Conflictele si crizele din sistemul relatiilor internationale in secolul XX si inceputul secolului al XXI-lea

Conflictele si crizele din sistemul relatiilor internationale in secolul XX si inceputul secolului al XXI-lea

In irenologie calea preferata pentru majoritatea analistilor si teoreticienilor din domeniul polemologiei este studiul pacii in corelatie cu definirea violentei si a conflictului. Cu alte cuvinte, pacea are sens ca efort de eliminare sau cel putin de diminuare a violentei si conflictelor. Existenta domeniului studiilor de pace deriva din persistenta conflictelor. Dupa incheierea razboiului rece lumea s-a intrebat daca nu cumva prin disparitia regimurilor comuniste care promovau violenta politica si generau conflicte vom asista la disparitia acestora.

O succinta analiza a conflictelor aparute in ultimele decenii si aflate acum in stare de inghet si cu o probabilitate destul de ridicata de perpetuare, precum si a celor peste 36 de conflicte care se desfasoara in lume la aceasta ora, este in masura sa contrazica si sa potoleasca elanul celor mai optimisti analisti. Fortele armate ale Federatiei Ruse, cuprinse in conflictul din Cecenia, sunt puse in situatia de a nu-si putea respecta promisiunile de a anihila mica republica independentista. Conflictul armat din Republica Democrata Congo, in care fusesera implicate la un moment dat alte opt tari africane (Angola, Namibia, Zimbabwe, Ciad, Sudan pe de o parte si Ruanda, Uganda si Burundi de cealalta parte), a reinceput datorita nerespectarii acordului de incetare a focului de unul din grupurile de insurgenti . In ciuda atacului aerian de 78 de zile executat de NATO asupra Republicii Federale Iugoslavia pentru a impune incetarea purificarii etnice din Kosovo, urmat de desfasurarea unei puternice forte de mentinere a pacii (aprox. 50.000 de militari), ura dintre etnii continua sa se manifeste prin ucideri aleatorii. Chiar daca in mod oficial, conflictul declansat in Timorul de Est intre trupele indoneziene aliate cu gruparile paramilitare si est timorezi este terminat, pacea nu s-a restaurat in regiune.

Si numai dintr-o succinta analiza a mediului contemporan de securitate ne arata ca cea mai lunga perioada de pace din epoca moderna nu depaseste 20 de ani, ceea ce ne indreptateste sa afirmam ca, astazi conflictul este asociat cu civilizatia in aceasi masura in care civilizatia este asociata cu confortul si bunastarea. Ideea ca mai multa bunastare inseamna mai multa pace, idee centrata in antropologia occidentala, este dificil de sustinut. Din 1945 pina in 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fara razboi. Intre 1945-2005 s-au derulat 132 de razboaie din care doar 7 s-au terminat prin incetarea ostilitatilor prin vointa comuna a celor doua parti, 18 s-au incheiat cu impacarea partilor in urma negocierilor ,38 prin interventia unor terti-actori ca mediatori. Analistul politic si cunoscut geopolitician Zbigniew Brzezinski, apreciaza ca in conflictele care au avut loc in secolul al XX-lea au murit nu mai putin de 87.000.000 milioane de oameni din care 33 000.000 tineri intre 18 si 30 de ani

Definire si tipologia conflictelor

Analistii care s-au ocupat de studierea conflictelor aparute dupa incheierea razboiului rece au ajuns la concluzia ca majoritatea dintre aceste conflicte nu se mai poarta intre actorii clasici ai relatiilor internationale ci au un caracter de conflict intern. Se apreciaza ca pentru prima data in istoria moderna a lumii este exclus sa apara un conflict major intre marile puteri ale lumii . Cercetind contextul si conditiile in care au aparut conflictele in secolul al XX_lea, Eduardo Posada a observat ca in aceasta perioada 43 de conflicte s-au derulat in interiorul statelor . Cele mai multe dintre aceste s-au desfasurat intre 1960 si 1996 cind au avut loc nu mai putin de 60 de cazuri in care au fost victimizate minoritatile etnice. Rezulta din cele afirmate, ca actualele conflicte nu se mai desfasoara intre armatele nationale, ci de cele mai multe ori intre trupe guvernamentale forte armate ale unor grupuri etnice, politice, religioase ce reprezinta interese diferite in cadrul aceluiasi stat. Motivatiile sunt religioase, etnice sau mai rar de natura economica. In acelasi timp este si una din cauzele pentru care balanta victimelor militari-civili s-a schimbat in ultimii ani, numarul pierderilor din randul populatiei civile reprezentand 90% din total.

