Carl Maria von Weber (1786-1826)

Carl Maria von Weber (1786-1826)

Unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai Romantismului timpuriu, adevarata punte de legatura cu Clasicismul, CARL MARIA FRIEDRICH ERNST, FREIHERR (baron) VON WEBER s-a nascut la 18 Noiembrie 1786 la Eutin, Holstein (Germania). Compozitor si dirijor de opera remarcabil, Weber a fost creatorul Operei romantice germane mai ales prin cea mai populara lucrare a sa : opera Der Freischtz.

Weber s-a nascut intr-o familie de artisti. Tatal sau, Franz Anton, care se pare ca a adaugat numelui familiei particula nobiliara von (la care nu avea, de fapt, nici un drept), era un muzician si un aventurier care fondase o mica companie teatrala ambulanta. Mama tanarului Weber, Genovefa, era cantareata, iar unchii, matusile si fratii erau toti implicati intr-un fel sau altul in activitati muzicale sau de scena.

Carl Maria a fost un copil bolnavicios, avand si un defect din nastere la sold, fapt ce l-a facut sa schioapete toata viata. Cand a inceput sa manifeste semne timpurii de talent muzical, ambitiosul sau tata l-a trimis imediat sa studieze cu diversi profesori gasiti prin orasele pe care le vizitau cu trupa de teatru, in speranta ca baiatul s-ar fi putut dovedi un nou copil-minune precum contemporanul sau, Mozart, obsesie inca proaspata in toate saloanele europene. Intre acesti profesori s-a numarat si Michael Haydn, fratele mai tanar al celebrului Franz Joseph Haydn,. Sub indrumarea acestuia, Weber compune si publica primul sau opus (Sase fughete pentru pian op.1 ). Avea 12 ani.

La Mnchen, unde familia a poposit ceva mai mult, Weber va invata arta litografiei sub indrumarea inventatorului ei, Aloys Senefelder. Planul era ca familia sa puna pe picioare un atelier de litografie pentru a propaga lucrarile tanarului compozitor, plan esuat lamentabil, putin mai tarziu, la Freiburg. Intre timp, Carl Maria compusese deja prima sa opera Das Waldmdchen (Fata padurii), a carei partitura se pastreaza doar partial. Pusa in scena la Freiburg in 1800 (Weber avea 14 ani!!) opera a fost un esec. Peste trei ani, urmatoarea sa opera (care se pastreaza integral) Peter Shmoll und seine Nachbarn (Peter Schmoll si vecinii sai) avea sa fie de asemenea un esec, de data aceasta, insa, la Augsburg. Viata nu se arata prea amabila cu tanarul Weber si necazurile de-abia incepeau!

Muzicianul in devenire isi relua, deci, studiile sub indrumarea influentului abate Vogler prin care reusi sa obtina un post de director muzical la Breslau (astazi, Wroclaw, Polonia) unde totala sa lipsa de experienta l-a impiedicat sa implementeze reformele de care era nevoie si sa faca fata solicitarilor manageriale specifice. Colac peste pupaza, tanarul director sufera un accident aproape fatal, band din greseala un acid pentru gravura, accident ce avea sa-i altereze grav vocea pentru totdeauna !!! Weber este fortat sa demisioneze , dar salvarea apare aproape ca prin minune sub forma unei noi numiri ca director muzical al Ducelui Eugen de Wrtemberg pentru a carui orchestra a si compus doua simfonii.

Este momentul sa lamurim putin rolul curtilor princiare si nobiliare in dezvoltarea artelor de-a lungul a peste o mie cinci sute de ani.

Ceea ce astazi s-ar numi 'sponsorat' a fost asigurat de-a lungul vremii de doua institutii majore: biserica si nobilimea. Pe langa acestea s-au dezvoltat toti marii artisti, ele fiind singurele capabile - din punct de vedere financiar - sa intretina si sa comande opere de arta. Intrucat notiunea de Stat sau de Companii private era inexistenta, marile capodopere ale umanitatii au fost create sub obladuirea sau, de cele mai multe ori, la comanda regilor, baronilor, ducilor sau papilor si episcopilor ce legau continentul European cu nevazutele fire ale unei puteri absolute. Astfel se face ca mai toate numele sonore de artisti sunt legate de puternicii vremii, iar rezultatul - de neconceput, la acea vreme - a fost ca cei dintai le-au asigurat supravietuirea istorica celor din urma!

Iata-l, deci, pe Carl Maria von Weber director muzical al Ducelui Eugen de Wrtemberg si putin dupa aceea secretar al curtii Regelui Frederik I de Wrtemberg. Viata parea ca incepe sa se coloreze in roz, drept pentru care nabadaiosul Carl se apuca sa faca cheltuieli nebunesti si sa se lase dus de valurile dulci ale unei vieti fara griji. Numai ca datoriile acumulate si viata sa destul de deochiata i-au atras mania Regelui care, dupa ce-l arunca in inchisoarea datornicilor, il alunga de la curtea sa! Raman din aceste vremuri agitate opera sa Silvana, lieduri si piese pentru pian.

