CREATIILE ARTSITICE SI ORNAMENTALE - Drept de autor, drepturi conexe si baze de date

CREATIILE    ARTSITICE SI ORNAMENTALE

Directiva comunitara privind protectia juridica a desenelor si modelelor afirma principiul cumulului protectiei desenelor si modelelor cu dreptul de autor (articolul 17 din Directiva 98/71/CE). Conform teoriei unitatii artei, orice desen si model este si o opera a spiritului.

Protectia creatiilor artistice si ornamentale in dreptul comunitar va fi abordata prin studierea dreptului de autor, a drepturilor conexe si a bazelor de date, pe de o parte, si, pe de alta parte, prin studierea desenului si a modelului.

Capitolul 1 Drept de autor, drepturi conexe si baze de date

1. Izvoarele dreptului de autor si ale drepturilor conexe

Izvoare internationale

Primul instrument international privind proprietatea literara si artistica este Conventia de la Berna din 9 septembrie 1886, in virtutea careia "tarile carora li se aplica prezenta conventie se constituie intr-o Uniune in scopul protectiei drepturilor autorilor asupra operelor lor literare si artistice" (articolul 1). Revazuta de mai multe ori (in special prin Actul de la Paris din 24 iulie 1971), aceasta conventie reglementeaza in profunzime dreptul de autor.

Ea a fost urmata de o conventie universala a dreptului de autor numita conventia de la Geneva (1952), care a facut si ea obiectul unor numeroase revizuiri. Conventia de la Geneva contine dispozitii mai putin exigente decat cele ale conventiei de la Berna. Astfel, pentru a pastra conventiei de la Berna intreaga ei importanta, conventia de la Geneva dispune ca ea nu se aplica raporturilor dintre tarile semnatare ale conventiei de la Berna in ceea ce priveste protectia operelor care au ca tara de origine una dintre tarile Uniunii create prin aceasta conventie (articolul 17).

In acelasi mod, Conventia de la Roma din 26 octombrie 1961 privind protectia artistilor interpreti sau executanti, a producatorilor de fonograme si a organismelor de radiodifuziune organizeaza protectia titularilor drepturilor conexe dreptului de autor. Ea a fost completata de doua conventii specifice: conventia de la Geneva (numita conventia fonograme) si conventia de la Bruxelles (numita conventia sateliti).

Comunitatea Europeana a considerat ca aderarea statelor membre la aceste dispozitii ale conventiilor era de ajuns pentru a asigura in mod global armonizarea diferitelor legislatii nationale in materie de proprietate literara si artistica. Conform unei rezolutii din 14 mai 1992 privitoare la intarirea protectiei dreptului de autor si a drepturilor conexe, Consiliul Uniunii europene a "luat nota de faptul ca statele membre ale Comunitatii se angajeaza, respectand propriile lor dispozitii constitutionale, sa devina, (), indosarul in care nu sunt deja, semnatare ale actului de la Paris al conventiei de la Berna si ale conventiei de la Roma si sa asigure respectarea lor efectiva in ordinea lor juridica interna".

In 1994, OMC a inlocuit acordul GATT. Anexa 1 C a acordurilor de la Marrakech privind crearea OMC constituie Acordul asupra Aspectelor Drepturilor de Proprietate Intelectuala privitoare la Comert (ADPIC sau TRIPs). In materie de drept de autor, acordul ADPIC realizeaza o extindere automata a majoritatii dispozitiilor conventiei de la Berna la membrii OMC. Articolul 14 al acestui acord consacra si protectia titularilor de drepturi conexe.

Mai recent (1996), tarile membre OMPI au adoptat, in cadrul acestei organizatii internationale, doua tratate privitoare la proprietatea literara si artistica. Este vorba despre tratatul OMPI privind dreptul de autor (TDA), pe de o parte, si despre tratatul OMPI privind interpretarile si executiile si fonogramele (TIEF - franc. TIEP), pe de alta parte. Se afla in faza de proiect un al doilea tratat OMPI privind drepturile conexe: el s-ar referi la interpretari si executii precum si la fonograme privind executiile audiovizuale.

Printr-o hotarare din 16 martie 2000, Consiliul Uniunii europene a hotarat ca aceste 2 tratate trebuie sa fie aprobate de statele membre si de Comunitate.

Izvoare comunitare

Considerat initial ca jucand un rol esentialmente cultural, dreptul de autor nu era vizat de misiunea in principal economica a UE. Din aceasta cauza, el nu facea obiectul unei reglementari comunitare.

