Clasificarea constitutiilor

Clasificarea constitutiilor

Varietatea constitutiilor este determinata de varietatea formelor de organizare politica si juridica reglementata de aceste legi fundamentale. In cele ce urmeaza, vom examina clasificarea constitutiilor in functie de urmatoarele trei criterii: a) criteriul sursei formale; b) criteriul modului de adoptare; si c) criteriul rigiditatii.

Sub aspectul criteriului sursei formale, o constitutie poate fi scrisa sau cutumiara. In prezent, aproape toate constitutiile in vigoare sunt constitutii scrise. In tara noastra au fost adoptate urmatoarele constitutii scrise: Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (1858), Constitutia din 1866, Constitutia din 1923, Constitutia din 1923, cele 3 constitutii comuniste (din 1948, din 1952 si din 1965), precum si actuala Constitutie, din 8 decembrie 1991. Constitutia scrisa poate consta dintr-un singur act sau din mai multe acte normative distincte, avand toate valoare constitutionala. Astfel, Constitutia celei de a III-a Republici franceze consta din trei legi distincte, cu valoare constitutionala, adoptate in 1875. Alteori, o constitutie scrisa constand dintr-un singur act normativ, printr-una din dispozitiile sale, stabileste valoarea constitutionala a unor acte sau mentine in vigoare parti ale vechii constitutii abrogate. Astfel, preambulul actualei Constitutii franceze (adoptate in 1958), proclamand atasamentul fata de "drepturile omului [.], asa cum au fost definite de Declaratia [drepturilor omului si cetateanului] din 1789, confirmate si completate prin preambulul Constitutiei din 1946", consacra valoarea constitutionala a prevederilor respective. Ele fac corp comun cu Constitutia din 1958. Legea fundamentala a Germaniei (din 1949) mentine in vigoare (prin art. 140) dispozitiile art. 136, 137, 138, 139 si 141 ale Constitutiei de la Weimar, din 1919. Ele constituie parte integranta a respectivei legi fundamentale. Cele 26 de amendamente aduse, incepand cu anul 1791, Constitutiei federale americane din 1787 constituie de asemenea parte integranta a Constitutiei.

Constitutiile cutumiare reprezinta un ansamblu de reguli nescrise privitoare la desemnarea sefului statului, procedura parlamentara, numirea guvernului, controlul parlamentar asupra executivului precum si asupra unor drepturi fundamentale. S-ar putea afirma in prezent ca nu exista constitutii propriu-zis cutumiare, ci doar constitutii mixte, care constau din acte normative scrise, avand prin traditie valoare constitutionala, acte completate de uzante si practici constitutionale in viata parlamentara sau in activitatea executivului. Asemenea constitutii mixte intalnim in Marea Britanie, Noua Zeelanda si in Israel. In Marea Britanie actele scrise cele mai importante care au valoare constitutionala sunt: Magna Carta (1215), Petitia Dreptului (1628), Habeas Corpus Act (1679), The Bill of Rights (1689), Actul de succesiune la tron (1702), Actele (=legile) privind Parlamentul (1911 si 1949), precum si Actul asupra "pair"-iei pe viata (1958). In privinta acestei opinii se cuvin facute doua observatii: in primul rand orice constitutie este de fapt "mixta"; chiar si o constitutie "scrisa" este completata de o serie de cutume privind de exemplu modul de interpretare a unui anumit text constitutional.

De exemplu, art. 93, alin. 1 al Constitutiei romane din 30 iunie 1866 ("Domnul numeste si revoca pe ministrii sai"), a fost interpretat in mod constant in sensul desemnarii ca prim ministru a sefului partidului care obtinea in urma alegerilor majoritatea in Parlament. Aceasta practica uniforma si constanta avea semnificatia unei cutume constitutionale, si a fost respectata pana in 1934, desi frecvent regele isi impunea pozitia, solicitand (si obtinand) demisia Guvernului si numind un prim ministru interimar, care castiga apoi alegerile (organizandu-le in mod corespunzator). Prin urmare regula cutumiara mentionata a fost uneori ocolita insa nu incalcata, constituind pana in ianuarie 1934 o norma esentiala in edificiul politic si constitutional al Romaniei.

