Tipuri de comunicare in mediul international

Comunicarea in mediul international imbraca, in practica, forme foarte diversificate in functie de natura actorilor imlicati in acest proces, de modul concret in care ea se realizeaza, de domeniul in care apar interactiunile dintre actori, scopul urmarit in procesul de comunicare, de canalele si mijloacele prin care aceasta se realizeaza etc. Actorii clasici, statele si rganizatiile politice internationale au dezvoltat cu precadere comunicarea politica fara sa neglijeze insa si alte forme cum ar fi comunicarea economica/de afaceri, comunicarea culturala si spirituala, etc.

Comunicarea politica, la rindul ei, s-a concretizat in forme care pot fi impartie dupa mai multe criterii. Dupa forma specifica sub care se desfasoara aceasta ar putea imbraca urmatoarele aspecte:

1. diplomatia cu intregul sau aparat tehnic si tehnologiile aferente si care a alcatuit o adevarata "retea" prin care informatia circula atit "la vedere" dar si in coduri care sa o fereasca de "indiscretia" altor participanti la procesul de comunicare;

negocieri bi si multilaterale dintre sefii de stat si guverne care au condus la acorduri si tratate politice sau politico-militare;

medierea in cazul conflictelor si crizelor internationale. Acest tip de comunicare apare cind partile aflate in conflict intrevad o solutie prin implicasrea unui tert prin intermediul caruia sa poata negocia.

4. discutii si dezbateri pe marginea unor probleme de interes general in foruri internationale si summit-uri informale cum ar fi de exemplu intilnirile G 7(8) si nu in ultimul rind

5. discursurile, luarile de pozitie ai liderilor politici cu prilejul aparitiei unor fenomene si procese cu impact major asupra mediului international etc. Tot mai multi analisti si specialisti ai relatiilor internationale considera ca puterea discursului si o buna comunicare pot substitui hardpower in anumite situatii si rezolva situatii ce par, la un moment dat fara iesire.

Dupa canalele prin care comunicarea politica se realizeaza ea poate sa se particularizeze in comunicare oficiala, oficioasa si neoficiala. Daca se are in vedere tipul de actori care interactioneaza in procesul de comunicare in mediul international aceasta poate sa se concretizeze in interguvernamentala;interministeriala si public diplomacy. Un alt criteriu care poate fi luat in considerare atunci cind se opereaza cu clasificarea comunicarii in mediul international este cel al modului de comunicare a mesajului. Din acest punct de vedere comunicarea dintre doi actori clasici sau nonclasici poate fi: verbala si nonverbala, scrisa, simbolica.

Dintre formele comunicarii politice diplomatia este cea mai importanta forma de comunicare pentru actorul clasic-statul. Sint specialisti care aproape ca nu disting intre cele doua fenomene si procese cu existenta distinca in viata internationala: comunicarea si diplomatia. Unii afirma ca insasi diplomatia poate fi foarte simplu definita ca fiind un proces regulat de comunicare[3], iar altii vad diplomatia ca fiind insasi sistemul international deoarece in esenta sa acesta este format din totalitatea relatiilor care se stabilesc prin aceasta forma de comunicare care este diplomatia

Profesorii Christer Jnsson si Martin Hall de la Departamentul de stiinte politice a Universitatii din Lund considera ca asocierea diplomatiei cu comunicarea in mediul international are relevanta nu numai pentru timpurile moderne ci chiar si pentru cele mai indepartate epoci din istoria omenirii. Cetatile grecesti, in antichitatea clasica, realizau o comunicare directa atit intre ale cit si cu alte state prin emisari care intruneau aproape toate calitatile diplomatilor din zilele noastre.

