| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
LATINITATE SI
DACISM
Componenta grupei:
Dinu renate - Procesul de romanizare. Romanitatea poporului roman.
Goia Cezara - Columna lui Traian. Mestesugurile si ceramica dacilor. Imbracamintea dacilor.
Leonte Patricia - Spiritualitatea geto-dacilor. Latinitate si dacism si organizarea statala a dacilor - citate
Istov Loredana - Istoria limbii romane. Scoala ardeleana.
Turcu Andrada - Cetatati dacice. Formarea poporului roman in spatial carpato-danubian.
Clasa a X-a SS,
Colegiul
National C.D. Loga,
ARGUMENTARE
Cu totii stim ca poporul
'roman' este rezultatul 'contopirii dacilor cu romanii',
iar limba 'romana' este o limba care a derivat din
In cadrul acestui studiu de caz am incercat sa abordam toate motivele care demonstreaza latinitatea poporului roman.
Planul studiului de caz :
1.Argumentare
2.Latinitate
3.Dacism
4.Procesul de romanizare
5.Originile limbii romane
6.Concluzie
7.Bibliografie
LATINITATE
DOVEZI ARHEOLOGICE ALE EXISTENTEI
ROMANILOR PE TERITORIUL DACIEI
Inaugurata la Roma la
12 mai 113, a fost amplasata intre Biblioteca Graeca si Biblioteca
Latina. Cel care a
proiectat-o a fost arhitectul Apollodoros din Damasc. Inaltimea,
fara statuie, este de 39, 83 m. Deasupra unui soclu
paralelipipedic cu latura de 5, 48 m si inaltimea de 5, 37 m si a unei
plinte in forma de cununa de lauri, se ridica fusul
coloanei (inalt de 26, 62 m), format din 18 tamburi din marmura de
Carrara, un capitel doric si o baza cilindrica avand rol de
suport al statuii imperiale. Banda sculptata se intinde pe 200 m si
reprezinta 125 de episoade din razboaiele dacice (anii
101-102 si 105-106) in care apar aproximativ 2500 de figuri. Columna e un monument artistic de prim ordin, o
marturie a geniului artistilor romani sau greco-romani de la inceputul
secoului al II-lea e.n. Ea va fi un izvor de inspiratie pentru artisyii din
decenile urmatoare; ne-o dovedeste coloana istoriata ridicata la Roma de
Marcus Aurelius pentru comemorarea razboaielor marcomanice. Columna lui Traian reprezinta,
in lipsa marturiilor autorilor antici, in cea mai mare parte pierdute, un
pretios izvor arheologico-istoric pentru cunoasterea razboaielor
daco-romane. In sfarsit, pentru noi romanii, reprezinta mult mai
mult.Infatisand in imagini cucerirea Daciei, premisa a colonizarii si
romanizarii meleagurilor noastre, ea constituie un original, dar adevarat
act de nastere al poporului roman. Columna lui Traian
Soclul este strapuns de o poarta care da intr-un
vestibul, de unde porneste o scara interioara in
spirala, ducand spre varful columnei, unde in antichitate se afla
statuia imparatului.
In anul 1939 statul roman a comandat copia Columnei lui Traian unor mesteri de la Vatican. Lucrarile de reproducere a coloanei s-au facut in timp de razboi. Copia Columnei a fost achitata integral de statul roman si a costat patru milioane de lei (la cursul vremii). Dupa o serie de tratative diplomatice, copia Columnei lui Traian a ajuns in Bucuresti in iunie 1967.
Columna a fost inceputa la 108, dupa
cucerirea Daciei de catre romani, si a durat timp de cinci ani, fiind
inaugurata la 113. Se crede ca arhitectul Coloanei Dacice ar fi fost Apolodor
din Damasc, dar parerea este doar circumstantiala.
In simbolistica romana inaltimea unei coloane era proportionala cu realizarile
si curajul celui care-i era ridicata. Daca se considera inaltimea coloanei de
131 de picioare (in metri luati cam a treia parte), dimensiunea Forumului
finalizat in 112e.n. de 610x985 picioare, ridicarea unui arc de trimf si a unei
statui ecvestre deducem ca Traian a fost cel mai mare erou Roman din toate
timpurile.
Daca mai consideram si Coloana de la Adamclisi
atunci deducem ca Dacia a fost cea mai mare cucerire a oricarei puteri din
toate timpurile.
Columna are la baza un piedestal cubic cu latura de 20 picioare (6m) pe care sta un suport circular in forma unei coroane de dafin lucrata in piatra. Pe aceasta stau 17 sectoare circulare de marmura de Carrara care culmineaza la virf cu un alt piedestal pe care statea initial statuia lui Traian facuta din aur.
Sectoarele circulare au fost sculptate dupa ce au fost asezate si fixate una peste alta, atit de maiestrit realizate incit imbinarile nu sint vizibile. In interiorul coloanei este o scara de marmura care se arcuieste pina la virful Coloanei unde se poate iesi in balconul de forma patrata de la baza statuii imparatului. Coloana este acoperita la exterior intr-un basorelief spiral cam de un metru inaltime care se infasoara de jur imprejurul Coloanei in mod ascendent pe o lungine totala de 656 picioare (200m).
Exteriorul Coloanei a fost initial pictat in culori vii asa incit puteau fi admirate tinutele de lupta si culorile traditionale. Toate scenele de lupta mai aveau arme, sageti si virfuri batute in bronz, in relief, deci efectul vizual trebuie sa fi fost extrem de realist.
Statuia de
aur a imparatului a fost luata de la Roma de imparatul Constant II si dusa la
Bizantia, capitala Imperiului Roman situata in Tracia, in anul 663. In anul
1587 papa Sixtus V a inlocuit statuia lipsa cu cea a lui Sfintul Petru facuta
de Giacomo dela Porta, statuie care sta inca in virful Coloanei.
Basorelieful contine 2500 de figuri. Din stilul
sculturii se pot identifica cinci sculptori diferiti care au lucrat la coloana,
din care figurile principale sint evident atribuite Maestrului. Stilul
demonstreaza ca figurile Dacilor au fost sculptate de aceeasi mina ca si
figurile importante deci apartin tot Maestrului. Aceste basoreliefuri
constituie capodopera sculpturilor Romane din toate timpurile.
Invatatul german Th. Birt intuia la
inceputul secolului nostru ca spirala sculptata a Columnei trebuia sa
constituie o ilustrare a acelor 'Comentarii' pe care Traian,
imitandu-l pe Caesar, le scrisese despre razboaiele sale purtate impotriva
Daciei. Textul 'Comentariilor' nu s-a pastrat, dar ilustratiile au
ramas.
Spre deosebire de coloanele tardive de la Constantinopol, inchinate imparatilor
Teodosiu (sfarsitul sec. al IVlea) si Arcadiu (inceputul sec. al Vlea), columna
Traiana nu e un monument dedicat doar imparatului. Imaginile de pe ea
proslavesc efortul colectiv al armatei romane. Poate ca in proiectul initial,
Columna nici nu trebuioa incununata de statuia lui Traian. O moneda de bronz,
datand din vremea celui de-al V-lea consulat al imparatului (103-111), ne
infatiseaza coloana, pe atunci in lucru, incununata de imaginea unei acvile,
inlocuite apoi cu figura lui Traian.
Imaginile raman totusi un cantec de slava inaltat soldatilor romani si comandantului
lor suprem, imparatul; cu toate acestea ele sunt strabatute de un incontestabil
respect fata de dacii invinsi intr-o lupta inegala.
Semnificativa este si contradictia, observata de E. Petersen, intre textul lui Dio Cassius, principala sursa literara, si reliefurile Columnei in ceea ce priveste inceputul razboiului din 105-106. Autorul antic spune ce Decebal nu respecta conditiile pacii impuse de romani in anul 102: strangea arme, primea dezertori din armata imperiala, ridica fortarete noi, trimitea soli la popoarele vecine in vederea incheierii unei coalitii antiromane, devasta tinuturile celor care i se impotriveau si ocupase un teritoriu apartinand sarmatilor iazygi. Afland toate acestea, Senatul l-a declarat a doua oara pe Decebal dusman al Romei, iar Traian a luat personal conducerea operatiunilor militare. Columna, spre deosebire de Dio Cassius, nu infatiseaza aceste incalcari ale conditiilor pacii de catre Decebal, ci ni-i prezinta pe daci atacand cateva fortarete romane si deschizand astfel ostilitatile. E greu de crezut ca lui Dio Cassius i-ar fi putut scapa un fapt de o asemenea importanta; contradictia dintre imaginile Columnei si izvorul literar se explica prin caracterul oficial si, deci nu totdeauna exact, al imaginilor de pe Coloana.
Intensele cercetari arheologice efectuate la noi in utimii 20 de ani, in special sapaturile din Muntii Orastiei, centrul statului lui Burebista si Decebal, un ingaduit compararea scenelor de pe Columna cu unele aspecte ale realitatii dacice.Au fost astfel puse in evidenta anumite potriviri, dar si destule contradictii.
VALOAREA DOCUMENTARA A COLUMNEI
Stiinta a
avut nenorocul sa piarda cele mai amanuntite izvoare literare despre razboaiele
dacice. Au pierit fara urma Comentariile pe
care insusi imparatul Traian le scrisese si din care ni s-a pastrat, la un
gramatic tarziu, doar o singura propozitie. La fel s-a pierdut lucrarea
intitulata Getica a medicului grec
Criton, insotitor al lui Traian in campaniile sale.
Din toata bogata literatura antica despre razboaiele dacice ni s-au pastrat doar cateva stiri laconice si razlete, risipite prin diferite scrieri vechi, si opera lui Dio Cassius. Din nefericire, tocmai cartile care vorbesc despre luptele purtate cu dacii de Dominitian si Traian nu au ajuns pana la noi in forma lor originala, ci numai in niste excerpte bizantine tarzii, destul de prost intocmite de Xiphilonos in secolul al XI-lea si de Zonaras in veacul urmator.
