Trasaturile contraventiei

Trasaturile contraventiei

In definitia data de art.1 din Legea nr. 32/1968, se analizau trei trasaturi ale contraventiei: fapta savarsita cu vinovatie, fapta care prezinta un grad de pericol social mai redus decat infractiunea si fapta prevazuta de actele normative emise de organele competente. Din definitia legala a articolului 1 al O.G. nr.2/2001 aprobata prin Legea nr.180/2002 se desprind tot trei trasaturi, care dupa parerea mai multor autori permit diferentierea mai usoara a contraventiei fata de alte forme de ilicit. Aceste trasaturi sunt fapta care aduce atingere unor valori sociale, fapta savarsita cu vinovatie si fapta prevazuta si sanctionata de legi si alte acte normative expres determinate prin lege.

Ca si legiuitorul din 1968, si legiuitorul actual retine ca prima trasatura a contraventiei faptul ca este savarsita cu vinovatie, ceea ce determina concluzia ca "raspunderea contraventionala este o raspundere bazata pe culpa, neputand fii vorba despre o raspundere obiectiva" adica vinovatia exista numai atunci cand fapta ilicita este savarsita cu intentie sau din culpa.

Trasatura comuna a celor doua definitii este fapta savarsita cu vinovatie. Ca orice alta fapta ilicita, contraventia are relevanta juridica doar daca este savarsita cu vinovatie. Legislatia contraventionala nu stabileste clar vinovatia, deci conform Codului penal, exista vinovatie atunci cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa. Contraventia este savarsita cu intentie directa atunci cand faptuitorul prevede urmarile faptelor sale si urmareste producerea lor prin comiterea acelei fapte, sau prin intentie indirecta, cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu urmareste sa se produca, accepta posibilitatea producerii lui. Contraventia este savarsita din culpa in momentul in care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu il accepta, gandindu-se fara garantii ca el nu se va produce sau cand faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia sa il prevada.

In oricare dintre forme, vinovatia exprima o anumita atitudine psihica a faptuitorului fata de fapta si urmarile sale. Faptuitorul comite fapta desi cunoaste urmarile sale sau ar trebui sa le cunoasca si sa isi dea seama ca fapta sa este contrara legii si ca ar putea produce urmari periculoase.

Fapta savarsita cu vinovatie este o trasatura comuna majoritatii faptelor ilicite. In materia contraventionala, gradele vinovatiei nu sunt importante, intrucat potrivit legislatiei in vigoare, raspunderea contraventionala se angajeaza indiferent daca fapta este savarsita cu intentie sau din culpa. In practica judecatoreasca contraventionala s-a precizat ca in situatia in care se invoca lipsa discernamantului, instanta este obligata sa verifice aceasta pe calea expertizei de specialitate. In cazul in care se face dovada celor sustinute, persoana in cauza este aparata de raspundere. Spre deosebire de infractiune, contraventia se sanctioneaza indiferent de forma vinovatiei insa in cazul in care fapta produsa cu vinovatie lipseste, acea fapta nu va fi considerata contraventie, iar faptuitorul nu va fi tras la raspundere. Aceste cazuri le intalnim in situatiile in care se actioneaza cu legitima aparare sau cand faptuitorul nu prevede rezultatul actiunilor sale. Contraventia, asadar, ca orice fapta contrara ordinii de drept, constituie o manifestare a conduitei umane, adica un act al omului aflat sub controlul vointei si ratiunii sale.

O alta trasatura comuna celor doua definitii, ar fi ca contraventia este fapta prevazuta si sanctionata de legi si alte acte normative expres determinate prin lege, conform O.G. nr.2/2001 sau o alta exprimare a acestei trasaturi, confom art. 1 din Legea nr. 32/1968 , contraventia este prevazuta si sanctionata prin acte normative.

O persoana poate fi trasa la raspundere contraventionala pentru o anumita fapta, numai daca aceasta fapta este prevazuta si sanctionata ca atare in mod expres, intr-un act normativ emis de un organ al statului competent in acest sens. Cu alte cuvinte, existanta unei contraventii si a raspunderii contraventionale sunt excluse daca fapta nu este calificata astfel si nu este slabilita sanctiunea in ipoteza savarsirii ei. In raspunderea contraventionala, se pot aplica cu succes cele doua sentinte caracteristice dreptului penal: nullum crimen since lege(nicio infractiune nu exista in afara de lege) si nulla poena sine lege(nicio pedeapsa nu exista in afara de lege). Conform art.1 din Legea 32/1968, contraventia era prevazuta si sanctionata ca atare prin legi, decrete sau prin alte acte normative ale organelor aratate prin legea de fata.Acest text avea in vedere sistemul normativ statornicit prin Constitutia din 1965, in care, dupa lege, ca forta juridica urmau decretele Consiliului de Stat. Dupa 1991, potrivit noii Constitutii, decretele sunt emise de Presedintele Romaniei si nu au caracter normativ, deci ele nu pot stabili si sanctiona contraventii. La nivel central, contraventiile se pot stabili prin legi ordinare, ordonante si hotarari ale Guvernului iar pe plan local, pot fi stabilite contraventii prin hotarari ale consiliilor locale, inclusiv judetene, iar in situatii exceptionale, prin dispozitii ale primarilor.