Aceslasi lucru s-a intimplat si in antichitatea romana clasica cit si in cea neoclasica in perioada Imperiului bizantin. Interesant este faptul ca acest tip de comunicare politica in opinia celor doi profesori nu s-a dezvoltat, de-a lungul istoriei doar intre actorii de tip classic-statele. Ei afirma ca in studierea diplomatiei trebuie sa fie abandonata viziunea "stat-centrica" deoarece acest tip de comunicare s-a realizat in fapt intre cel putin "doua politii" . Christer Jnsson si Martin Hall definesc politia in acceptiunea pe care o dau acestei notiuni Ferguson si Mansbach. Acestia afirma ca o politie poate fi inteleasa ca o autoritate politica avind identitate distincta, capacitate de a mobiliza persoanele care o compun si resursele de care dispune pentru a-si indeplini scopurile politice.

Aceasta perspectiva de intelegere a actorilor clasici implicati in procesul de comunicare politica in mediul international permite analizarea angajarii in diplomatia moderna a organizatilor politice care reprezinta comunitati umane care lupta pentru crearea propriului stat. Edificator in acest sens este comunicarea politica, prin diplomatie, pe care o face Organizatia pentru eliberarea Palestinei sau altele care ii reprezinta pe kurzi, ceceni, uigurii din China, etc.

Din perspectiva intelegerii diplomatiei ca o forma a comunicarii politice in mediul international contemporan putem considera ca aceasta este "un proces continuu prin care actorii isi transmit reciproc mesaje care au atasat un anume inteles" Acest mesaj poate fi transmis/receptat verbal sau nonverbal. Comunicarea non-verbala sau cea ce specialistii numesc limbajul corpului are o la fel de mare importanta si in comunicarea diplomatica si uneori spune mai mult decit un mesaj scris care se supune "canoanelor" impuse de eticheta diplomatica. Fostul ambasador roman la Moscova din ultimii ani ai imperiului sovietic Vasile Sandru, a relatat un episod care se poate incadra in comunicarea nonverbala. Acesta s-a intimplat cu prilejul unor discutii purtate intre delegatiile economice ale Romaniei si URSS-ului in cadrul CAER. Mandatul delegatiei romane nu numai ca era foarte restrictiv in negocieri dar se incadra si in ceea ce s-ar putea numi diplomatia unei mari puteri ceea ce a surprins delegatia sovietica. Printr-o incalcare a regulilor de protocol diplomatic delegatia sovitica a aratat partii romane cu un mesaj non-verbal locul si rolul pe care statul roman il avea, in viziunea sovieticilor in ansamblul tarilor socialiste. Cind celor doua delegatii angajate in negocieri li s-a adus cafeaua, partii romane i-a fost servita in cesti care erau, ca marime, de doua ori mai mici decit cele ale negociatorilor sovietici.

In comunicarea diplomatica trebuie sa se tina seama si de alt factor si anume de faptul ca de cele mai multe ori mesajele transmise contin semnale care transced intelegerii limbajului comun. Istoricul Florin Constantiniu analizind relatiile dintre Germania nazista si Uniunea Sovietica, intr-o perioada de relativa tensiune diplomatica si in care avea loc un adevarat razboi propagandistic, ajunge la concluzia ca Hitler si Stalin au realizat o adevarata arta a transmiterii de semnale care a prefatat intelegerea, parafata prin Pactul Ribbentrop-Molotov, din vara anului 1939. Pentru ca nu au fost luate in calculul diplomatic semnalele care au fost transmise anterior semnarii pactului, intre Berlin si Moscova, majoritatea cancelariilor marilor puteri europene au fost surprinse prin rapiditatea cu care acesta s-a realizat.

Din aceasta perspectiva se apreciaza ca diplomatii nu trebuie sa fie doar foarte buni cunoscatori ai mediului international contemporan, al intereselor ce caracterizeaza la un moment dat actorii, implicati in diferite evenimente internationale, ci sa fie si foarte buni semioticeni, sau fini hermenuticieni.[10] "Hermeneutica , afirma Jurgen Habermas, priveste limba, asa spunind , la lucru, adica in felul in care este folosita de participanti in scopul de a ajunge la o intelegere comuna asupra unui lucru sau la o parere comuna" . Aceasta intelegere a rolului jucat de hermeneutica in procesul comunicarii diplomatice poate fi esential in obtinerea scopurilor urmarite de catre state in mediul international contemporan.

