Depolitizarea structurilor administratiei publice si eliminarea clientelismului politic

Depolitizarea structurilor administratiei publice si eliminarea clientelismului politic

,,Omenirea arata ce suntem, in vreme ce

umanitatea arata ceea ce trebuie sa fim."

Traian Herseni

Separarea politicului de administratie constituie una din constantele modelului democratic de administratie publica si care, alaturi de cealalta constanta si anume subordonarea, asigura echilibrul modelului occidental de administratie democratica.

O analiza critica a administratiei romanesti din ultimul deceniu indica o violenta si agresiva politizare a administratiei practicata pana in prezent de diferite partide politice ajunse la putere, agresivitate ce a generat in practica o disolutie a administratiei; aparitia in fapt a unei nonadmistratii prin patrunderea unor activisti de partid in posturi ce presupuneau o inalta calificare si o substantiala experienta.

In acest fel, prin lipsa de profesionalism si prin fluctuatia accentuata (lipsa de stabilitate) s-a reusit demolarea unei admiistratii, care si asa era bolnava de centralism si birocratie. Din aceste motive acest odiectiv este poate cel mai important din programul de guvernare, de el depinzand de fapt, conditiile realizarii celorlalte.

Fara o administratie depolitizata, profesionista, stabila si motivata, progresul nu este posibil.Masurile stabilite pentru realizarea acestui obiectiv se cer a fi comentate si demultiplicate, data fiind deosebita lor importanta.

Indiscutabil ca respectarea riguroasa a Statutului functionarilor publici constituie conditia sine qua non in constructia noului corp de functionari publici din administratie.

In tarile Europei, ca si la noi, mai toate partidele politice sustin teoretic, teza depolitizarii functiei publice. In practica, insa, pot fi usor descifrate diversele manevre prin care se incearca instalarea, in special in functii importante a clientelei politice. De altfel, au fost formulate teorii potrivit carora politizarea administratiei si instalarea in functii a persoanelor de incredere ar face parte din jocul politic si ca astfel de programele de guvernare nu ar avea sanse de realizare datorita sabotajului pe care l-ar declansa vechea administratie. Sunt pareri care s-au facut auzite pana in present; iata de ce insusirea acestui obiectiv de guvernare pare un act de recunoastere a tezei, potrivit careia administratia nu trebuie politizata.

Vom vedea in ce masura noua putere isi va respecta propriile programe.

Ca o prima observatie am putea mentiona ca, desi in linii mari pana in perzent, la nivel mediu si mic nu se fac vizibile tentative de epurare nejustificata a unor functionari si inlocuirea lor cu personae agreate, la nivel de inalti functionari, se incearca fortarea legii si politizarea functiilor. Spre exemplu, presa a sesizat solutia nepotrivita prin care s-au eludat dispozitiile legii cu privire la caracterul nonpolitic al functiei de Secretar General al Guvernului, desi se putea prin alta metoda sa se asigure un control politic asupra acestui segment din aparatul guvernului.

Pe termen lung, ingerintele in treburile administratiei produc consecinte grave. Numirea secretarilor generali de ministere si a secretarilor generali adjuncti, precum si a directorilor printr-o selectie de tip politic va genera cu certitudine probleme pentru guvernele viitoare, deoarece potrivit legii, acestia trebuie sa ramana in functie, ceea ce nu se va intampla daca aceste personae sunt de fapt, clienela politica a actualei puteri si prin urmare, nu se vor putea bucura de increderea noilor guvernanti, asa dupa cum inaltii functionari publici numiti de fosta guvernare, pe baza de algoritm, nu pot agreati de actuala guvernare.

Este de observat ca interventia politica in promovarea inaltilor functionari, chiar daca nu este legata direct de politica partidelor de guvernamant tinde sa politizeze administratia si astfel adduce in prim plan discutia de natura constitutionala potrivit careia inaltii functionari se conduc sau ar trebui sa se conduca numai dupa regulile interne ale administratiei, mentionate in legi si statute: neutralitate, obiectivitate, eficacitate etc.

