BUNURI - PROCEDURA CIVILA ROMANA

BUNURI - PROCEDURA CIVILA ROMANA

CAPITOLUL I

CLASIFICARE LUCRURILOR

1. TERMINOLOGIE

In zilele noastre , conceptul de bunuri desemneaza acele lucruri care sunt susceptibile de apropiere sub forma dreptului de propietate sau acele lucruri care pot fi stapanite cu titlu de propietate.

Prin urmare, in zilele noastre folosim termeni distincti , diferiti pt a desemna lucrurile si bunurile, pe cand romanii desemnau si lucrurile si bunurile prin acelasi cuvant  res  de aceea la romani clasificarea bunurilor este inclusa in clasifiacarea lucrurilor dovada ca in dr roman lucrurile se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale, sau res in patrimonio si res extrapatrimonium.

2. PATRIMONIUL

Res in patrimonio sunt acele lucruri care puteau fi stapanite cu titlu de propietate sip e care noi modernii le denumim bunuri.

Res extra patrimonium, lucrurile nepatrimoniale, nu puteau fi stapanite cu titlu de prop fie prin antura lor fie prin destinatia lor(ex : templele).

La randul lor cele patrimoniale erau clasificate dupa numeroase criterii.

► Cea mai veche este clasificare in :

- res mancipii

- res nec mancipii.

Erau denumite mancipii acele lucruri care puteau fi transmise prin mancipatiune. Iar Gaius spunea in institutele sale ca res mancipii sunt pretioziorea, adica mai valoroase d p d v economic, pe cand res nec mancipii erau cele mai putin valoroase , firesti.

In cnceptia vechilor romani care erau agricultori si apstori, erau considerate mai valoroase pamantul, vitele de munca si sclavii. Precum lucruri ca banii sau obiectle de arta erau considerate de vechii romani lucruri mai putin valoroase.

► De asemeena lucrurile se clasifica in:

-corporale

-incorporale

Erau denumite corporale acele lucruri carea puteau fi atinse cu mana pe cand res incorporales erau denumite drepturile patrimoniale (reale si de creanta). Totusi roamniii considerau ca dr de propietate este un lucru corporal, confuzie care era oglindita si pe plan terminologic intrucat romanii spuneau "acest lucru este al meu" intrucat confundau dreptul de proprietate cu obiectul sau.

► Foarte importatna este clasiifcarea in :

- genera - lucruri de gen

- species - lucruri individual determinate

Lucrurile de gen se identifica prin trasaturi care sunt propii categoriei din care fac parte. De exemplu un scav, o casa ,un teren.

Pe cand lucrurile individual determinate se identifica prin trasaturi care le sunt propii numai lor. Ex sclavul Filip.

Aceasta clasificare este foarte importanta in materia riscurilor, denumite riscuri in contract deoarece daca debitorul datoreaza un lucru de gen care piere fara vina lui , debitorul nu va fi exonerat de raspunderi in sensul ca va trebuii sa plateasca despaguniri pt neexecutarea obligatiei, deoarece spuneau romanii genera non pereum  lucrurile de gen nu pier, pot fi inlocuite cu altele  .

Daca insa debitorul datoreaza un lucru individual determinat care piere fara vina lui va fi exonerat de raspundere, nu va plati despagubiri pt neexecutarea obligatiei . Insa, distinctia dintre lucrurile de gen si cele individual determintate nu decurge din natura lucrurilor, ci prin conventia partilor, adica partile sunt acela care sttabilesc daca obiectul contractului e un lucru de gens au un lucru individual determinat.

CAPITOLUL II

POSESIUNEA

Lucrurile pot fi stapanite de persone cu 3 titluri juridice. Ele se numesc :

- posesione

- detentiune

- propietate.

A. Posesiunea este o stare de fapt constand in stap mat a unui lucru, stap ce se bucura de prot jur     si presupune intrunirea a 2 elemente: animus si corpus.

Animus este intentia expresa de-a stapani lucrul pt sine ceea ce inseman ca posesorul se comporta fara de lucru ca un propietar de vreme ce intentioaneaza sa pastreze lucrul pt sine.

Corpus desemneaza totalitatea faptelor materiale prin care se exercita stapanirea fizica asupra unui bum : locuirea unei case, cultivarea unui teren.

Pt a stabili relatia dintre posesori si proprietari trebuie sa avem in vedere ca toti propietarii sunt in acelasi timp si posesori, insa nu toti posesorii sunt si proprietari. De aceea posesiunea este studiata distinct de proprietate. Cu toate ca posesiunea produce aceleasi efecte juridice si atunci cand posesorul este propietar     si a tunci cand nu este propietar. Efectele sunt acelasi.

