ARHIVA SSI - O PERSPECTIVA ISTORICA

ARHIVA SSI - O PERSPECTIVA ISTORICA

In majoritatea tarilor lumii, arhivele nationale sunt proclamate parte componenta a cercetarii stiintifice, iar documentele pe care le pastreaza, "patrimoniu cultural al natiunii". Cat priveste fondurile arhivistice constituite de serviciile de informatii, la fel ca si cele ale ministerelor apararii, de interne sau de externe, sunt "de jure" componente ale arhivelor nationale. "De facto" insa sunt depozitate, conservate, gestionate si exploatate separat de restul fondurilor din arhiva nationala. Aceasta si datorita faptului ca se afla sub protectia unor legi organice speciale ce prevad in mod expres perioada de timp in care trebuie sa ramana clasificate, pe grupe si categorii de documente, accesul cercetatorilor fiind permis abia dupa expirarea termenelor de clasificare si numai la o anumita categorie de documente.

Mai mult, acest gen de arhive au o structura organizatorica specifica, fara sa incalce insa principiile de baza ale arhivisticii, dintre care amintim: provenienta, teritorialitatea, istorismul, valoarea, cronologia si nu in ultimul rand integritatea unitatii arhivistice (adica a dosarului).

Un alt factor care determina pastrarea separata, cel putin o perioada de timp, a documentelor ce pot fi puse in circuitul cercetarii stiintifice, o constituie valoarea lor operativa. Exemplul cel mai concludent ni-l ofera Marea Britanie unde - dupa cum sustin specialistii lor in domeniu - cel putin 50% din problematica ce face obiectivul activitatilor operative si-a gasit rezolvarea pornindu-se de la exploatarea informatiilor stocate in fondurile de arhiva. Numai ca arhivele, asa cum ne informeaza Anthony Cave Brown, sunt mentinute permanent in secret, accesul nefiind permis decat specialistilor acestor servicii.

Desigur, pe langa importanta lor informativ-operativa, acest gen de arhive constituie un izvor pentru cercetarea stiintifica in domeniul istoriei. Credem deci ca nu gresim spunand ca evidentele si arhivele structurilor, cu atributii in domeniul sigurantei nationale, constituie "centrul nervos" nu numai al institutiilor respective, ci, in egala masura, al statului in ansamblul sau. Datorita acestui ultim aspect, arhivele care depoziteaza documente cu caracter secret de stat constituie, in situatii de criza, tinta unor interese, uneori concertate, atat din interior, cat si din exterior.

Ca si serviciile similare ale timpului, SSI a lasat in urma o bogata arhiva: fondurile ei contineau multe documente ce puteau dezvalui o serie de intimitati ale guvernarii regimurilor totalitare din Romania, cel putin pentru perioada februarie 1938-martie 1945. Asa dupa cum s-a exprimat Stefan Enescu, cel care, intre anii 1936-1938, a indeplinit functia de secretar si consilier la cabinetul lui Mihail Moruzov, arhiva Serviciului Secret "constituia nu un depozit mort de acte si documente, ci un instrument viu de lucru, a carui organizare conditioneaza uneori calitatea lucrarilor de actualitate". La randul lui, Veniamin Moruzov, nepotul directorului general al Serviciului Secret, mentiona ca "SSI si-a burdusit seifurile cu documente. Erau atat de multe si atat de compromitatoare incat puteai umple cu ele un hangar intreg". Din pacate, arhiva SSI nu mai exista la ora actuala si nici nu mai poate fi reconstituita.

