Reforma Protestanta, Martin Luther, Calvin si calvinismul
R e f o r m a
Aparenta
unitate a bisericii medievale a fost distrusa atunci cand Martin Luther s-a opus autoritatii Papei si a declansat Reforma Protestanta.
Aceasta scindare a dus la razboaie religioase sangeroase in Europa - razboaie
care au durat 150 de ani. In 1500 Biserica Catolica detinea
suprematia in Europa centrala si de vest, supravietuind opozitiei Lollarzilor
englezi, a husitilor boemieni precum si a altor
dizidenti religiosi. Cu toate acestea, revoltele erau semnalele unei
nemultumiri crescande, care in cele din urma s-a dovedit imposibil de suprimat. Criticile aduse Bisericii se
refereau la imensa sa avere si la coruptia pe care
aceasta bogatie o incuraja. O serie de scandaluri slabise autoritatea Bisericii
si nenumarati preoti ai Renasterii erau mai preocupati de avere sau putere,
decat o viata sfanta. Toate acestea au alimentat resentimentele fata de
privilegiile legale sau de alta natura ale c, precum
si fata de pozitia dominanta in cadrul slujbelor, astfel incat laicii (cei care
nu faceau parte din cler) devenisera aproape niste spectatori. Cu timpul, laicii au
devenit mai instariti si mai educati si s-au decis sa
joace un rol mai activ in viata religioasa. Folosirea exclusiv a limbii latine
limita intelegerea Bibliei pentru multe persoane, dar, evident, exista nevoia
unui mod mai simplu si mai putin ostentativ de manifestare a religiei, asa cum
se intamplase in cazul primilor apostoli ai Crestinismului. Luand
in considerare circumstantele, era de la sine inteles ca declansarea uni crize
religioase era inevitabila.
Martin Luther Primul care si-a exprimat public
nemultumirile a fost Martin Luther (1483 - 1546), un calugar augustin si
profesor la universitatea din Wittenberg,
Saxonia. In ciuda cunostintelor sale Luther se lovise de anumite lipsuri in
viata sa spirituala, fapt ce l-a determinat sa creada
ca salvarea este posibila doar prin credinta, care era un dar harazit de
Dumnezeu, ce nu poate fi cumparat. Aceste idei inofensive
erau de fapt eretice (blasfemii impotriva credintelor religioase acceptate),
deoarece duceau la concluzia ca toate ceremoniile si practicile prescrise de
Biserica pentru a servi mantuirii credinciosilor erau inutile. "Justificare prin credinta" a
devenit un element central al crezului lui Luther, dar
acest lucru nu ar fi dus neaparat la un conflict cu Biserica. Luther era un calugar relativ obscur, fara prea mare influenta.
Atitudinea sa fata de mantuire putea fi privita ca o
varianta mai severa, dar totusi permisa, printre multiplele variante tolerate
de Roma. Conflictul cu autoritatile depindea de modul in care Luther intelegea
sa-si exprime ideile: daca isi va promova doctrina
intr-un mod discret, fara a atrage atentia asupra sa, sau va evidentia in mod
public toate implicatiile negative pe care aceasta doctrina le avea pentru
Biserica. Prima disputa initiata de Luther a
avut ca subiect o alta problema, cea a indulgentelor - acestea erau documente
care, in anumite situatii, puteau fi cumparate de catre credinciosii care
preferau mai degraba sa plateasca suma respectiva decat sa indeplineasca
penitentele date pentru ispasirea pacatelor lor. Aceasta practica oferea
conducatorilor bisericii o sursa importanta de venit, dar s-a
ajuns foarte usor la abuz. In vremea lui Luther, oamenilor li se spunea ca daca
vor cumpara o indulgenta, vor putea pune capat suferintelor prietenilor si
rudelor care se aflau in purgatoriu (locul unde sufletele mortilor isi ispaseau
pedeapsa, inainte de a intra in ceruri). In anul 1517,
un calugar dominican facea o afacere buna din vanzarea indulgentelor si fara
pic de rusine informa audienta ca: "Imediat ce banul de aur a fost dat,
sufletul in ceruri s-a ridicat! In