Romanii au cunoscut 4 titpuri de posesiune. :

- posessio ad interdicta, este posesiunea care dadea dreptul la protectie juridica prin interdictele posesorului

- posessio ad uzucapionem este posesiunea care poate duce la dobandirea propietatii daca pe langa posesiune sunt intrunite si celelalte conditii necesare uzucapinuii

- posessio iniusta este posesiunea vicioasa, care nu se bucura de protectie posesore, adica nu se bucura de protectie juridica, iar viciile posesiunii sunt : violenta, precaritatea si clandestinitatea.Prin urmare nu se vor bucura de posessio cel ce dobandeste lucrul prin violenta, cel ce stapaneste un lucru cu titlu precar ( adica trebuie sa-l restituie la cerere), precum si acela care stapaneste un lucru in mod clandestin sau pe ascuns , adica fara stirea propietarului,

- posessio iuris - quasi posessio, este posesiunea de drept intrucat pornind de la anumite analogii romanii a admis ca si drepturile patrimoniale sunt susceptibile de posesiune..

► Posesiunea genereaza si anumite efecte juridice

In primul rand posesorul are perspectiva de a deveni propietar.

2. Posesorul se bucura de protectie juridica.

3. La procesul in revendicare posesorul are intotdeauna calitatea de parat care-l avantajeaza deoarece actiunea in revendicare este intentata de propietarul neposesor, care a pierdut pe moment posesiuna inpotriva posesorului nepropietar.

Iar posesorul in calitatea sa de parat se apara spunand  consideo cvia posideo   posed pt ca posed si nu trebuie sa ma justifica fata de nimeni, iar daca tu reclamant vrei sa ma deposedezi fa mi dovada in fata judecatorului ca esti propietar  , prin urmare, posesorul poate fi deposedat de lucru numai de catrea acela care dovedeste in fata judeaatorului ca este propietar al acelui lucru. De aceea , profesorul savigny spunea ca protectia juridica a posesiunii este cheia de bolta a ordinii sociale. Ordinea sociala nu este posibila fara protectia juridica a posesiunii , iar daca posesiuena nu ar fi protejata s-ar declansa razboiul tuturor impotriva tutuor iar societatea ar aluneaca in haos.

Iata asadar ca principala cauza care a sigurat coeziunea , forta si capacitastea organizatorica aromanilor a fost protectia posesorie, intr-un cuvant cicilivatia nu se poate concepe fara protectia posesiunii, cu ata mai mult cu cat prin protectia posesiunii se protejeaza chiar propietatea, de vreme ce toti propietarii sunt in acelasi timp si posesori

► Interdictele posesiunii

Intr-adevar posesiunea era protejata prin doua tipuri de interdicte posesore.

Unele erau denumite interdicte recuperandae posessiones causa, iar altele interdicte retinendae  posessiones causa.

A. Interdicte recuperandae posessiones causa erau date de pretor in vederea redobandirii unei posesiuni pierdute si sunt de 3 feluri : interdicte unde vi , de precario , de clandestina possesione.

a. Interdictele unde vi sunt la randul lor de 2 feluri :

- unde vi armata

- unde vi cotidiana

Interdictul unde vi armata era dat de pretor impotriva aceluia care a intrat in posesia lucrulu prin violenta armata

Interdictul unde vi cottidiana era dat impotriva aceluia care intra in posesia lucrului prin violenta cotidiana, obisnuita.

b. Interdictul de precario era dat impotriva aceluia care stapanea lucrul cu titlu precar (=obligatia detentorului de a restitui lucrul la cererea posesorului)

c. Interdictul de clandestina possesione se dadea impotriva aceluia care stapanea lucrul pe ascuns, in mod clandestin fara stirea proprietarului.

B. Interdicte retinendae  posessiones causa erau date in vederea pastrarii unei posesiuni existente.

Erau de 2 feluri : utrubi si uti possidetis.

a. Interdictul utrubi era dat in materie mobiliara aceluai care facea dovada ca a stapanit lucrul un interval de timp mai mare in anul anterior eliberarii interdictului.Prin urmare daca Primus a stapanit lucrul 8 luni, iar Secundus l-a stapanit urmatoarele 7 luni interdictul va fi socotit lui Secundus.

b. Interdictul uti possidetis (dupa cum posedeaza) era dat in legatura cu imobilele aceluia care stapanea lucrurul in momentul eliberarii interdictului.

