Nicolae Ceausescu si cultul personalitatii

Nicolae Ceausescu si cultul personalitatii

Cu ocazia aniversarii lui Nicolae Ceausescu de pe 26 ianuarie, masina romaneasca de

propaganda functioneaza la turatie maxima, incercand sa depaseasca excesele din ce in ce mai grotesti in omagiile aduse acestuia in ultimii ani.Inainte de a examina noile hiperbole, s-ar putea dovedi util sa ne oprim putin asupra personalitatii si carierei omului care, dupa ce a condamnat ferm cultul personalitatii lui Stalin in 1961 ( Scanteia, 13 decembrie 1961) si-a creat unul propriu comparabil doar cu acelea ale lui Stalin, Mao Zedong, Enver Hodja ori Kim Ir-Sen.

Cand a devenit Secretar-General al P.C.R. in iulie 1965, Ceausescu a anuntat ca 'nu

trebuie sa permitem ca principiul muncii colective sa fie incalcat sau deformat in vreun fel' , pentru ca aceasta ar putea deveni o sursa de 'greseli si decizii arbitrare'. Este evident ca deciziile politice arbitrare, voluntariste din 'anii luminosi' ai 'epocii Ceausescu' au agravat slabiciunile inerente comunismului si au condus la criza energetica, alimentara si financiara a Romaniei: pe scurt, au determinat boala Romaniei. Insa, cu cit situatia era mai dezastruoasa, cu atat mai desantate deveneau laudele aduse 'meritelor si realizarilor' lui Ceausescu.

Exista intr-adevar o diferenta intre respingerea categorica a 'oricaror idoli' in

Ibid., 27 aprilie 1968), a afirmat ca 'marxism-leninismul respinge si a respins astfel de conceptii,ca straine ideologiei clasei muncitoare', si acceptarea comparatiilor sale cu 'Iulius Cezar, Alexandru Macedon, Pericle, Cromwell, Napoleon, Petru cel Mare si Lincoln(Ibid., 29 noiembrie 1974), precum si a desemnarii sale drept 'zeul nostru secular, inima partidului si a natiunii' (Saptamana, Nr. 477, 25 ianuarie 1980

In ultimii ani, istoricii si propagandistii romani s-au ocupat cu rescrierea biografiei lui

Ceausescu si, de fapt. a istoriei comuniste din Romania, incepind din anii '30;

ei au accentuat presupusul rol vital jucat de Ceausescu in sanul acesteia, punand in umbra contributia altor lideri comunisti activi la acea vreme. De exemplu, sarbatorirea de anul trecut a grevei ceferistilor de la Grivita in 1933 a fost oficiata practic fara a se mentiona rolul central jucat in aceasta de Gheorghe Gbeorghiu-Dej, cel care l-a pregatit pe Ceausescu drept succesor si care a fost repudiat mai tarziu ca stalinist si ca lider care s-a dedat cultului personalitatii. Casa din Scornicesti (Olt), in care s-a nascut Nicolae Ceausescu (intr-o familie de tarani saraci cu zece copii), a devenit acum casa memoriala unde se organizeaza pelerinaje. Mai mult decat atat, Scornicesti, cunoscut ca 'Scornicesti-doua-biserici'. primeste toate fondurile de care administratorii locali (care intamplator sunt cu totii inruditi, intr-un fel sau altul, cu familia Ceausescu) cred ca ar avea nevoie pentru a construi modele complexe industriale si agricole, dar si pentru a infiinta o echipa de fotbal, pe care alte echipe se tem sa o invinga in campionatul national.

Se scriu carti si articole cu privire la amanuntele 'tineretii revolutionare' a lui

Ceausescu, la presupusa lui implicare, la varsta de 11 ani, in politica socialista (a intrat in P.C.R. in 1936), la activitatile ilegale, la condamnarile si detentiile sale, precum si la rolul proeminent pe care se presupune ca l-a jucat in lupta impotriva conducerii Romaniei in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar si in pregatirile pentru lovitura de stat de la 23 august 1944. Primeste de asemenea omagii din belsug pentru activitatea sa ca secretar al U. T. C. din august 1944 si ca ministru adjunct al Agriculturii (1948-1950).