Seria exemplelor prezentate in acest sens poate continua : incercarile grupurilor rebele nord-irlandeze de incalcare a moratorului Good Friday Agreement obtinut atat de greu in 1998; atitudinea separatistilor corsicani de a declina oferta de independenta din partea Frantei; intreruperea de catre E.T.A. a moratoriului privind violenta in regiunea basca a Spaniei; refuzul Armatei Nationale de eliberare (E.L.N) de a se alatura suspendarii ostilitatilor convenita de Fortele Armate Revolutionare din Columbia (FARC)si guvern; actiunile musulmanilor separatisti din Insula Luzon (Filipine) grupati in Noua Armata Populara ce numara peste 25.000 de luptatori, incercarile nereusite pana acum ale guvernului turc de a anihila Partidul Muncitorilor din Kurdistan (P.K.K.); razboiul civil din Algeria in care sunt implicate doua grupari nonguvernamentale, Frontul Islamic de Salvare (F.I.S.) si Grupul Islamic de Armate (G.I.A.); mentinerea deschisa a conflictului indoneziano-pakistanez din Kashmir sau conflictele care s-au derulat dupa prabusirea URSS in Asia Centrala.

Pentru a elimina conflictele din viata internationala este necesara o foarte buna cunoastere a lor[10]. Ca si razboiul si teoria conflictelor a cunoscut o dezvoltare si abordare din varii perspective, prin urmare si definirea lor a cunoscut o la fel de mare diversificare. Abordarile teoretice se icadreaza intr-o paradigma dihotomoca. Unii pornesc de la premisa ca in societea moderna conflictul poate fi privit ca fiind rational, constructiv si chiar benefic pentru autoreglarea sociala iar alti teroreticieni ca pe ceva negativ si cu urmari negative pentru evolutia societatii moderne.

De remarcat faptul ca in teoria relatiilor internationale conflictul este perceput si analizat in functie de Scoala de gindire la care se asociaza cel ce investigheza acest fenomen social. Adeptii curentului Behaviourist, de exemplu, sustin ca se poate intelege natura si rolul conflictelor daca se studiaza comportamentul fiintei umane atunci cin aceasta actioneaza pentru a-si procura cele necesare supravietuirii si asigurarii prestigiului in cadrul comunitatii

Pe de alta parte adeptii curentului psihologist sustin ca fiinta umana are in matricea sa incastrat instinctul agresiunii. Acestia combina cercetarile din domeniul psihianalizei cu cele ale sociologiei si cauta sa gaseasca raspuns la comportamentul agresiv al fiintei umane. Un grup de sociologi si psihologi spanioli au incercat, la jumatatea deceniului noua al secolului trecut sa explice prin cercetare interdisciplinara comportamentul agresiv in mediul urban cu un studiu de caz desfasurat in orasul Sevillia. Concluzia acestora este ca aparitia conflictului in comunitatile umane nu este determinata de natura umana ci de caracterul si tipul de realatii care se instituie intre indivizi pe de o parte si grupuri umane pe de alta parte.

Conflictul este, prin urmare, si el definit in mod diferit. De mentionat ca definitiile si aprecierile, adesea, sint reduse doar la conflictul armat. In sensul cel mai larg conflictul este o manifestare ale unor antagonisme deschise intre doua entitati, individuale sau colective cu interese incompatibile pe moment, in privinta detinerii sau gestionarii unor bunuri materiale sau simbolice. Reputatul specialist in teoria pacii si razboiului, R.J. Rummel afirma ca, in sens filozofic, conflictul poate fi definit ca o confruntare dintre o putere cu alta putere in incercarea de a distruge tot ceea ce apare manifest impotiva sa. In sens social conflictul poate fi vazut ca o relatie de confruntare dintre doua parti care isi doresc reciproc acelasi lucru

Analistii Kenneth D. Bush si Robert J. Opp arata ca societatea moderna este prin natura sa conflictuala si ca de fapt conflictele violente sint cele care afecteaza atit structura cit si modul ei de functionare . Referindu-se la paradigama avansata de Fukuyama pentru a se descifra sensul evolutiilor internationale dupa incheierea razboiului rece, analistul Nicolae Uscoi arata ca natura conflictelor in lumea post razboi rece s-a schimbat dramatic. Unele conflicte care apar in societate sint cauzate de egoism si nu de doleante. Acolo unde razboiul afecteaza societatea in general, poate fi profitabil pentru altele. In asemenea cazuri, deseori controlul asupra resurselor naturale este in pericol, drogurile sint de cele mai multe ori implicate, conflictele sint  sprijinite de vecini si sectorul privat este complice - cumparand scopuri bolnave, contribuind la spalarea banilor si furnizand partilor aflate in conflict armament . Alteori conflictele pot aparea datorita degradarii mediului natural, al reducerii resurselor de hrana si apa etc. Factori si cauze care pot conduce la aparitia conflictelor sint sugestiv redate in schema de mai jos:

Tipuri de conflicte posibile care apar din schimbarile mediului inconjurator in dezvoltarea mondiala

Sursa: Thomas F. Homer Dixon "Capacitatea de raspuns a tarilor in curs de dezvoltare: Stagiul I de interventie "

Toate acestea ne demonstreaza faptul ca sursa conflictelor in mediul international contemporan este foarte diversificata, intr-o continua dinamica si prin urmare foarte greu de pus in sabloane academice. Acest fapt are consecinte atit pentru mediul academic si universitar dar si pentru opinia publica. Acestea trebuie sa aiba o buna cunostere si intelegere a tipului de conflicte ce pot aparea in sistemul relatilor internationale si mai ales cum acestea se pot manifesta ca intensitate si ca durata.