Comunicarea diplomatica astazi se gaseste si sub o dubla presiune: cea a opiniei publice din societatea contemporana si cea a interesului/ratiunii de stat. Pe de o parte aceasta impune diplomatiei o cit mai mare transparenta a actului de comunicare si deci acces la continutul mesajelor care o insotesc, iar pe de alta, nevoia de confidentialitate impusa de pastrarea secretelor de stat. Karl W. Deutsch observa ca "dintotdeauna diplomatia deschisa s-a imbinat cu diplomatia secreta". Adesea trimisii diplomatici aveau de transmis atit un mesaj public cit si unul confidential (External Involvement in Internal War) . Dar, dincolo de mesajele confidentiale, diplomatii au un rol activ in convorbirile diplomatice, in cursul carora "argumentele specifice" (in multe cazuri, confidentiale) au avut si continua sa aiba un rol important in sugerarea solutiilor dar si in convenirea acestor solutii cu partenerul sau partenerii diplomatici.

Transformarile care au avut loc in mediul international contemporan sub impactul globalizarii nu aveu cum sa nu influienteze comunicarea politica si diplomatia ca principal vector de realizare a sa, asa cum, dealtfel, s-a inimplat secole de-a rindul. Multiplicarea actorilor nonclasici, disparitia liniei de despartire dintre politica interna si cea externa a statelor, multiplicarea canalelor de comunicare dar mai ales performanta lor si capacitatea de a "tranversa" granitele politice fara "aprobarea" guvernelor a condus la aparitia a ceea ce specialistii au numit public diplomacy. Regulile de comunicare in acest gen de diplomatie nu se mai incadreaza in canoanele clasice[14]. Astazi pe scena internationala interactioneaza peste "capul guvernului" aproximativ 20 000 de organizatii transnationale nonguvernamentale din care apropape 90% au aparut in ultimii douazeci de ani. Comunicarea ce se desfasoara intre acesti actori ai mediului international vizeaza probleme de interes major pentru cetateanul oricarui stat de pe planeta: drepturile omului; protejarea mediului inconjurator; libertatea cuvintului si a presei,etc,

Modernizarea mijloacelor de comunicare sub aspect tehnologic a produs mutatii si in ceea ce priveste realizarea comunicarii diplomatice. Internetul, de exemplu, va face ca multe din etapele diplomatiei clasice sa dispara si va spori si eficienta comunicarii. Prin acest sistem puterea informtiei este distribuita. In comparatie cu posturile de radio si de televiziune cu presa scrisa care sint controlate de proprietari, internetul creaza o comunicare directa nelimitata:[15] om cu om (prin e-mail); unul cu mai multi(prin homepage); mai multi cu unl(prin transmisie electronica), si, probabil cel mai important, mai multi cu mai multi(on line chat room). Ministrii cabinetelor din diferite tari vor putea accesa o pagina web si vor intra rapid in legatura cu un omolog aflat pe oricare din meridianele globului. Shaun Riordan apreciaza ca "un minister bine echipat, cu internet si tehnici de modulare, la care se adauga vizite periodice, pare a fi mai eficient si ieftin decit informarea politica traditionala" . Atrage atentia, insa, ca nu trebuie exagerat acest aspect deoarece toate aceste achizitii de tehnologie moderna "nu pot inlocui definitiv contactul personal si indelungata cultivare a relatiilor politice si guvernamentale.

