SEMNIFICATIA ISTORICA A MARII UNIRI DE LA 1 DECEMBRIE 1918

SEMNIFICATIA ISTORICA A MARII UNIRI DE LA 1 DECEMBRIE 1918, PROCLAMATALA ALBA-IULIA SI EVENIMENTELE ULTERIOARE CARE AU JALONAT PROBLEMATICA ECONOMICA MAJORA DIN ROMANIA INTERBELICA

Marea Unire a romanilor de la 1 decembrie 1918 a avut o insemnatate istorica, atat in raport cu trecutul, consacrand lupta de peste trei secole a poporului roman, a oamenilor politici si de cultura din tara noastra pentru desavarsirea statului national unitar roman, cat si in raport cu viitorul, contribuind considerabil la accelerarea progresului economico+social al tarii noastre.

Inlaturarea barierelor politice artificiale dintre provinciile tarii noastre si a dominatiei straine asupra unora dintre acestea, statornicirea granitelor legitime ale statului roman unitar si recunoasterea lui internationala au stimulat infaptuirea unor schimbari structurale in viata economica si social-politica a tarii, imprimandu-le un caracter de normalitate. Printre acestea mentionam in mod deosebit trei domenii mai importante: infaptuirea reformei agrare din anii 1917-1921, care a dat raspuns unor probleme semnalate inca in 1907, precum si revendicarilor formulate de tarani in timpul razboiului din 1916-1918s adoptarea noii constitutii in 1923, car a consacrat regimul politic parlamentar si dezvoltarea democratiei prin garantarea votului universal si regruparea fortelor politice sub forma de partide si clarificarea programelor de perspectiva ale acestora, inclusiv a doctrinelor economice specifice fiecarui partid.

Aceste schimbari au favorizat si accelerat valorificarea superioara a potentialului uman si material al tarii si infaptuirea coerentei firesti dintre componentele aceluiasi organism economic national sub denumirea de complex economic national.

Noul cadru politic a stimulat considerabil atat procesele economice, cat si gandirea economico-sociala,dand noi dimensiuni unor probleme economice mai vechi, cum au fost problema agrara, problema industrializarii tarii si mai ales problema politicii economice externe a Romaniei Mari, si aducand in atentia specialistilor noi probleme economice, atat metodologice si teoretice, cat mai ales probleme practice de politica economica (nevoia de capital pentru investitii si sursele ei, relatia dintre intreprinzatorii autohtoni si cei straini, standardul de viata al populatiei tarii, conditiile si urmarile schimburilor economice internationale, unele dezechilibre functionale si structurale din economie si solutionarea lor, problema finantelor publice ti a schimburilor valutare).

Polarizarea societatii romanesti in grupuri cu venituri si averi diferite au dus la amplificarea controverselor metodologico-teoretice si doctrinare in jurul problemelor economice mentionate si a perspectivelor de solutionare a acestora.

Demersul teoretic si doctrinar al economistilor romani in perioada interbelica s-a concentrat asupra diagnozei, prognozei si terapeuticii problemelor economice aflate la ordinea zilei pentru a motiva strategia si politicile de dezvoltare economico-sociala, propuse de fiecare.

Intrucat premisa unor diagnoze si terapeutici corecte si eficiente ale problemelor din economia Romaniei interbelice o constituia intelegerea corecta a procesului istoric de aparitie si evolutie a economiei moderne de piata (capitaliste) pe teritoriul tarii noastre, toti marii economisti ai timpului s-au ocupat si de probleme de istorie economica drept suport al preocuparilor lor economice cu caracter pozitiv ti normativ. Numeroase lucrari din aceasta perioada au fost consacrate istoricului economiei de schimb, banilor si circulatiei monetare pe plan mondial si national, originii, evolutiei si rolului istoric al burgheziei romane, dezvoltarii pietei mondiale si formelor imperialismului.

