Aplicarea legii mai favorabile infractiunilor nedefinitiv judecate

Aplicarea legii mai favorabile infractiunilor nedefinitiv judecate

Situatiile tranzitorii, determinate de succesiunea legilor penale, se refera la ipotezele in care de la savarsirea infractiunii si pana la judecarea ei intervin una sau mai multe legi penale succesive, care prevad fapta ca infractiune

In asemenea cazuri, problema fireasca ce se pune este: care lege se va aplica? Legea veche, ce era in vigoare in momentul savarsirii faptelor, sau legea noua, sub imperiul careia trebuie judecate?

Fata de importanta si complexitatea cazurilor care se ivesc in situatiile de trecere de la o lege penala la alta, in dreptul penal s-a admis solutia ca dintre doua legi "in conflict" sa se aplice legea mai blanda (mitior lex), legea mai favorabila infractorului, indiferent care lege ar fi, cea veche sau cea noua.

Daca legea veche este mai favorabila, aceasta se aplica ultraactiv, adica dupa iesirea ei din vigoare, iar daca este mai blanda legea noua, atunci se va aplica ea, retroactiv.

Aceasta solutie este prevazuta in art. 13 alin. (1) C. pen. in modul urmator: "In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila".

Atunci cand fapta este incriminata de ambele legi penale, atat de cea veche, cat si de cea noua, legea mai favorabila se poate determina dupa mai multe criterii si anume:

a) dupa conditiile de tragere la raspundere penala, legea care prevede conditiile mai usoare va fi mai blanda. De exemplu, legea care prevede necesitatea plangerii prealabile pentru punerea in miscare a actiunii penale sau anumite cazuri de stingere a raspunderii etc. va fi mai favorabila decat aceea care nu va cere asemenea conditii;

b) dupa conditiile de incriminare, legea care conditioneaza incriminarea unei fapte de savarsirea ei in anumite imprejurari de timp, de loc etc., este mai favorabila decat cea care nu reclama asemenea conditii pentru incriminare, intrucat prima limiteaza posibilitatea de tragere la raspundere penala a persoanei care savarseste astfel de fapte;

c) dupa conditiile de pedepsire, acea lege care prevede o pedeapsa mai usoara ca natura sau ca durata este mai favorabila decat legea care prevede o pedeapsa ca natura ori durata mai grea;

d) dupa termenul de prescriptie, este mai favorabila legea care prevede un termen mai scurt decat cea care prevede un termen mai lung.

Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor
definitive

Potrivit dispozitiilor din Codul penal, legea penala mai favorabila se poate aplica si asupra pedepselor definitive, in mod obligatoriu ori facultativ.

a) Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

Art. 14 C. pen prevede ca legea penala mai favorabila se aplica obligatoriu atunci cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii sau amenzii, a intervenit o lege noua care prevede o pedeapsa mai usoara. In asemenea caz, cand sanctiunea aplicata depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru fapta comisa, ea se va reduce la acest maxim. Daca hotararea condamnatorie prevede pedeapsa detentiunii pe viata, iar legea noua prevede pentru acea fapta inchisoarea, pedeapsa detentiunii pe viata se va inlocui cu maximul inchisorii prevazut pentru acea infractiune [art. 14 alin. (2) C. pen.].

In cazul cand legea noua prevede in locul inchisorii amenda, pedeapsa aplicata se va inlocui cu amenda, fara a se putea depasi maximul special. Daca o parte din pedeapsa aplicata a fost deja executata, tinand seama de fapta si faptuitor, instanta poate inlatura in total sau in parte executarea amenzii [art. 14 alin. (3) C. pen.].

Legea noastra penala mai prevede ca pedepsele complementare, masurile de siguranta sau educative neexecutate si neprevazute de legea noua nu se mai executa. Cele care au insa corespondent sau sunt prevazute de legea noua, se aplica si faptelor care nu au fost definitiv solutionate pana la data intrarii in vigoare a legii noi.

b) Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

Art. 15 C. pen. mentioneaza situatia cand legea penala favorabila se poate aplica facultativ.

Aceasta are loc cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul special prevazut de legea noua. Avand in vedere pericolul social al faptei, al faptuitorului, precum si conduita lui dupa condamnare, instanta poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei. In cazul reducerii, pedeapsa aplicata nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea pedepsei proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savarsita.

Asa spre exemplu, daca legea veche prevedea pentru infractiunea respectiva o pedeapsa intre 3-10 ani, infractorul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani inchisoare, iar legea noua pedepseste fapta cu inchisoarea intre 2-5 ani, in caz de reducere, instanta nu va putea cobori pedeapsa sub 2 ani, deoarece procentul de reducere a maximului special din noua lege este de 1/2 fata de cel din vechea lege.

Este necesar sa mai precizam situatia care se creeaza in legatura cu infractiunile continue, adica cele care au o durata in timp mai mare: infractiunea poate fi inceputa sub imperiul unei legi, iar in momentul descoperirii ei sa fie in vigoare alta lege, de exemplu, detinerea ilegala de armament si munitie. Aceeasi situatie apare si in cazul infractiunilor continuate, cand actele materiale se repeta dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Pentru rezolvarea acestei situatii, doctrina si practica judiciara, in unanimitate, s-au pronuntat in sensul ca o infractiune continua sau continuata, care persista si dupa aparitia unei legi mai aspre, va fi pedepsita conform dispozitiunilor din legea noua, nefiind vorba de aplicarea legii penale mai favorabile.

Tot in legatura cu aceasta problema, mai precizam faptul ca, daca o lege penala aduce o incriminare noua (incriminatio ex novo) pe care legea veche n-o cunostea, legea noua nu se va aplica faptelor comise inaintea considerarii lor ca infractiuni. Aici opereaza principiul activitatii legii penale, faptele respective fiind considerate infractiuni doar din momentul aparitiei legii de incriminare.