Nicolae Milescu Spatarul - personalitate polivalenta a culturii romanesti si europene

Nicolae Milescu Spatarul - personalitate polivalenta a culturii romanesti si europene

Secolul al XVII-lea a reusit sa aduca in atentia europenilor si alte imagini ale spatiului romanesc, diferite de nesfarsitele chestiuni politice si economice in care obedienta fata de Imperiul Otoman detinea primul loc.

Imaginile culturale prezentate pana atunci realizasera o transpunere exclusiv religioasa a ideilor primite, o indreptare spre literatura si stiinta asemanatoare Renasterii fiind aproape imposibila din cauza traditionalismului claselor sociale superioare.

Schimbarile serioase survenite pe planul politic, inceputul decaderii Imperiului Otoman ca mare putere au facut posibile aparitiile tardive a ideilor renascentiste si in acest spatiu. Dar, o data patrunse ele au declansat un proces cultural unic caracterizat sub forma unui amalgam bizar intre orient si occident, intre traditionalism si modernism.

Originile sale i-au usurat ascensiunea spre lumea carturarilor si diplomatilor. S-a nascut la mosia parinteasca din regiunea Vasluiului in luna iunie a anului 1636. Tatal sau, grec din Peloponez isi castigase rang de boier moldovean prin casatoria cu mama sa. Situatia materiala a familiei i-a permis studiul inca de la inceput in institutiile apreciate ale vremii. La "Scoala cea mare" din Constantinopol Milescu a avut profesor pe vestitul Gherman Vlassios, original din insula Corfu, care invatase in Italia si pe care il gasim intr-o vreme la Iasi.

In mediul cosmopolit al Constantinopolului Milescu si-a desavarsit cunostintele in limba greaca si latina, de care avea sa se serveasca mai tarziu in operele sale si in discutiile cu reprezentantii diplomatici ai Occidentului.

Se crede ca ar fi studiat si la Universitatea din Padova informatii in aceasta directie fiind putine.

Cunostintele acumulate ii vor facilita intrarea, la intoarcerea in tara in aparatul domnesc unde va detine mai intai functia de "gramatic", care il va recomanda, pe baza calitatilor admirabile de poliglot chiar pentru o cariera politica.

Devenit slujbas al domnitorului Gheorghe Stefan inca de la o varsta frageda, 17 ani el isi va urma domnitorul intr-o calatorie in Tara Romaneasca in anul 1655 actiune in care va gasi prilej sa se foloseasca de invataturile sale. In scurta trecere pe la manastirea Neamt descopera si clasifica importante documente medievale referitoare la domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432).

In 1659, noul domn moldovean, Gheorghe Ghica, ii acorda rangul de spatar. Aceasta includere printre apropiatii domnului, spatar insemnand acela care purta chiar spada sau buzduganul domnitorului dovedea aprecierea de care se bucurau inainte de toate invataturile sale la curtea Moldovei. Rangul insa va capata ulterior mai mari conotatii politice fapt ce il va determina pe carturar sa incerce posibilitatea de a conduce Moldova din prisma unui voievod luminat care sa acorde mai multa importanta vietii culturale decat politicii.

La 20 noiembrie 1659 il urmeaza si pe Ghica intr-o calatorie cu vadite semnificatii politice in Tara Romaneasca. Ghica va deveni domn in Tara Romaneasca iar Milescu va fi inaintat ca Mare Spatar de data aceasta cu putere executiva conducand un corp de oaste calare. In 1660 insa incearca sa isi puna in aplicare planul de acaparare al domniei, trece in Moldova unde domnea Stefanita Lupu si descoperit fiind este mutilat prin taierea nasului prin aceste gest fiind indepartat in totalitate de posibilitatea conducerii, un voievod insemnat fiind imposibil de acceptat de catre boieri si tara.

Sfarsitul idealurilor politice nu vor face decat sa ii indrepte din nou privirea spre domeniul invataturilor si al cartilor. In perioada 1655-1660 a tradus in romaneste lucrarea "Mantuirea pacatosilor" a teologului grec Agapie Landos in Tarile Romane, tradusa direct din originalul grecesc. La 10 ianuarie 1661 fiind tot in Moldova termina de tradus din greceste "Catehismul Ortodox al Patriarhului Atanasie al Alexandriei" descrisa de el insusi ca un manuscris important pentru latinitatea si limbile crestinismului " carte cu multe intrebari, foarte de folos, pentru multe treburi ale credintei noastre" in care afirma originea latina a crestinismului pe teritoriul Tarilor Romane precum si latinitatea limbii vorbite in aceste spatiu. Lucrarile lui vor atrage atentia importantelor fete bisericesti ale vremii care ii vor stipendia calatorii de studiu si posibilitatea efectuarii unor opere la comanda.

In 1664 il aflam la Constantinopol unde traduce din greaca folosind se pare vechi versuri slavone "Vechiul Testament" precum si scrierea filosofica " Despre singuru tiitoru gand " ( Tratat despre ratiunea dominanta ) terminate in ianuarie 1671. Hasdeu sustine ca Nicolae Milescu a tradus Biblia pe timpul cat se afla la Constantinopol ca agent diplomatic - capuchehaie, cum se zicea atunci - al domnului Grigore Ghica in prima sa domnie in Muntenia (1660-1664).

