Thomas Bennet

Thomas Bennet      

Thomas Bennet s-a nascut in Cambridge si tot acolo si-a obtinut masteratul. Cu cit mai mult crestea in cunoasterea lui Dumnezeu si a Cuvantului Sau sfant, cu atat mai mult detesta starea corupta a religiei din vremea sa, pana cand nadajduind sa poata trai cu o mai mare libertate a constiintei, a parasit universitatea si s-a mutat la Exeter, in anul 1524, devenind invatator.      

Bennet a fost un om linistit si cea mai mare placere a lui era sa asculte predicile. In timpul sau liber el obisnuia sa studieze Scriptura de unul singur si nu isi impartasea parerile cu nimeni pana cand nu era sigur ca si ei simteau asemenea lui. Dar fiecare pom si fiecare planta isi are vremea pentru a rodi; tot asa si Bennet.      

Vazand ca slava lui Dumnezeu este batjocorita, religia idolatra este in floare si puterea Papei este proslavita, s-a hotarat sa nu mai taca, chiar daca stia ca va fi pedepsit. In luna octombrie a afisat pe usa catedralei un sul de hartie care spunea ca "Papa este anticristul si noi trebuie sa ne inchinam la Dumnezeu si nu la sfinti."      

Imediat ce mesajul a fost gasit, autoritatile au incercat sa-l gaseasca pe ereticul care l-a afisat. Bennet si-a continuat linistit viata, mergand la serviciile de inchinare si invatandu-si studentii in timp ce Biserica si autoritatile laice il cautau pe vinovat. Dar Bennet era un om atat de linistit si de credincios incat nimeni nu s-ar fi gandit ca el sa faca un lucru atat de indraznet si de primejdios.      

Dupa un timp, deoarece cautarile nu au dat rezultate si ereticul nu a fost gasit, Biserica a hotarat sa blesteme in mod public pe vinovat sau pe vinovata, cu cartea, clopotul si lumanarea - lucru considerat in acele zile ca cel mai crunt blestem posibil. Bennet sedea in adunare cand s-a auzit excomunicat, dat pe mana diavolului si lipsit de beneficiul iertarii pacatelor sale de catre Biserica. Au fost invocate toate puterile Bisericii corupte impotriva sa: sfintii, Papa, calugarii - toate acestea fiind lucruri pe care Bennet le considera oricum ca fiind lipsite de vreo valoare.      

Adunarea statea tacuta, impresionata de aceasta revarsare a maniei Bisericii si nadajduind ca nimeni sa nu fie atins de ea din greseala, cand Bennet dintr-o data a inceput sa rada. Odata pornit sa rada, se parea ca nu se mai poate opri si a fost prins ca fiind ereticul pe care Biserica il condamna atat de teatral. Cand prietenii sai l-au intrebat mai tarziu de ce s-a tradat pe sine izbucnind in ras in biserica, Bennet le-a raspuns "Cine s-ar fi putut abtine sa nu rada vazandu-le vanitatea si farsele?"       

Cand a fost judecat, a marturisit "Eu sunt cel care a afisat sulul si as face-o din nou fiindca ceea ce am scris este adevarat."      

Cand a fost executat, Bennet i-a indemnat pe oameni sa se inchine la adevaratul Dumnezeu si sa Il cunoasca, uitand fanteziile si imaginatia Bisericii. Cei mai multi dintre oamenii care au fost de fata, inclusiv scribul care i-a scris condamnarea la moarte, au fost convinsi ca Bennet a fost un om bun si un slujitor al lui Dumnezeu.