Actorii clasici ai scenei internationale au dezvoltat de-a lungul timpului o comunicare/dialog care, in mare parte, este de tipul "stimul-reactie". Din aceasta perspectiva comunicarea poate imbraca doua forme: directa si indirecta. Comunicarea directa se realizaza prin formele institutionalizate ale statelor sau actorilor nonclasici si acopera toate domeniile de interes de la politic la economic, de la cultura la sport si arta. Cel mai adesea aceata forma de comunicare imbraca "haina" negocierilor bi sau multilaterale. Este forma de comunicare cel mai des utilizata de reprezentantii actorului clasic fie ca este vorba de sefi de state si de guverne fie ca se realizeaza prin intermediul institutiilor specializate - ministerele afacerilor de externe sau ale altor institutii cu atributii in domeniul politicii externe cum ar fi cel al apararii, dar si altele specifice fiecariu stat in parte.

Comunicarea indirecta apare frecvent prin discursul politic al sefilor de stat si de guverne, ale diplomatilor cu rang superior sau, mai nou, prin "produsele" de PR ce functioneaza in cadrul acestor institutii cu atributii in politica externa. Acest tip de comunicare apare frecvent si prin intermediul mass media. De multe ori in situatii de criza si conflict mijloacele de informare in masa sint primele care informeaza opinia publica nu numai despre ceea ce se intimpla dar si despre "pozitia" pe care diferiti actori o au fata de evenimente. Predominanta acestui tip de comunicare a devenit atit de evidenta in conflictele din ultimul deceniu al veacului trecut incit specialistii in domeniu vorbesc tot mai des de un asa zis efect CNN . Acesta a pus sub semnul intrebarii canalele traditionale de comunicare dintre actorii mediului international. Rapiditatea cu care era prezentat evenimentul legat de evolutiile crizei a determinat, de multe ori chiar pe sefii de stat si de guverne ca mai intii sa se "pronunte" in legatura cu acel eveniment si apoi sa se consulte cu alti actori angajati in gestionarea crizei. Acest aspect a aparut in cazul primului conflict din Golf dar si in criza din fostul spatiu Iugoslav care s-a derulat pe parcursul a mai multor ani cu intensitati si desfasurari imprevizibile.

Aceasta forma de comunicare indirecta tinde sa se generalizeze sub impactul globalizarii mass media si am putea avea convingerea ca lumea din mediul international global este mai bine informata si are cunottinta de ceea ce se intimpla in acest mediu "in timp real". Profesorul si renumitul politolog de la Harvard University, Giovanni Sartori crede ca predominanta mijloacelor mass media si in special a televiziunii in societatea internationala contemporana nu inseamna mai multa comunicare si mai ales mai multa informatie. Desi se spune ca traim intr-un sat global si ca expresia globalizarii ar fi poate cel mai bine acoperita de mass media Sartori considera ca din acest punct de vedere "satul este global doar pe jumatate si deci nu e deloc global. Telecamera intra cu usurinta si in mod liber in tarile libere; ea intra putin si cu precautie in tarile periculoase; si nu intra defel in tarile lipsite de libertate."[19]

Din aceasta perspectiva informarea este partiala si pentru multi tele-consumatori de stiri din mediul international o serie de evenimente tragice ce s-au derulat pe diferite spatii din Africa neagra sau Asia pentru ca nu au putu fi "vazute" de tele-camera nu exista. Politologul italian considera ca acest fapt nu este imputabil televiziunii dar considera ca trebuie sa i se impute dublul standard in perceperea faptelor si proceselor care au loc im mediul international si astfel poate deveni injusta si deformanta. Sartori a ilustrat acest lucru prin analiza facuta discursului televizat pe marginea evolutiilor din mediul international a unui candidat la presedintia SUA din campania electorala din 1988, reverendul Jessie Jackson. Pentru acesta "Africa de Sud era in acea perioada un stat terorist; dar nu erau astfel, sau cel putin Jackson nu o spunea, Libia, Iran si Siria, tari interzise televiziunii. Israelul nu a sfirsit pe lista neagra asemeni Africii de Sud numai fiindca era protejat de comunitatile evreiesti din Statele Unite si din lume."

