Aspecte comune ale infractiunilor de fals

Aspecte comune ale infractiunilor de fals

Faptele incriminate sub denumirea de "infractiuni de fals", desi prezinta fiecare in parte anumite particularitati care le diferentiaza intre ele, exista totusi unele aspecte care sunt comune tuturor acestor fapte[1].

Obiectul infractiunilor de fals

Obiectul juridic generic al infractiunilor de fals il constituie increderea publica ce trebuie acordata acelor entitati (lucruri) carora li se atribuie prin lege capacitatea de a exprima adevarul. Prin urmare savarsirea acestui gen de infractiuni afecteaza in cel mai inalt grad valoarea sociala a "increderii publice" care trebuie sa fie acordata de orice persoana lucrurilor, semnelor si inscrisurilor cu valoare probatorie expresa (actele de stare civila, inscrisurile autentice, legalizate sau sub semnatura privata, diplomele, declaratiile oficiale consemnate in scris) sau implicita (monedele, timbrele, titlurile de credit, cecurile, biletele de calatorie sau de transport).

Increderea publica reprezinta o valoare sociala aparte de incredere personala pe care si-o acorda oamenii intre ei. Atunci cand lucrul asupra caruia s-a efectuat falsificarea nu are insusirea juridica de a servi ca proba, nu poate fi retinuta infractiunea de fals, fapta constituind eventual o alta infractiune, cum ar fi inselaciunea (de exemplu, daca alterarea adevarului priveste o moneda iesita din circulatie, aceasta nu mai poate avea o functie probatorie).

Obiectul material al infractiunilor de fals. Un anumit numar de infractiuni de fals prevazute si pedepsite de Codul penal roman au ca obiect material insesi materialele din care este contrafacut obiectul sau titlul (asa cum este cazul contrafacerii de monede sau titluri de valoare) sau chiar obiectele ori inscrisurile asupra carora se exercita actiunea infractionala (moneda metalica sau de hartie, timbre, marci, cecuri, bilete de transport sau calatorie).

Din punctul de vedere al conceptului lor, infractiunile de fals constituie o categorie bine particularizata care se refera la un anumit adevar aparent presupus ca fiind dovedit, dar care in realitate este alterat prin savarsirea falsului. Astfel, in cazul bancnotelor falsificate, acestea circula pentru ca aparent sunt apreciate ca exprima adevarul. In mod asemanator, un obiect care contine in mod fals semnul de marcaj al unui metal pretios este considerat ca autentic, deoarece marcajul pe care il poarta este de natura sa exprime adevarul. In toate celelalte situatii, in care nu exista un adevar care sa fie presupus dovedit, dupa cum se arata in literatura de specialitate, nu se poate retine infractiunea de fals, fiind vorba doar de o fapta de fals inutil sau putativ (asa cum este, de exemplu, falsificarea unei chitante pentru plata unei datorii prescrise sau remise prin testamentul creditorului decedat).

Subiectii infractiunilor de fals

Subiectul activ nemijlocit. Infractiunile de fals pot fi savarsite de catre orice persoana responsabila, daca aceasta indeplineste conditiile generale ale subiectului infractiunii.

In raport cu modul in care a fost incriminata fapta, subiectul poate avea sau nu o anumita calitate ceruta de lege. Astfel, in cazul infractiunii de fals intelectual, legea prevede ca subiect activ nu poate fi decat functionarul aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, in acceptiunea art. 147, Cod penal. In schimb, la infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale, subiectul activ poate fi pe de o parte orice persoana capabila sa raspunda penal, iar pe de alta parte, persoana care are calitatea de "functionar" sau "alt salariat". In cel din urma caz, calitatea subiectului activ este o conditie fundamentala pe care legea o cere pentru existenta infractiunii in varianta ei agravata.

In privinta participatiei penale, aceasta este posibila la toate infractiunile de fals, atat sub forma coautoratului, cat si a instigarii si complicitatii, cu precizarea ca circumstanta agravanta de "functionar" sau "alt salariat" va trebui sa existe doar in persoana coautorilor[2].

Subiectul pasiv. La toate infractiunile de fals, subiectul pasiv este reprezentat de statul roman care este periclitat ca urmare a aparitiei sentimentului de neincredere publica in lucrurile, obiectele, valorile sau inscrisurile care au valoare probatorie.

In raport cu interesele vatamate prin activitatea infractionala desfasurata, la unele infractiuni se intalneste si un subiect pasiv secundar care poate fi reprezentat de o persoana fizica sau juridica.

