REGIMUL SOCIALIST TOTALITAR IN ROMANIA

REGIMUL SOCIALIST TOTALITAR IN ROMANIA

Periodizare:

1. 1948-1965- etapa instalarii efective a comunistilor la putere in Romania, in cadrul unui proces specific de stalinizare - dominata de personalitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej;

2. 1965-1989- etapa relativei destinderi interne (pana in 1971) si a unor contacte internationale - in care regimul condus de Nicolae Ceausescu a marcat evidente tendinte de inchistare atat pe plan intern, cat si pe plan extern; mai este cunoscuta si sub numele de epoca de esenta "neostalinista".

Prima etapa (1948-1965):

- crearea partidului unic al clasei muncitoare prin absorbtia PSD in randurile PCR si aparitia Partidului Muncitoresc Roman (PMR) - februarie1948;

- promulgarea primei Constitutii comuniste alcatuite dupa modelul Constitutiei sovietice in vigoare- 13 aprilie 1948; in art. 1 RPR era decretata "stat popular, unitar, independent si suveran"; observatia de fond este ca termenul national disparea din caracterizarea statului roman. In textul Constitutiei se evidentia clar rolul predominant al statului in toate domeniile de activitate;

- in iunie 1948 a fost decretata nationalizarea "principalelor mijloace de productie" prilej cu care 8.894 de intreprinderi de profiluri diferite au intrat in proprietatea statului; in noiembrie 1948 controlul statului s-a extins asupra cinematografelor si spitalelor iar in 1950, asupra farmaciilor, intreprinderilor chimice si asupra unei categorii largi de locuinte;

- in iunie 1948, a fost creat Comitetul de Stat al Planificarii destinat planificarii economiei nationale (la inceput pe cate un an, apoi pe cate cinci ani-faimoasele "cincinale");

- in martie 1949, in lumea satelor a fost lansat procesul de colectivizare fortata incheiat in 1962 soldat cu grave abuzuri, violente si condamnari a peste 80.000 de tarani; colectivizarea a fost un experiment importat din URSS in care au excelat o vreme cotele obligatorii din produsele agricole impuse taranilor (1949-1956);

- tot dupa model sovietic, in iulie 1950 s-a renuntat la organizarea teritoriala administrativa a Romaniei in judete si s-a trecut la impartirea teritoriului Romaniei in regiuni, raioane, orase si comune;

- in septembrie 1952 a fost adoptata o noua Constitutie a Romaniei in textul careia servilismul autoritatilor fata de URSS a devenit o realitate indubitabila. In capitolul introductiv, se arata ca "Republica Populara Romana a luat nastere ca urmare a victoriei istorice a URSS asupra fascismului german si a eliberarii Romaniei de catre glorioasa armata sovietica". De asemenea, se preciza ca "prietenia si alianta cu marea Uniune Sovietica asigura independenta, suveranitatea de stat, dezvoltarea si inflorirea RPR". In capitolul II se arata ca Romania este un stat democrat popular "o forma a dictaturii proletariatului exercitata de Partidul Comunist".

- sintagma partid-stat s-a concretizat treptat avand in vedere legea fundamentala in stat. Forul suprem de conducere pe linie de stat era Prezidiul Marii Adunari Nationale care l-a avut in frunte pe Constantin I. Parhon (1948-1952), Petru Groza (1952-1958) si Ion Gheorghe Maurer (1958-1961) apoi, acest organism a fost inlocuit cu Consiliul de Stat.