S-a adeverit insa foarte repede ca drepturile exclusive ale autorilor si ale titularilor drepturilor conexe afectau ordinea comunitara. Instantele comunitare au completat asadar dispozitivul international aplicabil prin adoptarea unor reguli comunitare specifice.

5 directive isi propun sa armonizeze legislatia statelor membre asupra unor puncte precise. Este vorba de:

directiva (CE) 92/100 din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de locatie si de

imprumut si unele drepturi conexe ale dreptului de autor in domeniul proprietatii intelectuale;

directiva (CE) 93/83 din 27 septembrie 1993 privind coordonarea unor

reguli ale dreptului de autor si ale drepturilor conexe dreptului de autor aplicabile radiodifuzarii prin satelit si retransmisiei prin cablu;

directiva (CE) 93/98 din 29 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de

protectie a dreptului de autor si a anumitor drepturi conexe;

directiva (CE) 2001/84 din 27 septembrie 2001 privind dreptul de urmas in

interesul autorului unei opere de arta originala.

O a 5^a directiva priveste adaptarea legislatiei la evolutiile tehnologice si in special la societatea informatica. Ea isi propune sa transpuna principalele obligatii internationale decurgand din cele doua tratate OMPI din 1996. Este vorba despre directiva (CE) 2001/29 din 22 mai 2001 privind armonizarea unor aspecte ale dreptului de autor si a drepturilor conexe in societatea informationala.

Regimul aplicabil dreptului de autor si drepturilor conexe in Comunitate Europeana

Dispozitiile internationale aplicabile in statele membre ale Uniunii Europene

Asa cum s-a amintit mai sus, statele membre trebuie "sa asigure respectarea efectiva" a dispozitiilor conventiilor de la Berna si de la Roma.

1. In materie de drepturi de autor   

Obiectul protectiei

Dreptul de autor protejeaza operele literare si artistice cum ar fi scrierile, operele muzicale, dramatice si cinematografice, sculpturile, picturile sau gravurile. Asa cum se aminteste in articolul 2 al TDA, "protectia se aplica expresiilor si nu ideilor, procedurilor, metodelor de functionare sau conceptelor matematice ca atare".

Legislatiile nationale sunt totusi libere sa determine aria de aplicare a legilor asupra operelor de arta aplicata si asupra desenelor si modelelor industriale. Conventia de la Berna dispune intr-adevar ca " in ceea ce priveste operele protejate numai ca desene si modele in tara de origine, nu se poate cere, intr-o alta tara a Uniunii, decat protectia speciala acordata in aceste tari desenelor si modelelor; totusi, daca o astfel de protectie speciala nu este acordata in aceasta tara, aceste opere vor fi protejate ca opere artistice" (articolele 2-7). Cu titlu de exemplu, o opera protejabila ca desene si modele in Italia nu poate fi protejata si de dreptul de autor. In aceste conditii, creatorul nu va putea fi protejat in strainatate decat prin legislatia nationala privind desenele si modelele.

Titularii drepturilor de autor

Conventiile internationale lasa in grija legislatiilor nationale determinarea titularilor drepturilor de autor.

Dobandirea dreptului

Conventia de la Berna stabileste trei principii mari:

tratamentul national: operele avand ca tara de origine unul dintre statele

semnatare (adica al caror autor este cetatean al unui astfel de stat sau care au fost publicate pentru prima data intr-un astfel de stat) trebuie sa poata beneficia in fiecare dintre celelalte state semnatare de aceeasi protectie cu cea acordata de el operelor propriilor cetateni;

protectia automata: protectia nu este supusa nici unei formalitati prealabile. Din acest punct de vedere, formalitatea copyright-ului american nu trebuie considerata ca o exceptie la aceasta regula generala. Din momentul in care Statele Unite au aderat la conventia de la Berna (1989), inregistrarea la Copyright Office nu mai este o conditie de dobandire a dreptului, ci o conditie prealabila pentru orice actiune in justitie intentata de titularul drepturilor.

independenta: protectia este independenta fata de existenta unei protectii a

operei in tara sa de origine, sub rezerva ca protectia ei sa nu fi incetat in tara de

origine ca urmare a scurgerii termenului legal.

Drepturi conferite

Titularul drepturilor de autor asupra unei opere protejate beneficiaza in mod traditional de doua mari categorii de prerogative: drepturile patrimoniale si drepturile morale.

