Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept

Nulitatea casatoriei

legislatie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Nulitatea casatoriei



Sectiunea 1

Nulitatea absoluta a casatoriei

Cazuri de nulitate absoluta

Art.309 (1) Este lovita de nulitate absoluta casatoria incheiata cu incalcarea dispozitiilor prevazute la art.288, art.290, 291, 293 si 303 alin.(1).

(2) In cazul in care sotul unei persoane declarate moarte s-a recasatorit si, dupa aceasta, hotararea declarativa de moarte este anulata, noua casatorie ramane valabila, daca sotul celui declarat mort a fost de buna-credinta. Prima casatorie se considera desfacuta pe data incheierii noii casatorii.

Lipsa varstei matrimoniale

Art.310 - (1) Casatoria incheiata de minorul care nu a implinit varsta de 16 ani este lovita de nulitate absoluta.

(2) Cu toate acestea, nulitatea casatoriei se acopera daca, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, ambii soti au implinit varsta de 18 ani sau daca sotia a nascut ori a ramas insarcinata.

Casatoria fictiva

Art.311 - Casatoria incheiata in alte scopuri decat acela de a intemeia o familie este lovita de nulitate absoluta. 

(2) Cu toate acestea, nulitatea casatoriei se acopera daca, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, a intervenit convietuirea sotilor, sotia a nascut sau a ramas insarcinata ori au trecut doi ani de la incheierea casatoriei.

Persoanele care pot invoca nulitatea absoluta

Art.312 - Orice persoana interesata poate introduce actiunea in constatarea nulitatii absolute a casatoriei. Cu toate acestea, procurorul nu poate introduce actiunea dupa incetarea sau desfacerea casatoriei, cu exceptia cazului in care ar actiona pentru apararea drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie.

Sectiunea a 2-a

Nulitatea relativa a casatoriei

Lipsa incuviintarilor cerute de lege

Art.313 - (1) Este lovita de nulitate relativa casatoria incheiata fara incuviintarile sau autorizarea prevazute de art.289 alin.(2) si (4).

(2) Nulitatea poate fi invocata numai de cel a carui incuviintare ori autorizare era necesara.

Acoperirea nulitatii

Art.314 - (1) In cazurile prevazute la art. 289 alin(2) si (4), nulitatea relativa a casatoriei se acopera daca, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, s-au obtinut incuviintarile si autorizarea cerute de lege.

(2) In toate cazurile, nulitatea casatoriei se acopera daca, intre timp, ambii soti au implinit varsta de 18 ani sau daca sotia a nascut ori a ramas insarcinata.

Viciile de consimtamant

Art.315 (1) Casatoria poate fi anulata la cererea sotului al carui consimtamant a fost viciat prin eroare, prin dol sau prin violenta.

(2) Eroarea constituie viciu de consimtamant numai atunci cand priveste identitatea fizica a viitorului sot sau calitatile esentiale ale acestuia, in lipsa carora sotul aflat in eroare nu ar fi incheiat casatoria.

Lipsa discernamantului

Art.316 - Este lovita de nulitate relativa casatoria incheiata de persoana lipsita vremelnic de facultatile mintale.

Termen de prescriptie

Art.317 - (1) Anularea casatoriei poate fi ceruta in termen de 6 luni.

(2) In cazul prevazut la art.313, termenul curge de la data la care cei a caror incuviintare sau autorizare era necesara pentru incheierea casatoriei au luat cunostinta de aceasta.

(3) In cazul nulitatii pentru vicii de consimtamant ori pentru lipsa discernamantului, termenul curge de la data incetarii violentei sau, dupa caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnica a facultatilor mintale.

(4) Cu toate acestea, casatoria nu poate fi anulata daca sotii au convietuit timp de 6 luni de la data incetarii violentei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultatilor mintale.

Caracterul personal al actiunii

Art.318 - Dreptul la actiunea in nulitate relativa nu se transmite mostenitorilor. Cu toate acestea, daca actiunea a fost pornita de catre unul dintre soti, ea poate fi continuata de catre oricare dintre mostenitorii sai.

Sectiunea a 3-a

Efectele nulitatii casatoriei

Casatoria putativa

Art.319 - (1) Sotul de buna-credinta la incheierea unei casatorii nule sau anulate pastreaza, pana la data cand hotararea judecatoreasca ramane definitiva, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila.

(2) In acest caz, raporturile patrimoniale dintre fostii soti sunt supuse, prin asemanare, dispozitiilor privitoare la divort.

Situatia copiilor

Art. 320 - (1) Nulitatea casatoriei nu are niciun efect in privinta copiilor, care pastreaza situatia de copii din casatorie.

(2) In ceea ce priveste drepturile si obligatiile dintre parinti si copii se aplica, prin asemanare, dispozitiile privitoare la divort.

Opozabilitatea hotararii judecatoresti

Art.321 - (1) Hotararea judecatoreasca de constatare a nulitatii sau de anulare a casatoriei este opozabila tertelor persoane, in conditiile legii. Dispozitiile art.307, 349 si 350 sunt aplicabile in mod corespunzator.

(2) Cu toate acestea, nulitatea casatoriei nu poate fi opusa unei terte persoane impotriva unui act incheiat anterior de aceasta cu unul dintre soti, afara de cazul in care au fost indeplinite formalitatile de publicitate prevazute de lege cu privire la actiunea in nulitate sau tertul a cunoscut, pe alta cale, inainte de incheierea actului, cauza de nulitate a casatoriei.

CAPITOLUL V
Drepturile si indatoririle personale ale sotilor

Reglementarea raporturilor personale dintre soti

Art.322 - Dispozitiile prezentului capitol se aplica raporturilor personale dintre soti, oricare ar fi regimul lor matrimonial.

Luarea deciziilor de catre soti

Art.323 (1) Sotii hotarasc de comun acord in tot ceea ce priveste casatoria.

(2) In caz de neintelegere, ei pot sesiza instanta tutelara. Instanta sesizata reaminteste sotilor indatoririle lor reciproce, incearca sa ii concilieze si ii indruma catre un mediator, potrivit legii speciale.

(3) Daca incercarile de conciliere si mediere esueaza, instanta tutelara hotaraste in interesul familiei, in conditiile legii.

Indatoririle sotilor

Art.324 -1) Sotii isi datoreaza reciproc respect, fidelitate si sprijin moral.

(2) Ei au indatorirea de a locui impreuna. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, ei pot hotari sa locuiasca separat.

Independenta sotilor

Art.325 Un sot nu are dreptul sa cenzureze corespondenta, relatiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt sot.

Schimbarea numelui de familie

Art.326 - (1) Sotii sunt obligati sa poarte numele declarat la incheierea casatoriei.

(2) Daca sotii au convenit sa poarte in timpul casatoriei un nume comun si l-au declarat potrivit dispozitiilor art.297, unul dintre soti nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativa, decat cu consimtamantul celuilalt sot.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2875
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved