Politologie

Politologie

Formele fenomenului politic

Una din expresiile fenomenului politic o constituie organizarea si conducerea unui sistem social global, instaurarea sau consolidarea lui cu ajutorul puterii politice. Aceasta forma implica realizarea unei ordini interne adecvate, care sa impuna si care sa legalizeze interesele majore ale diferitelor categorii sociale si sa garanteze securitatea fata de amenintarile din exterior.

In al doilea rand, politica ni se infatiseaza si sub forma activitatii, a actiunii sociale si are loc intre raporturile dintre comunitati, natiuni si alte grupuri sociale in lupta pentru cucerirea, mentinerea, consolidarea puterii politice, pentru influentarea si controlul acesteia.

In al treilea rand tin de politica si strategiile, metodele si mijloacele ce sunt utilizate in actiunea politica pentru realizarea intereselor esentiale ale agentilor politici, colectivi sau intelectuali, si care vizeaza in primul rand stapanirea puterii politice.

In al patrulea rand, mai apartine fenomenului politic si cunoasterea politica, reflectarea mai mult sau mai putin exacta a practicii politice in constiinta.

Avem un intreg sistem al teoriilor politice in care se sustin valori si se consacra norme pentru conduita agentilor sociali, in lupta pentru putere, cu ajutorul cunostiintelor oferite de cunoasterea politica, se elaboreaza ideologiile, mijloacele de interpretare, justificare, influentare sau manipulare a indiviziilor, a multimilor pentru atragerea lor de partea diferitelor forte sociale care sunt angrenate in competitia politica.

Putem considera ca problematica politica cuprinde urmatoarele mari capitole:

1) relatiile politice;

2) institutiile politice;

3) constiinta politica;

4) actiunea politica

Primele doua parti apartin practicii politice, iar actiunea politica implica si constiinta politica.aceste forme sub care ne apare politica sunt stabilite astfel mai mult din considerente didactice, pentru ca ele in viata reala interfereaza, se intrepatrund, se explica unele prin altele. Esential si comun pentru toate aceste forme sub care apare politicul este puterea. O problema sociala este investita cu un caracter politic, daca rezolvarea ei este legata direct sau indirect de problema puterii. Multi politologi considera ca politicul se refera la raportul dintre generatii si guvernanti, adica dintre oamenii care se supun si oamenii care comanda.

Unul dintre cei mai cunoscuti politologi este G. Burdeau - autorul Tratatului de stiinta politica (Paris, 1966).

J.Corpinski - (A, B, C-ul democratiei) afirma ca politica este domeniul puterii, o activitate, o practica prin care se urmareste realizarea unor tinte ( scopuri).

M. Weber - autorul a doua lucrari de referinta, afirma ca puterea reprezinta posibilitatea de a-ti impune vointa intr-o anumita conjuctura, chiar in pofida unor obstacole, rezistente: " Orice om care face politica aspira la putere, fie ca el o considera ca un mijloc in serviciul altor scopuri, fie ca o doreste pentru ea insasi, pentru a se bucura de privilegiile si prestigiul ei." Desi multi reduc politica la problematica statului, considerand ca statul este principala scena, dar si instrument pe care si cu care se desfasoara activitatea politica, in realitate politica si puterea politica, nu se reduc la stat si respectiv la puterea de stat, cel putin a faptului ca pe langa stat, viata politica e caracterizata si prin activitatea importanta a partidelor politice, care se afla fie la guvernare, fie la opozitie, altor organizatii cu caracter politic, etnic sau cultural, nu putem reduce puterea politca la puterea de stat si nici politica de stat la guvernarile propriu-zise, desi orice politica urmareste in primul rand cucerirea puterii prin intermediul statului, deoarece prin intermediul acestuia, poate sa-si realizeze proiectele, tehnicile ei imediate sau de perspectiva. Astfel, in domeniul politic are loc activitatea organizata si constienta in vederea atingerii unor interese diverse, generale de grup sau individuale, nationale sau internationale, economice sau sociale. Unele dificultati in intelegerea si definirea fenomenului politc, deriva si din realitatea ca aceasta cuprinde atat practica, cat si teoria.

Stradania de a descifra, dar si de a determina esenta si natura fenomenului politic este veche, ea intensificandu-se in epoca moderna. Este perioada in care de dezvolta stiintele sociale si politica sub presiunea unor miscari sociale, care au eliberat energiile creative, si care au dus la apari]ia democratiilor moderne si contemporane.

Sunt politologi care afirma ca guvernarea , administrarea statului constituie obiective politice, fie considerand politica drept stiinta guvernarii statului, fie ce arata si practica a guvernarii statului.

Aceste opinii ca si cele ce definesc politica pur si simplu ca stiinta a statului sau stiinta a puterii, au in vedere un aspect esential al fenomenului politic, dar nu-l epuizeaza cel putin din faptul ca statul, puterea de stat nu sunt identice cu puterea politica si politica. Pentru a dobandi o imagine cat mai reala asupra politicii, stiintele ce o abordeaza incearca sa se detaseze cat mai mult de diferite viziuni cu continut ideologic (socialista, liberala, etc ). Desi asemenea tentative sunt dificile, imposibile, evolutia fenomenului evidenteaza totusi o serie de aspecte de natura obiectiva.

De-a lungul timpului asupra feonemenului politic s-au conturat doua puncte de vedere diametral opuse.