Astfel, dintre toate splendorile
trecute ale Forului lui Traian, pentru noi cel mai important este zvelta
coloana care se ridica intre cele doua biblioteci. Ea a infruntat cu succes
scurgerea secolelor, petrecerea navalitorilor si lipsa de intelegere si
pretuire a oamenilor din nivelul mediu care au transformat in cariere de piatra
atatea complexe monumente ale Romei antice.
|
Columna Dacica este cel mai impresionant monument |
|
ridicat vreodata in cinstea vreunei victorii. |
Dacism
Cetatea dacica de la Capalna a servit, foarte probabil, ca resedinta a unui insemnat nobil dac aflat in slujba regelui.Prin infatisarea si caracteristicile sale arhitectonice, ea este similara cu cetatile de piatra din muntii de la sud de Orastie, grupate in jurul resedintei regilor daci de la Burebista pana la Decebal, Sarmizegetusa.Prin pozitia sa periferica, cetatea dacica de la Capalna face parte, impreuna cu cetatile de la Tilisca, Piatra Craivii si Banita, dintr-o centura exterioara de fortificatii, dispuse in jurul grupului central de cetati si asezari ale Sarmizegetusei si menite sa asigure apararea mai indepartata a acesteia.
Cetatea dacica de la Capalna avea menirea de a apara dinspre rasarit cetatea de scaun a Sarmizegetusei, situate la o departare de mai putin de 40 de km de aceasta.Ea trebuia sa bareze patrunderea dusmanului pe valea Sebesului si in muntii din spatele resedintei regilor daci.Intradevar, intregul ei dispozitiv este conceput in functie de aceasta destinatie strategica.mai intai prin amplasarea pe dealul Cetatii, care inchide si strajuieste valea Sebesului, ea constituie un puternic obstacol impotriva inaintarii pe aceasta vale.
Materialele arheologice numeroase si interesante, descoperite in cetatea de la Capalna cu prilejul sapaturilor, dovedesc bogatia, varietatea si originalitatea culturii materiale si spirituale a dacilor in stadiul ei cel mai dezvoltat, acela al unei culturi oppidane sau cvasi-orasenesti.In afara de o mare cantitate de ceramica, lucrata la roata, dar si cu mana, de factura specific dacica, amintim numeroase unelte, obiecte de fier(seceri, fiare de plug, securi, sapoaie, furci, foarfeci, verigi, chei, mate) precum si numeroase obiecte de podoaba.
Semnul literei C sapat pe unul dintre blocurile din peretele de nord-vest al turnului-locuinta, constituie o noua dovada a cunoasterii si a folosirii, aici se pare in scop practic, a scrisului de catre daci.initial erau utilizate litere grecesti apoi cu alfabetul latin, ca urmare a legaturilor tot mai frecvente si mai directe cu romanii, care in vremea lui Augustus isi stabilesc hotarele imperiului pe Dunare, invecinandu-se astfel imediat cu dacii.
Cetatea dacica de la Capalna si-a gasit sfarsitul intr-un urias incendiu care a mistuit
toata partea de lemn a constructiilor, dupa care zidurile de caramida si de
piatra s-au prabusit si au cazut repede in ruina.Peste ruinele fostei cetati
s-a intins paragina si pe locul ei nu s-a mai ridicat niciodata o alta asezare. 
Observatiile culese in urma sapaturilor intreprinse pana in prezent si particularitatile pe care le prezinta materialul descoperit, analogiile izbitoare dintre cetatea de la Tilisca si celelalte asezari dacice ne indreptatesc sa datam aceasta asezare fortificata in secolele 1 i.e.n.-1 e.n., cu faza maxima de inflorire si de dezvoltare in secolul 1 i.e n.Cetatea dacica de la Tilisca, in jurul careia gravita din punct de vedere politic populatia din jur, reprezenta un centru tribal sau, mai putin probabil, al unei uniuni de triburi.
Cele doua secole dinaintea cuceririi Daciei de catre romani reprezinta o epoca de mari transformari, caracterizata printr-un reviriment general pe care il inregistreaza societatea autohtona.Ca urmare a prelucrarii fierului si a raspandirii uneltelor de fier, se dezvolta mestesugurile, iar munca in agricultura, una din ocupatiile de baza ale dacilor, a devenit mai productiva.Produsele formau obiectul tranzactiilor comerciale cu caracter intern si extern.Din dorinta de a se produce si de a se vinde tot mai mult, mana de lucru devine tot
mai cautata si astfel, incepe sa apara sclavia in societatea dacica.
Schimbul de bunuri se baza acum in cea mai mare parte pe moneda care, mai intai de provenienta greceasca, a inceput sa fie apoi imitata si de localnici.In cursul secolului 1 i.e.n., in Dacia a inceput sa cicule intens denarul roman, care la randul sau a fost reprodus mai tarziu si in monetarii locale, asa cum s-a dovedit la Tilisca.
Din punct de vedere politic, in epoca aceasta uniunile de triburi se intaresc si se largesc, constituind premisele formarii statului sclavagist incepator al dacilor.Fenomenul s-a petrecut in secolul 1 i.e.n cand, pornind de la o asemenea uniune de triburi, Burebista reuseste sa inchege primul stat dacic de proportii mari, stat care acoperea si chiar depasea pe alocuri teritoriul actual al patriei noastre.Capitala acestuia, Sarmizegetusa, se afla in muntii Orastiei, la Gradistea Muncelului.
Dupa moartea lui Burebista(44 i.e.n.), statul dacic se dezmembreaza pentru mai bine de o suta de ani.Prin deceniul al noualea al secolului 1 e.n, Decebal reunifica pe daci si se pregateste sa-i infrunte pe romani.In urma celor doua razboaie(101-102 si 105-106 e.n.), romanii, condusi de imparatul Traian, cuceresc Dacia si o anexeaza ca provincie imperiului roman.Asezarile dacice fortificate au fost distruse, punandu-se astfel capat existentei lor.Cetatea dacica de la Tilisca reprezinta unul din importantele vestigii care vorbesc despre cultura, viata, lupta dacilor de acum soua milenii, si ocupa un loc de seama intre monumentele antice din tara noastra.
La circa ca 20 km spre nord de orasul Alba Iulia, se inalta o stanca uriasa care domina, ca un impunator turn de veghe, celelalte Culmi subalpine, o parte din valea mijlocie a Muresului si intreaga regiune de cunfluenta a Tarnavelor si Sebesului.Acest masiv calcaros, cunoscut sub numele de Piatra Craivii sau Cetatea Craivii, cum o numesc localnicii, de pe varful sau inalt de 1083 m ofera o perspectiva ce merge, in zilele senine, pana catre Turda, Aiud, Blaj, Alba Iulia si Muntii Sebesului.
Cercetarile preliminare au dus la convingerea ca la Piatra Craivii sunt ruinele unei asezari dacice importante, care ar putea fi, prin aspectul de fortareata naturala, pozitia strategica si marea bogatie a materialelor lor, o cetate.Sa fie, oare, aici acel oppidum(centru fortificat) Apoulon, amintit de geograful Alexandrin Ptolomeu, in aceasta parte a Transilvaniei?
Intreaga regiune dominata de Piatra Craivii, a fost intens locuita din vremi indepartate, asa cum marturisesc asezarile neolitice(circa 4000 i.e.n) de pe Mures(Lumea Noua, Santimbru, Limba si Barabant), asezarile apartinand culturii de tip Cotofeni.
Materialele descoperite de la Piatra Craivii(ceramica, unltele agricole si cele mestesugaresti, armele, piesele de harnasament, ustensilele de uz practic si obiectele de podoaba) sunt caracteristice culturii dacice.Bogatia si varietatea lor arata ca in acest loc a existat o asezare dacica deosebit de importanta.
Prezenta unor terase fortificate cu ziduri de piatra, a unor balcoane si platforme, daltuite in stanca si a unei acropole cu un puternic zid de incinta, pe varful unui impunator si aproape inaccesibil masiv stancos, ne duc, neindoielnic, spre aceeasi concluzie.La Piatra Craivii a existat cea dintai asezare dacica fortificata descoperita pana acum., in dreapta Muresului, in Muntii Apuseni.
Dupa observatiile stratigrafice si analiza materialelor si monedelor descoperite se poate afirma ca asezarea cuprinde doua faze, bine determinate.In prima faza aici se afla o veche asezare pe terase fortificate si eventual pe balcoane si platforme, intarite probabil cu palisade de lemn.In cea de-a doua faza este semnalata o cetate, cu ziduri, turnuri de aparare si cu o acropola greu accesibila.Prima asezare ar putea data din secolele 3 i.e.n-1 e.n, iar cetatea, care era in curs de radicare, a fost distrusa de incendiu in timpul razboaielor daco-romane(101-102 si 105-106), cum ne arata stratul de arsura compacta si calcinarea tuturor obiectelor de metal.
Zidurile acropolei au fost distruse si pravalite in prapastiile din jur, asa cum s-a procedat si cu celelate cetati cucerite de romani.Este probabil ca transformarea asezarii dacice de la Piatra Craivii intr-o puternica fortareata sa fi avut loc, in mare graba, intre cele doua razboaie daco-romane.
Unele izvoare literare si istorice antice ne indeamna sa afirmam ca la Piatra Craivii a fost descoperit orasul Apoulon-"capitala" tribului dacic la apulilor.
Cetatea dacica de la Piatra Craivii este o reduta a ultimei rezistente in fata unui dusman nemilos;o ultima sfortare a unui popor pentru salvarea libertatii sale;o dovada materiala indiscutabila a capacitatii politice si spirituale a poporului dac;un centru tribal puternic gata sa se adapteze imprejurarilor:dintr-o asezare pasnica, cu un sistem de viata adecvat devine, in momentul grav al salvarii independentei o fortareata inexpugnabila, daltuita in stanca.
Formarea poporului roman in spatiul carpato-danubian si continuitatea lui in acest spatiu constituie un process asemanator formarii si continuitatii celorlalte popoare romanice europene:francez, Italian, spaniel si portughez.La toate aceste popoare, constatam mai intai un element etnic de baza:galii din nord, etruscii in centru, in cazul italienilor.La romani au fost daco-getii, ramura de nord a tracilor.Peste acest element de baza, autohton, au venit colonistii romani, aducand cu ei limba Latina populara, civilizatia si cultura romana.Acesti colonisti au asimilat, intr-o perioada de timp variabila, dupa imprejurari si dupa multimea numarului colonistilor, elemental de baza autohton, dand nastere unor sinteze entice:galoromanii in Galia, dacoromanii in tinutul carpato-danubian, iberoromanii in Spania si Portugalia, romanii in Italia.
Asupra acestor noi sinteze entice s-a exercitat actiunea elementelor migratoare:germanice in vestul Europei si in Italia, slavice in sud-estul Europei.
Constatam prin urmarea ca popoarele romanice de astazi din Europa sunt rezultatul unei duble asimilari:mai intai a elementului de baza autohton, de catre elementul roman si apoi a elementelor migratorii, de catre populatiile romanice peste care s-au asezat.Acesta este procesul in linii mari.S-au mai adaugat, in fiecare tara, si unele elemente migratorii secundare, de mai mica importanta.Bineinteles, si aceste elemente migratorii secundare au fost assimilate, ca si cele principale.Exista deci un perfect parallelism intre formarea poporului roman si formarea tuturor popoarelor romanice.
