REALIZAREA DREPTULUI - Conceptul realizarii dreptului

REALIZAREA DREPTULUI

1. Conceptul realizarii dreptului a fost abandonat in anii post-revolutionari de catre unii din teoreticienii dreptului, considerandu-l un concept anacronic sau demodat. In opinia noastra problematica realizarii dreptului este nu numai actuala, dar constrangator de presanta pentru evidentierea statului de drept. Intr-un stat in care practicabilitatea dreptului se reduce la aplicarea acestuia, dreptul este jugulat, conduita umana este supusa unei constrangeri exorbitante, iar principiul statului de drept se zbate intre existenta si non-existenta. In acest sens, Franais Terr spune explicit ca pentru a intelege ceea ce caracterizeaza realizarea dreptului, trebuie examinate datele fundamentale ale insertiei sale intr-un grup social[1]. Apoi el adauga "Regula de drept nu este destinata sa ramana o simpla creatie spirituala: prin natura sa ea trebuie sa se aplice situatiilor concrete, sa se realizeze" .

Ca atare, realizarea dreptului reprezinta, pe de o parte, activitatea prin intermediul careia oamenii se supun sau sunt supusi sa respecte comandamentele normelor juridice. Daca ar fi sa examinam statistic, concordanta conduitei umane de exigentele conduitei prescrise de normele juridice s-ar putea sa constatam ca o anumita parte din populatie respecta prevederile normelor juridice fara vreo conditionare exterioara, o alta parte se supune dispozitiilor legale din teama fata de sanctiune, iar o alta parte la incalca, mizand, in special, pe faptul ca sanctiunea normei juridice nu le va fi aplicabila.

Pornind de la aceste elemente, vom putea stabili ca intre comandamentul normei juridice si ordinea juridica realizata in urma consolidarii dreptului in relatiile sociale exista o evidenta deosebire. Cu alte cuvinte, comandamentul normei juridice este doar partial realizat, iar intre nivelul ordinii juridice comandate de normele juridice si cel al ordinii juridice realizate exista diferente apreciabile de la o etapa istorica la alta, de la un grup social la altul etc.

Aceste diferente pot fi cuantificate prin coeficienti care privesc respectarea dreptului sau aplicarea dreptului.

A. Respectarea dreptului reprezinta cea mai importanta modalitate de realizare a dreptului. Ea rezida in conformarea conduitei umane comandamentelor normelor juridice. In marea majoritate a cazurilor, oamenii, luati ca subiecte individuale de drept, se supun comandamentelor normelor juridice, nu le incalca si se supun dispozitiilor regulilor de conduita aparate de forta coercitiva a statului. Motivele acestei supuneri nu pot fi descoperite cu usurinta.

La polul opus, se afla reactia negativa a subiectilor de drept fata de normele juridice, care se manifesta prin infrangerea dispozitiilor normelor juridice, urmata, in cele mai multe cazuri, de aplicarea sanctiunilor juridice, de interventia raspunderii juridice a persoanelor care au incalcat legea, menita sa restabileasca ordinea juridica si sa repuna subiectul de drept in starea anterioara incalcarii drepturilor sale. Cu alte cuvinte, in astfel de cazuri intervine cea de-a doua cale de realizare a dreptului: aplicarea acestuia de catre autoritatile publice abilitate de lege.

B. Aplicarea dreptului = realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de catre autoritatile statului.

Pe langa participarea cetatenilor si a organizatiilor nestatale in procesul realizarii dreptului, dreptul se realizeaza si prin intermediul unor acte specifice de autoritate, acte emise de autoritatile statale potrivit competentelor stabilite de lege.

Aceasta forma de realizare a dreptului este denumita aplicarea dreptului.

In realizarea sarcinilor si functiilor statului, autoritatile statale apeleaza adesea la formele juridice.