A doua observatie priveste faptul ca o constitutie cutumiara nu devine scrisa prin faptul ca o parte - chiar si considerabila - a normelor sale sunt consemnate in scris. De-a lungul secolelor au fost redactate numeroase "carti de cutume" in Europa, fara ca normele respective sa-si piarda caracterul cutumiar. Nici imprejurarea ca o serie de acte normative, adoptate de catre Parlament sub forma unor legi fac parte din "constitutie" nu schimba esential caracterul cutumiar al acesteia. Absenta trasaturilor formale (procedura speciala, intentia de a statua o "lege fundamentala" pentru stat, conceputa ca exhaustiva si avand forta juridica suprema), face ca valoarea constitutionala a legilor respective sa fie es insasi produsul unei cutume. Faptul ca Parlamentul britanic nu a abrogat sau modificat "Habeas Corpus Act", sau un alt act "constitutional" similar - desi teoretic lucrul acesta ar fi fost oricand posibil in baza unui act adoptat cu majoritate simpla de catre Camera Comunelor (care pana in 1911, ar fi trebuit aprobat de Camera Lorzilor) - este consecinta unei cutume constitutionale. Forta juridica efectiva a acestor acte legislative esentiale, prestigiul si valoarea lor simbolica decurg din imprejurarea ca prin cutuma li se confera importanta pe care o au.

Putem constata ca drepturile si libertatile fundamentale au constituit obiect al primelor consacrari juridice pozitive. Viata parlamentara britanica precum si organizarea guvernului si controlul asupra acestuia raman in continuare sub incidenta unor cutume si uzante constitutionale. Teoretic, o constitutie cutumiara este mult mai flexibila decat o constitutie scrisa, care de multe ori consacra expres in textul ei norme greoaie privind revizuirea. In fapt insa o constitutie cutumiara se dovedeste foarte stabila, atasamentul fata de traditie si fata de solutiile politice confirmate de experienta practica fiind capabil sa pastreze nealterata esenta unei reglementari mai bine decat ar face-o stipularea unei bariere procedurale.

Sub aspectul modului de adoptare, constitutiile scrise (evident constitutiile cutumiare, cristalizandu-se treptat, nu pot fi "adoptate") se clasifica in a) constitutii octroiate sau carte concedate; b) constitutii statut; c) constitutii pact; d) constitutii conventie si e) constitutii referendare.

a) Constitutiile octroiate (numite si carte concedate) constituie sub aspect formal, acte unilaterale ale unui suveran. Ele reprezinta o emanatie a puterii sale in principiu absolute, dar in fapt sunt consecinta erodarii pozitiei politice a suveranului, care se vede constrans de imprejurari la anumite concesii. Exemple in acest sens sunt: Carta constitutionala a regelui Ludovic al XVIII-lea al Frantei, din 4 iunie 1814, Constitutia Regatului Piemontului si al Sardiniei din 4 martie 1844 sau Constitutia japoneza din 11 februarie 1889.

b) Statutul constituie tot o emanatie a vointei sefului statului, insa este supus aprobarii prin populatiei prin plebiscit. Formal o constitutie-statut reprezinta un progres prin implicarea vointei poporului si o recunoastere a puterii constituante a acestuia, insa in practica deseori rezultatul unui plebiscit a putut fi determinat de catre organizatorii acestuia, prin constrangere, intimidare, frauda sau propaganda unilaterala. Chiar facand abstractie de aceste modalitati de influentare a electoratului, organizatorii unui plebiscit sau a unui referendum beneficiaza intotdeauna de inclinatia naturala a majoritatii populatiei de a prefera solutiile concrete, chiar si cele criticabile, lipsei unei solutii si situatiei de incertitudine decurgand de aici. Exemple in acest sens: Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (1864) din Principatele Unite sau Constitutia supusa de Regele Carol al II-lea aprobarii prin plebiscit in 27 februarie 1938.

c) Pactul este consecinta unui compromis, incheiat de cele mai multe ori intre monarh si fortele politice reprezentate in Parlament (nobilimea, "Starea a III-a" sau "burghezia"). Monarhul renunta la o parte din prerogativele sale traditionale si se angajeaza sa respecte actele Parlamentului. Actele prin care s-au instituit monarhiile constitutionale in secolul al XIX-lea, reprezentand compromisuri intre grupurile sociale conservatoare, in general apropiate dinastiei conducatoare (cler, nobilime, armata, corpul inaltilor functionari) si "societatea civila" sunt subsumabile categoriei de constitutie-pact. Carta franceza din 14 august 1830 este invocata ca exemplu in acest sens.