In istoria umanitatii conflictul si criza au cunoscut forme specifice de manifestare functie de intensitatea cu care s-au manifestat, de tipul de actori implicati, de natura obiectului aflat in disputa, de scopul urmarit si nu in ultima instanta de consecintele pe care le-a generat.

Multi analisti, in special cei din domeniul militar definesc conflictul si razboiul prin asociere sau opozitie la un alt fenomen omnipresent in societatea contemporana si anume criza. Acest termen a fost si continua sa fie atit de des utilizat pentru varii situatii in care se poate gasi o persoana sau o colectivitate umana incit din punct de vedere conceptual a devenit ambiguu . Ambiguitatea rezulta din faptul ca termenul de criza este folosit de unii specialisti pentru situatii care pot fi percepute ca situatii de disfuntionalitate incadrate in normalitatea existentiala iar de altii drept situatii catastrofice. Acest lucru se intimpla cel mai adesea pentru ca nu este precizata paradigma sau perspectiva din care se analizeaza criza.

Definita din perspectiva filozofica criza, de exemplu, este inteleasa ca fiind un "punct de cotitura al unui process fatal" care afecteaza identitatea subiectului vizat prin semn exterioare vizibile dar si prin simptome interne, perceptibile prin manifestari care reprezinta abateri de la starea de normalitate. Psihologia defineste criza drept "moment sau faza a unui process, constind din conflicte acute, privatiuni, decompensari, neacoperire a unor expectatii, dificultati si alte fenomene negative ce pot fi urmate de progress sau regres."

Teoria militara definescste criza drept o etapa intermediara intre "starea de pace si cea de razboi" sau "rezultatul acumularii in timp a unor procese dezorganizante si al generarii proceselor sociale perverse, care destructureaza sau rup legaturile intre cele trei functii ale natiunii si produc tensiuni si conflicte sociale." Sociologia, prin paradigma procesual organica lansata dupa anii'90 de profesorul L. Culda, apreciaza ca o criza sociala devine stare de criza a natiunii in conditiile in care actiunile si comportamentele decidentilor politici vulnerabilizeaza situatia oamenilor, o insecurizeaza, determina ruperea conexiunilor intre cele trei functii ale natiunii, incit procesele gestionare publice nu mai pot sa fie functionale".

Din perspectiva stiintelor comunicarii criza este "patrundere in constiinta a unei anormalitati, a unui dezechilibru care cere remedierea.(.) Criza este factor constitutive in geneza si dezvoltarea omului si a culturii" , iar conflictul "o forma de comunicare, la fel cum este cooperarea" .Acest fapt este explicat prin aceea ca relatiile dintre partile aflate in conflict fac necesara o forma de comunicare, asa cum se poate vedea cu usurinta nu numai in cazul conflictelor industriale, a actiunilor politienesti sau a disputelor dintre indivizi ci si cazul razoiaielor.

Cei care sustin un asemenea mod de abordare si interpretare a crizei nu numai ca pun semnul egal intre cele doua fenomene dar si apreciaza ca in lumea de azi conflictele au la baza esecurile comunicationale sau ca , in fapt, in lumea reala nici nu exista criza ci doar in discurs . Dupa Simona Stefanescu unul dintre acesti specialisti care cred ca media are un rol hotaritor in crearea situatilor de criza este Peter Bruck, un apreciat analist al relatiilor dintre mass media si opiinia publica vis-à-vis de evolutiile din viata politica interna dar mai ales internationala. Analizind impactul media asupra societatii contemporane acesta ajunge la concluzia ca prin nevoia de a "spectaculariza" stirea opinia publica ajunge sa consume diferite aspecte ale propriei ei realitati sociale decit sa actioneze pentru a o aschimba . In lipsa unor subiecte care sa faca posibila cresterea audientei mijloacele de informare in masa recurg la practice precum distorsionarea sau transformarea unor evenimente mai putin importante in "crize", prin definirea lor ca atare si prin acordarea unei atentii nemeritate acestora. O asemenea situatie este posibila prin introducerea de catre jurnalisti a acelor elemente de "refractie" intre realitatea ca atare si "realitatea" prezentata de mass media

Schimbarea de paradigma in ceea ce priveste conflictualitaea contemporana a sporit rolul comunicarii nu numai in gestionarea crizelor si conflictelor ci si in crearea lor. Conflictul military contemporan ofera un prilej de punere in scena a lumii, de teatralizare a comunitatilor, fie prin hard news (fapt divers) fie prin show-bussines dar mai ales prin creareas si punerea in circulatie a pseudo-evenimentelor asa cum a fost cazul cu razboiul din Iraq sau cu cele din fostul spatiu iugoslav.