Actele de aplicare a dreptului pot fi elaborate doar de autoritatile statale, cetatenii realizand dreptul prin executarea si respectarea prevederilor normelor juridice. La aplicarea dreptului participa, deci, in principiu, organele statale in baza si in vederea realizarii competentelor acestora, stabilite de lege.

In esenta, aplicarea dreptului consta in elaborarea si realizarea unui sistem de actiuni statale in vederea transpunerii in viata a dispozitiilor si sanctiunilor cuprinse in normele de drept.

Aplicarea dreptului implica o multitudine de actiuni de organizare a transpunerii in viata a normelor de drept prin crearea unor raporturi juridice.

Spre deosebire de realizarea dreptului prin executarea si respectarea prevederilor normelor juridice, aplicarea dreptului este nemijlocit legata de nasterea, modificarea si desfasurarea unor legaturi juridice sub forma unor raporturi de drept, in care unul din subiecti este intotdeauna statul, care-si exercita prerogativele potrivit competentelor stabilite de lege.

Din acest punct de vedere, raportul juridic ne apare ca fiind cel mai raspandit si eficient mijloc de realizare a normelor de drept.

In procesul aplicarii dreptului organele de stat se manifesta ca purtatoare ale autoritatii puterii de stat. Actele lor de aplicare a dreptului = acte de putere cu caracter individual, concret determinat. Prin intermediul acestor acte sunt concretizate drepturile si obligatiile unor subiecte in cadrul raporturilor juridice determinate.

De asemenea, prin asemenea acte, autoritatile statului stabilesc acte de sanctionare a celor care nesocotesc prevederile legii.

Actele de aplicare a dreptului sunt foarte variate, difera de la o putere statala la alta si chiar in cadrul aceleiasi puteri. In sistemul instantelor judecatoresti, cel mai raspandit act este hotararea judecatoreasca, care poate imbraca forme diferite: sentinta, decizie, incheiere etc. cele mai diferite acte le intalnim in administratia publica: hotarari, decizii, autorizatii, diplome, carnete, regulamente, ordine etc.

Drepturile subiectilor participanti la viata sociala, ca si obligatiile corelative isi gasesc izvoarele in normele de drept.

Organele de stat au menirea de a constata si de a recunoaste aceste drepturi. Aceasta activitate a organelor de stat are o valoare juridica deosebita si se inscrie in mod hotarator in randul formelor de realizare a dreptului. In alte cazuri, activitatea de aplicare a dreptului vizeaza restabilirea ordinii de drept incalcate si aplicarea snctiunilor stabilite de lege. De aceea, activitatea de realizare a dreptului sub aceasta forma, este legata si de constrangerea statala, dar nu se opreste la aceasta, in cadrul ei intrand si alte activitati nebazate pe constrangere.

Aplicarea dreptului este o forma specifica de realizare a acestuia, strans legata de procesul traducerii in viata a normelor juridice prin acte individuale si concrete adoptate de organele statului.

Actul de aplicare a dreptului. Trasaturi.

Aplicarea dreptului se concretizeaza intr-un numar important de acte de aplicare. Actul de aplicare finalizeaza activitatea concreta a organului de stat, care este purtatorul unor atribute de putere, in conformitate cu competenta sa.

Aplicarea dreptului, ca proces complex, se realizeaza pe baza legii si a celorlalte acte normative care compun sistemul legislatiei.

Actul normativ si actul de aplicare a dreptului au in fond aceeasi esenta. Actul de aplicare da expresie unui act normativ, prevederilor cuprinse in acesta.

Actul normativ este rezultatul activitatii normative a oragnului de stat, iar actul individual este rezultatul activitatii de aplicare a dreptului. Intre aceste 2 activitati exista deosebiri, atat de continut, cat si de forma. Astfel:

1. Prima deosebire are in vedere faptul ca activitatea de creare a dreptului este rezervata doar unor categorii de organe ale statului. Activitatea de aplicare a dreptului se realizeaza de catre toate organele de stat, inclusiv de catre organele care au competenta de a emite acte normative (Guvernul emite o hotarare normativa de reglementare a relatiilor sociale secundum legem, dar si o hotarare- act individual, prin care numeste conducatorul unei autoritati publice).