Informarea corecta a publicului/receptorului in acest tip de comunicare tine si de capacitatea lui de a "filtra" informatiile primite insa posibilitatea de a o face este foarte redusa. In aceste conditii este necesara o analiza atenta a conditiilor in care s-au produs informatiile/ discursurile/ relatarile, deoarece de cele mai multe ori ele sunt destinate unui auditoriu-tinta ce trebuie convins si caruia trebuie sa i se argumenteze ceva. Istoria consemneaza o multime de exemple in acest sens . In dimineata zilei de 1 septembrie 1939, Hitler anunta printr-o proclamatie poporul german ca "Statul polon a refuzat o lichidare pasnica a diferendelor, pe care am dorit-o, si a facut apel la arme. Germanii din Polonia sunt persecutati cu sangeroasa teroare si alungati de la casele lor. O serie de violari ale frontierei, de nesuportat pentru o mare putere, dovedesc ca Polonia nu mai este dispusa sa respecte frontiera Reichului . Toata presa scrisa si vorbita din Germania a reluat aceasta tema.

Opinia publica germana n-avea de unde sa cunoasca faptul ca incidentele de la granita polono-germana au fost fabricate de serviciile secrete ale celui de-al Treilea Reich. Perceptia asupra asa-ziselor incidente nu avea cum sa fie corecta pentru cetateanul german de rand. Iata perceptia diplomatului roman Raoul Bossy despre evenimente: "1 septembrie. Izbucnirea razboiului germano-polon. Fara declaratie de razboi, Germania a atacat Polonia, bombardand Varsovia, Cracovia si alte centre. Racnetele lui Hitler se aud la radio. Mobilizare generala in Franta si Anglia"

Interesante sunt perceptiile in "lagarul socialist" si in lumea libera asupra evenimentelor de la Budapesta, din toamna anului 1956. Biroul Politic al C.C. al P.M.R., din 24 octombrie 1956 a hotarat sa cenzureze "intreaga corespondenta care vine din R.P.U. sau pleaca in R.P.U., retinandu-se corespondenta suspecta" . In aceste conditii, presa de partid din Romania informa opinia publica despre "aventura contrarevolutionara a unor bande care au dezlantuit un atac armat impotriva puterii populare din Ungaria"

Conducerea partidului comunist din Iugoslavia avea o cu totul alta perceptie asupra evenimentelor din Budapesta. Intr-o scrisoare din ianuarie 1957, a C.C. al U.C.I., adresata C.C. al P.C.U.S., se arata: "Consideram ca un mare numar de comunisti care il sprijina pe Nagy se situeaza sincer pe pozitiile luptei pentru socialism, ca intre ei sunt si oameni care si-au inchinat intreaga viata luptei pentru comunism. Acestor oameni, fie ca au savarsit chiar greseli, trebuie sa li se dea ajutor si trebuie sa li se dea posibilitatea de a lupta cinstit pe viitor pentru binele poporului lor, pentru cauza socialismului. Este usor sa-i lipesti unui om eticheta de tradator revizionist, cirac constient sau inconstient al reactiunii"

Filtrarea informatiilor prin prisma intereselor pe care actorii le au intr-o zona sau alta de criza face posibila aparitia distorsiunilor si confuziilor in acest tip de comunicare. Se realizeaza, in aceste conditii, posibilitatea ca actorii implicati intr-o criza sa poata sa-si justifice actiunile intr-o situatie anume fata de partenerii lor, dar nu se realizeaza o cunoastere a realitatii pentru ca, in acest caz, insasi perceptia are un grad foarte scazut de adecvare in raport cu realitatea geopolitica[27].