In legatura cu evolutia societatii omenesti din perioada interbelica la scara planetara si continentala a avut loc insa si evenimente cu consecinte negative, care au ingreunat rezolvarea problemelor economico-sociale cu care se confrunta tara noastra, printre care: criza economica mondiala din anii 1929-1933; politicile externe protectioniste practicate de majoritatea tarilor in ciuda teoretizarii liberului schimb; accentuarea unor dezechilibre economice (mai ales somajul); raspandirea marilor corporatii si patrunderea capitalurilor straine si a marfurilor straine pe piata interna; agravarea luptei din marile puteri pentru surse ieftine de materii prime si piete de desfacere; extinderea unor curente politico-ideologice totalitare (fascismul, corporatismul, comunismul) care amenintau institutiile democratice, ducand, in unele cazuri la metode dictatoriale de guvernare, inclusiv in Romania, cu incepere din anul 1938 precum si a unor curente nihiliste (anarhismul).

Avatarurile gandirii economice socialiste din Romania interbelica

Dupa un inceput promitator, la granita dintre secolele XIX si XX, gandirea economica si socialista a avut o evolutie contradictorie in decursul perioadei interbelice: ea s-a dezvoltat mai ales in largime ( si numai uneori mai rar, in profunzime), dar puterea ei de convingere si impactul ei practic au fost extrem de scazute datorita contradictiilor ei interne. Au existat nepotriviri vizibile intre obiectivul ei general democratic (emanciparea sociala a muncii) si metodele practice preconizate pentru atingerea lui. Era vorba atat de utopia inlocuirii iminente a capitalismului din Romania cu socialismul de sorginte straina, cat mai ales de prezenta frecventa a unor metode voluntariste de rezolvare a unor probleme economice si sociale reale, dupa retete sau politici concepute de ganditorii ce nu cunosteau suficient de bine situatia reala din tara noastra.

La temelia acestor contradictii a stat sciziunea politico-administrativa a miscarii muncitoresti si socialiste din Romania interbelica, atat datorita unor deosebiri ideologice dintre liderii diferitelor fractiuni din sanul acestei miscari, cat si datorita imixtiunii totale brutale si neprincipiale a unor forte straine in desfasurarea evenimentelor din tara mai ales sub Internationalei a III -a comuniste, subordonata de ganditori sovietici dogmatici, in frunte cu Stalin.

Din sanul vechiului partid socialist din Romania si din provinciile dezrobite s-au desprins trei formatiuni politice distincte: Partidul Comunist Roman (1921), Partidul Social-democrat (1921,1927) si partidul Socialist al Muncitorilor din Romania (1928) condus de C. Titel Petrescu.

Corespunzator acestor fractiuni politice din miscarea muncitoreasca si socialista din Romania se pot distinge trei curente de idei: gandirea comunista, cea socialista si cea social-democrata.

Elementul comun tuturor acestor curente ideologice este ideea marxista a luptei de clasa. Toate erau preocupate de emancipare sociala a muncitorilor salariati prin faurirea unei societati mai bune si mai drepte decat cea existenta, pentru toti oamenii, inclusiv muncitorii salariati, respectiv cucerirea de drepturi politice si atenuarea, iar apoi desfiintarea exploatarilor economice.

Gandirea economica a comunistilor a pus accentul pe tactica revolutiei, avand in vedere doua etape: desfasurarea revolutiei burghezo-democratice (inlaturarea ramasitelor feudale din agricultura) si apoi revolutia socialista de lichidare a capitalismului si trecerea la organizarea socialista planificata, dupa nationalizarea industriei si colectivizarea agriculturii. Ea cuprinde multe elemente dogmatice si stangiste, acceptate sub presiunea cominternului de catre ganditori care proveneau adeseori din afara granitelor tarii noastre si care nu cunosteau suficient de bine situatia reala din tara. Documentele celor cinci congrese ale PCR sunt tipice in acest sens.

Gandirea economica a social-democratilor, reprezentata de Serban Voinea si Lothar Radaceanu, a pus accentul pe tactica reformelor, considerand ca trebuia luptat pentru imbunatatirea situatiei muncitorilor chiar si in cadrul societatii capitaliste, admitand idealul socialist, dar numai intr-o perioada mai indepartata. Ei s-au pronuntat impotriva afilierii partidelor muncitoresti la Internationala a III-a Comunista, deoarece aceasta presupunea nesocotirea intereselor nationale.

Gandirea socialista a oscilat intre comunisti si social-democrati in speranta ca ar putea salva unitatea de lupta a muncitorilor. Unii dintre reprezentantii ei vor inclina spre social-democrati (I. Moscovici). Altii se vor desprinde ca grupare distincta (Ex: gruparea condusa de C. Titel Petrescu), cu un punct de vedere propriu mai ferm, desi, in fond tot mai apropiat de gandirea social-democrata.

