POLITICA SOCIALA SI DE OCUPARE A FORTEI DE MUNCA

POLITICA SOCIALA SI DE OCUPARE A FORTEI DE MUNCA

Componentele politicii sociale europene:

piata fortei de munca (politica veniturilor, politici active in domeniul resurselor umane, relatii industriale, termenii si conditiile de angajare, combaterea disciminarii economice si excluderii sociale)

statul social (servicii sociale- invatamant, sanatate, locuinte sociale; transferuri sociale, politica familiei)

Actorii implicati:

statele membre - rol principal

institutiile comunitare - rol de coordonare.

Obiectivul politicii sociale si de ocupare a fortei de munca il reprezinta promovarea unui standard de viata decent pentru toti, intr-o societate activa si sanatoasa.

Bazele politicii sociale au fost puse in Tratatul de la Roma, prin includerea articolelor referitoare la libera circulatie a lucratorilor si la libertatea de stabilire a acestora in contextul pietei comune. Tot prin Tratatul de la Roma a fost creat si principalul instrument financiar care asigura punerea in aplicare a politicii sociale, Fondul Social European.

Tratatul de la Amsterdam a marcat un punct de cotitura in politica sociala si de ocupare europeana. Politica de ocupare a fortei de munca a fost desemnata domeniu comun de actiune la nivel european.

Protectia sociala in UE intampina numeroase dificultati in ultima perioada, ca urmare a tendintelor demografice (imbatranirea populatiei creeaza o presiune enorma asupra sistemului de protectie sociala), a recesiunii economice si a nivelului ridicat al somajului. Tarile membre sunt puse in situatia de a reforma sistemele de protectie sociala, astfel incat acestea sa fie viabile din punct de vedere financiar si, in acelasi timp sa ramana eficiente.

Domeniile principale vizate de protectia sociala sunt :

includerea sociala - combaterea discriminarii si a excluderii sociale

pensii sigure si sistem de pensii sustenabil

asigurarea calitatii si sustenabilitatii sistemelor de ocrotire a sanatatii

stimularea ocuparii si asigurarea de venituri sigure.

Competitivitatea economica si modelul social european

Preocuparile ultimilor ani cu privire la competitivitatea economiei europene au adus tot mai mult in discutie modelul social european

Conceptul de model social european, desi larg folosit in literatura de specialitate, nu are o definitie unanim acceptata, existand mai multe directii si sensuri in care acesta este utilizat.

Pentru prima data, conceptul de model social european a fost folosit de Jacques Delors, la mijlocul anilor 1990, pentru a desemna o alternativa la modelul american de capitalism pur, ideea de baza fiind aceea ca progresul economic si social trebuie sa mearga mana in mana, prin combinarea cresterii economice cu coeziunea sociala.

In sens generic, conceptul de model social european este folosit cu referire la anumite trasaturi comune institutionale in Europa postbelica. Modelul social european este frecvent prezentat in opozitie cu modelul dereglementat american sau cu cel din Asia de Sud Est, axat pe dezvoltare. Fiecare dintre aceste trei modele au modalitati distincte de reglementare si competitie. In acest context, modelul european se caracterizeaza prin protectie sociala extinsa si rezolvarea conflictelor sociale prin metode consensuale si democratice. Una dintre primele definitii ale modelului social european se regaseste in Cartea alba a politicii sociale, elaborata de Comisia Europeana in 1994, si face referire la un set de valori comune: angajamentul pentru democratie, libertate personala, dialog social, oportunitati egale pentru toti, securitate sociala si solidaritate fata de persoanele defavorizate.

In al doilea rand, in cadrul modelului social european au fost identificate o varietate de modele nationale specifice (britanic, suedez, german etc.). Cu toate acestea, trebuie facuta precizarea ca toate sistemele nationale adera la aceleasi principii comune: crestere economica, protectie sociala, sustenabilitate ecologica, variind accentul pus pe fiecare dintre acestea. Toate statele UE au insa la baza, in domeniul social, trei caracteristici comune:

cetatenia sociala, care completeaza cetatenia civila si politica si are ca principiu de baza echitatea, privita nu ca egalitate a veniturilor, ci ca egalitate in fata legii si din punctul de vedere al drepturilor politice, economice si sociale.

protectia impotriva distorsiunilor pietei, ceea ce presupune plasarea indivizilor pe o pozitie mai importanta decat piata, astfel incat piata sa nu fie cea care decide care indivizi au dreptul sa supravietuiasca si care nu. Aceasta protectie nu exclude functionarea pietei, ci doar protejeaza individul de posibilele consecinte negative ale acesteia.

renuntarea la caracterul de marfa al unor bunuri, necesare pentru o viata sociala decenta, ca de exemplu educatia si asistenta medicala.