Influenta cadrului geografic asupra istoriei romanesti
Prin asezarea, infatisarea si bogatia sa, pamantul romanesc a inriurit mult istoria poporului roman, atat pozitiv cat si negativ.
Asezarea la capatul dinspre apus si miazazi al marii stepe euro-asiatice, a fost un fapt de mare insemnatate.Mai bine de o mie de ani, pana la intemeierea principatelor, pe aici, prin tinutul carpato-danubian, a fost drumul popoarelor migratoare.Si chiar dupa intemeierea Principatelor, tot in acest tinut au izbit de atatea ori turcii si tatarii, inainte de a se duce mai departe.
Al doilea fapt hotarator a fost prezenta marei cai internationale a Dunarii.Cine stapaneste acest fluviu in baziunul lui inferior si mai ales gurile lui, acela joaca un rol si are o raspundere nu numai in istoria locala dar si in cea continentala.Parti intregi din istoria romanilor, secolul al XV-lea si al X|X-lea mai ales, capata adevaratul lor inteles numai privite in legatura cu problema Dunarii.Infatisarea pamantului romanesc, atat de unitara, a avut o consecinta naturala sub raport etnic:poporul care a locuit acest pamant a fost de asemenea un popor unitare.Cine locuieste centrul pamantului romanesc, podisul Transilvaniei, acela in chip firesc va locui si tinuturile dimprejurul podisului.
Carpatii au fost elementul polarizator al romanilor.Asa cum sunt asezati, cu forma si directia pe care o au, Carpatii au contribuit in schimb la despartirea politica.Tot la acest capitol, trebuie pomenit rolul pe care il joaca padurea.Dictonul cunoscut "codru-i frate cu romanul" exprima din punct de vedere istoric o mare realitate.Muntele, ca loc de adapost, a fost important prin padurile sale.De altfel, asa cum am aratat, aceste paduri se intindeau pe suprafete enorme si in regiunea dealurilor si a campiei.
Dunarea cu lunca ei a oferit posibilitati maxime de trai.Intradevar, ea uneste avantajele padurii cu acelea ale apei adanci.Bogatia pamantului carpato-danubian a facut ca el sa fie de necontenit locuit de cele dintai timpuri ale preistoriei, din paleolitic si pana azi."Bogatia pamantului romanesc este o chezasie a continuitatii dacoromanilor in Dacia Traiana."Varietatea acestor bogatii a facut, pe de alta parte, ca poporul roman sa aiba multe indeletniciri(agricultura, pescari la Dunare, podgorieni la deal, mineri in munti).
In rastimpul 150-i.e.n-100e.n, deci timp de 250 de ani, constatam o vie circulatie de monede straine in Dacia, semn al unei vieti economice dezvoltate.s-au descoperit pana acum, pentru acest rastimp, 228 de tezaure si s-au facut 210 descoperiri izolate de monede romane si imitaii ale acestora, apoi 77 de tezaure si 35 de descoperiri izolate de monede ale oraselor Dyrrachium si Apollonia si imitaii ale lor.
Orasele dacice erau intarite;ne-o spune cel dintai Ptolemeu al lui Lagos, insotitorul lui Alexandru cel Mare.Trecand pe malul stang al Dunarii, regele Macedoniei a cuprins un oras get.Populatia oraselor era relativ numeroasa, dar majoritatea populatiei dacice locuia in sate, asezate, ca si mai tarziu, pe cursurile de apa si in locuri mai adapostite.
Elementul esential al culturii geto-dacice a fost religia.Ea a impresionat profund pe toti scriitorii lumii vechi care au cunoscut-o, incepand cu herodort, in secolul al V-lea inainte de era noastra, si ispravind cu iulian Apostatul, in secolul al 4-lea al erei noastre.Un element de capetenie al religiei geto-dacilor era credinta in nemurire.Ei credeau ca nu dispar dupa moarte , ci isi continua viata in cer , alaturi de zeul suprem, de Zalmoxis.
In ceea ce priveste cultul, el consta in slujbe, ceremonii si incantatii pe care le faceau de obicei, pe munti inalti, in sanctuare de forma patrulatera sau rotunda, preotii;asemenea sanctuare s-au gasit la Costesti, Sarmizegetusa, la Blidaru, Fetele Albe si piatra Rosie.Pierderea vietii nu insemna pentru daco-geti o nenorocire, ca in sudul mediteranian.Credinta lor in nemurire ii facea sa infrunte, cu mare barbatie, incercarile.De aceea scriitorul Pomponius Mela spune despre geti ce sunt "cei mai pregatiti pentru moarte".
Rolul dacilor in formarea poporului roman.
Care a fost rolul dacilor in formarea poporului roman?Cu ce au contribuit ei sub raport demografic, al limbii, al toponimiei si onomasticii?Cercetarile intreprinse in ultima jumatate de secol ne permit a incerca un raspuns la intrebarile de mai sus.Un lucru, credem noi, este sigur:dacii alcatuiesc o baza etnica a poporului roman.Aceasta credinta o intemeiem pe urmatoarea argumentare:"grosul populatiei din Dacia Traiana l-au format dacii."Cu toate pierderile suferite in cele dou razboaie, cu tot numarul insemnat al colonistilor de limba latina, ei au pastrat totusi preponderenta.Fiindca dacii erau locuitorii satelor si, oricat de numeroase au fost orasele in noua provincie, "totusi satele le intreceau cu mult", asa cum le-au intrecut in tot cursul istoriei romanilor, din Evul mediu timpuriu si pana astazi."daca romanismul a prins radacini atat de puternice si de durabile in stanga Dunarii, e fiinda a castigat pe acesti daci, pe bastinasi."
Putinele informatii de care dispunem asupra limbii acestor bastinasi constituie, evident, un handicap;ele ingaduie, totusi, cateva concluzii semnificative.Pe temeiul cercetarilor intreprinse in ultimele decenii de catre I.I.Rusu-cercetari care se intemeiaza si pe comparatia cu limba albaneza, mostenitoare a vechii limbi ilire care, la randu-i, era inrudita cu limba traca, deci si cu limba daca, s-au putut stabili un numar de 160 de termeni romanesti care sunt de origine geto-daca.Acesti termeni privesc o arie foarte larga, incepand cu corpul omenesc(buza, ceafa, grumaz, gusa), cu familia9copil, prunc, zestre), cu locuinta(vatra, catun), cu indeletinicirile agricole, pastoresti, viticole si piscicole(mazare, tarina, baci, manz, strunga, tarc, urda, zara, butuc, curpen, strugure, balta, gard), cu mediul fizic(magura, mal), cu flora(brad, copaciu), cu fauna(balaur, barza, mistret, ranza, soparla, viezure), cu diferite actiuni(a rabda, a speria, a zburda), cu diferite obiecte(ciuca).
S-au pastrat de la daci, in mod sigur, cateva numere de ape, in primul rand Dunarea, care deriva dintr-un "Dunaris" dacic;apoi Argesul din "argessos";Brazava al carei nume se gaseste in orasul dacic "Berzobis"'Somesul, o inscriptie latina din tinuturile udate de acest rau vorbeste de "Samus".In ceea ce priveste numele de localitati, certitudine n-avem pana acum decat pentru Abrud.Acesta deriva din Abruttus.faptul ca nu s-au pastrat numele altor centre urbane din Dacia nu trebuie sa mire:asupra acestora s-au indreptat atacurile popoarelor migratoare, orasele cuprinzand mai multe bogatii decat satele.
O parte din credintele populare, din descantece, din leacurile babesti, din jocurile(dansurile) romanesti trebuie sa aiba o straveche origine, daca.Sa fie 'priveghiul", in forma arhaica in care apare el inca in unele colturi retrase ale tarii, ca in Vrancea, forma care-cu masti, cu glume, cu jocuri-arata mai degraba bucurie decat tristete, o mostenire a acelei vremi?sa aminteasca el ceea ce ne spune herodort despre neamul travsilor, ca jeleau pe noul nascut si ca se veseleu si gumeau cand murea cineva, fericindu-l ca a scapat de relele vietii?Dar stravechiul joc al "calusului" sa vie oare de la acesti indepartati stramosi, ca si unele din cantecele romanesti?Greu de dat, in stadiul actual al cercetarilor, un raspuns sigur.
Asemanarea dintre daci si romanii de astazi
Privind
Columna lui Traian, vedem obiceiuri care au ramas in traditia poporului
nostru pana astazi: constructia caselor de la munte, portul nostru popular
- care este acelasi astazi ca si cel daltuit in piatra, pe columna.
O istorioara foarte interesanta este aceea a lui Badea Cartan, un cioban din Cartisoara. Dupa o lunga calatorie pe jos, din satul sau pana la Roma, ajunge sa-si vada visul - 'Columna lui Traian' -, depune la baza ei o traista cu pamant si un saculet cu graul Daciei, apoi se culca si doarme la umbra Columnei. A doua zi, (Martie 1896), ziarele din Roma publica uimite, la vederea romanului ardelean: 'Un Dac a coborat de pe columna'. Chipul si portul sau neobisnuit pentru ei, dar semanand aidoma cu Dacii de pe basoreliefuri i-au uimit peste masura pe cetatenii Romei.
Oricat de miop ai
fi, tot poti observa ca taranul roman, parca, este incremenit in timp si din
negura vremurilor, de demult, apare ca un personaj incarcat de istorie.
Este stiut ca taranii nostri mai poarta si azi, in multe zone ale tarii,
aceeasi imbracaminte ca dacii de pe columna lui Traian (itari, camasa lucrata
cu flori pe poale si maneci, cojocele lucrate cu flori, caciula - pe care
romanii nu le aveau) si ca femeile dace erau net superioare celor romane ca
stil si arta in toalete. De asemenea, insusi cuvantul imbracaminte este de origine dacica. Pana in
prezent nu s-a gasit nici un monument in care sa fie reprezentat un dac in toga
romana. In fapt, colonistii erau obligati sa adopte portul dac pentru a nu
'crapa' iarna de frig, asa cum ne demonstreaza monumentul sculptural de la
Casei (Jud. Cluj) al lui Iulius Crescens imbracat intr-un cojoc ca si cel de la
Apulon. Ca element de permanenta a elementelor de port de-a lungul mileniilor,
in afara closului si decolteului, avem originala caciula dacica pe care o mai
poarta inca taranii nostri, ca mostenire din timpurile imemoriale ale
pelsagilor dunareni si carpatici si ale lui 'Mithras genitor luminis'
reprezentat ca un tanar imbracat in costum traditional dac: camasa lunga,
cingatoare peste mijloc, mantie ce-i ajunge pana mai jos de genunchi si caciula
traditionala daca pe cap. E o costumatie identica cu cea a dacilor sculptati pe
columna lui Traian. Imaginea taurului este simbolul unei bogatii a dacilor
stravechi: cresterea vitelor si agricultura. Aceeasi reprezentare o intalnim,
ca element de traditie, la Corbea din colectia Teodorescu.
