JURNAL DE CALATORIE IN DACIA - TARA ZEILOR

JURNAL DE CALATORIE IN DACIA - TARA ZEILOR

Cind Marelui Zeu, zeului suprem, i-a placut de Pamint si a decis sa-l populeze, El a dat nastere, prin a sa respiratie, la sapte Zei ai Genezei. Conducatorul acestui grup fiind Daksha; asa cel putin ne spune o veche legenda vedica. Daksha, dupa ce s-a uitat peste tot Pamintul, a gasit cel mai frumos loc, unde munti mindri, acoperiti de zapezi dadeau nastere la dealuri blinde, vai si riuri argintii, ce se uneau formind un urias ochi, un ochi de ape, unde geneza putea sa inceapa. Aceasta zona EL, Daksha, a populat-o in timpul noptii, cu primii 10.000 de fii, fiii lui iubiti, 'alesii lumii'(The chosen people), care vor popula si stapini lumea. In timpul zilei, cei sapte zei primordiali ai genezei au continuat sa populeze Pamintul cu tot felul de animale, cind El , Daksha si-a dat seama ca a uitat cum sa-i inmulteasca pe ai sai fii, pe alesii lumii, pe Daci. Asa ca EL va crea femeia si, dupa multe incercari, va descoperi si secretul uitat. Daksha va ramine cunoscut in mitologia vedica (cea mai veche mitologie din lume) ca zeu al genezei si alsexului. Fiii lui iubiti, Dacii, vor stapini Pamintul.

JURNAL DE CALATORIE IN DACIA TARA ZEILOR
- partea I -
Cind Marelui Zeu, zeului suprem, i-a placut de Pamint si a decis sa-l populeze, El a dat nastere, prin a sa respiratie, la sapte Zei ai Genezei. Conducatorul acestui grup fiind Daksha ; asa cel putin ne spune o veche legenda vedica. Daksha, dupa ce s-a uitat peste tot Pamintul, a gasit cel mai frumos loc, unde munti mindri, acoperiti de zapezi dadeau nastere la dealuri blinde, vai si riuri argintii, ce se uneau formind un urias ochi, un ochi de ape, unde geneza putea sa inceapa. Aceasta zona EL, Daksha, a populat-o in timpul noptii, cu primii 10.000 de fii, fiii lui iubiti, 'alesii lumii'(The chosen people), care vor popula si stapini lumea. In timpul zilei, cei sapte zei zei primordiali ai genezei au continuat sa populeze Pamintul cu tot felul de animale, cind El , Daksha si-a dat seama ca a uitat cum sa-i inmulteasca pe ai sai fii, pe alesii lumii, pe Daci. Asa ca EL va crea femeia si, dupa multe incercari, va descoperi si secretul uitat. Daksha va ramine cunoscut in mitologia vedica (cea mai veche mitologie din lume) ca zeu al genezei si alsexului. Fiii lui iubiti, Dacii, vor stapini Pamintul

Cu o multime de astfel de legende in minte m-am hotarit sa vizitez Dacia, Tara Zeilor, acolo, la ea acasa, in inima ei, in muntii Surya-nului. M-am hotarit sa merg la Sarmi-Seget-Usa, capitala stramosilor nostri si a stramosilor stramosilor stramosilor nostri, acei Carpato-Danubieni care au dat lumii o cultura, o istorie (uitata de 'istoricii nostri') si un popor nemuritor, poporul Daco-Roman.

Asa ca pe 3 iunie 1998 plec din New York, la bordul companiei romine de zbor, TAROM, aterizind, ziua urmatoare, la Bucuresti-Otopeni. Sunt intimpinat de fiul meu, Andy, student la facultatea de stomatologie din Bucuresti, de prietenul meu 'din botosei' Dan Dima, avocat, o buna prietena, Cristina Cutus, si de Tanta Popescu, ziarista cu o personalitate formidabila, care m-a facut de multe ori sa simt ce inseamna sa ai un prieten la nevoie.

Bucurestiul ca oras mi s-a parut mult schimbat in bine, curat, frumos, cu mici restaurante, cu mincaruri gustoase (ca cel de pe Podul Stirbei, recomandat mie de Rudy Klekner in New York), al caror preturi sunt cu 1/3 mai mici fata de Mc Donald-ul din New York. Petrec in Bucuresti trei zile, timp in care imi revad rude si prieteni.

Am deja un grup de patru persoane, cu care am hotarit de mai bine de un an, sa ne ducem acolo, in Tara Soarelui, la poalele Muntilor Surya-nului. Daca nu stiti, Surya era Zeul Soarelui, la vechii Vedici, Carpato-Danubieni (ai dumneavoastra stramosi). Cu ajutorul Tantei am inchiriat o masina, un Ford de noua persoane, cam albastru la culoare, dar foarte confortabil. Asa ca pe 7 iunie 98 , intr-o dimineata frumoasa si insorita m-am suit in acel Ford albastru si.la drum.

Am plecat sa-mi string tovarasii de calatorie: primul pe care l-am luat de acasa a fost Dan Dima. Pe el il cunosc de cind aveam sapte ani, de atunci suntem prieteni. El lucreaza ca avocat pentru o firma comerciala in Bucuresti. Este inalt, de 1,85m, blond, cu ceva fire argintii, cu ochi albastri. Un tip robust, sportiv si placut.

De la Dan am plecat spre Costel Enciu, cu care am facut armata prin anii 1964 si cu care am ramas bun prieten. Azi, Costel este pensionar, avind destul timp liber, asa ca s-a decis sa ne urmeze. Costel este un tip linistit, caruia ii place mult sa citeasca tot felul de carti de aventuri. Are nu mai mult de 1,75m, putina burtica, chelie si o mustata, nelipsita oricarei personae mai putin norocoase din punct de vedere al 'podoabei capilare'. Este un tip jovial si placut, cu care am petrecut multe vacante. El a reusit sa-si recupereze, pe strada Orzari 15 din Bucuresti, o curte imensa cu 6-7 casute nationalizate (corect spus, furate ) de fostul regim comunist, dar chiriasii refuza sa-i plateasca chirie pentru ca nu vor 'sa-l imbogateasca pe dl. Enciu' si pentru ca nu exista nici o lege care sa-i convinga sa o faca! Ciudata guvernare mai are si aceasta tara! (Sa nu uitam insa ca si in America, un chirias poate locui luni si luni de zile fara sa plateasca proprietarului nimic, iar acesta, propietarul, este obligat sa-i dea, in tot acest timp, apa, caldura si lumina gratuit).

Am plecat cu Dan si Costel spre Muntii Orastiei, in marea aventura de explorare a preistoriei daco-romanilor. Costel, ca de obicei, s-a miscat mai incet si, pina sa reusesc sa-l scot pe el afara, pina sa vina si Dan.

- Care ma ?, spune Costel, in cinci minute am fost gata.n-a durat mai mult de 5 minute. Cu siguranta!

Intre timp, Dan a avut o idee si mai buna, dupa ce a incarcat, in fuga, in masina o butelie.

- Hai sa o luam mai spre Vest, drumul este mai bun si pot sa las si butelia la Cheia, unde-i fata mea in vacanta la bunici.

Normal, noi trebuia sa plecam de la Bucuresti spre Pitesti, Rimnicu Vilcea, Sibiu si linga Alba Iulia sa ne intoarcem spre vest, ca sa ajungem la Orastie.

Dupa ce am trecut de Otopeni, de Balotesti si de Saftica, ne-am oprit intr-un loc ca sa luam piersici, pepeni si.continuam sa inaintam. Drumul spre Cheia, trebuie sa recunosc, este frumos. Soseaua este proaspat asfaltata, iar pomii si verdeata care acopera dealurile iti dau un sentiment de liniste. Spr deceptia lui Dan am trecut repede prin Cheia, am lasat butelia la socrii acestuia si am reluat drumul spre Vest.

Pe la ora 6 dupa amiaza am ajuns in Orastie, oras micut si curat, putin ciudat construit, cu case si locuri a caror vechime se pierde undeva departe in timp. Am gasit cu usurinta hotelul (existind numai doua) indicat de prietenul Tudor Pantiru, judecator la Curtea Europeana de la Strasbourg.

Pe Tudor l-am intilnit prima oara la New York, prin anul 1991, cind a fost numit ambasador al noii republici Moldova la Natiunile Unite. El a fost, este si va ramine un romin mai bun decit multi altii, nascuti pe teritoriul actual al Rominiei. Tudor are cam 1,84 m inaltime, este brunet, are o frunte lata, niste ochi caprui si hotariti, ascunsi in spatele unor ochelari fumurii. Este un om pe cuvintul caruia te poti bizui, un prieten corect si care ascunde in spatele seriozitatii aparente, o persoana cu foarte mult umor. Fiind buni prieteni, la New York l-am 'indoctrinat' cu adevarata istorie a poporului Daco-Roman si trebuie sa recunosc ca s-a dovedit deosebit de receptiv. Cu el discutam pina noaptea tirziu preistoria poporului nostru, acolo la New York, iar cind am inceput sa o public, el a fost unul dintre primii mei cititori si critici. Plecat la Strasbourg, am continuat sa tinem legatura. L-am vizitat in Moldova, in urma cu un an si am decis de comun acord aceasta vacanta. El urmaza sa soseasca de la Chisinau, cu Andrei Vartic.

Noi, sosind primii, am hotarit sa plecam 'in recunoastere' asa ca am gasit un restaurant, Sura, cu mincaruri rominesti excelent gatite, la niste preturi mai mult decit convenabile. Am prins intre timp si o mica ploaie, care a facut ca aerul sa fie si mai curat.

