresalul Ion Antonescu, Eugen Cristescu era considerat unul din "pestii cei mari ai regimului", ce trebuiau facuti responsabili pentru crimele de razboi si dezastrul tarii. De altfel, nici anglo-americanii mu au intreprins nimic pentru a-l recupera pe fostul director general. Documentele atesta venirea in Romania a unui colonel Ross - de la Serviciul de informatii britanic - care se interesa de arhiva personala a lui Eugen Cristescu, deci pentru a incerca sa stearga urmele contactelor cu SSI din perioada 1941-august 1944, si ne referim aici in primul rand la documentele de ancheta privind pe inginerul Rica Georgescu si echipa "Autonomous". Nu trebuie uitat faptul ca misiunea OSS (Serviciul de Operatii Strategice al SUA) condusa de Frank Wisner a venit in Romania intre 28 august si 2 septembrie 1944, a luat legatura cu "Grupa Speciala" a SSI, dar nu s-a interesat de salvarea lui Eugen Cristescu, desi in aprilie 1943 serviciile de informatii americane din Istanbul afirmasera ca-si puneau mari sperante pentru viitor in Eugen Cristescu. Acesta din urma, desi a stat ascuns pana la 24 septembrie 1944, gasise mijloace de a comunica cu Iuliu Maniu si Ion Mihalache, de la care primea mesaje sa stea linistit ca situatia lui se va rezolva, totusi americanii n-au intreprins nimic pentru a-l salva. Deci, atat anglo-americanii cat si sovieticii tineau mult la judecarea "criminalilor de razboi din randul fostilor adversari, pentru ca erau invingatori si trebuiau sa-si acopere unele actiuni. Ca urmare, orice demers intreprins de fortele politice romanesti de a incerca o recuperare era de prisos. Singurul lucru pe care comunistii - respectiv prin Lucretiu Patrascanu in calitate de ministru de Justitie - l-au putut face pentru Eugen Cristescu a fost sa-i comute pedeapsa la detentie grea pe viata.

Lui N.D. Stanescu autoritatile comuniste i-au acordat la inceput toata increderea, numindu-l, la 4 martie 1945, in functia de sef al Serviciului Special de Informatii. Dar, imediat ce documentele SSI au incaput pe mainile Comisiei de ancheta au fost dezvaluite actiunile informative desfasurate de acesta in anturajul comunistilor, prin care s-a ajuns la cunoasterea planului de realizare a actului de la 23 august 1944, despre care maresalul Ion Antonescu fusese informat dar a refuzat sa ia masuri, considerandu-l neveridic. Se explica astfel de ce comunistii au renuntat ulterior la serviciile lui N.D. Stanescu, procedand chiar la arestarea si condamnarea lui.

In cazul locotenent-colonelului Traian Borcescu lucrurile sunt si mai clare. El incercase, si a reusit atat cat i-a stat in competenta, sa-i salveze pe anumiti fruntasi comunisti de a suporta actiuni represive pe considerentul ca puteau fi folositori Serviciului in viitor, dar dupa 23 august 1944, prin organizarea "Grupei Speciale cu misiunea de a supraveghea relatiile PCdR cu autoritatile sovietice din Romania, s-a compromis, fapt pentru care a platit si el ulterior cu ani grei de temnita.

Toate acestea vin sa demonstreze ca teza potrivit careia Partidul comunist reusise prin structurile sale informative de sub conducerea lui Emil Bodnaras sa penetreze Serviciul Special de Informatii, pare fortata. Prin penetrare informativa se intelege in arta informatiilor o actiune bine gandita pentru plasarea sau recrutarea unor agenti de valoare in locuri si medii de interes, de unde se pot obtine informatii pe timp indelungat sau pe momente operative, de care un centru de putere politica, militara ori economica are nevoie pentru a-si promova interesele. Or, raporturile dintre SSI si membrii de frunte ai Partidului comunist inainte de 23 august 1944 au avut caracterul mai degraba a unor masuri de protectie prin care s-a urmarit perspectiva. De exemplu, SSI i-a facut o protectie discreta si deloc intamplatoare lui Emil Bodnaras. Oficialitatile germane de la Bucuresti ce rusera arestarea si internarea in lagar a lui Bodnaras "ce avea domiciliu obligatoriu la Braila, dar care umbla prin tara sub numele de inginer Ceausu . Intrucat Ion Antonescu conta numai pe Lucretiu Patrascanu pentru a-l trimite la Moscova ca negociator al conditiilor de armistitiu, era dispus sa-l sacrifice pe Bodnaras. In acel moment a intervenit Traian Borcescu, seful Sectiei a II-a din SSI - care stia bine ce stia despre Bodnaras, si a sustinut in fata lui Antonescu "teza ca poate fi folositor la iesirea Romaniei din razboi . Apoi in vara anului 1944, cu ocazia aducerii lui Lucretiu Patrascanu in strada Armeneasca nr. 14, la avocatul Torasian - pana atunci avusese domiciliu obligatoriu -, s-a pus din nou problema arestarii lui Bodnaras cu care avea contact. Traian Borcescu s-a opus, si de data aceasta, arestarii, pe motiv ca "ne putea fi folositor , "cu atat mai mult cu cat ne apropiam de deznodamantul culminant de la 23 august . Astazi se cunoaste prea bine rolul jucat de Emil Bodnaras in actul de la 23 august, asa incat pentru o reconstituire corecta a istoriei va trebui sa consemnam o anumita complicitate - sub acoperirea de protectie - a SSI. Adevarul demonstrat de documentele de arhiva pastrate si publicate dupa 1990 releva incontestabil ca SSI a facut protectie "rezervei politice a statului , adica nu numai fruntasilor national-taranisti, liberali, social-democrati, ci si unor personalitati din miscarea de stanga (comunista), ca de exemplu Petre Constantinescu-Iasi, dr. Petru Groza, Ion Gheorghe Maurer si Mihai Beniuc. Pe acesta din urma, tanar poet la acea data, SSI l-a salvat de la o arestare si o condamnare iminente, intrucat fusese implicat in activitatea unei organizatii comuniste la Universitatea din Sibiu. Mihai Beniuc a fost mobilizat pe loc, la interventia SSI, fiind incadrat ca translator la Sectia a VI-a, filaj si cenzura corespondentei din cadrul SSI, unde si-a satisfacut stagiul militar pana la 23 august 1944.

Raporturile intre SSI si comunisti s-au pastrat si dupa inlocuirea guvernului prezidat de maresalul Ion Antonescu si schimbarea orientarii politice si militare a statului roman, mentinandu-se pana la 6 martie 1945. In contextul in care stipulatiile Conventiei de Armistitiu "aveau un parfum sovietic" dupa cum se exprimase pe buna dreptate generalul Schuyler - care a condus Misiunea militara americana din Romania -, unii functionari si ofiteri de frunte ai SSI au actionat asa cum au crezut ei ca e bine sa procedeze. Unii, din oportunism sau pentru a incerca sa se reabiliteze in fata comunistilor - cazul lui N.D. Stanescu -, s-au oferit din proprie initiativa sa le furnizeze informatii de care aveau nevoie in lupta politica, ceea ce desigur ii descalifica pentru calitatea de functionari ai informatiilor. Altii, printre care locotenent-colonelul Traian Borcescu, au ramas consecventi vechilor practici. Acesta repetase procedeul din perioada 1941-august 1944, adica a continuat relatiile cu fruntasii comunisti (cum facuse odinioara cu germanii) dar a organizat si "Grupa Speciala" (similara intr-un fel cu Agentura I) prin care urmarea sa informeze conducerea statului cu tot ceea ce era de interes pentru activitatea Partidului comunist si legaturile cu autoritatile militare sovietice. Toti au platit cu ani multi de temnita pentru modul cum au actionat, fiind condamnati pentru "activitate intensa contra clasei muncitoare". Or, in cazul unor "penetrari", agentii folositi nu sunt sacrificati, ci dimpotriva, retrasi acoperit, cu masuri de protectie pana la sfarsitul vietii. Este de fapt rezultatul unui angajament si al garantiilor pe care centrul de putere le realizeaza ca o recompensa pentru riscurile misiunilor indeplinite de agentii de penetrare. Angajamentul si masurile de protectie constituie in acelasi timp si tentatia pentru agentii care au acceptat riscurile misiunii. Dar despre aceste aspecte des uzitate in activitatea de intelligence nu poate fi vorba in relatia dintre Partidul comunist si Serviciul Special de Informatii.

Dupa instaurarea guvernului prezidat de dr. Petru Groza, in care comunistii au avut preponderenta, au reinceput epurarile in cadrul Serviciului de Informatii si inlocuirea vechilor functionari si ofiteri cu oameni selectionati pe criterii politice, care in termen de specialitate inseamna preluarea controlului asupra institutiei si nicidecum penetrare.

