Piata unica, trasatura esentiala a integrarii economice

"Piata unica" a constituit prevederea esentiala inscrisa in toate intelegerile, conventiile sau tratatele incheiate, care urma sa fie realizata treptat si in forme extrem de diferite. Importanta si scopul crearii pietei unice sunt relevate de multe organizatii economice internationale care folosesc in denumirea lor oficiala notiunea de "piata comuna".

Principalele avantaje si ratiuni economice care justifica existenta unei piete unice pentru mai multe tari sunt:

1. Permite o productivitate suplimentara a muncii sociale si, deci, cresterea nivelului general de viata deoarece, fiind suprimate obstacolele in calea schimbarilor, piata unica are o sfera mai larga de activitate, a interesului economic de a produce mai ieftin si mai bun;

2. Concurenta este mai intensa, deoarece consumatorii beneficiaza de preturi mai scazute si de o mare varietate de bunuri iar pe pe piata unica producatorii sunt constransi sa produca mai ieftin si de calitate;

3. Permite o productie de serie mare, ceea ce duce la scaderea costurilor de productie si la cresterea profiturilor;

4. Contribuie la optimizarea investitiilor de capital in echipamente de productie moderne care sa determine optimizarea capacitatilor de productie;

5. Permite folosirea mai rationala si eficienta a fortei de munca, migrarea libera de capital fiind insotita de migrarea fortei de munca.

Avantajele pietei unice sunt evidente pentru toate tarile integrate si sunt privite din diferite unghiuri de vedere. Totusi, piata unica are si anumite limite determinate de:

posibilitatea ca piata nationala a unor tari sa asigure statului anumite privilegii pentru a se impune pe piata mondiala;

legislatiile sociala si fiscala, precum si reglementarile juridice nu sufera nici un fel de fractionari ca in cazul mentinerii pietei nationale;

frontierele economice nationale determina un control care poate sa duca, in final, la economii de energie si de bani;

lipsa unor ingradiri externe, astfel ca normele nationale de comportament economic pot fi mai usor multiplicate si impuse;

evitarea unor divergente in politica economica, deoarece masurile nu depind deloc de alti parteneri statali1.

Ratiunea economica a pietei unice este de fapt deschiderea mai larga a concurentei si liberalizarea pietei monetare care a dus la scaderea costurilor si, in final a preturilor.

Realizarea pietei unice a avut in vedere doua principii, si anume:

a)       integrarea nu trebuie sa fie gandita in termenii abolirii frontierelor nationale, ci in cei ai largirii "comunitatii de interese";

b)      integrarea nu poate fi gandita pana la capat in termenii regionalismului deoarece, pentru a ajunge la rationalizare economica, trebuie sa se faca apel la puterea de organizare nationala.

Problema fundamentala a Pietei unice este de a stabili care functii ale vietii economice internationale trebuie sa fie centralizate si care sa fie lasate in competenta tarilor, intreprinderilor si chiar indivizilor.

Argumentand o astfel de distinctie, J. Tinbergen considera ca exista 4 categorii de politici economice cu efecte specifice:

a) politici cooperatoare, care se refera la instrumentele de actiune economica utilizate de o tara ce pot avea efecte pozitive, si asupra altor tari (de exemplu, politica de lupta contra inflatiei):

b) politici antagonice, atunci cand sunt folosite de o tara "A", pot sa aiba efecte opuse atat in economia tarii respective, cat si in alte economii nationale;

c) politici neutre, care nu au efecte notabile in afara tarii care le pune in aplicare;

d) politici mixte, cum ar fi de exemplu, cresterea cheltuielilor publice intr-o tara poate avea efecte mixte in cazul cand acestea sunt in situatia de inflatie.

De aceea, conchide Tinbergen, integrarea economica trebuie definita ca acel tip de politica ce se bazeaza pe o centralizare optima si care da nastere ".celei mai dezirabile structuri a economiei internationale"1.

In concluzie: asa cum se prezinta in majoritatea lucrarilor de specialitate aparute, Europa, care este leaganul istoric al stiintei moderne, ce si-a amplificat continuu reteaua de universitati, de centre de cercetare, laboratoare industriale, de I.M.M.-uri inovatoare, dispune de un potential de "materie cenusie" dintre cele mai bogate din lume, deoarece fiecare tara are traditiile sale stiintifice, fortele si specialitatile sale. Cu toate acestea, de multe ori, cercetatorii nu sunt ascultati de atunci cand se lanseaza in proiecte comune sau isi asigura un loc in cadrul acestora. Inca de la inceputul anilor '80, programele-cadru ale Uniunii Europene au impulsionat o apropiere intr-un nou sistem de cooperare si au contribuit la crearea unei "Europe a cercetarii". Se construiesc astfel retele de cercetare, plecand de la prioritati reusite in urma unor consultari atat cu instantele politice competitive, privind instrumentele specifice cercetarii stiintifice, cat si cu reprezentantii utilizatorilor. Aspirand la proiecte ce raspund solicitarilor unei societati aflate in continua miscare, bugetul alocat a fost marit in functie de sarcinile si obiectivele cercetarii stiintifice. Scopul acestor programe este de a promova cooperarea intre parteneri in diferite tari, pentru finantarea cercetarilor transnationale si favorizarea coordonarii infrastructurile stiintifice cu cele tehnologice.

Aceasta politica a cooperarii va permite defalcarea impozitelor, confruntarea rezultatelor, realizarea studiilor multidisciplinare si comparative, transferurile si protejarea noilor cunostinte stiintifice si ale know-how-ului, crearea sau intarirea retelelor de comunicatii, rezolvarea problemelor principale privind accesul la Centrele de Excelenta, ca si la echipamentele cele mai avansate. Fondata pe cooperare, o asemenea apropiere intre tari UE, largeste potentialul de cercetare si de colaborare, precum si o valoare adaugata mare la progresul omenirii.

Programele-cadru ale UE se impun putin cate putin, ca niste instrumente de expansiune, datorita acordurilor cu numeroase tari de pe alte continente, care ofera cercetatorilor lor un acces la expertize si la Centrele de Excelenta din Europa. Sustinatorii Uniunii Europene sunt cei care sustin, in unanimitate problemele si mizele situate in amonte si in avalul cercetarii.

Domenii precum formarea si informarea, situate in amontele cercetarii, constituie elemente indispensabile pentru o veritabila cultura stiintifica. Inovarea, situata in avalul cercetarii, va permite continuarea acestor cercetari si transformarea lor in beneficii tangibile pentru societate. Dar aceste elemente nu trebuie sa se situeze la periferia cercetarii, ci sa joace un rol cheie pentru patrunderea in cadrul societatii cunoasterii care se construieste si in care UE joaca un rol important.

In acest context, un veritabil spatiu european al cercetarii incepe sa se profileze, in care, una din cele mai pretioase bogatii este inteligenta omului.