De regula, legea penala romana nu instituie nici o cerinta privitoare la locul si timpul savarsirii faptelor pentru ca acestea sa fie retinute drept infractiuni. O singura exceptie se inregistreaza de la aceasta regula si ea se refera la infractiunea de "fals prin folosirea emblemei Crucii Rosii", caz in care pentru existenta infractiunii in varianta agravata, trebuie indeplinita conditia ca fapta sa fie comisa in timp de razboi.

Latura obiectiva

Toate infractiunile de fals se savarsesc printr-o actiune de alterare a adevarului, fiind asadar fapte comisive.

A) Elementul material al infractiunilor fiind reprezentat de orice actiune de denaturare a adevarului, se poate realiza in orice mod (material, scriptic) cu conditia ca rezultatul actiunii sa se finalizeze intotdeauna in obiectul (lucrul) care contine alterarea adevarului.

Actiunea prin care se produce denaturarea adevarului se poate realiza prin contrafacere si alterare. Contrafacerea (plasmuirea) consta in confectionarea artificiala, in totalitate, a oricarui obiect sau valori care formeaza obiectul material al infractiunilor de fals (monede, timbre, inscrisuri oficiale, titluri de credit, cecuri), creandu-se aparenta ca aceste imitatii sunt adevarate. Alterarea vizeaza modificarea partiala a continutului obiectului supus falsificarii prin schimbarea datelor reale ale acestuia.

La unele infractiuni, cum sunt infractiunile derivate, elementul material consta din actiuni diferite de cele pe care le presupun faptele de fals propriu-zis. Asemenea actiuni vizeaza: punerea in circulatie, detinerea in vederea punerii in circulatie, folosirea valorilor falsificate.

B) Urmarea imediata a infractiunilor de fals, precum si in cazul infractiunilor de detinere de valori falsificate sau de instrumente sau materiale destinate falsificarii, este crearea unei stari de pericol pentru increderea publica acordata valorilor, lucrurilor, insemnelor, inscrisurilor, care reprezinta valori importante ocrotite de lege. Intrucat textul de lege nu conditioneaza, de regula, existenta infractiunii de producerea unui rezultat determinat, trebuie precizat ca urmarea imediata este implicita savarsirii actiunii incriminate.

O parte din infractiunile incriminate in Titlul VII pot constitui in anumite situatii, fapte care genereaza vatamari, atunci cand legea implica producerea unui rezultat independent de actiune si determinat de aceasta. Astfel, infractiunile derivate de punere in circulatie sau de folosire a lucrului fals devin infractiuni cauzatoare de vatamari cand prin acestea s-a produs o inducere in eroare. Ele imbraca forma infractiunii generatoare a unei stari de pericol, in cazul in care tentativa lor este sanctionata. Chiar si infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata este producatoare a unei forme de pericol in forma de tentativa.

C) Raportul de cauzalitate. Textul de lege referitor la infractiunile de fals nu contine referiri exprese cu privire la obligativitatea aparitiei unui rezultat si de aceea sunt considerate de regula, infractiuni de pericol, la care identificarea raportului de cauzalitate nu ridica probleme deosebite intrucat urmarea imediata este rezultatul implicit al actiunii.

Latura subiectiva

A) Forma de vinovatie. In ceea ce priveste forma de vinovatie, infractiunile de fals consacrate in Titlul VII din Codul penal, Partea speciala, se savarsesc numai cu intentie directa sau indirecta. Pentru unele din infractiuni, legiuitorul a prevazut in mod explicit scopul cu care se comit, ca o cerinta esentiala a laturii subiective, forma de vinovatie neputand fi prin urmare decat intentia directa. Daca actiunile de alterare a adevarului au fost savarsite din culpa, ele nu constituie infractiuni.

B) Mobilul. Pentru calificarea faptelor ca infractiuni de fals, legea nu cere existenta unui anumit mobil. Stabilirea si probarea mobilului are relevanta in individualizarea raspunderii penale si in luarea anumitor masuri de siguranta sau de prevenire. Cel mai adesea, mobilul imbraca forma avaritiei si a dorintei de obtinere a unor avantaje materiale.

C) Scopul. Determinarea scopului cu care se savarsesc infractiunile de fals reprezinta o cerinta intrinseca a laturii subiective si contribuie la:

- identificarea intentiei directe ca forma de vinovatie preponderenta in marea majoritate a infractiunilor;

- individualizarea corecta a pedepsei.