Octombrie 1517, Luther a vazut oameni carand bucati de hartie care, sustineau
ei, ii va salva de mania Domnului. Acest lucru l-a
infuriat intr-o asemene a masura pe Luther, incat a batut in cuie, pe usa
bisericii din Wittenberg, o petitie impotriva vanzarii de indulgente. Petitia
continea 95 de teze (argumente) - modul natural in care un
invatat lua pozitie fata de un subiect de factura intelectuala si provoca o
discutie. Dar atacul lui Luther viza un raspuns mult
mai larg, in afara cercurilor de carturari, iar ideile sale s-au raspandit cu o
rapiditate de necrezut datorita uni inventii relativ recente - tiparnita. Miile de pamflete si carti iesite de sub tipar au dat o noua
dimensiune disputelor doctrinare din secolul XVI, cu serioase repercusiuni. Conducatorii Bisericii au
interpretat pozitia lui Luther ca un atac la
legitimitatea autoritatii lor, dar nu au reusit sa il reduca la tacere prin
amenintari. Beneficiind de o larga sustinere, Luther si-a definit ideile mult
mai detaliat si a atacat pe un front mai larg.
Ulterior a facut un pas hotarator, respingand
autoritatea infailibila a Papei si traditiile instaurate de Biserica, sustinand
ca Sfanta Scriptura (Biblia) era singura autoritate adevarata in practica si
credinta crestina. Deoarece numeroase doctrine si practici
ale Bisericii Catolice fusesera dezvoltate in perioada postbiblica (si din
acest motiv, sustinea Luther, erau corupte) se impunea o noua religie, radical
reformata. In 1520 Luther era pe cale de a fi excomunicat (inlaturat din
cadrul Bisericii de autoritati) daca nu renunta la opiniile sale. In
1521, la Worms, a aparut in fata unei diete (consiliu) imperiale, prezidata de
imparatul Imperiului Roman, Carol V. Luther a facut o impresionanta declaratie
de credinta, spunand "Aceasta este pozitia mea!", dar a fost condamnat de Carol
si de multi dintre membrii dietei. Scos
in afara legii de Carol si excomunicat de Biserica, Luther a fost adapostit de
prieteni si si-a petrecut iarna la un castel saxon din
Wartburg. Acolo a tradus Noul Testament in limba germana, creand o capodopera
care a conferit limbii literare germane trasaturile specifice. Efortul lui Luther si al
reformatorilor de a traduce Scripturile in limbi nationale a avut efecte de
lunga durata; in tarile protestante oamenii obisnuiti aveau posibilitatea sa
citeasca singuri "cuvantul lui Dumnezeu" si timp de secole lectura regulata a
Bibliei a devenit atat de obisnuita, incat a influentat modul de gandire si
exprimare din viata de zi cu zi. In
urmatorii ani Luther a pus bazele unei biserici (considerata de el si adeptii
lui o renastere a bisericii primitive, necorupte) care
se opunea Bisericii Catolice. Serviciile Bisericii Lutherane
se desfasurau in limba nationala si slujbele erau mult simplificate. De
fapt, pe masura ce Luther si-a explicat si si-a dezvoltat pozitia, a devenit
tot mai clar ca intreaga Biserica, atat ca institutie cat si din perspectiva
ceremoniilor desfasurate, avea nevoie de o reforma. Numarul
sacramentelor a fost redus de la sapte la trei, iar Liturghia a devenit o
ceremonie predominant comemorativa. Preotii nu mai erau considerati o
categorie aparte a populatiei si aveau voie sa se
casatoreasca. Manastirile au fost desfiintate (Luther s-a casatorit in 1525 cu
o fosta calugarita) si au disparut multe alte aspecte ale Crestinismului medieval:
rugaciuni adresate sfintilor sau Fecioarei Maria, confesiuni, pelerinaje,
indulgente si venerarea relicvelor sfinte. In ciuda eforturilor mari facute de Biserica, Luther a supravietuit excomunicarii
datorita ajutorului primit de la printi germani, mai ales de la conducatorii
din Saxonia si Hesse. Pe de o parte
convingerile religioase au jucat un rol important in
convertirea lor, dar pe de alta parte existau si numeroase avantaje materiale.