Revenind la reputatul sociolog Johan Galtung consider ca are dreptate cind afirma ca pentru a putea cunoaste tipurile de conflicte care au fost prezente in istoria secolului al XX-lea este necesar sa cunoastem structura violentei din societatea moderna. Dupa tipurile de nevoi pe care omul le are in societate Galtung identifica doua tipuri de violenta. Una este directa si se particularizeaza in asasinate, saracie, sanctiuni, instrainare, reprimare, detentie, expulzare, deportare iar alta structurala care se particularizeaza in exploatare si marginalizare . Sociologii J. M. G. van der Dennen si V. S. E. Falger disting cel putin trei domenii atunci cind operaza cu clasificarea conflictelor: biologic, socio-istoric si psihologic.

Alti autori impart conflictele dupa natura cauzelor care genereaza crize si dispute. Din aceasta perspectiva in societatea moderna si contemporana avem de-a face cu conflicte identitare, economice si geostrategice . Dupa tipul de actori care sint implicati dar si a domenilor in care are loc conflictul acestea pot fi clasificate in doua mari categorii: conflicte de tip om vs. om si conflicte om vs. natura. La rindul lor cele doua mari clase pot fi subdivizate . Prima clasa cuprinde conflictele intre saraci si bogati sau ceea ce analistii apartinimd scolii marxiste si neomarxiste au denumit conflicul intre Nordul bogat si Sudul subdezvoltat; conflicte pentru resurse naturale prelucrabile; conflicte pentru resurse naturale de consum; conflicte pentru piete de desfacere, conflicte pentru controlul cailor de acces catre resurse sau piete; conflicte pentru zone strategice de importanta deosebita. Cea de-a doua mare clasa cuprinde un intreg sir de agresiuni ale omului asupra pamintului, padurilor, apelor, atmosferei etc.

Prin urmare criteriiile dupa care oamenii au clasificat conflictele au variat de la o comunitate la alta de la un areal de civilizatie la altul deoarece perceptiile lor asupra conflictului si a crizei difera. Pentru exemplificare vom continua prezentarea si a altor opinii in legatura cu modul cum pot fi clasificate conflictele. Monty G. Marshall si Ted Robert Gurr, impart conflictele in: comune; etnice; politice si/sau internationale iar Nils Petter Gleditsch si Håvard Strand, de la International Peace Research Institute, din Oslo cred ca acestea pot fi clasificate dupa numarul de victime. Astfel avem de-a facec cu:conflicte minore daca au loc mai putin de 25 de lupte intr-un an si nu se ajunge la cifra de o mie de pierderi printre combatanti; conflicte intermediare daca au loc 25 de lupte si se costata cel putin o mie de pierderi umane printre combatanti si raboiul considerat un conflict major.

Alti specialisti cum ar fi, Mohamed M. Sahnoun, le clasifica dupa cauzele care le genereaza. In opinia sa, in lumea contemporana, au loc urmatoarele tipuri de conflicte: generate de esecul formarii statului de tip national asa cum s-a intimplat in unele tari din Africa si chiar in America Latina; conflicte aparute ca urmare a prabusirii sistemului colonial si a intensificarii luptei de eliberare nationala; crize si conflicte izvorite din miscari de eliberare nationala dar virusate de disputa bipolara specifica razboiului rece; conflicte datorate tensiunilor si neintelegeriolr etnice; generate de tensiuni religioase si conflicte aparute ca urmare a degradarii conditiilor socio-economice si cele clasice dintre state.

Sociologii Small Melvin si J. David Singer, apreciaza ca in societatea moderna pot fi intilnite urmatoarele tipuri de conflicte : interstatal in care sint antrenate doua sau mai multe state; conflicte armate extrasistemice care se produc atunci cind se confrunta in afara spatiului sau de suveranitate un stat cu un grup de actori nonstatali specifice mai ales razboielor coloniale; conflict armat internationalizat cind se confrunta pe tritoriul unui stat fortele guvernamentale cu grupuri paramilitare sprijinite de alte state; si conflictul armat pur intern. In aceasta situatie fortele paramilitare nu au sprijin international.

Politologul si analistul politic Paul Hirst apreciaza ca natura conflictelor armate a fost afectata esential de revolutiile produse in cunoastere si civilizatie. Revolutia prafului de pusca din secolul al XVI-lea, care a coincis cu formarea statului suveran teritorial modern este prima care a afectat natura razboaielor . Aplicarea revolutiei industriale in domenii ce tin de arta razboilui , fenomen ce a aparut la mijlocul secolului al XIX-lea, este cea de-a doua Aceasta din urma a dus la razboaie totale care a dominat prima jumatate a seolului douazeci si au format, intr-o masura considerabila, institutiile si balanta de putere din lumea in care traim astazi.