Insa solutiile date prin interdictele posesorii nu erau definitive , erau temporare pt a se solutiona pe moment conflictul, pana cand pretorul avea timpul necesar sa organizeze procesul in revendicare , ocazie cu care se stabilea cine este propietarul lucrului si totodata se stabilea definitiv si cine este posesorul, de vreme ce toti proietarii sunt posesori,

CAPITOLUL III

NOTIUNEA PROPRIETATII

DE INVATAT DIN CARTE PAGINILE 113 - 120

SALT LA CAITOLUL VII

CAPITOLUL VII

DOBANDIREA PROPRIETATII

1. CONCEPTUL DE DOBANDIRE A PROPRIETATII

Conceptul de dobandire a proprietatii s-a impus cu greu in dr roman, deoarece , vechiul dr roman a fost un dr al fortei, al puterii , iar institutiile juridice in frunte cu institutia propietatii erau concepute ca expresii ale ideii de putere .

De aceea modurile originare de dobandire a propietatii erau concepute de vechii romani ca procedee juridice prin care se crea proprietatea puterii. Abia mai tarziu, in epoca clasica a aparut in opera lui Ulpian , conceptul de dobandire a proprietatii .

Textele clasice ne infatiseaza mai multe criterii de clasificare a modurilor de dobandire a proprietatii. Astfel sunt mentionate moduri de dobandire originare si moduri de dobandire derivate ; moduri de dobandire cu titlu particular si moduri de dobandire cu titlu universal, dupa cum sunt mentionate moduri de dobandire de dr civil( de ius civile ) si de dr al gintilor.

Cele mai importante moduri de dobandire a proprietatii sunt :

A. ocupatiuneaa

B. mancipatiunea

C. uzucapiunea

D. in iure cessio

E. traditiunea

F. specificatiunea

G. accesiunea

A. Ocupatio(ocupatiunea) era considerata de jurisconsulti cel mai legitim mod de dobandire a prop. Ea consta in luarea in stapanire a lucrurilor care nu aveau stapan si care erau denumite res nullius (lucrurile nimanui) . Din aceasta categorie faceau parte in primul rand res hostiles (lucrurilele dobandite de la dusmani), deoaerce in conceptia romanilor , dusmanii lor nu aveau nici un drept, prin urmare nici dr de proprietate , iar lucrurile lor erau considerate fara stapan si treceau in proprietatea statului roman , care apoi le transmitea persoanelor fizice prin cvestori .

Tot prin ocupatiune erau dobandite si lucrurile parasite de proprietarii lor. Ele erau denumite res derelictae si intrau in propietatea primului venit printr-o prescriptie achizitiva instantanee.

B. Mancipatiunea este modul originar de creare a proprietatii putere . Prin mancipatiune se transmitea proprietatea asupra lucrurilor mancipi .In realitate, mancipatiunea a fost prima forma tehnica , sau prima forma juridica , prin care s-a realizat operatiunea juridica a puterii (in domeniul dreptului este foarte important sa distingem intre operatiunea juridica si forma tehnica prin care ea se realizeaza , deoarece, aceeasi operatiune juridica se poate realiza prin diverse forme tehnice.

Spre exemplu , operatiunea juridica a vanzarii consta in transmiterea unui lucru in schimbul unui pret, dar aceasta operatie juridica s-a realizat la romani prin 3 forme tehnice diferite . La origine ea s-a realizat prin mancipatiune , mai tarziu prin doua stipulatiuni si abia la sfarsitul republicii prin contractul consensual de vanzare). Cel ce transmitea prop prin mancipatiune era denumit mancipant , iar dobanditorul era denumit accipiens.

Mancipatiunea presupunea respectarea unor conditii de forma . In primul rand era necesar ca partile sa se prezinte in fata a cel putin 5 martori , cetateni romani. Deasemenea era neceasr ca lucrul sa fie adus in fata martorilor, de unde rezulta ca la origine mancipatiunea se aplica numai la lucrurile mobile, intrucat numai ele se aflau in prop privata. Mai tarziu cand a aparut proprietatea privata si asupra imobilelor in fata martorilor se aduceau parte simbolica din lucruri ( un bulgare pt teren , o tigla pt o casa) . Mai era necesara si prezenta lui libripens , un cartaragiu care cantarea metalul pret cu o balanta de arama , deoarece , moneda in sens modern a aparut abia in sec 3 i. de Hr. .Pana atunci moneda consta in bare de arama care se cantareau pt ca asul(veche moneda romana) cantarea 327 de grame de arama. Ulterior, dupa sec 3 , cand a aparut moneda in sens modern, pretul nu se mai cantarea, ci se numara ,dar romanii n-au renuntat la balanta de arama , fiind conservatori, cu deoasebirea ca limites nu mai cantarea metalul pret ci lovea balanta cu o bara de arama .