Seara, tirziu, au sosit la Orastie si Tudor, Andrei Vartic cu nepotul Ruslan si colonelul Niculae Mereuta. Formasem o echipa care urma sa plece dimineata urmatoare la drum.

Pe Andrei il cunosc din toamna lui 1997, cind m-am dus pina la Chisinau sa-l vizitez nu numai pe Tudor dar si comuna Ivancea,unde s-a nascut bunica din partea tatalui meu. Andrei probabil are in jur de patruzeci si..de ani, 1,75m inaltime, un corp subtire si atletic, o barba neagra si un par lung, uneori strins la spate. Este de o inteligenta iesita din comun, iar de profesie e fizician spectrofotometrist. Mai mult, e si un bun orator, indragostit de daci si de istoria acestora. A scris multe carti despre civilizatia daca, facind descoperiri inedite. Voi aminti numai citeva din ele:' Magistralele tehnologice ale dacilor', 'Fierul, timpul, dacii', 'Ospetele nemuririi', pe care, daca ai sansa sa le citesti, descoperi o parte din trecutul fascinant al poporului nostru dacic, nemaintilnit la nici un alt popor european. Intelegi astfel adevarul despre civilizatia dacica, centru al civilizatiei preistorice europene. Andrei a infiintat in Basarabia ' Institutul Civilizatiei Dacice'.

Pe colonelul Mereuta il intilnesc pentru prima data, dar am auzit despre el de la Tudor. El a fost seful corpului de paza al presedintelui Snegur. Niculae este putin mai inalt decit Andrei, mai indesat si mult mai voinic. Un tip simpatic si vesel care ne-a facut excursia placuta.

La New York am auzit ca a merge prin Rominia inseamna a te expune la tot felul de riscuri, in primul rind la banditisme, inselatorii, escrocherii etc. Cum nu mai calatorisem prin Rominia de multi, multi ani, am fost ingrijorat, si la fel si unii dintre prietenii mei, asa ca am cautat sa ne insotim de oameni potriviti, in caz de nevoie. Am fost insa prost informati, pentru ca daco-rominii intilniti au dat dovada de o cinste si corectitudine pe care nu le poti gasi niciunde in lume.

Seara am mers cu totii la Restaurantul Sura, unde ne-am continuat discutiile despre preistoria Rominiei, despre istoria dacilor. A fost o seara placuta unde am inceput sa ne cunoastem, sa schimbam informatii, sa ne definitzam planurile de viitor.
 

Miercuri, 8 iulie 1998, dimineata

Ne-am sculat toti devreme. Tudor a fugit in fata masinii sa stea el in fata. S-a luptat cu Niculae, pe care l-a impins cu dusmanie in spate, apoi s-a asezat, cu o figura nevinovata in fata, pe scaunul din dreapta mea, sa vada el mai bine ca toata lumea. Am plecat din Orastie si am intrat in Tiberiu. Undeva pe dreapta am zarit doua 'gurguie', despre care Andrei spune ca ar fi de interes arheologic.

-Acolo s-a gasit foarte multa ceramica dacica.

Casele sunt foarte frumoase aici, in Tiberiu, nu prea inalte dar acoperite cu o tigla frumoasa, rosie, ondulata. Am lasat in urma un alt sat, Sereca cu aceleas casele frumoase, unde vegetatia le imbratiseaza fara jena, iar muntii le inconjoara de departe. Cum spune Andrei, 'suntem in inima Daciei'.

- Istorice, domnilor! Completeaza Tudor cu o figura serioasa sI foarte complentativa.

Pe stinga, inainte sa intram in Orastioara de Jos, vedem terasele dacice. Imagini de munte asa cum se gasesc in Peru, spun eu, se pot vedea in zona muntilor Orastie, care par sa ofere o priveliste cu 'miros de vesnicie'.

Inainte de intrarea in satul Bucium, pe stinga, este o bisericuta foarte frumoasa, singura, ce se proiecteaza pe munti, si pe un cer albastru inchis, prevestitor de surprize. Abia am intrat in satul Bucium ca am si iesit din el. Se para ca locuitorii de aici au avut noroc de dorinta lui Ceausescu de a vizita Sarmi-seget-usa, care n-a mai fost implinita, dar s-au ales cu drumurile asfaltate pina la prima cetate. Intram in Orastioara de Sus. Pe teritoriul ei se gasesc cele mai multe cetati dacice.Inclusiv cetatea de la Sarmi-seget-usa, capitala dacica. Pe dreapta, cum intri, vezi un mic spital. Andrei se opreste la politie sa vorbeasca cu seful local despre starea drumurilor, daca se poate ajunge usor la cetate cu masina, daca s-a mai reparat ori stricat ceva. El Andrei, chiar roman fiind, stie ca de fapt , official, el apartine unei alte tari,artificial create, el este un moldovean, un basarabean. Uneori este asa de usor sa ranesti inima acestor romii, de multe ori mult mai buni romini decit noi.

Domnul primar Neculae David ne arata riul Gradistei, umflat de ploi si revarsat peste maluri si ne spune ce dezastre se intimpla cu acest riu cind se umfla. EL, riul, este 'Arhitectul Godeanu',el izvoreste din muntele Godeanu, El fiind adevaratul arhitect al locurilor, iar daca nu tii seama de EL, o patesti.

- Si ce inseamna asta?, intreaba colonelul Niculae Mereuta.

- Inseamna ca a venit un domn inginer de la oras, sa ne faca niste rezervoare de crescut pastravi. Da' ingineru' nu mi-o lucrat bine. S-o lucrat dupa proiect, s-o respectat proiectu', o fost bine, dar nu s-o respectat domnul 'Godeanu, arhitectu' ', care a sosit acum citeva zile si a rupt toata treaba inginerului, dovedindu-i ca aici in tara d-lui arhitect Godeanu, trebuie sa tii cont de EL, daca vrei sa ai un proiect bun.

Asa dl. primar David ne-a aratat cum Apa Gradistea, ce izvoreste din muntele sfint Godeanu, poate repune terenurile in dreptul lor, darimind, si apoi reconstruind tot ce oamenii construiesc fara a tine seama de EL. Dupa ce dl. primar, amabil, ne serveste cu o palinca galbuie si cu aroma de pruna, plecam mai departe spre Cetatea Lumii Antice, spre Sarmi-Seget-Usa.

Intram in satul Costesti care tine tot de Orastioara de Sus. Toate satele cu numele de Costesti din Rominia si Basarabia s-au unit si au facut o asocialtie, o primarie comuna si un singur primar, dl. Tataru, de la Costesti, din Basarabia. Cind vor face Rominia si Moldova - Basarabia la fel?

Cetatea de la Costesti, Cetatuia , o avem drept in fata. Ne-o arata Andrei si tot el ne-o descrie:

- - Tot mamelonul acesta este inconjurat cu ziduri, o sa vedeti, sunt vreo cinci sanctuare extraordinare, ziduri de o frumusete si o perfectiune incredibila , doua turnuri - locuinta etc.

Amplasat pe Apa Gradistei, la sud de larga si manoasa vale a Muresului, complexul de cetati si asezari dacice din Muntii Orastiei a constituit nucleul statului dac din perioada lui Burebista si pina la cucerirea partiala a Daciei de catre romani.

-Numai 14 la suta din teritoriul Daciei a fost cucerit, pe mai mult de 86 la suta din teritoriul ei necalcind picior de roman, si pentru o perioad` istorica foarte scurta, de numai 165 de ani. Insa, paradoxal, potrivit 'istoricilor nostri', ei dacii, chiar si neocupati de romani, au fugit repede sa invete limba latina de la niste legionari care abia o bijbiiau ei insisi.Ei dacii liberi au venit in fuga mare, de prin munti, vaI si cimpii, paduri si mlastini, dealuri si ponoare, unii tocmai de dincolo de Prut si Nistru iar altii chiar de pe Don, au venit asa de placere, de la mari distante, sa invete limba latina si sa-o uite pe a lor. Asa ne invata ei, 'istoricii nostri', adaug eu. Cu ochi veseli, zimbitori, rizind fara jena, Andrei isI continua prelegerea.

- Salba de fortificatii de la Costesti, Blidaru si Piatra Rosie, menita sa apere 'Cetatea Lumii', cetatea de scaun a regilor daci de la Sarmi-Seget-Usa (Gradistea Muncelului), ale carei ruine ne intimpina peste timp la fel de impunatoare, reprezinta marturii de pret ale infloritoarei civilizatii dacice. Dealul 'Cetatuia', cu cetatea de pe culmea sa, formeaza un minunat punct de paza, cu vedere la mare departare, plasat la intrarea in masivul muntos, acolo unde valea Apei Gradistea se ingusteaza deodata.

Sistemul de aparare al cetatii se bazeaza pe succesiunea a trei tipuri de fortificatie: valuri de pamint, un zid de piatra gros de 3 m, flancat de trei bastioane si o dubla palisada ce inconjoara partea de sud a inaltimii. Platoul cel mai inalt este ocupat de doua turnuri-locuinta, construite din blocuri de piatra si caramizi, la care se ajungea urcind pe o scara monumentala. Tot aici se gasesc urmele baracilor soldatilor daci din garnizoana si un turn de observatie.

Pe terase au fost identificate lacasuri de cult (sanctuare), cisterne de apa etc. Asa cum despre Valea Regilor din Egipt nu se stia prea mult pina cind au inceput sapaturile arheologice, tot asa de putin se stie astazi despre istoria acestui popor minunat.

Mai incolo vedem si o a doua cetate - cea mai mare cetate dacica de aparare.

- Pe virful acela, acolo, se afla Cetatea Blidaru, spune acelasi Andrei.

