Ministerul Mediului si Dezvoltarii

CUPRINS

Prezentare Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile

Atributiile Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile

Organigrama Ministerului Mediului si Dezvolatrii Durabile

Unitati in subordine, coordonare, sub autoritate

Statutul functionarilor publici- Legea 188

12.05.2008 Venituri si cheltuieli bugetare- Legea 500

Sisteme de management-ISO 9001

Protocolul de la Kyoto.Introducere

Implementarea in comun si Mecanismul de dezvoltare curata

16.05.2008 Comercializarea gazelor cu efect de sera.

Articolul 6 al Protocolului de la Kyoto. Modulul 1

Articolul 6 al Protocolului de la Kyoto. Modulul 2

21.05.2008 Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera in Romania

22.05.2008 Anexa B.

23.05.2008 Intalnire pentru verificarea finala a temei si semnarea caietului    de practica.

Capitolul I

Regulamentul de organizare si functionare

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile este organizat si functioneaza potrivit prevederilor H.G.R. nr. 368/2007.

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile este organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului, avand sediul in municipiul Bucuresti, Bd. Libertatii nr. 12, sectorul 5.

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile aplica strategia si Programul Guvernului, in vederea promovarii politicilor in domeniile mediului si Dezvoltarii Durabile.De asemenea Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile este desemnat ca Autoritate de Management pentru programul operational sectorial pentru infrastructura de mediu si organism intermediar pentru proiectele de infrastructura de mediu finantate din Fondul de coeziune.

Pentru realizarea obiectivelor din domeniul sau de activitate, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile exercita urmatoarele functii:

1. de strategie, prin care se elaboreaza, in conformitate cu politica Guvernului, strategia de dezvoltare durabila si strategia in domeniul mediului si gospodaririi apelor;
2. de reglementare, prin care se asigura dezvoltarea cadrului normativ si a celui institutional pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate;
3. de administrare, prin care se asigura administrarea proprietatii publice si private a statului, precum si gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil, in domeniile sale de activitate;
4. de reprezentare, prin care se asigura, in numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern si extern, in domeniile sale de activitate;
5. de autoritate de stat, prin care se asigura aplicarea si respectarea reglementarilor legale privind organizarea si functionarea institutiilor care isi desfasoara activitatea in subordinea, sub autoritatea si in coordonarea sa.
6. de coordonare a utilizarii asistentei financiare nerambursabile acordate Romaniei de Uniunea Europeana in domeniul mediului.
7. de gestionare a creditelor externe, altele decat cele comunitare, in domeniile sale de activitate.

Unitatile aflate in subordonarea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile:

• Agentia Nationala pentru Protectia Mediului
• Garda Nationala de Mediu
• Administratia Rezervatiei Biosferei 'Delta Dunarii' - Tulcea

Unitatile aflate in coordonarea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile:

• Institutul National de Cercetare - Dezvoltare
         pentru Protectia Mediului - ICIM Bucuresti
• Institutul National de Cercetare - Dezvoltare
         'Grigore Antipa' - INCDM Constanta
• Administratia Fondului pentru Mediu -
         AFM Bucuresti
• Institutul National de Cercetare si Dezvoltare
         'Delta Dunarii' - INCDDD Tulcea

Unitatile aflate sub autoritatea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile:

• Administratia Nationala Apele Romane
• Administratia Nationala de Meteorologie

Organigrama Ministerului Mediului:

Capitolul II

Statutul functionarului public Legea 188/1999

Toti angajatii Ministerului Mediului si Dezvoltarii durabile sunt functionari publici, ei fiind supusi reglementarilor legii 188/1999.

Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala.

Functionarul public este persoana numita, in conditiile prezentei legi, intr-o functie publica. Persoana careia i-a incetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei isi pastreaza calitatea de functionar public, continuand sa faca parte din corpul de rezerva al functionarilor publici.

