ROMANII SI CRUCIADA TARZIE ANTIOTOMANA. Regimul dublei suzeranitati asupra Tarilor Romane

Romanii si cruciada tarzie antiotomana. Regimul dublei suzeranitati asupra Tarilor Romane

Politica externa a lui Mircea cel Batran

Secolul al XV-lea - de fapt este o perioada cuprinsa intre ultimul deceniu al secolului al XIV-lea si primele doua-trei decenii ale secolului al XVI-lea - a adus importante modificari in statutul politic si juridic al Tarilor Romane in relatiile internationale. Intrarea Tarilor Romane in sfera de interes si influenta a Imperiului Otoman a insemnat antrenarea spatiului romanesc intr-o disputa politica si militara intre marile puteri din regiune: Regatul Ungariei, Regatul Poloniei si Imperiul Otoman. Daca primele decenii ale existentei statale a romanilor s-au desfasurat sub semnul disputelor dintre Ungaria, Polonia si Hoarda de Aur, stabilirea hotarelor imperiului semilunei pe Dunare a adus un actor nou si foarte puternic pe scena politica si militara a sud-estului Europei.

Primele contacte militare dintre romani si turci s-au consumat in timpul lui Vladislav-Vlaicu, probabil in 1369, cand steaguri romanesti au luptat impreuna cu cele maghgiare impotriva turcilor aliati cu bulgarii in sudul Dunarii. Posibil ca sa fi urmat o perioada de negocieri si chiar de aliante antimaghiare, pentru ca in 1374 domnul roman era acuzat de un grup de boieri tradatori ca ar fi incheiat o intelegere cu turcii impotriva Ungariei. Deci primele contacte romano-turce au fost in principal de ordin militar, de intensitate redusa, in conditiile in care intre Tara Romaneasca si Poarta erau statele bulgaresti, cu rol de state-tampon.

Intensitatea raporturilor dintre turci si romani a crescut sensibil in timpul domniei lui Mircea cel Batran, in conditiile in care domnul roman s-a confruntat inca de la inceputul domniei cu presiunea politica a regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Pentru a contracara pretentiile de suzeranitate ale regelui maghiar, mostenite de la predecesorii sai, Mircea a continuat politica de independenta promovata de inaintasii sai si a incheiat un tratat de alianta defensiva cu regele Poloniei in 1389. In conditiile in care regele Poloniei, Vladislav Jagello si regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, ridicau reciproc pretentii asupra coroanei celuilalt, ca mostenitori ai regelui Ludovic cel Mare, intre cele doua state era o situtie conflictuala, care s-a perpetuat pentru cateva decenii. Tratatul dintre regele polon si domnitorul roman era incheiat de pe pozitii egale, ca intre doi suverani. Principala prevedere consta in sprijin reciproc obligatoriu impotriva dusmanului comun - regele Ungariei - si sprijinul impotriva altor inamici ai uneia dintre parti era lasat la latitudinea celuilalt.

Mircea s-a intalnit cu otomanii in obiectivele sale de a-si extinde autoritatea intre Dunare si Marea Neagra. Pe de alta parte, asezarea turcilor la Dunare a deschis drumul expeditiilor de jaf ale achingiilor turci, care incep deja in 1390. Presiunea otomana l-a determinat pe tarul bulgar de la Tarnovo sa se supuna regelui maghiar, fara sa poata schimba insa cursul istoriei. A dat insa un exemplu care va fi urmat in curand de Mircea cel Batran.

In toamna anului 1394 Bayazid I a invadat Tara Romaneasca. Batalia decisiva s-a dat la Rovine si s-a soldat cu succesul militar al lui Mircea cel Batran. In ciuda acestei victorii, Mircea a fost alungat de pe tron de catre Vlad, numit de istorici Vlad Uzurpatorul. Este primul caz in care domnul tarii este schimbat datorita interventiei turcilor, un precedent care va deveni un obicei permanent in deceniile urmatoare.

