Terorismul vs. atacul de gherila

Terorismul vs. atacul de gherila

In tabloul miscarilor de natura politica prin care se urmaresc schimbari in ordinea interna a unui stat sau in ordinea internationala intre termenii "terorism" si "lupta de gherila" se fac deseori confuzii, ei fiind folositi alternativ.

De remarcat ca la nivelul comunitatilor notiunea de "gherila" are, in esenta, o semnificatie pozitiva in societate. Iata de ce, uneori, pentru a se evita conotatia negativa a termenului de "terorism" se foloseste notiunea de "lupta de gherila", asa cum de altfel se incearca a se face confuzia, voita desigur - pentru a inlatura conotatia negativa receptata in comunitate a termenului de "terorist" - intre notiunea de "terorist" si cea de "luptator pentru libertate", aceeasi persoana fiind considerata fie terorist, fie luptator pentru libertate, in functie de felul in care este privita de fiecare dintre partile antrenate in conflict.

Confuzia intre terorism si lupta de gherila s-a generalizat prin folosirea notiunii de "gherila urbana", concept utilizat de cei interesati pentru a acoperi denumirea unei strategii a terorismului, terorism ce se considera o prelungire sau un substitut al luptei de gherila urbana. Aceasta deoarece multiplele si variatele actiuni teroriste au loc cu predilectie in aglomeratiile urbane, acolo unde se poate obtine pe deplin efectul rasunator scontat.

Cu toate acestea, terorismul si lupta de gherila sunt notiuni si strategii cu puternice trasaturi distinctive .

Astfel, lupta de gherila este o forma de lupta a carei origine se pierde in cele mai indepartate timpuri, mai veche decat razboiul conventional. Este o forma complementara a razboiului conventional, operatiunile de lupta desfasurandu-se, de regula, in spatele liniilor inamice, lupta partizanilor in vederea inlaturarii ocupatiei naziste, in cel de-al doilea razboi mondial, fiind un exemplu edificator in acest sens.

O astfel de forma de lupta este utilizata si in numeroasele insurectii soldate cu rasturnari de regim politic.

Elementul de diferentiere poate cel mai important intre lupta de gherila si terorism este acela ca, spre deosebire de terorism, lupta de gherila urmareste exercitarea unui control fizic asupra unui teritoriu, care poate oferi rezerve umane pentru recrutare, o baza logistica si infrastructura, precum si spatiul necesar formarii unei armate regulate. Controlul teritorial exercitat de fortele de gherila poate dura mai mult sau mai putin, poate fi permanent sau temporar sau chiar alternativ - formatiunile de gherila actionand in genere noaptea, spre deosebire de cele guvernamentale care actioneaza ziua.

Strategia terorista nu urmareste un control tangibil al teritoriului, o anumita limitare zonala geografica.

Terorismul, ca strategie, nu se bazeaza pe zone "eliberate" controlate fizic, ca teren de actiune pentru continuarea si consolidarea luptei, ca in cazul luptei de gherila, ci au ca fundament presiunea psihologica marcata de raspandirea unei frici generalizate, a groazei, fara limite fizice, geografice, pe care o declanseaza actiunea sau activitatea terorista.

Terorismul este astfel o strategie dominata de componenta psihologica.

In cunoscutul tratat "Strategy: The Indirect Approach", sir Basil Liddell Hart, unul din cei mai de seama teoreticieni ai strategiei din secolul XX, afirma ca, in aproape toate marile batalii din istorie"invingatorul si-a pus inamicul in dezavantaj psihologic inainte sa aiba loc confruntarea".[2]

Componenta psihologica, dominanta in strategia terorista, nu se regaseste in aceeasi proportie sau forta in strategia luptei de gherila, care, desi se bazeaza si pe elemente psihologice, ramane dominata de confruntarea fizica, avand ca scop uzura fizica a inamicului. In strategia terorista lupta fizica nu reprezinta o regula, urmarindu-se de fapt, in principal, constrangerea psihologica a inamicului, si mai putin uzura sa fizica.

De altfel, teoriile despre luptele de gherila insista asupra faptului ca aproape intotdeauna terenul de lupta impotriva fortelor guvernamentale se afla in afara oraselor, in mediul rural, in zone mai izolate, mai putin populate, si unde mijloacele de publicitate sunt mai putin prezente, ceea ce denota ca semnificatia factorului psihologic legata de impactul asupra unei populatii cat mai numeroase este mai putin importanta in strategia luptei de gherila.