Activitatile desfasurate de functionarii publici, care implica exercitarea prerogativelor de putere publica, sunt urmatoarele:

a) punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor, precum si a documentatiei privind aplicarea si executarea legilor, necesare pentru realizarea competentei autoritatii sau institutiei publice;

d) consilierea, controlul si auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare;

f) colectarea creantelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara si strainatate, in limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea in justitie a autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;

h) realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

Functiile publice sunt prevazute in anexa la prezenta lege.

In sensul prezentei legi, totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala si locala constituie corpul functionarilor publici.

Lista cuprinzand functiile publice:

I. Functii publice generale:

1. secretar general al Guvernului si secretar general adjunct al Guvernului;

2. consilier de stat;

3. secretar general si secretar general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

4. prefect;

5. subprefect;

6. secretar general al prefecturii, secretar general al judetului si al municipiului Bucuresti;

7. director general din cadrul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

8. director general adjunct, director si director adjunct din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

9. secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului si comunei;

10. director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice locale;

11. sef serviciu;

12. sef birou;

13. expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor;

14. referent de specialitate;

15. referent.

Capitolul III

Legea 500 din 11 iulie 2002 privind finantele publice

Bugetul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile este finantat din bugetul de stat.

Venituri si cheltuieli bugetare:

Veniturile si cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel national, alcatuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, dupa consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidentia dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, dupa caz.

Creditele bugetare aprobate se utilizeaza pentru finantarea functiilor administratiei publice, programelor, actiunilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare, potrivit scopurilor prevazute in legi si alte reglementari, si vor fi angajate si folosite in stricta corelare cu gradul previzionat de incasare a veniturilor bugetare.

Autorizarea bugetara/Angajamentele multianuale

Legea bugetara anuala prevede si autorizeaza, pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementari specifice exercitiului bugetar.

Sumele aprobate, la partea de cheltuieli in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati, reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite. ltuielile bugetare, precum si reglementari specifice exercitiului bugetar.

Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate.

Angajarea si utilizarea creditelor bugetare in alte scopuri decat cele aprobate atrag raspunderea celor vinovati, in conditiile legii.

Pentru actiunile multianuale se inscriu in buget, distinct, creditele de angajament si creditele bugetare.

In vederea realizarii actiunilor multianuale ordonatorii de credite incheie angajamente legale, in limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv.

Legile bugetare anuale

In cadrul legilor bugetare anuale se includ urmatoarele:

a) legea bugetului de stat, legea de rectificare a bugetului de stat;

b) legea bugetului asigurarilor sociale de stat, legea de rectificare a bugetului asigurarilor sociale de stat.

Legile bugetare anuale

Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercitiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai tarziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleasi proceduri ca si legilor bugetare anuale initiale, cu exceptia termenelor din calendarul bugetar

Legile privind contul general anual de executie

Rezultatele fiecarui exercitiu bugetar se aproba prin:

a) legea privind contul general anual de executie a bugetului de stat;

b) legea privind contul general anual de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat.

CAPITOLUL IV

Sisteme de management-ISO 9001

Adoptarea unui sistem de management al calitatii ar trebui sa fie o decizie strategica a unei organizatii. Proiectarea si implementarea unui sistem de management al calitatii al unei organizatii sunt influentate de necesitati diferite, de obiective specifice, de produsele pe care le furnizeaza, de procesele utilizate si de marimea si structura organizatiei. Prin acest Standard International nu se intentioneaza impunerea unei uniformizari a structurii sistemelor de management al calitatii sau uniformizarea documentatiei.

Acest Standard International poate fi utilizat de parti interne si externe, inclusiv de organismele de certificare, pentru a evalua capabilitatea organizatiei de a satisface cerintele clientului, de reglementare sau ale organizatiei insasi.

Acest Standard International promoveaza adoptarea unei abordari bazate pe proces in dezvoltarea, implementarea si imbunatatirea eficacitatii sistemului de management al calitatii, in scopul cresterii satisfactiei clientului prin indeplinirea cerintelor acestuia.

Pentru ca o organizatie sa functioneze eficace aceasta trebuie sa identifice si sa conduca numeroase activitati corelate. O activitate care utilizeaza resurse condusa astfel incat sa permita transformarea elementelor de intrare in elemente de iesire poate fi considerata un proces. Adesea elementele de iesire dintr-un proces constituie, in mod direct, elementele de intrare in procesul urmator.