In primul rand, pentru categoriile sociale oprimate, sarace, nemultumite, nefericite, ce nu ajung la putere si nu pot sa influenteze puterea, politica este in primul rand o lupta pentru a accede la putere, la deicizii, puterea permitand acelor ce o detin sa hotareasca mersul politicii interne si externe si sa se bucure de toate avantajele materiale, economice si de prestigiu, simbolice, ce rezulta din exercitarea puterii.

In al doilea rand pentru categoriile si persoanele bogate, satisfacute, ce detin puterea sau au acces la exercitarea ei, care considera ca ordinea existenta e cea buna, politica inseamna integrarea, un efort pentru a face sa domneasca ordinea si justitia respectiva, sub pretextul interesului general si al binelui comun. Aceste categorii condamna luptele politice ale celor nemultumiti pentru putere, pentru schimbare, pentru transformare sociala, considerand aceste lupte daunatoare, destabilizatoare, imorale, ce urmaresc interese egoiste.

Pentru primele categorii, prin politica se mentin sau se impun privilegiile si interesele unei minoritati in dauna majoritatii, iar pentru ceilalti, politica este un mijloc de realizare a integrarii tuturor indiviziilor in societate, pentru linistea si armonia sociala necesara dezvoltarii si progresului societatii respective,dorinta de integrare a celor mai multi corespunzator intereselor grupului dominant de a sustine la guvernare si de a se bucura astfel de privilegiile statutului lor. Aceste doua atitudini principale nu epuzieaza insa continutul reflectiilor asupra fenomenului politic, recunoscandu-se de ambele parti ca e vorba de un fenomen mult mai complex. Insasi raportul dintre conflict si integrare este deosebit de complex, orice lupta politica urmarind si o anumita integrare intr-o alta ordine sociala, considerat superior, ce va constitui de regula o noua sursa de contradictii, neintelegeri si conflicte, iar statul insusi considerat de unii, instrument de dominatie a unor categorii sociale asupra altor, iar de altii mijloc de integrare. spre folosul lor trebuie inteles ca inclinand spre lupta sau integrare intr-o proportie sau alta, in functie de timp si loc, de circumstantele istoriei, de natura fortelor sociale care ajung in conflict.

Geneza si esenta politicului

In aceasta ambivalenta amintita, prezenta mereu, trebuie cautat inainte de toate, semnificatia, natura proprie si esenta fenomenului politic.

In legatura cu geneza fenomenului politic, exista o serie de pareri controversate. In primul rand, unii politologi sustin ca politicul tine de esenta umana si ca el exista de cand exista societatea umana. Inca din Antichitate, filosoful grec Aristotel, sustinea ca insasi sociabilitatea oamenilor are caracter politic si este chemat de insasi firea sa, la viata politica, ca omul este "un animal politic" (ZOON POLITIKON).

In al doilea rand, altii considera ca politicul a aparut in anumite conditii, ca tine de anumite conditii legate de evolutia fenomenului economic, de aparitia proprietatii private si inegalitatiile dintre oameni (Platon, sec V i.Hr.).

Un asemenea punct de vedere, bazat pe privatul economic, este combatut de alti politologi. Cel mai cunoscut, K. ROPPER, critica pe Platon pe accentul pus de acesta pe fundamentul economic al vietii politice, teorie recunoscuta de epoca moderna de K Marx, sub numele de "materialism istoric".

Daca o problema sociala primeste caracter politic, in masura in care rezolvarea acestei probleme e legata de putere, atunci rezulta ca doar o data cu aparitia grupurilor sociale intemeiate pe interese economice, pe prosperitate, apare si fenomenul politic, apare organizarea colectiva cu ajutorul dreptului si a statului,politicul ca si mijloc, ca instrumentul de impunere a unor interese de grup in intreaga societate pe de o parte, si ca mijloc de mentinere a echilibrului social pe de alta parte, in conditiile sociale tot mai complexe a unui cadru tot mai complicat in care se desfasoara activitati general necesare care sa permita progresul social.

In ciuda parerilor contradictorii care s-au exprimat, realitatea atesta ca politicul e determinat de economie, atat prin originea sa exterioara si continut. Orice politica autentica reflecta in cele din urma interese economice ale diferitelor grupuri sociale, aflate in competitie. Politicul poate fi acceptat ca economic concentrat ,chiar daca intelegerea sa completa presupune depasirea economica. Odata cu aceasta relatie de determinare a politicului de catre factorul economic, se manifesta si reactia inversa, care poate fi pozivita si negativa, adica fenomenul politic odata aparut tinde sa se autonomizeze, sa primeze fata de factorul economic prin importanta si rolul sau. Interesele fundamentale ale diverselor grupuri sociale nu pot fi impuse si aparate decat prin interesul politicului, a puterii politice, a institutiei sale, dreptul si se constata o relativa independenta a politicului, fata de economic, o miscare autonoma intre anumite limite, a guvernului, ci doar miscare ce poate avea consecinte pozitive pot intelege societatea sau din contra, poate condamnda la stagnare pe aceeasi baza sociala economica. De aici poate rezulta atat politica pozitiva care duce la progres social, cat si la politica negativa, in functie de caracterul, interesele si competenta elitei politice, a grupului ce se afla la putere. Dar o comportare voluntarista a puterii in raport cu natura si contextul social, ramane relativa caci orice exacerbare a acestei puteri, a incercarii de absolutizare a primatului factorului politic, esueaza in criza, generand delegrari functionale grave.