In acest cadru accipiens pronunta formula solemna a mancipatiunii: "Afirm ca acest lucru este al meu , in conformitate cu dr quiritilor si sa-mi fie cumparat cu pretul de , prin aceasta arama si prin aceasta balanta de arama" . Formula solemna a mancipatiunii este formata din 2 parti care sunt contradictorii deoarece prin prima parte a formulei , accipiens afirma ca este proprietar , iar prin partea a 2 a afirma ca este cumparator .Aceasta fizionomie contradictorie a formulei solemne oglindeste evolutia concetiei romane cu privire la dobandirea propietatii, caci prima parte a formulei a fost creata in ep f veche, pe cand romanii nu admiteau ideea de transmitere a proprietatii ci considerau ca prop se creaza. Partea a doua a formulei a fost adaugata mai tarziu in dr evoluat , cand romanii au admis ideea de transmitere a prop , dar intrucat erau conservatori nu au renuntat la partea a 2 a a formulei .

O data cu aparitia ei in sens modern, mancipatiunea a dobandit o functie generala , in sensul ca prin mancipatiune se puteau realiza mai multe operatiuni juridice , dar ori de cate ori mancipatiunea era utilizata in alt scop decat cel al realizarii operatiei juridice a vanzarii nu se platea un pret real ci se platea un pret fictiv , constand intr-un singur ban.Deaceea asemenea utilizari ale mancipatiunii au fost denumite mancipatio numo uno (mancipatiunea cu un singur ban) . Prin mancipatio numo uno se putea realiza operatia juridica a donatiei , caci se respectau toate conditiile de forma ale mancipatiunii , dar nu se platea un pret real, ci unul fictiv .Tot asa prin mancipatio numo uno se putea incheia o casatorie sau se putea intocmi un testament. Mancipatio numo uno mai era denumita si mancipatiune fiduciara , deoarece actul mancipatiunii era insotit de o simpla conventie de buna credinta denumita pact fiduciar , prin care partile aratau ce scop a urmarit atunci cand au recurs la mancipatio numo uno .

C. Uzucapiunea (uzus capio) este un mod de dobandire a prop prin indelunga folosinta a lucrului si presupunea intrunirea anumitor conditii: posesiunea ,justul titlu , buna- credinta si un lucru susceptibil de a fi uzucapat .

La origine, simpla posesiune nu era suficienta, ci era necesara chiar exploatarea efectiva a lucrului in conformitate cu destinatia economica pe care o avea . Termenul era de un an pt lucrurile mobile si de doi ani pt imobile.

Justul titlu era actul sau faptul juridic prin care se justifica luarea in stapanire a lucrului. Spre exemplu, la romani, contractul consensual de vanzare a fost un just titlu pt uzucapiune, deoarece , de regula vanzarea consensuala nu transmitea proprietatea asupra lucrului ci numai posesiunea linistita astfel incat cumparatorul nu devenea proprietar , ci simplu posesor , urmand sa devina proprietar numai dupa ce erau indeplinite toate conditiile necesare uzucapiunii.

Buna-credinta este convingerea posesorului ca a dobandit lucrul de la proprietar sau cel putin de la o persoana care avea capacitatea necesara pt a transmite acel lucru.

Nu orice lucru putea fi uzucapat , astfel nu puteau fi uzucapate lucrurile nepatrimoniale sau lucrurile dobandite prin violenta. Uzucapiunea a indeplinit la romani doua functii : o functie economica si o functie juridica . In virtutea functiei economice, uzucapiunea asigura exploatarea lucrurilor in conformitate cu destinatia economica pe care o aveau .Functia juridica a uzucapiunii s-a exercitat in legatura cu proba dr de proprietate . Caci pana la aparita uzucapiunii , cel ce intenta actiunea in revendicare trebuia sa faca dovada dr de proprietate al tuturor autorilor sai , adica trebuia sa faca dovada ca toti aceia care au stapanit lucrul inaintea lui au fost proprietari. Insa dupa aparitia uzucapiunii era suficient ca reclamantul sa faca dovada ca intruneste toate conditiile necesare uzucapiunii , pt a castiga procesul in calitate de uzucapant. De aceea Cicero spunea : usus capio est finis solicitudinis ac periculi litium (uzucapiunea este sfarsitul nelinistii si fricii de procese ).

D. In iure cessio inseamna renuntare in fata magistratului si un mod de dobandire a proprietatii prin proces fictiv, caci partile pe baza unei intelegeri prealabile simulau ca se judeca , dar in realitate transmiteau prop asupra unui lucru .