In ciuda utilizarii la scara larga a conceptului de model social european, indeosebi in sensul sau generic mentionat, dezbaterile cu privire la existenta unui asemenea model unic la nivelul Europei nu au produs un rezultat unanim acceptat. Dincolo de trasaturile comune ale diferitelor modele sociale nationale din Europa, in momentul in care vorbim despre necesitatea reformei in acest domeniu, distinctia intre aceste modele este absolut necesara. Aceasta necesitate deriva din performantele diferite ale modelelor europene in ceea ce priveste eficienta si echitatea. Putem vorbi, astfel, despre patru modele sociale principale la nivel european: modelul nordic, modelul anglo-saxon, modelul continental si modelul mediteranean.

Modelul nordic se caracterizeaza prin niveluri ridicate ale cheltuielilor pentru protectia sociala, sistem al bunastarii generalizat, interventie fiscala extensiva pe piata muncii si sindicate puternice, care asigura un nivel relativ omogen al salariilor. Modelul anglo-saxon se individualizeaza prin importanta pe care o au masurile active pentru combaterea somajului, precum si prin transferurile monetare orientate in principal catre populatia activa. Sindicatele au o putere mai redusa, iar disparitatile in ceea ce priveste nivelul salariilor sunt mai mari. Modelul continental se bazeaza pe asigurarile sociale si pe sistemele de pensii, iar sindicatele, desi au o importanta in declin, raman totusi puternice. Modelul mediteranean se axeaza pe cheltuielile importante pentru sistemul de pensii, protectia locurilor de munca, structura relativ omogena a salariilor, obtinuta prin negocieri colective.

Cele patru modele actioneaza destul de diferit in plan social. In timp ce modelul mediteranean dispune de o legislatie puternica pentru protectia locurilor de munca (cel putin pentru angajatii permanenti), modelul nordic ofera ajutoare de somaj generoase, dar nu are un sistem legislativ pentru protectia angajatilor la fel de strict. Gradul de ocupare este sensibil mai ridicat in modelul nordic si in cel anglo-saxon, diferenta fiind in mare parte atribuita mentinerii unei rate mai mari de ocupare pentru persoanele in varsta si a unei rate mai scazute a somajului pentru tineri.

In termenii celor doi factori mentionati anterior, eficienta si echitate, situatia celor patru modele poate fi ilustrata prin figura urmatoare. Eficienta este masurata, in cadrul acestei scheme, prin capacitatea de a genera niveluri ridicate ale ocuparii, iar echitatea, prin capacitatea de mentinere a riscului de saracie la un nivel scazut.

Fig. 1. Tipologia modelelor sociale europene

Echitate Eficienta

Scazuta      Ridicata

Tarile nordice si continentale se situeaza peste medie in ceea ce priveste protectia impotriva saraciei, in timp ce cele din modelul anglo-saxon si mediteranean se situeaza sub medie. Diferenta dintre cele doua categorii nu este data doar de redistribuirea veniturilor prin intermediul impozitelor, ci, indeosebi, de diferenta in distribuirea capitalului uman. In modelul nordic ponderea populatiei cu varsta intre 25-64 ani, care are cel putin pregatire liceala este de 75%, iar in modelul continental de 67%, fata de 60% in modelul anglo-saxon si doar 39% in cel mediteranean. Modelul mediteranean, caracterizat printr-un grad redus de ocupare si risc ridicat de saracie, nu ofera nici echitate, nici eficienta. Modelele continental si anglo-saxon ofera fie echitate, fie eficienta, in timp ce modelul nordic, asigurand rate ridicate ale ocuparii si risc scazut de saracie, reusesete sa combine cel mai bine eficienta si echitatea. Acesta este si motivul pentru care, dintre tarile UE, cele mai bine plasate in competitia internationala sunt tarile scandinave.

Graficul anterior atratge atentia si cu privire la sustenabilitatea modelelor sociale. Modelele care nu sunt eficiente, nu reusesc sa asigure un grad ridicat de ocupare, nu vor reusi sa faca fata contrangerilor pe care globalizarea, schimbarea tehnologica si imbatranirea populatiei le impun finantelor publice. Pe de alta parte, modelele care nu asigura un grad ridicat de echitate, se pot dovedi sustenabile.