Imbracamintea geto-dacilor era destul de simpla. Barbatii purtau pantaloni (cioareci) de doua feluri: mai largi sau mai stramti pe picior, in genul itarilor. Camasa, despicata in parti, o purtau pe deasupra cioarecilor, incingandu-se cu un brau lat, probabil de piele sau, eventual, din panza groasa. O haina cu maneci si cu creturi, o mantie scurta, fara maneci, avand uneori franjuri, sau o suba cu blana pe dinauntru, nu prea lunga, constituiau vesmintele de deasupra. Mantia, prinsa cu o agrafa, avea o gluga cu care dacii isi acopereau capul pe vreme rea. Femeile purtau o camasa incretita cu maneci scurte si o fusta. Columna Traiana ni le infatiseaza purtand uneori o manta lunga, bogat drapata. O basma, probabil colorata, le acoperea parul.
Si nobilii, si oamenii de rand, barbati si femei, purtau in picioare caltuni de pasla sau opinci de piele, dar nu incape indoiala ca vara cei de la tara umblau adesea desculti. In sapaturi s-au gasit "mate" (crampoane) de fier care se prindeau de talpa incaltamintei pentru a usura mersul pe gheata si zapada. Bineinteles, atunci cand mergeau calare, dacii aveau la incaltaminte pinteni de fier. Asemanarea dintre imbracamintea dacilor si portul popular romanesc a fost recunoscuta pana si de catre Scoala Ardeleana. Un pasaj relevant ar fi: "In catu-i despre solii dachilor cei la Roma trimisi si in senat intrasi, inseamna ca senatul de-atunci indata au poruncit de li s-au cioplit chipurile din marmure tocmai cum erau facuti la statura, la fisognomie si la haine, adeca: obrazul, grumazii, peptul si picioarele cu cioarecii, din marmure alba; iara cugima, parul si sundra (sugmanul) din marmure neagra; gluga, iarasi din marmure alba, tocmai cum iaste portul romanilor celor ce lacuiesc pre langa Sibiu".
Altii spun ca
"Imbracamintea geto-dacilor semana doar in unele aspecte
cu portul popular romanesc. "Barbatii
purtau pantaloni de doua feluri: mai largi sau mai stramti pe picior".
Camasa era "despicata in parti si se purta deasupra
cioarecilor", se incingeau cu "un brau lat" din piele sau panza.
Vesmintele de deasupra erau: "o haina cu maneci si cu creturi, o mantie
scurta, fara maneci, avand uneori franjuri, sau o
suba cu blana pe dinauntru, nu prea lunga". Mantia
avea si o gluga. Femeile purtau o "camasa
incretita, cu maneci scurte si o fusta". Pe Columna
Traiana ele apar uneori purtand si o "manta lunga, bogat
drapata".
Geto-dacii purtau "in picioare caltuni de pasla sau opinci din
piele".
Asemanarea la port a dacilor cu romanii inseamna, de fapt, o recunoastere implicita a continuitatii daco-getilor in Dacia si dupa cucerirea si colonizarea romana.
mEstesugurile si
ceramica dacilor
Asemenea celorlalte ramuri tracice, si daco-getii erau mari producatori de cereale : orz, secara, linte, bob si mai multe varietati de grau. Baza economiei o formau agricultura si cresterea vitelor. Foloseau plugul cu brazdar si cutit de fier inca din sec III i.e.n. Inventarul uneltelor agricole de fier insuma la acea data : coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, sapaligi, cosoare pentru taiatul vitei de vie, tarnacoape, securi, greble cu sase colti s.a.
Daco-getii cultivau intensiv si
vita de vie*. Practicau tot atat de intens si albinaritul si, bineinteles,
pescuitul. Cresteau vite cornute, mici si mari ; iar rasa de cai
foarte iuti ai getilor era runumita. Dacia era vestita si prin bogatiile ei
naturale. Lemnul padurilot transilvane era foarte cautat de greci pentru
constructia corabiilor.
Din timpuri vechi dacii foloseau pacura - dar numai cea gasita la suprafata.Cu sarea gema - mult folosita atat pentru conservarea pestelui si a carnii, cat si la argasitul pieilor - daco-getii faceau un comert intens, mai ales cu grecii.
Pamantul Daciei era foarte bogat in minereuri. Mesterii daco-geti lucrau fierul si arama, argintul si aurul. Reducand minereul de cupru la o temperatura de 1.085 grade C si amestecandu-l cu cositor obtineau bronzul din care faceau felurite unelte si podoabe. Exploatau aurul nu numai din aflorismente, ci si din nisipul aurifer al raurilor de munte.
In timpul lui Decebal, se pare ca la Sarmizegetusa si in imprejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din intregul teritoriu al Europei, ramas in afara Imperiului roman.
In aceste ateliere se confectionau mai intai ustensilele: nicovale masive, ciucone de diferite forme si dimensiuni, baroase si ciocane de forja, pile, clesti, dalti. Apoi, unelte si obiecte din fier servind la prelucrarea lemnului sau in constructii: fierastraie cu panza lata sau ingursta, cuie, piroane, topoare, scoabe, cutitoaie, burghii, tesle, tinte, zavoare si balamale.
Dar podoabele erau mai ales din argint. In atelierele argintarilor daci se lucrau coliere, bratari, inele, fibule, brose, catarame. Existau adevarate centre mestesugaresti, grupand mai multe tipuri de ateliere.Maiestria argintarilor se arata in piese lucrate cu o fantezie si deosebita finete: cunoastem inca din secolele IV si III i.e.n. podoabe reproducand prin tehnica ciocanitului imagini de fiinte umane si animale, bratari spiralice, lanturi ornamentale obtinute prin impletire de fire sau imbinari de inele, palmete si capete de animale stilizate, bratari cu capete de sarpe de tip elenistic.
Un alt
lucru de-a dreptul impresionant este cantitatea si calitatea ceramicii
daco-getilor, fapt atestat de descoperirile arheologice. 
Mesterii daci au inceput sa foloseasca roata olarului din prima jumatate a secolului V i.e.n.* Desi ceramica lucrata cu mana de daco-geti dateaza dintr-o perioada mai veche, o productie locala caracteristica, de ceramica tipic geto-dacica apare mai intai in perioada sec V-IV i.e.n.
In perioada ei de apogeu(sec I i.e.n- sec I e.n) ceramica daco-getica era in generallucrata cu roata- aceasta tehnica pedominand cantitativ in sec I e.n..Apar acum, sub influenta ceramicii elenistice, vasele pictate; peste angoba(vopseaua) alb galbui, motive geometrice, mai simple sau mai complicate, elemente vegetale redate fie naturist, fie stilizat, reprezentari de pasari si de animale reale sau fantastice.Culorile folosite sunt de obicei rosul si brunul-in diferite nuante; mai rar, galbenul si negrul.
*dupa D. Berciu si C.Preda. dupa alti cercetatori, roata olarului ar fi fost folosita incepand cu sec III i.e.n.
Organizarea statala a dacilor
Nicolae Ceausescu: '[] implinirea a 2050 de ani de la construirea, pe aceste meleaguri, a primului stat dac centralizat si independent de catre Burebista
[este un] 'moment de cea mai mare importanta in istoria milenara a popiorului nostru.'
De aceea toti getii au fost intotdeauna superiori aproape tuturor barbarilor si aproape egali cu grecii, dupa cum relateaza Dio [ Cassus] , care a compus istoria si analele lor in limba greaca.
El spune ca acei dintre ei care erau de neam s-au numit la inceput tarabostes, apoi pilleati: dintre dansii se alegeau regii si preotii. [] Cominicand acestea si ale multe getilor cu maiestrie , Decineus a devenit in ochii lor o fiinta miraculoasa, incat a condus nu numai pe oamenii de rand, dar chiar si pe regi.
Cand atunci a ales dintre ei pe barbatii cei mai de seama si mai intelepti pe care i-a invatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare, facandu-i preoti si le-a dat numele de pileati fiindca, dupa cum cred, avand capul acoperit cu o tiara, pe care o numim cu un alt nume PILLEUS, ei faceau sacrificii, restul poporului a dat ordin sa se numeasca cappilati, nume pe care getii il reamintesc pana astazi in cantecele lor deoarece i-au dat o mare consideratie.
Iordanes, Getica, in Izvoarele Istoriei Romaniei, vol 2 Bucuresti, Edit. Acad. 1970, p. 413-419.
Getii aveau un regat electiv. Succesiunea din tata in fiu se facea numai daca le convenea. Dar istoria nu ne da niciun exemplu de genul acesta. Pentru ca, dupa cat se pare, isi alegeau regii numai daca era vorba despre un razboi iminent. Nu trebuie, prin urmare, sa ne miram ca in atatatia ani auzim doar de cativa regi.
[] regii si conducatorii lor la inceput nu erau fireste altii decat parintii unei familii mai numeroase, iar supusii lor, proprii lor copii, nepoti, slugi si oameni mai sarmani care nu se puteau hranii singuri. Caci este originea oricarei puteri autoriatare.
Deceneu a foat adevaratul organizator al Daciei, un fel de Numa dac. Iordanes ii atribuie radactarea unui cod de legi al carui text scris mai dainuia inca in vremea lui.
Ubicilini, Abdolonyme, Les orgines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 44.
[Dupa moartea lui Burebista] poporul s-a impartit in diferite grupuri mai mici, intre 40 si 50 de mii de oameni. Modificarea aceasta a statului le-a convenit foarte mult romanilor.
S-au vazut siliti sa-i ia sub protectia lor pe aliatii si supusii lor illibri ( populatie indoeuropeana in nord-estu Peninsulei Balcanice) si nu doreau in niciun fel sa intre in conflict cu o natiune asa de viteaza si puternica, care le putea opune opeste 200 de mii de oameni.
