LASCARIZII DIN NICEEA. ANGHELII DIN EPIR SI LATINII DIN CONSTANTINOPOL, PANA LA 1261

LASCARIZII DIN NICEEA. ANGHELII DIN EPIR SI LATINII DIN CONSTANTINOPOL, PANA LA 1261

Rezistenta bizantina se constituise - cum am vazut - dupa catastrofa din 1204, cu intentia recuceririi Constantinopolului si refacerii Imperiului bizantin, prin eliminarea participantilor la cea de-a patra cruciada, care-si croisera posesiuni teritoriale, mai in tot cuprinsul Imperiului de Rasarit.

Dintre formatiile politice grecesti, doar Niceea si Epirul vor ramane in competitie. Marii Comneni de la Trapezunt, dupa o incercare neizbutita de a se opune Niceii, se vor multumi sa conduca peste doua veacuri si jumatate un mic stat situat la periferia lumii bizantine si orientat spre Asia Mica, spre Caucaz si Nordul Marii Negre.

In lupta care se angajeaza intre cele doua state grecesti amintite - Imperiul de la Niceea si Despotatul Epirului - si latinii din Constantinopol, vor mai interveni, insa, si statele slave din Balcani: mai putin sirbii, dar in chip precumpanitor bulgarii, care-si consolideaza cel de al doilea imperiu al lor, al Asanestilor. Jocul politic si militar care se desfasoara pana in 1261 nu poate fi schitat decat in liniile sale cele mai generale, amintindu-se doar cateva date si evenimente mai de seama. Trebuie, insa, sa ne oprim asupra protagonistilor acestor complicate actiuni.

Centrul cel mai ansemnat al "Bizantului in Exil" este Niceea, in Bithynia (Asia Mica), in jurul caruia se extinde un teritoriu, condus de membri ai familiei Lascaris. Cel dintai Lascaris, Teodor I (1204-1222), va fi urmat de Ioan III Dukas-Vatatzes, ginerele sau (1222-1254) si fiul acestuia, Teodor II Lascaris (1254-1258), care la moartea sa lasa un fiu nevirstnic, Ioan IV, menit sa sfirsesc dureros din cauza uneltirilor viitorului imparat, Mihail VIII Paleolegul.

In Epir, despotatul a cazut in mainile familiei Anghel, rigura cea mai proeminenta va fi a fratelui lui vitreg, Teodor Anghelos, (1215-1230). Urmasii acestuia sunt mai putin insemnati.

Constantinopolul si imperiul latin va fi condus de Balduin I de Flandra pana in 1205. Acestuia ii urmeaza fratele sau, Henric (1206-1216), cumnatul sau Pierre de Courtenay (imparatu numai cu numele), apoi sotia acestuia iolanda (1217-1219), fii ei Robert (1219-1228) si Balduin II (1228-1261). Acesta din urma a ajuns inca nevarstnic la tron, va fi - cativa ani - tutelat de fostul rege latin al Ierusalimului, Jean de Brienne (+1237).

In Serbia, pana in 1228, domneste Stefan "Primul incoronat", urmat de succesori fara insemnatate. In Bulgaria, Ionita carmuieste tara pana la moartea sa, in 1207. Dintre urmasi cel mai stralucit este ioan Asan II (1218-1241). In Grecia, dainuiesc statele occidentale ale cruciatilor.

Acestia fiind factorii politici ai epocii si ai regiunilor geografice (la care se pot adauga turcii selgiucizi si mongolii, care navalesc in acest rastimp in Europa si Asia Mica), sa prezentam pe scurt, mersul evenimentelor.

Inca din 1205 latinii din Constantinopol sufera o mare infrangere la Adrianopol din partea lui Ionita Asan. Balduin I este luat prizonier si dispare, inlocuit de fratele sau Henric. Ionita lupta impotriva regatului de Thessalonic. In 1207 isi afla moartea pe cand asedia - fara succes - orasul. In acelasi an moare si Bonifaciu de Montferrat si regatul sau decade din importanta pe care o avusese.

Henric de Flandra este un imparat latin destoinic ce detine biruinte impotriva grecilor de la Niceea, cu care in 1214 incheie o pace. Acestia biruiesc si ei pe Marii Comneni din Trapezunt si-si latesc hotarele in dauna lor. Se dovedesc deopotriva superiori turcilor selgiucizi, care cunosc      o perioada de civilizatie superioara, dar de relativa slabiciune politica.

Statul de la Niceea se consolideaza in interior. Din 1208 are un patriarh, pe Mihail IV Autoreianos(1208-1214).