- - Acolo ai facut tu niste niste poze color, foarte frumose, pe care le-ai publicat in 'Fierul, Timpul, Dacii'?, il intreb pe Andrei.

-Da, o poza cu niste ziduri si bastioane colosale. Mai sus e un castru, iar mai jos, o casa de aparare, tot cu niste ziduri de 4-5 metri. Trebuie sa vedeti ce e jos! E ceva fantastic acolo pe virful acela. Iar la el se ajunge pe niste terasari, unele dupa altele, pe care trebuie sa urci din greu.

Situata pe culmea Blidarului (703m), fortificatia cuprinde doua incinte unite intre ele, avind impreuna sase turnuri de protectie. Prima cetate, ce ocupa platoul superior al dealului, are o forma trapezoidala, fiind prevazuta cu patru turnuri exterioare, plasate pe colturi. Intrarea se facea prin turnul I si era astfel conceputa incit sa impiedice desfasurarea fortelor inamicului.

La vest de prima cetate a fost conceputa cea de-a doua, avind forma pentagonala. Aici atrage atentia sistemul platformelor de lupta, cu cazemate, de pe laturile de nord si de vest. Aprovizionarea cu apa a cetatii era asigurata de o cisterna patrulatera, situata in partea de nord-vest, in afara zidurilor de aparare.

Pe aceeasi latura, pe o terasa mai joasa, numita 'Poiana Pertii', se afla un turn de paza ce asigura supravegherea accesului spre cetate.

-Si cind te gindesti ca toate acestea au fost construite de niste tarani daci, nerabdatori sa-I intilneasca pe romanii cuceritori si sa le invete limba.

-Mai Tudore, de unde sti tu toate astea? Se mira, rizind Dan.

_De la New York. Ii raspunde acesta, facindu-mi semn cu ochiul.

Timpul nu este din cel mai placut: cind ploua, cind nu ploua cind se intuneca ori se lumineaza, de ai impresia ca esti pe o alta planeta.

- Dar cerul asta tot innorat este. Nu am prins nici un pic de soare. Vad niste cabane frumoase, noi, in stinga si in dreapta.

- Ale cui sunt?, il intreb pe Andrei. Dar, inainte sa-mi raspunda, il vad scotind capul pe geamul masinii si strigind:

• Generalul Dragomir! D-le general!
• Andrei se intoarce repede spre mine si imi spune:

- - Hai sa-l vedem, Miky, pe acest tip formidabil.

Ne dam jos din masina, ca sa-l intilnim pe general si inca o persoana care-l insotea.

Asa l-am cunoscut nu numai pe generalul Dragomir, dar si pe profesorul Vasile Rudan. I-am intilnit aici, in fata portii dacilor, impreuna, un profesor si un general indragostiti de.daci. Am plecat impreuna la o cabana din apropiere,unde locuiau si unde am discutat despre daci si iar despre daci.

- Cum va numiti domnule general?

- Dragomir, Dragomir ma cheama. Vasile Dragomir.

- Si de citi ani sunteti indragostit de daci?

- Dacii sunt parintii parintilor parintilor parintilor mei si nu pot avea pentru ei altfel de simtaminte decit cele mentionate de dumneavoastra, si asta de cind i-am descoperit in scoala primara, in cartile de istorie.

- Si cu Traian cum ramine?

- Domnule doctor, sa lasam gluma la o parte. Traian nu ne reprezinta pe noi si nici n-a facut-o vreodata. El nu are nimic de-a face cu poporul Daco-Roman, fiind nimic alceva decit un cuceritor de moment al citorva kilometri din marea Dacie. Sa nu ne lasam pacaliti de propaganda unor politicieni ori a unor istorici corupti sau inconstienti.

- Prin ce credeti ca se caracterizeaza civilizatia dacica de aici?

- Vreau sa va spun ceva. Civilizatia dacica nu e reprezentata numai de Sarmisegetusa, Costesti, Blidaru si tot ce am descoperit prin sapaturi.pe 200 metri. Aici se afla un colos al unei civilizatii vechi de peste 10.000 de ani. Este o civilizatie materializata prin ceva caracteristic numai lor. Eu ma pricep la doua lucruri: stiinta concreta, in cazul meu, geodezie - cartografie, si militaria.

- Am inteles ca dumneavoastra considerati ca aici se gaseste 'buricul de fier al pamintului'.

- Da, la noi in tara, punctul cel mai inalt din punct de vedere geofizic este virful Muntelui Godeanu, muntele sacru al dacilor.

- Ce inseamna asta din punct de vedere geofizic?

- Avind in vedere punctul gravitational al pamintului, valorile metrice ale dimensiunilor pamintului sunt modificate din cauza cimpului gravitational, dar si datorita structurilor interne, la un moment dat, daca ai forma unui corp de rotatie pamintesc matematic. Forma pe care noi o avem ca baza pentru harti, forma matematica, se modifica la suprafata prin niste ondulatii care dau forma fizica a pamintului. Am scris si o carte pe care am publicat-o in timpul comunismului, acolo in Vest. Astfel, modelul geofizic rominesc s-a facut cunoscut in lume, iar acum vesticii umbla cu satelitii si fac comparatii cu geolitul nostru si nu le vine sa creada ca Noi am facut asa ceva pe cale astro-geodezica si gravitistica. Am unit tot ce era in tara noastra masuratori de inalta precizie, iar in final am scos trei carti despre aceste ondulatii: una se intituleaza 'Harta cu ondulatia geolidului', a doua se cheama 'Harta cu componenta din est la verticala pe un meridian ' si a treia 'Harta cu deviatia de la verticala in planul vertical'. Deci trei elemente esentiale creeaza locul geometric al formei fizice (absolute), al formei Pamintului, datorita atractiei universale. Ei, aici in zona aceasta se gaseste punctul cel mai inalt geo-magnetic; sa mori de ris, cum se zice romineste. In loc sa fie pe undeva prin muntii Fagaras, ori in muntii Paringului, il gasim aici, pe Muntele Godeanu. Aici este nodul acela de fier formidabil care creeaza un cimp magnetic atit de puternic, iar densitatea interiorului atit de mare incit cimpul gravitational capata ondulatii. Asta e ciudatenia, ca nu mai avem in tara asa puncte inalte, si ca avem si un ciudat invers, cu semn negativ. De exemplu, la noi in mijlocul Baraganului, daca mergi spre Rimnicu Sarat, trecind de Buzau, Focsani, pina la Adjud si pe urma, dincolo pe bratul Dunarii, pina la Galati, Braila, Urziceni, inchizindu-se pe la Buzau, este un punct de atractie magnetica negativa, cel mai jos din tara. Astfel ca Dunarea noastra curge ca pe o streasina, avind tendinta sa intre in gaura asta, aici. Aici, in aceasta zona este deficitul de masa. Au fost doi romini, doua genii curate, cu care ma mindresc si pe care-mi face placere sa-i pomenesc, si care, din pacate au murit. Eu eram maior pe atunci. Pe unul il cheama Diaconu si este autorul cartii asteia cu 'ondulatia geolidului', iar celalalt este Mihailescu, coautor la cartea asta de care va spun.

- Cum se numeste cartea?

' Teoreticul pamintului', tradusa in limba engleza la editura 'Elsevira'. S-a vindut cu 450-500 de dolari bucata. Se vinde si acum si se afla in toate academiile de stiinta din lume si in bibliotecile importante, nu pentru inginerii de rind, ci pentru oamenii de stiinta.

- Si despre Sarmi-Seget-Usa ce imi puteti spune?

- Se umbla cu escavatul prin ea, domnule! Sa va duceti la poarta de vest din Sarmisegetusa si o sa vedeti cum au bagat cupa de escavator si au distrus ceramica de valoare milenara. Pe urma si-au astupat prostiapoate sa ma auda si Dumnezeu din cer, ca nu mi-e frica de nimeniii acuz pe oamenii de stiinta pretentiosi,'romini', oameni care vin cu pretentia ca au gasit aici nu stiu ce, si fac niste afirmatii de mi-au rupt urechea. Am fost odata cu un profesor, am numele lui undeva, un nume englezesc, un profesor de la Cambridge. L-am intilnit in Bulgaria, l-am adus la Bucuresti si i-am tinut un logos despre astronomia la daci, despre masuratorile de la Sarmisegetusa, despre blocurile de andezit aranjate ca repere astronomice, iar dinsul nu putea intelege de ce noi, rominii, nu le facem publice, in conferinte internationale, in publicatii de specialitate. Marturisesc ca nu am stiut ce sa-i raspund, am plecat capul si m-am gindit la savantii si profesorii nostri de istorie si arheologie, la iresponsabilitatea de care dau dovada.

- Ce stiti despre astronomia dacica?

- Eu odata am demonstrat, prin masuratori concrete, profesional facute, cu aparatura precisa, ca dacii aveau cunostinte astronomice, cum numai la maya le-am mai intilnit.

- Si ce ati determinat?

- Ca dacii cunosteau precis directia nordului, aveau cunostinte matematice de determinare a unei pozitii geografice, iar cunostintele lor astronomice depasesc orice imaginatie.

- Corectiile, ati facut corectiile in concordanta cu mileniul in care au trait ei, dacii?

- Altfel nici nu se putea.

- Despre sanctuarul lui Aplu, ce imi puteti spune?

- Va referiti la discul de andezit?

- Da, acel disc urias, impartit in zece portiuni identice.

- Si numele de Aplu?

JURNAL DE CALATORIE IN DACIA TARA ZEILOR
- partea II -

Il regasim pe neobositul meu prieten Andrei Vartic si in aceasta dimineata, vorbind despre stramosii daci, despre ce ne-au lasat acestia. Discutam despre cetatile dacice si despre ce nu se potriveste cu realitatea.