Drepturile patrimoniale permit autorului sa obtina un beneficiu financiar legitim din reproducerea si din difuzarea acestor opere atunci cand el le-a autorizat. Intr-adevar, titularul drepturilor de autor este liber sa autorizeze reproducerea operei sale (dreptul de reproducere) si comunicarea ei catre public (drept de reprezentare). El poate, exercitandu-si drepturile patrimoniale, sa instituie masuri tehnice destinate sa restranga realizarea, fata de operele sale, a unor acte ne-autorizate sau nepermise de lege (articolul 11 din TDA).

Drepturile morale protejeaza si mai mult calitatea de autor si permit sa te opui unei utilizari care ar denatura opera sau sa revendici ca numele autorului sa fie mentionat.

Legislatiile nationale sunt totusi libere sa prevada exceptii la monopolul autorului (ex: exceptia citatului scurt). Ele fixeaza si durata drepturilor patrimoniale precum si regulile privind conrafacerea (asupra acestor doua puncte, dispozitiile nationale sunt armonizate sau pe cale de a fi armonizate la nivel comunitar - cf. infra).

2. In materie de drepturi conexe

Conventia de la Roma acorda unele drepturi celor care faciliteaza comunicarea catre public a anumitor categorii de opere. Ea constituie un minim conventional destinat sa ii apere pe titularii de drepturi conexe impotriva utilizarii ne-autorizate a contributiilor lor.

Aceasta conventie se caracterizeaza prin juxtapunerea unor dispozitii in favoarea diferitilor titulari de drepturi conexe.

Obiectul protectiei

Asa cum o arata si numele ei, conventia de la Roma isi propune sa protejeze:

reprezentatiile sau executiile artistilor interpreti sau executanti;

fonogramele producatorilor de fonograme. Fonogramele corespund oricarei fixari exclusiv sonore a sunetelor provenind dintr-o executie sau a altor sunete;

emisiunile radiodifuzate ale organismelor de radiodifuziune. Radiodifuzarea corespunde difuzarii de sunete sau de imagini si de sunete prin intermediul undelor radioelectrice in scopul receptarii de catre public. Asa incat sunt avute in vedere atat emisiunile de radio cat si cele de televiziune, dar numai atunci cand sunt transmise pe cale hertziana (unde radioelectrice) si nu prin fir (cablu). Acest ultim punct face totusi obiectul unei directive comunitare (cf. infra).

Titularii drepturilor conexe (articolul 3 al conventiei de la Roma)

Artistii interpreti si executanti sunt definiti ca "actorii, cantaretii, muzicienii, dansatorii si alte persoane care reprezinta, canta, recita, declama, interpreteaza sau executa in oricare alt mod opere literare sau artistice".

Producatorul de fonograme este "persoana fizica sau juridica care, prima, fixeaza sunetele provenind dintr-o executie sau alte sunete".

Organismele de radiodifuziune sunt persoanele care organizeaza "difuzarea de sunete sau de imagini si de sunete prin intermediul undelor radioelectrice in scopul receptarii de catre public".

Dobandirea dreptului

Conventia de la Roma stabileste doua mari principii:

- tratamentul national: statul semnatar pe teritoriul caruia este ceruta protectia acorda, in virtutea legislatiei lui nationale, aceeasi protectie ca si cetatenilor lui.

▪ artistii interpreti si executanti vor fi protejati daca executia are loc intr-o tara membra a conventiei, daca ea este inregistrata pe o fonograma protejata de catre conventie sau daca executia ne-fixata este difuzata printr-o emisiune protejata de conventie;

▪ producatorii de fonograme vor fi protejati daca sunt cetatenii unui stat semnatar, daca prima fixare a sunetului a avut loc pe teritoriul unuia dintre aceste state sau daca fonograma a fost, pentru prima oara, publicata intr-unul din statele membre ale conventiei;

▪ organismele de radiodifuziune vor fi protejate daca isi au sediul social intr-un stat semnatar sau daca emisiunea este difuzata de un emitator situat pe teritoriul unui stat membru al conventiei.

- o clauza de salvgardare in virtutea careia conventia "lasa intacta si nu afecteaza in nici un fel protectia dreptului de autor asupra operelor literare si artistice. In consecinta, nici o dispozitie a prezentei conventii nu va putea fi interpretata ca aducand atingere acestei protectii" (articolul 1).