Aceasta prima etapa a excelat in actiunea de demascare a celor considerati agenti ai imperialismului, elemente dusmanoase antisovietice, chiaburi, tradatori, sabotori. In consecinta, inca din august 1948 s-au creat organele de represiune - Directia Generala a Securitatii Poporului, in decembrie acelasi an, Trupele de Securitate si in iunie 1949, Militia. In iunie 1952 s-a infiintat Procuratura RPR. In structurile de baza ale Securitatii s-au aflat multa vreme agenti ai serviciilor sovietice de spionaj, ca: Nikolski, Pantelimon Pintilie Botnarenco si Sergei Niconov. Alaturi de ei a excelat din 1952, Alexandru Draghici devenit ulterior, ministru de interne. Intre masurile represive ale epocii, un loc insemnat l-a ocupat constituirea universului concentrationar format din inchisori si lagare de munca, asa cum au fost cele de la Gherla, Sighet, Aiud, Pitesti, Ramnicu Sarat, Portita sau cele de la Canalul Dunare-Marea Neagra. De altfel, in acest din urma caz, statul socialist totalitar, la sugestia sovieticilor a incercat in intervalul 1949-1953 sa realizeze un obiectiv economic ce depasea capacitatea economico-financiara a tarii, in acea vreme.

-masuri represive antidemocratice pe linie confesionala:

- august 1948- Legea cultelor religioase, prin care biserica devenea supusa statului;

- decembrie 1948- desfiintarea culturi greco-catolic (arestarea episcopilor scetui cult);

- dislocarea si stramutarea fortata a unor sate intregi (1948-1951).

- deportari ale populatiei de etnie germana sau tatara;

Viata partidului unic a fost sinuoasa, Gheorghe Gheorghiu-Dej reusind sa-si inlature pas cu pas adversarii, in intervalul amintit: eliminarea gruparii Pauker-Luca-Georgescu intre anii 1948-1952; eliminarea lui Lucretiu Patrascanu si executarea lui in 1954.

Pe acest fundal insa, au existat totusi, din partea lui Dej anumite incercari de reconsiderare a valentelor nationale romanesti exprimate intre anii 1948-1957, dar mai ales prin atitudinea adoptata in 1964 fata de planul Valev si prin Declaratia din aprilie 1964 a Comitetului Central al PMR, considerata un adevarat act de independenta ideologica, de iesire din coloana.

In particular, mult mai interesante ne apar trimiterile cunoscute la tinutul dobrogean, inserate in faimosul plan sovietic, intitulat Problemele dezvoltarii economice a raioanelor dunarene din Romania, Bulgaria si URSS, elaborat de profesorul sovietic E. B. Valev si publicat in nr. 2/1964 al revistei Vestnik Moskovskogo Universiteta, revista universitatii "L. M. Lomonosov" din Moscova.

Zamislirea "Planului Valev" a fost plamadita si precedata ideatic de preocuparile de la inceputul anilor '60 (poate chiar mai inainte), conturate in cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), unde, conform aprecierilor foarte pertinente ale lui Emil Bodnaras (din martie 1964, destainuite lui Liu-Sao-Tzi), "protagonistii foarte activi in aceasta actiune erau aparent bulgarii, nemtii, cehii, insa curios, destul de prost mascat, ei vizau Romania ". In acest context, emisarul roman (membru al delegatiei PCR, condusa de Ion Gh. Maurer, care a vizitat China in ziele de 2-10 martie 1964) amintea de intalnirea cu seful statului bulgar, Todor Jivkov, care, in cadrul unei conferinte comune desfasurate la Varna, la inceputul anului 1961 (rod al unor repetate refuzuri ale Bulgariei de a trata cu Romania problema frontierei pe Dunare), spunea "foarte staruitor" sa le cedam si o parte din teritoriul nostru, vreo 6000 ha si cateva insule". Liderul comunistilor bulgari considera atunci ca "toata conceptia asupra Dunarii, privind frontiera, trebuie revizuita, ca Dunarea nu este frontiera, Dunarea este un bun comun, care trebuie tratat ca atare si de aceea, ei nu sunt de acord sa se intalneasca la Comisia mixta pentru identificarea frontierei".

Semnarea tratatului romano-sovietic, privind regimul granitei, la 27 februarie 1961, a creat impresia unei stabilizari a regimului frontierei, cel putin intre Romania si URSS. La 20 iunie 1961, prin Decretul 163 semnat de Gh. Gheorghiu-Dej, Consiliul de Stat al RPR ratifica traseul prin care Insula Serpilor, teritoriu romanesc, ramanea definitiv in granitele URSS, conform "documentelor de marcare din 1948-1949".