Aplicarea unui sistem de procese in cadrul unei organizatii, impreuna cu identificarea si interactiunile acestor procese, precum si conducerea lor, poate fi considerata 'abordare bazata pe proces'.

Un avantaj al abordarii bazate pe proces este controlul permanent pe care aceasta il asigura, atat asupra legaturii dintre procesele individuale in cadrul sistemului de procese, cat si asupra combinarii si interactiunii acestora.

Atunci cand este utilizata in cadrul unui sistem de management al calitatii, o astfel de abordare accentueaza importanta:

• intelegerii si satisfacerii cerintelor;
• necesitatii de a considera procesele in functie de valoarea adaugata;
• obtinerii de rezultate in ceea ce priveste performanta si eficacitatea procesului si
• imbunatatirii continue a proceselor pe baza masurarilor obiective.

Obiectivul acestui standard este de a stabili cerinte internationale pentru sistemul de management al calitatii in orice domeniu (industrie, comert, servicii si transport). Managementul calitatii reprezinta ceea ce practica organizatiile pentru a asigura produse si servicii in conformitate cu cerintele clientilor sai. Un sistem de management al calitatii certificat demonstreaza angajamentul dumneavoastra pentru calitate si satisfactia clientului. increderea in capacitatea de a produce 'calitate' a unei organizatii este premiza de baza pentru o cooperare si o dezvoltare fructuoasa.

Calitatea ceea ce inseamna calitatea proceselor si a rezultatelor, este si va fi intotdeauna un factor de competitie important, daca nu cel mai important. Cele opt principii ale managementului calitatii sunt un mijloc de a orienta compania dumneavoastra catre telurile propuse si de a va imbunatati in mod continuu performantele.

Beneficiile implementarii unui astfel de standard sunt

• Indeplinirea politicii si a obiectivelor companiei;
• Castigarea increderii clientilor;
• Cresterea satisfactiei clientilor;
• Imbunatatirea continua a performantei generale;
• Adaptarea activa si sistematica la modificarile conditiilor pietei;
• Satisfactia angajatilor;
• Imbunatatirea performantei;
• Transparenta si eficienta proceselor interne ale organizatiei;
• Evitarea erorilor in locul corectarii lor;
• Economisire de timp si bani.

Principiile managementului calitatii:

• Orientarea catre client;
• Leadership;
• Implicarea personalului;
• Abordare procesuala;
• Abordarea sistemului de catre management;
• Imbunatatire continua;
• Abordare concreta in luarea deciziilor;
• Relatii reciproc avantajoase cu furnizorii.

Aplicarea principiilor managementului calitatii nu numai ca aduce beneficii directe, dar asigura in acelasi timp o contributie semnificativa la managementul costurilor si riscurilor. Consideratiile managementului beneficiilor, costurilor si riscurilor sunt importante pentru organizatie, clientii acesteia si alte organisme interesate.

Introducere

Romania a semnat Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice (UNFCCC), in anul 1992, cu prilejul Summit-ului Pamantului de la Rio de Janeiro, si a ratificat-o prin Legea nr. 24/1994, fiind inscrisa pe Anexa I a Conventiei, cu statut de tara cu economie in tranzitie. Prin adoptarea Conventiei, Romania si-a asumat o serie de obligatii manifestadu-si in mod clar preocuparea fata de schimbarile climatice la nivel global si vointa politica de a indeplini angajamentele ce deriva din aceasta.

In anul 1997, la cea de-a treia Conferinta a Partilor la Conventie, a fost aprobat Protocolul de la Kyoto, in vederea stabilirii unor masuri, tinte si perioade clare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera (GHG). Romania a semnat Protocolul de la Kyoto in 1999 fiind apoi prima Parte aflata pe Anexa I a UNFCCC care l-a ratificat prin Legea nr. 3/2001.