Gebhardi, Ludewig Albrecht, Geschichte des Reichs Hungarn und der damit verbunden Staaten, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 57
Procesul
De
Romanizare
Procesul de romanizare
Romanizarea reprezinta un proces istoric complex in urma caruia civilizatia romana patrunde in toate deomeniile vietii unei provincii si duce la inlocuirea limbii populatiei autohtone supuse cu limba latina. Acest proces putea avea loc in urma ocuparii (integrale sau partiale) a teritoriului locuit de un popor antic si incadrarii lui in statul roman pe o perioada a mai multor generatii.
Nivelul inalt de dezvoltare a populatiei bastinase si introducerea in provincia respectiva a armatei si administratiei romane au reprezentat alte conditii favorabile procesului de romanizare.
Continuitatea geto-dacilor dupa cucerirea Daciei de catre romani este factorul determinant in declansarea procesului de imbinare a elementului autohton colonizat cu cel roman colonizator. Unii istorici considerau ca geto-dacii au fost exterminati in timpul razboaielor daco-romane. Altii minimalizau rolul colonizarii si civilizatiei romane in formarea poporului roman.
Pe intreg spatiul Daciei romane elementele specifice ale culturii materiale (ceramica lucrata de mana, ritul funerar al icineratiei (arderii) s.a.) se prezinta alaturi de cele romane in circa 100 de asezari si necropole din secolele II-III d.Chr. Supravietuirea toponimilor si hidronimilor autohtone ne demonstreaza de asemenea continuitatea geto-dacilor (rauri - Donaris-Danubius, Alutus, Maris, Crisna, Sargetia, Pyrethos s.a.; localitati -Drobeta (Turnu Severin), Dierna (Orsova), Sarmizegetusa, Napoca (Cluj), etc.) Numele dacice date de romani unor colonii denota ca acolo locuiau numerosi daci.
Populatia dacica de rand locuia in asezari rurale si nu parea sa aiba nici posibilitatea de a pune inscriptii funerare deoarece pe teritoriul Daciei au fost descoperite putine inscriptii cu numele dacilor, iar cei care ajungeam in pozitia sociala necesara pentru a face asta nu pareau interesati sa aminteasca vechea origine.
In afara de geto-dacii din provinciile romane, la nord de Dunare populatie autohtona s-a pastrat pe teritoriile ce nu au fost incluse nemijlocit in aceste provincii. Dacii liberi, atestati pe teritoriul Transilvaniei de nord-est si Moldovei de vest, au continuat cultura lor traditionala, apoi, impreuna cu cei din provinciile romane s-au romanizat.
Premisele romanizarii in spatiul geto-dacilor constau din elemente ce au existat pana la cucerirea romana si din elemente aparute dupa aceasta.
Componenta esentiala a romanizarii este cea lingvistica, si probabil cea care a avut un efect psihologic puternic asupra populatiei aflata in transformare.
Procesul de romanizare este unul complex care se desfasoara in trei etape : etapa preliminara din sec.II-I a.Chr. - 106 p.Chr., etapa decisiva din perioadei de existenta a provinciei Dacia intre anii 106-275 p.Chr. si etapa finala din perioada antica tarzie, de la retragerea administratiei romane din provincia Dacia in anul 275 pana la definitivarea procesului de formare a comunitatii daco-romane, in sec. V. Fiecare etapa are anumite caracteristici proprii. Etapa intai are un caracter preliminar si este precedata cuceririi iar rolul cel mai important revine imprumuturilor din cultura materiala romana. A doua etapa reprezinta procesul propriu, zis de romanizare care a avut loc intre anul 106 e.n pana in anul "Retragerii Aureliene", 271. A treia etapa se desfasoara in conditiile incetarii autoritatii romane in perioada migratiunilor avand ca rezultat o populatie iremediabil romanizata.
La romanizare contribuie mai multi factori: administratia, armata, veteranii, colonistii, procesul de urbanizare, economia, religia si invatamantul.
Administratia
Provincia Dacia era o provincie consular condusa de un guvernator avand titlul de "legatus Augusti pro praetor", capitala fiind Ulpia Traiana Augusta Dacisa Sarmizegetusa. Dacia a cunoscut mai multe reorganizari administrativ- teritoriale successive in scopul unei aparari si administrare mai buna. Aceste reorganizari nu i-au afectat insa unitatea. Granitele Daciei romane includeau:
- Banat
- Transilvania
- Oltenia
- Vestul Munteniei
Armata era organizata in legiuni si trupe auxiliare, ale si cohort. In Dacia au fost aduse numeroase trupe stationate in castre si deasemenea au fost construite limesuri din cauza importantei strategic si econimica a provinciei. Legaturile dintre soldatii acestor legiuni si autohtoni a fost un alt factor essential pentru procesul de romanizare.
Veteranii
Veteranii reprezinta un factor important prentru procesul de romanizare deoarece iesiti in armata ei se bucura de pretuire din spiritul de disciplina, stiinta de carte si ordine. Ei erau latinofoni.
Colonistii
Au fost adusi in Dacia in numar impresionant. Si colonistii asemenea veteranilor erau latinofoni. Colonizarea a fost masiva, organizata de stat, iar colonistii erau intalniti in toate domeniile de activitate: agricultura, minerit, mestesuguri
Urbanizarea
In perioada stapanirii romane se mentin in Dacia vechi asezari dar apar si asezari de tip roman: - canabe
- asezari rurale : -pagus
-vicius
- asezari urbane : municipia : -Dierna
-Porolissum
-Tibiscum
colonia : -Apullum
-Drobeta
-Napoca
Civilizatia urbana in Dacia incepe odata cu romanizarea oficiala.
Religia
Ilustreaza convingator sinteza daco-romana. Una dintre caracteristicile religiei din acea vreme era varietatea, fiind adorate divinitatile grecesti, orintale si romane. Predomina totusi adorarea devinitatilor romane: Jupiter, Junona, Minerva, Venus etc. Era intalnit fenomenul de "interpretation Romana" si fenomenul de sincretism religios.
Viata culturala romana are un rol decisive in invatarea limbii latine. Cultura scolara era realizata prin intermediul scolilor elementare.
In prezenta tuturor factorilor care au contribuit la procesul de romanizare totusi existau dacii liberi. Ei traiau in teritorii neincluse in Dacia, ramanand sub stapanirea dacilor liberi. Aceste teritorii se aflau in Moldova, Muntenia, N-V Transilvaniei. Triburile cele mai importante erau: dacii mari, carpii, costobocii. Viata lore continua in formele traditionale autohtone, dar prin vecinatatea cu Imperiul, sufera un process lent dar foarte sigur de romanizare. Dacii liberi organizeaza incursiuni in Imperiu: in anul 170 costobocii devasteaa zona pontica iar in anul 238 carpii si gotii ataca provinciile Imperiului. Relatiile dintre dacii liberi si romani sunt complexe si constau in contacte comerciale, monede si produse romane si scrierea latina. Intre daci si romani continua confruntari militare si relatii politice. In anul 271 imparatul Aurelian retrage armata si administratia din Dacia lasand in urma o populatie romanizata care va perpetua limba si obiceiurile romane.
Romanitatea Poporului
Roman
Conform Dictionarului Enciclopedic,
geto-daci 
este
denumirea data de istoricii moderni ramurii nordice a neamurilor tracice care populau in Antichitate spatiul carpato-dunarean.
Aceasta populatie a fost desemnata incepand cu sec.6 i.Chr., de izvoarele
grecesti cu numele de geti, iar in sec.1 i.Chr., de izvoarele romane cu
numele de daci
Imparatul Traian a reusit, dupa cele doua campanii din
anii 101-102 si 105-106, sa cucereasca Dacia (
teritoriul ocupat de geto-daci ) si sa o transforme in provincie romana.
Populatia autohtona, dainuind alaturi de romani, a fost supusa unui puternic
proces de romanizare in urma caruia a rezultat o noua populatie, daco-romanii,
ce aveau sa constituie elementul hotarator in procesul formarii limbii si
poporului roman.
Conform DEX, romanizarea este
un proces complex si indelungat prin care
civilizatia romana patrunde in toate compartimentele vietii unei provincii,
incat duce la inlocuirea limbii proprii cu limba
latina
si adaptarea unui nou mod de viata.
Odata cu eroicul rege Decebal dispare
si statul dac, nu insa si poporul, asa cum afirma interesat unii istorici
straini care
ne contesta continuitatea. E drept ca o parte din
populatia barbateasca a cazut in timpul luptelor. Unele triburi, dupa
terminarea razboiului al doilea, au pribegit poate in muntii dinspre
miazanoapte; cea mai mare parte a lor insa, a
ramas pe loc. Romanii nu aveau nici un interes sa extermine populatia ramasa,
fiindca ar fi exterminat, o data cu ea si pe viitorii contribuabili, soldati si
producatori de care
imperiul avea nevoie. Inscriptiile ne arata o serie de cohorte si de ale
- trupe de infanterie si de cavalerie - alcatuite din
daci, luptand ca soldati romani.
Rolul pe care
l-au avut dacii in etnogeneza poporului roman
este dovedit de investgatiile mai
multor cercetatori. Mircea Eliade a studiat in acest sens originile si
semnificatiile religioase mitico-rituale, folclorice, ale
unor traditii populare romanesti. Folclorul nostru pastreaza urme profunde
daco-getice. In portul popular, aceste urme sunt evidente. Camasa incretita la
gat, a tarancilor, camasa despicata lateral a barbatilor, cioarecii din
stofa groasa alba de lana, stransi pe coapse si pulpe, braul lat de piele sau
panza groasa, opincile, caciula tuguiata de blana, sunt atestate iconografic pe
Columna lui Traian si pe metopele de la Adamclissi. In ornamentica
imbracamintei, a ceramicii, a obiectelor si uneltelor de lemn crestate de
tarani unii cercetatori inclina sa creada ca s-au mentinut anumite motive
decorative daco-getice, ca bradul, soarele, spirala sau zigzagul. Cercetarile
ar putea continua si in domeniul muzicii populare, a instrumentelor ( naiul, de
exemplu, deriva din
tracicul "flaut al lui Pan"). In domeniul artelor plastice, nu pare exclus ca
imaginea "calaretului trac" sa fi sugerat - in iconografia noastra populara -
imaginea Sf. Gheorghe omorand balaurul
Dacia a
ramas sub stapanirea romana ceva mai
putin de 170 de ani ( 106 - 276 e.n. ). Totusi, efectele au fost decisive: in
urma acestei stapaniri s-a nascut poporul roman.
Cum se explica aceasta extraordinara putere a romanismului dacic? Cum s-a putut
ca, intr-un interval asa de scurt, sa prinda el radacini atat de puternice?