Anul trecut, cand au circulat zvonuri despre o lovitura de stat esuata a unor generali de armata, satui, dupa cate se pare, de politica lui Ceausescu, de vederile sale cu privire la controlul armelor si la cheltuielile pentru aparare, precum si de rolul pe care l-a atribuit armatei, s-a accentuat in special activitatea sa ca vice- si prim vice-prim-ministru al Fortelor Armate si de sef al Directiei Politice Superioare a armatei la inceputul anilor '50.

In ultima vreme s-au facut eforturi pentru a i se crea o imagine de lider 'liberal' si

grijuliu fata de natiune, care s-a straduit, dupa cat se zice, sa corecteze politica 'dogmatica si antinationala' inspirata de Uniunea Sovietica a anilor '50, nemultumit de refuzul lui Gheorghiu-Dej de a-si recunoste 'greselile staliniste'.

Adevarul este totusi ca, in calitatea sa de al doilea om in partid (Ceausescu a fost numit in iulie 1957 secretar al C.C. insarcinat cu organizarea si cadrele de partid), el a fost puternic impacat in demersurile politice ale mentorului sau de care acum s-a debarasat.

Cu toate ca distanta intre imaginea reala si cea proiectata e uneori mult prea mare,

majoritatea analistilor se pun de acord in privinta realizarilor sale reale in cel putin doua domenii: politica de forta si propaganda. Oricat de mari ar fi inconsecventele politicii sale ce are drept scop consolidarea si perpetuarea puterii personale, el a reusit intotdeauna sa justifice ceea ce face prin propaganda. In ciuda faptului ca linia autonoma pe care s-a inscris politica externa romaneasca a fost stabilita inca dinaintea 'declaratiei sale independente' din aprilie 1964, in epoca lui Gheorghiu-Dej si Ion Gheorghe Maurer, acum se spune ca aceasta ar fi fost de fapt initiata de Ceausescu la Congresul Partidului din iulie 1965. Ceausescu este doar continuatorul nu numai al politicii externe a lui Dej, ci si, pana in 1968, a tendintei de a garanta o mai mare libertate intelectuala si culturala, dar din motive personale. Pentru a scapa de principalii sai oponenti - Gheorghe Apostol, Chivu Stoica si, mai ales, Alexandru Draghici , Ceausescu si-a proiectat pentru o vreme imaginea de 'liberal', denuntand abuzurile politiei secrete romanesti si reabilitandu-l pe Lucretiu Patrascanu, comunistul aruncat in inchisoare si in cele din urma executat in 1954 pe baza acuzatiei de nationalism. In aceasta perioada de inceput, inaugurata de venirea lui Ceausescu la putere in iulie 1965 si care a culminat (si a luat sfarsit) cu discursul dramatic din ziua cand tarile membre ale Pactului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia, a existat si un scurt moment amagitor de relativa descentralizare economica, care insa avea sa se destrame curand.

'Adevaratul Ceausescu' a iesit mai clar la iveala dupa 1968. Ceausescu a urmarit

constant o politica externa bazata pe interes national mai degraba decat pe loialitate fata de blocul.comunist, fara a fi capabil, bineinteles, de a iesi din situatia geopolitica a tarii ori de a parasi statutul de aliat (ceea ce explica numeroasele variatii tactice ale acestei politici). Accentuand faptul ca optiunea Romaniei pentru comunism este ireversibila Ceausescu a incercat sa-si castige spatiu de manevra prin declararea Romaniei drept 'tara socialista in curs de dezvoltare'. Pe langa teza politica implicata in sintagma respectiva, de aceasta se leaga si avantajele economice de care Bucurestiul a incercat uneori sa profite. Proiectele de industrializare temerara implementate la inceputul anilor '70 si bazate pe legaturi mai stranse cu sistemele economice occidentale (Romania se alaturase F.M.I.-ului si Bancii Mondiale si a refuzat sa se alature Cartelului petrolului infiintat in urma Programului General al C.A.E.R. din 1971), in speranta de a obtine tehnologie occidentala platita tot de Occident, au esuat. Criza petrolului, razboiul dintre Iran si Irak, precum si repercusiunile evenimentelor din Polonia asupra credibilitatii Romaniei

au constituit factori externi care au afectat rezultatele politicii economice a lui Ceausescu.