Parazitii Arhivei SSI. In interogatoriul preliminar, din 14 aprilie 1946, fostul sef al SSI - Eugen Cristescu - a facut cateva afirmatii interesante: "La un serviciu de informatii sunt doua feluri de arhive: arhivele oficiale si arhivele neoficiale. "Acestea [din urma - n.n.] se compun dintr-o serie de note de informatii ce stau in casa de fier a sefului serviciului, unele verificate si comunicate, altele neverificate, asteptand verificarea prin trecerea timpului si mersul evenimentelor. Tot aici se aduna chestiunile mai delicate privind informatiile asupra tuturor institutiilor de stat, care nu trebuie sa intre in mana personalului obisnuit al serviciului" La 9 mai 1946, acelasi Eugen Cristescu mai dezvaluia in fata Tribunalului Poporului si faptul ca in dosarele SSI se afla "tot putregaiul vietii politice romanesti", fapt pentru care "a trebuit sa dispara".

Cauzele care au produs aceasta situatie pot fi grupate in trei categorii: 1) distrugerile si/sau sustragerile de documente si cataloage arhivistice provocate de momentele conjuncturale, cand regimurile politice respective, de esenta totalitara, s-au prabusit; 2) inexistenta unor legi organice care sa le asigure protectia; 3) prelucrarea repetata a fondurilor ramase, dupa norme si reguli care nu intotdeauna au respectat principiile arhivistice fundamentale. Prelucrarile s-au orientat de regula dupa prioritatile politico-ideologice ale regimului din perioada 1948-1989.

Desigur, documente ale SSI-ului exista, numai ca ele se afla raspandite prin diverse dosare din depozitele Arhivei Ministerului Apararii Nationale, Arhivei Ministerului de Externe, Directiei Generale a Arhivelor Statului, Arhivei Serviciului Roman de Informatii si fondul arhivistic al fostului CC al PCR. Aceasta situatie ingreuneaza cercetarea istorica si impune multa prudenta in eforturile de evaluare, intrucat te poti astepta practic oricand la surprize documentare ce pot face inoperante unele constructii teoretice realizate la un anumit moment sau intr-o anumita faza a cercetarii. Cum s-a ajuns la o asemenea situatie vom incerca sa explicam in cele ce urmeaza, fie si printr-o sumara trecere in revista a unor momente esentiale. Reconstituirea am realizat-o in baza coroborarii unor informatii lapidare si reprezinta stadiul actual al cercetarii.

Astfel, la inceputul lunii septembrie 1940 - o data cu prabusirea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea -, pe fondul unor puternice demonstratii stradale inspirate si sustinute de Miscarea legionara ("revolutia legionara" cum mai e denumita intr-o serie de lucrari memorialistice), dar si ca urmare a unor interese straine, o buna parte din documentele arhivei Serviciului Secret de Informatii al armatei romane - condus pana atunci de Mihail Moruzov - au fost distruse, arse sau sustrase. S-au cerut si atunci listele cu sursele de informare si s-au oferit recompense pentru documentele sustrase. Constantin Maimuca, directorul adjunct al Sigurantei, insarcinat la 10 septembrie 1940 sa faca o perchezitie la sediile Serviciului Secret pentru a recupera documentele lui Moruzov, descrie acest episod in felul urmator: "In strada Romei nu am gasit nimic. Casa era goala, chiar si mobilierul fusese ridicat. S-au gasit coperti de dosare (). Vecinii ne-au declarat ca o noapte intreaga cosul de la calorifer a ars continuu, azvarlind afara scrum de hartie si hartii in flacari. Acel care facuse operatia de curatire a fost Niki Stefanescu, care, conform indicatiilor ce primise, a distrus arhiva personala si actele pe care le-a socotit mai importante".

Ce fel de documente au fost distruse nu s-a putut stabili, avand in vedere ca principalii protagonisti - Mihail Moruzov si Niki Stefanescu - si-au gasit tragicul sfarsit in noaptea de 26/27 noiembrie 1940, in cadrul asasinatelor facute de o echipa de legionari la inchisoarea Jilava. Unele indicii le intalnim in amintirile lui Veniamin Moruzov, care ne descrie operatiunea de "lichidare a trecutului" - la care se pare ca a luat parte - in felul urmator: "Ore in sir am ars documente se crete, hartii continand nume de agenti, retele, adrese de case conspirative, cu un cu vant tot ce se cladise - cu cata munca! - o viata intreaga".

