Sistemul tratatelor de pace de dupa primul razboi mondial: tratatul de la Versailles

Sistemul tratatelor de pace de dupa primul razboi mondial

Sistemul Tratatelor de pace de la Versailles reprezinta semnalul politico-juridic de incheiere a primei mari conflagratii mondiale, care antrenase in ostilitati 33 de tari cu o populatie de peste 1 miliard de oameni, razboi sangeros, cu milioane de victime si distrugeri nemaiintalnite pana atunci, provocand disparitia a patru imperii: austro-ungar si otoman (dezmembrate), tarist si german. Conferinta de pace a inceput la 18 ianuarie 1919 cu participarea a 27 de state (delegatiile acestora au inclus cca 10.000 de consilieri si experti), iar semnarea Tratatului a avut loc la 28 iunie 1919 in Sala Oglinzilor din Palatul Versailles. In prima parte a tratatului a fost inclusa Liga Natiunilor, prima organizatie de pace mondiala, careia i-a fost data responsabilitatea de a executa prevederile a multor tratate de dupa Primul Razboi Mondial. SUA nu a ratificat tratatul, dar a semnat separat cu Germania Tratatul de la Berlin la 2 iulie 1921. Au urmat tratatele de pace cu fostii aliati ai Germaniei, respectiv Tratatul de pace cu Austria, semnat la 10 septembrie 1919 la Saint-Germain, apoi Tratatul de pace cu Bulgaria, semnat la Neuilly sur Seine la 27 noiembrie 1919.Au urmat tratatele de la Trianon, cu Ungaria (4 iunie 1920), si de la Svres, cu Turcia (10 august 1920).

Prin tratatul de la Versailles, Germania a fost obligata sa renunte la serviciul militar obligatoriu; sa-si reduca armata la 100000 de oameni; sa demilitarizeze toate teritoriile din stanga Rinului si de asemenea 50 kilometri in dreapta Rinului; sa opreasca toate importurile, exporturile si aproape toata productia de armament; sa-si limiteze flota la 24 de nave, fara submarine, personalul naval sa nu depaseasca 15000 de oameni; si sa abandoneze toata aviatia militara si navala pana la 1 octombrie 1919. William II trebuia judecat pentru crime de razboi de catre un tribunal international, dar procesul nu a avut loc niciodata. Pentru pagubele provocate in timpul razboiului de Aliati, Germaniei i sa cerut sa faca reparatii financiare extinse. Pe langa bani, plata a fost facuta si sub forma de nave maritime, trenuri, animale si resurse naturale. Dificultati au aparut insa in colectarea platilor, iar situatia nu a fost reglementata decat dupa conferinta de la Lausanne in 1932.

Germania a recunoscut neconditionat suveranitatea Belgiei, Poloniei, Cehoslovaciei si Austriei, si a denuntat tratatele de la Brest-Litovsk si Bucuresti. Pe langa acestea a mai pierdut si 71000 de kilometri patrati, adica mai mult de 13 din posesiunile sale Europene. Alsacia-Lorena a fost returnata Frantei, si bazinul Saar era condus de o comisie a Ligii Natiunilor timp de 15 ani. Belgia primea micile districte Eupen-et-Malmedy si Morenet. In urma plebiscitului tinut in 1920 a fost hotarata soarta Schleswig-ului central si de nord, cuprinzand 3981 kilometri patrati, care a fost reunit cu Danemarca, dar mai tarziu a revenit Germaniei. Poloniei i-au fost cedate mari parti din provincia Posen si din Prusia de vest. Plebiscitele din sud-estul Prusiei si din districtul Marienwerder din vestul Prusiei, tinute in 1920, au produs majoritati substantiale pentru Germania. Plebiscitul din Silesia Superioara (1921) a dat majoritatea Germaniei, dar Consiliul Ligii Natiunilor, invitat sa rezolve controversele, a dat cea mai bogata parte Poloniei. O portiune din Silesia Superioara (acum in republica Ceha) a fost cedata Cehoslovaciei in 1920. Portul Danzig a fost cedat principalilor Aliati si puterilor asociate, care au recunoscut independenta orasului Danzig (azi Gdansk) sub administrarea Ligii Natiunilor, dar sub juridstictia Poloniei privind relatiile externe. De asemenea, Germania a pierdut intregul sau imperiu colonial.