Numai ca, sosit in vizita la Bucuresti, in zilele de 18-25 iunie 1962, Hrusciov, dupa cum isi amintea acelasi Bodnaras, a declarat oficialilor romani ca "Bulgaria este gata sa se alipeasca de Uniunea Sovietica si ca, din punct de vedere al oportunitatii, nu este bine sa se faca (sic) dar ca ei sunt gata sa se alipeasca si, sigur, in calea acestei orientari, pozitia Romaniei este o piedica". Cu acest prilej, Hrusciov a acuzat opozitia romaneasca fata de ideea unei colaborari supranationale, in cadrele generale oferite de CAER. La scurt timp insa, liderul de la Kremlin a trimis o scrisoare guvernantilor Romaniei, in care "propunea valorificarea multilaterala si complexa a Dunarii, prin construirea si administrarea in comun a tuturor centralelor care se vor face pe Dunare, a terenurilor de irigatie, a baltilor de pescuit (sic!) etc. Atunci mi-am dat seama - recunostea Bodnaras - ce a fost cu explicatia tov. Jivkov la Varna, in 1961, ca Dunarea este un bun comun".

In planul "Valev" s-au facut referiri concrete la tinutul romanesc dintre Dunare si Mare, deoarece practic intreaga Dobroge era inclusa in prevederile sale, cele doua harti anexa fiind cele mai bune dovezi in acest sens. Erau prevazute, astfel, in cadrul problemei exploatarii comune, "stufarisurile in lunca si in special in Delta Dunarii", planul dezvoltarii industriei de ciment in care aparea orasul Medgidia, a industriei chimice specificandu-se necesitatea largirii productiei de ingrasaminte "fosfatice (in Dobrogea - Navodari)". Valev scria atunci despre punerea in functiune de "noi capacitati (termocentrale), inclusiv pe seama noii trepte a cascadei dunarene la Cernavoda, pe teritoriul Romaniei", despre problema imbunatatirii transportului pe Dunare, unde, in viziunea lui, "din raionul Delta Dunarii se transporta in amonte cantitati mari de minereu de fier, carbune si alte incarcaturi masive". Vorbind despre ridicare nivelului apelor pe Dunarea Superioara, cu referire speciala la bratul Sulina, "chiar si cu cativa metri", Valev considera ca aceasta "o va face accesibila pentru vase maritime medii. In acest scop, se proiecteaza bararea cursului Dunarii de Jos, la Portile de Fier, in inca trei locuri, si anume pe linia Izlaz-Samovitz, la Cernavoda si Ismail-Tulcea (sau, dupa o alta varianta, Orlovka-Isaccea)". In final, consideratiile sale reconfirmau interesul constant al sovieticilor cel putin pentru Delta Dunarii: "probleme importante se ridica in legatura cu necesitatea dezvoltarii economice a regiunii Deltei Dunarii si a folosirii rationale a surselor sale de sol, vegetatie si peste. Aici sunt deosebit de importante eforturile comune ale Romaniei si Uniunii Sovietice".

Proiectul "complexul interstatal al Dunarii de Jos" a primit o replica neasteptata in chiar paginile revistei romane amintite. "Revelatoare mi-a fost revista Viata Economica - scria, in 1964, Pamfil Seicaru, aflat, in acel moment, departe de granitele tarii - in care s-a publicat acea splendida replica data planului rusesc, conform caruia trebuia sa se creeze un spatiu interstatal destinat sa fie nodul streangului menit sa spanzure Romania. Serierea argumentelor, logica, un accent de revolta care evita exuberanta retorica, cadenta clasica a frazelor,ca si ideatia, sunt o incantare intelectuala".