2. Daca actul normativ are un caracter general si impersonal, tipic si irefragabil (care nu poate fi pus la indoiala, indiscutabil), actele de aplicare sunt intotdeauna individuale, se refera la o persoana anume, sunt concret-determinate. Scopul actului de aplicare este dat de actul normativ, el trebuie sa traduca in viata intr-o forma concreta prevederi ale normei de drept.

3. Activitatea de elaborare normativa este subordonata unor norme metodologice de tehnica legislativa care trebuie unitar aplicate la toate autoritatile care emit acte normative. Actele individuale sunt diferite de la o putere la alta, ramura la alta si chiar, in cadrul aceleiasi ramuri, de aceea, abundenta si varietatea actelor de aplicare fac imposibila adoptarea si codificarea regulilor privitoare la tehnica actului de aplicare a dreptului. Fiecare dintre aceste acte urmeaza reguli specifice de adoptare, reformulare, modificare, de structura si de forma.

4. O alta deosebire care separa actul normativ de actul de aplicare o reprezinta continutul lor diferit, scopul si finalitatea deosebite. In conceptia normativista a lui Hans Kelsen, actele individuale sunt considerate ca parte a sistemului normativ.

5. Spre deosebire de actul normativ care functioneaza impersonal si difuz, actionand continuu pana la scoaterea lui din vigoare, actul de aplicare isi epuizeaza efectele in momentul adoptarii sale de catre organul de stat. De exemplu: o instanta, in momentul in care a pronuntat o hotarare, ea se dezinvesteste de caiza respectiva si nu mai poate interveni asupra acelei hotarari.

6. Spre deosebire de activitatea de executare si respectare a normelor juridice de catre cetateni, in cursul careia ei pot sa incheie prin acordul lor de vointa un raport juridic in temeiul unor dispozitii legale ce le stau la dispozitie, actele de aplicare apar intotdeauna prin vointa unilaterala a unui organ de stat.

7. Data fiind importanta reglementarii juridice a relatiilor sociale, in cazul actelor normative exista reguli precise privind intrarea in vigoare, perioadele de activitate ale normelor juridicesi iesirea din vigoare. In principiu, orice norma juridica intra in vigoare la 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial, iar ca exceptii exista posibilitatea ca norma juridica sa intre in vigoare chiar la data publicarii (OUG) sau la o data ulterioara termenului de 3 zile prevazuta in cuprinsul actului normativ. De la intrarea in vigoare, aceasta se aplica continuu, fara pauze, pana la scoaterea ei din vigoare. Actiunea ei e universala si nimeni prin vointa sa nu poate sa se sustraga de la aplicarea normei. Spre deosebire de actul normativ, actul individual devine obligatoriu in principiu, in momentul comunicarii lui partii interesate.

8. Din punctul de vedere al momentului din care curge termenul de contestare a actului de catre partea nemultumita, in legatura cu modul de solutionare a cazului, de calificare juridica a starii de fapt retinuta de organul de stat, momentul comunicarii actului juridic individual e decisiv.

Fazele procesului de aplicare a dreptului.

un proces complex care presupune mai multe etape, faze.

stabilirea starii de fapt

critica normei juridice

interpretarea normei juridice

elaborarea si emiterea actului de aplicare.

1. Stabilirea starii de fapt implica un demers riguros pentru cunoasterea minutioasa si in profunzime a circumstantelor cauzei respective. Rezida in cercetarea imprejurarilor faptei si constituirea elementului de baza care da temeinicie actului de aplicare.

In procesul concret al aplicarii dreptului, organele de stat iau cunostinta de numeroase aspecte ce caracterizeaza si definesc cadrul fizic, natural, precum si ambianta social-politica in care actioneaza norma juridica.