- Modelul ingineresc de la Cetatuia il gasesti repetat in toate formele, spune Andrei. Iar aceste dimburi, pe care le vedeti pe dreapta, unii le zic mameloane, sau unitati de arta promorfologice ale suprafetei topografice.

Pe dealul asta gasesti tot ce vrei si nu vrei.

- Care deal, cum ii spune?

- Asta a fost Faeragu.

- Faeragu

Personal nu sunt de acord cu istoricii ca Sarmi-Seget-Usa a fost capitala lui Burebista. Numai un 'neinspirat' poate sa-si aleaga capitala aici, unde daca arunci un pietroi, de pe una din movilele din jur, risti sa spargi capul unui 'cetatean' al cetatii.

- Si unde crezi ca a fost, de fapt, capitala?

- Capitala Daciei - Dragomir militaru vorbeste -, este undeva de la Hirtoape, nitel mai sus, spre Comarnicel, pe drumul lui Hud. Noi am gasit sus, la Hirtoape, in afara de elemente militare construite pe teren, si elemente subterane, care dupa parerea mea ii proiecteaza pe daci ca ducind un fel de razboi ca in Vietnam! Dacii nostri erau foarte buni luptatori si pe dedesubt, de aceea, chiar daca nu este numai parerea mea, se vorbeste ca in zona Cioclovina sunt niste pesteri ciudate, interesante, putin explorate. Am fost in unelemulti vorbesc mai mult despre aurul lui Decebal, care a fost furat numai partial de 'strabunii' romani. Aici este vorba de aurul pe care il cauta unii pe aici.vezi toata ziua tot felul de neispraviti care vin sa-l caute, vorbind de spiritism si tot felul de prostii, cind de fapt ei sunt nimic alceva decit hoti.

- La Cetatuia, la Blidaru, gasesti ideea de baza inginereasca a modulului, care in functie de relief, il utilizeaza ca element de strategie, aparare, care sa suplineasca deficitul de forte.

- Nu. Sarmisegetusa Regia a fost capitala dacilor. Acolo a fost garnizoana regala militara. Nu sunt construite nici case acolo.casele au fost pe culme, sus.

- Dar ce spuneti daca, zona fiind un centru religios si astronomic (asa cum ati si mentionat inainte), a fost locuita de sacerdotii locali!

- Cred ca asta poate fi mult mai adevarat decit orice altceva. Si cind te gindesti ca suntem descrysi de 'istoricii nostri' ca un popor 'tinar', aparut in Europanu de mult, prin 1859.

Asta nu o fac numai Ei, istoricii 'nostri', ci in special vecinii.

- A aparut 'Cronica Anonima', tradusa si in romineste.

- Eu nu o am si nu am gasit-o.

- Imi lasati o adresa? Va trimit eu un exemplar. In ea se spune clar ca la venirea ungurilor in Transilvania, aici traia o populatie valaha. Ungurii acuma au scos pasajul acesta, originalul aflindu-se la Viena. Acelasi Anonimus, referindu-se la vitejia ungurilor, ca erau foarte bataiosi in lupta, scrie asa despre ei, in latineste:'probabil si datorita faptului ca ungurii mincau carne de om si beau singele acestora, erau mai virtosi in lupte'. Ei bine, datorita acestui paragraf, istoriografii unguri nu prea vor sa vorbeasca de acest pasaj.

- Se spune ca diferenta dintre Dumnezeu si Istorici este ca primul nu poate schimba trecutul, pe cind Ei, Istoricii, o fac cu usurinta, spun eu.

- Uite, aici, pe platoul asta, oamenii lui Claudian si ai lui Bivolaru, spune generalul. Spurcatii astia, nenorocitii, i-as impusca ca pe ciini.

- Astia cine sunt?

- Sunt niste secte, umbla dupa aur, dar zic ca umbla dupa spirite! Umbla cu prostii si distrug zona. Mii de oameni vin aici, ca la armata. Dimineata fac inviorare, merg cu frontul la masa, spun rugaciuni si.cauta.

- Se pare ca dl. Presedinte 'M' iubeste si el natura. Si-a construit o vila, chiar aici, pe drumul spre Sarmi-Seget-Usa distrugind totul de jur imprejur, aici la Gradistea Muncelului.

- Dar de fapt ce-o fi insemnind Gradistea?, intreaba Costel.

- Ordine, restructurare, asta ar insemna in sanscrita.

Mergem in continuare pe un drumulet spre Gradistea de Munte. Riul aici parca nu mai este nervos, iar niste vaci ne-au barat total drumul. Nici nu se feresc. La intoarcere o sa trecem poate si prin Pestera BolovanoasaExista si o poveste, a unei sabii de aur, dacice, spusa acum de Andrei.

- Cine a gasit-o, mai, Andrei?

- Doamna Trufas din Cucuis. Pe atunci era o tinara fata de 18 ani, care sapa cu Constantin Daicovici, batrinul, la Orastioara de Jos, in jurul Castrului Roman. Sapa cu alti sapatori, de pamint, pe santierul arheologic. Si intr-o seara, ea si cu o fata din Bucium au gasit o sabie de aur de 70 centimetri lungime. Academicianul Constantin Daicoviciu a fost strasnic de fericit de gaselnita asta, le-a pupat, le-a cuprins, le-a sarutat

- Si le-a luat-o.

- Da, le-a luat-o. Misterul acestei sabii este ca, cit am cautat-o eu in literatura, nu am gasit-o. Si am reconfirmat de citeva ori cu doamna Trufas povestea cu sabia dacica de aur.

- Este inca in viata?, intreaba Tudor.

- Da, este in viata, si o puteti vedea si voi daca timpul ne va permite.

- Citi ani are doamna?

- Vreo 70.

- Da?

- Da.

Casetofonul continua sa ma necajeasca si nu sunt convins ca imprima ce vreau.

- Si asta merge acum sau nu, Tudore? Se invirte?

- Nu. Nu merge.

- Merge acuma?

- Nu stiu cit merge de bine.

- Tine si tu volanul Tudore, un pic.

- Mai Miky, tu nu stii sa scrii si din memorie?

Tudor este chiar fericit acum. Se tine cu mina dreapta de volan, in timp ce cu cealalta gesticuleaza, suparat pe casetofonul meu, american.

In continuare, drumul serpuieste, se rasuceste, se ingusteaza, se lasa chiar sa fie baltocit de ploaie, dar nu se rupe. Acum avem o prapastie pe dreapta, pe unde curge acest piriu.

- Cum ii spune astuia Tudore?

- Gradistea.

Riul Gradistei, care modifica toata geografia locala. Este frumos si imi aminteste de Peru. Parca vezi Machu Pichu, uitindu-te la muntele ala din fata, pe care sunt sapate aceste terase ale dacilor. Ne continuam aventura prin rupturi de drum, gropi si prin baltoace, mergind, mergind inainte. Drumul de aici merge prin ceata pentru un interval scurt de timp, ca sa ne apara in fata o mica asezare.

- Si cum ii spune satucului astuia?

- Gradistea de Munte, vine raspunsul.

- Da, au bisericuta, au o scoala de 4-8 claseiar asta este valea Ninesului

Frumos mai e aici!

In continuare Andrei incearca sa-si gaseasca si aici prieteni, ca peste tot pe unde mergem.

- Cum te numesti?

- Adi.

- Adi si mai cum?

- Adi Stoicoiu.

- Si ce face omul asta aici, Andrei?

- Asta esteeste cel mai mare diplomat al.vacilor

- Ha, ha, ha!

- Si unde traieste?

- Traieste aici, sus, la munte. Da, traieste singur la o departare de 5 kilometri de cea mai apropiata casa.Singur. Dar stii cine cunoaste cel mai bine locurile acestea? Adrian Stoicoiu. In Muntii Surya-nului el este stapin.

- Ce pesteri sunt pe aici?

- Pai.sunt multe:Pesterile din Hirtoape, Pestera Tepter, Pestera Bodii

- S-a gasit si multa ceramica dacica inauntrul lor.
 

In sfirsit, astazi este iulie 10, 1998 dimineata, iar unii au renuntat sa mai mearga cu noisa se catere pe poteci de munte, sa se agate cu miinile de ierburi, sa-si infiga unghiile in pamint printre pietroaie ca sa poata vedea un zid dacic neexplorat, neatins inca de furiosii nostri arheologi de origine romina.

Unii au renuntat ieri, altii azi dimineata. Dan a plecat primul, a fost chemat de urgenta. El este avocat. Cu Tudor, motivele sunt diferite:mai putin musculare si mai mult digestive. El s-a gindit ca nu poate sa opreasca la fiecare colt de drum, prin munti, sa-si dea jos pantalonii, asa ca s-a hotarit sa se duca spre Deva cu colonelul, nefiind convins ca s-ar intoarce inapoi, la noi. Se gindea chiar sa se inapoieze la Chisinau. Andrei, o vulpe batrina, i-a zis cu o voce blinda si compatimitoare: 'Ia-l si pe Costel cu tine, la Deva, tot sufera el cu inima'. Cum Tudor s-a grabit sa spuna 'Da', iar Costel nu a vociferat, s-a trezit ca.trebuie sa-l aduca pe Costel inapoi, si nu mai poate fugi la Chisinau. Ideea a fost foarte buna. Mergem in continuare spre Sarmisegetusa, mergem la Gradistea de Munte si de acolo la Fetele Albe. Daca am putea gasi doi cai, ne-am putea simplifica drumul spre Sarmisegetusa.