Din aceasta perspectiva procesul de sovietizare a Romaniei nu poate fi receptat ca produs al oportunismului sau conservatorismului manifestat de cadre de conducere ale Serviciului de Informatii ori ca impact al actului de la 23 august 1944. Procesul de sovietizare s-a datorat recunoasterii URSS ca partener de alianta si ca o mare putere, ceea ce a insemnat si o recunoastere concomitenta sau in consecinta a doctrinei politice si militare sovietice, a practicilor si compromisurilor ce decurgeau de aici: zone de influenta, impunerea regimului comunist in aceste zone. Documentele de arhiva dovedesc ca atunci cand s-a produs actul de la 23au gust 1944, in limbajul diplomatic al Marilor Puteri intrase deja sintagma "zone de influenta", Romania fiind atribuita celei sovietice. O dovada este scrisoarea adresata de Winston Churchill lui Roosevelt la 23 iunie 1944, in care primul ministru britanic afirma: "Rusii sunt singura putere care pot face ceva in Romania si am crezut ca era stabilit intre dumneavoastra si mine ca pe baza unor termeni rezonabili de armistitiu, exceptand compensatiile, ei sa dirijeze situatia in Romania".

Structurile de rezistenta nationala ale unui stat ca Romania, printre care si serviciile de informatii, atat cele institutionalizate cat si cele constituite ad-hoc, erau prea slabe pentru a se opune cu sanse de reusita in fata unui asemenea proces istoric. Valul de epurari, arestari si anchete in randul functionarilor si ofiterilor Serviciului de Informatii s-a datorat unor cauze obiective, respectiv aranjamentelor Marilor Puteri, iar singura sansa in care se mai putea spera, in conditiile in care nimeni nu era dispus sa le faca protectie, in afara de propria competenta profesionala, era supravietuirea.

Noile structuri organizatorice si cadrul tehnico-metodologic. Fata de structura organizatorica a SSI din timpul lui Eugen Cristescu, si avem in vedere ultima reorganizare din 1943, s-au propus unele modificari importante. In primul rand a fost desfiintata intreaga structura informativa a Frontului de Est (birourile agenturilor, "Esalonul Mobil", centrele si subcentrele informative), iar ofiterii si subofiterii ramasi disponibili au fost comunicati Ministerului de Razboi, Secretariatului General, pentru a se dispune incadrarea lor in unitatile armatei. O parte din functionarii civili au fost repartizati la alte sectii, iar ceilalti angajati, dupa primirea drepturilor banesti, au fost lasati liberi.

Sectia a III-a legaturi cu serviciile de informatii straine a fost desfiintata, personalul ei fiind repartizat, de asemenea, celorlalte sectii ale Serviciului. In locul acestei sectii a fost infiintat un birou, subordonat direct sefului Serviciului, incadrat cu cate un translator de limba rusa si engleza pentru legatura cu structurile informative similare din compunerea Comisiei Aliate de Control. A mai fost desfiintata si Grupa comunista din Sectia a II-a contrainformatii, iar personalul militar si civil incadrat la alte compartimente ale Serviciului, cu preponderenta in "Grupa Speciala , structura informativa acoperita care nu intra in organigrama oficiala.

Intrucat trupele romane erau angajate in actiuni militare alaturi de Aliati pana la capitularea Germaniei si Ungariei - conform art. 1 din Conventia de Armistitiu, in cadrul SSI a fost creata o noua structura informativa numita "Esalonul Operativ , care avea in subordine cate un "centru de informatii pe langa Armata I romana (Centrul 1) si Armata a IV-a romana (Centrul 2). Ambele centre aveau la randul lor in subordine subunitati denumite "subcentre informative

Prin reorganizarea inceputa in septembrie 1944 si consfintita printr-o Decizie ministeriala din 20 octombrie 1944, SSI a ramas pana la 14 martie 1945 subordonat direct Ministerului de Razboi in structura pe care o vom prezenta sintetic in continuare.

Sectia informatii cu misiunea de a culege date si informatii de pe frontul antihitlerist si de a difuza comandamentelor trupelor romane si Aliate (sovietice) orice stire despre amplasarea si dislocarea trupelor inamice germano-maghiare. La conducerea sectiei a fost numit initial lt.col. Grigore Ernescu, ulterior lt.col. Constantin M. Radulescu, nou venit in cadrele SSI. Sectia a fost restructurata pe doua fronturi.

Frontul de Vest se compunea din doua birouri, trei centre informative si "Esalonul Operativ

Biroul 1 - cautare a informatiilor (sau al agenturii) - avea misiunea sa organizeze si sa trimita pe langa fiecare armata romana ce opera pe front cate un centru de informatii, bine incadrat si dotat, avand posibilitatea sa detaseze la randul lor unul sau doua subcentre. Informatiile procurate trebuiau dirijate si transmise cu operativitate comandamentelor de mari unitati interesate. Acest Birou avea in subordine Centrul informativ mixt (informativ si contrainformativ) care se mai numea si "Esalonul Operativ" cu baza la Arad, ce avea in subordine Centrul nr.1 de pe langa Armata I cu subcentrele 1 si 2, Centrul nr. 2 de pe langa Armata a IV-a cu subcentrul nr. 3. De asemenea, Biroul 1 al Frontului de Vest mai avea in subordine si Centrul informativ nr. 3 Banat.

Conform dispozitiilor primite din partea Comisiei Aliate de Control, agenturile Frontului de Vest trebuiau sa intrerupa, pana la noi ordine, orice comunicare si prin orice mijloace cu rezidentii din strainatate (Budapesta, Viena, Berlin, Roma, Stockholm, Madrid si Lisabona).

Biroul 2 Studii avea misiunea de a aduna informatiile de la Biroul 1, a le sintetiza si apoi a le difuza la utilizator. Colonelul Ion Lissievici mentiona ca informatiile cu caracter politic, economic si social erau dirijate la Ministerul de Razboi - Cabinet -, iar cele venite de pe front cu caracter strict militar operativ erau difuzate la Marele Stat Major - Sectia a II-a.

Frontul de Sud era al doilea compartiment important al Sectiei I informatii si se compunea tot din doua birouri. Biroul 1 cautare si Biroul 2 studii-analiza-sinteza cu sarcini specifice zonei de interes din sudul Dunarii si intreaga Peninsula Balcanica. In subordinea Biroului 1 se aflau 3 centre informative, cate unul la Turnu-Severin, Giurgiu si Constanta. La fel ca si in cazul Frontului de Vest, pana la noi ordine a fost interzisa obtinerea informatiilor provenite de la rezidenturile din exterior (Ankara, Sofia, Cairo) care pana la 23 august 1944 functionasera cu rezultate bune.

Sectia a II-a contrainformatii a fost condusa in continuare de locotenent-colonelul Traian Borcesu pana la sfarsitul lunii octombrie 1944, si cu exceptia Grupei comuniste a ramas in aceiasi structura organizatorica de la 23 august 1944. In ceea ce priveste noile misiuni incredintate, colonelul Ion Lissievici mentiona "Activitatea relativa la partidele politice, secte religioase etc., sa fie limitata numai la cunoasterea modului de manifestare al acestora sa intensifice supravegherea legionarilor si a tuturor elementelor de dreapta, semnaland orice activitate daunatoare statului si noii sale orientari politice".

Sectia contraspionaj, condusa de subdirectorul Horia Butucescu, a ramas in struc tura fixata la infiintarea ei in 1942. Ca misiuni, trebuia sa intensifice actiunea de identificare si arestare a agentilor lasati pe teritoriul Romaniei de catre serviciile de informatii germane si maghiare. De asemenea, trebuia sa intreprinda masuri de verificare discreta asupra activitatii functionarilor diferitelor societati cu capi tal german si maghiar, atat din Capitala cat si din intreg teritoriul tarii. In cazul in care se constatau activitati contrare intereselor statului roman, supusii straini, cu precadere cei de origine germana si maghiara, urmau sa fie semnalati organelor in drept pentru arestare, internare si cercetare.

Sectia contrasabotaj, condusa si in continuare de locotenent-colonelul Alexandru Proca, isi pastra vechea organizare din 1943, dar a primit ca misiuni sa intensifice masurile de siguranta a intreprinderilor industriale si depozitelor de materiale ce interesau armata si in general economia nationala concentrata la efortul de razboi, pentru a le feri de distrugere sau de acte de sabotaj din partea agentilor inamici. O atentie deosebita trebuia sa se acorde rafinariilor petrolifere, depozitelor de munitii si carburanti.