Impreuna cu tatal sau, Weber fuge la Mannheim unde, dupa propriile-i cuvinte 'm-am nascut a doua oara'. La Mannheim isi face loc intr-un influent cerc de artisti pe care si-i apropie, fiind de asemenea apreciat ca pianist redutabil si stralucit teoretician al noii miscari romantice, pe cale de a se naste. Drumurile il duc apoi la Darmstadt unde il intalneste din nou pe abatele Vogler si pe cunoscutul (la acea vreme) compozitor german de opera Giacomo Meyerbeer . Din aceasta perioada ne-au ramas Concertul pentru pian nr.1 si incantatoarea opera intr-un act Abu Hassan.

Dezamagit de esecul gasirii unui post la Darmstadt, Weber se indreapta spre Mnchen. Desi este tracasat de griji si de drumuri, compune si scrie cu pasiune. Astfel, alaturi de Concertele pentru clarinet , publica un numar considerabil de articole de critica muzicala - extrem de acide, -poezii si exegeze in care sustine fara echivoc idealurile Romantismului ca o arta in care Sentimentul domneste asupra Formei, iar Sufletul asupra Ratiunii.

Dupa o scurta perioada petrecuta la Berlin, unde compune cantece si coruri pline de efervescenta patriotica a zilei - efervescenta declansata de epopeea napoleoneana si care va culmina mai tarziu cu miscarile revolutionare ce vor zgudui intreaga Europa in 1848-1849 - Weber este numit dirijor la opera din Praga. In sfarsit , se afla intr-o pozitie de unde putea sa-si puna in practica ideile ! Repertoriul ales arata preocuparea sa de a promova idealurile romantismului, iar felul in care isi alege instrumentistii si cantaretii dovedeste preocuparea sa pentru a crea un ansamblu cat mai omogen, idee moderna si benefica la acea data, cand marile ansambluri (orchestre , coruri etc) erau mai mult o 'colectie' de virtuozi. Inca o data, Weber se dovedeste un muzician de exceptie si unul dintre cei mai mari orchestratori* ai veacului al nouasprezecelea. Mai mult decat atat, noul dirijor introduce obiceiul de a publica in programul de sala articole explicative despre piesele din concert, urmarind prin aceasta crearea unui auditoriu constient si informat.

Dar.

Ca intotdeauna, rezistenta la nou se face resimtita. Noua viziune si energia debordanta a tanarului dirijor, energie care obliga intreg personalul operei sa depuna eforturi mult mai mari decat cele cu care fusesera obisnuiti, creeaza animozitati din ce in ce mai mari la care se adauga o 'dragoste cu nabadai' destul de complicata si se pare, scandaloasa, astfel incat Weber este fortat sa-si dea demisia in 1816, dupa doar trei ani de la numirea sa in functie. Din fericire, la acea data, reputatia sa ca muzician de exceptie era recunoscuta in mai toate centrele muzicale europene, astfel incat nu-i va fi greu de loc ca in anul urmator (1817) sa obtina numirea sa ca director al operei din Dresda. Este un an plin de satisfactii, care culmineaza prin casatoria sa cu una din fostele sale colaboratoare, cantareata Caroline Brandt.

Casatoria a fost un succes. Eliberat, astfel, de grijile sentimentale, Weber se angajeaza intr-o uriasa munca de reformare si re-ordonare a institutiei careia ii era director. Nici un detaliu nu era lasat la o parte, totul trecea prin mainile sale: repertoriul stagiunii, angajarile, distributiile, pana si decorurile, costumele si luminile! Toate acestea in afara atributiilor ce-i erau adresate direct, ca prim dirijor al operei. Weber depasea cu mult rutina unei repetitii obisnuite. El lucra cot la cot cu fiecare cantaret sau solist al unei noi montari pentru a fi sigur ca acesta intelege fiecare cuvant si - mai ales - intriga intregii opere

Ca un facut, munca sa era iarasi ingreunata de faptul ca Dresda era un oras conservator, mai conservator inca decat Praga, avand si un reputat teatru de opera italiana care reprezenta un rival de temut si permanent. Desi imensa sa activitate artistica si organizatorica il facusera 'profetul noii opere germane', ea l-a impiedicat pe Weber sa-si scrie propriile opere, situatie dramatica cu atata mai mult cu cat timpul nu mai era de partea sa: tuberculoza contactata cu cativa ani mai devreme avansa implacabil. Cu toate acestea, Carl Maria compune cateva lucrari printre care si faimoasele Invitatie la vals si Konzerstuck (Studiu de concert) op.79 pentru pian si orchestra. Si tot in Dresda Weber incepe lucrul la opera care avea sa faca din el cel mai popular compozitor de opera german si avea sa-l aseze definitiv in galeria 'nemuritorilor' : Der Freischutz.

