Rowland Taylor

Rowland Taylor      

Orasul Hadleigh din Suffolk a fost unul din primele orase din Anglia care au auzit vestindu-se Cuvantul lui Dumnezeu de catre Thomas Bilney. Datorita implicarii sale, un mare numar de barbati si femei din acea parohie au ajuns sa cunoasca Scriptura, multi dintre ei ajungand sa citeasca intreaga Biblie. Unii dintre ei puteau reda majoritatea epistolelor pauliene pe de rost, si cei mai multi erau in stare sa dea o parere conforma voii lui Dumnezeu in problemele controversate. Chiar si copiii si servitorii din oras au fost educati si pregatiti din Cuvantul lui Dumnezeu, astfel ca orasul parea mai mult o comunitate academica de oameni educati decat un oras muncitoresc. Dar ceea ce era mai important decat acestea era faptul ca locuitorii orasului urmau in mod credincios principiile Cuvantului lui Dumnezeu in viata lor de zi cu zi.      

Pastorul orasului Hadleigh era dr. Rowland Taylor, doctor in drept civil si in drept bisericesc. In acele vremuri majoritatea pastorilor primeau cate o casa si o bucata de pamant pentru a se putea sustine, dar cei mai multi dadeau pamantul in arenda fermierilor si numeau un preot needucat care sa slujeasca orasul, in timp ce ei traiau in alta parte si nu ii ajutau pe oamenii care le-au fost dati in grija. Insa Taylor traia in oras impreuna cu turma sa, implinind porunca data de Isus lui Petru: "Petre, Ma iubesti?Paste oitele Mele." Taylor profita de orice prilej ca sa-si adune in jur enoriasii si sa-i invete despre doctrina mantuirii.       

Intreaga viata a lui Taylor a fost o binecuvantare pentru oras. El era un om smerit care putea fi lesne abordat de catre saracii care apelau la el pentru ajutor. El nu a ezitat niciodata ca sa-i mustre pe cei bogati, asa cum si trebuia sa faca un pastor bun. Taylor era intotdeauna bland, fara sa poarte pica cuiva sau sa fie rau intentionat si era intotdeauna gata sa faca bine la toti oamenii. Oricine era sarac, orb, olog, bolnav sau care avea multi copii de crescut, gasea in Taylor un ajutor credincios, ca si un tata. El s-a ingrijit ca parohia lui sa daruiasca cu generozitate acelora dintre ei care erau saraci, contribuind el insusi in mod generos la strangerea ajutoarelor in cutia saracilor din fiecare an.      

Taylor si-a slujit orasul in toata perioada in care a domnit Edward VI, dar dupa moartea acestuia catolicii au ignorat in mod fatis reformele infaptuite in timpul regilor Henric VIII si Edward, au eliminat doctrina evanghelica si i-au prigonit pe cei care au refuzat sa abandoneze realizarile Reformei si sa il accepte pe Papa drept cap al bisericii din Anglia.       

In curand un avocat numit Foster, un nepriceput aflat in slujba tribunalului, a uneltit cu John Clerk pentru a reintroduce catolicismul in Hadleigh. Ei l-au angajat pe John Avert, un om imoral si lacom de bani, ca sa mearga la Hadleigh si sa reinstituie liturghia; el a construit in graba un altar in biserica orasului, care a fost daramat in ziua urmatoare. Au refacut altarul si de data aceasta au pus paznici care sa-l apere pe timp de noapte. In ziua urmatoare Foster, Clerk si Averth au adus toate obiectele si odajdiile necesare pentru liturghie, punand straja care sa stea de paza.      

Auzind clopotele bisericii, dr. Taylor s-a gandit ca este nevoie de el la biserica, insa ajuns acolo a gasit usa ferecata. Reusind sa intre prin usa care dadea spre altar, l-a vazut pe Averth celebrand liturghia, inconjurat de strajeri cu sabia scoasa din teaca.      

"Diavolule!" a strigat Taylor, "cum indraznesti sa intri in aceasta biserica a lui Hristos si s-o spurci cu aceasta idolatrie uracioasa?"      

Foster s-a rastit la el: "Tradatorule, de ce tulburi randuiala reginei?"      

"Nu sunt tradator, eu sunt pastorul acestei turme si am tot dreptul sa fiu aici. Iti poruncesc, lup papistas, in numele lui Dumnezeu sa pleci! Nu otravi turma lui Hristos cu idolatria ta!"      

"Vrei sa isti tulburare si sa te opui in mod violent randuielii reginei?"      

"Eu nu isc nici o tulburare ci voi o faceti papistasilor! Eu doar ma opun idolatriei voastre, care este impotriva Cuvantului lui Dumnezeu si a onoarei reginei si care ruineaza tara. Mai mult, voi incalcati legea care spune ca nu este voie sa se tina nici o slujba la un altar care nu a fost consacrat.      

Cand Avert a auzit aceasta, a inceput sa se traga de langa altar, insa John Clerk i-a poruncit sa continue liturghia, in timp ce oamenii sai l-au scos cu sila pe Taylor din biserica. Doamna Taylor vazandu-si sotul scos afara, a cazut pe genunchi strigind "Il implor pe Dumnezeu, dreptul judecator, sa razbune aceasta fapta a papistasilor idolatrii, care jigneste singele lui Hristos!" A fost si ea data afara iar usile au fost inchise in fata oamenilor care incepeau sa se adune afara.      

La o zi sau doua dupa aceasta, Foster si Clerk s-au plans cu privire la Taylor la Stephen Gardiner, episcopul de Winchester. Atunci cand acesta a dat ordin ca Taylor sa se infatiseze inaintea sa, concetatenii sai l-au rugat sa fuga, stiind ca este ca si condamnat daca se duce la Londra; insa Taylor si-a luat slujitorul cu el si a plecat cuminte la Londra, ca sa apara in fata lui Winchester.      