Dobanditorul participa la proces in calitate de asa-zis reclamant , iar cel ce transmitea proprietatea avea calitatea de asa-zis parat . In acest cadru, reclamantul afirma in cuvinte solemne ca este proprietarul lucrului asa-zis litigios, iar paratul tacea , incat fata de afirmatiile reclamantului si fata de tacerea paratului, magistratul pronunta cuvantul addico , ratificand declaratia reclamantului si recunoscandu-i dr de proprietate. In acest caz magistratul distribuia jurisdictia gratioasa.

E. Traditiunea(traditio) este un mod de dobandirea a proprietatii de drept al gintilor.

In ep veche prin traditiune se puteau transmite numai lucrurile nec mancipi .

In dr clasic , traditiunea s-a extins si la lucrurile nec mancipi , iar in vremea lui Iustinian , traditiunea a devenit modul general de transmitere a propr.

Ea presupunea intrunirea a 2 conditii: remiterea materiala a lucrului si iusta causa traditionis(justul titlu).

Remiterea materiala a lucrurilor era necesara si in cazul imobileleor , incat daca se transmitea un teren , remiterea materiala consta in parcurgerea hotarelor acelui teren , iar daca se transmitea o casa , remiterea consta in vizitare tuturor incaperilor.

In dr clasic s-au admis 4 exceptii de la remiterea mat:

tradito longa manu (traditiunea de mana lunga) se aplica in cazul transmiterii unor terenuri,cand nu mai era necesara parcurgerea hotarelor, ci doar indicarea lor prin anumite repere (indicarea limitelor de catre tradens)

traditio simbolica se aplica in cazul transmiterii unor case , cand nu se mai vizitau incaperile ci era suficienta remiterea cheilor (decatre tradens achizitorului) .

traditio brevi manu (traditiunea de mana scurta) este cazul chiriasului care cumpara casa si se transforma din detentor in posesor si proprietar (fireste, rem mat nu mai e necesara)

constitutum possessorium este cazul proprietarului care isi vinde casa, dar continua sa locuiasca in ea in calitate de chirias , prin urmare se transforma din posesor in detentor (corpus acelasi)

Iusta causa traditionis este actul juridic care preceda si prin care se explica sensul remiterii materiale a lucrului, deoarece traditiunea se utiliza nu numai in vederea transmiterii proprietatii, ci si in vederea transmiterii posesiunii si a detentiunii. Iar din faptul material al remiterii lucrului nu rezulta cu ce titlu juridic s-a facut acea remitere , de aceea era necesar un act juridic (un contract) din care rezulta ca lucrul a fost remis , fie cu titlu de proprietate, fie cu titlu de posesiune, fie cu titlu de detentiune. Astfel, iusta causa precizeaza scopul urmarit de catre parti, precum si titlul jur dob de achizitor.

In vremea lui Iustinian , justa causa consta in intentia lui tradens de a transmite lucrul si intentia lui accipiens de a-l dobandi, chiar daca nu exista act juridic. Spre exemplu daca tradens intentiona sa vanda lucrul , iar accipiens credea ca i se doneaza, nu exista contract, dar exista justa cauza in sensul lui Iustinian de vreme ce tradens a intentionat sa transmita, iar accipiens a intentionat sa dobandeasca.

F.Specificatiunea (specificatio) este un mod de dobandire a proprietatii asupra lucrului confectionat in materialul altuia .In acest caz se pune intrebarea :"cine este proprietarul lucrului nou creat? ; proprietarul materialului sau cel care l-a confectionat si se numeste specificator ?".

Fata de faptul ca solutia a fost controversata intre jurisconsulti, Iustinian a dat o solutie de compromis si a stabilit ca atunci cand lucrul nou creat poate fi readus la starea initiala sa apartina proprietarului materiei, iar daca nu mai putea fi adus la starea initiala sa apartina specificatorului.

G. Accesiunea este un mod de dobandire a proprietatii prin absolvirea juridica a lucrului accesor de catre lucrul principal. Se numeste principal acel lucru care isi pastreaza identitatea dupa ce se uneste cu alt lucru. Textele romane ne prezinta cazul de accesiune prin unirea a doua lucruri mobile, prin unirea unui lucru mobil cu unul imobil si prin unirea a doua lucruri imobile.

CAPITOLUL VIII

SANCTIUNEA PROPRIETATII

In legatura cu sanctiunea proprietatii trebuieb sa distingem intre proprietatea quiritare, pretoriana , provinciara si peregrina .