Asa cum am spus, aceasta opera avea sa-i aduca un succes instantaneu, fiind aplaudata in picioare, minute in sir la premiera berlineza din 1821 de un public in delir. Weber devine instantaneu eroul zilei, compozitorul national al Germaniei! Libretul operei, inspirat din folclor, este povestea unui barbat care isi vinde sufletul Diavolului in schimbul unor gloante magice in speranta ca acestea il vor ajuta sa castige un concurs de tragere la tinta si odata cu el, mana femeii iubite. Pentru prima oara se prezentau pe scena lucruri dragi si familiare oricarui german: viata simpla de la tara plina de umorul sau direct si cateodata 'necioplit', dar si de sentimente curate si pure ; padurea din jur, mareata si in acelasi timp adapostind tot felul de creaturi si fapte supranaturale . Mai presus de orice, insa, personajele operei ( vanatorii cei veseli, fetele frumoase, eroul cel curajos, printul stapanitor) combinate cu o muzica absolut fermecatoare, au facut ca aceasta lucrare sa devina o oglinda in care fiecare german se putea regasi. Cu Der Freischutz Weber a eliberat opera germana de sub influentele franceze si italiane ,iar prin noile orchestratii si prin alegerea unui subiect continand elemente supranaturale a pus fundatiile noului gen de opera care avea sa atinga inaltimi ametitoare prin cei doi giganti care, la acea data isi traiau primii ani ai copilariei: Giuseppe Verdi si Richard Wagner.

Der Freischutz a facut din Weber un erou national.

Urmatoarea sa opera - Euryanthe - este o lucrare mai ambitioasa, muzica sa fiind mai complexa, anticipandu-l pe Richard Wagner prin armoniile sale indraznete si orchestratia bogata. Cu toate ca libretul este slab si confuz, aceasta lucrare se bucura de aprecierea unanima a publicului si criticilor, apreciere datorata exclusiv fortei expresive a muzicii care nu si-a pierdut nimic din magnetismul de la premiera vieneza din 1823. Tot in capitala Austriei, in acelasi an, Weber il intalneste pe Beethoven cu care corespondase destul de mult si fata de care impartasea aceeasi admiratie aproape mistica ca a orice alt compozitor al vremii.

In 1824, o noua comanda se iveste la orizont prin persoana directorului operei Covent Garden din Londra : Oberon. Weber accepta, se muta in capitala Marii Britanii si reuseste sa invete engleza intr-un timp record! Desi libretul nu-i era de loc pe plac (prea multe scene vorbite si prea multe mecanisme necesare pentru 'efecte speciale') compozitorul da nastere aici unora dintre cele mai frumoase pagini din intreaga sa creatie muzicala.

Din pacate, aceasta lucrare avea sa fie cantecul sau de lebada intrucat, la nici doua luni de la premiera, 'profetul noii opere germane' cadea rapus de tuberculoza ce-l urmarise amenintator mai bine de opt ani. In ultimele saptamani de viata a fost inconjurat de dragostea si admiratia gazdei sale, Sir George Smart si sustinut de speranta iluzorie de a ajunge din nou pe pamantul german. La 5 iunie 1826, Carl Maria von Weber este gasit mort in camera sa, iar trupul sau va fi depus in pamantul Angliei, la Moorfields Chapel. Intr-un rastimp de doar cateva luni omenirea avea sa mai piarda un alt mare compozitor, poate cel mai mare: Ludwig van Beethoven.

Peste aproape doua decenii , in 1844, la insistentele maestrului de capela (Kappelmeister) al Dresdei si in urma energicului sau demers, trupul lui Carl Maria von Weber avea sa fie readus acasa si reinhumat, la 15 decembrie, in cimitirul catolic din Dresda. Funeraliile au inclus un inflacarat si generos omagiu rostit de acelasi maestru de capela si interpretarea unei piese corale scrisa pentru aceasta ocazie de impatimitul admirator.

Numele sau era Richard Wagner.

*Orchestratie: element esential al stiintei muzicale. Tehnica de a combina diferitele timbre ale instrumentelor orchestrei pentru a obtine diverse efecte sonore. Stiinta orchestratiei presupune cunoasterea perfecta a posibilitatilor fiecarui instrument. Printre orchestratorii celebri, care au innoit limbajul sonor al orchestrei se numara: C.M von Weber, Hector Berlioz, Richard Wagner, Gustav Mahler etc.