Implementarea in comun si Mecanismul de dezvoltare curata

Valoarea angajamentului de reducere a emisiilor de GHG adoptat de Romania este de 8% in perioada 2008-2012 fata de anul de baza 1989. Protocolul de la Kyoto a intrat in vigoare la nivel international la 16 februarie 2005. Protocolul de la Kyoto permite Partilor, care l-au ratificat, sa-si indeplineasca angajamentele de reducere a emisiilor de GHG combinand politicile si masurile interne cu trei mecanisme flexibile, si anume:

. Implementare in comun - Joint Implementation (JI)

. Mecanism de dezvoltare curata - Clean Development Mechanism

(CDM)

. Comercializarea internationala a emisiilor - International Emissions

Trading -

Primele doua mecansime au la baza proiecte reale de investitii prin care Partile pot reduce costurile de realizare a angajamentelor de reducere a emisiilor proprii de GHG profitand de oportunitatile de realizare a acestor proiecte JI si CDM in alte tari, proiecte ce vor avea ca efect reducerea emisiilor de GHG sau intensificarea absorbtiei si sechestrarii CO2 din atmosfera cu costuri mai mici comparativ cu realizarea unor reduceri similare in tarile respective. Astfel beneficiarii proiectelor de investitii, care au ca efect reducerea emisiilor de GHG, au posibilitatea de a acoperi o parte a schemei financiare din transferul unitatilor de reducere a emisiilor (ERU) catre o tara dezvoltata care participa la dezvoltarea proiectului.

Comercializarea internationala a emisiilor da posibilitatea tarilor incluse

pe Anexa B a Protocolului de la Kyoto (similara cu Anexa I a Conventiei) sa comercializeze intre ele unitati ale cantitatii atribuite (AAU-uri). Astfel o tara care a realizat o reducere a emisiilor de GHG fata de angajamentul prevazut in Anexa B a Protocolului de la Kyoto are posibilitatea sa vanda surplusul realizat unei alte tari care nu si-au indeplinit acest angajament.

Mecanismul "Implementare in comun" a fost folosit de catre Romania, in

calitate de tara gazda, inca din anul 2000, iar mecanismul "Comercializarea Internationala a Emisiilor" (IET), urmeaza sa fie implementat din acest an conform Strategiei Nationale privind Schimbarile Climatice, adoptata in iulie 2005 prin HG nr. 645/2005. Cel de-al treilea mecanism nu prezinta interes pentru Romania la acest

moment, avand in vedere ca acesta se refera la posibilitatea ca o tara aflat pe Anexa I a Conventiei sa investeasca in proiecte de reducere a emisiilor de GHG in tari in curs de dezvoltare si sa primeasca reducerile de emisii astfel obtinute.

Prin dezvoltarea de proiecte de tip "Implementare in comun" in Romania,

de catre tari dezvoltate, acestea isi realizeaza angajamentele prevazute de Protocolul de la Kyoto cu costuri mai mici (decat daca ar fi redus aceeasi cantitate de emisii in propria tara), iar Romania implementeaza proiecte cu beneficii asupra mediului, care au ca efect retehnologizarea instalatiilor si reducerea emisiilor de GHG din diferite sectoare, cum ar fi: energie, industrie, agricultura, transporturi, deseuri, etc. sprijinind astfel dezvoltarea economica si sociala intr-o maniera durabila. Aceste mecansime fac parte din politicile "win-win", unde ambele parti beneficiaza de pe urma implementarii acestora. Partile trebuie, totusi, sa tina seama de principiul suplementaritatii utilizarii acestor mecanisme

fata de politicile si masurile interne de reducere sau limitare a emisiilor de gaze cu efect de sera.

Desi mecanismele prevazute de Protocolul de la Kyoto sunt voluntare, Romania s-a implicat cu succes in realizarea proiectelor de reducere a emisiilor de GHG si implicit de imbunatatire a eficientei energetice si a calitatii mediului.

