Secuii si relatiile lor cu romanii si maghiarii, in presa de altadata

Secuii si relatiile lor cu romanii si maghiarii, in presa de altadata

Editorialul din "Telegraful Roman", numarul din 4/16 August 1898, intitulat "Secuii", ne prilejuieste cateva reflectii asupra unor dimensiuni ale relatiilor dintre secui, romani si maghiari, la sfarsitul secolului al XIX-lea si modul cum acestea sunt relatate in presa vremii. Este perioada cand, dupa euforia serbarii "mileniului maghiar", autoritatile de la Budapesta si cele din "Secuime" confruntate cu o rata insemnata a emigrarii secuilor spre Regatul Romaniei, incercau sa stavileasca acest fenomen, elaborand un plan de "salvare a Secuimii".

Articolul este reprezentativ pentru modalitatile de manipulare folosite de mass-media budapestana, cand in joc sunt "interesele majore ale natiunii maghiare", dar si pentru raspunsurile profesioniste, exprimate cu claritate si demnitate de catre ziaristii romani ardeleni, in cazul de fata, de catre cei de la "Telegraful Roman". O analiza atenta a continutului materialului pune in evidenta nuante demne de retinut, printre care, modul curajos in care autorul sau foloseste expresia "Tara", cand este vorba de Romania, cat si adevarul despre faptul ca, din totdeauna pentru secuii de rand, Moldova si Tara Romaneasca, au fost mult mai apropiate decat Ungaria.

In acelasi timp, articolul contine un mesaj de mare actualitate, in contextul discutiilor actuale purtate despre obtinerea autonomiei asa zisului "Tinut secuiesc", cat si cele referitoare la migratia actuala a populatiei din zona, si pe un plan mai larg a tuturor romanilor in spatiul Uniunii Europene si nu numai.

Acestea sunt argumentele pentru care redam in continuare continutul integral al articolului mentionat, cu precizarea ca acesta nu este semnat.

"Abia se misca vreun par in capul unui secui si deja se aude prin rostul foilor maghiare tipetul intregii "natiuni", care compatimeste pe cei cateva sute de mii de secui, asezati in sud- estul patriei nostre si in care concetatenii maghiari isi pun toata nadejdea, sperand ca, cu ajutorul lor le va succede cu timpul a inghiti tot colosul nemaghiar dintre Secuime si Tisa. Intr-adevar nu sunt cetateni, care sa fie cu considerare si bunavointa tratati de guvernul ungar, ca si secuii; ei sunt fiii dezmerdati ai tarii.

Facutu-li-s-au scoli elementare si de specialitate, de industrie etc, facutu-li-s-au cai ferate si fel si fel de favoruri; cu toate acestea nu se intrama, nu dau inainte, nu progreseaza. Abia este cineva - afara de fostul deputat Ugron Gabor - secui, care sa joace rol mai insemnat in viata maghiarilor, care sa se ridice la un nivel mai inalt al vietii sociale (este vorba desigur de perceptia autorului, la data scrierii articolului - n.n.). Asta ii nelinisteste pe maghiari. Necazul lor isi ajunge culmea, mai ales cand afla, ca elementul secuiesc nu este constient despre rolul si partea ce i-o da "natiunea" intre realizarea utopicei idei a statului national maghiar, si cand sunt siliti a constata ca secui in masa trec frontiera cautandu-si mijloace de trai in vecina Romanie.

Asa au adus in zilele acestea foile maghiare stirea, ca numai din Remetea-Girgeului, care a ars aproape toata mai anii trecuti, au plecat asta-primavara 500 de insi in Romania, si ca dupa o petrecere de trei luni s-au intorsi acasa flendurosi si flamanzi, ca vai de ei. "Pester Lloyd" le face urmatoriu tablou: "Toti sunt desilusionati si amarati si ofera o priveliste miscatoare de vaiet si miserie. In urma muncii grele si de oboseala drumului, sunt toti istoviti; hainele lor sunt sfartecate si blesteama minutul in care s-au decis a pleca".

Din acest incident era cat pe aici sa se porneasca un sir ieremiade (!?), care sa deplanga amarele patanii ale secuilor pribegiti. Dar lamentarile ziaristice sunt cu totul neadevarate, sau cel putin foarte exagerate. Cine cunoste mai deaproape referintele, acela nu le poate admite, mai ales cand este cunoscut, ca - oricat de favoruri si usurari se fac secuilor - ei totusi se simtesc mai bine in Moldova, unde munca lor se plateste mai bine si astfel castigul e mai mare. Din timpurile vechi a fost Moldova pentru secui o tara ospitaliera, o mama, care I-a prevazut cu toate. De aceea pe timpul luptelor cu Mihai Viteazul au tinut partea acestuia si au prins pe Batthori si l-au decapitat, ducand capul lui viteazului principe roman. Astazi inca poti avea ocaziunea a auzi din gura secuiului nestricat de duhul sovinismului, ca, "nu-i tara ca Moldova, in care sa poti face mai usor si mai multe parale".

Asa si este, de aceea nu-i poti retine de la trecerea frontierei. Daca nu-i dai pas (pasaport -n.n) in toata regula, o apuca pe vama cucului si tot se duce. Lucratorii aplicati la marile intreprinderi de lemne de la Ata, Bour, Hangu, Damuc etc. sunt in partea cea mai mare secui, care pentru lucru prestat capata parale frumose, incat pe langa procurarea celor necesare pentru trai trimit si pentru sustinerea familiei de acasa. De multe ori ii poti vedea reintorcandu-se din "tara" - ce-i drept cu hainele rupte si pline de miscatori, fiindca nu le-au primenit, caci in Romania imbracamintea e scumpa - dar apoi si cu serparul plin de parale, care ii ajung pentru prevederea trebuintelor de peste iarna, pentru platirea darii etc.