A. Proprietatea quiritara era sanctionata la origine printr-o legisactiune de judecata denumita sacramentum in rem . In dr clasic, proprietatea quiritara a fost sanctionata printr-o actiune cu formula denumita rei revicantion ( actiune in revendicare) si care are un model in legisanctiuni.

Prin urmare actiunea in revendicare presupunea intrunirea anumitor conditii:

- reclamantul trebuia sa fie proprietar quiritar si sa nu posede lucruri revendicat

- paratul trebuia sa fie posesor, caci actiunea in revendicare este intentata de proprietarul neposesor impotriva posesorului neproprietar.

Totusi romanii au admis in mod exceptional ca actiunea in revendicare sa fie intentata si impotriva neposesorilor , denumiti posesori fictivi (ficti posesores). Este vorba despre qui liti se octuli, acela care se ofera procesului si qui dolo desiri posidere , cel ce inceteaza sa posede cu reacredinta , prin dol. In aceste doua cazuri s-a admis ca actiunea in revendicare sa poata fi intentata deoarece reaua-credinta tine loc de posesiune , ori in primul caz paratul simula ca este posesor pt ca intre timp adevaratul posesor sa devina proprietar prin uzucapiune .

Intrucat in acest caz acela care simuleaza calitatea de posesor de rea-credinta va fi asimilat cu posesorul si va putea fi chemat in justitie prin actiunea in revendicare. Acela care distruge lucrul cu intentie pt a nu mai fi posesor este deasemenea de rea-credinta , incat si reaua lui credinta tine loc de posesiune si va fi chemat in justitie prin actiunea in revendicare.

- actiunea in revendicare avea ca obiect numai lucruri romane si individual determinate , ceea ce inseamna ca rei revicatio este o actiune care se dadea cu titlu particular si nu cu titlu universal, in sensul ca prin rei revicatio nu se putea crea o masa de bunuri.

In leg cu executarea sentintei pe care o pronunta judecatorul, au aparut o serie de complicatii, decurgand din caracterul pecuniar al sentintei - or acela care intenta act in revendicare avea interesul sa obtina condamnarea in natura. Atunci, pret a introdus in formula o clauza arbitrara - in virt careia la proc in revendicare judec avea dubla calitate: arbitru si judecator propriu-zis.. Paratul prefera sa execute ordinul pronuntat de judecator in calitate de arbitru si deci, pe cale indirecta, se realiza condamnarea in natura.

B. Proprietatea pretoriana - Era sanctionata prin exceptio rei venditae et traditae (exceptiunea lucrului vandut si transmis) si prin actiunea publiciana( actio publicianum) creata in sec II i de Hr de catre pretorul Publicius .

Actio publicianum face parte din categoria furiilor cu fictiune, este o actiune ficticie , deoarece in formula ei figureaza fictiunea, ca termenul necesar uzucapiunii s-a indeplinit . Fata de aceasta redactare a formulei, in faza a doua a procesului, judecatorul verifica daca reclamantul este posesor, daca are just titlu, daca este de buna-credinta si daca lucrul este susceptibil de a fi uzucapat. Iar daca se convingea ca erau intrunite aceste 4 conditii, el considera, pe baza fictiunii din formula ca s-a indeplinit si termenul, a. i. reclamantul castiga procesul in calitate de uzucapant.

Initial, actiunea publiciana a fost acordata numai proprietarului pretorian, dar ulterior i s-a acordat si posesorului de buna-credinta. De aceea in practica au aparut numeroase conflicte, sau tipuri de conflicte intre posesorii de buna-credinta, intre posesorul de buna-credinta si proprietarul pretorian, intre posesorul de bun-credinta si proprietarul quitar sau intre proprietarul quiritar si proprietarul pretorian. In acest caz, daca propr quiritar intenta actiunea in revendicare impotriva propr pretorian, acesta din urma se apara cu succes prin exceptio rei vedite et tradite. Iar daca propr pretorian pierdea posesiunea lucrului in favoarea propr quiritar, atunci el intenta impotriva propr quiritar actiunea publiciana. In acest caz, propr quiritar ii cerea pretorului sa introduca in formula exceptio iusti domini (exceptiunea adevaratului proprietar). Initial petorul refuza sa introduca in formula aceasta exceptiune, a i procesul era castigat de proprietarul pretorian.

Mai tarziu, in dreptul evoluat , pretorul ii acorda propr quiritar exceptio iusti domini, dar totodata ii acorda si propr pretorian o replicatio rei vedite et tradite - replica lucrului vandut si transmis (replica este o exceptie la exceptie). Aceasta replica paraleza exceptiunea opusa de propr quiritar astfel incat procesul era castigat tot de propr pretorian, care reintra in posesiunea lucrurilor .