Mircea a fost nevoit sa isi schimbe radical optiunile politice si in primavara anului 1395, in martie, a depus omagiul fata de regele Ungariei, Sigismund. Omagiul a fost dublat de un tratat defensiv impotriva turcilor. Sigismund tocmai fusese infrant in iarna in Moldova, unde incercase sa il supuna pe Stefan I. In ciuda acestui esec, regele maghiar a construit o startegie antiotomana, in conditiile in care se pregatea o mare cruciada. Initial a trimis un corp expeditionar pentru a-l reanscauna pe Mircea, dar din cauza subestimarii adversarului, campania s-a soldat cu un esec. In iulie-august 1395 regele a venit personal in Tara Romaneasca in fruntea unei osti maghiare si l-a repus pe tron pe Mircea. Peste cateva luni Vlad a fost reinscaunat de catre turci. Vlad a refuzat propunerile suzerano-vasalice ale lui Sigismund, care era dispus sa il sacrifice pe Mircea, si a depus omagiul prin delegati fata de regele Poloniei. Actul incheiat intre Vald si regele polon difera fundamental de cel incheiat cu cativa ani in urma de Mircea cu acelasi rege. Daca in 1389 Mircea si Vladislav jagello erau doi parteneri egali, Vlad era vasal al regelui polon. Trebuie sa remarcam ca Vlad s-a inchinat lui Valdislav ca potential rege al Ungariei, in contextul in care regele polon revendica pentru el si sotia sa, fiica lui Ludovic, tronul Ungariei, dupa ce sotia lui Sigismund, maria, cealalata fiica a lui Ludovic, a murit. Vlad i-a recunoscut pe Valdislav si Hedviga drept regi ai Ungariei, mostenitori legali ai coroanei lui Ludovic in Ungaria.

Prima mare batalie intre fortele crestine si otomani, care deschide seria cruciadelor tarzii antiotomane, a fost cruciada de la Nicopole din 25 septembrie 1396. Esecul crestinilor a intarit pozitia lui Vlad in Tara Romaneasca. Mircea nu a putut sa asigure intoarcerea regelui Sigismund prin Tara Romaneasca. Din cauza nesigurantei drumului, regele s-a intors in Ungaria pe un drum ocolit, cu corabia pe Dunare, apoi pe mare pana la Constantinopol, a ocolit peninsula Balcanica si dupa cateva luni a ajuns pe coasta marii Adriatice. Pe parcurs, pe Dunare, l-a trimis acasa pe voievodul Transilvaniei cu un grup de nobili, din regiunea Brailei catre Brasov, deci pe un drum mai scurt si folosit de negustorii brasoveni. Este evident ca pozitia lui Mircea a fost nefavorabila in aceasta perioada si probabil ca a stat in posesiunile ardelene, fie in Fagaras, fie in cetatea Bologa de langa Cluj. Dupa intoarcerea in Transilvania, voievodul Stibor a mobilizat o noua oaste cu care a intrat in Tara Romaneasca in niarna 1396-1397, l-a capturat pe Vlad Uzurpatorul si l-a inscaunat pe Mircea.

Este evident ca in acest context politic si militar Mircea cel Batran a acceptat suzeranitatea regelui maghiar. De altfel, dupa insuccesuls de la Nicopole regele Sigismund si-a schimbat radical viziunea supra relatiilor cu otomanii. Pe plan intern a luat masuri de organizare a armatei, cu ocazia dietei de la Timisoara. Pe plan extern a constrtuit un sistem de state tampon intre regatul Ungariei si Imperiul Otoman, format din Tara Romaneasca, Serbia si Bosnia. In noua politica defensiva a regelui maghiar cele doua state aveau rolul de a stopa sau cel putin de a incetini atacul turcilor asupra Ungariei, pentru a permite mobilizarea oastei maghiare. Acest sistem defensiv bazat pe state tampon a stat la baza raporturilor dintre Ungaria si Poarta in intreg secolul al XV-lea. Fidelitatea rincipilor din statele tampon era garantata, teoretic cel putin, de depunerea omagiului fata de rege, care isi asuma rolul de protector si care le oferea feude importante in teritoriul Ungariei. Asa cum domnii romani fideli regelui stapaneau Tara Fagarasului si a Amlasului, iar mai apoi si alte regiuni, despotii sarbi aveau feude importante in diverse parti ale Ungariei. Aceste posesiuni erau stapanite pro honore, adica temporar si conditionat de credinta fata de rege.