Drepturi conferite

Conventia de la Roma nu recunoaste nici un drept moral titularilor de drepturi conexe ale dreptului de autor. Prin urmare, acestia din urma nu beneficiaza decat de drepturi patrimoniale.

Conform articolului 7, artistii interpreti si executanti beneficiaza in principal de dreptul de a se opune la:

radiodifuzarea sau comunicarea catre public a executiei lor fara consimtamantul lor;

fixarea, fara consimtamantul lor, pe un suport material a executiei lor ne-fixate;

reproducerea unei astfel de fixari daca ea a fost facuta prima oara fara consimtamantul lor (sau in alte scopuri decat cele autorizate).

Producatorii de fonograme pot autoriza sau interzice reproducerea directa sau indirecta a fonogramelor lor (articolul 10). Reproducerea directa sau indirecta se refera la reproducerea facuta direct de pe fonograma sau ca urmare a auditiei unei difuzarii a acesteia si captata cu ajutorul unui aparat de receptie.

In virtutea articolului 13, organismele de radiodifuziune beneficiaza de dreptul de a autoriza sau de a interzice:

re-emiterea emisiunilor lor, adica "emiterea simultana de catre un organism de radiodifuziune a unei emisiuni a unui alt organism de radiodifuziune";

fixarea pe un suport material a emisiunilor lor (sau a unei parti de emisiune);

reproducerea fixarilor facute fara consimtamantul lor;

comunicarea catre public a emisiunilor lor de televiziune atunci cand aceasta este facuta in locuri accesibile publicului in schimbul achitarii unei taxe de intrare.

Dispozitiile comunitare aplicabile

Primele directive care armonizeaza proprietatea literara si artistica si drepturile conexe in statele membre se refera la puncte precise. Mai recent, directiva privind dreptul de autor si drepturile conexe in societatea informationala are ca obiect adaptarea materiei la mutatiile tehnologice.

A.    Directive specifice

Directiva (CE) 92/100 din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de locatie si de imprumut

In virtutea directivei, se intelege prin imprumut si locatie de obiecte "punerea lor la dispozitie pentru folosire, pentru un timp limitat si pentru un avantaj economic sau comercial direct sau indirect". Imprumutul se deosebeste de locatie prin aceea ca el constituie o punere la dispozitie "efectuata de catre institutii accesibile publicului".

Aria de aplicare a acestei directive este vast in masura in care el acopera toate operele cu exceptia programlorlor, a operelor de arhitectura si a artelor aplicate.

Directiva prevede 4 dispozitii majore:

autorul dispune de dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice imprumutarea operelor lui;

autorii pot face derogare de la dreptul exclusiv de imprumut cu conditia ca autorul sa perceapa o remuneratie echitabila. Statele pot asadar sa instituie un mecanism de licenta legala care indeparteaza dreptul autorilor de a autoriza sau de a interzice imprumutul, dar le garanteaza un drept la remuneratie;

statele pot tine seama de obiectivele lor de publicitate culturala pentru a fixa remuneratia autorilor. Astfel incat remuneratia echitabila poate fi fixata unilateral de catre puterea publica;

statele pot dispensa anumite institutii de la plata remuneratiei echitabile.

Directiva (CE) 93/83 din 27 septembrie 1993 privind radiodifuzarea prin satelit si retransmisia prin cablu

Radiodifuzarea prin satelit este "actul de a introduce, sub controlul si responsabilitatea organismului de radiodifuziune, a unor semne purtatoare de programe destinate a fi captate de catre public intr-un lant neintrerupt de comunicarea conducand la satelit si revenind catre pamant".

Directiva dispune ca autorul are dreptul exclusiv de a autoriza comunicarea catre public prin satelit a unor opere protejate de dreptul de autor (articolul 2) si face trimitere la dispozitiile directivei privind locatia si imprumutul pentru titularii de drepturi conexe.

Retransmisia prin cablu se defineste ca "retransmisia simultana, neschimbata si integrala prin cablu sau printr-un sistem de difuzare pe unde ultrascurte in scopul receptarii de catre public a unei transmisii initiale facuta dintr-un alt stat membru, fara fir sau cu fir, in special prin satelit, a unor emisiuni de televiziune sau de radio destinate a fi captate de catre public".

Specificitatea directivei asupra acestui punct rezida in obligatia impusa statelor de a supune exercitarea dreptului de retransmisie prin cablu gestionarii colective. Astfel, dreptul titularilor de drepturi de autor si de drepturi conexe de a acorda sau de a refuza autorizarea unui operator prin cablu in scopul retransmisei prin cablu a unei emisiuni nu poate fi exercitat decat de o societate de gestionare colectiva a drepturilor. Totusi aceasta dispozitie nu se aplica drepturilor exercitate de un organism de radiodifuziune fata de propriile lui emisiuni.