Dar lucrurile nu sunt asa precum par. Oamenii de aici nu arata o dorinta arzinda pentru bani, valorile pe care conteaza ei sunt putin diferite. Ei iubesc natura, cu care se confunda de multe ori, iubesc o masa buna in compania unor buni prieteni si, de ce sa nu recunoastem, iubesc si un pahar bun de tarie.

- Pe aici, pe undeva, trebuie sa fi fost o carbunarie, ei, dacii, fiind unii dintre cei mai sofisticati metalurgi ai antichitatii.

- Da, este asa ceva prin apropiere, imi raspunde Andrei. Exista aici un deal numit Carbunaria, pe care s-au gasit foarte multe cioburi dacice, de catre arheologi. Dar cercetari serioase nu s-au facut.

- Si unde se afla acest deal, linga ce sat?

- Linga Costesti, de unde veneau ieri, pe jos, Generalul Vasile Dragomir cu domnul profesor Rudan. Au fost ieri si au vazut Carbunaria si numai ei iti pot da mai multe informatii.

- La ce lucreaza ei aici ?

- La un proiect al Institutului de Geo-Dinamica, care se ocupa de cutremurele de pamint din Rominia. Fac de fapt o actiune de patriotism, fiindca fac aceste investigatiii despre civilizatia dacica pe proiecte de geodinamica. Ei vor sa-si faca aici si un laborator care sa cerceteze posibilele miscari tectonice ale zonei. De fapt, ei studiaza civilizatia dacica. Deci este o preocupare foarte frumoasa a domnului academician Zugravescu, directorul acestui Institut.

- La capatul de sus, dinspre sud al Orastioarei de Jos se gaseste o terasa extraordinara de pe care am cules foarte multa ceramica si care nu a fost cercetata arheologic niciodata, imi spune Andrei.

- Asta care a fost la dreapta?

- Asta, da.

- Dupa ipotezele noastre, aici ar fi fost o asezare foarte importanta dacica, fiindca aici, dupa algoritmul nostru, se unesc niste linii foarte interesante.

- Ia uite, muntii, cum se vad!

- Da, ies din ceata ca a plouat.

- Andrei, tu spui ca ai oamenii tai aici, care cind sosesti, te anunta ce au mai descoperit, tu decizind daca te intereseaza sau nu. De ce si arheologii nostri nu fac la fel, de ce nu au si ei un contact cu localnicii asa cum ai tu? De ce trebuie sa vii tu, de la Chisinau, fara sa fii platit de nimeni si sa faci ce faci? Sa te preocupi de aducerea in prezent a unor descoperiri despre daci, care fac sa explodeze toate cunostintele noastre despre daci, Ei, Dacii devenind prin publicatiile tale, nici mai mult nici mai putin decit centrul civilizatiei antice al Europei?

- Miky, nu ma lauda prea mult. Nu-l uita pe general, pe profesor, pe tine, care vii din New York si ne uimesti cu relatarile tale despre o noua istorie a noastra pe care nu o stiam, dar o simteam.

- Intram acum din nou in Bucium, nu?

- Da, Bucium este primul sat din cadrul comunei Orastioara de Sus. Pe teritoriul acestei comune se afla principalele cetati dacice. Este o comuna de 30 km lungime, din care fac parte satele Bucium, Orastioara de Sus, Plopesti, Costesti, Costesti Deal si Gradistea de Munte.

- Stii Andrei, cu metalurgia la daci tu m-ai convins de priceperea acestora in prelucrarea fierului. Am scris despre asta in 'Cuiul dacic sau Cuiul lui Pepelea'.

- Da, imi aduc aminte, mi-ai trimis si mie ziarul la Chisinau. A fost frumos gestul tau.

- Am o alta intrebare la care nu cred sa gasesc un raspuns:cu ce au taiat dacii piatra?

- Profesorul Glodaru, arheologul principal al Rominiei in problemele civilizatiei dacice, spune ca a gasit o tona de plumb pe acest teritoriu sacru al dacilor.

- Si pe unde este depozitata aceasta cantitate uriasa de plumb?

- O are in niste depozite colosale, la Cluj, la care nu are nimeni acces.

- De ce trebuie sa fie asa un mare secret?

- In loc sa ne mindrim cu el, sa-l tinem ascuns?

- Nu are nimeni acces la acesta, nici astia de aici, de la Deva, de la muzeu nu stiu prea multe.

- Astia nu stiau nici despre cuiele dacice care nu ruginesc. Arheologii de la Deva, desi Deva este muzeul principal al civilizatiei dacice din Rominia, stiu mai putin decit stii tu, Miky, la New York.

- Spune-mi Andrei, ce-a spus Glodaru de fierul acesta care nu rugineste, pe care l-ai cercetat?

- La inceput a spus ca e dat cu o vopsea, care-l proteja de rugina, a si scris despre asa ceva.

- Dar dupa ce i-ai dovedit din ce e facut, si ai adus toata documentatia stiintifica? Ce-a mai zis?

- N-a mai zis nimic.

- N-a facut nici un comentariu?

- Nimic, iata am fost si la el, i-am si scris o dare de seama, pe care am si publicat-o in cartea cu 'Fierul-Piatra, Dacii-Timpul' Domnii au fost foarte interesati cind le-am aratat studiile spectrofotometrice, graficele.le-am aratat tot. Am fost dus si la un profesor Radovici, la Bucuresti. El era (poate ca mai si este) director adjunct la ICECHIM, fostul institut al Elenei Ceausescu. Acesta se ocupa cu protejarea tevilor contra ruginei. Am fost la el si am discutat mult pe aceasta tema. 'Domnule, asta explodeaza foarte tare ', a zis el. Am mers pe urma pe la unul, pe la altul. Ne sustinea, e drept, si presedintia de atunci. Pe urma am primit 20 de milioane de lei, de la Ministerul Cercetarii. Acesti bani trebuia sa-i impartim cu el. Noi sa-i dam probe si el sa le studieze. El a luat 20 de milioane de lei si noua ne-a dat. nimic. In 1995 astia erau niste bani!

- Deci a luat banii si.a plecat?

- A luat banii institutului, ICECHIM-ului, si nu ne-a dat nimic.

- Si nu s-au uitat si ei sa vada de ce nu ruginesc cuiele acelea dacice, dupa mai mult de 2000 de ani ?!

- N-au facut nimic.

- Dar ce au facut cu cele 20 de milioane de lei? Cum au justificat distrugerea acelor bani?

- I-au folosit pentru 'Metodologie de cercetare'.'

- Adica au stat pe scaune, bindu-si linistiti cafeaua dimineata, discutind politica zilei si incasindu-si salariile la timp.

- Bine domnilor, zic, dar pe ce probe ai facut cercetarea? Ca de la mine nu ati primit nimic si nici nu le-ati cerut! De ce nu aveti nici o proba, cind eu am zeci de astfel cuie? Ce ati cercetat dumneavoastra?

- Ce vale este asta, Andrei?

- Este valea Ninesului.

O luam acum spre Sarmisegetuza, in directia asta. Iar acum am intrat in Gradistea de Munte. La stinga estea valea Aninesului, care duce la virful lui Hulpe. Acolo se gaseste una din cetatile dacice cele mai importante. Acolo, pe virful Ceata, asezarea a fost facuta pe 50 - 60 de terase, la o inaltime de 1200-1300 metri, care nu s-a cercetat arheologic niciodata. Acolo sunt imense bogatii arheologice, dupa cum spunea Daicoviciu batrinu'.

- Cind spui 'Daicoviciu' batrinu' vrei sa spui Constantin Daicoviciu?

- Da, academicianul.

- Asta este cea mai mare asezare dacica, aici la Ceata. Pe aceasta vale a Ninesului te duci spre ea. Sunt cam vreo 7-8 km. Accesul e foarte greu. Fara o masina buna, foarte buna, de teren, nu poti ajunge acolo. Acum avem pe dreapta Apa Gradistei. Vezi acum terasele astea, aici sus, si cind te uiti la aceste terase vezi cum traia dacul, unde-si aseza casa.

Adi Stoicoi, calauza noastra, are si el o ipoteza foarte interesanta de felul in care isi asezau dacii casele.

- Domnilor, astia isi aveau casele asezate pe munte, dupa epoleti (dupa gradul pe care-l aveau). Jos traia sergentul, pe urma plutonierul, pe urma locotenentul, si sus de tot, traia generalul.

- Adica era o ierarhie

- Da, era o ierarhie si in asezarea teraselor, cu cit erai mai sus pus, cu atit iti era si casa asezata pe o terasa mai inalta, mai spre virful dealului.

- Este parerea ta, Adi, sustinuta de unele observatii, ori este numai asa, o parere?

- Cantitatea de ceramica de calitate creste pe masura ce ne apropiem de virf.

- Da, poate fi un punct de vedere.

- E parerea lui, spune Andrei, dar posibil sa fie adevarata. Dacii erau si ei impartiti in caste. Vrem noi sau nu vrem dar, sigur nu aveau robiaveau casta luptatorilor, casta nobililor-tarabostes si pe cea a oamenilor obisnuiti, a plugarilor.

Din nou ne aventuram prin locuri rupte de apa, prin noroaie si gropi, noroc cu masina asta ruseasca a lui Andrei.

- Cum ii spune masinii?

- Vrei sa spui ce marca este?

- Da.

- Este o Niva

- Uuu, ce se aude pe sub ea?

Am iesit din gropile astea de noroi ca nu stiu cui sa ii multumesc: lui Andrei, care s-a gindit s-o cumpere, ori rusilor care au conceput-o asa de solida? In fata se vede casa lui Adi, cocotata pe un colt de munte, acoperita de vegetatie, care pe aici abunda. In fata casei ne intimpina o catea foarte suspicioas, care nu prea cunoaste termenul 'prietenie', asa ca prefer sa stau in masina pina cind isi mai domoleste curiozitatea.