Dupa scopuri si interesele pe care actorii le urmaresc in procesul de comunicare aceasta poate imbraca aspecte diferite: propaganda; manipularea; dezinformarea; inselarea etc. Sunt forme de comunicare care au coexistat cu alte tipuri de comunicare mai ales pe timpul crizelor si conflicteleor. La inceputul secolului al XX-lea aceste forme de comunicare erau promovate cu precadere de actorul clasic. Astazi ele sunt folosite si de actorii nonclasici cum ar fi de exemplu organizatiile religioase, ONG-urile, organizatiile teroriste, etc. Acest tipuri de comunicare se desfasoara intotdeauna unidirectional de la actorul emitator catre actorul receptor prin cele mai diverse si credibile mijloace de informare. Mesajele sint adresate, cu precadere, unor publicuri-tinta cu grija alese. Se observa in ultimul timp ca sub impactul globalizarii media "aria" acestor publicuri-tinta se mareste tinzind sa cuprinda ceea ce noi indeobste numim opinia publica internationala. Astazi, aproape in totalitate, reprezentarile si perceptiile pe care le are opinia publica despre evolutiile geopolitice sint produse ale comunicarii mediatice . Institutiile media sunt angajate in producerea, reproducerea si distribuirea informatiei si a cunoasterii in sensul cel mai larg al seturilor de simboluri care isi gasesc referinta in experienta vietii sociale

Informatia si cunoasterea mediatizata modeleaza perceptiile oamenilor despre lumea inconjuratoare, implicit si despre evolutiile geopolitice dintr-o regiune sau alta a lumii. Contribuie la intelegerea de catre acestia a transformarilor petrecute in mediul international si le modeleaza astfel atitudinea si convingerile. Din pacate nu intotdeauna aceste convingeri si comportamente obtinute prin aceste tipuri de comunicare au tangenta cu realitatea dintr-o zona sau alta a vitii internationale contemporane. Este foarte dificil astazi pentru consumatorul de informatie sa distinga intre realitatea mediatica si realitatea politica sau militara concreta.

Acest lucru este edificator daca analizam tipul de comunicare dintre organizatia terorista Al-Queda si SUA in confruntarea directa declansata in septembrie 2001. Comunicarea a avut si o prelungire in spatiul simbolic prin mass-media care nu a putut fi transmisa de televiziune sau alt mijloc de informare in masa. Este greu de acceptat ca lovind in "Gemeni" si cladirea Pentagonului teroristii au dorit sa produca daune economiei americane si sa distruga centrul de comanda si control al armatei SUA. Au lovit in doua importante simboluri ale lumii libere producind un eveniment care a tinut in "sah" media internationala si prin acestea opinia publica. Centrul de greutate al confruntarii a fost plasat nu in spatiul fizico-geografic ci in cel virtual, mediatic urmarind un scop strategic bine definit si anume comunicarea unui mesaj catre opinia publica in general si cea din lumea araba in special. Esenta mesajului era ca mitul american al protectiei totale a societatii fata de riscurile si amenintarile dim mediul international poate fi "demolat".

Cimpul reprezentarilor sociale la nivelul opinie publice americane, si numai, cu privire la securitatea individuala si colectiva, la drepturile si libertatile democratice a suferit modificari de substanta. Cu alte cuvinte spatiul confruntarii s-a mutat in planul comunicarii simbolice si imagologice. Acest aspect i-a determinat pe unii analisti sa afirme ca de fapt criza nici "nu exista in lumea reala ci numai in discurs. Ea prinde viata numai dupa ce a fost descrisa in cuvinte. O anumita situatie devine o sitatie de criza doar dupa ce a fost etichetata astfel, iar aceasta etichetare este facuta de mass media" . Peter Bruck si Timothy Luke in analiza evenimentelor geopolitice si geostrategice din lumea contemporana iau ca paradigma aceasta ipoteza de lucru. Cel din urma referindu-se la raportul dintre impactul mediatic si cel al consecintelor in cimpul realitatii fizico-geografice al atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 afirma ca daca media va repeta destul de suficent ca acestea au marcat istoria contemporana a lumii atunci trebuie sa le privim ca atare