Directiva (CE) 93/98 din 29 octombrie 1993 privind durata de protectie a dreptului de autor si a unor drepturi conexe

Conventiile de la Berna si de la Roma nu fixeaza decat durate minime de protectie, lasand la latitudinea tarilor semnatare alegerea unor durate de protectie mai lungi. Rezultau de aici disparitati intre legislatiile tarilor membre ale Uniunii Europene, "disparitati () susceptibile sa puna piedici in calea liberei circulatii a marfurilor si a liberei prestari de servicii si sa altereze conditiile concurentei in piata comuna" (considerentul nr. 2).

Directiva fixeaza o durata de protectie a operelor literare si artistice care corespunde vietii autorului la care se adauga 70 de ani dupa moartea acestuia, oricare ar fi data la care opera a devenit in mod licit accesibila publicului. Atunci cand este vorba de opere realizate in colaborare, protectia ia sfarsit la 70 de ani dupa moartea ultimului colaborator. In sfarsit, atunci cand titularul este o persoana juridica, protectia se stinge la 70 de ani dupa ce opera a devenit accesibila publicului.

Aceste dispozitii nu se refera la dreptul moral, care este imprescriptibil.

Durata drepturilor conexe este si ea armonizata. In aceasta privinta, este de retinut ca directiva instituie criterii alternative pentru a determina data la care expira drepturile. Drepturile expira:

pentru artistii interpreti sau executanti: la 50 de ani dupa data executiei sau publicarii fixarii executiei;

pentru producatorii de fonograme si de filme: la 50 de ani dupa fixare, dupa prima publicare sau dupa prima comunicare catre public;

pentru organismele de radiodifuziune: la 50 de ani dupa prima difuzare a emisiunii, fie ea difuzata fara fir sau cu fir, inclusiv prin cablu sau satelit.

Directiva (CE) 2001/84 din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suita

Autorii unor opere de arta originale (opere de arta grafica sau plastica precum tablourile, colajele, picturile, desenele, gravurile, stampele, litografiile, sculpturile, tapiseriile, fotografiile, ) beneficiaza de un drept de suita.

Dreptul de suita este "un drept inalienabil in baza caruia nu se poate renunta, nici in mod anticipat, la perceperea unui procentaj din pretul obtinut pentru orice revindere a acestei opere dupa prima cesionare operata de catre dreptul de autor" (articolul 1).

In principiu, acest drept este in sarcina vanzatorului. Statele membre pot totusi sa prevada ca aceasta sarcina incumba cumparatorului (sau intermediarului profesionistilor de pe piata de arta) sau ca o imparte cu vanzatorul.

Directiva lasa in seama legislatiilor nationale grija de a fixa un pret de vanzare minim incepand de la care vanzarile sunt supuse dreptului de suita.

B. Directiva (CE) 2001/29 din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor si a drepturilor conexe in societatea informationala   

Prima initiativa comunitara relativa la dreptul de autor si la drepturile conexe in societatea informationala este Cartea verde a Comisiei Europene (1995).

Acest document de lucru prospectiv pleaca de la constatarea ca, odata ce serviciul este furnizat pe retea, este greu, fara o protectie adecvata, sa fii sigur ca opera sau prestatia nu vor fi copiate, transformate sau exploatate in detrimentul titularilor drepturilor.

Dupa parerea Comisiei, marile diferente dintre nivelele de protectie pot ridica obstacole in calea crearii societatii informationale. Astfel, fara o armonizare suficienta la nivel comunitar, "pietele serviciilor societatii informationale ar putea ramane fractionate cand, de fapt, ele au nevoie de o exploatare pe o piata mai vasta decat pietele nationale pentru a deveni rentabile (punctul 9 din abstractul asupra Cartii verzi).

Aceasta armonizare este realizata de directiva din 22 mai 2001, care integreaza si principalele obligatii internationale rezultand din cele 2 tratate OMPI din 1996 (considerentul nr. 15).

Directiva se ocupa, pe de o parte, de drepturile patrimoniale si de exceptiile lor iar pe de alta parte de masurile tehnice si de informarea asupra regimului drepturilor.