Clasificarea economiilor UE in cele patru modele sociale este foarte utila atunci cand vorbim despre reforma in domeniul politicii sociale. Provocarile pe care le-am amintit (globalizarea, progresul tehnic, imbatranirea populatiei) impun reforma indeosebi in modelele continental si mediteranean, unde statul bunastarii se dovedeste a fi in mare masura ineficient. Bazandu-se pe o protectie legislativa stricta a locurilor de munca, aceste modele descurajeaza adaptarea la schimbare si mentin status-quo-ul.

Reforma acestor modele nu presupune disparitia lor, ci transformarea in directia cresterii eficientei, eventual prin adoptarea unor trasaturi din modelele nordic si anglo-saxon, adaptate la caracteristicile propriei populatii. Importanta unei asemenea reforme nu este limitata doar la tarile in cauza, ci vizezaza intreaga Uniune, intrucat tarile care le compun realizeaza aproximativ doua treimi din PIB-ul UE si 90% din PIB-ul Zonei Euro. Situatia economica si sociala a acestor tari afecteaza functionarea Uniunii Europene in ansamblu.

Desi exista angajamente in directia coordonarii politicilor ocuparii la nivel european, reformele pietei muncii si in domeniul social trebuie sa fie concepute si realizate la nivelul fiecarui stat membru, in concordanta cu propria situatie economica, sociala si politica. Coordonarea este utila in masura in care se limiteaza la schimbul de bune practici, pentru a evita pasarea responsabilitatii intre autoritatile nationale si cele europene.

Uniunea Europeana se confrunta, in planul politicii sociale, cu doua provocari majore: pe de o parte teama ca procesul globalizarii va afecta capacitatea de asigurare a securitatii sociale a indivizilor, pe de alta parte teama ca insasi politica sociala ameninta capacitatea UE de a se adapta schimbarilor produse de globalizare si de competitia internationala. Lipsa flexibilitatii pietei muncii, combinata cu costurile excesive ale protectiei sociale sunt considerate un obstacol in calea eficientei economice si a reformelor esentiale.

Exista o varietate de factori exogeni si endogeni care exercita presiuni asupra modelului social european si care au fost sistematizati in tabelul de mai jos.

Tabelul nr. 1 Presiuni contemporane asupra modelului social european

Asadar, presiunile asupra modelului social european se exercita in sensuri diferite, ceea ce determina dificultati majore in ceea ce priveste directia reformarii acestuia. De altfel, pentru modelul social actual, UE nu accepta ca alternativa modelul neoliberal american, ci un model cu accent pe dezvoltare, in care statul bunastarii sa aiba un rol important. Liderii politici europeni vorbesc despre un model social european, bazat pe performante economice, pe un nivel ridicat al protectiei sociale, pe educatie si dialog social. Paradigma modelului social european consta in faptul ca politica economica, a ocuparii si cea sociala formeaza un triunghi, in cadrul caruia ele trebuie sa se stimuleze reciproc. Aceste interactiuni pozitive ar trebui sa creeze un cerc virtuos si sustenabil al progresului economic si social.

O ilustrare a faptului ca UE isi cauta propriul drum in incercarea de a creste competitivitatea concomitent cu mentinerea unui anumit nivel al protectiei sociale este si conceptul de flexicuritate (flexecurity - lb. engleza)[1] care combina flexibilitatea in ceea ce priveste piata muncii, cu o protectie sociala relativ ridicata a somerilor si politici active de ocupare. Conceptul se bazeaza pe ideea ca flexibilitatea si securitatea nu sunt contradictorii, ci complementare si chiar se pot sustine reciproc. Aceasta presupune o protectie mai scazuta a fortei de munca impotriva riscului de piedere a locurilor de munca (fiind vizate reglementarile cu privire la disponibilizarea personalului), combinata cu ajutoare de somaj ridicate si o piata a muncii care sa functioneze pe baza dreptului si obligatiei somerilor la pregatire profesionala. Conceptul de securitate a locurilor de munca este inlocuit cu unul mai larg, de securitate a ocuparii.