Celelalte sectii, Tehnica (condusa de directorul Gheorghe Cristescu), Personal (director Dumitru I. Lepadatu), Auto (locotenent Amariei) si Administrativa (locotenent-colonel Dumitru Diaconescu) au ramas in continuare cu aceeasi organizare si activitate din trecut. Exceptie facea Sectia radio (condusa de maior inginer Nicolae Luca) care, conform celor stabilite de Comisia Aliata de Control (sovietica), trebuia sa sisteze orice transmisie radio interna sau externa. Practic, aceasta sectie se transformase intr-un atelier de intretinere si reparatii, lipsindu-i misiunile cu caracter operativ (filajul gonio). Aliatii se temeau probabil ca SSI sa nu le intercepteze comunicatiile si sa ajunga astfel la informatii pe care factorii de decizie de la Bucuresti nu trebuiau sa le cunoasca.

In afara de aceste sectii, SSI mai dispunea de 3 birouri: Biroul "L" (legaturi cu serviciile de informatii aliate, condus personal de directorul general), Biroul secretariat (director Nicolae Tomescu) si Biroul cifru (locotenet-colonel Constantinescu Louis).

Am lasat la o parte Sectia Juridica intrucat din documentele cercetate rezulta ca ea fusese scoasa din structura SSI dupa reorganizarea din 20 septembrie 1944 si trecuta in subordinea directa a conducerii Ministerului de Razboi. La SSI a ramas doar un birou juridic condus de maiorul magistrat Luca Popescu. Acest birou avea atributii limitate, doar de a consilia problemele de legalitate implicate de activitatea Serviciului. Deoarece ponderea misiunilor incredintate SSI o formau "descoperirea actiunilor de spionaj, terorism si sabotaj", s-a simtit imediat nevoia unor "verificari prin cercetari directe, perchezitii, arestari etc. efectuate de personal competent". Acestea au fost si motivele ce au stat la baza Referatului nr. 1700 din 30 octombrie 1944 intocmit de seful SSI, colonel Ion Lissievici si inaintat Ministerului de Razboi, prin care se solicita infiintarea unui Birou juridic format din 4-5 magistrati cu calitatea de procurori militari. "Astfel - se preciza in documentul citat - s-ar indeplini o perfecta legalitate, s-ar asigura rapiditatea si secretul cercetarilor". Dupa cum atesta Ordinul circular nr. 2060 din 23 noiembrie 1944, Ministerul de Razboi a aprobat infiintarea Politiei Militare a Serviciului de Informatii sub conducerea maiorului magistrat Paul Dumitriu si avand ca ajutori pe capitanul magistrat Constantin Georgescu, Nicolae Ghica si Ioan Vladuta.

Insistenta cu care colonelul Ion Lissievici a intervenit si staruit pe langa conducerea Ministerului de Razboi pentru a readuce Sectia juridica cu rol de Politie Judiciara Militara in structura SSI demonstreaza optiunea pentru mentinerea actiunilor informative intr-un cadru de legalitate si profesionalism asa cum fusese si inainte de 23 august 1944.

Ca o apreciere de ansamblu se poate spune ca reorganizarea SSI din septembrie-octombrie 1944, la care se adauga revenirea in structura Serviciului, in noiembrie, a Biroului juridic, a fost realizata in primul rand ca urmare a presiunii exercitate de presa interesata politic deopotriva cu interpretarea fortata a articolului 15 din Conventia de Armistitiu. In aceasta situatie factorii de conducere din Ministerul de Razboi si Marele Stat Major s-au straduit sa adapteze activitatea informativa la noile obiective politico-militare ale statului roman. Epurarile de personal si interzicerea legaturilor cu rezidentele externe a insemnat practic o reducere substantiala a activitatii informative a SSI cu consecinte in planul eficientei. Dar ceea ce este important, s-a reusit prevenirea desfiintarii acestui serviciu si mentinerea activitatii sale intr-un cadru desi limitat totusi strict incadrat la necesitatile fundamentarii actelor de comanda.

A doua restructurare de proportii s-a produs in martie 1945, imediat si ca o consecinta a instaurarii guvernului condus de dr. Petru Groza. Este perioada in care comunistii si aliatii acestora au procedat la o noua epurare de cadre, arestarea si anchetarea majoritatii sefilor de sectii, directorilor si subdirectorilor, fiind promovati in locul acestora cadre civile pe criterii politice. Conducerea SSI - care trece din nou la Presedintia Consiliului de Ministri - a fost incredintata lui N.D. Stanescu, ajutat de colonelul Alexandru Hristescu si de Gheorghe Kintescu.

S-au pastrat doar cele doua sectii principale, Sectia I informatii si Sectia a II-a contrainformatii, aceasta din urma fiind condusa de locotenent-colonelul Anton Popovici, ajutat de maiorul Victor Pacurariu. Celelalte sectii au fost transformate in birouri. Sectiile contraspionaj si contrasabotaj au fost mutate in structura Sectiei a II-a contrainformatii ca birouri. De fapt, acestei sectii i s-a acodat cea mai mare atentie, aspect demonstrat atat de efectivul incadrat cat si de noile structuri create.

Sectia I informatii a ramas doar cu 84 de angajati, din care 23 erau ofiteri si 61 civili, in timp ce Sectia a II-a contrainformatii dispunea de un efectiv de 354 salariati. Ca noutate, in cadrul Sectiei a II-a s-au creat cateva centre contrainformative speciale: Ardealul de Nord cu sediul la Cluj, care avea in subordine subcentrele situate in localitatile Targu-Mures, Satu-Mare, Sighet, Oradea, Sfantu Gheorghe si Targu Secuiesc; Ardealul de Sud cu sediul la Sibiu, care dirija activitatea contrainformativa a subcentrelor ce functionau la Alba Iulia, Turda, Brasov, Sighisoara si Fagaras; Banat cu sediul la Timisoara, care dispunea de subcentrele Oravita, Resita si Arad.

Crearea acestor centre speciale trebuie pusa in legatura cu problemele de aparare si siguranta nationala ivite in Transilvania o data cu preluarea administratiei de catre autoritatile romanesti, la 7 martie 1945, iar centrul din Banat era destinat supravegherii actiunilor antiromanesti ale sarbilor ce incepusera sa se faca simtite tot mai zgomotos, agitate de cercurile comuniste din randurile partizanilor lui Tito.

In restul tarii, Sectia a II-a contrainformatii si-a organizat noi agenturi ce urmau sa-si desfasoare activitatea informativa pe teritoriul provinciilor istorice romanesti de la care au imprumutat si denumirile: Agentura Muntenia, Agentura Oltenia si Agentura Dobrogea. Dupa cum se poate observa, in Moldova nu s-au putut organiza structuri informative, nici macar la nivelul unei agenturi, datorita opozitiei autoritatilor locale (prefecti, subprefecti, primari) instalate cu sprijinul militarilor sovietici.

In urma restructurarii din martie 1945, SSI ramane cu un efectiv de 706 salariati, deci cu aproape 30% mai putin fata de anul 1943. Dintre acestia aproximativ 50% actionau in cadrul Sectiei a II-a contrainformatii. Dar cel mai important aspect este ca dupa aceasta reorganizare, SSI ii este interzis in continuare contactul cu rezidentele externe, ceea ce a insemnat nu numai o grea lovitura pentru potentialul informativ, ci si o pierdere a agentilor care activasera pana la 23 august in aceste structuri, si care, vazand evolutia spre comunizare a Romaniei, s-au retras de la posturi.

Cadrul tehnico-metodologic, adica totalitatea ordinelor, instructi-unilor, directivelor si altor documente operative elaborate sau aprobate de forurile in drept, respectiv de conducerea Ministerului de Razboi sau Marele Stat Major, care au stat la baza reglementarii activitatii informative a SSI in materie de organizare, metode si mijloace intrebuintate, arata si mai limpede ca ratiunea acestei institutii era de a obtine si difuza un flux informativ necesar fundamentarii actelor de comanda.