Fidelitatea de care va da dovada pentru domnitorul Gheorghe Stefan, indepartat definitiv si trimis in exil ii va crea oportunitatea intalnirii cu cultura occidentului. Exilul de trei ani (1664 - 1667) la Stockholm si Stettin ii vor prilejui posibilitatea cunoasterii unei viitoare mari puteri europene Suedia. Milescu a legat relatii atunci cu Georg Stiernhielm, cel mai cunoscut poet si carturar al Suediei vremii. Urmarea vizitei sale, doua manuscrise romanesti din secolul al XVI-lea au sosit la biblioteca Universitatii din Uppsala, un evangheliar si fragmente dintr-un liturghier.

Va vizita de asemenea Franta. Semnificativ e insa acum faptul ca Spatarului i s-au deschis, usile cancelariilor occidentale, el ajungind pina la Regele Ludovic al XIV-lea, la care intervine ajutat de un alt prieten al sau, ambasadorul Frantei in Suedia, Arnauld de Pomponne, unde va cere sprijin favorabil unei aliante anti-otomane.

Regele Ludovic nu ii va acorda personal sprijin cauzei dar vizita in Franta ii aduce posibilitatea polemicii cu carturarii si oamenii de stiinta ai Europei. Este invitat sa ia parte la discutiile asupra "transsubstantiatiei" ce pasiona pe teologii si filosofii acelor timpuri ocazie cu care el va scrie drept raspuns, in greaca si latina opusculul "Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens". Spatarul vadeste, dincolo de o vasta eruditie si o predispozitie spre ocultism, spre descifrarea marilor mistere ale spiritului. In aceeasi nota lucrarea sa ulterioara "Cartea despre ieroglife" (1675), Spatarul Milescu se apropie o data mai mult de spiritul "filosofiei lui Hermes", acel misticism gnostic exersat de toti rozicrucienii, fie ei occidentali sau orientali.

Aliantele se inmultesc o data cu cresterea faimei. Intre numerosii prieteni ilustri ai Spatarului, de toate confesiunile si raspinditi prin intreaga Europa, se cer mentionati aici Dositei, ales patriarh al Ierusalimului in 1669, carturarii francezi Toy de la Neuville si Paul Rycaut, marchizul A. de Pomponne, savantii suedezi G. Stiernhielm si J. C. Sparwenfeld, bibliotecarul englez Thomas Smith, boierul moldovean Tadeu, bunicul lui B. P. Hasdeu, poate chiar J. A. Comenius etc.

Faima de care incepuse sa se bucure la nivel european il va determina pe patriarhul Dositei al Ierusalimului, condus si de interese personale sa il recomande tarului Alexei Mihailovici al Rusiei ca bun teolog si poliglot. Legaturile cu patriarhul vor fi pastrate cu rigoare pe toata durata stabilirii sale in Rusia.

Dupa calatoria spre Rusia este incadrat in departamentul solilor ca interpret de greaca, latina si romana. Acolo va deveni prieten cu Polockij si de asemenea cu seful acestei institutii A.S. Matveev. Pentru Matveev va propune ulterior o ambitioasa lucrare o serie de traduceri ale clasicilor. Ea trebuia sa-l includa pe Platon si pe ceilalti "academicieni" pe Cicero, Plinius, Tacitus, Virgilius si pe Martianus Capella. Printre primele cerinte ale tarului s-au numarat in 1672 un "Aritmologhion" in limba slavona si o povestire despre Sibile (Cartea Sibilelor). "Basiliologhionul" (Cartea Imparatilor) terminat in 1673, a fost prezentat tarului la 5 septembrie.

Slavona o deprinde usor prin studiul vechilor manuscrise si prin comparatiile cu celelalte limbi cunoscute, pe baza carora va scrie si un prim dictionar comparativ.

In anul 1679 Milescu va gasi si o buna ocazie de a-si arata devotamentul fata de protectorii sai religiosi si politici din tara uzitand de bogatele relatii acumulate in timp. Astfel la cererea mitropolitului Dosoftei care ii solicitase interventia pe langa patriarhul Moscovei Ioachim pentru procurarea unei noi tipografii, va reusi sa obtina lucrul cerut, solul Moldovei Ionasco Bilevici preluand teascul si toate suspensiile necesare. Pe plan politic va face tot posibilul ca Rusia sa includa in sfera ei de protectie si Tarile Romane. Invatatul roman nu isi uitase cu totul tara si in 1674 coresponda cu domnitorul moldovean Petriceicu-Voda pe tema transmiterii tarului propunerii unui razboi impotriva turcilor.