Replica romaneasca la planul "Valev", nesemnata in textul revistei, intitulata Conceptii potrivnice principiilor de baza ale relatiilor economice dintre tarile socialiste. Despre complexul economic interstatal, in general, si despre concretizarea lui Dunareana, in special, demonstra ca sase regiuni ale Romaniei, intre care si Dobrogea, reprezentand 42% din suprafata tarii si 48% din populatia Romaniei ar fi fost cuprinse in calculele documentului incriminat. Un singur exemplu il consideram suficient pentru a demonstra, in fond, inechitatea promovata de planul sovietic, in cazul Dobrogei: "Intinderile stufarisului din lunca si in special Delta Dunarii, pe care le mentioneaza E. B. Valev, se impart astfel: pe teritoriul romanesc al Deltei, 250.000 ha, din care 120.000 ha suprafata stuficola exploatabila; pe teritoriul URSS, 30.000 ha, din care urmeaza a fi puse in exploatare 19.000".

A doua etapa - 1965-1989

Dupa moartea lui Dej la 19 martie 1965, la 22 martie a fost desemnat ca succesor, Nicolae Ceausescu in fruntea partidului conducator. Baza regimului ceausist a constituit-o noua Constitutie a Republicii Socialiste Romania adoptata in august 1965. Noua lege fundamentala a consacrat fundamentele economiei nationale bazate pe proprietatea socialista si rolul conducator al partidului in intreaga viata a societatii. Si in aceasta Constitutie, Romania a fost considerata "stat al oamenilor muncii de la orase si sate, suveran, independent si unitar" cu un teritoriu "inalienabil si indivizibil".

In 1968 a fost decisa o noua organizare administrativ teritorial al tarii, judetele redevenind unitati de baza.

In primii ani ai regimului ceausist (1965-1968) au fost promovate unele masuri cu caracter liberal care au dus la relativa relaxare a regimului politienesc, a relatiilor de proprietate sau a deplasarii persoanelor in strainatate. In aprilie 1968, Ceausescu a decis reabilitarea unor personalitati condamnate in vechiul regim. Treptat, insa, dupa 1968 (si in mod deosebit dupa prestatia sa laudata in cazul din Cehoslovacia in care a condamnat interventia sovietica- 21 august 1968), Ceausescu si alaturi de el Elena Ceausescu si-a amplificat ambitiile si setea de putere. Cea mai buna dovada a inceputurilor megalomaniei neostaliniste a constituit-o lansarea Tezelor din iulie 1971 emise dupa intoarcerea lor dintr-o vizita in extremul Orient (China si Coreea de Nord). A inceput sa se dezvolte cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu, cladit in cele mai inalte foruri de partid si de stat. Incet dar sigur, s-a creat un regim bazat pe o politica de familie care a subordonat totul: partid, stat, popor.

Posibilii sai contracandidati au fost inlaturati discret (Ion Gheorghe Maurer-1974, Constantin Parvulecu-1979 si Stefan Voitec-1980, etc). Angrenarea in constructia de obiective economice megalomanice a fost de asemenea, o problema grava a regimului ceausist (constructia Transfagarasanului, Canalului Dunare-Marea Neagra, Casa Poporului, Metroul).

Achitarea integrala si rapida a datoriei externe (in 1983 era de 11 miliarde dolari) a fost o ambitie a lui Ceausescu. Poporul facand tot mai greu fata exigentelor impuse de regim. Nemultumirea populatiei s-a accentuat vizibil, dand nastere fenomenului dizidentei intelectuale si politice, revoltelor minerilor din august 1977, constituirii Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania (martie 1979) si, nu in ultimul rand, manifestarilor anticeausiste din 1987 inregistrate in februarie la Iasi si in noiembrie la Brasov.

Toate acestea au culminat cu marile demonstratii in zilele de 16-22 decembrie 1989 de la Timisoara, Bucuresti, Cluj Napoca, Arad, Brasov, Sibiu soldate cu numeroase victime. La 22 decembrie regimul ceausist s-a prabusit si, dupa fuga cu helicopterul de pe cladirea Comitetului Central, Nicolae si Elena Ceausescu au fost prinsi, judecati sumar si executati la 25 decembrie 1989 la Targoviste.

Noul organ al puterii in statul roman a devenit Frontul Salvarii Nationale care a gestionat problemele tarii pana la primele alegeri de dupa evenimentele din decembrie 1989.