"Instructiunile pentru organele informative ce lucreaza in folosul armatelor de operatiuni , elaborate in octombrie 1944, precizau la capitolul "Organizare ca "pentru a se ajuta actiunea de comandament a armatelor de operatii s-au organizat Centre si Subcentre informative ale Serviciului de Informatii care vor lucra in profitul Marilor Unitati unde sunt repartizate

Centrelor si subcentrelor de informatii le fusesera stabilite urmatoarele misiuni: "cautarea si procurarea informatiilor in zona de actiune a Marilor Unitati, cat mai inaintea primelor linii; activitatea contrainformativa in zona din imediata apropiere a cartierului marilor unitati pe langa care functioneaza; colaborarea informativa cu organele similare ale Sectiei a II-a (din Marele Stat Major - n.n.); documentarea teritoriala; recrutarea retelei permanente de informatori pentru viitor, cu propuneri la Centrala pentru recrutare

Toate informatiile ce comportau o exploatare imediata, atat in domeniul informativ cat si contrainformativ, urmau sa fie comunicate cu operativitate comanda mentelor marilor unitati din zona in care activau. Se urmarea astfel o valorificare ime diata a informatiilor despre armatele inamice din zona de contact a frontului. Informatiile "de cel mai mare interes" urmau sa fie raportate, dupa cum stabileau "Instructiunile", prin "scurte radiograme si la Centrala S.I. . La fel urma sa se procedeze si cu informatiile "a caror exploatare nu este de natura imediata

Pentru realizarea misiunilor incredintate "Instructiunile" stabileau urmatoarele metode si mijloace preponderente: informatori trimisi peste liniile inamice; capturarea documentelor din punctele de comanda inamice, recuperarea celor gasite asupra prizonierilor, la autoritatile publice si institutii particulare; cercetarea partilor intregi sau elementelor de echipament, armamente si orice material utilizat si aflat pe campul de lupta, in special in zonele efortului inamic; exploatarea informativa a prizonierilor, refugiatilor, a populatiei si functionarilor din zona; evaluarea rezultatelor observatiei terestre si aeriene; interceptarile radio; documentari asupra istoricului oricarei probleme de interes operativ; studiul terenului si al echiparii teritoriului inamic in zona de actiune a marilor unitati si adiacente. Un accent deosebit trebuia pus pe identificarea, cercetarea si evaluarea informatiilor despre caile de comunicatii, resursele economice ale inamicului, configuratia terenului in zonele ce puteau fi folosite ca acoperiri, aglomerarile de populatie din centrele urbane si rurale ale frontului.

La fel ca si in perioada anterioara, activitatea de informatii ce interesa frontul nu a fost lasata pe seama maiestriei si experientei agentilor, ci a fost riguros organizata in baza unor criterii stiintifice stabilite prin planuri generale de informatii si planuri de cautare pe probleme elaborate de sefii sectiilor din Serviciul de Informatii impreuna cu cei ai Birourilor 2 de la comandamentele marilor unitati. Edificator in acest sens este urmatorul pasaj din "Instructiuni": "Intrucat centrele si subcentrele de informatii organizate de acest Serviciu lucreaza si in folosul direct al marilor unitati din zona, sefii de centre si subcentre vor lucra cu sefii Sectiilor si Birourilor 2, de la care vor cere planul de informatii (subl.-n.), care va servi pentru lucrari, ca orientare particulara in cadrul orientarii generale data prin planul de informatii al S.I. Dupa conexarea acestor doua dispozitii, seful de centru isi va intocmi planul de cautare pentru a-si asigura un lucru metodic prin utilizarea mijloacelor celor mai nimerite scopurilor ce-si propune a atinge".

Moderna era si conceptia privind cea de a doua latura a activitatii informativ-operative si anume analiza, sinteza si evaluarea informatiilor inainte de a fi difuzate utilizatorului. Aceasta activitate era realizata de sefii centrelor si probabil de sefii sectiilor, care erau considerati dupa terminologia de astazi principalii analisti. "Rezultatele obtinute - se precizeaza in Instructiuni - in afara de probe materiale originale trebuie trecute prin judecata sefului de centru, care pe baza instructiei si experientei sale va discerne posibilul de probabil, realitatea de inventiune (subl.-n.). Actelor care se insereaza unor realitati tangibile li se pot da drumul fara a se mai face alte verificari. Dar asupra actelor unde exista oarecare indoiala se vor face numai preveniri catre autoritatile spre care merg rezultatele; concomitent se va dispune verificarea".

Verificarile se faceau numai in situatia unor informatii de exceptionala importanta. Datorita mijloacelor materiale restranse, in cazul in care nu se puteau efectua verificari pentru confirmare, informatiile trebuiau clasate in dosare cu caracter documentar, "cu credinta ca orice informatie contine ceva util". Recomandarea pe care "Instructiunile" o faceau in astfel de cazuri era sa se intocmeasca o stricta evidenta a acestor informatii clasate "spre a fi folosite ulterior".

Cadrele de comanda din Ministerul de Razboi care au conceput aceste "Instructiuni" considerau eficienta Serviciului de Informatii in sensul ca "nu volumul informatiilor reprezinta valoarea lucrativa a centrului, ci realitatea si oportunitatea informatiilor". Cu alte cuvinte, forta Serviciului de Informatii era data de valoarea si oportunitatea fluxului informativ cules si difuzat.

In ce priveste interpretarea, adica valorificarea acestui flux informativ pentru orientarea si fundamentarea deciziilor de comandament, "Instructiunile atribuiau sarcini exprese Birourilor 2 din comandamente si serviciilor de centralizare a informatiilor.

Faptul ca aceste "Instructiuni" aveau in vedere in exclusivitate activitatea informativa din zona frontului rezulta si din recomandarile facute pentru misiunile contrainformative care trebuiau sa tina cont ca operatiile militare se desfasurau "pe un teritoriu unde populatia ne este ostila pana la paroxism de peste un mileniu

Un alt document operativ ce poate fi integrat cadrului tehnico-metodologic a fost elaborat la 28 septembrie 1944 sub semnatura olografa a lui Traian Borcescu, ce face referiri la ratiunile pentru care fusese pregatita organizarea unei "Grupe Speciale , "ca o structura acoperita pentru supravegherea activitatii desfasurate de organele informative sovietice pe teritoriul Romaniei . "Prin investigatii directe - mentiona documentul - am cautat sa organizam posibilitatile de activitate informativa a persoanelor ce vor lucra in aceasta directie, fara a le expune unor eventuale masuri pe care le vor lua la un moment dat organele NKVD-ului sovietic . Si in acest domeniu experienta si traditia informativa isi pusesera serios amprenta. "Grupa Speciala , neinscrisa in organigrama Serviciului de Informatii dupa reorganizarea din septembrie-octombrie, era identica din punct de vedere conceptual cu fosta Agentura I din perioada iunie 1941-august 1944. Atunci, desi oficial se colabora prin schimb de informatii cu serviciile specializate ale armatei germane (Abwehr), Agentura I fusese infiintata cu aprobarea conducatorului statului sa supravegheze discret orice activitate desfasurata de germani care incalca atributele de suveranitate ale Romaniei. Dupa cum vom arata in capitolul urmator, autoritatile sovietice au solicitat si ele un schimb de informatii intre structurile specializate ale celor doua armate (romana si sovietica) pe probleme de interes comun. Se crease si un Birou "L subordonat direct sefului Serviciului de Informatii pentru realizarea schimbului de informatii cu serviciile specializate sovietice. Prin urmare, crearea "Grupei Speciale" insemna o structura bine acoperita cu misiunea de a informa despre actiunile sovieticilor contra intereselor romanesti. Principiul doctrinar ce rezulta de aici este ca factorii de comanda ai armatei romane doreau sa cunoasca situatia operativa in intregul ei, adica atat actiunile inamicului cat si ale aliatului pentru a-si fundamenta actele de decizie.

Din alte documente consultate mai rezulta ca "Grupa Speciala" era formata din aproximativ 50 de agenti experimentati si foarte bine legendati, marea majoritate dintre ei proveneau din fosta agentura a Frontului de Est. Erau buni cunoscatori ai limbii ruse, dispuneau de relatii in mediul in care urmau sa actioneze si, ceea ce este remarcabil, reusisera sa se infiltreze chiar si in structurile NKVD. Oficial, "Grupa Speciala" era condusa de locotenent-colonelul Vasile Palius (conspirativ Ionescu), fost ofiter in armata tarista, si preluat de Mihail Moruzov in Serviciul Secret dupa reorganizarea din 1927.

Din documentul intitulat "Proiect de organizare si functionare al Grupei Speciale aprobat de generalul Mihail Racovita la 22 octombrie 1944, rezulta si alte detalii in teresante. In primul rand, legatura intre aceasta structura informativa bine acoperita si conducerea Serviciului de Informatii urma sa se realizeze prin metode si mijloace cat mai conspirative, doar prin seful grupei. Scopul era de a supraveghea activitatea politica pe care o desfasoara URSS in legatura cu Romania si Bulgaria; activitatea cadrelor trimise special de la Centrala din Moscova; actiunile intreprinse de NKVD prin agentii dirijati si rezidenta din Moscova; dispozitiile si ordinele operative ale Comandamentului fronturilor 1 si 2 ucrainene in legatura cu misiunile operative ale serviciilor speciale sovietice din armata.