Tratatul de pace de la Saint Germain en Laye, cunoscut sub numele de Tratatul de la Saint Germain a reprezentat tratatul de pace incheiat intre Aliatii din Primul razboi mondial si Austria. Tratatul a fost semnat la data de 10 septembrie 1919 de catre reprezentantii Austriei si reprezentantii diplomatici ai 17 state. Prin tratat, s-a recunoscut independenta Republicii Austria (numita colocvial in acea perioada Austria Germana pentru a se marca diferenta fata de Austro-Ungaria), a fost recunoscuta de jure dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia si a Statului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, apartenenta Bucovinei la Romania si a Tirolului de Sud la Italia.

Tratatul este divizat in 14 parti.Prima parte este formata din Pactul Ligii Natiunilor, care reprezinta o parte comuna a tratatelor de pace incheiate dupa Primul razboi mondial.Partea a doua defineste frontierele Republicii Austria cu statele vecine: Elvetia, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Statul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor (devenit ulterior Iugoslavia) si Italia. Tratatul consfinteste independenta Cehoslovaciei (Cehia facuse parte din Transleithania, partea austriaca a fostei monarhii), incorporarea Tirolului de Sud in teritoriul statului italian si a Burgenlandului (regiune care in perioada Monarhiei facuse parte din Transleithania, partea ungara dar populata in special de etnici de limba germana) in Austria. Frontiera cu Statul Sarbilor Croatilor si Slovenilor era stabilita doar in mod partial, regiunea Klagenfurt urmand sa fie atribuita unuia din cele doua state in urma unui plebiscit.Partea a treia intitulata clauze politice pentru Europa contine in principal o serie de prevederi referitoare la relatiile bilaterale ale Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se angaja sa recunoasca independenta Cehoslovaciei si Statului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, precum si a teritoriilor care apartinusera Rusiei la data de 1 august 1914 (statele baltice, Finlanda, Polonia).Sectiunea a patra (articolele 59-61) consacra renuntarea Austriei in favoarea Romaniei la orice drepturi si titluri asupra partilor fostului Ducat al Bucovinei aflate in componenta Romaniei. Formularea este ambigua si a fost utilizata deoarece frontierele dintre Romania, Cehoslovacia si Polonia a fost stabilita ulterior incheierii tratatului de pace de la Saint Germain insa constituie recunoasterea internationala a unirii Bucovinei cu Romania.De asemenea, aceasta sectiune defineste zona Klagenfurt in care populatia era mixta (slovena si germana) in care a fost organizat un plebiscit pentru a se stabili vointa majoritatii populatiei de a apartine fie Austriei fie Statului sarbo-croato-sloven.De o deosebita importanta era articolul 88, care prevedea ca independenta Austriei este inalienabila, cu exceptia cazului in care Consiliul Ligii Natiunilor ar fi consimtit in acest sens. Din acest motiv, se solicita Austriei sa se abtina de la orice actiuni care ar fi compromis suveranitatea sa. Acest articol avea menirea de a interzice unirea Austriei cu Germania (alt stat invins in razboi).Partea a patra (interesele austriece in exteriorul Europei) prevedea renuntarea de catre Republica Austria la o serie de tratate si drepturi ale fostei monarhii austro-ungare in relatiile cu Marocul, Egiptul, Siamul (Thailanda) si China.Partea a cincea (clauze militare) prevedea limitarea capacitatii militare a Austriei la 30.000 de militari, inclusiv ofiterii.Celelalte noua parti ale tratatului cuprindeau dispozitii referitoare la despagubirile pe care Austria urma sa le plateasca, la regimul navigatiei pe Dunare, la organizarea transporturilor feroviare intre Austria si celelalte state (deosebit de importanta tinand cont de pozitia Austriei in sistemul feroviar european).