Principii luterani puteau sa-si insuseasca averea Bisericii si de asemenea
puteau sa aduca sub controlul lor strict succesoarea
Bisericii Catolice: Biserica Luterana. Neavand alti protectori impotriva
Imparatului si a Bisericii Catolice, Luther nu a avut
alta optiune decat sa sustina suprematia autoritatii statului. Faptul ca Luther a fost nevoit sa faca un compromis cu privire la pozitie la pozitia sa a
devenit evident destul de curand, atunci cand entuziasmul generat de sfidarea
sa initiala a dus la raspandirea mai multor idei si miscari radicale. Anii 1524-1525 au fost marcati de cresterea numarului de revolte
taranesti in Germania. Revolte care au
fost denuntate de Luther, cu furia isterica a unui om
care se temea sa nu fie invinovatit pentru ele. In anii 1530, radicalismul
social si religios au fost duse la extreme de
anabaptisti, care respingeau ideea botezarii copiilor si in unele cazuri
imbratisau idealuri colectiviste primitive. Asemenea credinte
au fost pedepsite cu o cruzime aparte. Intre timp catolicii si luteranii
purtau razboaie unii impotriva celorlalti, dar norocul era cand de o parte cand
de alta. In 1529, printii si orasele luterane au depus
un protest impotriva hotararilor Dietei din Speyer, care ii desemna
"protestanti" pe sustinatorii religiei reformate. Aflata in mare pericol, e
posibil ca Biserica Luterana sa nu fi supravietuit fara guvernarea
impovaratoare a lui Carol V. Printii germani, protestantii sau catolicii, nu
doreau ca puterea lui Carol sa creasca prea mult si din acest motiv Franta
catolica era dispusa sa se alieze cu luteranii pentru a impiedica un triumf
imperial. Luther a murit in 1546, dar
razboaiele au continuat in Germania pana cand
ambele parti au constientizat cat erau de epuizate si s-au decis sa semneze
Pacea de la Ausburg, in 1555. Principiul pe care se baza aceasta pace era
spiritual si dovedea ca europenii nu erau inca dispusi sa fie toleranti:
principele fiecarui stat avea puterea sa aleaga religia pe care o dorea si sa o
impuna si supusilor lui. Pana in aceasta perioada, cea mai
mare parte a Germaniei de nord era luterana si, de asemenea, statele
scandinave. O versiune usor diferita a Religiei Reformate a fost introdusa in
1522-1523 in Zrich, Elvetia, de Ulrich Zwingli (1484-1531); faptul ca Zwingli
si Luther nu au reusit sa cada de acord asupra unor aspecte ale doctrinei,
arata ca in Europa diviziunile religioase se inmulteau. In Anglia
situatia era diferita, deoarece regele Henric al VIII-lea rupsese legaturile cu
Papa si se autonumise in functia de conducator al bisericii nationale. Dupa o
perioada de schimbari contradictorii, regina
Elizabeta I s-a urcat pe tronul Angliei in 1558 si a determinat stabilirea unui
Protestantism de lunga durata. Pe masura ce a devenit religie
nationala in aceste state, pana la mijlocul secolului protestantismul realizase
progrese substantiale in Scotia, Franta,
Olanda, Polonia si Boemia. In aceste state precum si in regiunile in care lupta
nu fusese inca dusa la bun sfarsit, Luteranismul ceda incet teren uni religii
mai riguroase, mai militante decat Protestantismul. Aceasta religie era
Calvinismul, ce se baza pe invataturile continute in cartea lui Jean Calvin, Institutiile
religiei crestine (1536). Calvin (1509-1564) era un preot francez, devenit
influent dupa 1541, cand s-a stabilit in orasul stat elvetian Geneva, pe care l-a transformat intr-un "oras
al lui Dumnezeu", considerati de multi protestanti ca o societate model.