Crizele si conflictele care au aparut in sistemul relatiilor internationale dupa incheierea razboiului rece, rivalitatile geopolitice manifeste, mai ales, in regiunile bogate in petrol si resurse alimentare/apa, au fost puternic influientate in desfasurarea lor de aceste tipuri de comunicare desfasurate si prin mass media. Rolul propagandei in criza din Gloful Persic ,de exemplu, a generat o dezbatere aprinsa[35]. Au fost destui analisti care au acuzat media occidentale ca au exagerat forta militara a Iraqului si de aici au creat o amenintare la adresa securitatii care practic, asa cum s-a vazut, nu a existat.

Specialistii au apreciat ca acest lucru a fost posibil si datorita aparitiei in procesul de comunicare in mediul international a ceea ce specialistii au numit "efectulul CNN" . Rolului jucat de presa scrisa si audio vizuala in propaganda pe care adversarii au desfasurat-o in primul razboi din Golf a fost indiscutabil. S-a constatat ca prezenta in spatiul confruntarii a mass media, in special a televiziunii, care transmit live modifica considerabil desfasurarea evenimentelor si comportamentul actorilor in relatiile internationale.

In opinia unor specialisti, utilizarea unor astfel de forme de comuniare este specifica marilor actori cu interese globale si vizeaza societatile in tranzitie. Acestea sint vulnerabile datorita unei culturi politice si civice precare sau in curs de formare. In societatile din fostul spatiu sovietic sau iugoslav, Rwanda, Somalia, nu de putine ori media au fost generatoare de conflicte si au indus tensiuni suplimentare prin partizanatul cu care prezentau "evenimentele" politice sau prin demonizarea adversarului

Media ca instrumente dar si ca vectori de transport la tinta a informatiei se transforma in cazul propagandei, al dezinformarii, al asa zisei public diplomacy din martor al evenimentelor in actor si catalizator al acestora in sensul dorit de proprietarii trusturilor si agentiilor de presa sau pentru a-si mari audienta. In acest mod apare situatia cind unii ameni politici sint nevoiti sa ia decizii sub presiunea imaginilor transmise pe canalele de televiziune, fara a dispune si de alte informatii din cimpul confruntational. Acest lucru ne conduce la intrebarea daca odata cu aparitia spatiului mediatic in cimpul geopolitic nu avem de-a face cu modificarea esentiala a ecuatiei geopolitice? Clasic rivalitatile geopolitice erau de forma A-B. Prezenta media in cimpul geopolitic face ca intre A si B sa apara un actor AB/media care sa influienteze rezultatul disputelelor.

Analistul militar si politic Richard Ek , crede ca aparitia noilor tehnologii in cimpul confrunational si folosirea lor pe scara larga prin propaganda si operatii de dezinformare a schimbat nu numai fizionomia razboiului ci si a mediului international insesi. Media a condus la aparitia unei noi dimensiuni a acestuia pe care specialistii au denumit-o "popular geopolitics" care se deosebeste de geopolitica practica produs al institutelor de cercetare si analiza dar si de cea academica Este foarte apropiata de ceea ce este cartografia de propaganda geopolitica. Prin acest tip de geopolitica actorii mediului internasional nu isi comunica "realitati" ci interese, nu informeaza ci polarizeaza opinii, si convingeri pentru a obtine comportamentele dorite din partea publicului-tinta. Spatiul mediatic in comunicarea care foloseste ca vector cartografia de propaganda geopolitica nu se suprapune niciodata cu cel real. Va fi compus/recompus, in functie de asteptarile opiniei publice si al interselor actorilor implicati in disputa.

In acest spatiu particularizat apare un tip aparte de razboi, pe care specialistii l-au numit mediatic/imagologic . Dezinformarea, manipularea si intoxicarea adversarului/competitorului din cimpul geopolitic sint considerate noi mijloace si tehnici de lupta . Din aceasta perspectiva putem spune ca aceasta forme de comunicare prezente in actualul mediu international sint nu numai contraproductive pentru "consumatorul" de informatie care doreste sa se informeze, sa afle ce se intimpla intr-o parte sau alta alunii dar au si efecte perverse de nedorit.

