Renasterea in Tarile de limba germana

Primele manifestari ale arhitecturii renascentiste in tarile germane, contemporane cu inceputul renasterii franceze, au fost sortite esecului. La inceputul veacului al XVI^lea, curentul umanist, care era din ce in ce mai raspandit in tinuturile occidentale ale Europei, isi facuse deja un numar important de adepti in randul intelectualilor germani. In tarile de limba germana insa, umanismul a lucrat intr-o directie diferita, trezind interesul carturarilor fata de istoria natiunii germane si indeosebi fata de studiul religiei. Constienti de radacinile lor culturale si artistice, eruditii germani nu au sprijinit patrunderea formelor clasice, straina de traditia locala. Opozitia intelectualilor nu ar fi cantarit insa prea mult daca nu ar fi intervenit problemele de natura religioasa. Reforma, consecinta a umanismului german, i-a transformat pe protestanti in dusmani convinsi ai Romei, si implicit ai artei de sorginte romana. Conflictele religioase au intarziat mult patrunderea artei clasice, nu doar in zonele protestante ci si in cele ramase fidele catolicismului si Romei.

Una dintre primele tentative de introducere a vocabularului clasicist i-a apartinut lui Jakob Fugger, negustor si bancher din Augsburg, care avea relatii cu toate centrele importante din Europa. In jurul anului 1509, Fugger comanda construirea unei capele in catedrala Sfanta Ana din orasul sau de resedinta. Mesterii italieni angajati pentru aceasta lucrare insereaza in cladirea gotica o compozitie de inspiratie clasicista compusa din arce in plin cintru care se descarca pe pile si pilastri angajati care poarta un antablament pronuntat. Structura si verticalitatea interiorului gotic se combina cu arce in plin cintru, pilastrii masivi si profile orizontale. La un an dupa terminarea capelei acelasi Jakob Fugger ii incredinteaza lui Thomas Krebs construirea renumitului ansamblu Fuggerei, cartier rezidential pentru muncitori si artizani. Cartierul Fuggerei[1] nu a devenit celebru prin arhitectura sa, foarte modesta, ci prin faptul ca reprezinta una dintre primele interventii urbanistice subventionate din capital industrial.

In pofida incercarilor familiei Fugger, renasterea germana a luat avant abia dupa anul 1555 . Asa cum s-a intamplat si in alte zone cu traditie medievala bine inradacinata, arhitectura clasicista a avut initial un rol mai degraba decorativ. O particularitate a renasterii germane consta in tipul de programe de arhitectura abordate. In timp ce in Italia predomina arhitectura de cult si cea rezidentiala, iar in Franta cea mai mare atentie este acordata resedintelor nobiliare, in tarile de limba germana un loc de frunte il ocupa constructiile de interes comunitar. Numarul mare de primarii construite sau modernizate in perioada renasterii s-a datorat mai ales prosperitatii economice a oraselor libere.

Amestecul de stiluri si ponderea mare a elementelor cu specific local confera majoritatii primariilor un aer pitoresc. Arhitectura lor este variata: uneori, pe structuri tipic gotice, se suprapun elemente de vocabular clasic; in alte situatii caracterul clasicist este pus in evidenta nu numai prin decoratii ci si prin reguli de compozitie de inspiratie renascentista. In toate cazurile se observa cateva constante cum ar fi porticul de la parter si accentul vertical. Dominanta cladirilor administrative ramane turnul care, impreuna cu lucarnele, accentueaza directia verticala. Verticala este echilibrata in majoritatea cazurilor de profilele orizontale care separa diferitele nivele ale constructiei. Acoperisul inalt este incheiat de regula pe laturile scurte ale cladirii de pinioane in trepte. Se acorda o grija deosebita golurilor, atat in ceea ce priveste dispunerea acestora cat si dimensiunea lor. Ferestrele sunt ordonate si pe orizontala si pe verticala iar lucarnele sunt aliniate cu celelalte goluri de pe fatada.

Una dintre cele dintai primarii ale renasterii germane este primaria din Leipzig[3]. Frontul principal al cladirii, cu o lungime de peste nouazeci de metri, se deschide catre spatiul public al pietei printr-un portic generos. Etajul simplu si ordonat este incheiat cu un profil orizontal care incinge cladirea. Deasupra profilului orizontal - care joaca rol de cornisa - porneste panta abrupta a unui acoperis in doua ape. Orizontalitatea pronuntata a elevatiei principale este intrerupta de un turn poligonal, asezat excentric in zona centrala a fatadei. Verticala pregnanta a turnului este acompaniata de alte accente locale minore: pinioanele care incheie laturile secundare si lucarnele care lumineaza acoperisul .

O compozitie asemanatoare intalnim si la primaria orasului Rothenburg pe Tauber . Caracterul renascentist al cladirii rezida intr-o serie de elemente de limbaj clasic, suprapuse unei structuri ordonate. Porticul de la parterul cladirii, asemanator cu cel al primariei din Leipzig, este alcatuit din arcade intarite de pile care poarta balustrada primului etaj. Accesul in interior este evidentiat printr-un mic fronton triunghiular. Cele doua etaje, bine marcate, sunt luminate de goluri generoase, aliniate cu grija unele in raport cu celelalte. Traditia locala este reprezentata nu numai de acoperisul inalt si de accentele verticale ci si de dimensiunea mare a ferestrelor. In tarile de limba germana, ca de altfel in tot nordul Europei, reducerea suprafetelor de zidarie si cresterea suprafetei golurilor este absolut necesara pentru o iluminarea satisfacatoare a interioarelor.

La primaria din Bremen , modernizata dupa anul 1608, suprafata mare a vitrajelor confera cladirii un caracter mai curand gotic decat renascentist. Ferestrele ample sunt separate de zone inguste de zidarie, mascate de decoratia bogata. Porticul de factura medievala, alcatuit din arce care se reazema direct pe coloane suple, sporeste impresia de deschidere catre exterior a elevatiei. Singurele elemente care arata ca aceasta cladire apartine perioadei renasterii sunt frontoanele de deasupra golurilor si cornisa care incheie elevatia. Un alt aspect care tine de arhitectura renasterii este introducerea catorva reguli de compozitie caracteristice arhitecturii clasice precum simetria, ritmul sau alternanta.

Un alt exemplu in care s-a acordat importanta crescuta compozitiei in sine este primaria din Kln[7]. In 1567 municipalitatea orasului se hotaraste sa modernizeze vechea primarie prin adaugarea unei loggii cu doua etaje. Realizarea proiectului i-a fost incredintata lui Wilhelm Vernkken care a propus o solutie inspirata de arhitectura lui Palladio. Noul corp este alcatuit dintr-o galerie deschisa, asezata deasupra unui portic. Cele cinci travei sunt separate de pile care poarta arce usor frante; etajul si cornisa cladirii sunt purtate de coloane angajate, asezate pe socluri inalte. Decrosarea traveilor laterale aminteste de modul de marcarea e extremitatii palatelor italiene; decrosarea traveii centrale si continuarea acesteia deasupra cornisei cu un element decorativ arhitectural urmareste evidentierea axului de simetrie al constructiei. Caracterul renascentist pronuntat al loggiei din Kln nu contrazice spiritul gotic; in fond, modelele din care s-a inspirat Vernkken proveneau din regiunea Venetto, unde renasterea a preluat o serie de caracteristici ale arhitecturii medievale.

Tot arhitectura lui Palladio l-a inspirat si pe Elias Holl[8] atunci cand a proiectat primaria din Augsburg. Constructia a fost cladita intre 1616 si 1630, ultimii ani ai renasterii in tarile de limba germana. In cazul acestei opere arhitectura renasterii germane ajunge la maturitate. Principiile arhitecturii clasice sunt aplicate nu numai pe fatada cladirii, ci guverneaza intreaga compozitie. Planul reda simplitatea si claritatea arhitecturii palladiene, simetria este urmarita pana in cele mai mici detalii. Partea centrala a cladirii este ocupata de spatii cu caracter reprezentativ cum ar fi vestibulul de acces sau sala de consiliu; zonele laterale sunt destinate unor activitati cu caracter functional. Dispozitia interioara este reprezentata in exterior: traveile centrale sunt puse in evidenta atat printr-un decros cat si printr-o inaltime mai mare. Eliminarea decoratiilor inutile dau elevatiei un aspect sobru. Doar accentuarea verticalitatii aminteste de traditia locala.