C. Proprietatea provinciala a fost sanctionata in dr clasic pt actiune in rem speciala elaborata dupa modelul actiunii in revendicare , iar propr peregrina a fost sanctionata tot in epoca clasica printr-o actiune cu fictiune(ficticie) , caci in formula actiunii in revendicare se introducea fictiunea - peregrinul este cetatean roman, astfel incat putea intenta si el actiunea in revendicare.

CAPITOLUL IX

DREPTURILE REALE ASUPRA LUCRULUI ALTUIA

Pe langa dr de proprietate care este cel mai important dr real, romanii au cunoscut si alte drepturi reale pe care le-au denumit iura in rem aliena ( reguli reale care poarta asupra lucrului altuia si care de fapt sunt dezmembraminte ale dr de proprietate ).

Romanii au cunoscut 4 asemenea drepturi :

A. servitutile

B. emfiteoza

C. conductio agri vectigalis

D. superficia

A. Servitutile sunt sarcini care apasa asupra unui lucru in folosul unei persoane determinate sau in folosul proprietarului unui bun imobil.

De unde rezulta ca servitutiile sunt de 2 feluri. Astfel sarcinile care apasa asupra unui lucru in folosul unei persoane determinate se numesc servituti personale , iar sarcinile care apasa asupra unui lucru in folosul proprietarului unui imobil se numesc servituti prediale sau reale.

- in cazul serviturilor personale, atributele dr de proprietate se impart intre 2 persoane, care exercita drepturi reale distincte asupra aceluiasi lucru.

- servitutile prediale presupun existenta a doua imobile , de regula invecinate, dintre care unul este denumit fond dominant, iar celalalt este denumit fond aservit .

Spre exemplu, in cazul servitutii de trecere avem 2 terenuri invecinate, dintre care, numai unul are acces la drumul public. In acest caz, terenul fara acces la drumul public se numeste fond dominant, pe cand terenul cu acces la drumul public este fond aservit, deoarece proprietarul terenului fara acces la drumul public are dreptul de a trece prin terenul vecini sau, care este aservit.

Asadar, in functie de unghiul din care este privita, servitutea previala poate sa ne apara fie ca un drept, fie ca o sarcina, caci din punctul de vedere al proprietarului fondului dominant servitutea este drept. Proprietarul fondului dominant exercita dr de tecere. Dpdv al propr bunului aservit , servitudinea este o sarcina.

Pe de alta parte, textele romane fac distinctie intre servitutile prediale urbane si servitutile prediale rustice, in functie de natura fondului dominant. Daca fondul dominant este o cladire servitutea prediala se numeste urbana, iar daca fondul dominant este un teren servitutea prediala se numeste rustica ,indiferent unde este situat acel teren.

Textele romane ne infatiseaza numeroase servituti prediale:

- iter = dreptul de a trece prin terenul altuia pe jos sau calare

- via =dreptul de a trece cu calul prin terenul altuia

- actus = dreptul de a mana turmele prin terenul altuia

- ius pascent i= dreptul de a paste turmele pe terenul altuia

- acve brutus (servitutea de apeduct) = dreptul de a aduce apa prin conducte care trec prin terenul altuia

- servitus oneris ferendi(servitutea de sprijin) = dreptul de a sprijini o constructie pe zidul vecinului

Servitutile personale sunt in nr de 4:

a. uzufructul

b. usus

c. habitatio

d. operae servorum

a. Potrivit lui Paul, usus fructus es ius alienis remus utendi fruendi salva rerum substantia (uzufructul este dreptul de a folosi lucrul altuia si de ai culege fructele pastrand substanta acelui lucru).

Din aceasta definitie rezulta ca uzufructul poarta asupra unor lucruri neconsumptibile fie mobile, fie imobile. Mai rezulta ca atributele dreptului de proprietate se impart intre nudul proprietar si uzufructuar. Intrucat nudul proprietar exercita numai dr de dispozitie ( o propr nuda , goala de continut) .

Uzus fructuarum exercita dr de a folosi lucrul si dr de a-i culege fructele.

Pe de alta parte uzufructul este un dr real temporal, cel mult viager, incat el se stinge cel mai tarziu la moarte unei persoane. Dreptul de uzufruct nu trece la mostenitori.

Pe de alta parte intre nudul propritar si uzufructuar nu exista obligatii reciproce, deoarece si unul si celalalt sunt titulari de drepturi reale, iar titularii de drepturi reale nu au obligatii fata de nimeni.