Art. 6 al Protocolului de la Kyoto prevede ca "pentru a-si indeplini obligatiile ce ii revin din art. 3 orice Parte inclusa in Anexa I a Conventiei poate transfera catre sau achizitiona de la orice alta Parte unitati de reducere a emisiilor (ERU-uri) rezultate din proiecte ce au ca scop reducerea emisiilor antropice de la surse sau intensificarea absorbtiilor de gaze cu efect de sera in orice sector al economiei, asigurandu-se ca:

a) orice astfel de proiect are aprobarea tuturor Partilor implicate;

b) orice astfel de proiect are ca scop o reducere a emisiilor de la surse sau cresterea absorbtiilor, suplimentar fata de ceea ce ar fi rezultat fara implementarea proiectului;

c) nu se poate achizitiona nici o ERU.

d) achizitionarea de ERU-uri va fi suplimentara implementarii politicilor si masurilor interne de reducere a emisiilor de GHG.

Proiectele JI se dezvolta pe baza unor proceduri clare conform celor doua moduri (Modul I si Modul II). Avand in vedere ca, in prezent, cea mai mare parte a tarilor nu indeplineste criteriile pentru utilizarea Modului I, cel mai probabil tarile vor dezvolta, in continuare, proiecte JI pe baza Modului II.

Cele doua moduri de prezentare si aprobare a proiectelor JI se caracterizeaza astfel:

Modul I permite tarii gazda sa utilizeze proceduri nationale de aprobare

a proiectelor si de monitorizare si verificare a reducerilor de emisii de GHG. Modul I permite tarilor gazda a proiectelor JI sa introduca proceduri nationale simplificate comparativ cu Modul II care trebuie sa respecte procedurile stabilite de catre JISC. Conditiile pentru utilizarea Modului I pentru ambele tari participante (identice cu cele pentru utilizarea mecanismului IET) sunt:

. sa fie Parte la Protocolul de la Kyoto;

. sa aiba cantitatea atribuita calculata;

. sa aiba un sistem national pentru estimarea emiisilor de GHG, in functiune;

. sa aiba un registru national pentru urmarirea operatiunillor cu unitati ale cantitatii atribuite, in functiune;

. sa transmita cel mai recent inventar national al emisiilor de GHG;

. sa furnizeze informatiile aditionale solicitate.

MMGA urmeaza sa realizeze o procedura nationala pentru aprobarea proiectelor si pentru monitorizarea si verificarea reducerilor de emisii de GHG pe baza Modului I.

Modul II se aplica daca tara gazda indeplineste doar trei dintre conditiile de mai sus si anume sa fie Parte la Protocolul de la Kyoto, sa aiba cantitatea atribuita calculata si sa aiba un registru national in functiune. In cadrul Modului II, supravegherea internationala intr-un cadru de reguli si proceduri bine stabilite are un rol hotarator in validarea documentatiei si verificarea reducerilor de emisii provenite de la un proiect JI. Regulile si procedurile pentru Modul II sunt realizate in cadrul JISC.

Transferurile unitatilor de reducere a emisiilor se vor efectua incepand din anul 2009 (pentru reducerile de emisii generate in anul 2008), pe baza rapoartelor de verificare a reducerilor de emisii monitorizate. Avand in vedere ca angajamentele de transfer a unitatilor de reducere a emisiilor (ERU-uri) rezultate din proiectele JI apartin Partilor si conform legislatiei nationale in vigoare, Romania trebuie sa asigure cadrul legal, prin semnarea unor Memorandumuri de Intelegere sau Acorduri intre Guverne sau intre Ministerele de resort. Romania a semnat 8 astfel de Memorandumuri de Intelegere cu diferite tari (Elvetia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia, Franta) si cu Fondul Prototip al Carbonului infiintat de Banca Mondiala, urmand ca pe viitor sa existe acorduri de acest fel cu alte tari dezvoltate incluse pe Anexa I. Lista actualizata cu acordurile semnate impreuna cu alte informatii importante din acest domeniu se gaseste pe site-ul Ministerului Mediului si al Dezvoltarii Durabile.

Pana in prezent, 12 proiecte JI se afla in diferite stadii de realizare. Marea majoritate a proiectelor aprobate se situeaza in zona autoritatilor locale, si anume: sisteme de incalzire centralizata (inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie - rumegus, energie geotermala), inchideri de depozite de deseuri. Aceste investitii au un impact pozitiv nu numai prin reducerea emisiilor de GHG, dar si asupra mediului in

general sau din punct de vedere social (asigurarea unor conditii de confort, la preturi mai rezonabile).

