GENEZA SI EVOLUTIA DOCTRINELOR POLITICE (II)

GENEZA SI EVOLUTIA DOCTRINELOR POLITICE (II)

4. Doctrina comunista isi revendica originile in socialismul revolutionar marxist, care este cunoscut si sub denumirea de comunism. Unele concepte, teze si principii sunt imprumutate din arsenalul teoretic si metodologic al socialismului marxist, dar, cu timpul, acestea isi gasesc alte interpretari si mai ales concretizari in actiunea politica.

Marxim-leninismul, cum a fost denumita doctrina comunista,

prin conexarea marxismului cu leninismul, vrea sa exprime continuitatea uneia si aceleiasi ideologii si doctrine. De fapt, intremarxism si leninism apare o linie de demarcatie, care se contureaza inainte de primul razboi mondial si se adanceste pana la despartire spre finalul acestuia, in conditiile accederii la putere a bolsevicilor (noiembrie 1917). Partidul Comunist (bolsevic) Rus devine exponentul doctrinei bolsevice si deopotriva instrumentul politic care

a.           o exerseaza in planul vietii politice.

b.          V. I. Lenin este apreciat drept principalul teoretician alcomunismului rus, insa, fara aportul de substanta al gandiriifilosofului marxist rus Gheorghi Plehanov, ar fi navigat intr-un ocean de contestari si interogatii.

Doctrina comunista leninista fundamenteaza teza izbucnirii si victoriei revolutiei socialiste intr-o singura tara sau in cateva tari, in care rolul de hegemon revine proleteriatului, care, dupa accederea la putere,instituie propria sa dictatura, dictatura proletariatului. Atat revolutia, cat si dictatura nu pot sa fie decat sangeroase, deoarece trebuie indepartata orice opozitie, oricat de firava ar fi aceasta. Revolutia socialista este dura, murdara, josnica si presupune multe victime (asa cum s-a intamplat si in Rusia), conducerea ei fiind incredintata Partidului Comunist, care este conceput si creat ca un partid de cadre -de mici dimensiuni, exclusivist, bine organizat, pe baza asa-zisului "centralism democratic", disciplinat si conspirativ, inainte de revolutie si puternic si de mari dimensiuni dupa victoria acesteia.

Doctrina comunista-leninista a acordat o mare importanta politicului, precum si "stiintei si artei politice". In viziunea acesteia, politica este expresia concentrata a economicului, iar politicul primeaza fata de toti ceilalti factori sociali. Politica isi are propria salogica, care se dezvolta si actioneaza independent de dorintele subiective ale indivizilor, grupurilor, societatii. Obiectivele doctrinei comuniste sunt, in aceasta perspectiva, "juste", intrucat incorporeaza aceasta logica.

Un important loc in cadrul doctrinei comuniste-leniniste il ocupa problematica complexa a constructiei noului tip de societate,societatea socialista, cu cele doua faze ale sale - socialismul si comunismul, la care si-a adaugat propriile asertiuni I. V. Stalin (lipsitede originalitate si fiind, de fapt, "platitudini triviale", dupa cum remarca istoricul rus R. Medvedev) si, de asemenea, partide comuniste europene sau de pe alte continente. Aceste contributii contureaza detasari teoretice in cadrul doctrinei comuniste ("doctrina maoista", "doctrina Brejnev", euro-comunismul, "doctrina ceausista" etc.) caredilata spatiul sferei politice comuniste.

Prabusirea "sistemului socialist" la sfarsitul anului 1989 semnifica esecul ideologiei, doctrinei si actiunii politice comuniste, incapabile sa renunte la dogme si sa se adapteze dinamicii sociale si, deopotriva, o reconfirmare a faptului ca libertatea si democratia sunt indispensabile individului si colectivitatilor umane.

5. Doctrina fascista apare imediat dupa primul razboi mondial, in conditiile ascensiunii miscarilor sociale, ca efect al dezastrelor umane si economice pe care le produce, miscari incurajate deopotriva si de prabusirea imperiilor multietnice europene si de orgoliile ranite ale statelor invinse ce nasc aspiratii revansarde si revizioniste.

