Alecu Russo (1819-1859), prozator, dramaturg, culegator de folclor

Alecu      Russo

Alecu Russo (1819-1859), prozator, dramaturg, culegator de folclor. A fost fiul lui Iancu Rusu, boier dintr-o veche familie moldoveneasca. Si-a facut studiile in Elvetia, la institutul Naville din Vernier, langa Geneva. Se muta apoi la Viena, de unde este expulzat in 1836, ca urmare a legaturilor cu cercuri complotiste si a redactarii unor versuri protestatare in limba franceza. Dupa ce s-a intors in tara, la 1838, a petrecut citva timp la mosia parinteasca unde i se deschide curiozitatea si admiratia pentru datinile, obiceiurile si creatiile populare, culegand si transcriind texte folclorice. Este considerat descoperitorul celebrei balade Miorita.

A ocupat o serie de functii judecatoresti si administrative. Totusi, potrivit lui Alecsandri, Russo obisnuia sa declare: "Prefer de o mie de ori cararea de la munte, decat cariera deschisa dinaintea mea!".

Un moment l-a ispitit teatrul,scriind doua comedii: Jicnicerul Vadra sau Provincialul la Teatrul National si Bacalia ambitioasa ,cea dintii, care nu ni s-a pastrat, ca si cealalta, a fost reprezentata la teatrul din Iasi in 1846 si pentru ca aceasta cuprindea unele pasaje care sugerasera pe cei de sus a avut ca urmare trimiterea in exil a lui Russo, la manastirea Soveja, unde, prin "post si rugaciuni pe toata vremea cat se va afla acolo", urma sa se caiasca pentru indrazneala de a fi instigat la "a se pune in tulburare linistea obstei".

Trimiterea in surghiun si arestul monahal sunt descries de catre Alecu Russo in Soveja, text publicat postum.

Participant la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, reprimata rapid de domnitorul Mihail Sturza, Russo e nevoit sa se refugieze in Ardeal. Aici e insa arestat de autoritatile maghiare si inchis la Dej si Cluj, reusind sa obtina eliberarea in urma unor proteste insistente. Pleaca la Viena, apoi la Paris, unde se alatura grupului de revolutionari romani din exil. In 1851 revine in Iasi, unde practica avocatura si mai tarziu i se incredinteaza cateva functiuni pentru care nu putea simti deosebita atragere, deoarece nu erau in concordanta cu firea lui de visator. Cum a fost alaturi de cei care au pregatit Revolutia de la 1848, il gasim si printre aceia care luptau pentru ideea Unirii.

Dintre scriile sale, parte din ele tiparite cit a trait in Rominia literara, Zimbrul, altele pastrate la Academie si publicate dupa moartea lui, tocmai aceea care arata rarele lui insusiri,Cintarea Rominiei,a avut soarta sa fie mult timp inconjurata de mister. Autorul ei adevarat s-a crezut de cei mai multi ca ar fi Balcescu, cu toate ca unele marturii excludeau aceasta atribuire.Cind s-a publicat intiia oara Cintarea Rominiei in Rominia literara,gasim intr-adevar acolo numele lui Balcescu,dar fara sa reiasa ca el ar fi scris-o, Balcescu spunea in citeva rinduri care o predau ca ar fi gasit-o la o manastire si ar fi fost scrisa de vreun calugar. S-a presupus de aici ca Balcescu ar fi tinut sa ascunda paternitatea lui asupra poemului in proza, parere pe care si-a insusit-o si I.Ghica, cu toate ca se exprima cam vag cind admitea ca nu era exclus ca Balcescu sa fi colaborat cu Russo, la prelucrarea manuscrisului descoperit de cel din intii. Asemenea presupuniri sunt inlaturate de o parte de tiparirea a doua oara si de data aceasta chiar cu numele lui Russo,a Cintarii Rominiei la 1855,in Rominia literara, de alta parte de afirmatiile categorice in mai multe rinduri ale lui V.Alecsandri ca lui Russo i se datoreaza Cintarea Rominiei.

Poemul in proza al lui Russo e ca un cintec de slavire a tarii noastre si de imbarbatare dupa zile de restriste. Se insira in el descrieri senine si altele intunecate, sunt reinviate episoade din trecutul nostru, rasuna chemari de intelegere a vremii noi in ritmuri cind sprintene cind grave de efuziuni lirice ori de viziune epica.

Cintarea Romaniei careia asa cum s-a spus pe drept,doar versurile ii lipsesc pentru a fi adevarata poezie,este o prezentare alegorica a monumentelor de seama din istoria poporului nostru.

Sciitorul incepe Cintarea Rominiei adresindu-se patrei sale, personificata intr-o fiinta de o mare frumusete, dar coplesita de suferinta. Insufletit de dragoste pentru tara sa, Russo descrie maretia privestilor si bogatia plaiurilor patriei, punandu-le mereu in contrast cu tristetea in care se zbate tara intraga. In felul acesta scriitorul cauta sa atraga luarea-aminte ca patria lui nu este fericita ca in ea suferintele poprului sunt multe si adinci. Diferite imagini poetice sugereaza deci tragicele realitati care au dus la Revolutia din 1848.

Scriitorul face apel la trecutul vitejesc al poporului spre a trezi in constiinta contemporanilor sai ideile de libertate sociala si nationala.

Russo descrie cit de cumplita era exploatarea masei taranesti. Deci, poporul este stilpul tarii, el luat de stapin, sufletul i se instraineaza de ogorul stramosesc pe care acum il munceste pentru altul, bataia il girboveste ii ramine doar doina,saracia si pribegia.

Cu toate ca Russo isi vede patria inca sub jugul exploatatorilor,lipsita de libertate si impovarata de durere,el crede cu putere in viitorul ei fericit si in apropiata zi a "furtunii mintuirii",prevestind in finalul poemului sau sfirsitul suferintelor tarii.Scriitorul isi indeamna poporul sa se pregateasca pentru ziua care va veni pentru continuarea revolutii in viitor:

"Destepta-te pamint romin!. Cinge-ti coapsa ta,cauta si asculta.ziuadreptatii se apropie.toate popoarele s-au miscat.caci furtuna mintuirii a inceput!"

Alecu Russose stinge din viata la varsta de 40 de ani, pe data de 4 februarie 1859 la Iasi.