Permanentizarea practicii de promovare in inalte functii administrative pe criterii politice, urmareste o tinta iluzorie si anume transformarea administratiei intr-o masina care serveste proiectele decidentului politic cu mai multa eficacitate. Iluzorie, deoarece aceste ,,pasari calatoare" nu au forta si nici timpul necesar sa influenteze mersul administratiei, ci, dimpotriva, introduce in administratie un element de neliniste si anume, hazardul, profound daunator unei activitati in care continuitatea si profesionalismul, experienta si stabilitatea sunt cele care genereaza incederea cetatenilor.

O alta tema in legatura cu Statutul functionarilor publici si anume, tema privilegiilor sau mai exact, conditia socio-economica a agentilor publici este de asemenea mult comentata si la noi.

Adeptii politizarii administratiei sustin ca privilegiile statutare ale functionarilor fac din acesti a casta si ca, in fond, ei trebuie sa se regimului comun al salariatilor si anume, contractul civil si salarizarea, exclusive pe criterii de performanta.

Teza nu este noua si ea a stat la baza desfiintarii Statutului functionarilor publici in regimul comunist si alinierea acestora la regimul general din dreptul muncii.

Adversarii Statutului aduc argumente, cum ar fi acela ca este nevoie de un nou stil de a realize functia publica si ca este necesar sa se abandoneze tipul functionarului generalist, experimentat, dar rutinat, cu atitudine pesimista si ca trebuie promovati specialistii in toate domeniile administratiei publice care sa puna accentul pe dinamism si gestiune, care urmeaza sa dobandeasca mai multa importanta in economia postului si prin urmare, se repune in discutie intreaga structura a serviciului public.

Mai mult, se afirma ca acest nou stil presupune, si chiar necesita un anume angajament al functionarului la convingerile politice care au stat la baza elaborarii programului ce urmeaza a fi realizat.

Toate aceste critici care ar putea pune in discutie masura in care statutul constituie o modalitate moderna de reglementare a regimului juridic al functiei publice si depolitizarea acesteia, ar putea avea rezonanta la cei care apreciaza ca in administratie sunt prea multi cei care gandesc si cre consacra prea mult timp activitatilor traditionale, in special pentru redactarea diferitelor note, acte administrative, note de serviciu, circulare etc. si prea putini cei care actioneaza.

Intrebarea care se pune este daca aceasta conceptie, aceasta shimbare fundamentala nu numai in forma, ci si in spiritual administratiei, aceasta mutatie care apropie administratia publica de actiunea comerciala si presupune in mare masura metode de munca formalizate si depersonificate, este compatibila cu o activitate ce are drept scop principal serviciul omului si asigurarea protectiei cetateanului impotriva deciziilor arbitrare.

Practic aceasta conceptie pune in prim plan renuntarea la principiul neutralitatii administratiei si nu determina, eventual, decat sa creasca ostilitatea functionarilor publici fata de politicienii care in marea lor majoritate se pricep numai la a da indicatii si nu sunt implicati direct in rezolvarea problemelor cetateanului.

In realitate, Statul nu impiedica specializarea functionarilor publici, salarizarea acestora pe criterii de performanta, informatizarea sau introducerea unor metode si tehnici moderne de management public in vederea cresterii eficacitatii actului de administrare, fie el de autoritate sau de gestiune.

Statutul functionarilor publici, monopolul functiei publice, simbolizeaza de fapt,o anume conceptie despre functia publica si nu este un regim special.Aceasta conceptie deriva din principiile fundamentale ale statului de drept, mai exact din principiul separarii puterilor statului si care impiedica absorbtia administratiei de catre politic si transformarea acesteia in executantul docil al puterii politice.