Jean
Calvin Calvin
sustinea ca salvarea (sau condamnarea) sufletului nu depindea de om, ci fusese
decisa dinainte (predestinata) de Dumnezeu; cei pe care El ii alesese pentru a
fi salvati erau "alesii". Chiar daca aceasta doctrina a predestinarii suna
destul de sinistru, i-a determinat pe calvinisti sa se comporte, cel putin in
aparenta, ca si cum ar fi facut parte dintre cei "alesi" si deci erau nevoiti
sa pastreze un inalt standard de disciplina si moralitate. O alta trasatura aparte a
Calvinismului era faptul ca nu permitea statului sa guverneze bisericile, ci
mai degraba oferea pastorilor si congregatiei putere religioasa, politica si
sociala. Aceasta insemna ca statul calvinist ideal era - asemenea Genevei - o
teocratie, in care Biserica conducea statul si controla numeroase aspecte ale
vietii de zi cu zi. Rigoarea si auto disciplina
calvinistilor i-au facut pe acestia rezistenti in fata persecutiilor si
luptatori hotarati in conflictele religioase. Din aceasta cauza ei au fost
denumiti "trupele de soc ale Reformei". Cu toate acestea, pana la mijlocul
secolului XVI si cealalta parte dispunea de un numar tot mai mare de militanti
la fel de dedicati. Pentru Biserica Catolica, Protestantismul s-a transformat
intr-o provocare, astfel incat s-a hotarat sa corecteze abuzurile si, intr-un
exces de zel, a lansat o contra ofensiva, cunoscuta sub numele de
Contra-reforma. Consiliul din Trent
(1545-1563) a redefinit doctrina catolica, nelasand loc pentru nici un
compromis cu Protestantismul. Iezuitii, sau Societatea lui Iisus, constituita
de fostul soldat spaniol St. Ignatius Loyola si oficial recunoscuta in 1540, au
devenit "trupele de soc" ale Contra-reformei. Iar puterea Spaniei, sub
conducerea devotatului Philip II, a sustinut cauza catolica in Europa. Razboaiele religioase au continuat
aproape un secol, pana in 1648. In Franta ele au imbracat forma conflictelor
dintre catolici si hughenoti (protestanti), trupele spaniole intervenind uneori
de partea catolicilor. Pe langa luptele purtate cu Olanda razvratita si
razboaiele pe mare impotriva Angliei, Spania se confrunta si cu ereticii. Apoi,
cu izbucnirea razboiului de treizeci de ani (1618-1648), Germania a devenit din
nou arena principalelor operatiuni desi aceasta lupta a atras Danemarca,
Suedia, Spania, Franta si alte state intr-o competitie in care loialitatile
religioase erau tot mai mult umbrite de necesitatea unei politici care sa
garanteze puterea. Razboaiele civile din Anglia
(1642-1648) au inclus si conflicte religioase incrancenate (de data aceasta
intre diferite forme de protestantism) dar au avut la baza si alte motive de
divergente. In 1648, cand s-a terminat razboiul
de treizeci de ani, catolicismul recuperase o parte din pierderi (mai ales in
ceea ce priveste Europa de Est), dar puterea Spaniei era in declin si ideea
unui puternic Imperiu Romano-catolic nu mai parea posibila. Divergentele religioase din Occident
trebuiau acceptate si, mai mult de nevoie, statele au inceput sa recunoasca ca
eradicarea unor minoritati aflate intre propriile lor granite nu era o solutie.
Pasiunile istovite si visteriile goale, oboseala care se facea resimtita si mai
ales divizarea Europei in grupari religioase diferite au dus practic la
promovarea tolerantei religioase - o consecinta extrem de importanta, desi
neintentionata, a Reformei.