In Epir, indraznetul si vicleanul teodor Anghelos, lupta cu succes impotriva latinilor din Thesalonic. In 1224 va izbuti sa intre in acest mare oras si sa se incoroneze imparat de catre arhiepiscopul grec al Ohridei, Dimitrie Cnomatianos.

La aceasta data tronul de la Niceea se afla in mainile unui mare suveran, Ioan III Dukas - Vatatzes, mare om de stat, excelent administrator, cu o viata pilduitoare, socotit sfant la moartea sa, care a progresat necontenit, cu fortele militare, in dauna latinilor si a grecilor din Epir.

Acestia, folosindu-se de slabiciunea tanarului imparat, Robert, incearca sa inainteze spre Constantinopol. Pana la sfarsit, Teodor Anghelos, conducatorul lor, este zdrobitor infrant de tarul vlaho-bulgar, Ioan Asan II, la Klokotniza (1230). Astfel, aripile cutezatoare ale Epirotilor sunt frinte. Succesorii lui Teodor nu vor mai relua actiunile cutezatoare ale acestuia (care fusese facut prizonier de bulgari si orbit). Lupta pentru Constantinopol ramane sa o duca Lascarzii de la Niceea, care - insa - sunt stanjeniti de politica agresiva      a tarului vlaho-bulgar. Acesta - cand se impotriveste latinilor din Constantinopol - cand le ia parte, alarmat de puterea crescanda a grecilor din Niceea. La 1235, Bulgaria rupe legaturile canonice cu Roma, cu binecuvantarea patriarhilor rasariteni, bulgarii vor avea si ei un patriarh ortodox. Inca din 1219, Biserica sirbeasca se indreptase spre Niceea pentru investirea unui arhiepiscop al Sofiei, Sf. Sava Nemania.

Moartea, in 1241, a lui Ioan Asan II si marea navalire a mongolilor, in Europa si Asia Mica, va schimba raportul de forte in spatiul bizantin. Bulgaria, atacata de tatari, isi pierde importanta politica. Pe de alta parte, in Asia Mica, atat Marii Comneni din Trapezunt, cat si Statul Selgiucid, cad sub dominatia mongola. Turcii de la Niceea sunt crutati. ei se folosesc de aceste imprejurari pentru a castiga cat mai mult tereb in dauna grecilor disidenti de Epir. In 1246, Thessalonicul cade in mainile imparatului din Niceea, Ioan III, care intretinea bune legaturi si cu marele imparat al Apusului , Frederic II, caruia ii va deveni ginere. In aceasta vreme continua si tratative intre cele doua Biserici crestine pentru unirea lor, care totusi nu se va putea infaptui. La moartea lui Ioan III din 1254, imperiul bizantin "in exil", de la Niceea, isi dublase suprafata initiala, datorita politicii chibzuite a suveranului. Aceasta politica este la fel de bine condusa si inlauntrul tarii. Ioan incurajeaza ceea ce numim autankia economica (tara sa nu depinda economic de state straine), incurajand agricultura, avicultura, comertul cu selgiucizii. In schimb se oprea importul de materiale costisitoare si care nu erau cu totul necesare. Fiul sau Teodor II Lascaris; este un personaj interesant in multe privinte, cu trasaturi deosebite de ale tatalui sau. Foarte cultivat, elev al marelui carturar Nicefor Blemmydes, el era si un teolog iscusit, alcatuitor de tratate dogmatice. El este si autorul celui de-al doilea Paraclis al Maicii Domnului. Mult mai asprudecat Ioan III, noul imparat este intransigent in chestiunile ecleziastice, neincurajand unirea cu Roma, decat daca i s-ar fi recunoscut imparatului un arbitraj care-l aseza deasupra papei si a patriarhilor. Asprimea lui Teodor se vadeste si in felul cum trateaza pe aristocratii bizantini. In peninsula Balcanica va trebui sa lupte cu Bulgarii si cu epirotii. Fata de Biserica, imparatul se arata deopotriva de autoritar. Lui se datoreaza numirea in scaunul de patriarh a lui Arsenie Autoreianos (1255-1259), un ascet, pe care spera sa-l domine. Consilier isi luase pe un om de conditie mai umila, George Muzalon, fapt care a trezit mania nobilimii. La moartea sa prematura (Teodor nu avea decat 36 de ani), pricinuita si de crizele de epilepsie, pe care le mostenise de la tatal sau, Muzalon a fost numit regent si tutore al nevarstnicului Ioan IV. Vom vedea in lectia viitoare, soarta cruda pe care o va rezerva amandurora Mihail Paleologul, care in 1259 dobanziste coroana imperiala.