De nu-i i-ar atrage conditiile mai favorabile, desigur secuii ar ramane acasa: asa insa se duc si noi numai multumiri avem a aduce Romaniei pentru aceasta, caci ii prevede cu un capital frumos, pe care i-l scot din tara si il aduc la noi si totodata ne scuteste de emigrari mai mari in America, de unde nu prea este intoarcere, pe cand din Romania toti se intorc dupa un timp mai lung sau mai scurt. Servitorimea de toate categoriile din Romania inca in mare parte e reprezentata dintre Secui (in timpul din urma a inceput marginenii nostri a le face concurenta). Cuvantul "unguroaica" a devenit in Romania chiar nume colectiv insemnand fete de casa. Servitorimea aceasta se bucura acolo de o situatie favorabila. Multi fac parale si ajuta in mod insemnat pe cei ramasi acasa; altii fac chiar stare si astfel se intorc acasa, se casatoresc bucurandu-se toata viata lor de ospitalitatea tarii, pe care ziaristii de resedinta acum o batjocoresc. In anii trecuti am convenit cu un peronagiu din societatea inalta bucuresteana, care imi spunea ca cea mai mare parte a personalului sau de serviciu sunt unguri, care trimit luna de luna bani acasa, si si-au facut stare. Iata dar, ca nu corespund adevarului lui "Pester Lioyd", cand zice: "Romania peste tot nu este Eldorado pentru emigranta". Din contra numai un om lenes si decazut n-a putut trai acolo; iar cei isteti si-au facut adeseori averi foarte considerabile, pe care nu odata le-au folosit in contra intereselor tarii, care I-a incalzit la sanul sau.

Nu sunt deci "agentii mincinosi" de vina, ca se duc secui in Romania, nu acestia ii seduc, ci ospitalitatea tarii, valoare mai mare a munci prestate ii invita la trecere. In zadar le va pune deci statul tren gratuit la dispozitie ca sa mearga in Ungaria la lucru sau in alt loc, caci indata ce vor afla, ca nu-s asa bine platiti, I-au frunza-n buze si se intorc acasa, ca maine sa plece la "Molduaba". Asa a fost dus satul - pare-mi-se prin anul 1889-1890 - secui la Cugir, la taiat de padure; dar n-au facut acolo multi pureci, desigur nu de flori de mar si nici satui de bureti.

Ca secuii si toti ungurii ar fi rau tratati in Romania, inca este o scornitura. Eram in toamna anului 1894 in Moldova si ma plimbam prin piata Bacaului cu deputatul din camera, acum prefectul judetului, dl. Leca. Acolo dl. Leca observa un taran, pe care adresandu-l cu "Janos bacsi", il chema spre noi si mi-l prezenta. Eu l-am intretinut ungureste mult de tot si din toate vorbele lui am aflat ca vorbea limba maghiara, ca-i merge bine, ca are constiinta originii lui maghiare, si nu se plange, decat de necazurile, care adeseori vin peste cetatenii unei tari fara deosebire. Despartindu-se de noi cu invitarea la casatoria fiului sau, imi comunica domnul Leca, ca numiti saran ungur si-a castigat o avere de vreo 200 000 franci.

N-au deci concetatenii nostri maghiari de a defaima Tara Romaneasca si de a se plange contra ei, pentru ca adaposteste la sine compatrioti de ai nostri, care aici nu pot trai, si cauta a inlatura greutatile si nevoile, care zilnic se inmultesc, facand tot mai insuportabil traiul poporului. Cu aceea ca ministru Darnyi va coloniza cateva sute de familii secuiesti pe mosiile satului de la Nimigea-ungureasca, Sarmasul-mare si Vintu, nu-i mantuita tara, nici chiar secui. S-au mai facut si alta data asemenea incercari, dar n-au prea avut succes.

Este timpul sa se lase in mila Domnului visurile utopice si sa-si indrepte luarea aminte asupra popoarelor nemultumite. Cazul bietilor ruteni este destul de graitor si instructiv. Aici trebuie ajutat, la talpa tarii, iar nu sa se cheltuiasca bani scumpi pe palate luxoase de teatre umoristece si de intreprinderi pazmandiane (!?) la os - Budavar. Cate parale s-au cheltuit si se cheltuiesc degeaba pentru utopii de maghiarizare, ar contribui mult la usurarea sortii popoarelor nemultumite, ferindu-le de curentele periculoase ca si socialismul, care ia dimensiuni mari si care cu masuri opresive nu va fi starpit.

Sa dezvolte guvernul ungar activitatea, ce-o pune in interesul maghiarizarii, pentru ridicarea sortii poporului si atunci cetatenii nu vor lua lumea-n cap. Nimeni nu-si paraseste vatra fara o cauza si nu-i atras acolo, unde -i mai rau ca acasa".

Toate-s noi si vechi sunt toate. Cine are urechi de auzit si ochi de vazut sa ia aminte.

(in curs de aparitie, in "Viata Transilvaniei", numarul 3 / aprilie 2008, Cluj-Napoca)