Informatiile pe care "Grupa Speciala urma sa le puna la dispozitia Ministerului de Razboi trebuiau sa mai faca referiri in detaliu si la alte aspecte, cum ar fi: 1) dislocarea fortelor armate sovietice pe teritoriul Romaniei si modul lor de comportare fata de autoritatile romanesti si populatia civila; 2) intentiile sovieticilor cu privire la viitorul tarii; 3) daca se urmareste comunizarea statului roman si inglobarea lui in Republica Sovietelor; 4) intentiile fata de statele din Balcani si Europa Centrala; 5) identificarea metodelor si mijloacelor prin care se actiona pentru comunizarea statului roman; 6) daca se urmarea dezmembrarea armatei romane ramasa pe teritoriul national si a trupelor care luptau pe Frontul de Vest dupa terminarea campaniei; 7) daca se intentiona introducerea unor reforme sociale printr-un guvern sprijinit de sovietici sau prin aparatul administrativ al statului, infiltrand principii comuniste dirijate prin agenti de influenta ai Partidului comunist care erau in legatura cu centrala de la Moscova; 8) etapele prin care si-au propus comunizarea Romaniei.

Totodata, documentul demonstreaza ca Ministerul de Razboi mai era interesat sa cunoasca date si informatii despre misiunile operative ale organelor specializate sovietice, printre care: a) infiltrarea elementelor comuniste in toate structurile sociale, aparatul administratiei de stat si departamentele ministeriale; b) atragerea tineretului intelectual universitar si scolar, inclusiv din scolile militare; c) cooperarea intelectualilor, profesorilor, avocatilor, inginerilor si diferitelor asociatii centrale si profesionale; d) cooperarea muncitorimii prin sindicate; e) atragerea taranimii din comitetele comunale etc.

Ceea ce este demn de retinut, acest proiect a fost intocmit de cadrele de conducere ale Serviciului de Informatii in baza informatiilor si a documentatiei de care dispuneau in acel moment, ceea ce demonstreaza ca Serviciul era bine informat cu privire la intentiile si practicile sovieticilor.

Noile structuri organizatorice s-au constituit in conditii grele, cu implicatii deosebite in luarea deciziilor la nivel politic si militar. Se poate vorbi, practic, de o perioada destul de lunga de timp, cel putin trei luni de zile, in care comandamentele militare din tara si de pe front nu au mai fost beneficiarele fluxurilor de informatii, vitale pentru luarea unor decizii in acord cu situatia reala.

In aceasta perioada, serviciile romane de informatii erau datoare sa puna la dispozitia conducerii politice si militare a tarii datele care sa le permita contracararea unor exagerari a partii sovietice in privinta aplicarii prevederilor Conventiei de Armistitiu, sa limiteze cat mai mult amestecul autoritatilor de la Moscova in treburile interne ale tarii.

In ceea ce priveste locul si rolul SSI in fundamentarea deciziilor militare legate de participarea armatei romane la razboiul dus alaturi de Natiunile Unite, putem aprecia ca acesta a fost benefic pana la 7 septembrie 1944, data pana la care Marele Stat Major a condus operatiile armatei romane. Dupa aceasta data, la nivel strategic, deciziile erau luate de comandamentele sovietice care puteau sa exploateze anumite informatii furnizate de partea romana. Nici la nivel operativ armata romana nu a putut valorifica in folos propriu informatiile, neavand drept la initiativa in planificarea actiunilor militare.

Colaborarea cu serviciile de informatii militare sovietice. In timp ce se desfasura procesul de reorganizare si epurare a Serviciului de Informatii, autoritatile de resort sovietice au solicitat o colaborare informativa atat la teren cat si la varf cu structurile specializate ale Ministerului de Razboi. Colonelul Ion Lissievici povesteste acest episod in felul urmator: "Catre sfarsitul lunii noiembrie 1944, am primit, pe cand ma gaseam la Serviciu, doi ofiteri sovietici. Cu ajutorul translatorului, capitan Rusu Victor, am aflat ca noii sositi se prezinta sub numele de locotenent-colonel Alexandrov si maior Karandasev, ofiteri de legatura ai Serviciului de informatii din Legatia sovietica pe langa Comisia Aliata de Control. Am fost rugat ca saptamanal sa le predau materialul informativ referitor la situatia interna, material ce ar putea interesa serviciul din care fac parte. In acest scop au propus sa ia contact cu mine in fiecare miercuri, incepand de la ora 17. Am fost de acord cu propunerea lor si le-am promis ca le voi satisface cererea".

Desigur ca stabilirea relatiilor de colaborare intre serviciile de informatii roman si sovietic nu era in exclusivitate de resortul colonelului Ion Lissievici. Am putea spune ca tinea mai degraba de domeniul faptului firesc, atata vreme cat armata romana colabora cu armatele sovietice la operatiile de eliberare a Transilvaniei, iar in perspectiva actiunile militare trebuiau duse - conform stipulatiilor Conventiei de Armistitiu - pana la capitularea Germaniei si Ungariei. Oricum, relatarile memorialistice ale fostului sef al Serviciului de Informatii sunt veridice, avand in vedere ca se atesta si prin documente de arhiva.

La 26 octombrie 1944, deci imediat dupa eliberarea intregii Transilvanii, a avut loc in Bucuresti o conferinta romano-sovietica legata de problemele antrenarii structurilor informative ale celor doua armate in beneficiul operatiilor militare in curs de desfasurare. La conferinta au participat din partea Frontului 2 ucrainean, locotenent-colonelul Zglobin, locotenent-colonelul Leonov si capitanul Vasiliev (translator), iar de la Sectia a II-a a Marelui Stat Major al armatei romane, locotenenti-coloneii Toneanu si Capuse si maiorul Manini. Din partea Serviciului de Informatii al Ministerului de Razboi au fost prezenti locotenent-colonelul Constantin Radulescu (seful Sectiei de informatii si capitanul Victor Rusu - translator). Discutiile s-au axat asupra a trei probleme: colaborarea unitatilor informative ruse si romane; modalitatea de lucru a centrelor informative detasate pe langa armatele de operatii; functionarea centrelor informative.

In legatura cu modalitatea concreta de lucru la teren a centrelor informative, dislocate pe langa armatele romano-sovietice de pe front, s-a stabilit ca ele sa-si intensifice activitatea procurand informatii din anchetarea prizonierilor si dezertorilor inamici; exploatarea informativa a locuitorilor si refugiatilor din zona frontului; capturarea documentelor de la inamic; infiltrarea de agenti pe adancimea tactica a fasiilor de ofensiva ale marilor unitati operative. Datele obtinute erau transmise esaloanelor superioare si vecinilor (stanga, dreapta), indiferent de subordonare. Aveau deci un sistem de lucru identic cu cel inscris in documentele tehnico-metodologice ale Serviciului de Informatii roman.

Colaborarea Serviciului de Informatii din Ministerul de Razboi cu Serviciul de Informatii sovietic a cunoscut si alte aspecte. Este vorba despre crearea unui Centru Mixt informativ romano-sovietic, cu sediul la Arad, care, chiar daca s-a limitat doar la faza pregatitoare, dupa aproximativ o luna a fost abandonat si practic a ramas fara eficienta, in planul obtinerii de informatii despre inamic, merita totusi atentie, intrucat permite formularea unor concluzii interesante.

"Instructiunile speciale pentru functionarea centrului Mixt" au fost elaborate in cadrul reuniunilor operative ale celor doua delegatii romane si sovietice in zilele de 30 si 31 octombrie 1944. Scopul Centrului Mixt era de a recruta, pregati si trimite pe teritoriul inamic agenti, in mod individual sau in echipe, pentru a obtine informatii de mare adancime folositoare Frontului 2 ucrainean comandat de maresalul Rodion Malinovski. Misiunea echipelor si agentilor era de a culege informatii despre organizarea armatelor ungare si germane; obiectivele industriale cu productie pentru razboi din Ungaria; locul, traseul, natura si stadiul lucrarilor de fortificatii, transporturile de trupe, miscarile de populatie, depozitele de munitii, materiale si carburanti; terenurile minate, armele chimice etc. Fluxul informativ obtinut trebuia transmis cu operativitate Marelui Stat Major, precum si comanda mentelor armatelor operative romane si sovietice in partile ce le interesau.

Pregatirea agentilor ce compuneau echipele care urmau a fi lansate in spatele liniilor inamice se realiza prin cursuri comune coordonate de specialisti sovietici si romani. Ofiterii care au reprezentat partea romana in calitate de instructori au fost locotenent-colonelul Eftimie Capusa de la Sectia a II-a a Marelui Stat Major si locotenent-colonelul Constantin Ruse de la Serviciul de Informatii al Ministerului de Razboi. Despre cursanti, colonelul Ion Lissievici mentioneaza in memoriile sale ca "printre cei recrutati erau in special tineri ofiteri, buni cunoscatori ai limbilor germana si maghiara". Lor li s-au pregatit acte de identitate cu nume conspirative, iar instruirea s-a executat atat in timpul zilei cat si noaptea.