Fapta prevazuta si sanctionata de legi si alte acte nornative expres determinate prin lege, trasatura a definitiei legale, conform art.1 a O.G. 2/2001 permite, de asemenea, delimitarea contravetiei de alte forme de ilicit juridic. La fel ca in materia penala, in dreptul contraventional opereaza principiul legalitatii stabilirii si sanctionarii contraventiilor. Pentru a putea fi in prezenta unei contraventii este necesar ca printr-un text expres sa fie descrisa activitatea care constituie contraventie. De asemena, norma juridica trebuie sa prevada si o sanctiune aplicabila persoanelor care savarsesc fapta descsrisa.Art.3 din O.G. nr. 2/2001, prevede ca "Actele normatice prin care se stabilesc contraventii cor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza sa se aplice pentru fiecare dintre acestea; in cazul sanctiunii cu amenda se vor stabilii limita minima sau maxima a acesteia sau, dupa caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili si tarife de determinare a despagubirilor pentru pagube pricinuite prin savarsirea contraventiilor." Sub aspectul modului in care se intalnesc normele de sanctionare contraventionala in dreptul obiectiv, putem vorbi de norme contraventionale care formeaza obiectul unui act normativ si norme contraventionale cuprinse in acte normative ce reglementeaza anumite domenii de activitate, adica majoritatea actelor ce contin dispozitii cu caracter contraventional.

Datorita acestei trasaturi a contraventiei se poate face distinctie de alte forme de ilicit juridic, care nu necesita descrierea amanuntita a conduitei ilicite. Astfel, in materie civila, fapta ilicita inseamna orice fapta care, aducand atingere dreptului obiectiv, produce un prejudiciu unei persoane. De asemenea, spre exemplu, in cazul unei abateri disciplinare nu este necesara descrierea in parte a fiecarei conduite ilicite, incalcarea obligatiilor din contractul de munca sau din actele normatibe care reglementeaza acest domeniu putand constitui abatere disciplinara. Aceasta trasatura a contraventiilor ajuta si la delimitarea contraventiei de infractiune. Spre deosebire de sistemele de drept in care contraventia este o forma a ilicitului penal si care presupune stabilirea contraventiilor prin acte nornative specifice dreptului penal, in tara noastra se pot stabili si sanctiona contraventii printr-o sumedenie de acte normative, in timp ce, in materie penala, incriminarea se produce intotdeauna prin lege organica, conform Constitutiei. Potrivit definitiei legale din O.G. nr.2/2001, contraventiile se pot stabili si sanctiona prin lege, ordonanta, hotarare a guvernului sau, dupa caz, prin hotararea consiliilor comunale, locale, judetene, al municipiilor, al municipiului Bucuresti ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Art.2 al O.G. nr. 2/2001 confera competenta anumitor organe ale statului de a reglementa contraventii, numai aceste organe putand sa emita acte normative de stabilirea si sanctionare a contraventiilor. Astfel, daca Parlamentul si Guvernul au competenta generala in a emite acte normative in materie contraventionala pe intreg cuprinsul tarii, consiliile judetene, locale si Consiliul General al Municipiului Bucuresti au o competenta specifica avand trei restrictii: nu pot stabili contraventii decat in legatura cu atributiile pe care le au stabilite prin lege, nu pot stabili contraventii in domenii in care sunt sanctionate contraventii prin lege, ordonanta sau hotarare de guvern si, evident, nu pot stabili contraventii decat pentru raza lor de competenta teritoriala.

Numarul mare de organe competente sa emita acte normative de stabilire si sanctionare a contraventiilor este de natura sa conduca la o contraventionalizare excesiva. Prin numarul mare de organe care au competenta de a emite acte normative contraventionale, cat si prin posibilitatea ca unele fapte sa fie considerate contraventii doar in unele parti ale tarii, se aduce atingere celor doua caracteristici care trebuie sa stea la baza sanctionarii contraventiilor: accesibilitatea si previzibilitatea. Accesibilitatea presupune posibilitatea reala a celui interesat de a cunoaste norma sanctionatorie, in timp ce previzibilitatea presupune posibilitatea subiectului interesat de a presupune ca fapta pe care ar savarsi-o ar fi sanctionata de legea penala sau legea contraventionala. Dupa parerea mai multor autori, potrivit reglementarii actuale cele doua cerinte nu sunt indeplinite. Multe dintre contraventiile prevazute in diferite acte ale autoritatilor administrative locale sunt greu de cunoscut de catre locuitorii acestor unitati administrative, cat despre cetatenii care locuiesc in alte zone ale tarii le este imposibil cunoasterea acestora. Pentru a asigura o minima accesibilitatea cu privire la norma contraventionala, art.4 al O.G. nr.2/2001 prevede ca " Dispozitiile din actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventiile intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii, iar im cazul hotararilor consiliilor locale sau judetene, punerea in aplicare se face si cu respectarea conditiilor prevazute la art.50 aliniatul (2) din Legea administratiei publice locale nr.215/2001 .