UE ia in prezent in calcul acest concept ca baza a unui viitor model social european, avand in vedere rezultatele pozitive pe care le-a avut implementarea sa in Danemarca, unde ratasomajului a scazut sub 4%, in conditiile unei protectii sociale inca suficient de importnate.

Dincolo de aceste rezultate pozitive, exista totusi numeroase semne de intrebare cu privire la transferabilitatea lui si la alte economii decat cele nordice. Dialogul dintre angajati si angajatori este o parte importanta a acestui concept, dar la nivelul intregii UE, exista tari care nu au o traditie prea puternica din acest punct de vedere (tarile Europei Centrale si de Est), precum si tari in care relatia patronat-sindicate a fost in general destul de tensionata de-a lungul timpului (tarile mediteraniene). Pe de alta parte, caracterul nepopular al masurilor necesare de reforma a protectiei sociale impune dezvoltarea acestui dialog, drept conditiei esentiala a reusitei reformei. Ramane de vazut in ce masura si in cat timp aceste tari vor reusi adoptarea viziunii statelor nordice in ceea ce priveste dialogul social.

Este interesant de remarcat convingerea UE in capacitatea de a modifica relatia care exista intre obiectivele politicii economice, ale politicii ocupationale si ale politicii sociale, obiective considerate, in general, antagonice, intr-o relatie de sustinere si stimulare reciproca. Dincolo de mirajul pe care o asemenea conceptie il creeaza, performantele UE in directia indeplinirii obiectivelor Agendei Lisabona, ridica numeroase semne de intrebare cu privire la realismul ei.

Oficialii europeni considera ca decizia de a reforma modelul social european nu poate tine cont doar de problema eficientei si competitivitatii economice, in contextul in care UE se confrunta cu probleme serioase si in plan social - somaj, imbatranirea populatiei, care se adauga celor economice - globalizare, inovare tehnologica. Din acest motiv, reforma modelului social european este una dintre problemele cele mai dificile pe care UE trebuie sa le rezolve, cu cat mai repede, cu atat mai bine.

Modernizarea modelului social european are in vedere adaptarea sa la noile cerinte socio-economice si la provocarile cu care economia europeana se confrunta si este urmarita in contextul a doua principii la care UE nu este dispusa sa renunte: perspectiva conform careia politica sociala este considerata un factor productiv si convingerea ca lipsa unei politici sociale "adecvate" va genera un cost economic, social si uman care depaseste cheltuielile sociale si redistribuirile financiare. Asadar, in cadrul modelului social european, performantele economice si progresul social sunt considerate indisolubil legate, ceea ce traseaza destul de clar orientarea viitoare a UE in ceea priveste politica sociala.

Daca, intr-adevar, inlocuirea modelului social european cu un model de tip american, neoliberal, nu este posibil a fi realizata si acceptata de populatie intr-un interval de timp scurt, avand in vedere radacinile adanci pe care politica sociala le are in Europa, aceasta nu justifica incoerenta oficialilor europeni cu privire la obiectivele urmarite - competitivitate maxima, concomitent cu o politica sociala extensiva. Daca exista optiunea pentru mentinerea unui model social european cu radacini puternice in sistemul de valori cultivat timp de jumatate de secol, ea trebuie armonizata cu obiective mai realiste in plan competitiv. Privind prin prisma sustenabilitatii politicii sociale, intelegem dorinta UE de a mentine si obiectivul cresterii competitivitatii economice. In conditiile mentinerii modelului social european, cresterea economica si a competitivitatii sunt singurele sanse de sustenabilitate a acestuia pe termen lung. Masura in care cele doua obiective (economic si social) sunt compatibile, este, insa discutabila.

Agenda sociala a UE mentine ca prioritati, in continuare, ocuparea deplina, integrarea sociala, nedisciminarea, sistemul de protectie sociala adecvat din punct de vedere al cerintelor sociale. Agenda sociala acoperind perioada de pana in 2010 reprezenita, insa mai curand un document orientativ, decat un set de masuri concrete.

In cel mai optimist scenariu posibil, UE va reusi sa gaseasca modalitatea prin care sa inlature discordantele dintre politica sociala si performantele economice, dintre echitate si eficienta. Modelul teoretic al coeziunii si stabilitatii sociale, care stimuleaza cresterea economica, poate fi unul valid, dar in practica se dovedeste a fi din ce in ce mai greu de sustinut. Costurile crescande ale coeziunii sociale sunt tot mai putin acceptate, ceea ce pune in pericol stabilitatea sociala a UE.