Cursurile au inceput propriu-zis la 14 noiembrie 1944, fiind conduse, de regula, de un instructor sovietic si unul roman. Componenta echipelor si zonelor de actiune au fost stabilite de ofiterii sovietici. Comandamentul sovietic a pus la dispozitie aparatele de radio, parasutele si avioanele pentru lansarea echipelor, iar partea romana, localurile de instructie, fondurile si toate documentele necesare pregatirii. In ceea ce priveste lucrul informativ, el s-a desfasurat exclusiv prin radio, telegrafistii fiind pregatiti de sovietici. Bugetul a fost fixat la suma de 20613000 lei pe trimestru, urmand a fi asigurat de partea romana in proportie de doua treimi, iar restul de Comandamentul sovietic.

Orasul Arad intrunea conditiile pentru buna desfasurare a actiunilor atat pentru lansarea echipelor, cat si pentru traficul radio. Asa cum a fost conceput initial, Centrul Mixt raspundea nevoilor operative ale trupelor romane si sovietice, fiind nemijlocit legat de evolutia opratiilor militare. Ne aflam in perioada in care Frontul 2 ucrainean finalizase cu succes operatia "Debretin", ce avusese ca rezultat alungarea trupelor germano-ungare din nord-vestul Romaniei si din teritoriul ungar de la est de Tisa. Fara pauza operativa se declansase operatia "Budapesta", care avea ca obiectiv cucerirea capitalei Ungariei si scoaterea acestei tari din razboi. Pentru atingerea acestui obiectiv, comandamentele romane si sovietice aveau nevoie stringenta de informatii cat mai detaliate despre inamic pe toata adancimea frontului. Asa se si explica faptul ca cele 7 echipe (formate din 1-3 oameni fiecare) la care se adauga un radiotelegrafist, urmau sa actioneze in regiunile Budapesta, Viena, Komarom-Gyor, Sopron, in Germania de Sud si la vest de Dunare. De asemenea, instructia avusese un caracter diferentiat in functie de componenta, misiuni, obiective de realizat si zona de responsabilitate.

La 7 noiembrie 1944 au fost elaborate "Instructiuni pentru colaborarea organelor exterioare ale Serviciului de Informatii cu armatele aliate", in care se punea accent pe verificarea informatiilor si furnizarea doar a datelor certe si pe recunoasterea ca acest gen de relatii sa "fie treptat extinse, creandu-se relatii de prietenie". Raporturile de colaborare trebuiau sa se bazeze "pe cea mai perfecta camaraderie, loialitate si corectitudine". Se avea in vedere ca prestigiul Serviciului este dat de "randamentul activitatii informative si contrainformative, care intereseaza deopotriva, atat nevoile armatei URSS cat si ale armatei noastre".

De interes este si faptul ca "Instructiunile" stabileau colaborarea informativa si contrainformativa directa, adica la teren, fara a se mai cere avizul Centralei Serviciului de Informatii. Centrala de la Bucuresti urma sa fie consultata numai in ce priveste problemele de personal si eventuale organizari structurale, ceea ce in seamna ca se dadea o totala libertate tactica de actiune. In acelasi timp se punea accent pe operativitatea transmiterii si valorificarii informatiilor, aspect normal daca e sa tinem cont ca structurile informative respective erau puse in situatia de a-si dovedi utilitatea pentru o campanie in plina ofensiva cu modificari rapide de actiune pe fasii de front. In sens contrar, adica trimiterea informatiilor pentru avizare la Centrala si apoi redistribuirea lor la comandamentele de pe front nu faceau decat sa intarzie posibilitatile de valorificare maxima in legatura cu inaintarea frontului, pozitiile si dislocarile armatelor inamice. Ca principiu de lucru se poate constata ca nu se deosebea de ceea ce practicase Esalonul I Operativ pe Frontul de Est in perioada 22 iunie 1941-23 august 1944, numai ca de data aceasta principalul utilizator il reprezenta comandamentele sovietice alaturi de cele romanesti.

Instructiunile de colaborare informativa cu structurile militare sovietice mai prevedeau in partea finala ca "in darile de seama lunare sa se introduca un capitol special (.) in care sa se arate in ce a constat aceasta colaborare si datele furnizate". In stadiul actual al cercetarii nu am intalnit documente de acest fel, care, mai mult ca sigur ne-ar fi putut ajuta in analiza contributiei reale a Serviciului de Informatii, fapt pentru care va trebui sa ne multumim cu afirmatiile colonelului Ion Lissievici potrivit carora "dupa primele saptamani de functionare a legaturii, delegatii sovietici s-au aratat multumiti de informatiile primite".

Colaborarea cu Serviciul de Informatii sovietic se facea si la varf - dar fara sa fie reglementata in documente operative tehnico-metodologice -, intre directorul general si doi ofiteri ai Armatei Rosii din structurile specializate, ceea ce presupune un flux informativ in ambele sensuri cu caracter general despre situatia din Romania. Si de data aceasta avem de-a face cu o constanta in practica informativa pe care am intalnit-o atat in vremea lui Mihail Moruzov cat si a lui Eugen Cristescu. In memoriile sale, colonelul Ion Lissievici ne ofera urmatoarele detalii: "Cu ocazia acestor intalniri (care aveau loc de doua ori pe saptamana, de regula miercurea si vinerea, incepand cu ora 17 - n.n.) i-am pus la curent cu masurile pe care le-am luat pentru siguranta intreprinderilor industriale, rafinariilor de petrol si depozitelor de tot felul, interesand armata si economia generala a tarii".

La 30 noiembrie, cand primele echipe erau deja gata de lansare a avut loc o sedinta a reprezentantilor romani si sovietici in cadrul careia s-au adus la cunostinta hotararile luate de Comandamentul Frontului 2 ucrainean. Ofiterii sovietici specialisti in problemele de informatii au expus opiniile Comandamentului Frontului 2 ucrainean, potrivit carora, prioritate trebuia acordata intensificarii culegerii de informatii pe o adancime de 50-60 km fata de limita dinaintea apararii si renuntarea la procurarea informatiilor de mare adancime. Ca argumente, s-a invocat faptul ca informatiile de mare adancime presupuneau un instructaj indelungat, timp favorabil pentru lansare, legaturi cu rezidentii externi etc., probleme greu de rezolvat fata de dinamica luptei, care reclamau indeosebi informatii numeroase difuzate cu operativitate pentru fiecare armata. Ca urmare, hotararea reprezentantilor sovietici a fost de a se desfiinta Centrul Mixt de la Arad ca fiind inadecvat noilor conditii in care luptau armatele romane si sovietice. Mai utile se dovedeau in acele conditii structurile informative de la comandamentele de armata, care trebuiau insa intarite.

Punctul de vedere al specialistilor romani a fost ca centrul de instruire trebuia totusi mentinut, avandu-se in vedere ca pregatirea echipelor se desfasurase in bune conditii, existand premise reale pentru indeplinirea misiunilor. Seful Serviciului de Informatii, colonelul Ion Lissievici, a adresat un raport Marelui Stat Major in care arata ca rezolvarea problemelor dificile privind crearea echipelor si fondurilor banesti impunea continuarea activitatii de pregatire a centrului. Propunea ca Marele Stat Major roman sa preia acele activitati ce trebuiau realizate de sovietici - lansarea agentilor, pregatirea radiotelegrafistilor, dotarea cu aparate radio etc. -, urmand ca instructajele si prelucrarea datelor obtinute sa cada in sarcina Serviciului de Informatii. Aceste demersuri n-au capatat concretete deoarece sovieticii nu si-au dat consimtamantul. O parte din agenti, dupa ce au fost triati, au incadrat structurile informative ale celor doua armate care luptau pe front.

In lipsa altor documente referitoare la aceasta problema este greu de precizat motivele reale care au stat la baza hotararii Comandamentului sovietic de a renunta la misiunile echipelor pregatite la Centrul Mixt Arad. Si aceasta pentru ca motivul invocat de Comandamentul sovietic era doar in parte justificat. Intr-adevar, operatia "Budapesta" se desfasura cu succes in luna decembrie, luptele derulandu-se pe caile de acces spre capitala ungara, ceea ce insemna ca informatiile procurate pe o adancime de 50-60 km - cum solicitau comandamentele sovietice ca fiind prioritare - se puteau dovedi de un real folos. Numai ca la fel de adevarat este si faptul ca operatia "Budapesta" a durat pana la 15 februarie 1945, ceea ce duce la presupunerea ca aportul informativ al echipelor de parasutisti lansate in adancimea operativa si strategica a dispozitivului inamic putea fi tot atat de valoros.