Au fost si incercari de sustragere care pana la urma s-au soldat tot cu distrugerea documentelor. Asa de exemplu, Gheorghe Serbu - dactilograf in Serviciul Secret si un fel de secretar particular al lui Moruzov in perioada 1939-1940 - mentiona ca in ziua de 6 septembrie, la aflarea vestii ca seful sau fusese arestat, a deschis casa de fier a Serviciului si a pus intr-o valiza mica, printre altele, si "dosarele mai importante" cu continut compromitator ce priveau pe generalul Ion Antonescu si Miscarea legionara. Valiza a ingropat-o in gradina casei unui prieten al sau - un anume Vasile Rosca - din cartierul Vatra Luminoasa, str. D, nr.27. "De teama de a nu fi descoperit de Eugen Cristescu - marturisea Gheorghe Serbu - am tot amanat scoaterea valizei din pamant, pana in anul 1943. Cand am scos-o, cea mai mare parte din dosare () erau putrezite".

Din alte surse documentare - este vorba de dosarul de ancheta a lui Moruzov- aflam ca multe documente din Arhiva Serviciului Secret au fost puse la dispozitia comisiei numita si imputernicita de generalul Ion Antonescu a cerceta abuzurile si ilegalitatile facute de fostul sef al Serviciului Secret. Unele din aceste documente au fost publicate ulterior in presa vremii - ca de exemplu lista cu cei 12 membri de frunte ai Miscarii legionare, care fusesera recrutati in Serviciul Secret, ceea ce a adus prejudicii grave institutiei ce se afla practic in pragul falimentului. Dar consecintele se pare ca au fost mult mai grave. Eugen Cristescu, succesorul lui Moruzov la conducerea SSI, facea urmatoarea declaratie confidentiala - la 14 octombrie 1944 - cu cateva zile inainte de a fi trimis la Moscova pentru ancheta: "Serviciile de informatii serioase au traditia lor informativa si legile lor sfinte pe care le respecta cu orice sacrificii. Cercetarile care prin natura lor au drept consecinta decamuflarea mijloacelor de actiune a unui serviciu secret, raspandesc groaza si discreditul si ani de zile nimeni nu se mai ofera, sau nu mai primeste oferta vreunui serviciu de informatii al statului si astfel drumul surprizelor nefaste este deschis, iar actiunea de prevenire anihilata. Asa s-a intamplat si dupa afacerea Moruzov, de au trebuit ani de zile ca sa o luam de la inceput si sa refacem ceea ce s-a distrus si prevad ca tot asa se va intampla si de asta data".

Ca unul care cunostea bine consecintele pe care le poate avea distrugerea sau sustragerea de documente secrete, Eugen Cristescu luase masuri, inca din primele zile ale lunii mai 1944, pentru a pune arhiva SSI in siguranta. Astfel, arhiva Sectiei a IV-a Contrasabotaj a fost evacuata la 6 mai 1944 in comuna Afumati-Ilfov, iar restul lucrarilor curente si alte servicii in comuna Joita. Atat unele, cat si celelalte s-au pastrat intacte, fiind readuse in Bucuresti la 20 septembrie 1944 si puse sub paza unor unitati militare romanesti. In schimb, arhiva Sectiei a III-a "G", (care se ocupa cu schimbul de informatii cu serviciile similare germane), ce fusese dislocata in apropiere de orasul Turnu-Severin, nu a mai putut fi salvata, fiind capturata de unitati ale armatei sovietice.