Raspunsul nu poate fi decat unul singur: Romanismul a biruit in Dacia
fiindca el reprezenta o civilizatie superioara, o creatie materiala si de
cultura care
sintetiza o intreaga evolutie multiseculara si ca atare a castigat pe autohtoni.
Din fondul lexical, de cuvinte considerate
multa vreme ca fiind de origine necunoscuta, studiile prof, I. I. Russu le aduc
in discutie sustinand ca ar putea fi de origine dacica un numar de aproximativ
160 de cuvinte, totalizand peste 600 - 700 de derivate, inclusiv toponime si
antroponime. In ansamblul sau, acest fond de cuvinte - substantive, adjective,
verbe, adverbe - denumesc o mare diversitate de obiecte, stari, fapte actiuni,
fenomene. Acesti termeni privesc o arie foarte larga, incepand cu corpul
omenesc (buza, ceafa, grumaz, gusa), cu familia (copil, prunc, zestre), cu
locuinta (vatra, catun), cu indeletnicirile agricole, pastoresti, viticole si
piscicole (mazare, tarina, baci, manz, strunga, tarc, urda, butuc, curpen,
strugure, balta, gard), cu mediul fizic (magura, mal), cu flora (brad, copac),
cu fauna (balaur, barza, mistret, soparla, viezure). S-au mai
pastrat: nume de ape (Dunarea = Dunaris, Somesul = Samus, Oltul = Aluta,
Muresul = Maris); nume de orase (Apulum = Alba-Iulia, Drobeta = Drobeta
Turnu-Severin, Napoca = Cluj-Napoca, Potaisa = Turda).
Pentru
toate categoriile esentiale ale
vietii omenesti intrebuintam termeni latini. Exemple: om - homo, parinte -
parentem, fiu - filius, frate - frater, socru - socer. Multe din
insusirile trupesti si sufletesti: bun - bonus, frumos - formosus, tanar -
tener, batran - veteranus. Indeletniciri precum si cereale: a ara - arare, a
semana - seminare, a secera - sicilare, grau - granum, secara - secale, spic -
spicum, paie - palea. Unelte: furca - furca, jug - jugum. In viticultura: vie -
vinea, vita - vitea, vin - vinum. Multi pomi fructiferi: mar - melum, par -
pirus, piersic - persicus, gutui - cutoneus, prun - prunus. Alti termeni: oaie
- ovem, vaca - vacca, taur - taurus, cal -
caballus, staul - stabulum, cas - caseum, sageata - sagitta, cetate - civitas,
domn - dominus.
Originile limbii romane
Istoria limbii romane
Lingvisti
romani si straini de prestigiu, istorici, arheologi, au pus in evidenta, in
decursul timpului, date si documente de limba
care
statueaza originea limbii romane,
originea si caracterul ei.
In urma razboaielor dintre daci si romani, Dacia a fost transformata in provincie romana, si va ramane stapanita timp de 165 de ani (106-271) de romani. Romanizarea populatiei bastinase s-a desfasurat relativ rapid si usor. Peste 2600 de inscriptii scrise in latineste si descoperite pe teritoriul tarii noastre arata limpede acest lucru. In afara masurilor cu caracter administrativ, printre factorii ce au contribuit la romanizare pot fi enumerati:
a)
serviciul militar in care
tinerii daci se inrolau
b)
casatoriile intre soldatii veterani romani si femeile dace, copiii nascuti
beneficiind de avantajele cetateniei romane
c)
crestinismul raspandit in limba
latina;
drept dovada stau cuvintele de baza
ale credintei crestine, care
se regasesc in romana, prin
mostenirea directa a unor termeni din
latina:
Dumnezeu (din
domine deus), crestin (din
christianus), biserica (din
basilica),
botez
(din
baptism), rugaciune (din
rogationem), preot (din
presbiterius), cruce (din
crucem), pacat (din
pecatum), inger (din
duiangelus), etc.
Influenta
patrunderii de meseriasi, agricultori, negustori in Dacia,
inca de dinainte de cucerirea de catre Traian, se face simtita si astazi, prin
termenii din
domeniu, pastrati din
latina:
sat (fossatum, localitate
intarita printr-un sant), a ara (arare),
a semana (seminare), grau
(granum), secara (secale), orz (hordeum), legume (legumen), canepa (canepa), in (linum), aur (aurum), argint (argentum), sare (salem), cal (caballus), vaca (vaca), vie (vinea), vita (vitea), poama (poma), etc.
Se poate vorbi de o perioada de bilingvism, cand se folosesc concomitent limbile
geto-daca
si latina,
pana la impunerea definitiva a acesteia din
urma.
In
'Dacia felix' se continua procesul
de romanizare si dupa plecarea oficiala a
armatei si a administratiei romane
in 271., prin
intensificarea patrunderii limbii latine in masele largi rurale.
Limba romana provine din
latina
populara vorbita sau latina
vulgara (lat. vulagaris=popular).
Acest
aspect al latinei sta si la baza
celorlalte limbi romanice: italiana,
spaniola, portugheza, catalana, occitana sau provensala, romansa sau
retoromana si franceza. A mai
existat una, a zecea, dalmata, dar in secolul al XIX-lea ea a icetat sa mai
fie folosita.
Procesul
de formare al limbii romane
se incheie in secolul al VII-lea. Invaziile popoarelor migratoare: gotii,
gepizii, hunii, avarii, slavii, etc.
au influentat limba,
fara a modifica fondul principal de
cuvinte si structura gramaticala
de origine latina.
Istoria cuvintelor si a formelor se numeste etimologie iar metoda cu ajutorul careia lucram se numeste metoda istorico-comparativa.
Folosind
aceasta metoda s-au stabilit reguli fonetice, asemanari si deosebiri intre limba
romana si latina
sau intre romana si celelalte limbi romanice. Iata cateva din
regulile de evolutie a limbii:
I) un 'l' simplu, intre doua vocale, pronuntat aspru, devine 'r'
lat. filum >fir; lat. gula >gura; lat. palus >par.
Totusi, 'l' dublu, nepronuntat aspru, nu devine 'r'
lat. callis >cale; lat. olla >oala
II)
orice 'm', 'n', 's' si 't' din
forma de baza
dispar din
rostire atunci cand se gasesc la sfarsitul unui cuvant, sau al uneia din
formele lui gramaticale:
lat. filum >film >fira >fir
III) 'b' intre doua vocale cade:
caballus >caballu >calu >cal
sebum >sebu >seu
tibi >tie
Morfologia
limbii romane
mosteneste, in buna masura, realitatea limbii latine populare. Majoritatea
partilor de vorbire, flexibile si inflexibile, sunt mostenite din limba
latina:
substantivul, cucele trei declinari; articolul; adjectivul cu gradele de
comparatie; pronumele; numeralul; verbul cu cele patru conjugari.
Sintaxa
limbii romane simplifica timpurile si
modureile verbale, modifica topica, cu predicatul la sfarsitul propozitiei,
prefera raportul de coordonare fata de cel de subordonare, etc.
dar are ca baza
aceeasi latina populara.
Fondul
principal de cuvinte al limbii romane
este in proportie de 60-66% de origine latina,
mostenit. Acestora li se adauga aproximativ 100 de cuvinte izolate (abur, brad,
barza, brusture, catun, galbeaza, gusa) si 2200 de nume proprii (Arges, Cris,
Dunare, Motru, Mures, Olt, Prut, Somes, Timis, Tisa) de cuvinte mostenite de la
daco-geti. Toate celelalte popoare ce au trecut pe aici au lasat influente si
in fondul principal de cuvinte. Astfel, din
slava avem: (aproximativ 20-22% din
fondul principal de cuvinte) cleste, boala, mila, cocos, deal, a iubi,
munca, noroc, vorba; din
maghiara: chip, fel, gand, oras; din
turca: alai, cismea, ciulama, ciubuc; din
neogreaca: caramida, a pedepsi, prosop; iar din
franceza: bancnota, a defini, geniu, stil etc
(germana si latina
-scoala ardeleana).
Primul
document cunoscut scris in romaneste este o scurta scrisoare din
anul 1521 'Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung'. Dupa
aceasta data, avem multe scrisori, acte de vanzare si cumparare, foi de zestre,
insemnari, etc.; iar dupa
1540, si carti tiparite, cele mai
multe la Brasov. Ele sunt traduceri religioase din
slavona. Primele au fost traduse in Maramures, unde li s-au gasit manuscrisele.
De aici au ajuns la diaconul Coresi, un vestit tipograf, care le-a tiparit in decurs de mai
multi ani. La Orastie s-a tiparit in 1581-1582 prima parte din
Vechiul Testament.
Carti
religioase s-au publicat mereu dupa
secolul al XVI-lea. Cu toate ca erau si carti de legende si chiar romane
populare traduse, iar dupa
1600 se scriu direct in limba
romana si cronici despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de
mana si circulau in mai
multe copii.
Aspectul
cel mai
ingrijit, din
punct de vedere fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al limbii comune;
cu ajutorul careia se exprima ideile culturii si ale stiintei, se numeste limba literara.
Limba literara se deosebeste de
vorbire/limba populara prin
aceea ca nu ingaduie folosirea unor forme sau rostiri locale (pa in loc
de pe, da in loc de de, ghine su bini in loc
de bine), intrebuintarea unor cuvinte cu raspandire regionala (oghial
-plapuma, batar -maces)
sau a unor expresii familiare sau de mahala (a festelit iacana, gagiu, misto).
Pe
langa forma literara si forma populara, regionala, limba
romana mai
este si limba
a literaturii artistice. In literatura artistica, baza
este limba
literara, ca limba
a culturii. Literatura artistica nu se inscrie in graiurile locale, unde exista
literatura populara sau folclorica, dar care
se transmite oral. Spre deosebire de limba
literara, limba
literaturii artistice poate sa intrebuinteze orice forme, cuvinte sau expresii,
atat din
limba
populara, cat si din
graiuri. Prin
urmare, limba
literaturii artistice utilizeaza toate posibilitatile limbii cu scopul de a
ilustra intentia scriitorului.
Dialecte ale limbii romane
sunt: dacoromana
(vorbita la nordul Dunarii), aromana (vorbita in Macedonia), meglenoromana
(vorbita in Meglenia), istroromana (vorbita in peninsula Istria, disparuta
astazi).
In
cadrul dacoromanei se pot identifica unele deosebiri, cea ce face sa se
vorbeasca de subdialecte, fara
insa a modifica unitatea (gramaticala) a limbii: muntean, moldovean,
maramuresean, crisan, banatean; dar se vorbeste si despre graiuri: vrancean, oltean, etc.