Statutul constituie o bariera in calea politizarii serviciului public prin mecanismul contractului civil, opunandu-i-se numirea pe functie; evolutia si stabilitatea functiei printr-o serie de garantii care asigura cariera si astfel, posibilitatea de respectare a obligatiei de fidelitate constitutionala care presupune obiectivitate si corectitudine in rezolvarea sarcinilor de serviciu.

Absenta unei asemenea cariere pentru functionarul public si dezvolatrea practicii contractului civil, ar determina invgitabil politizarea functiei publice si transformarea administratiei in serviciul deplin al puterii politice si nu al cetatenilor care trebuie sa fie beneficiarii acesteia.

In Occidentul democratic, s-a pus problema depolitizarii chiar la niveluri mai mari ale puterii executive. Astfel, in Italia, la un moment dat, a fost adusa in discutie necesitatea autonomiei presedintelui Consiliului de Ministri (primul ministru al Guvernului) fata de partide, chiar daca a fost propus de ele si autonomia lui in ceea ce priveste alegerea ministrilor, autonomie care este prevazuta in Constitutie, dar care a fost confiscata in fapt de excesul de putere pe care il au partidele.

In sfarsit, una din masurile ce vor conduce la depolitizarea administratiei si care este inscrisa in Programul de guvernare, este crearea unui sistem performant de pregatire a functionarilor publici.

Problema este deosebit de importanta mai ales deoarece in acest moment exita o confuzie cvasitotala in acesta privinta, cu tot efortul financiar facut de organismele europene care au investit sume apreciabile in proiecte, care practic pana acum au ramas intre copertile dosarelor.

Trebuie semnalat ca numarul persoanelor care au nevoie de o pregatire adecvata in aceasta privinta este foarte mare si se plaseaza la toate nivelurile administratiei, de la Guvern la primariile comunale. Pe de alta parte, aceasta pregatire trebuie facuta de urgenta. Planificarea pregatirii functionarilor trebuie facuta deoarece resursele si timpul sunt limitate, este nevoie sa le concentram asupra catorva aspecte cheie, iar nevoia de a actualiza cunostintele functionarilor este enorma, date fiind dimensiunea si volumul informatiilor.

Resursele de competenta reala fiind limitate, este nevoie sa ne concentram asupra catorva tinte cheie. In primul rand trebuie facuta distinctia intre: know how (legislatie noua, tehnici noi in diverse domenii cum ar contabilitatea, finantarea etc.); abilitati ; atitudini (atitudinea psihologica). In al doilea rand va trebui sa distingem: pregatirea inainte de angajare, la recrutare si dupa angajarea persoanei. Pregatirea trebuie conceputa in functie de grupurile tinta specifice care trebuie mai intai identificate. Spre exemplu se poate stabili grupuri tinta de profesionisti (juristi, economisti, ingineri etc.); grupuri tinta de manageri (de varf, de nivel mediu si de baza); grupuri tinta in functie de varsta sau formate pe criteriul ariei geografice.

Foarte important este ca toate programele trebuie armonizate astfel incat sa se faca aceeasi pregatire pentru aceeasi categorie de functionari.

Strategia va trebui totodata sa stabileasca sistemele de monitorizare ale procesului, astfel incat in orice moment la nivelul Guvernului si ministerelor de resort sa se cunoasca cine a fost pregatit si cine mai trebuie pregatit, in ce domeniu si cand. De asemenea, sa se urmareasca eficacitatea procesului de educatie si instruire evaluandu-se feet-back-ul.

Bibliografie:

1. Prof.univ.dr. Ioan Alexandru - ,,Criza administratiei - teorii si realitati", Editura AllBeck, Bucuresti 2001.

2. Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea - ,,Dreptul muncii", vol.II, Casa de editura si presa Sansa srl, Bucuresti 1994.

3. Verginia Vedinas, ,,Statutul functionarului public", Editura Nemira, Bucuresti, 1998.

4. Nicolae Cochinescu, ,,Introducere in deontologia juridica", Revista ,,Dreptul" nr 4/1995.