Dar cea mai mare pierdere a fost distrugerea arhivei Frontului de Est (una din structurile informative externe ale SSI). Amanunte in legatura cu imprejurarile in care s-a produs acest eveniment se afla intr-o declaratie data la 16 februarie 1955 de colonelul Ion Lissievici - fostul sef al Sectiei I informatii externe din SSI: "Cam in a doua jumatate a lunii octombrie 1944, locotenent-colonelul Ernescu Grigore, fostul sef al Frontului de Est, mi-a cerut sa-i dau dispozitii referitoare la masurile ce trebuia sa ia cu privire la arhiva acestui front; informandu-ma totodata ca potrivit unui ordin al ministrului de Razboi - dat in urma evenimentelor de la 23 august 1944, intreaga arhiva pastrata la Comandamentul trupe si servicii urmeaza sa fie distrusa prin ardere. In urma discutiilor avute cu Ernescu Grigore, Sectia I informatii externe a intocmit un referat prin care se propunea ca intreaga arhiva sa fie varsata la Marele Stat Major - Serviciul istoric. Acest referat a fost prezentat de mine subsecretarului de stat pentru Armata de uscat - generalul Ilie Cretulescu, care inlocuia la comanda Ministerului de Razboi pe generalul Sanatescu, pentru a hotari. Generalul Cretulescu, pe acest referat, a pus urmatoarea rezolutie: Sa se execute ordinul dat.

In urma acestui referat, pe care l-am predat locotenent-colonelului Constantin Radulescu, fostul sef al Sectiei I in acel timp, s-a procedat la distrugerea arhivei Frontului de Est, potrivit dispozitiilor, cu ordinul rezolutiv mentionat, operatie care s-a executat catre jumatatea lunii noiembrie 1944".

Ceea ce mai merita consemnat este ca declaratia lui Lissievici era insotita si de documente probatorii concludente, fapt ce inlatura orice dubii. Distrugerea acestui fond arhivistic deosebit de important impiedica si diminueaza astazi cercetarea stiintifica, in special in domeniul istoriografiei militare, precum si in cel consacrat studiului totalitarismului. Sigur, concluzia aceasta o putem formula azi. Atunci insa distrugerea arhivei Frontului de Est se justifica prin pericolul (inclusiv umanitar) pe care l-ar fi reprezentat capturarea ei de catre sovietici.

In ceea ce priveste documentele ce formau arhiva pastrata de Eugen Cristescu, au fost si ele in parte distruse. Mai intai au fost incarcate in 4 valize cu care Cristescu a plecat in dupa-amiaza zilei de 23 august 1944, imediat ce i s-a raportat ca maresalul Ion Antonescu fusese retinut la palat. Ulterior, dupa cum singur a marturisit, a triat intregul material documentar, redand Serviciului doar acele documente de stricta specialitate profesionala. Rapoartele si notele de informatii, despre activitatea unor oameni politici, cu alte vederi decat cele ale maresalului Antonescu, precum si o serie de aspecte ale derularii contactelor cu Aliatii pentru obtinerea unor conditii de armistitiu favorabile Romaniei, se pare ca au fost distruse.

Informatii despre distrugerea unor documente ale SSI au patruns si in presa vremii. Sub titlul "La Serviciul Secret au fost arse dosarele criminalilor de razboi", ziarul "Romania Viitoare", de orientare comunista, din 28 martie 1945, isi informa cititorii ca: "In jurul orei 13, cand acuzatorii publici, domnisoara Alexandra Sidorovici si domnul Emil Angheloiu s-au prezentat la Serviciul Secret pentru consultarea dosarelor, distrugerea documentelor era in toi. Opriti in strada, au reusit, numai in urma insistentelor repetate, sa patrunda inauntru. Domnul general Savoiu - seful Serviciului Secret - a refuzat sa dea orice lamurire, pretextand ca au fost arse doar acte care nu mai aveau nici o importanta".

Scurgeri de documente catre americani si sovietici. "Intotdeauna cel mare si puternic a vizat, si in multe cazuri si-a insusit, valorile culturale ale celui slab si invins. Orice armata cotropitoare avea in spatele sau indivizi sau grupuri special pregatite pentru astfel de misiuni" - observa pe buna dreptate istoricul Marian Stefan intr-un pertinent comentariu introductiv privind soarta arhivelor militare romane in razboi. Arhiva SSI a constituit si ea obiectivul unor misiuni speciale pregatite din timp de serviciile secrete straine interesate.