Frontierele Austriei cu statele vecine au fost delimitate in anii imediat urmatori. Teritoriul Burgenlandului a intrat in componenta Austriei, dar in orasul Sopron (in germana Odenburg), impreuna cu alte opt sate, s-a organizat in anul 1921 un nou referendum in care s-a decis ramanerea in Ungaria.Plebiscitul organizat in zona Klagenfurt a aratat ca majoritatea locuitorilor doreau sa ramana in cadrul Austriei.Ca urmare a crizei economice care a urmat incheierii razboiului, statul austriac nu a fost capabil sa plateasca despagubirile fixate prin tratatul de pace.Austria, spre deosebire de toate celelalte state invinse in primul razboi mondial, nu a urmarit contestarea tratatului de pace si revenirea la situatia anterioara. Majoritatea populatiei si a clasei politice ar fi preferat, in primii ani de dupa razboi, sa se uneasca cu statul german, insa aceasta posibilitate a fost interzisa de catre invingatori, care nu doreau sa intareasca Germania.Problema unirii cu Germania a ramas pe agenda politica interna austriaca pana in 1938, cand Austria a fost anexata de Germania nazista a lui Adolf Hitler.Dupa al doilea razboi mondial, Austria a fost recunoscuta din nou ca stat independent (suveranitatea deplina a fost recunoscuta prin Tratatul de stat din 1955), in frontierele stabilite prin Tratatul de la Saint Germain.

Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine a fost semnat la data de 27 noiembrie 1919 intre Puterile Aliate, invingatoare in primul razboi mondial (inclusiv Romania) si Bulgaria, tara invinsa in razboi.      Tratatul este divizat in 13 capitole. Primul capitol parte este reprezentata de Pactul Societatii Natiunilor. Al doilea defineste frontierele Bulgariei.Frontiera cu Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor urma traseul frontierei din 1913 dintre Bulgaria si Serbia, cu exceptia a 4 teritorii atribuite Statului sarbo-croato-sloven. De asemenea, Bulgaria a recunoscut acest stat. Frontiera cu Grecia si frontiera cu Turcia (la momentul respectiv teritoriul Turciei europene de azi nu fusese atribuit nici unui stat) era trasata astfel incat Bulgaria pierdea accesul la Marea Egee, recunoscut in anul 1913. In privinta Romaniei s-a restabilit frontiera romano-bulgara hotarata in Tratatul de pace de la Bucuresti din 10 august 1913 (Cadrilaterul, precum si parti din Dobrogea de Nord reintra in componenta Romaniei).Tratatul cuprinde de asemenea, o serie de dispozitii referitoare la limitarea fortelor armate ale Bulgariei, predarea materialului militar, navigatia pe Dunare etc. Pentru Bulgaria, care era in razboi incepand din 1912, dispozitiile tratatului au fost considerate deosebit de severe, astfel ca tratatul a fost considerat o catastrofa nationala. Teritoriul Bulgariei era aproape acelasi ca si la inceputul razboaielor balcanice, iar pierderile umane fusesera deosebit de ridicate. Bulgaria, ca si celelalte state invinse in primul razboi mondial a urmarit sa revizuiasca Tratatul de la Neuilly, apropiindu-se de Germania si Italia in perioada interbelica. In anul 1940 in contextul prabusirii frontierelor Romaniei, Bulgaria a obtinut prin Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, Cadrilaterul.In anul 1941, in alianta Cu Germania, Bulgaria a ocupat teritoriile anexate de catre Regatul Sarbo-Croato-Sloven (devenit in 1929 Iugoslavia), Tracia Occidentala si Insula Tasos din Marea Egee. Dupa al doilea razboi mondial, iesirea la Marea Egee a fost din nou pierduta, iar 'regiunile occidentale' au intrat in componenta Iugoslaviei, ca urmare a unui acord bilateral incheiat in anul 1947.Singurul castig teritorial recunoscut prin Tratatele de pace de la Paris incheiate cu statele invinse in al doilea razboi mondial a fost mentinerea Cadrilaterului in cadrul statului bulgar (articolul 1 al Tratatelor de Pace cu Bulgaria si Romania).