Uzufructul a luat nastere pe terenul relatiilor dintre barbatul si femeia casatoriti fara manus. La casatoria fara manus, sotia nu este ruda civila cu barbatul si prin urmare nu-l mosteneste. De aceea in practica, barbatul lasa prin testament anumite bunuri sotiei sale, eventual supravietuitoare pt ca sotia sa foloseasca acele bunuri si sa le culeaga fructele pana la moartea ei, urmand ca dupa moartea ei , acele bunuri sa revina copiilor in calitatea lor de mostenitori civili. Pe aceasta cale, se realizau 2 scopuri:

-asigurarea materiala a sotiei supravietuitoare

-se asigura pastrarea bunurilor in sanul familiei civile

Ulterior, aplicatiunea uzufrctului s-a generealizat in sensul ca acest dr real putea lua nastere din relatiile dintre orice persoana.

b. Usus este dr de a folosi lucrul altuia fara a-i culege fructele

c. Habitatio este dr real de a locui in casa altuia. Prin urmare acela care exercita dr de habitatio nu plateste chirie.

d. Operae servorum este dr de a folosi serviciile sclavului altuia fara plata .

B. Emfiteoza este dreptul real, care se naste din contractul ce acelasi nume, sanctionat in dr postclasic de catre imparatul Zeva. Acest contract se incheia intre imparat si o persoane fizica denumita emfiteot. In baza acelui contract emfiteotul dobandea dr de a cultiva terenul luat in arenda si de a-i culege fructele.

Romanii spuneau ca emfiteoza este o arenda perpetua intrucat contr de emfiteoza se incheia fie pe 100 de ani, fie fara termen, iar cu timpul asemea contract se putea incheia intre orice persoane astfel incat aplicatiunea contractului de emfiteoza s-a generalizat. In realitate, asa-zisa arenda perpetua prezinta trasaturile unui veritabil dr real, care prezinta o serie de asemanari cu uzufructul, dar prezinta si unele deosebiri.

Spre exemplu : dr de uzufruct nu trece la mostenitori , pe cand celalalt putea fi transmis , uzufructuarul era un simplu posesor,pe cand emfiteotul era posesor de buna- credinta si se bucura de protectie juridica. Uzufructuarul dobandea dr de propr aupra fructelor prin perceptie , pe cand emfiteotul dobandea propr asupra fructelor prin desprindere, dupa cum emfiteotul avea la dispozitie cu titlu util toate actiunile, care erau acordate proprietarului. Totusi, emfiteotul recunostea dr proprietarului prin faptul ca platea acea suma de bani anuala denumita canon. Iar daca nu-si executa aceasta obligatie, atunci propr putea exercita ius privandi, prin care desfiinta dr de emfiteoza .

C. Conductio agri vectigalis prezinta aceleasi caractere ca si emfiteoza , cu deosebirea ca acest dr se nastea din conventia incheiata intre o cetate si pers fizice .

D. Superficia este dr real care se exercita asupra constructiei casei ridicate pe terenul altuia. Dr de superficie , s-a nascut in sec II i de Hr in legatura cu criza de locuinte, care s-a declansat pe atunci la Roma.

In acele conditii statul roman a pus la dispozia cetatenilor terenurile virale pt ca cetatenii sa isi contruiasca case.Dar cetatenii n-au dat curs acelei concesiuni pe care o facuse statu, nu si-au construit locuinte pt ca la acea epoca se aplica principiul conform caruia superficies solo cedit (suprafata apartine terenului), iar constructia ridicata pe terenul altuia apartinea propr terenului . De aceea, statul roman a initiat o reforma, conform careia, pe baza unui contract incheiat cu statul, cetateanul dobandea un veritabil dr real asupra casei ridicate pe terenul statului.

Cu timpul, dr de superficie s-a generalizat in sensul ca se putea naste din contractul incheiat intre orice persoane . Intr-adevar titularul dr de superficie denumit superficiar avea dr sa instraineze casa, s-o vanda, s-o doneze, s-o lase mostenire, s-o breveze cu servituti sau cu ipoteci si s-o reclame in justitie printr-o actiune in rem (reala). Totusi, superficiarul recunostea dr de propr asupra terenului prin faptul ca platea o suma de bani anuala denum solarium.

In legatura cu dr reale care poarta asupra lucrului altuia, trebuie sa retinem ca , emfiteoza , conductio agri vectigalis si superficia prezinta un caracter anormal, intrucat sunt dr reale care izvorasc din contract prin incalcarea principiului consacrat de romani, conform caruia dr reale nu pot izvori din contracte ci numai din acte speciale :mancipatio