Cum insa actiunile teroriste sunt savarsite aproape in totalitate in mediul urban, acolo unde exista o aglomerare umana, o atare situatie dovedeste inca o data ca impactul psihologic, propagat mai ales prin mijloacele de informare in masa omniprezente in orase, este elementul cel mai important al terorismului ca strategie.

O alta distinctie vizeaza marimea grupurilor de gherila sau de teroristi.

Grupurile teroriste sunt, de regula, grupuri cu numar mic de participanti, uneori chiar sub zece oameni, pe cand intr-o lupta de gherila sunt antrenate unitati de lupta cu numerosi participanti, de la pluton, la companie, batalioane si brigazi, mai mult chiar, divizii.

Se poate astfel afirma ca, din punct de vedere al dimensiunilor unitatilor operationale, limitele superioare ale gruparilor teroriste sunt echivalente cu limitele inferioare ale grupurilor de gherila.[3]

Diferenta poate viza si tacticile folosite. Astfel, daca in lupta de gherila, pe langa alte tactici militare, sunt folosite mijloace de lupta tip comando, in lupta terorista metodele specializate la care se recurge sunt: rapiri, asasinate, masini capcana, deturnari de avioane, luare de ostatici si, nu in ultimul rand, atentatele sinucigase ce au proliferat uimitor in ultimul timp.

Si uniforma, vestimentatia poate constitui un element distinctiv. Luptatorii de gherila poarta deseori uniforma, pe cand teroristii nu poarta uniforma pentru a nu fi tinte fixe ale celor care ii vaneaza, ei dispersandu-se in populatia civila spre a nu fi identificati.

Tintele actiunilor de gherila si ale actiunilor teroriste sunt si ele diferite. In razboaiele de gherila, tinta este reprezentata in primul rand de personalul militar, de politie, administrativ, pe cand actiunea terorista vizeaza in primul rand publicul larg, reprezentanti ai statului, exponentii si simbolurile acestuia, precum si opozantii politici.

In fine, fortele de gherila au o anumita legitimitate, in masura in care respecta regulile si procedurile instituite, pe cand actiunile teroriste nu au o astfel de legitimitate.

Luptatorii de gherila disting intre combatanti si necombatanti, tinta lor predilecta fiind combatantii angajati in conflict, si nicidecum persoanele fizice necombatante. Terorismul ignora cu totul o atare distinctie, teroristii actionand in principal asupra persoanelor fizice civile necombatante, asupra civililor nevinovati, incalcand astfel legile si obiceiurile razboiului ce protejeaza persoanele sau populatia civila, legi in general respectate in operatiunile de gherila sau in operatiunile de razboi. Din acest punct de vedere se poate sustine ca notiunea de terorism este totalmente straina notiunii de moralitate.

Este adevarat ca in toate razboaiele moderne codul moral de comportament impus de comandamentele constiintei publice, precum si de legile razboiului a fost incalcat nu de putine ori in ceea ce priveste alegerea civililor drept tinte; teroristii nici macar nu pretind ca s-ar supune unor astfel de legi si de comandamente, ignorandu-le intr-un dispret total. Pentru ei nu exista nici o lege, nici moralitate cel putin afisata sau formala, sacrificand oameni a caror unica vina este aceea de a se afla la locul si in timpul comiterii atentatului.

Cand facem referire la termenii de terorism si atac de gherila ne referim la doua forme de violenta diferite. Asocierea acestor termeni duce la confuzie si da nastere la categorii sau concepte false in ce priveste definirea terorismului. Un exemplu asupra impactului raspandirii informatiilor biasate si asocierilor repetate intre terorism si atacul de gherila il reprezinta atentatele din Spania (11 martie 2004). Fara o distinctie clara intre forma de manifestare a gruparii de gherila ETA si forma de manifestare a gruparii Al-Qaeda s-a ajuns sa se creada ca gruparea ETA purta vina celor petrecute in Spania.

Dupa un demers stiintific si a identificarii cu forma de manifestare specifica atentatului savarsit de Al-Qaeda s-a aflat cine a stat in spatele acestor atacuri sinucigase. Asadar, terorismul si atacul de gherila sunt doua strategii de insurgenta cu totul diferite.