Regele Sigimund de Luxemburg s-a implicat in probelemele politice europene si dupa 1400 s-a abatut de la scopul cruciadei antiotomane. Interesul pentru alte coroane, ca cele ale Boemiei, ale Imperiului Romano-German, sau pentru problemele Bisericii si lupta conrtra ereziilor, au captat atentia regelui maghiar si doar momentele de criza in relatiile cu turcii l-au readus pe rege la granita sudica a regatului. In 1401-1403 regele s-a confruntat cu o grava criza interna, datorita rebeliunii unei partide nobiliare care i-a contestat autoritatea. In aceste conditii, ale rebeliunii nobiliare din Ungaria si a scaderii autoritatii regelui Sigismund, Mircea cel Batran a incehiat in secret un nou tratat defensiv cu regele polon impotriva regelui maghiar in 1403.

Duplicitatea diplomatica a lui Mircea a fost posibila in conditiile in care pericolul otoman a fost indeppartat pentru moment prin capturarea lui Baiazid la Ankara in 1402 de trupele mongole ale lui Timur Lenk. Deceniul urmator a insemnat epoca de glorie a lui Mircea si afirmarea lui pe plan international, deoarece s-a implicat in luptele pretendentilor pentru tronul otoman. Mircea si-a extins autoritatea asupra Dobrogei (se pare ca a avut chiar ajutorul trupelor maghiare trimise de regele Sigismund). Desi in 1406 Mircea a confirmat omagiul cu ocazia intalnirii cu regele maghiar la Tismana, curand Mircea a declinat aceasta relatie de vasalitate, incurajat desigur de evolutiile internationale favorabile. Inrautatirea relatiilor dintre regele maghiar si domnul roman este dovedita de faptul ca dupa 1407 banatul de Severin era dat spre administrare unui demnitar maghiar, deci a fost luat de la Mircea. Voievodul roman l-a sprijinit la tronul otoman pe Musa Celebi. In timpul in care trupe romanesti erau in sudul Dunarii pentru a-l ajuta pe acesta sa ocupe tronul, Mircea s-a confruntat cu presiunea militara si politica a lui Sigismund. In aceste conditii a incheiat in 1410 un nou tratat cu regele Poloniei. Acordul era formulat impotriva inamicului comun, regele maghiar, si marcheaza independenta abosluta a lui Mircea cel Batran in anii respectivi.

Incheierea pacii si a unui tratat la Lublin in 1412 intre regela maghiar si cel polon a marcat sfarsitul epocii de independenta a lui Mircea, care a fost tradat de aliatul polon. Acordul maghiaro-polon prevedea, printre altele, delimitarea sferelor de influenta. Tara Romaneasca a ramas in sfera de influenta a lui Sigismund. Recunoasterea suzeranitatii de catre Mircea este dovedita de primirea cetatii Bran la scurt timp dupa intelegerile polono-maghiare si de confirmarea privilegiilor comerciale ale brasovenilor.

In cazul Moldovei, acordul dintre cei doi regi a fost mult mai drastic. Practic s-a instaurat un condominium asupra Moldovei. Domnul Moldovei era obligat sa articipe la campaniile antiotomane, iar in caz de refuz tara urma sa fie impartita in doua intre Ungaria si Polonia.

Relatiile lui Mircea cu Sigismund au evoluat in functie de pericolul otoman. Daca in anii 1415-1416, in paralel cu desfasurarea unor tratative de armistitiu cu noul sultan, Mehmed I, regele si domnul roman au sprijinit un contracandidat, pe Mustafa. Trupe romano-maghiare au incercat sa il impuna ca sultan. Esecul acestei noi tentative de a-si impune pe tronul otoman propriul favorit l-a costa pe Mircea un atac al sultanului Mehmed I in primavara anului 1417, cand trupele turcesti au reocupat Dobrogea si au intrat in Tara Romaneasca. Potrivit cronicilor turcesti, in urma acestei interventii Mircea a fost nevoit sa accepte plata unui tribut anual si a promis sa isi trimita fiul ca ostatic la Poarta si sa il sprijine pe sultan in campaniile militare.

La scurt timp o oaste din Transilvania a incercat sa il readuca pe domnul roman in sfera de influenta a regelui maghiar. Moartea domnitorului in ianuarie 1418 a lasat tara sub presiunea celor doua puteri cu pretentii suzerane - Regatul Ungariei si Imperiul Otoman.