Azi, iulie 10 1998, este singura zi pe care o gasim mai cu soare. Pina acum nu a facut decit sa ploua pe noi ca dintr-o stropitoare fina, nu foarte mult, dar continuu. Cum or fi trait stramosii nostri pe aici? Cum de cuiele pe care le foloseau la constructia templelor nu au ruginit dupa mai bine de 2.000 de ani? Cum au taiat stincile, muntii, ca sa-si construiasca terasele pe care au adus de la mari distante, cantitati uriase de blocuri de granit, pe care le-au finisat asa de perfect?

- Andrei s-a inarmat cu instrumentul de cercetare 'dacic', un ciomag de toata frumusetea, iar eu n-am putut sa fac alceva decit sa-l imit. Azi trebuie sa ajungem la Fetele Albe si, daca timpul ne va permite, sa ne mai abatem putin pe la Sarmi-Seget-Usa, mergind pe creasta muntelui, sperind ca vremea sa ne fie favorabila si sa putem face si niste poze mai ca lumea.

Acum trecem tot pe malul riului Gradistei, drumul e darimat, rupt, abia daca poti sa pasesti pe el. Este drum doar de un 'picior', pe stinga am stinca muntelui iar pe dreapta ripa, prin care curge vitejeste si zgomotos riul dacilor. Cind a spus ce a spus, primarul comunei Orastioara de Sus, ca natura este adevaratul arhitect al locurilor acestea, a avut dreptate. Miroase a verdeata peste tot, din care aureste, sub razele de soare, apa de ploaie, care a spalat frunzele si iarba. Este asa de frumos, iar aerul miroase asa de placut incit ii poti intelege pe daci si pe urmasii lor de azi, care traiesc pe aceste locuri, de ce nici nu se gindesc sa le schimbe vreodata.pentru ca nicaieri nu poate fi mai bine ca aici. Sunt tot felul de culori in padurea care acopera muntii, de la un verde pal deschis pina la cel inchis, si asta fara sa se schimbe treptat, sunt amestecate asa, la intimplare, dind astfel frumusetea locala. Pe stinga si pe margine sunt mici ferigi, mici cind spun inseamna un metru jumate - doi, care si ele se intind, de placere, la soare. Continuam drumul. Eu, precis, nu stiu unde merg dar, probabil Andrei are ceva in cap si vrea sa ma duca acolo, undeva, la Fetele Albe. Pina una alta, incerc sa ma tin dupa ei, sa nu ramin in urma, pentru ca nimeni nu incearca sa te ajute. Fiecare merge pe picioarele lui, pe cont propriu. S-a atasat la grupul nostru si Adi, care pina acum, la ora aceasta de dimineata, unsprezece si un sfert, fusese in casa. L-am gasit acolo, lungit in pat. Ne-a spus ca toata noaptea a umblat, cautind naiba stie ce. Asta este viata lui, ii place sa traiasca aici in mijlocul naturii, la zeci de km departare de oameni, se amesteca cu ea, traieste cu ea si se simte fericit. El este unul dintre prietenii lui Andrei, care de cite ori gaseste cite ceva, cind Andrei soseste ii si spune. Andrei il considera un prieten foarte bun si il trateaza ca atare.

Apa aceasta a Gradistei este frumoasa, plumburie, si se revarsa vijelios peste pietroaie, busteni si orice-i sta in cale. Am vazut si citiva fluturi roscati, cu culori tipatoare aruncate pe ei. Dupa ploaie iarba este inca plina de apa, incaltarile imi sunt ude, merg prin ea, si sunt asa de incintat de natura incit cred ca as merge asa, prin iarba uda, toata viata. In fata, drumurile se despart, unul o ia la dreapta, altul la stinga

- Unde duce drumul din dreapta?

- Ala din dreapta merge la Gerosu si apoi Barul Mare, spune Adi.

Andrei vedeun vultur care planeaza pe deasupra noastra linistit si nepasator.

- Si casa aia de acolo facuta asa ca o sura, a cui este?

- Este un garaj.

Urcam pe o poteca ingusta si serpuita, tot mai sus si mai sus.

• Daca ar fi fost drumul bun, ne urcam cu Niva noastra pina aici, liber, fara probleme.

Parca auzindu-l pe laudarosul de Andrei, acum drumuletul face o panta 'usoara' de 60 la suta. Peticele mici de apa baltocesc peste tot, iar farimite de piraie il taie perpendicular flori pe

JURNAL DE CALATORIE IN DACIA TARA ZEILOR
- partea III -

Suntem in dupa amiaza zilei de iulie 10, 1998. Coborim din asezare, de la Fetele Albe spre Sarmisegetusa Regia. Este frumos, mergem printre copaci ca printr-un tunel, pe o carare pe care merg numai animalele si, din cind in cind, paznicul de la Cetate. Cind mergi printre molizi de 20-30 metri inaltime si calci pe acele lor uscate si imbibate cu roua, respiri un aer curat si te simti un adevarat dac, asa cum zice prietenul meu, din Chisinau, Andrei Vartic.

Coborim spre Sarmisegetusa Regia, acolo unde m-a urmarit, nu de mult, blelstemul lui Zalmoxis:'nu-mi atingeti locurile'. Acolo unde casetofonul nu mai mergea, bateriile se consumasera 'asa, peste noapte', filmul din aparatul de fotografiat se terminase si el 'brusc', aparatul de fotografiat al lui Tudor 's-a oprit' si el, iar eu ma gindeam 'ce caut aici fara instrumente moderne?', cum de totul se strica tocmai la mine? De fel nu sunt superstitios, asa ca imi ramasese numai 'ghinionul' drept cauza, cu toate ca se poate lua in considerare si cimpul magnetic formidabil din zona. Dar uite ca acum am buzunarele pline de baterii, de casete, si am chiar si un creion! Aici se afla una din cascadele cele mai frumoase pe care le-am vazut si ieri, care se numeste Piriul Prelucilor.

- Ce inseamna Preluca?, il intreb pe atotstiutorul Andrei.

- Preluca inseamna poiana. Dar 'luc' in sanscrita inseamna a vedea, de la ochi. Deci, ar insemna locul de unde se poate vedea ceva. A trebuit sa vina moldoveanul asta din asa-zisa Basarabie ca sa spuna aceste lucruri frumoase.

- Ce zici Adi, e adevarat?

- Am invatat multe de la el, dar in primul rind sa-mi iubesc mai mult tara.

- Sper sa nu uiti asta niciodata.

- Am invatat sa ma uit cu alti ochi la tot ce este imprejurul meu, la aceste locuri unde m-am nascut si crescut. Le-am descoperit trecutul maret, trecutul nostru dacic.

Ca rasplata si admiratie pentru acest Adi, prietenul lui, Andrei, i-a pus fotografia pe niste calendare frumoase, color, de i-a rupt inima. Acum trecem peste un riu care are o apa curata, alba si stralucitoare. Foarte buna de baut. Vorbim despre daci, daci, dar sa nu facem si noi cum a facut Heinrich Schliemann, care descoperind comoara pre-dacica de la Troia a spus 'Am gasit comoara, aurul lui Priam' , cind de fapt ce descoperea el era cu 2000 de ani inainte chiar de Priam, era trecutul nostru pelasgic, carpato-danubian. Ne uitam la tot felul de ziduri ciclopice ce 'zidesc' aici muntii. Or fi de la daci sau puteau sa fie si mai dinainte. Nu s-a facut nici o determinare cu Carbon ca sa se vada de cind sunt. Au gasit o moneda romana dintr-un an oarecare si au zis:'zidul este roman. ' Intr-o zi am sa arunc un dolar american sub unul din ziduri..sa-i vad pe arheologi cum vor explica de ce americanii au construit zidul, inainte ca ei sa se nasca!

Istoria este facuta de oameni, cu greselile lor. Daca pina la Heinrich Schliemann, legenda Troiei era un simplu basm si Iliada de asemenea, el a facut-o sa fie realitate. Asa este si aici. Cind m-am vazut la Fetele Albe calcind pe pamintul pe care cresteau ierburi, flori alaturi de brazii sub a caror radacini se gaseau ziduri ciclopice de cetati si temple 'inca nedescoperite', atunci am inteles ca arheologia practicata la noi este mai mult o joaca, iar istoria noastra inca nu a fost scrisa.

Vremea este chiar frumoasa, este innorat dar nu ploua. Pe dreapta curge Valea Alba, riul asta zgomotos si turbulent, in stare, cind se umfla, sa distruga drumuri si munti, sa construiasca vai si terase. Am coborit de la Fetele Albe si ne indreptam spre Sarmisegetusa Regia, asa-zisa cetate de scaun a lui Decebal. Merg de citeva ore si nici macar nu simt oboseala.

- Asta-i magnetismul locului, spune Andrei, referindu-se la faptul ca virful Baba de linga Godeanu este cel mai inalt virf magnetic de pe teritoriul nostru. Singele are in compozitia sa hemoglobina, facuta dintr-o proteina, globina si.fier. Ginditi-va ce se intimpla cind pui un cui de fier intr-un cimp magnetic si apoi speculati ce i se poate intimpla corpului uman asezat intr-unul din cele mai puternice noduri magnetice! Locurile astea sunt de un milion de ori mai frumoase si mai sanatoase decit Sinaia, Predeal, aproape decit orice loc din lume. Ma gindesc ca in viitor sa-mi iau o casa ori sa-mi construiesc una pe aceste meleaguri.