In a treia trasatura, privind definitia data de art.1 din Legea nr.32/1968, se observa schimbarea data de O.G. din anul 2001. Aici se pune accentul mai mult pe pericolul social prezentat de contraventie. Totusi este vorba despre un pericol social redus, fata de pericolul social regasit in infractiune. Este expusa ca fiind acea trasatura esentiala, care indica masura in care fapta contraventionala aduce atingere uneia dintre valorile sau relatiile sociale ocrotite printr-un act normativ si pentru care legea prevede necesitatea aplicarii unei forme de constringere, respectiv cea a sanctiunii contraventionale. Spre deosebire de infractiune, contraventia prezinta un grad de pericol social mai redus. Acest grad de pericol, se stabileste de catre legiuitor, atunci cand reglementeaza unele fapte ca fiind infractiuni, iar altele ca fiind contraventii. El are in vedere acel pericol social abstract sau generic al faptei, in functie de obiectul ocrotirii, persoana faptuitorului, imprejurarile savarsirii faptei, etc.

In literatura juridica de specialitate se arata ca daca "pericolul social" este un criteriu calitativ, gradul de pericol social apare ca o apreciere cantitativa. Pericolul social, era luat in considerare la elaborarea si adoptarea actului normativ prin care se stabilesc contraventiile respective, prevazandu-se ca atare numai faptele considerate "in abstracto" ca prezinta asemenea insusire, dar intr-un grad mai redus decat infractiunea. Odata stabilita contraventia, existenta pericolului social nu trebuia dovedita.

Dupa intrarea in vigoare a noii legi, unii autori nu mai retin pericolul social ca trasatura a contraventiei, in timp ce altii considera ca nu se poate renunta la aceasta trasatura, desi legea noua nu o mai prevede in mod expres. Totusi, fapta care aduce atingere unor valori sociale este trasatura analizata de majoritatea autorilor.

Alaturi de infractiune, contraventia este singura fapta ilicita care aduce atingere unor valori sociale generice, respectiv, prin savarsirea unei contraventii, se aduce atingere unor valori care intereseaza intreaga comunitate. Daca prin alte forme de ilicti se aduce atingere, in general, unor relatii sociale care reglementeaza buna desfasurare a activitatii intr-un anumit domeniu sau unor drepturi subiective ori interese legitime, prin savarsirea unei contraventii se lezeaza valori care sunt ale intregii comunitati. Spre exemplu, raspunderea civila se angajeaza prin savarsirea unei fapte ilicite care produce un prejudiciu unei persoane; in cazul abaterii disciplinare se aduce atingere unor relatii care ocrotesc raporturile de munca; raspunderea administrativ disciplinara a functionarului public se declanseaza de asemena, in cazul comiterii unei fapte care aduce atingere raporturilor de serviciu; aplicarea unei amenzi judiciare de catre instanta de judecata prevazute de Codul de procedura civila si Codul de procedura penala are loc in conditiile in care se incalca regulile care reglementeaza desfasurarea in bune conditii a procesului civil sau a procesului penal. Cand o fapta este prevazuta intr-un text legal, ca fiind contraventie, se considera ca acea fapta aduce atingere unor valori sociale generice.

De aceea, in doctrina, a fost criticata tendinta de a se sanctiona contraventional multe fapte care aduceau atingere doar unor relatii sociale cu privire la incalcarea raporturilor de munca, fapte care constituiau clar, abateri disciplinare.

Curtea Europeana a drepturilor Omului apreciaza ca prin savarsirea unei contraventii se aduce atingere unor valori ale intregii comunitati, atata timp cat dispozitia incalcata prin savarsirea contraventiei are un caracter general si nu se adreseaza unui grup de persoane determinat, ci tuturor cetatenilor. Aceasta prevedere stabileste un anumit comportament, iar prin sanctiunea atrasa de nerespecatare ei se incearca in acelasi timp atat sa se previna cat si sa se reprime.

Deci reiese ca aceasta trasatura a contraventiei o reprezinta atingerea adusa unor valori apartinand intregii comunitati. Numai o fapta care aduce atingere unor relatii sociale care intereseaza comunitatea in ansamblul ei poate fi considerata contraventie, in sens contrar fiind in prezenta unei alte forme de ilicit, astfel incat, datorita acestei trasaturi se poate face distinctia intre contraventie si alte fapte ilicite.