In
secolul al XII-lea si al XIII-lea a fost introdus alfabetul slav in cancelaria
domneasca, limba
romana fiin scrisa cu caractere chirice. Insa in 1860 se instituie
intrebuintarea alfabetului latin.
Dezvoltarea
literaturii ca arta, dezvoltarea stiintelor prin
ce au adus ele mai
bun in formularea ideilor si sentimentelor noastre o putem numi cultivarea
limbii nationale. La baza ei stau
cercetarea si valorificarea vocabularului, a fiecarui cuvant, a fiecarui termen
stiintific sau tehnic nou, stradania celui care
scrie sau exprima idei prin
viu grai de a patrunde intelesul adanc al cuvintelor.
Astazi se accepta in general ca istoria veche a romanilor este expresia unui proces de sinteza daco-romana si a unui proces adiacent de integrare si de asimilare a elementului migrator. Potrivit majoritatii cercetatorilor (istorici, lingvisti, etnologi, etc.), limba romana este rezultatul actiunii conjugate a mai multor straturi : elementul dac, roman si migrator.
In fond, limba romana s-a format in cursul mileniului I al erei noastre, pe teritoriul Carpato - Dunarean, din latina vulgara (populara) si limba vorbita de geto-daci, stramosii nostri. In anul 106, Dacia a fost transformata in provincie romana.Romanii fiind superiori, si-au impus limba vorbita si au asimilat populatia daca. Romanizarea intensiva a durat 165 de ani, pana in 271-274, cand Imparatul Aurelian a ordonat retragerea administratiei. Populatia rezultata din convietuirea celor doua popoare nu s-a retras, ci si-a continuat existenta pe aceste teritorii, date confirmate de dovezi arheologice si lingvistice.
Iosif Cuesdean: Arheologii din lumea intreaga au constatat ca pe teritoriul Romaniei se afla nucleul vechii civilizatii europene, in urma cu aproximativ 8000 de ani. Pe atunci nu existau nici greci, nici latini, dar rumanii stramosi existau, pentru ca limba rumana este cea mai veche limba europeana, de vreme ce ea este vorbita cu sunetele naturii, cu onomatopee. Greaca clasica si latina clasica sunt creatii artificiale ale elitei rumanesti, din mediul urban, plecand de la morfemele ancestrale ale rumanilor tarani.
Nu poate fi nici o indoiala ca acele slove ce repeta sunetele din natura sunt cele mai vechi cuvinte europene. In romana exista cel putin 300 de onomatopee si cel putin 300 de cuvinte cu compunere onomatopeica, ceea ce nu mai exista in nici o alta limba europeana. Limba romana este asa de veche incat ea incepe cu sunetele din natura, primele coduri de comunicare sonora a omului primitiv european.
Este o mare absurditate afirmatia unor lingvisti cum ca dacii erau, aproape, muti pana la venirea romanilor lui Traian si ca ei au ajuns sa vorbeasca limbi straine, in 165 de ani de ocupatie, pe doar 14% din teritoriul dac al lui Decebal.
Mihai Vinereanu - Cu seriozitate despre originea limbii romane
Titlul acestei lucrari poate ridica semne de intrebare pentru aceia ce isi inchipuie ca originea limbii noastre este un fapt clar si bine stabilit.
Cercetarea atenta a mai multor limbi indo-europene antice si moderne precum sanscrita, hitita, lituaniana, letona si mai ales albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize. Nu este o exagerare sa spunem ca cel putin in anumite privinte romana se apropie de sanscrita la fel de mult ca si de latina. Avem rom. pamant, sansc. bhuman ( < *gh(d)em or ghemon), dar lat. terra, ori rom. boier, lit. bajoras, alb.bujar, precum si sansc. bharu. Altele au corespondent atat in latina, dar si in sanscrita, dar cel sanscrit este mai apropiat sau aproape identic cu cel romanesc. De exemplu rom. apa, sansc. ved. apa, av. ap, hit. uappe, dar lat. aqua, ori rom. soare, sansc. surya , lit. saule, lat. sol-is. Trebuie precizat ca aceste asemanari se datoreaza fondului comun indo-european si nu este vorba aici de nici un fel de imprumuturi, asa cum de multe ori s-a crezut. Daca aceste limbi au anumite elemente lexicale, morfologice ori sintactice in comun nu inseamna ca avem de-a face in mod necesar cu imprumuturi. Cum am mentionat mai sus natura imprumuturilor se poate stabili in baza unor legi fonologice.
Acum la inceputul celui de-al treilea mileniu cred ca este in sfarsit timpul sa spunem ca ideea latinitatii, sustinuta in mod continuu de la Scoala Ardeleana incoace, trebuie revizuita la modul cel mai serios. Nu este o exagerare sa spunem ca aceasta idee a fost o piedica serioasa in calea acelor cercetatori (romani sau straini) care s-au ocupat cu studiul originii limbii si poporului roman. Nu poate contesta nimeni ca aceasta idee a avut puternice motivatii sociale si nationale pentru promovarea drepturilor romanilor din Transilvania si apoi pentru a gasi un loc poporului roman in Europa moderna, dar cred ca a venit in sfarsit timpul ca adevarul istoric sa primeze, pentru ca adevarul trebuie spus mai devreme sau mai tarziu indiferent cum ar arata. In cazul nostru nu avem decat sa promovam o istorie absolut iesita din comun cu care multi, foarte multi s-ar mandri.
S-a facut mult caz pe tema colonizarii Daciei si romanizarii populatiei locale. S-a mers de la ideea extrema ca populatia Daciei a fost exterminata (Scoala Ardeleana), Dacia fiind repopulata cu vorbitori de limba latina, pana la alta idee extrema ca Dacia a ramas pustie dupa retragerea lui Aurelian (Rosler et comp.). Evident ca ambele sunt teorii extremiste in flagranta contradictie cu adevarul istoric. Intre aceste doua extreme exista o serie de alte teorii bine cunoscute, dar care nu aduc mai multe servicii adevarului istoric. Pentru a fi mai convingator sa trecem in revista doar cateva fapte istorice. Mai intai trebuie precizat ca romanii nu au ocupat (si eventual colonizat) decat 1/7 din actualul teritoriu de la nordul Dunarii in care se vorbeste romaneste.
Xenopol spunea ca cucerirea Daciei de catre romani a constituit o greseala politica, ceea ce este corect. El sustine ca Dunarea nu trebuia depasita constituind o buna aparare. O provincie intemeiata peste Dunare era greu de aparat. Intr-adevar imperiul putea fi mai usor de aparat pe Dunare. De fapt cred ca romanii au inteles acest lucru, dar desigur in politica exista mai intotdeauna mai multe solutii la o problema, totul este sa se gaseasca solutia cea mai adecvata. Romanii au considerat probabil ca pentru o mai buna aparare a imperiului este bine sa ocupe si tarmul stang. Un regat puternic la nord de Dunare, in imediata vecinate a granitei imperiului, condus de un rege si o nobilime ostila Imperiului Roman, constituia un pericol permanent pentru romani. Se stie ca dacii treceau des Dunarea atacand provinciile romane de la sudul Dunarii. In plus, un factor esential care a contribuit la invadarea Daciei au fost avutiile Daciei si in special aurul dacilor din Muntii Apuseni. Punctand aceste date reiese ca romanii nu au intentionat vreodata sa ocupe si sa controleze tot teritoriul regatului dacic, nicidecum sa-l si colonizeze ceea ce nici nu au facut. Pe scurt, scopul trecerii la nord de Dunare a fost de a elimina un regat care constituia un pericol pentru Roma si de a-i jefui bogatiile.
Insa la numai 11 ani de la terminarea celui de-al doilea razboi daco-roman, incep invaziile de tot felul. Provincia Dacia Traiana cuprindea doar Oltenia, Banatul si sud-vestul Transilvaniei. Ne putem da seama acum in ce conditii a putut avea loc romanizarea acelei fractiuni de teritoriu al Daciei ocupat de romani. In aceasta atmosfera de permanent conflict dintre stapanitori si localnici, romanizarea localnicilor nu putea fi de profunzime. Faptul ca s-au gasit multe inscriptii romane in Dacia, acesta nu este un semn ca populatia satelor era romanizata. Doar populatia oraselor obisnuia sa-si puna astfel de inscriptii care populatie era vorbitoare de limba latina, in marea lor majoritate nefiind bastinasi; ori aceasta populatie impreuna cu armata s-a retras odata cu retragerea lui Aurelian, cum spun si autorii antici. Pe aceste afirmatii si-a bazat si Rosler teoriile sale bineinteles distorsionindu-le. Populatia bastinasa locuia la sate si desigur nu obisnuia sa-si puna inscriptii (sau daca isi puneau nu erau din piatra si nu au ramas), asa cum faceau colonistii de la orase, vorbitori de latina.
Intrebarea cheie este cum au reusit acesti daci bastinasi, locuind in teritoriul ocupat de romani sa raspandeasca o limba (pe care multi din ei nu o cunosteau bine) pe o raza de peste 1000 de kilometri spre nord si rasarit. Mai ales spre rasarit, aceasta arie este cu mult mai intinsa. Chiar astazi aproape pe tot teritoriul Ucrainei sunt vorbitori de limba romana. Acest lucru devine si mai imposibil daca ne gandim ca invadatori de tot felul veneau din aceeasi directie. Explicatia cea mai plauzibila esta una singura: stramosii acestor vorbitori de limba romana, cu alte cuvinte romani, au trait pe acele meleaguri de mii de ani. S-a trecut prea usor peste aceste date, ori este stiut de toata lumea ca stiinta se face numai si numai pe baza de dovezi. Ca sa exemplific cum s-a facut si se mai face inca de catre unii inca stiinta, dau mai jos un citat din 'Istoria limbii romane' a lui Al. Rosetti. Cand vorbeste de teritoriul de formare al limbii romane, el spune: 'Limba romana s-a dezvoltat pe o larga baza teritoriala romanizata cuprinzand provincia Dacia nord-dunareana propriu-zisa adica: Oltenia, Banatul si Transilvania si celalalte teritorii care n-au intrat sub autoritatea romana, fiind locuite de catre 'dacii liberi', Muntenia si sudul Moldovei' si textul continua in aceeasi bine cunoscuta limba de lemn prin care se reuseste performanta unica de a vorbi fara sa spui nimic. Rosetti si ca el multi altii nu-si bazeaza argumentatia pe date istorice sau lingvistice, ci pe anumite sabloane stereotipe, care nu spun nimic.