Praful de pusca, in opinia lui Hirst, a fost cel care a accelerat disparitia ordinii feudale si aparitia statelor moderne.S-a facut rapid trecerea de la conflictele interne generate de lupta dintre diferite religii si biserici la razboaiele dintre state .Pacea de la Westfalia a initiat acceptarea pe scara larga a principiului neinterventiei in afaccerile interne ale unui stat. Acest principiu si obligatia corespondenta a recunoasterii mutuale sunt elementele constitutive ale suveranitatii statului modern. Fiecare stat este acceptat ca membru legitim al sistemului farar referiri la ideologie. Data fiind neinterventia altor state in chestiunile religioase interne, statul si-a putut fofolsi eficient instrumentele administrative si capacitatile militare impotriva inamicilor externi .

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea un sir de inovatii a revolutionat conditiile fizice ale razboiului: conservele metalice, caile ferate, vasele cu aburi si telegraful. Acestea au modificat razboiul in interiorul continentelor, confruntarea s-a facut intre natiuni si gradul lor de industrializare a contat enorm in economia conflictului. Distrugerile n-au vizat doar masa de combatanti ca in razboaiele anterioare ci in principal dereglarea economiilor si a pietelor de capital sau comerciale. Asa se explica faptul ca in fapt cistigatorii razboiului din prima conflagratie mondiala au fost principalii perdanti . "Daca Marea Britanie si Franta au fost principalii pagubiti de dereglarea civilizatiei comerciale, Statele Unite au beneficiat cel mai mult de pe urma razboiului. Aceasta schimbare fundamentala in echilibrul puterii economice dureaza pina astazi.(.). In perioada ce a urmat incheierii razboiului din 1918 invingatorii au incercat sa refaca ordinea economica internationala de dinainte de 1914, sa revina la comertul liber si sa reintroduca etalonul aur. Tentativele au esuat complet in crahul din 1929.(.). Anii'30 s-au transformat intr-o lupta pentru acces la materii prime si piete intre blocuri comerciale protectioniste rivale".

Acelasi crah financiar din 1929 a facut din conflictele sociale, care aparusera dupa 1918 intr-o masura mai mare sau mai mica in majoritatea statelor industrializate, o chestiune internationala. Comunismul si fascismul au creat o noua era de razboaie civile ideologice care au trecut de granitele nationale si a ideologizat conflictele internationale. Comunismul fascismul si liberalismul s-au luptat pentru hegemonia internationala. Acest conflict, a depasit limitele razboiului asa cum l-a teoretizat generalul Carl von Clausewitz. Obiectivele si scopul erau nelimitate; politica cerea razboiul absolut si eliminarea completa a inamicului. Logica ce-l impingea catre extreme era dublata de logica obiectivelor politice extreme. Reprezentantii regimului liberal, SUA si Marea Britanie, au cerut capitularea neconditionata a puterilor Axei care reprezentau nazismul, fascismul si celalalte ideologii desprinse din fascism si nazism cum a fost, de exemplu, legionarismul pentru Romania. Infringerea militara a distrus credibilitatea fascismului si a nazismului pentru ca acestea au insistat prea mult pe eficienta economica superioara si pe calitatile militare ale regimurilor autoritare.

Eliminarea fascismului, hegemonia superputerilor care au iesit victorioase din cel de-al doilea razboi mondial si existenta bombei atomice in arsenalul militar al acestora au limitat conflictul ideologic postrazboi . Ideologia a devenit o dimensiune a conflictului dintre doua blocuri de state. Fiecare dintre ele a eliminat disidenta din interior. In anii ce-au urmat n-au existat conflicte in interiorul blocurilor politico-militare rivale. SUA si URSS s-au confruntat pe fronturi de proximitate, intervenind si pregatind razboaie civile oriunde pe glob. A aparut asa zisul razboi prin procura cum au fost cele din Coreea, Vietnam sau Afganistan.

Dupa incetarea razboiului rece conflictualitatea in relatiile internationale a suferit o transformare majora. Scaderea vizibila a rolului de actor principal pe scena internationala a statului si aparitia de noi actori de factura nonclasica, intensificarea procesului de deteritorializare a comunitatilor si fragmentare politica dupa prabusirea statelor de factura multietnica, aparitia a noi amenintari la adresa securitatii umane si colective cum ar fi terorismul transnational dar si deposedarea, in parte a statului de legitimitatea folosirii violentei armate au condus la aparitia a noi tipuri de conflicte.

Asa a aparut si s-a manifestat cu pregnanta ceea ce specialistii au denumit conflict de joasa intensitate iar dupa 1995 fortele de peacekeeping desfasoara opratiuni militare altele deit razboiul . Comenind aceasta situatie Michael Howard arata ca in fapt avem de a face cu o diversificare a notiunii de conflict incit razboi este doar daca este declarat de o oficialitate . Profesorul Donald M. Snow de la University of Alabama, intr-o lucrare care a cunoscut nu mai putin de patru editii , aprecia ca insasi termenul de conflict de joasa intensitate ca fiind "curios" si in fapt un "artefact al razboiului rece"