- La Valea Alba, spune Adi, tot ce s-a facut cu hirletul de catre arheologi, s-a facut acum 20 de ani. Dupa aceea nu a mai interesat pe nimeni. Au vazut cam ce exista pe acolo si aceiasi arheologi 'ai nostri' dupa ce l-au dezgropat, au desigilat parte din ele, le-au lasat prada salbaticiei naturii. Daca inainte erau ingropate, acum fiind descoperite, mici seminte, plante salbatice si-au infipt cite o mica radacina:azi una mica, miine una mare, poimiine o suta de mii, un milion, blocurile o sa se disperseze; asa ca actiunea omului o sa distruga ceea ce au lasat stramosii.

Pe drumul asta spre Sarmisegetusa, Adi ne-a aratat o scurtatura de o jumatate de metru latime, de nici nu o vedeai; dar am scurtat drumul cu o treime. Si ne impiedicam de un mic pietroi de andezit, dreptunghiular, 'infipt' cu dusmanie pe carare, poate ca s-o gasi cineva sa-l vada si pe el. Andrei se apuca sa dea la o parte frunzele si ne spune ca este un calcar taiat in colturi de 90 de grade si are 90 de centimetri latime, iar in jos nu se stie. Ruslan scoate ruleta si ne spune ca este lung de 75 cm, inalt de 24-25 cm si lat de 34 cm. Sunt cap de coloana si reusesc sa nu cad de prea multe ori. Ma aflu pe o panta de 75 de grade si ma opresc putin sa admir peisajul frumos de pe partea stinga. Suntem la Sarmisegetusa Regia si mergem de jur imprejurul cetatii, a zidului cetatii. Andrei imi arata coada de rindunica, tipic dacica, sapata in zidurile cetatii. Pe buza de sus a unui pietroi mare, dreptunghiular, se vede o 'gaura' sapata frumos ca si coada de rindunica. Taieturile sunt perfecte in andezit (andezitul este cea mai tare roca, pe care nici azi nu poti sa o tai decit cu topoare facute din.titan!. si ei, dacii, le-au taiat acum mai mult de 2000 mii de ani). Zidul pe care am mers acum, a fost probabil facut in graba, pentru ca vedem o adunatura de diferite blocuri de piatra si fragmente de columne.

Acum suntem in fata caii sacre. Eu ii spun 'Drumul Zeilor'. Terase dupa terase, late de 4 metri si lungi probabil de peste 40, care duceau spre Templul sacru.Sunt construite din blocuri de andezit, niste blocuri imense, ciclopice, mai mari in partea de sus a terasei si din ce in ce mai mici in jos. Pe margini au niste canale de scurgere, drene, probabil studiate de arheologi. Pe unele, ei, chiar le-au inlocuit cu niste calcare, care insa nu au rezistat nici macar 10 ani, acum aratind zdrentuite. Au crezut ca refac drumurile dacilor sau 'Calea sacra' sau 'calea soarelui', dar le-au distrus si murdarit. Ce-i ciudat cu aceasta cale sacra este ca lespezile din care este facuta sunt foarte alunecoase. De ce le-or fi folosit dacii, nimeni nu poate spune. Dar sunt constructii perfecte. Cine o fi plins, cine o fi ris pe Calea sacra, spre ce locuri de sacrificiu ducea ea, cine mergea pe ea? Cu cine au construit-o dacii, cind ei nu aveau sclavi?! Poate numai credinta intr-o fiinta suprema te poate determina sa faci asa ceva. Numai un popor care crede in ceva isi putea permite sa ridice asemenea lucrari marete. Peru, cu al sau Machu Pichu, sa vada ce exista aici la noi, la Sarmi-Seget-Usa, la Daci ori la Vedicii Carpato-Danubieni!

Acum am ajuns la casuta facuta de batrinul Daicoviciu, Constantin Daicoviciu, dupa un proiect dacic. Totul a fost construit ca acum 2-3.000 de ani. Birnele sunt imbinate la colturi, fara cuie, asa ca si cum am impreuna degetele miinilor pentru a forma un caus.

Intram si noi sa vedem cit este de primitoare. In fata casutei dacice 'harnicii arheologi romini', impreuna cu profesorul Glodaru au facut ca mindria arheologiei romine sa-si spuna cuvintulAu luat tevile de ceramica dacica, care duceau apa de sute si mii de ani, si le-au spart ca sa-si 'asfalteze' cu ele o mica poteca spre intrarea in casa. Dar nu au vrut sa renunte la apa, asa ca au adus niste conducte moderne, de tabla, care au si ruginit. Destepti si arheologii astia! Tevile dacilor, din ceramica, le-au spart sa calce pe ele ca lespezi si si-au tras o conducta ruginita ca sa bea apa!

Ploaia continua sa cada de vreo doua trei zile si nu are de gind sa se opreasca curind. Am pornit iar la drum, calcind peste pietroaie ciclopice, fasonate, sculptate. Am pornit in sus, catarindu-ma pe stinci. Ajungem la Sarmisegetusa Regia, unde gasim o fractiune de roata, de piatra, zimtata.pe interior, cu un diametru de circa 4,5 - 5m. De ce la orele de istorie, la scoala, copiilor daco-romanilor nu li se spune nimic din ce vad eu acum? Ori poate nimeni altcineva nu le-a vazut inca ori.nu vor sa le vada? I-am facut citeva poze siam plecat mai departe.

Uzi si obositi am ajuns de unde am plecat, la casa lui Adrian Stoicoi. L-am intilnit si pe Ion Stanciu, care are o proprietate si o casa foarte frumoasa, aici, in vecinatate. Ne astepta cu o sticla de tuica galbena, ca sa ne mai incalzim.

- Mai Ioane, tu stii ce inseamna Ion, ce nume este?

- Ce nume sa fie? Ion e nume de sluga!

- Vezi, asa ti s-a spus tie, dar la strabunii daci el insemna 'Magnificul'. Dar asta este o alta poveste, pe care nu intentionez sa ti-o spun acum.

- Hai domn' Miky, spune-mi-o acum ca naiba stie cind ne-om mai intilni.

Asa ca i-am povestit lui Ion Stanciu despre Domnul Noptii, Ion-Magnificul
 

Vineri 11 iulie 1998, parasim Orastie. Toata lumea este in formatie. Tudor si colonelul s-au suit in Audi-ul lor, Andrei Vartic si Ruslan in micuta lor masina de munte cu tractiune pe patru roti care ne-a scos din mocirla. Plecam spre Sona sa descoperim guruietii , sau piramidele de pamint, descrise asa de frumos si de poetic de Ion Minulescu, cind, cu ani in urma, in cadrul Zilelor Culturii Fagarasene a fost prezentata o comunicare cu privire la existenta, linga Fagaras, la Sona, a unui complex de tumuli (in total noua), dispusi intr-o grupare aproape sistematica. Este vorba despre asa-zisii 'guruieti', unde cel care a facut comunicarea (personal nici pina azi nu am putut afla numele domniei-sale) pretindea ca a fost inmormintat regele Sona. In continuare, in comunicarea facuta, s-a spus ca intregul complex de evenimente povestite in poemul Rama-yana si avindu-l ca erou principal pe Rama, ginerele regelui Sona (care era tatal Sitrei sau Sitroaiei, asa cum i se mai zicea), se oglindeste in numele asezarilor ce se afla in jur de Sona/Fagaras, pe o raza de circa 50 de km. Rama era casatorit cu Sitra, fiica imparatului Sona. In Rama-yana se vorbeste despre razboiul dintre cele doua caste conducatoare, a ramanilor(brahmanii de mai tirziu) si cea a aparatorilor casei, a cetatii, kasa-tria , razboi cistigat in final de ramani, condusi de Rama. Trupele invinse ale kasa-tria, se vor refugia, pe drumul zeilor (drumul Byk-ului, sa fie acelasi cu binecunoscutul drum al Bicului, Bicului haiducului, de pe malul riului Bic de linga Chisinau?), in tara zeilor, Daksa, in tara imparatului Sona. Trupele erau conduse de 7 ramani, printre care:Brasiva-Sala, Budila si Serka-Ra. Foarte curios este faptul ca numele acestor trei invinsi apar in cele ale localitatilor Brasov, Budila, Sercaia, ceea ce - pretind cei care au facut comunicarea -, dovedeste ca invinsii s-au refugiat in regatul lui Sona, tatal printesei Sitra(la rindul ei prigonita de Sona, caruia niste clevetitori ii spusesera ca Rama, sotul ei, dorea sa-l detroneze pe el, imparatul). Jur imprejurul Brasovului gasim numele tovarasilor de arme ai lui Brasiva (care a si dat numele sau orasului de mai tirziu, Brasov), cit si al Sitroaiei. Nume de vechi zei vedici se gasesc si ele prin apropiere: Tamasfalau, la 30 de km de Brasov, ni-l aminteste pe batrinul zeu vedic Tamash. La 22 de km de comuna Budila apare Moacsa, care ni-l aminteste pe Moksha, zeu vedic care exprima in acelasi timp, Unitatea si Infinitul. Si exemplele pot continua intr-o asa de mare bogatie de 'asemanari', incit pentru cei necontaminati de 'facultatile de istorie romina', toate acestea ridica semne de intrebare. Sa va dau citeva exemple: Siriu-Shri sau Sri (zeita belsugului), Sandra-Chandra-Sandru, Moacsa-Moksha, Harnau-Hora-Mani, virful Baratau (numit poate dupa Bhara-Ta, eroul carpato-danubian-aryan, sub a carui conducere a fost cucerita o mare parte a Indiei, si ale carui fapte sunt amintite si in Mahab-harata), Negoiul-Negae, Varta-dealul din Brasov (in sanscrita Brasiva-Varta, vatra lui Brasiva sau Tara lui Brasiva); ramanul Uddalaca, care facuse cauza comuna cu ramanii rebeli, intors si el acasa, in Daksa-Dacia, se aseaza la Uda, pe valea Vedei, in apropiere de sihastria Lachu-Mana, adica nu departe de Topana, Vetu.