In aceste tipuri de comunicare intre actorii mediului international vor aparea cel putin doua cimpuri comunicationale. In primul rind va exista un cimp al comunicarii reale care nu este afectat de distorsionarea informatiilor sub impactul propagandei, manipularii sau al dezinformarii deoarece actorii au surse specializate de informare, cum ar fi servicile secrete si isi iau masuri speciale de protectie prin instututii specializate de genul celor care functioneaza in armatele moderne. In al doilea rind va coexista un cimp al reprezentarilor mediatice rezultat al manilpularii informatiei reale. Evolutiile geopolitice din fosta Iugoslavie, Orientul Mijlociu sau Asia Centrala si Caucaz confirma, in opinia noastra, aceate ipoteze. In disputele dintre Belgrad si republicile secesioniste, de exemplu, a intervenit un actor insolit: Compania de relatii publice Rudder &Finn. Aceasta prin clisee mediatice lansate in mass media internationale au demonizat conducerea politica a Serbiei cu rezultate notabile in opinia publica internationale dar chiar si in mediile politice . Prin intermediul trustului cinematografic a magnatului Rupert Murdoch Twentieth Century Fox Pictures, opinia publica americana a consumat o varianta a crizei bosniace diferita de cea oferita de compania de relatii publice Rudder &Finn pe care analistul Gearoid O'Tuathail o defineste drept "film de propaganda".

Sociologul George Gerbner a cercetat efectele si consecintele promovarii violentei prin mass-media si a ajuns la concluzia ca este in curs de aparitie a unei "noi retele imperiale" acea a violentei si terorii mediatice . Din aceasta perspectiva putem aprecia faptul ca spatiul mediatic in cazul unei confruntari majore de interese poate sa devina o "creatie" a jurnalistului angajat si nu observator cum este,de pilda, in interiorul unei societati democratice. Comentind ceea ce se intimpla in cel de-al doilea razboi din Iraq jurnalistul american Arthur Bruzzone scria ca transmitind in direct razboiul "privitorul" din fata tv-ului si soldatul de pe cimpul de lupta intra in aceesi dimensiune spatiala - razboiul, numai ca in timp ce militarul se circumscrie realitatii concrete iar "privitorul" realitatii mediatice Din interese strategice si experienta ultimilor conflicte confirma acest fapt aproape niciodata cele doua tipuri de realitate nu se suprapun. Uneori realitatea mediatica a cimpului de lupta este prelungita dincolo de realitatea concreta pentru a insela si produce confuzii in "mintea" adversarului.

Cel de-al doilea razboi din Iraq a ilustrat poate cel mai concludent rolul mass media ca actori de tip AB in disputa geopolitica asupra Orientului Mijlociu. In cimpul geopolitic al disputei de interse pe timpul acestui conflict propaganda ca suport a comunicarii indirecte a actorilor implicati in conflict a creionat trei spatii mediatice distincte: anglo-american; arab si vest-european . Fiecare a avut propria imagine despre desfasurarea evenimentelor functie de interesele pe care le apara dar si de carcateristicile si dorintele consumatorului de informatie-opinia publica proprie au fost,daca luam in calcul acesti actori media, cel putin trei spatii mediatice care au cautat sa ne formeze atitudinea si comportamentul fata de evenimentele din Golf.

Pe linga aceste forme de comunicare in mediul international intilnim multe altele care tin de domeniul economic de la afacerile comerciale sau financiare la cele productie dar si unele care vizeaza multiculturalismul si colaborarea in domeniul culturii si artelor sau al sportului. Nu ne propunem sa le analizam desi conflictele si razboaiele se produc ti aceste spatii cu aceasi intensitate chiar daca ele nu sint letale