Un alt program de arhitectura abordat in perioada renasterii germane este arhitectura locuintei. Cladirile rezidentiale construite in tarile de limba germana in aceasta epoca difera mult de cele din Italia sau din Franta, nu numai prin arhitectura lor ci si prin relatia in care se afla cu tesutul urban. In orasele germane, resedinta burgheza continua sa ocupe terenuri inguste si foarte lungi, care genereaza o arhitectura apropiata de cea medievala.

Un exemplu graitor pentru resedinta burgheza germana este locuinta negustorului Peller din orasul Nrnberg. Cladirea ocupa o parcela lunga, dispusa perpendicular pe strada si cuprinsa intre doua artere paralele. Corpurile principale ale cladirii, asezate catre cele doua cai de acces, sunt separate de o curte interioara alungita; legatura intre cele doua zone ale locuintei este facuta de o galerie ingusta care ocupa o parte din curtea interioara. Pentru a obtine o curte interioara cu un caracter unitar, arhitectul proiecteaza o galerie falsa dispusa simetric fata de galeria de legatura.

Resedinta nobiliara germana este ilustrata de o serie de cladiri nou construite sau modernizate, cum este cazul Castelului din Heidelberg. Lucrarile de transformare a castelului din Heidelberg in resedinta de placere incep in cursul secolului al XVI^lea, prima interventie in spiritul renasterii, aripa Frederich al II^lea, fiind adaugata intre 1544 si 1556. Constructia reprezinta un amestec ciudat de forme medievale si elemente renascentiste si manieriste. Elevatia principala, compusa dintr-un parter si doua etaje se incheie cu un acoperis inalt, luminat de doua pinioane imense de inspiratie nordica. Existenta unor legi de ordonare este evidenta: registrele orizontale, bine desenate, marcheaza nivelele diferite iar golurile sunt aliniate cu strictete. In privinta proportiilor nu se poate desprinde o regula precisa. Golurile, subimpartite, au proportii diferite iar inaltimea ferestrelor descreste pe masura ce se avanseaza pe verticala. Decoratia abundenta a paramentului aminteste de oroarea de vid a omului medieval; suprafetele pline sunt impodobite pana la refuz cu nise, grupuri statuare si alte detalii cu caracter decorativ.

Dupa ce a fost incheiata edificarea aripii Frederich al II^lea , in anul 1556 a inceput ridicarea aripii Othon Henric. Arhitectura acestui nou corp se aseamana cu a celui construit anterior. Ordonanta simetrica si regulata, se combina cu elemente clasiciste ale caror proportii demonstreaza o gandire arhitecturala empirica.

Castelul de la Aschaffenburg, din Bavaria, construit la inceputul secolului al XVIIl^ea pentru episcopul de Mainz, reprezinta o etapa mai evoluata a resedintei nobiliare germane. Cele cateva influente ale arhitecturii traditionale germane, nu afecteaza compozitia clara si regulata in plan si in elevatie. Castelul are o incinta mare, patrata, in centru careia se gaseste o curte rectangulara. Cele doua axe de compozitie ale planului se regasesc in desenul sobru al fatadelor, a caror travee centrala este marcata de cate un pinion. Accentele verticale reprezentate de turnurile de colt sunt atenuate de profilele orizontale continue, care incing cladirea.

Renasterea in tarile de limba germana se incheie in cele de-al doilea deceniu al veacului al XVII^lea. Cei treizeci de ani de razboi intrerup brusc evolutia acestui curent care, dupa anul 1650, va fi inlocuit de stilul baroc.