Drepturile patrimoniale

Directiva consacra existenta dreptului de reproducere definit ca "dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directa sau indirecta, provizorie sau permanenta, prin orice mijloace sau sub orice forma, in totalitate sau partial" (articolul 2).

Dreptul de reprezentare    (sau de comunicare catre public) corespunde "dreptului exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice comunicare catre public a operelor lor, prin fir sau fara fir, inclusiv punerea la dispozitia publicului a operelor lor astfel incat fiecare sa poata sa aiba acces la ele din locul si in momentul pe care le alege in mod individual" (articolul 3).

In sfarsit, dreptul de distribuire este "dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice forma de distribuire catre public, prin vanzare sau in orice alt mod, a originalului operelor lor sau a copiilor acestora" (articolul 4).

Particularitatea directivei rezida in numarul mare de exceptii pe care le instituie si, inca si mai mult, in caracterul lor ne-constrangator. Intr-adevar, singura exceptie care are caracter obligatoriu este cea privind reproducerile tehnice. Aceasta exceptie isi propune sa sustraga de sub incidenta dreptului de reproducere anumite acte de reproducere provizorii care fac parte integranta dintr-un procedeu tehnic al carui scop este de a permite utilizarea licita sau o transmitere intr-o retea intre terti printr-un intermediar a unei opere sau a unui obiect protejat si care nu are semnificatie economica independenta.

Printre exceptiile a caror transpunere este lasata la aprecierea statelor membre putem cita:

exceptia la dreptul de reproducere pentru actele de reproducere specifice efectuate de catre biblioteci accesibile publicului;

exceptia la dreptul de reproducere pentru reproducerile efectuate pe orice suport de catre o persoana fizica pentru uz privat si in scopuri nu direct sau indirect comerciale (cu conditia ca autorii sa primeasca o compensatie echitabila);

exceptia la dreptul de comunicare catre public atunci cand este vorba de o utilizare in scopuri exclusiv de ilustrare in cadrul invatamantului sau al cercetarii stiintifice;

exceptia de parodie.

Masurile tehnice si informarea asupra regimului drepturilor

Asemeni Digital Millenium Copyright Act american, directiva prevede ca statele membre trebuie sa asigure o protectie juridica adecvata impotriva ocolirii oricarei masuri tehnice eficiente destinata sa impiedice sau sa limiteze, in ceea ce priveste operele sau alte obiecte protejate, actele ne-autorizate de catre titularul drepturilor.

Ele trebuie sa instituie si o protectie adecvata impotriva oricarei persoane care, cu buna stiinta si fara autorizare, suprima sau modifica orice informatie in forma electronica privitoare la regimul drepturilor.

4. Protectia comunitara a bazelor de date

Regulile juridice aplicabile bazelor de date sunt armonizate, la nivel comunitar, prin directiva 96/9/CE din 11 martie 1996 privitoare la protectia juridica a bazelor de date.

Directiva defineste baza de date ca "o culegere de opere, de date sau de alte elemente independente, dispuse in mod sistematic sau metodic, si individual accesibile prin mijloace electronice sau intr-un alt mod".

Autorul bazei de date este "persoana fizica sau grupul de persoane fizice care au creat baza sau, atunci cand legislatia statului membru interesat autorizeaza acest lucru, persoana juridica considerata de aceasta legislatie ca fiind titularul dreptului" (articolul 4-1). El dispune de un drept de autor asupra bazei lui de date (continatorul) atunci cand aceasta din urma, "prin alegerea sau prin dispunerea materiilor, constituie o creatie intelectuala proprie autorului (ei)".

Aceasta protectie a bazei de date nu face sa dispara drepturile autorilor elementelor protejate continute in baza.

In plus, directiva creeaza, in interesul producatorului bazei de date, un drept specific (numit drept sui generis) care ii permite sa interzica extragerea sau re-utilizarea totalitatii sau a unei parti calitativ sau cantitativ substantiala din baza sa. Acest drept specific isi propune sa protejeze investitia substantiala a producatorului in crearea bazei de date (investitie materiala, umana, financiara, ).

Conform articolului 7 al directivei, dreptul sui generis este dobandit inca de la terminare si il protejeaza pe fabricant impotriva oricarei extrageri sau re-utilizari ne-autorizate pentru o durata de 15 ani "dupa data de 1 ianuarie a anului care urmeaza dupa data terminarii".

*

* *

Protejate de dreptul de autor, crearea de forme poate si ea sa benficieze de regimul de protectie a desenului si a modelului.