Sociologul Ilie Badescu arata ca ipoteza de lucru introdusa de Samuel Hungtinton in analiza conflictului cea a ciocnirii civilizatiilor este gresita. El nu impartaseste idea potrivit careia "lumea de miine este una a conflictului civilizatiilor. Sursa principala de conflict in lumea de miine nu va fi una economica sau ideologica, ci una culturala. Natiuni si grupuri de natiuni vor fi cele antrenate in conflict astfel ca accest conflict va deveni sistemul de refrinta principal pentru definirea natiunii in lumea contemporana" . Acesta accepta, in schimb, ideia de dezvoltare stadiala a conflictelor, introdusa de S Hungtington, cu modificarea potrivit careia ultimul stadiu nu este cel ideocratic ci razboiul logistic. Conflictele in evolutia umanitatii pina a ajunge in acest stadiu au parcurs intr-adevar mai multe stadii si au traversat mai multe faze. Ele au inceput prin a fi dinastice. In acest stadiu conflictul se desfasura intre printi, regi, imparati, sau alt tip de monarhi si avea ca scop extinderea suveranitatii lor teritoriale. Un alt stadiu este cel al razboaielor popoarelor care s-a incheiat odata cu sfirsitul primului razboi mondial. Al treilea stadiu este cel al razboaielor ideologice ca rezultat al revolutiei rusesti si al reactiilor la ea, conflictul intre natiuni a cedat locul conflictului intre ideologii; mai intii intre comunism, fascism-nazism si democratie liberala si, apoi , intre comunism si democratie liberala. A fost faza razboiului rece"

Toate aceste trei faze inscriu conflictul in interiorul civilizatiei occidentale. W. Lind considera ca in fapt acestea au fost "razboaie civile occidentale" .Acesta afirma ca incheierea razboiului rece a scos conflicualitatea din interiorul societatii occidentale si a plasat-o in lumea extraeuropeana , in fapt asistam la internationalizarea conflictelor. Astazi conflictele nu mai sint locale. Globalizarea lumii face dintr-un conflict local simptomul unui conflict mai larg, al unei crize internationale. Crizele si conflictele din fostul spatiu iugoslav sau din cel al fostului imperiu sovietic afecteaza nu nuami zona unde au loc ci au impact asupra sistemului international in ansamblul sau.

Acesta faza a conflictualitatii este caracterizata in viziunea lui Ilie Badescu de aparitia razboiului logistic, "legat de procesele de crestee ale noilor sisteme de gindire si de fenomenul inaintarii frontierelor." In acest tip de conflict nu sint folosite arme clasice ci una pe care Badescu o numeste arma logistica. Aceasta "nu vizeaza nici materialele de razboi militar(echipamentele, armele etc.) nici personalul militar, armatele, adica materialul uman. Arma logistica vizeaza spulberarea rezistentei unui popor intreg fara atacul armatelor, fara gloante, prin atacul institutiilor, simbolurilor, viziunilor, religiei, mitologiei, felului de a fi ale unui popor in intregul sau. Arma logistica nu ucide oameni si nu distruge masina de razboi, ea "ucide" simboluri institutii, maxime stravechi, opere eponime adica geniul unui popor. Efectul de umilire este urias, perplexitatea este totala si generalizata, paralizia sufleteasca este si ea generalizata, de aici si denumirea de arma logistica generalizata" Paradigma introdusa de Ilie Badescu in analiza conflictualitatii moderne poate fi acceptata ca ipoteza de lucru doar daca sintem de accord cu faptul ca expansiunea frontierei culturale si de civilizatie produce numai efecte negative asupra culturilor si a civilizatiilor cu care vine in contact. Experienta istorica ne arata ca expansiunea frontierei romane in antichitate si a celei occidentale in timpurile mderne au avut consecinte positive pentru societatile pe care le-a influientat.Pe de alta parte expansiunea n-a avut un caracter conflictual ci a fost, in majoritatea cazurilor , dorita de populatia cu care a venit in contact.

Acest tablou al fenomenului conflictual in lumea din perioada "post-razboi rece" nu este nici exhaustiv si nici nu cuprinde totalitatea abordarilor teoretice formulate in ultimii ani. De la sfarsitul "razboiului rece" au fost lansate un numar considerabil de viziuni conceptuale privitoare la fizionomia viitoarelor conflicte. In contextul actual, cea mai frecvent mentionata este teoria lui Huntington. La inceputul anilor '90, acesta a afirmat ca adversitatea ideologica dintre cele doua superputeri va fi treptat inlocuita, din varii motive, de o "ciocnire a civilizatiilor" . El a apreciat ca "principalele conflicte in politica globala vor avea loc intre natiuni si grupuri apartinand unor civilizatii diferite"