Verificarea si clarificarea circumstantelor cauzei sunt facute de oragnul de stat numai in lumina ipotezei normei juridice. In aceasta etapa, vor fi analizate si retinute doar acele imprejurari care au relevanta in cauza dedusa in fata unui oragn de stat ce trebuie rezolvata prin actul de aplicare.

Aceste imprejurari sunt fapte juridice si constituie cauze generale sau extinctive de efecet juridice. De aceea, organul de aplicare a dreptului trebuie sa lamureasca atat imprejurarile concrete datorate actiunii oamenilor, cat si consecintele unor evenimente,de producerea carorra legea leaga anumite efecte juridice.

In vederea emiterii unui act de aplicare intemeiat, in acord cu realitatea, organul de aplicare trebuie sa-si fundamenteze actul pe baza unei informatii veridice, complexe, capabila sa evidentieze elementele esentiale ale cauzei.

In acest scop, organul de stat va consulta documentele oficiale, va asculta martori, va proceda la reconstituiri, va utiliza expertize sau alte rezultate ale unor cercetari stiintifice. Toate acestea trebuie sa-i furnizeze date faptice, ele urmarind sa se constituie in surse reale de informare care sa contureze circumstantele cauzei, sa creeze convingeri ferme in legatura cu starea de fapt si sa inlature orice dubiu sau neclaritate.

Stabilirea starii de fapt este diferita de la un act de aplicare la altul.

Atunci cand un organ financiar stabileste un impozit pentru o persoana fizica stabilirea starii de fapt este simpla: un inventar al bunurilor impozabile ale perosanei respective. Atunci cand un organ de cercetare penala stabileste starea de fapt in cazul unei infractiuni, lucrurile se complica, aria de investigatie este vasta, sunt foarte multe necuniscute si elemente care nu pot fi descoperite usor: martori, masuratori, verofocare inscrisurilor, expertize, urme etc.

2. Alegerea normei de drept sau critica normei juridice.

Organul de stat este chemat sa identifice norma sau normele juridice care sunt aplicabile la acea stare de fapt.

Dupa ce a identificat, el face asa-numita critica, respectiv, trebuie sa observe daca norma juridica e in vigoare, continutul ei este exact, adica sa vada daca a fost publicata, daca sun completari, rectificari, ca in final sa stabileasca cu exactitate continutul acelei norme la data savarsirii faptei sau la data la care trebuie sa fie aplicata.

In vederea unei calificari juridice, organul de aplicare a dreptului indeplineste o serie de operatiuni prealabile. In virtutea acestora intra: nominalizarea normei juridice, verificarea autenticitatii sale, verificarea fortei juridice si a actiunii sale. In acest cadru, organul de aplicare va statua raporturile dintre aceasta norma si celelalte norm juridice, va detemina continutul exact al normei prin consultarea actului normativ care cuprinde norma respectiva cu toate modificarile acesteia.

Critica normei juridice presupune o buna pregatire de specialitate, o stapanire a domeniului juridic determinat, dar si cunostinte juridice fundamentale.

3. Interpretarea normei juridice.

4. Elaborarea actului de aplicare a normei juridice si emiterea acestuia reprezinta rezultatul unui demers rational si al unei maifestari de vointa a organului de stat.

Atat demersul rational care presupune intelegerea imprejurarilor cauzei, cat si manifestarea de vointa care reprezinta incadrarea imprejurarilor constatate intr-o norma juridica sunt realizate in baza legii si in vederea aplicarii la un caz concret.

Varietatea actelor de aplicare determina si o varietate a formelor actelor de aplicare, valabilitatea acestora fiind conditionata de respectarea unor conditii de forma.

In anumite ramuri (ex.: drept administrativ) se acorda o mare importanta studierii tehnicii de elaborare a actului individual. In dreptul procesual penal- exista anumite conditii de forma si de fond ale hotararilor judecatoresti (forma bate fondul).