Oricum, decizia comandamentelor sovietice de a renunta la echipele de parasutisti nu poate fi desprinsa de contextul in care a fost luata. In acea perioada incepusera primele parasutari in cadrul operatiunii "Gemsbrock" initiata de germani pentru a contacta varfurile armatei romane in scopul realizarii unui plan de lovitura de stat, acel "23 august invers", adica impotriva sovieticilor. Colonelul Ion Lissievici spune in memoriile sale ca la sfarsitul lunii noiembrie 1944 a semnalat sovieticilor spre stiinta "cazurile descoperite de agenti ai Serviciului de Informatii german parasutati in zona Deva, Alba Iulia si Baneasa". Intr-un alt pasaj, acelasi memorialist revine si subliniaza ca majoritatea grupurilor de parasutisti "in urma semnalarilor de catre Serviciul de Informatii au fost arestate de organele teritoriale respective ale Inspectoratului General al Jandarmeriei". E greu de crezut ca acesti parasutisti capturati nu au fost predati si sovieticilor spre a fi anchetati. Cel putin datele si informatiile obtinute din ancheta lor, conform instructiunilor privind schimbul de informatii cu serviciile similare sovietice, trebuiau aduse la cunostinta comandamentelor sovietice. Prin urmare, din informatiile rezultate in urma anchetelor informative a primelor grupuri parasutate de germani, precum si din jocul operativ cu sursa dr. Taranu (fost radiotelegrafist al Abwehr-ului si recrutat apoi de sovietici) incepusera sa se contureze mai clar intentiile planului pucist al germanilor impreuna cu Horia Sima si colaboratorii sai din guvernul de la Viena.

Ne putem gandi si la ipoteza ca sovieticii s-au aratat tematori ca nu cumva agentii pregatiti la Centrul Mixt de la Arad, o data lansati in adancimea frontului inamic, sa defecteze, sau in cel mai posibil caz sa fie prinsi si "intorsi", adica folositi in actiuni de dezinformare sau interpunere, asa cum procedau chiar ei cu sursa dr. Taranu. De asemenea, avand in vedere mersul operatiilor militare care se desfasurau cu succes si rapiditate pentru armatele sovietice si romane facea ca riscurile misiunilor informative de mare adancime in spatele frontului inamic sa nu-si mai aiba ratiune.

S-a emis si ipoteza potrivit careia sovieticii nu au urmarit prin Centrul Mixt de la Arad decat sa testeze posibilitatile informative ale serviciilor de informatii romanesti in vestul Europei. Ca argument se aduce faptul ca la intrunirile preliminare, partea sovietica avansase si solutia ca structura informativa de la Arad sa utilizeze reteaua de pe Frontul de Vest, creata inaintea si in timpul razboiului. Cele doua servicii de informatii romanesti (Serviciul de Informatii si Sectia a II-a din Marele Stat Major) au refuzat insa acest lucru, preferand sa recruteze si sa instruiasca o agentura creata ad-hoc. Prin urmare, ofiterii sovietici s-au dezinteresat de Centrul Mixt de la Arad. Argumentatia este corecta, ea venind sa intregeasca motivatia sovieticilor de a renunta la echipele de parasutisti.

Ipoteza privind testarea capacitatii informative a serviciilor romanesti este deosebit de interesanta si poate fi sustinuta si pe baza altor documente. Astfel, temerile Comandamentului sovietic se intemeiau probabil si pe faptul ca orasul Arad si imprejurimile constituiau un obiectiv important aflat in vizorul serviciilor de informatii germano-maghiare, iar potentialul informativ romanesc era slab. De exemplu, intr-o nota intocmita la 11 noiembrie 1944 de Inspectoratul General al Jandarmeriei si trimisa spre informare Sectiei a II-a si Serviciului de Informatii se mentiona: "in judetul Arad ar fi unii unguri si germani care activeaza in serviciul de spionaj, tinand stranse legaturi cu personalul cailor ferate maghiare, transmitand peste frontiera informatii in legatura cu trupele militare, asezarea aeroporturilor si depozitelor de munitii". Un alt aspect pe care documentul citat il aduce la cunostinta organelor informative romanesti se refera la faptul ca in zilele de 5-8 noiembrie avioane inamice patrunsesera in spatiul aerian al orasului Arad "fara a fi stingherite si mai inainte de darea alarmei". Desi ordinul rezolutiv al sefului Marelui Stat Major era de a se verifica si clarifica de urgenta aceasta situatie, primul care raspunde este Serviciul de Informatii, cu Adresa nr.6281132 din 12 decembrie, deci dupa aproape o luna, ceea ce denota in primul rand lipsa de operativitate in rezolvarea unor probleme de maxima gravitate. Daca este sa avem in vedere si raspunsul Serviciului de Informatii potrivit caruia "nu s-au putut identifica persoanele care ar semnala inamicului deplasarile de trupe si depozitele militare", atunci va trebui sa recunoastem ca intr-adevar era vorba si de o lipsa de posibilitati informative. Cum se ajunsese la aceasta situatie ne sugereaza Raportul nr. 29 din 27 noiembrie 1944 adresat de colonelul Ion Lissievici ministrului subsecretar de stat al Armatei de uscat, ce evidentiaza ca datorita arestarilor facute de organele sovietice in randul functionarilor si informatorilor Serviciului care actionasera pe Frontul de Est, intregul personal este timorat. "Fata de aceasta situatie - specifica raportul - atat functionarii care au activat pe Frontul de Est, cat si cei carora li se incredinteaza misiuni in legatura cu anumite probleme ce intereseaza apararea nationala sunt intr-o continua teama, fapt ce micsoreaza in mare masura randamentul activitatii lor". Intr-un alt pasaj, acelasi document contureaza si consecintele: "majoritatea functionarilor sunt timorati prin masurile privative de libertate ce s-au luat de catre organele sovietice fata de unii dintre camarazii lor".

Ne aflam deci in perioada cand de frica represaliilor, sau de a nu impartasi soarta celor din structura informativa a fostului Front de Est, agentii Serviciului de Informatii de pe celelalte fronturi intrasera singuri in conservare ori s-au retras, asa incat nu mai raspundeau la solicitarile Centralei. De aici si pozitia partii romane in cadrul tratativelor cu sovieticii, din octombrie 1944, de a crea noi agenturi pentru Frontul din Vest.

In fata atestarilor documentare de mai sus va trebui sa ne punem problema din ce punct de vedere privim intentia sovieticilor de a testa posibilitatile informative ale serviciilor specializate romanesti. Ii interesau oare sa descopere agenturile organizate inainte si in timpul razboiului, sau nu cumva urmareau reactia in planul eficientei informative a masurilor punitive intreprinse in randurile cadrelor si agentilor Serviciului de Informatii? Desigur ca nu se poate exclude nici varianta ca sovieticii puteau fi la fel de bine interesati de ambele scopuri. Indiferent din ce unghi am privi aceasta problema, daca acceptam ca intr-adevar sovieticii au urmarit sa faca un test prin crearea Centrului Mixt de la Arad, atunci rezultatele nu puteau fi decat convingatoare, nu numai pentru initiatori, dar si pentru istoriografie care consemneaza ca impactul produs de aflarea trupelor sovietice in Romania in conditiile create de actul de la 23 august 1944 a fost puternic resimtit si de Serviciul de Informatii, mai ales in planul potentialului informativ.

Colaborarea cu OSS-ul american. In toamna anului 1944, Oficiul de Operatii Strategice (OSS) american si-a trimis echipe operative in majoritatea tarilor europene care au fost ocupate de trupele sovietice sau fusesera cedate zonei de influenta a URSS. Principala lor misiune a fost de a obtine date si informatii de la fata locului si de a intocmi rapoarte pentru Centrala de la Washington in scopul fundamentarii de catre guvernul SUA a actelor de decizie politico-militara. Cu exceptia Iugoslaviei, Misiunea OSS condusa de Frank Wisner a stat cel mai mult in Romania fata de celelalte tari din estul si sud-estul Europei. Aceasta intarziere s-a datorat - dupa cum a demonstrat istoricul american Eduard Mark - faptului ca Romania a fost scena uneia dintre cele mai timpurii crize ale razboiului rece, oferind americanilor sansa de a observa mai bine schema sovietizarii. Un alt autor, Anthony Cave Brown, in biografia dedicata lui Donovan, confirma din plin aceste afirmatii, dar merge si mai departe. El sustine ca maiorul Robert Bishop - seful Sectiei "X-2" (contraspionaj) a echipei OSS din Romania - a reusit sa adune informatii de cea mai mare importanta fata de intentiile sovietice si comuniste atat pentru Romania cat si tarile din centrul si sud-estul european. Misiunea OSS venita in Romania la sfarsitul lunii august 1944 si retrasa dupa un an prezinta interes intrucat a cooperat de la inceput cu serviciile de informatii militare romanesti. In lucrarea sa memorialistica, Robert Bishop subliniaza cu claritate acest aspect: "Serviciul de Informatii al armatei romane a fost foarte cooperant si a devenit si mai cooperant pe masura ce sovieticii isi sporeau presiunile, oferind americanilor toate dosarele despre Rusia". Misiunea OSS din Romania ne retine atentia asupra aspectelor legate de sursele de obtinere a informatiilor, colaborarea cu Grupa Speciala din Serviciul de Informatii si partile esentiale din fluxul informativ obtinut si difuzat spre Washington. Primul esalon al OSS a venit in Romania la 29 august si si-a instalat sediul intr-o cladire din Popesti in imediata apropiere a Capitalei. La 2 septembrie, Wisner a venit pe calea aerului si s-a instalat in apartamentele puse la dispozitie de Bragadiru, marele magnat al berii din Romania.