Si, parafrazindu-l pe Marius Vivekananda, pot spune:
 

'DACIA asezare de RAMANI

Dainuie de mii de ani,

Seculara-n atestare

Denumirea-i graitoare

DAKSA zeu creator

De popor DAC, iubitor

In SPIRALA crezator

DACIA, locul unde clanul

De pastori a luat fiinta

Devenind chiar resedinta

Si cu rol de 'capitala'

O cetate Aryana

Veche vatra de lumina

A 'vedicului' fara de vina

Asezare milenara

Nobila si legendara

ROM>NIE, in jurul tau

Nu a fost si nu-i un hau!

Ancestrale asezari

De pe vatra-ntregii tari,

Sunt si astazi vii, prezente,

Ale vietii monumente!

Avem TAMAS a lui FALAU

Chiar aproape de Brasov, zau.

MOACSA, SANDRA chiar si PAVA

Ce ne preamareste slava.

Vedici zei de mii de ani

Stau de veghe pentru Neam.

Adevaruri engramate

In cuvinte reflectate

Din graiul RAMANILOR

TRACO-GETO-DACILOR

Si Ramanilor stramosi

Ancestralii nostri mosi

Din a lor limba vorbita

Denumita si SANSCRITA

Am dat lumii-ntregi

O LIMBA, o CULTURA

Si-o ENIGMA!!!

Cum de azi al nost-popor

Este doar un SPECTATOR!

Cind OM ridica iar fruntea

Sa stam drepti precum NEGOIUL

Cu SIRIUL linga noi

Si puternici ca RAMANUL

Sa traim in Armonie

In respect si bogatie!
 

Acestea, credem noi, ar fi suficiente motive sa determine pe cei in drept sa sape cel putin unul dintre 'Guruieti'. Sa le multumim si celor de la Renasterea Daciei, care in ziarul V. nr.1 vorbeau de Minulescu. Personal, abia astept sa le vad.

Intre timp, Andrei imi arata, de la distanta si 'Piramida din Sacel', pe care o gasim pe drumul spre Sibiu, undeva pe partea dreapta. Seamana cu o piramida in patru laturi, cumva orientata spre Nord. Alaturi de ea este si comuna Tilisca, unde se afla o alta cetate dacica, 'Cetatea de la Tilisca'. Iesim din Sibiu si ne indreptam spre satul Sona. In drum spre Sona am trecut prin Avrig, Coriu, Ucea, Corbul Ucii si, ce este interesant, aceasta toponimie este urmata de hirdonimie:Satul Ucea-piriul Ucea, satul Scoreeni-piriul Scoreeni, satul Avrig-piriul Avrig, s.a.m.d.Sinca Veche-piriul Sinca Veche. Deci toponimia este urmata de hidronimie, dovedind o vechime deosebita a locurilor.

Drumul spre Sonea nu este foarte usor. O luam la dreapta, pe malul Oltului, si de acolo pe niste drumuri desfundate, pline de pietre, baltoace si noroi.Nu exista nici un indicator ca ar exista acest sat. In continuare avem Oltul pe dreapta iar drumul ne face probleme in continuare din cauza gropilor din ce in ce mai adinci si imprevizibile. Continuam sa cautam un indicator cu satul Sona dar nu-l gasim. Satul Sona este un sat mic, intins totusi, cu multe gropi si noroaie, cu multe case parasite sau in curs de parasire. Localnicii nu stiu prea multe despre aceste piramide, unii chiar nimic. Ei seamana din acest punct de vedere cu arheologii romini. Uneori, unii isi amintesc despre ele ca despre 'Opincile uriasilor', alteori ca despre 'Guruieti' ('guru ' in sanscrita insemnind profesor, educator, luminator). Acum ne indreptam spre ele cu Niva lui Andrei, care parca merge mai usor prin aceste noroaie decit pe asfalt. Andrei conduce aceasta etapa finala. Eu stau in dreapta lui, in fata, pentru ca asa s-a nimerit. In spate, Costel. La mijloc, intre Costel si Tudor se gaseste 'vajnicul' colonel Niculae Mereuta, care-i creeaza clipe de neuitat fostului ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite, Tudor Pantiru, care de altfel se compara, mai in gluma, mai in serios, cu o conserva. Asta insa nu-l impiedica sa ma bombaneasca ca l-am bagat prin noroaie si hirtoape, gindindu-se la masina lui, un Audi alb, care sufera acelasi tratament, undeva in spatele nostru. Acum drumul este cu foarte putine pietre si mai mult noroi si pamint alunecos. Apare si un tractor care ne da speranta ca cineva ar putea sa ne scoata la lumina daca se intimpla sa ne impotmolim. Unul dintre noi a avut chiar ideea de a lua un tractor cu lama sa-l bage putin in baza unei piramide. Daca tot au fost declarate de 'savantii' nostri de 'neinteres arheologic', nu cred ca cineva s-ar putea supara. Sunt de fapt noua piramide de pamint, de diferite forme. De ce sa nu intram in una din ele cu buldozerul.arheologii nostri au facut la fel la Sarmi-Seget-Usa si nimeni nu le-a facut nimic! Ei au distrus constructii dacice, le-au sfarimat, deplasat si ingropat sub lama buldozerului. Ei au smuls bucati din ziduri dacice ca sa-si construiasca cabane, fara sa aiba nici un sentiment de rusine nationala, daca nu fata de daci, cel putin fata de urmasii acestora.

Andrei ne povesteste cum in urma cu citiva ani l-a adus aici pe profesorul Gavril Buzau, secretarul stiintific al Universitatii Transilvania din Brasov. A fost impresionat de Sona si piramidele ei si.

Intre timp a aparut si o turma de vaci pe care a trebuit sa o asteptam cam jumatate de ora. Am discutat semnificatia cuvintului vaca la indo-europeni si in special in Vede. Ce este vaca-logos si vaca sfinta etc. Dar iata ca se zaresc piramidele, carora localnicii le mai spun si guruieti de la vechiul cuvint sanscrit guru - invatator, povatuitor. De fapt sunt noua piramide, de diferite marimi, asa cum am mai mentionat. Sunt multe ipoteze despre ele si ce ar ascunde ele. Andrei ne spune:

- Parerea mea este ca cea mai mica ar trebui sapata, sa vedem ce este acolo.

Personal cred ca daca este un monument funerar, atunci numai una din ele este mormintul, iar celelalte sunt false, pentru a induce in eroare eventualii profanatori.

- Presupunind ca avem un mormint central inconjurat de altele, ale unor demnitari de mai mica importantta, cred ca nu as gresi, spune Andrei.

Continuam drumul spre Piramidele de la Sona, printr-un lan de stuf. Ne infundam prin el, pentru a ne opri exact in fata celei mai marete dintre ele, piramida trapezoidala. In fata noastra se intind acele piramide enigmatice care ne-au adus aici, intr-un loc care nici macar nu este marcat pe harta, intr-un loc in care natura si-a dat toata osteneala sa ne dovedeasca cit de mare arhitect poate fi.sau poate ca nu natura a fost acel arhitect? In departare se vad Muntii Fagarasului. Imi continui drumul spre aceste piramide enigmatice semanind mai degraba cu niste caciuli de cioban. Una dintre ele este foarte impunatoare, trapezoidala, spatele fiindu-i dublat de o alta, mai mica si putin curbata.

Locul este foarte frumos si chiar daca natura l-ar fi construit, tot merita sa fie vazut, mirosit, simtit. Locurile sunt de vis. Dar ceea ce spune Andrei Vartic probabil este adevarat. In fata acestor piramide se intinde o terasa pe care parca numai mina omului o putea face. Si uitindu-ne spre dreapta observam si alte terase foarte frumoase. Una dintre aceste terase este ca o pista de aterizare cu intinderea de trei kilometri. Incercam sa-i facem niste poze.

Oltul, riul care curge aici, in sanscrita ar insemna si 'altar', altarul arienilor. Olt-altarul arienilor. Trebuie sa fii in aceste locuri, sa-l vezi curgind, impingind parca muntii Fagaras din calea lui, pentru a le face loc, aici, sus, pe aceasta platforma a 'Guruietilor', sa respire in thihna si reculegere. Locul este foarte frumos si dupa o catarare obositoare ma aflu in virful piramidei 'Trapezoidale'Oricine are dubii ca aceasta piramida nu este cu adevarat facuta de mina omului il inivit sa vina aici, sus, sa vada ce vad eu acum, sa vada cum piramidele sunt despartite de masivul Fagarasului, de riul Olt, sa vada platforma fantastica pe care sunt asezate piramidele, dublate in spate de terasa pe care si azi pot ateriza avioane. Trebuie sa vezi, ca sa crezi!

Si cum nimeni si nimic nu-i poate stopa imaginatia prietenului nostru Andrei, sa vedeti ce i-a mai dat prin minte:

- Miky, imi spune el, daca unesti cetatea dacica de la Racosi cu virful Omul, ai exact o linie Nord-Sud. Acum, daca unesti cetatea de la Racos cu Sona, vezi ca se face un unghi de 60 de grade

- Ei si?, il intarita Tudor. Crezi ca din astea nu se mai vad pe pamint?

- Da, dar de ce unesti printr-o linie imaginara Omul cu Sona, intre aceasta si linia Omul - Cetatea Racosi vei avea un unghi de 30 de grade.

- Si cu asta ce mai dovedesti?, intreaba acelasi sceptic Tudor.