La 13 ianuarie 1944, diplomatia americana elaborase un document intitulat: "Prevederi pentru a fi impuse Romaniei in momentul capitularii", care, la punctul 27, prevedea: "Romaniei i se va cere sa pastreze si sa puna la dispozitia autoritatilor de ocupatie toate arhivele publice si particulare, materiale pe care acele autoritati le-ar putea cere". Se pare ca in baza acestei prevederi, Comisia interaliata de control, venita in Romania pentru a supraveghea punerea in aplicare a armistitiului din 12 septembrie 1944, a procedat la sustragerea a numeroase documente, nu numai din arhivele publice si particulare, ci si din arhivele serviciilor secrete romanesti. In opinia domnului Haralamb Zinca, a fost in realitate un "jaf si nicidecum confiscare, caci actul confiscarii presupunea incheierea unui protocol, inventarierea fondurilor documentelor vizate, semnarea unor procese-verbale de predare-preluare". Motivul acestui jaf s-ar fi datorat faptului ca "in arhivele publice si particulare ale Romaniei [ca sa nu mai vorbim de cele ale serviciilor secrete - n.n.] se gaseau dosare si documente ultrasecrete, care vizau direct si nemijlocit statele constituite in Comisia interaliata de control". Dar, au fost si situatii cand s-au intocmit procese-verbale in vederea predarii arhivelor, care astazi sunt "singurele documente care ne orienteaza in legatura cu importanta deosebita a pieselor preluate din arhiva Cabinetului militar al Conducatorului Statului [maresal Ion Antonescu - n.n.]".

Dupa cum rezulta din cercetarile efectuate de regretatul Eugen Preda - pe baza unor materiale aflate la Arhivele Statului - documente romanesti din Arhiva SSI au fost luate mai intai de Misiunea americana a OSS-ului condusa de Frank Wistner, care a fost prezenta in Romania in perioada septembrie 1944-martie 1945. "Misiunea Wistner - ne spune Eugen Preda - a transmis un mare numar de documente germane si romanesti la OSS din Caserta si de acolo la Washington. Reiese, de asemenea, ca inca de la 10 octombrie 1944, generalul Donovan, seful OSS, a comunicat la Moscova generalului Fitin (seful Serviciului Informatii Externe al NKVD) ca-i trimite o serie de documente obtinute de Misiunea OSS din Bucuresti. La 30 octombrie 1944, ii scria lui Fitin: Sunt foarte fericit sa va pun la dispozitie primele sase role de microfilm, echivaland cu aproximativ 1500 de pagini de material care a fost obtinut la Bucuresti si adus la Caserta si, ulterior, in Statele Unite".

O noua perioada la fel de dramatica din istoria Arhivei SSI s-a consumat in intervalul cuprins intre 6 martie 1945 - instaurarea guvernului condus de dr.Petru Groza - si 2 aprilie 1951, data desfiintarii SSI-ului si trecerea lui in structurile informative ale Securitatii (infiintata la 30 august 1948). In aceasta perioada, de activitatea SSI a raspuns, din partea CC al PCdR, Emil Bodnaras care l-a instalat in functia de director general pe N.D. Stanescu. (In treacat fie spus, N.D. Stanescu lucrase in Sectia de Contrainformatii a Serviciului Secret inca de pe vremea lui Moruzov si se pare ca stia multe lucruri despre demnitarul comunist, inclusiv imprejurarile reale in care se produsese "dezertarea" acestuia la sovietici).

Din alte surse documentare aflam ca inca de la inceputul anului 1945 isi facusera aparitia in Romania cativa ofiteri sovietici, specialisti in arhivistica, cu misiunea de a cerceta documentele din arhivele secrete. Rezultatul nu a intarziat sa apara. In luna aprilie 1945 - dupa cum atesta un document din Arhiva Marelui Stat Major al armatei romane - un numar de 87640 de file documente din arhivele SSI, Sigurantei, Jandarmeriei si Ministerului de Razboi, cu referire directa la activitatea acestor institutii in Basarabia si Bucovina de Nord, au fost impachetate in 129 de lazi si transportate in URSS de armata sovietica.