Prin proiectele JI se ofera posibilitatea de a se completa schema financiara a unui proiect, care are ca efect reducerea emisiilor de GHG. Rezultatele proiectului, materializate in ERU-uri, vor face obiectul transferului de la Romania catre tara investitoare, conform perioadei de creditare, dar nu mai devreme de 2009. Reducerile de emisii generate in prima perioada de angajament, monitorizate si verificate de catre o

entitate independenta acreditata de JISC urmeaza a fi transferate, de catre Romania, cu ajutorul registrului national, in urma solicitarii MMGA.

Formatul, modul de securizare a informatiilor cuprinse in notificarea de

transfer si modul de inregistrare in registrul national sunt stabilite prin Deciziile Conferintelor Partilor la UNFCCC si la Protocolul de la Kyoto. Pentru Romania, proiectele JI se pot referi la retehnologizarea, si eficientizarea instalatiilor depasite din punct de vedere fizic si moral si implementarea unor tehnologii noi, in domenii (tipul proiectului) precum:

. cresterea eficientei energetice;

. reabilitarea si/sau eficientizarea unor sistemele de incalzire centralizata;

. constructia instalatiilor de cogenerare, sau transformarea unor centrale termice in centrale de cogenerare;

. schimbarea combustibililor in instalatiile de producere a energiei cu combustibili "curati", sau trecerea la utilizarea combustibililor cu continut scazut de carbon;

. reabilitarea si/sau eficientizarea unor grupuri de la termocentrale;

. finalizarea sau reabilitarea unor hidroagregate sau hidrocentrale;

. promovarea surselor de energie regenerabila (hidro, geotermala, eoliana, solara, biomasa);

. evitarea sau recuperarea - in scopul utilizarii energiei a - gazelor de halda provenite de la depozitarea deseurilor urbane;

. reabilitarea termica a cladirilor;

. retehnologizarea unor instalatii industriale;

. reducerea emisiilor de GHG provenite din transporturi;

. reducerea emisiilor de GHG provenite din agricultura;

. impadurirea unor suprafete de teren.

Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera in Romania:

Directiva 2003/87/CE privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera reprezinta un instrument utilizat de catre UE in cadrul politicii referitoare la schimbarile climatice, nefiind mecanism prevazut de Protocolul de la Kyoto. Face parte din Acquis-ul comunitar de mediu si amendeaza Directiva 96/61/CE IPPC, privind prevenirea si controlul integrat al poluarii. Prevederile acestei directive se aplica pentru emisiile de CO₂ (dioxidul de carbon). Scopul schemei UE privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera (EU ETS) reprezinta promovarea unui mecanism de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera de catre agentii economici cu activitati care genereaza astfel de emisii, in asa fel incat indeplinirea angajamentelor asumate de UE sub Protocolul de la Kyoto sa fie mai putin costisitoare. Fiind primul sistem international de comercializare al emisiilor de CO₂  din lume, EU ETS inregistreaza 11.500 de instalatii mari consumatoare de energie din tot spatiul Uniunii Europene, care emit aproape jumatate din emisiile de CO₂ din Europa; include instalatiile de ardere, combinatele producatoare de otel si materiale feroase, combinatele de ciment, fabricile de ceramica, hartie, sticla si rafinariile de petrol.  Planurile Nationale de Alocare (NAP) determina cantitatea totala de emisii de CO₂ pe care Statele Membre le acorda companiilor nationale, care pot fi cumparate sau vandute de catre companii. Fiecare Stat Membru trebuie sa decida cate certificate de emisie pot fi alocate pentru comercializare intr-o anumita perioada de timp si cate certificate va primi fiecare combinat sau fabrica. Prima perioada de comercializare este 2005 - 2007, cea de-a doua este intre 2008 - 2012, iar a treia perioada va incepe din 2013.  Astfel, se doreste limitarea emisiilor de CO₂ din sectoarele industrial si energetic prin acordarea de certificate de emisie.

Lista actualizata cu acordurile semnate