Nu exista totusi nici o indoiala ca principala cauza a bolii presedintelui se gaseste in

conducerea inflexibila si centralizata a unui singur om, care descurajeaza initiativa si

responsabilitatea individuala si acorda o atentie excesiva cresterii si investitiilor economice in detrimentul implinirii unor nevoi minimale de consum ale populatiei, precum si tratamentului preferential al industriei in defavoarea agriculturii. Se poate spune ca reactia fata de aceste esecuri dezvaluie multe in privinta mentalitatii doctrinare a lui Ceausescu; dupa parerea sa, nu sistemul rigid al economiei planificate ar fi cauza esecurilor sale (si cu atat mai putin propriile decizii), ci lipsa de 'ordine si disciplina' - cuvintele sale magice - in implementarea deciziilor sale, de altfel corecte. Credinta sa in capacitatea nelimitata a poporului roman de a accepta orice i se spune este, se pare, de nezdruncinat, iar abilitatea cu care inventeaza perdele ideologice menite sa ascunda adevaratul caracter al deciziilor sale punitive ramane aceeasi. Astfel, sub valul crearii institutiilor de stat 'care sa se autofinanteze', costurile suportate anterior de bugetul de stat sunt acum aruncate pe umerii poporului. Muncitorii sunt obligati sa cumpere 'actiuni sociale' in intreprinderile in care lucreaza, intr-o incercare clara de a reduce puterea de cumparare a populatiei. Mai recent, stabilirea salariilor in functie de realizarea 'acordului global' in intreprinderi, fara a se acorda totusi vreun drept muncitorilor in procesul industrial foarte strict centralizat, a devenit doar un alt mijloc de a le micsora salariile.

Mai mult, ratiile alimentare ce au condus practic la infometare sunt cinic prezentate in

forma unui 'program nutritional stiintific'.

Reactia populatiei variaza de la apatia generalizata la greve sporadice si nici campaniile pentru 'ordine si disciplina', nici propaganda sporita nu par sa aiba vreun impact asupra acestei stari de spirit. Chiar daca Ceausescu s-a lovit de rezistenta si critica aparatului de partid si de stat, el a reusit sa le contracareze prin rotatia cadrelor de conducere si prin dezmembrarea, separarea ori combinarea ministerelor. In ultimii ani, tulburari majore printre liderii din partid si guvern au devenit tot mai frecvente. Poate ca acuzatiile publice aduse lui Ceausescu, la congresul partidului din noiembrie 1979, de catre veteranul comunist Constantin Parvulescu, precum si refuzul lui Virgil Trofin, vazut ca unul dintre posibilii succesori ai lui Ceausescu, de a-si asuma responsabilitatea pentru politica energetica total eronata nascocita de Ceausescu constituie doar varful aisbergului. Liderul P.C.R. intampinase dificultati si din parte a fortelor de Securitate (tradarea lui Pacepa si poate chiar asa-numita 'Meditatie transcendentala'), precum si a celor militare. Reactia sa la acestea a constat intr-o sporire a increderii in membrii propriei familii, pe care i-a instalat in pozitii-cheie de partid si de stat: sotia sa, Elena, in guvern, supervizand stiinta si cultura si functionand ca sef al Comisiei de cadre ale partidului; fiul sau, Nicu, secretar al Marii Adunari Nationale, de curand numit secretar general al Uniunii Tineretului Comunist (U.T.C.) si ministru al Tineretului; fratele sau Ilie, ministru adjunct al Apararii si sef al Consiliului Politic al Fortelor Armate ; un alt frate , Nicolae A. Ceausescu , consilier al ministrului de Interne si fratele Ion Ceausescu , vicepresedinte al Comitetului de Stat pentru Planificare.

Data fiind impunerea nemiloasa de masuri politice nepopulare, ne intrebam cat timp va mai trece pana cand va izbucni o revolta sociala. Mai mult, se pare ca o oarecare adiere de schimbare se raspandeste in Romania, de vreme ce Nicu Ceausescu este format pentru a deveni succesorul tatalui sau, iar anumite figuri politice, par sa se pregateasca pentru era post-Ceausescu.