Virgil Madgearu - Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial -, Ed. Stiintifica,1995, p. 23-25

Evolutia economiei romanesti in primele doua decenii (1919-1938) de la intregirea tarii in hotarele sale etnice naturale a avut loc in imprejurari schimbate in interiorul tarii, cat si in afara. Inauntru, conditiile naturale, presiunea demografica, structura economiei agrare, precum si extensiunea pietei interne au format un cadru nou.

Fireste, resursele naturale mai variate si mai bogate creeaza un substrat favorabil procesului de industrializare. Dar principala forta dinamica a industrializarii este de asta data suprapopulatia agricola care lasa anual un excedent de populatie si, data fiind faramitarea progresiva a proprietatii taranesti prin succesiune, determina formarea unui proletariat agricol.

Lichidarea completa a feudalismului agrar este o conditie favorabila pentru dezvoltarea pietei taranesti, daca nu intervin factori care sa nu micsoreze capacitatea de cumparare a taranimii. Extinderea teritoriala si gradul mai ridicat de urbanizare din unele provincii istorice, precum si necesitatile publice din era de reconstructie, completarea utilajului economic al statului si dezvoltarea sociala si culturala implica conditii favorabile pentru formarea cererii exogene indispensabile progresului industrializarii.

Suprapopulatia agricola. Presiunea demografica rurala

In 1930 Romania se afla intre cele 20 de tari de pe glob care au cea mai mare densitate globala a populatiei. Intre acestea Romania ocupa locul al 14-lea, cu 61,2 locuitori pe km².In 1935 intre tarile danubiene economia se afla in randul al doilea (Ungaria 93,4, Romania 65,1, Bulgaria 56, Iugoslavia 55,6).

Cresterea populatiei in Romania a fost accelerata. Daca o comparam de la 1930 (data recensamantului) pana la 1938 cu aceeaaccea a altor tari, constatam ca Romania, cu un spor de 57 locuitori pe km², ocupa locul 7.

Romania apartine astfel grupei de tari cu o tendinta puternica de crestere a densitatii populatiei.

Fenomenul specific care caracterizeaza structura sociala si economica a Romaniei, este insa densitatea rurala considerabila. Apare din datele privitoare la repartitia populatiei intre sate si orase.

Din totalul de 18,1 milioane locuitori recenzati in 1930, un numar de 14,4 milioane sau 78,9% traiesc in sate si numai 3,6 milioane sau 11,1% la orase.

Pe o suprafata cultivabila de 17,5 milioane de ha se afla 13,5 mil. locuitori, care traiesc din lucrarea pamantului, iar din acestia 95,6% locuiesc la tara. Suprafata cultivabila revine astfel la 1,34 ha pe cap de locuitor.

Daca se face raportul intre locuitorii care se indeletnicesc cu agricultura activ si intretinutii lor si suprafata cultivabila, se obtine densitatea populatiei agricole. Acest raport este cu mult mai insemnat pentru intelegerea structurii sociale si economice a unei tari.

Dupa recensamantul din 1930 reveneau 75 locuitori agricoli la 1 km teren cultivabil, aceasta cifra exprimand densitatea agricola.

Ea variaza dupa tinuturi, in modul urmator:

- tinuturile cele mai populate de locuitori agricoli, in ordine descrescatoare sunt: Bucovina (121), Carpatii Moldovei (113) si Carpatii Munteniei si Olteniei (109); cele cu densitate apropiata mediei pe tara sunt Sesul Moldovei (70), Sesul Dunarii (72), Platoul Transilvaniei (72), Campia Tisei (72) si Basarabiei de Nord (89), iar cel mai rar populate sunt Dobrogea (43) si Basarabia de sud (49).

In comparatie cu tarile vecine in 1930, Romania cu cei 112 locuitori agricoli pe km² suprafata agricola, se prezenta cu o densitate urcata. De aici rezulta ca in aceasta parte a Europei si indeosebi in Romania exista o situatie de suprapopulatie agricola relativa.

Suprapopulatia agricola este o situatie caracterizata printr-o serie de simptome care sunt consecintele directe sau indirecte ale unei disproportionalitati intre populatia agricola si mijloacele de subzistenta si castig care sunt la dispozitie,