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 intre Puterile Aliate invingatoare in primul razboi mondial si Ungaria, in calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat invins in primul razboi mondial. Tratatul a fost semnat in Palatul Marele Trianon de la Versailles de catre 16 state aliate (inclusiv Romania) pe de o parte si de Ungaria de alta parte.Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele intre statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sarbilor Croatilor si Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia, Cehoslovacia, precum si intre Romania si Ungaria. Tratatul de la Trianon a facut parte din seria tratatelor incheiate la finalul Primului Razboi mondial, celelalte fiind tratatele de pace incheiate de Puterile Aliate cu Austria (la Saint Germain), Bulgaria (la Neuilly), Germania (la Versailles) si Turcia (la Svres). Tratatul este divizat in patru parti. Prima parte include Pactul Ligii Natiunilor (parte comuna pentru toate tratatele de pace incheiate dupa primul razboi mondial).Partea a doua (articolele 27-35) defineste frontierele Ungariei cu statele vecine. In principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera romano-ungara este descrisa in sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere intre Romania si Ungaria).In principiu, Tratatul consfintea includerea teritoriului Croatiei-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croatia) si Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) in cadrul Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, a Slovaciei si Ruteniei (azi Republica Slovacia si Regiunea Transcarpatia din Ucraina) in cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei si partii rasaritene a Banatului in cadrul Romaniei si a Burgenlandului in cadrul Republicii Austriei.Partea a treia (articolele 36-78) intitulata 'Clauze politice pentru Europa', continea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relatiilor dintre Ungaria si statele vecine, recunoasterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispozitii referitoare la cetatenie, protectia minoritatilor nationale.Partea a patra (articolele 79-101), intitulata 'Interesele Ungariei in afara Europei' continea prevederi referitoare la renuntarea de catre Ungaria la tratatele incheiate de catre Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) si China. Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise in tratat au fost delimitate in anii imediat urmatori. Singura exceptie a fost orasul Sopron (in limba germana denburg) din Burgenland care, in urma unui plebiscit tinut la data de 14 decembrie 1921, a decis sa ramana parte a Ungariei.Dispozitiile tratatului referitoare la minoritatile din Ungaria au fost aplicate partial, astfel ca procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind in prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa. Tratatul de la Trianon a consfintit existenta unui stat maghiar independent, ideal al revolutionarilor maghiari de la 1848 si al oamenilor politici maghiari in perioada de sfarsit a Dublei Monarhii, chiar daca nu in frontierele imaginate de acestia. In ciuda acestui fapt Tratatul a fost si continua sa fie perceput in mentalul colectiv maghiar drept o catastrofa. Din aceasta perspectiva Tratatul de la Trianon reprezinta doar actul care a consfintit sfarsitul regatului sfantului rege Stefan, regat care de facto disparuse in secolul al XVI-lea, prin infrangerea de la Mohcs si divizarea teritoriilor sale intre Imperiul otoman si Sfantul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria si, in 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care formal a continuat sa existe, imparatii de la Viena purtand pana la sfarsit si titlul de regi apostolici ai Ungariei.Tratatul de la Trianon a consfintit trecerea catre statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungara a Dublei Monarhii) si a 63% din populatie, aceasta din urma in majoritatea ei alcatuita din etnici ne-maghiari. Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important in constiinta populatiei statelor succesoare; in principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfintit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungara a Dublei Monarhii) si a consfintit o realitate existenta pe teren (majoritatea teritoriilor fusesera deja ocupate de catre fortele armate ale Romaniei, Cehoslovaciei, Statului sarbilor, croatilor si slovenilor).Desi istoriografia maghiara si unii oameni politici maghiari au sustinut ca Dubla Monarhie reprezentase o solutie mai echitabila pentru minoritati si ca slovacii, croatii, rutenii, romanii din Transilvania ar fi fost mai favorizati in cadrul Dublei Monarhii decat in statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a sustinut revenirea la starea de lucruri anterioara Primului Razboi mondial. Desi slovacii si croatii au urmarit sa obtina independenta aproape imediat dupa 1920, scopul lor era crearea propriilor state nationale, ideal realizat abia dupa 1990. Regatul Ungariei, statul rezultat in urma Primului Razboi mondial, a urmarit revizuirea, fie si partiala a Tratatului de la Trianon, aliindu-se in acest scop cu statele revizioniste, Germania si Italia. Desi in perioada 1938-1941 s-a reusit anexarea unor teritorii care apartinusera Dublei Monarhii (1938 sudul Slovaciei, 1939 Ucraina subcarpatica, 1940 nordul Transilvaniei, 1941 teritorii aflate azi in Serbia, Croatia si Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfintite din nou in anul 1947, prin tratatul de pace din 10 februarie 1947, incheiat intre Puterile aliate si Ungaria.