Acesta l-a salutat in maniera-i obisnuita, numindu-l ticalos, tradator, eretic si multe altele.        "Domnul meu," a raspuns Taylor, "eu nu sunt nici tradator si nici eretic, ci sunt un bun supus si un bun crestin. Am venit aici la porunca dumneavoastra. Pentru ce ati trimis dupa mine?"      

"Ai venit, ticalosule? Cum indraznesti sa ma privesti in fata, nu stii cine sunt?"      

"Ba da, stiu cine sunteti. Sunteti dr. Stephen Gardiner, episcop de Winchester, lord cancelar, dar totusi un om muritor. Daca va este atat de teama pentru infatisarea dumneavoastra domneasca, de ce nu va temeti de Dumnezeu? Cum puteti sa priviti pe oricare dintre crestini in fata? Ati lepadat adevarul, v-ati dezis de Mantuitorul nostru Isus Hristos si de Cuvantul Sau si v-ati incalcat juramintele. Cum va fi cand veti aparea inaintea scaunului de judecata a lui Hristos si va trebui sa dati socoteala de juramintele facute regelui Henric al VIII-lea si regelui Edward al VI-lea?"      

"Am facut bine ca am incalcat acele juraminte si m-am intors la mama noastra, Biserica catolica a Romei. Si vreau sa faci acelasi lucru."      

Taylor si-a petrecut urmatorii doi ani in temnita, citind, predicand si indemnand pe numerosii slujitori bisericesti evlaviosi care umpleau inchisorile in acea vreme, unul dintre ei fiind Master Bradford. Erau inchisi atat de multi dintre ei incat incepeau sa se asemene cu o universitate.      

Pe la sfarsitul lui ianuarie 1555, Taylor, Bradford si Sanders au fost chemati inaintea episcopilor de Winchester, Norwich, London, Salisbury si Durham si au fost acuzati de erezie. Dandu-li-se posibilitatea sa se supuna Papei si sa-si marturiseasca vina, toti trei au refuzat. In ziua de 4 februarie 1555, Edmund Bonner, episcopul Londrei a venit la inchisoare ca sa-l destituie din toate functiile bisericesti pe Taylor. Somat sa-si imbrace vesmintele, Taylor a refuzat.      

"Nu vrei?" a ranjit Bonner, "Am sa te fac sa vrei!"      

"Nu, n-o sa ma faci, prin harul lui Dumnezeu."      

Taylor a fost imbracat cu sila pentru ca ceremonia sa se poata desfasura.      

In ziua urmatoare sotia si fiul lui Taylor au primit permisiunea sa stea la cina cu el, fiindca temnicerii regelui se straduiau sa fie cat mai binevoitori, nu ca si oamenii episcopului. Sotia sa credea ca va fi luat in seara aceea si a vegheat asupra inchisorii pana cand Taylor si pazitorii sai au aparut la ora 2 dimineata. Serifii le-au lasat cateva minute la dispozitie pentru a-si lua ramas bun, timp in care Taylor i-a incurajat sa ramana tari in credinta. In seara aceea el a fost luat si dus la un han numit Haita de lupi, unde a trebuit sa astepte pana a sosit la ora unsprezece seriful de Essex. Taylor a fost suit pe un cal si condus afara din curtea hanului, unde slujitorul sau John Hull si fiul sau l-au intampinat. Taylor a avut voie sa-l imbratiseze pe baiat, sa-l binecuvanteze si sa-si ia ramas bun de la slujitorul sau inainte de a fi dus mai departe.      

Pe toata durata drumului Taylor a fost vesel si bucuros, predicand de zor celor care il pazeau si incercand sa-i converteasca. Dupa cateva zile au ajuns la Hadleigh, unde Taylor urma sa fie dus la rug. Strazile orasului erau intesate de oameni care plangeau si jeleau soarta pastorului lor, dar capul lui Taylor a ramas acoperit cu o gluga pana cand au ajuns la islaz si el nu a stiut unde se afla pana cand i-a spus unul din cei care-l pazeau.       

"Slava Domnului, sunt acasa!" a strigat el si a fost coborat de pe cal si i s-a luat gluga de pe cap.  Cand oamenii i-au vazut fata imbatranita si barba lunga si alba, i-au strigat incurajari, fiind probabil amenintat in prealabil ca i se va taia limba. Dupa ce si-a daruit hainele, si-a ridicat privirea si a rostit doua propozitii.      

"Oameni buni, eu nu v-am invatat decat Cuvantul sfant al lui Dumnezeu si lectiile acelea le-am luat din Biblia cea sfanta. Acum le voi pecetlui cu sangele meu."      

Unul din gardieni l-a lovit imediat in cap.      

Dupa ce si-a spus rugaciunile, a pasit in butoiul cu smoala, si-a impreunat mainile pentru rugaciune si s-a lipit de stalp in timp ce s-a dat foc rugului. Un om din multime i-a aruncat un lemn in cap ranindu-l si insangerandu-i fata.       

"Prietene", a zis Taylor "am si-asa destule probleme, de ce a trebuit sa faci asta?"      

Apoi a recitat psalmul cincizeci si unu, pana cand Sir John Shelton l-a lovit peste gura si a strigat "Vorbeste in latina!"       

Taylor si-a ridicat mainile: "Milostive Tata ceresc, primeste de dragul Mantuitorului meu Isus Hristos sufletul meu in mainile Tale." El a stat neclintit si fara sa strige pana cand a fost lovit cu halebarda de catre Soyce, care i-a imprastiat creierii, si trupul i s-a prabusit in foc.