Concretizarea incadrarii intre marii invatati ai lumii va veni insa de pe urma celebrei misiuni incredintata de tar in 1675 aceea de a conduce personal o misiune cu multiplu scop, diplomatic, literar si stiintific cu trei scrisori de o exceptionala insemnatate in cadrul cel mai larg al contactelor dintre Europa si Asia: "Cartea in care e descrisa calatoria prin Siberia, din orasul Tobolsc pana la hotarul Chinei", "Raportul soliei in China" si "Descrierea Chinei", care au atras atentia nu numai autoritatilor, savantilor si literatilor rusi, ci si a lumii stiintifice europene. Pentru un bun sfarsit al soliei tarul ii va da posibilitatea alegerii unei escorte numeroase. Pentru suita sa va alege oameni cu experienta ca Milovanov, care mai fusese in China in 1670( l-a intalnit la frontierele Chinei), grecul Spiridon, specialist pentru pietrele pretioase, medicul grec Ioan , sase tineri nobili rusi, douasprezece vanatori de soimi si patruzeci de garzi un ghid pentru cazaci si un interpret rus pentru "limba tatara si calmuka".De asemenea cantitatea egala in blanuri a o mie de ruble pentru comert. Misiunea diplomatica va fi una dificila, unica in contextul epocii prin durata de timp, prin itinerariul parcurs, aceasta va face din roman un adevarat "Marco Polo" autohton. Inteleptul moldav se va remarca printr-un ascutit spirit de observatie, ca un fin cercetator prin insemnarile asupra a tot ceea ce vede - de la configuratia solului la viata popoarelor, a oamenilor intalniti cu ocupatiile lor, obiceiurile, armele sau credintele religioase. Solia sa catre "chitai" va fi primita cu multa cinste, va primi daruri printre care un vas plin cu pietre scumpe si un diamant urias

Lucrarea va avea un caracter original cu foarte mici influente cum ar fi aceea exercitata de occidentalul Phillipe Avril, autorul lucrarii "Voyage en divers Etats d'Europe et d'Asie entrepris pour decouvrir un nouveau chemin a la Chine" sau aceea a iezuitului Martini. Alti occidentali precum Leibnitz vor ajunge sa il considere o autoritate in chestiunile referitoare la Extremul Orient. Cu precadere opera "Descrierea Chinei" a asigurat reputatia europeana a lui Nicolae Milescu in plina epoca baroca.

Milescu va contribui decisiv la scoaterea Rusiei din conul de umbra in care o aruncase dominatia tatara. Tarul Alexei va institui special departamentul pentru studii si diplomatie "Posolki Prikaz" iar includerea lui Milescu nu a facut decat sa ridice prestigiul invatatilor autohtoni, care de altfel vor deveni niste luminatori pentru poporul rus prin schimbul de informatii si de cultura. Milescu va deschide drumul pedagogilor din cercurile inalte ale nobilimii ruse fiind urmat la scurt timp de Dimitrie Cantemir.

Scopul soliei era de a stabili cu Imperiul Manciurian o cale de legatura permanenta pe uscat neexistenta pana atunci. Ostilitatea intampinata va face si mai valoroasa aceasta calatorie document. Strabate tinuturi locuite de populatii care traiesc sub pamant si ajunge intr-o cetate imprejmuita de un zid gigant, accesul facandu-se prin douasprezece porti foarte mari, locurile de acces ale intregii imparatii in bogata capitala.

Lupta deschisa cu birocratia chinezilor cu ceremonialul de curte il vor intarzia in acest teritoriu. Spatarul se va intoarce fara a-l fi putut vedea pe Imparatul Chinei fiindca n-a acceptat, nici in ruptul capului, ceremoniape care vroia sa i-o impuna protocolul imperial Chinez: ar fi trebuit - el, reprezentantul unui suveran ce se considera egal cu Imparatul Chinei - sa se ploconeasca cu capul pana la pamant in fata acestuia.

In conditii neelucidate care vorbesc si de o posibila concediere din partea Tarului dar si de o posibila expediere rapida din partea chinezilor Milescu isi va sfarsi ambasada si isi va incepe expeditia de intoarcere in septembrie 1677 sosind la Moscova in ianuarie 1678.

Dupa indeplinirea misiunii si intoarcere va duce o alta lupta pentru recunoasterea meritelor sale si pentru a iesi din dizgratia unde va fi aruncat dupa moartea lui Alexei fiind trimis chiar in exil la Sibir.

Calatoria in sine, desi incheiata ii va pune viata in primejdie informatiile obtinute fiind departe de a avea caracter public ele fiind dorite de majoritatea statelor cu interese in Orient. Ocrotitorul sau, Patrarhul Dositei ii va cere si el o relatare, o descriere greceasca despre China, si din raportul lui Milescu redacta Hrisant, nepotul Patriarhului mai ales, acea carte despre "China Supusa".

Masura adoptata de a nu semna personal jurnalul de calatorie dovedea cat de importanta era aceasta opera care il putea pune in pericol oricand de a fi acuzat de tradare din partea rusilor.

De aceea seriozitatea de care va da dovada il va scoate din starea de suspiciune in care il aruncase noul tar Petru si va fi reabilitat curtii din Rusia unde de altfel va si inceta din viata in anul 1708.