Ungaria (1920) si Italia (1922) sunt primele state ce se "conformeaza" ordinii politice fasciste, urmate mai tarziu de Germania (1933), Spania (1939) etc. "Fascius", de la care deriva denumirea doctrinei si a miscarii politice fasciste, in latina are inteles de manunchi de nuiele de jur imprejurul unei securi, pe care o purtau, ca semn distinctiv al puterii, consulii, dictatorii si alti inalti demnitari romani. Denumirea sugereaza ca doctrina si actiunea politica aspira la un sistem de organizare si conducere a societatii bazat pe forta si subordonare totala fata de autoritatile statale. Doctrina se materializeaza in plan politic printr-o dictatura totala (totalitarismfascist) promovata de partidul-stat aflat la putere si indreptata impotriva societatii civile si statului de drept.

Totalitarismul este ridicat la rang de principiu atotcuprinzator de catre fascism, ca reactie la liberalism si socialism: fata de liberali, pentru atentia, rolul si importanta acordate individului, ca cetatean liber intr-o societate democrata, iar fata de doctrinele de stanga(socialiste, social-democrate si comuniste) pentru declararea fatisa a razboiului impotriva dominatiei burgheze (lupta de clasa). In replica, fascismul concepe o noua forma de organizare a societatii, in care indivizii si clasele sociale sunt trecuti sub controlul total al unui partid-stat si al liderului sau. Aceasta conceptie il apropie de doctrinacomunista, care, la randul ei, promoveaza totalitarismul.

Schimbarea sociala se face pe cale violenta, prin revolutia fascista, identica in scopuri cu cea socialista (instaurarea unei noiordini politice si sociale) si asemanatoare cu aceasta prin violenta si teroarea ce se instaleaza dupa "victoria" ei. Din acest punct de vedere, atat fascismul, cat si comunis-mul se deosebesc de conservatorism, care, de asemenea, respinge guvernarea nondemocratica si cu atat mai mult pe cea intemeiata pe dictat si violenta.

Doctrina fascista, indiferent de formele ei (mussoliniana, hitlerista, franchista, gardista etc.) exulta sentimentele natonale si promoveaza intoleranta fata de grupurile etnice minoritare, mergand pana la practicarea genocidului impotriva acestora (nazismul, horthysmul etc.); teoretizeaza si practica elitismul (o societate este functionala numai in conditiile in care puterea este concentrata in mainile unui grup restrans de oameni - oligarhie) si irationalismul (fiinta umana trebuie sa se reintoarca la instinctele primare; o rasa este ereditar superioara altora, motiv pentru care este investita natural cu atributul conducerii - rasa ariana; aceasta rasa devine sursa creatoare de civilizatie si cultura si are menirea de a salva umanitatea de dusmanii ei -iluministii, liberalii si marxistii, indiferent de pozitia lor -, care trebuie dezradacinati si distrusi; popoarele sau populatiile "inferioare" trebuie tratate ca animalele si trebuie decimate fara mila sau crutare etc.).

Doctrina fascista prezinta diferentieri locale (Mussolini n-aagreat rasismul, dar a fost fortat sa-l practice, la presiunile exercitatede Germania nazista, de aici si viziunea distincta asupra sursei primare a apartenentei unui individ: fascistii italieni la natiune, hitleristii la "natiunea pura", ariana).

In conditiile infrangerii puterilor fasciste in al doilea razboi mondial si a actiunilor de forta indreptate impotriva adeptilor sau sustinatorilor formatiunilor de esenta fascista, asistam la un recul profund al doctrinei totalitare fasciste. De la o doctrina care reusise sa stapaneasca zeci de milioane de oameni inainte si in timpul celui de al doilea razboi mondial, pentru unii analisti fenomen greu de inteles, fascismul isi restrange, dupa 1945, sfera de influenta, practicat fiind degrupuscule sau grupuri mai mult sau mai putin organizate, care actioneaza prioritar subteran si care isi exprima in plan politicidentitatea prin formule limitate la rasism, anticomunism etc. (Partidul Nationalist din Africa de Sud care practica apartheid-ul, Miscarea Sociala Neofascista din Italia, Partidul Nazist din S.U.A., organizatii neonaziste din Germania, Franta, Austria etc.).