Limba daca era o limba indo-europeana vorbita de geto-daci. Se presupune ca ar fi fost prima limba care a influentat latina vorbita in Dacia, insa se stiu prea putine despre aceasta limba. S-au gasit aproximativ 300 de cuvinte pur romanesti (in toate dialectele) sau cu corespondente in limba albaneza despre care se crede ca ar putea fi mostenite din substratul limbii dace, multe dintre ele legate de viata pastorala
Primul care demonstreaza latinitatea limbii romane este Grigore Ureche, intr-un capitol din lucrarea sa, "Letopisetul Tarii Moldovei", consacrat special acestei probleme, intitulat "Pentru limba noastra moldoveneasca", pentru care conchide cu mandrie ca " de la Rim (Roma) ne tragem; si cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul". Pentru a-si convinge cititorii de acest adevar, el da o proba de etimologii latine : "de la rimleni, ce le zicem latini, paine, ei zic panis, gainaei zic galina, muiereamulier [] si altele multe din limba latina, ca de n-am socoti pre amanuntul, toate le-am intelege.
"De la ramieni, ce le zicem latini, paine, ei zic panis; carne, ei zic caro; gaina, ei zic galena; muiarea, mulier; fameia, femina; parinte, pater; al nostru, noster si altele multe den limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amanuntul, toate cuvintele le-am intelege."( Grigore Ureche - Letopistul Tarii Moldovei )
Lui Grigore Ureche ii urmeaza alti scriitori si lingvisti care sustin in lucrarile lor sorgintea latina a limbii romane. In " Istorie in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca", cronicarul Miron Costin realizeaza o sinteza a schemei structurii limbii romane : "Unde trebuia sa fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu in loc de meus, asa s-a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo - omul; frons - frunte; angelus - indzierul.
Unele cuvinte au ramas chiar intregi : barba - barba, asa si luna, iar altele foarte mici deosebiri. In plus, s-au mai adaugat mai tarziu si putine cuvinte unguresti. In sfarsit, luandu-se cele sfinte de la sarbi, s-au adaugat si putine cuvinte slavonesti.". Iar in opera "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor", asa cum indica si titlul, cronicarul isi propune sa scoata "lumii la vedere felul neamului, din ce izvor si seminte sintu lacuitorii tarei noastre, Moldovei si Tarii Muntenesti si romanii din tarile unguresti." El dovedeste ca precum si alte neamuri: " frantozii - galii, turcii - otomani, ungurii - huni, asa si romanii poarta numele romanilor."
Tot aici, Miron Costin prezinta si cateva obiceiuri romane, pastrate si astazi, cum ar fi toastul la petreceri si aniversari, precum si ritualul ingroparii mortului.
"Unde trebuia sa fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu in loc de meus, asa s-a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo - omul; frons - frunte; angelus - indzierul. Unele cuvinte au ramas chiar intregi : barba - barba, asa si luna, iar altele foarte mici deosebiri. In plus s-au mai adaugat mai tarziu si putine cuvinte unguresti. In sfarsit, luandu-se cele sfinte de la sarbi, s-au adaugat si putine cuvinte slavonesti."
Miron Costin(" Istorie in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca")
"Iara noi int-alt chip de ai nostri si de toti cati sunt rumani, tinem si credem, adeverindu-ne den mai alesii si mai adeveritii batrani istorici si de altii mai incoace, ca valahii, cum le zic ei, iara noi, rumanii, sintem adevarati romani in credinta si in barbatie, den carii Ulpie Traian i-au asezat aici in urma lui Decheval, dupre ce tot l-au supus si l-au pierdut ; si apoi alt si alalt tot sireagul imparatilor asa i-au tinut si i-au lasat asezati aici si dintr-acelora ramasita sa trag pana astazi rumanii acestea. Insa rumanii inteleg nu numai cestea de aici, ce si den Ardeal, carii inca si mai neaosi sint, si moldovenii, si toti citi si intr-alta parte sa afla si au aceasta limba, macara fie si cevasi mai osebita in niste cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iara tot unii sint. Ce dara pe acestea, cum zic, tot romani ii tinem, ca toti acestea dintr-o fantana au izvoit si cura."(Constantin Cantacuzino, "Istoria tarii romanesti")
Dimitrie Cantemir, in cultura noastra, este unul dintre cei mai eruditi umanisti. Lucrarile lui atesta o bogata documentare in domeniul stiintelor umaniste si o mare pasiune pentru cercetare, cele mai valoroase lucrari ale sale fiind cele cu caracter istoric. Reluand o tema a cronicarilor moldoveni, lucrarea Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor infatiseaza trecutul indepartat al poporului nostru, originea comuna a tuturor romanilor. Intreaga opera a lui Cantemir exprima o conceptie superioara despre istorie fata de cea a cronicarilor. In timp ce cronicarii explicau fenomenul istoric prin vointa fortei divine, Cantemir interpreteaza istoria dand atentie cauzalitatii: "Nici un lucru fara pricina sa se faca nu se poate". El afirma ca "santem urmasii unui popor care a creat o civilizatie si o cultura clasica".
Scoala Ardeleana
Cele mai importante lucrari sunt: Istoria si intamplarile romanilor de Samuil Micu, Hronica romanilor si a mai multor neamuri de Gh. Sincai, Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia de Petru Maior, Elementa linguae daco-romanae siva valachicae . Istoricii Scolii Ardelene au jucat un rol important in acumularea dovezilor pentru sustinerea egalitatii in drepturi a romanilor din Transilvania cu celelalte natii din Imperiul Habsbugic. Studiile de limba urmaresc sa dovedeasca latinitatea limbii romane. In aceasta epoca s-a pus problema adoptarii alfabetului latin in locul celui chirilic. In ciuda unor idei exagerate (se propunea o ortografie etimologica si se cerea eliminarea elementelor nelatine din limba) Scoala Ardeleana are meritul de a fi pus bazele cercetarii stiintifice a limbii romane.
Lucrarea lui Titu Maiorescu formuleaza prima teza a concordantei intre forma si fond, referindu-se la raportul necesar intre alfabetul latin si limba romana:
"In momentul in care romanii s-au patruns de adevarul ca limba lor este o limba romana, in acel moment si forma extraordinara sub care avea sa se prezinte aceasta, adeca scrierea sau literile trebuiau sa fie luate tot de la romani. Si, astfel, alfabetul slavon, care invalea mai mult decat revela limba romana, si pe care il primisem numai dintr-o oarba intamplare externa fu alungat din scrierea noastra cea noua si fi inlocuit prin alfabetul latin."(Despre scrierea limbii romane)
Salutand adoptarea alfabetului latin in locul celui chirilic(slavon), Maiorescu incepe combaterea etimologismului promovat de curentul latinist, cu reprezentanti de mare autoritate in epoca.
Esenta etimologismului in ortografie este alta.El cere ca dupa ce literele alfabetului s-au stabilit, fie cu semne, fie fara semne, scrierea ortografica insa sa nu se indrepteze dupa vorbirea actuala, foarte influentata prin legi eufonice, ci dupa legile derivatiei cuvintelor de la origiena lor, intrucat aceasta se poate urmari in intreaga traditie a limbei. De aceea, D. Cipariu scrie cuvantul bine nu cu i, cum il pronuntam noi, ci cu e, adeca bene, e fiind vocala originara."
Concluzie
Aducand in discutie toate aceste subiecte am dovedit faptul ca la baza formarii poporului roman a stat un proces indelungat si neintrerupt, inceput din perioada existentei regatului dac, continuat dupa 106 sub influenta romana, iar dupa 271 influentat de migratori. Exemplele aduse pana acum demonstreaza ca elementele limbii latine formeaza baza sau temelia acestei limbi si ii dau, impreuna cu morfologia si sintaxa, caracterul de limba romanica. Poporul nostru este rezultatul contopirii a doua popoare cu moduri de viata, credinte, si conceptii diferite, lucru care ne ofera o incontestabila complexitate.
. 'Este vorba despre un popor care prin stramosii sai isi are radacini de patu ori milenare; aceasta este mandria si aceasta este puterea noastra.' - Nicolae Iorga
Nicolae Ceausescu spunea despre poporul geto-dac: ' Este cunoscut ca numeroasa populatie a tracilor- cu adanci radacini in intregul capato-balcanic- a intrat din cele mai vechi timpuri in lumina istorie.
Incepand cu Iliada a lui Homer , izvoare complexe si indelungate procese sociale economice, culturale si etnice ei au trecut pierzandu-si numele - in functia popoarelor moderne ale acestui spatiu. Constiutie un adevar istoric de necontestat faptul ca toate natiunile care traiesc astazi in aceasta zona geografica, au suferit in trecutul indepartat, intr-o masura mai mare sau mai mica, in influenta tracilor care si-au pus pecetea pe insusi felul de a fi al acestor popoare, a favorizat dezvoltarea contactelor si legaturilor deintre ele.
[] Se cunoaste ca pe aceste meleaguri daco-getice au trait oameni harnici si cutezatori.
Astfel Herodot spunea despre geto-daci ca 'erau dei mai viteji si ceimai drepti dintre traci', iar Strabon ca Burebista- care potrivit inscriptiei lui Acornion, este 'cel dintai si cel mai mare rege din Tracia' si a ridicat atat de mult neamul sau 'incat in cativa ani a creat o mare domnie [] si de romani era temut
BIBLIOGRAFIE
1). D. Tudor, "Romanii in Dacia", Editura enciclopedica romana, Bucuresti, 1969
2). Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, Columna lui Traian, Editura Meridiane, Bucuresti, 1966
3). Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei vol III, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 200
4). Calinescu, George, "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent"
5). Catanescu, Maria Cvasnii, Limba romana. Origini si dezvoltare, Ed. Humanitas, Bucuresti 1996
6). Prof. Nicoleta Dumitrescu - "Istorie. Sinteze si Teste", Ed.
Media Master, 2006, p.4-6
7). Ovidiu Drimba - "Istoria culturii si civilizatiei", vol.1, Ed.
Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984,
p.807-812.
8). Constantin Giurascu - "Istoria romanilor din cele mai vechi
timpuri pana astazi", Ed. Albatros, Bucuresti,
p.80 - 83, 131 - 145.
9).DEX
10). Dictionar enciclopedic, vol. 2, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1996
p. 443 - 444.
11). M. MACREA
OCT. FLOCA
N. LUPU
I. BERCIU
"CETATI DACICE DIN SUDUL TRANSILVANIEI"
Paginile :19, 20, 22, 23
43-45
45, 48, 53, 56
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 6133
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