Huntington a definit civilizatiile in primul rand ca entitati culturale si a sustinut ca exista un conflict inerent intre acestea, ce a condus la confruntari violente in regiuni in care acestea se suprapun, se intrepatrund sau vin intr-un contact geografic direct. Astfel, el a dat o explicatie plauzibila, in opinia sa si a altora, conflictelor armate din Balcani, Orientul Mijlociu, Casmir, Caucaz s.a . Modelul lui Hungtington a fost contestat si criticat din motive diferite, in special datorita utilizarii unor criterii mai mult decat discutabile pentru definirea "civilizatiei", precum si pentru tendinta de a vedea o ciocnire a civilizatiilor in anumite cazuri particulare in care aceasta nu se regaseste la originea conflictului . Cu toate acestea, observatiile lui Huntington nu sunt lipsite de logica si de temei in ceea ce este perceput a fi un conflict intre civilizatia Occidentala si "restul lumii". El argumenteaza ca Vestul utilizeaza institutiile, puterea militara si resursele economice pentru a conduce lumea pe acele cai care asigura mentinerea dominatiei occidentale, protejeaza interesele occidentale si promoveaza valorile politice si economice occidentale. Acest comportament provoaca raspunsuri din partea acelor societati si state care refuza sa accepte si sa-si insuseasca valorile si credintele occidentale, asa cum ar fi democratia liberala sau drepturile omului.

Unul din aceste raspunsuri este terorismul international, fenomen care se prezinta astazi ca o amenintare globala ca urmare a asimilarii unor tehnologii si metode care l-au facut mult mai potent, mai dinamic, amorf si dificil de contracarat. In conditiile asimetriei covarsitoare in raportul de forte, el a devenit instrumentul favorit al unor grupuri care nu dispun de alte mijloace de utilizare a puterii, fiind celmai utilizat si atractiv mijloc de lupta pentru grupari radicale si fundamentaliste Astfel, progresul tehnologic a asigurat grupurilor teroriste nu numai noi capacitati, ci si o extindere considerabila a tintelor si obiectivelor vizate. Paradoxal, desi reprezinta, in principal, o lume incapabila sa accepte calea post-moderna de viata si valorile sociale promovate de globalizare, teroristii beneficiaza din plin de avantajele pe care acest proces le ofera. Avem in vedere posibilitatile de utilizare in scopuri ilegale si vadit ostile a sistemelor deschise de comunicatii, libera miscare a mijloacelor financiare si noile tehnologii care stau la baza procesului de globalizare . Astfel, grupurile teroriste au dobandit o mobilitate fara precedent si capacitatea de a lovi pretutindeni in lume. Capacitatea de a intreprinde actiuni violente a crescut considerabil datorita noilor arme si, in special, a accesului la explozivi foarte puternici si dispozitive de detonare sofisticate. Ceea ce ii satisface cel mai mult pe teroristi este posibilitatea de a fi in centrul atentiei opiniei publice, de a-si realiza dorinta aproape patologica de a fi in prim planul atentiei mass-media.

Un alt gen de conflicte care se manifesta cu putere incepind cu a doua jumatate a secolului al XX-lea si continua cu virulenta in primii ani ai celui urmator este cel interethnic. Acestea au aparut ca urmare a manifestarii unui process cu dubla dinamica in societatea post razboi rece: fragmentarea politica si integrarea regionala. Analistul Dimostenis Yagcioglu considera ca sint cel putin trei perspective de analiza a cauzelor care genereaza conflicte interetnice in societitile neomogene: psihoanalitice, socio-identitare si teoria realismului . Acest proces este evident mai ales in societatile fost socialiste multietnice unde au fost redescoperite si reafirmate principile si drepturile care au facut "cariera" dupa primul razboi mondial. Revitalizarea etnicitatii si a cautarii identitatii de sine au fost considerate de unii autorii ca fiind pozitive , insa, atunci cind au fost afectate drepturile altor comunitati acestea au degenerat si au produs efecte negative.

Analistul Svante Cornell apreciaza ca trebuie abandonata ideea conform careia conflictul identitar este expresia unei stari de primitivism politic si este specific doar lumii subdezvoltate. Realitatea arata ca asemenea manifestari apar si in regiuni si state considerate dezvoltate si cu unstandard inalt de civilizatie. Faptul ca cele mai multe dintre aceste conflicte s-au manifestat cu violenta extrema in zonele caracterizate de subdezvoltare economica si in statele multinationale fost comuniste au determinat pe unii analisti sa asocieze fenomenul cu aceste regiuni.

Conflictualitatea militara s-a bucurat de o atentie deosebita in ultimii ani. Ea isi are sorgintea in fenomenele sociale si in manifestarile antagonice care sunt generate de diversele stadii de dezvoltare economica si tehnologica atinse de diferitele natiuni componente ale societatii umane la sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI. Ca fenomen social, conflictul militar a evoluat in ce priveste continutul, cat si fizionomia lui, in stransa legatura cu evolutia societatii. In acest context, starea de conflict militar apare sau deriva dintr-un complex de conditii de care atarna succesul ori insuccesul unei confruntari. Aceasta poate fi considerata produsul simultan al unor forte materiale, morale, intelectuale, economice, politico-diplomatice,militare, psihologice si informationale, reprezentand mai mult decat o simpla problema de strategie, de logistica sau de tehnologie.