Istoria se repeta. Documentele ce s-au pastrat, si pe care le-am putut identifica in diferite depozite de arhiva din tara, demonstreaza insa ca specialistii Comisiei Aliate de Control nu au reusit la vremea respectiva sa identifice chiar toate dosarele ce i-ar fi interesat. Singura explicatie ce se poate da este ca unii functionari ai SSI si Marelui Stat Major izbutisera sa rataceasca din timp o parte din aceste documente, prin fonduri si depozite numai de ei stiute, aducandu-le la lumina abia dupa plecarea consilierilor sovietici, deci dupa anul 1958. In actuala faza a cercetarii este greu sa ne pronuntam asupra substratului unei astfel de actiuni. A fost o actiune pornita din initiativa personala a functionarilor respectivi - desi se expuneau la riscuri foarte mari - sau a fost vorba de un ordin dat de un demnitar care cunostea problemele in amanunt si se temea de o eventuala deconspirare? Poate ca cercetarile viitoare vor face lumina si in aceasta problema.

Cert ramane faptul ca incepand cu anul 1964, fosta Arhiva a SSI a fost triata din nou, de data aceasta de lucratorii fostei Securitati. Prelucrarea s-a efectuat dupa o metodologie care incalca unul din principiile fundamentale ale arhivisticii, si anume pastrarea unitatii si integritatii dosarelor. Au fost selectionate si scoase din dosare, intr-o prima etapa, documentele referitoare la activitatea miscarii comuniste si muncitoresti precum si a Cominternului pe teritoriul Romaniei. Intr-o alta etapa au fost selectionate documentele ce atestau momente mai importante ale miscarii sindicale si gruparilor politice de orientare social-democratica. Toate acestea au fost predate esalonat Arhivei fostului CC al PCR, impartasind dupa decembrie 1989 soarta acesteia. Alte documente din Arhiva SSI cu valoare pur istorica - in original sau copii pe microfilme - au fost predate Directiei Generale a Arhivelor Statului, fiind clasate in Fondul Presedintiei Consiliului de Ministri.

Fata de aspectele prezentate, concluzia ce se impune de la sine este ca arhiva serviciilor secrete romanesti - care tainuia multe din intimitatile vietii politice, mecanismele de exercitare a puterii dar si reactiile celor guvernati - a avut ca principal dusman propriul sau continut. Pe fondul unor tensiuni social-politice, create de rasturnarile spectaculoase de regim politic, si in lipsa unor legi organice de protectie, acest dusman al arhivelor secrete a actionat parca implacabil si cu o promptitudine dezarmanta. El a incitat imaginatia multora, a trezit ambitii, veleitarisme dar si tendinte de razbunare. El s-a aflat in spatele multor actiuni necugetate ale conationalilor, combinate cu cele interesate ale agentilor serviciilor de informatii straine, care - de ce sa n-o recunoastem - au stiut sa foloseasca cu abilitate rivalitatile dintre oamenii politici si functionarii de stat. toate acestea impreuna s-au manifestat prin lupte permanente cu eforturile de a pune fondurile arhivistice respective in deplina siguranta, sau de a proteja oamenii, in ciuda faptului ca cei implicati s-au expus la riscuri imense.

Din nefericire, in decembrie 1989 istoria s-a repetat. Pe fondul confuziei abil intretinute, au fost atacate sedii si depozite de arhiva, iar pagubele produse se ridica la peste 150 000 de dosare distruse, sustrase si disparute. Pe intreaga tara cifra este desigur impresionanta sub aspect cantitativ, numai ca o evaluare calitativa inca nu s-a facut si este departe de a se putea realiza momentan. Oricum, rolul istoricului este ca, in paralel cu evocarea unor momente semnificative din trecut, sa traga si un semnal de alarma pentru contemporaneitate, dar mai ales in perspectiva viitorului.