Principalele etape si forme de integrare economica

Integrarea economica a avut si are forme specifice in diferite tari si regiuni ale lumii in functie de nivelul lor de dezvoltare. In general se apreciaza ca procesul de integrare a parcurs urmatoarele etape:

Prima etapa a procesului de integrare a avut o evolutie tripla: in Europa Apuseana, in Europa Rasariteana si pe continentul Americii de Nord.

In Europa Occidentala, prima organizatie care a constituit o forma de integrare economica internationala a fost Comunitatea Europeana a carbunelui si otelului (CECO), care a luat fiinta in aprilie 1951 pe baza planului Schuman (pe atunci ministru de externe al Frantei), prin semnarea Tratatului de la Paris de catre RFG, Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, tratat care a intrat in vigoare in august 1952. Tarile semnatare ale acestui tratat isi propuneau unirea eforturilor pentru scoaterea din criza a industriei carbonifere si a celei siderurgice si crearea unei "piete comune" pentru ramurile respective.

In Europa Rasariteana, in 1949, a luat fiinta Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), la care au participat: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria si Uniunea Sovietica[1].

Conform statutului, CAER-ul era o organizatie economica internationala cu caracter guvernamental care avea ca scop unirea si coordonarea eforturilor membrilor sai in vederea accelerarii progresului economic si tehnic, ridicarii nivelului de industrializare al tarilor cu o industrie mai putin dezvoltata si cresterii neintrerupte a productivitatii muncii.

Pe continentul Americii de Nord s-a realizat o integrare economica intre SUA si Canada care, spre deosebire de cele din Europa, nu a avut la baza acorduri intre state, ci prin intrepatrunderile unor mari intreprinderi din cele doua tari si, in mod deosebit, prin extinderea sferei de actiune a capitalurilor din SUA in Canada. Acest proces a fost facilitat de alianta celor doua tari in timpul celui de-al doilea razboi mondial si intarit de legislatiile lor nationale.

A doua etapa a procesului de integrare a inceput prin semnarea la Roma, in anul 1957, a doua tratate si formarea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Comunitatii Economice Europene (Piata Comuna), la ele participand aceleasi sase tari ca si in cadrul CECO.

In timp ce CECO si EURATOM privesc sectoare extrem de importante dar limitate, Comunitatea Economica Europeana (CEE) viza ansamblul economiei si politicii statelor membre. Unul din fondatorii Pietei Comune, W. Hallenstein[2], o compara cu o racheta in trei trepte: 1. Uniunea vamala, 2. Uniunea economica si, 3. Uniunea politica.

Ca o reactie fata de constituirea CEE, la 4 ianuarie 1960 a fost semnata Conventia de la Stockholm, prin care a luat fiinta Asociatia europeana a Liberului Schimb (AELS), intre Austria, Danemarca, Elvetia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Suedia. La AELS au mai aderat ulterior: Finlanda (1961), Irlanda (1970), Liechtenstein (1973) ultimele doua avand statut de asociati.

Tot in anul 1960, prin tratatul incheiat la Montevideo, s-a constituit Asociatia Latino-Americana a Comertului Liber (ALALC) care a grupat initial: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic, Paraguay, Uruguay, Peru. La ALALC au aderat ulterior tarile din Piata Comuna din America Centrala, prin semnarea in decembrie 1960, la Managua, a Tratatului general de integrare economica de catre Guatemala, Salvador, Honduras, Nicaragua, si in 1963 de catre Costa Rica.

In Africa, in anul 1963 s-a creat organizatia Unitatii Africane, care a impulsionat procesul de apropiere dintre tari, prin crearea Comunitatii Economice a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO), iar in 1964 a Uniunii Vamale si Economice a Africii Centrale (UDEAC), la care au luat parte initial: Camerun, Republica Africa Centrala, R.P. Congo, Gabon si Ciad (aceasta din urma parasind-o in 1969).

In Asia, pe baza acordului de la Bangkok, din august 1967, a luat fiinta Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), la care au luat parte reprezentanti din Filipine, Indonezia, Malaezia, Singapore si Thailanda.

A treia etapa a inceput prin semnarea la Paris, in anul 1973, a unui tratat de fuziune a celor trei comunitati (CECO, EURATOM, CEE), avand aceleasi organe de conducere si un buget comun. Noul ansamblu integrationist a luat denumirea oficiala de Comunitate Europeana, cu un sistem institutional specific. Caracteristic acestei etape a integrarii economice vest-europene este cresterea considerabila a numarului de tari "asociate" la CEE. Aceste tari, desi nu au drepturi depline, au in vedere cooperarea comerciala, tehnica si financiara, si incheierea de acorduri comerciale cu fiecare tara membra AELS.

O caracteristica importanta a integrarii economice, in cadrul celei de-a treia etape, a fost trecerea la sistemul de securitate economica colectiva pe continentul sud-american. In acest sens, in anul 1972 a fost creata Piata comuna din Caraibe s-a infiintat zona Caraibilor (CARICOM) prin care se urmarea reducerea si eliminarea treptata a decalajelor dintre tarile membre.

A patra etapa a integrarii economice interstatale este marcata de schimbarile profunde ce au avut si au loc in patru regiuni importante ale lumii:

a) In Europa occidentala prin aderarea Greciei (1981), Spaniei si Portugaliei (1986), Piata Comuna era formata acum din 12 membri. Ulterior la 1 noiembrie 1993 prin semnarea Tratatului de la Maastricht a luat fiinta Uniunea Europeana care dispune de noi dimensiuni politice si economice, prin intentia de promovare a unei politici externe active, ca si introducerea din anul 2002 a unei monede unice, acordarea de cetatenie europeana, drept de vot rezidentilor straini etc. Ca urmare a cererilor de aderare ale Austriei, Finlandei si Suediei numarul de membri a ajuns la 15, ulterior UE largindu-se continuu prin aderarea de noi membri. De altfel, incepand cu 1 ianuarie 1993 UE si AELS formeaza una dintre marile piete integrate ale lumii cunoscute sub denumirea de Spatiul Economic European (SEE) care se intinde de la Marea Mediterana pana la Oceanul Inghetat de Nord.

b) In Europa Rasariteana cea de-a patra etapa a integrarii economice s-a caracterizat prin desfiintarea CAER. Analizand esecul CAER, Lionel Stoleru - fost ministru al planului din Franta - arata ca, de fapt, prin desfiintarea CAER a avut loc anihilarea unui dublu esec si anume: un esec in ceea ce priveste scopul urmarit: coordonarea planurilor nationale ale tarilor participante nu s-a realizat niciodata si un esec in functionare, care s-a concentrat, in special, in domeniul preturilor.

c) Ca reactie la tendinta de extindere si consolidare a UE in America de Nord a intrat in vigoare incepand cu 1 ianuarie 1994 - Acordul Liberului Schimb Nord-American (ALENA) format din SUA, Canada si Mexic, ce dispune de peste 400 milioane de consumatori.

d) In Asia din regiunea Pacific este in curs de definitivare cea mai mare organizatie integrationista mondiala - Cooperarea Economica a Asiei Pacific (APEC), formata prin tratatul semnat la Jakarta in noiembrie 1994.