Misiunea OSS din Romania fusese planificata de maiorul Walter M. Ross prin "Instructiunile" elaborate chiar in ziua de 23 august 1944. Ele indicau ca legenda de acoperire - prin care sa justifice prezenta OSS in Romania - salvarea pilotilor americani cazuti prizonieri in urma raidurilor aeriene din august 1943 si iulie1944. In realitate misiunea avea un scop politico-militar, in sensul de a culege in formatii politice care interesau Departamentul de Stat american. Prioritate aveau informatiile privind stabilirea intentiilor Uniunii Sovietice in Romania. Un alt document operativ ce fixa in detaliu obiectivele echipei OSS in Romania a fost elaborat la 14 octombrie 1944. Cele 6 paragrafe ale noilor "Instructiuni" concentrau obiectivele informative la: 1) informatii cu caracter militar; 2) natura si extinderea controlului sovietic asupra Romaniei; 3) Comisia Aliata de Control; 4) geografia militara, cu precadere a teritoriului controlat de sovietici; 5) probleme politice si economice locale; 6) activitatea germanilor. Aceasta concentrare a informatiilor asupra sovieticilor l-a socat pe unul din oficialii americani din Comisia Aliata de Control, incat l-a intrebat pe generalul W. Donovan daca nu cumva SUA nu mai are Germania ca principal inamic, ci URSS. Pozitia oficialului american nu trebuie interpretata ca o simpla ironie. Ea se baza pe un lucru serios. In 1943, presedintele Roosevelt interzisese serviciilor speciale americane de a culege date despre sovietici tocmai pentru a nu crea suspiciuni din partea marelui aliat al SUA. Dupa ce americanii au predat ofiterilor sovietici lista cu membrii OSS din Romania, legenda de acoperire folosita, respectiv recuperarea prizonierilor americani, a inceput sa fie serios pusa sub semnul intrebarii. Sovieticii, la fel de buni profesionisti in arta informatiilor ca si americanii, au simulat ca accepta aceasta motivatie, dar au actionat in consecinta. Au reusit sa recruteze un personaj important din anturajul echipei OSS. Este vorba de sotia lui Bragadiru, care intre timp devenise o intima a lui Frank Wisner. In paralel au testat sinceritatea echipei OSS, solicitand acesteia, din motive operative strategice, sa devina un canal de comunicare cu Comandamentul american. Astfel, neputand fi refuzat, Comandamentul local sovietic a solicitat si obtinut prin echipa OSS interventia Armatei 15 americane a Aerului sa efectueze bombardamente pentru a usura inaintarea Frontului II ucrainean in Ungaria. Fiind satisfacut de rezultatele obtinute, seful Statului Major al Frontului 2 ucrainean i-a spus lui Frank Wisner ca a aparat in fata ministrului Molotov prezenta echipei OSS pe motiv ca-i ajuta in rezolvarea cu operativitate a bombardamentelor in zonele de interes ale frontului. La inceputul lunii noiembrie 1944, maiorul Robert Bishop nota ca legendele de acoperire nu mai erau valabile in fata sovieticilor, fapt pentru care a incercat rezolvarea problemei prin atasarea echipei OSS la delegatia americana ce facea parte din Comisia Aliata de Control. Acest aranjament a continuat pana la plecarea echipei OSS din Romania (septembrie 1945), ceea ce nu i-a scutit pe americani de intrebari suspicioase si tot mai insistente din partea sovieticilor despre ratiunea prezentei oficiale a serviciilor de informatii ale SUA in Romania. In ce priveste sursele de informare folosite de echipa OSS, din documentele pastrate rezulta ca acestea au fost de maxima eficienta, intrucat se aflau plasate in structurile serviciilor de informatii romanesti. Serviciul de Informatii (Grupa Speciala) si Sectia a II-a a M.St.M. Acest lucru a fost posibil din doua motive. In primul, rand americanii dispuneau de suficiente fonduri pentru a-si plati informatorii, iar pe de alta parte, factorii politici si militari din Romania - cu exceptia comunistilor - "se temeau in asemenea masura de sovietici incat s-au oferit in mare masura si din proprie initiativa sa ajute misiunea americana". Maiorul Robert Bishop a pus la dispozitia Grupei Speciale din Serviciul de Informatii 35 de legitimatii pe care le putea folosi in cazuri deosebite. Tot americanii au consimtit sa contribuie cu o suma de bani pentru a completa cele 4 milioane lei aprobate Serviciului de Informatii de Ministerul de Razboi pentru cheltuielile operative. O alta sursa de valoare pentru echipa OSS din Romania se afla plasata la Sectia a II-a a Marelui Stat Major. Era vorba de sergentul Teodor Manicatide (nume de cod Tonsillitis) pe care documentele americane introduse in circuitul cercetarii istoriografice il atesta ca lucra in departamentul informativ al Marelui Stat Major. Initial aceasta sursa se oferise din proprie initiativa sa furnizeze OSS date despre manevrele armatei romane, ulterior a devenit si mai interesant pentru americani prin informatiile privind armatele sovietice. Pana in decembrie 1944, Manicatide isi crease la randul lui surse de informare in cadrul biroului maresalului Rodion Malinovski, comandant al Frontului 2 ucrainean si avea posibilitatea de a obtine informatii referitoare la ordinele de bataie din semnalarile zilnice trimise de Comandamentul sovietic la Moscova, precum si din mesajele similare trimise reprezentantului sovietic in Comisia Aliata de Control. Erau deci informatii provenite de la cel mai inalt esalon sovietic din Romania in legatura cu operatiile armatei sovietice. O informatie pe care sovieticii nu voiau s-o imparta cu aliatii lor anglo-saxoni, dar si un supliment binevenit la datele oferite de "Ultra si o asigurare impotriva posibilitatii ca germanii sa-si schimbe strategia, in sensul da a muta grosul fortelor de pe Frontul de Est pe cel de Vest.

Robert Bishop l-a folosit ca sursa si pe locotenentul Teodor Negroponte, deasat oficial pe langa unitatea militara americana. In documentele din arhivele americane el purta numele de cod "A.D.-201 , iar dupa unele estimari ar fi oferit cu aproximatie cam 60% din fluxul informativ al echipei OSS din Romania, constand      in rapoarte, sinteze, note de la Serviciul de Informatii si Sectia a II-a din Marele Stat Major. Dupa instaurarea guvernului condus de dr. Petru Groza la 6 martie 1945 si declansarea celei de a doua etape a epurarii vechilor cadre din serviciile secrete romanesti, americanii au indicat fostelor surse sa se retraga, dar au cautat in paralel noi posibilitati de informare chiar in randurile fruntasilor comunisti. Este vorba de Lucretiu Patrascanu si Bellu Zilber, ce fusesera contactati inca din luna ianuarie 1945 si de la care echipa OSS a avut confirmarea zvonului ca FND va incepe asaltul asupra preluarii puterii politice in Romania.

Sa mai consemnam ca documentele americane indica si alte surse prolifice folosite de OSS: Rica Georgescu, ministru si om de afaceri bogat, un avocat sustinator al lui Maniu, un mason, un functionar de prim rang de la Palatul Regal, precum si sursa cu indicativul "A.D.-120 plasata in structura informativa a Sigurantei.

Daca e sa comparam sursele informative create de serviciile speciale sovietice in randul romanilor cu cele utilizate de OSS-ul american, atunci putem spune ca si intr-un caz si in celalalt erau surse de prima mana si ca urmare fluxurile informative obtinute si dirijate spre Washington si Moscova nu putea fi decat veridice. Avem insa si dimensiunea confruntarii intre Marii Aliati, care a divizat din punct de vedere politic societatea romaneasca, producand serioase fisuri in unitatea de optiuni ce se cristalizase in jurul actului de la 23 august 1944. Este vorba despre acea confruntare pe frontul secret al informatiilor cu caracter politico-militar, care s-a desfasurat in paralel cu cooperarea militara si care, dupa capitularea Germaniei, va continua, generand ceea ce politicienii numesc "razboiul rece