In aceste conditii, razboiul clasic stat contra stat sau coalitie politico-militara contra coalitie politico-militara devine astazi tot mai putin probabil in cazul marilor puteri. Specialistii apreciaza ca un conflict de tipul celor doua conflagratii mondiale nu se mai intrevede imediat la orizont. Totusi nu este greu de observat ca in lume concurenta dintre state si grupari de state se manifesta intens dar nu imbraca forme violente. In fapt acest fenomen a fost observat cu mult timp de Thomas Schelling care arata ca in disputa de interese astazi nu avem de-a face cu invinsi si invingatori ci cu perdanti si cistigatori

Din aceasta perspectiva razboiul viitorului pare sa se inscrie intr-un spectru foarte larg de actiuni si reactii, intr-un spatiu multidimensional pe care se definesc intre altele si urmatoarele tipuri de conflicte : razboi informational; razboi cibernetic; razboi psihologic; razboi mediatic; razboi economic; razboi cosmic; razboi cultural; etc. Societatea informationala a modificat fizionomia conflictualitatii de astazi dar mai ales de miine. Reputatul publicist James Adams crede ca urmatorul razboi mondial poate sa fie si ultimul pentru umanitate. Autorul isi bazeaza rationbamentul pe faptul ca armele inteligente vor crea un front de lupta care va fi pretutindeni, luptatorii nemaiputind fi localizati undeva precis. Conflictul va fi omnidirectional cu caracteristica unei confruntari "a tuturor contra tuturor"

Experienta conflictelor din Golf si din fosta Iugoslavie va atentiona statele din categoria "puterilor minore" si este posibil ca ele sa nu mai repete experienta regimului lui Sadam Husein din Iraq sau a talibanilor din Afganistan care s-au confruntat direct cu marile puteri occidentale dar ele au, in opinia lui Paul Hirst, multe alte optiuni pentru desfasurarea unui conflict armat. Dealtfel profesorul T.V. Paul de la McGill University cercetind fenomenul conflictual in situatii asimetrice ajunge la concluzia ca nu intotdeauna calculul rational primeaza atunci cind statele recurg la rezovarea diferendurilor dintre ele prin recurgerea la arme.El isi bazeaza asertiunea pe un lung sir de exemple din istoria umanitatii cind state percepute, in epoca, slabe au intiat politici de agresiune la adresa unor vecini mai puternici.

Din ce in ce mai mult , inamicii nu vor fi state , ci alte structuri precum organizatiile nonguvernamentale implicate in confruntari, gruparile teroriste si militiile. Societatile vor deveni tot mai vulnerabile la atacurile teroriste si isi vor dirija eforturile inspre culegerea de informatii si mentinerea ordinii in sistem paramilitar. Aceste conflicte vor fi non-clausewitziene, adica nu vor implica fortele armate regulate ale unui stat intr-o stare de razboi distincta reprezentind aplicarea unei politici definite. In acest tip de conflicte rolul comunicarii si al relatiilor publice va creste foarte mult atit pentru combatanti cit si pentru opinia publica.

Un alt tip de conflict ce va caracteriza mediul international va fi "razboiul" economic. Statele care apartin asa-zisului Al treile val tofflerian se vor intrece intr-o competitie acerba in care cimpul de lupta va fi substituit cu pietele, generalii si sodatii combatanti cu managerii si iscusitii PR-isti ai marketingului . Daca in secolul trecut invinsii isi numarau mortii si ranitii de pe cimpul de lupta in secolul nostru invinsii in razboaiele economice isi vor numara exclusii de pe piata muncii si somerii de la portile intreprinderilor si societatilor comerciale . Armele in acest tip de conflicte vor fi cu predilectie din "arsenalul" stiintelor comunicarii de la metode si instrumente ale industriei de publicitate pina la cele specifice organizatilor de PR.

INTREBARI DE STUDIAT

Care dintre Scolile din teoria relatiilor internationale considerati ca ofera o grila de lectura adecvata pentru a intelege conflictualitatea in zilele noastre?.

Care sint particularitatile crizelor si conflictelor desfasurate in timpul razboiului rece ?

Viziunea sociologului roman Dimitrie Gusti mai este actuala astazi ? Daca DA de ce ? Daca NU de ce ?

Cresterea interdependentelor si accentuarea procesului de globalizare va mari probabilitatea de aparitie a conflictelor sau o va micsora ?

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

Kenneth N. Waltz, Omul statul si razboiul, Institutul European, Iasi, 2001, p. 6-15.

Joseph S. Nye jr. Descifrarea conflictelor internationale, Editura Antet, 2005, pp. 11-21.

Ionel Nicu Sava , Studii de Securitate, Centrul Roman de Studii Regionale, Bucuresti, 2005, p. 87-105.

Paul Hirst, Razboi si putere in secolul XXI. Statul conflictul militar si sistemul international, Editura Antet, 2001, pp. 8 -15

Constantin Hlihor, Geopolitica si geostrategia in analiza relatiilor internationale contemporane, Editura Universitatii Nationale de Aparare "Carol I", Bucuresti, 3005, p. 201-216