d) Constitutia-conventie reprezinta forma de legea fundamentala, care a fost dezbatuta si adoptata de o adunare anume aleasa, in acest scop. Sub aspect formal, o constitutie-conventie reprezinta emanatia integrala a vointei poporului, manifestate prin reprezentanta nationala, fara nici un fel de constrangeri ori limitari impuse de traditie sau de ingerintele puterii executive. Arhetipul constitutiilor-conventie il reprezinta Constitutia federala a Statelor Unite, adoptata de Conventia Federala, intrunita la Philadelphia, in 1787.

e) Constitutia referendara este legea fundamentala adoptata de o reprezentanta nationala (adunare constituanta) supusa ulterior aprobarii poporului prin referendum. Observatiile formulate cu privire la constitutia-statut sunt in linii mari valabile si aici; tendinta fireasca a poporului va fi intotdeauna sa aprobe constituitia propusa, chiar si in cazul in care rezervele fata de ea sunt numeroase si consistente. Pe de alta parte, dezbaterea publica a textului constitutional in adunarea constituanta ofera garantii ale reflectarii in mod echilibrat si echitabil a intereselor mai multor categorii sociale si orientari politice in textul constitutiei. Aprobarea (dupa cum am precizat, usor de anticipat) a poporului prin referendum prezinta atuul legitimarii superioare a constitutiei respective, fapt dezirabil in cazul in care confruntari politice recente pe plan intern si crize nesolutionate in momentul adoptarii constitutiei ar fi de natura sa afecteze imaginea de reprezentativitate a adunarii constituante, dominata de o majoritate inevitabil diferita de cea a parlamentelor de mai tarziu, afectand astfel indirect autoritatea legii fundamentale.

Sub aspectul modalitatii de revizuire, constitutiile pot fi suple sau rigide. Si aceasta clasificare este aplicabila doar constitutiilor scrise, din moment ce constitutiile cutumiare nu sunt susceptibile de revizuire. Rigiditatea constitutionala constituie un important corolar al suprematiei legii fundamentale. Aprecierea rigiditatii nu trebuie facuta doar in functie de procedurile prevazute pentru revizuire, ci si in functie de efectivitatea aplicarii lor. In anumite imprejurari, o constitutie stabilind proceduri mai complicate de revizuire poate fi revizuita mai frecvent decat o constitutie cuprinzand norme mai suple.

Constitutiile suple prevad modalitati simplificate de revizuire. Este vorba in general de adoptarea legii de revizuire cu o majoritate calificata (de regula doua treimi din numarul membrilor camerelor) de catre legiuitorul ordinar (care devine constituant prin intrunirea acestei majoritati calificate). Constitutiile comuniste au fost in general constitutii suple. Fatada politica democratica pe care s-au straduit sa o afiseze regimurile totalitare de stanga impunea respectarea - aparenta si din motive tactice - a anumitor reguli ale jocului democratic, dar rigiditatea constitutionala, ca si controlul constitutionalitatii legilor, nu faceau parte din aceasta categorie. Adoptarea expeditiva - uneori intempestiva - a unor decizii politice intr-un stat comunist reclama o procedura legislativa rapida, care ar fi fost stanjenita de o rigiditate constitutionala excesiva. Constitutii suple intalnim insa si in state democratice. Constitutia Germaniei din 1919 ca si Legea fundamentala a Republicii Federale Germania, din 1949, sunt constitutii suple.

Constitutiile rigide prevad modalitati greoaie de revizuire, stabilind uneori conditii suplimentare. Astfel Constitutia americana din 1787 stabilea anumite interdictii si limitari privind revizuirea sa in urmatorii 10 ani de la adoptare. Constitutia americana prevede adoptarea amendamentelor(=legi de revizuire) cu o majoritate de doua treimi a ambelor Camere ale Congresului, urmata de ratificarea acestora de catre state. Amendamentul intra in vigoare dupa ratificarea sa de catre trei sferturi din numarul statelor membre ale federatiei. Constitutiile romane din 1866, din 1923 si din 1938, ca si actuala Constitutie pot fi calificate drept constitutii rigide. Conditiile si procedura de revizuire a Constitutiei Romaniei din 1991 vor fi examinate in sectiunea urmatoare.