Laqueur, (2002) si (2001), cei mai critici cercetatori in domeniul terorismului, aduc argumente in favoarea diferentelor conceptuale relevante definirii terorismului si definirii termenului de atac de gherila subliniind ca: "Diferenta cea mai importanta este aceea ca, spre deosebire de terorism, atacul de gherila incearca sa stabileasca controlul fizic asupra unui teritoriu. Acest control este de multe ori doar partial. In unele cazuri, formatiunile de gherila preiau controlul unei zone date pe timp de noapte, iar fortele guvernamentale ziua". De fapt, nevoia de control si dominare a unui teritoriu este un element-cheie a strategiei de insurgenta a gruparilor de gherile.

Spre exemplu grupari de gherila ca "Partidul muncitorilor din Kurdistan" (PKK) si "Organizatia Libertatii Basca" (ETA) s-au limitat la atentate asupra cladirilor guvernamentale sabotate izolat si alte forme ale violentei fara sa implice uciderea in masa si sa loveasca in societatea civila la nivel international, pe cand grupari teroriste ca "Frontul Patriotic Manuel Rodriguez" (FPMR) din Chile si "Partidul lui Dumnezeu" Hizballah din Liban au atacat civili, vizand tinte internationale. Cand un grup din societatea civila recurge la ostilitate fata de o guvernare din motive politice sau religioase, acea grupare are de a face cu tinta, fiind vorba de atacul de gherila, iar cand o grupare din societatea civila ucide civili fara sa aiba legatura cu tinta se numeste terorism.

Strategia terorista nu urmareste un control tangibil al teritoriului. Teroristii incearca sa isi impuna vointa asupra societatii civile si sa activeze un comportament prin mediatizarea temerilor irationale, neavand linii de demarcatie geografica. Terorismul ca strategie nu se bazeaza pe teritoriile ocupate pentru a le elibera, ci ramane in domeniul influentei psihologice, lipsindu-i elementele materiale ale atacului de gherila.

Si la nivel tactic putem face diferenta prin faptul ca formatiunile de gherila lupta de obicei in plutoane sau unitati de marimea companiilor, uneori chiar in batalioane si brigazi. In schimb teroristii actioneaza in unitati mici, de obicei de la asasinul care ucide fara complici sau de la o persoana care confectioneaza si plaseaza un dispozitiv exploziv pana la o echipa de luare de ostatici formata din cinci respectiv 50 de persoane. Spre exemplu, nouasprezece teroristi in 11 septembrie au ucis mii de persoane, socand, traumatizand, intimidand pentru a dovedi vulnerabilitatea societatii civile (Schmid, 2005; Williams, 2004).

Cercetarile din ultima vreme au scos in evidenta noua identitate a terorismului modern care a capatat noi forme de manifestare. Unele cognitii de alcatuire ale conceptului de terorism au variat atat de mult incat s-a pierdut din vedere identitatea reala a acestui fenomen, trecandu-se foarte usor de la simple etichetari asupra unor forme ale violentei care nu se pot identifica cu terorismul pana la biasari din partea guvernantilor si a multor cercetatori. Este pentru prima oara in istoria terorismului cand acest concept este un paradox sau un concept "nebuloasa" pentru cercetatori si guvernanti. Mai mult, inca nu s-a conturat conceptul terorismului din motive culturale, sociale, religioase, politice si legislative.

Pana in acest moment, s-a subliniat o analiza critica asupra teoriilor si cercetarilor actuale legate de identificarea terorismului, propunand totodata un criteriu cognitiv pentru a-l intelege. Din considerente stiintifice vom sublinia o definitie unanim acceptata relevanta definirii terorismului. Astfel, identitatea terorismului este rezultatul procesului de exploatare si structurare a propriilor caracteristici in urma caruia rezulta interfata terorism - grup - tinta. Terorismul este reperul esential al tuturor manifestarilor antisociale in numele unor cognitii ideologice sau doctrine politico-religioase in contradictie cu ratiunile umane, morale, legislative si culturale. Terorismul mai reprezinta interfata-cognitiva a propriei identitati criminale in care sunt incluse politicile, ideologiile, algoritmul si euristicile demersurilor antisociale ale acestuia.