Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


DEFINITIA SI REGLEMENTAREA CONCURENTEI COMERCIALE ILICITE

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



DEFINITIA SI REGLEMENTAREA CONCURENTEI     COMERCIALE ILICITE

Concurenta ilicita consta in savarsirea unor fapte ce evidentiaza lipsa de onestitate sau utilizarea unor mijloace contrare uzantelor cinstite in activitatea comerciala ,prin faptele comise,urmarindu-se in mod obisnuit ,captarea clientelei rivalului lezat.



Faptele de concurenta ilicita sunt delicte comerciale care pot fi savarsite pe piata interna sau pe piata internationala

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 298/2001 regelementeaza la art.1 principiul potrivit caruia comerciantii sunt obligati sa-si exercite activitatea cu buna-credinta, potrivit uzantelor cinstite cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale.

In intelesul acestei legi, constituie concurenta neloiala orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor de executie, lucrarilor, precum si efectuarea prestarilor de servicii.

Legea stabileste la art. 6 regula raspunderii civile a autorului fapte ilicite de concurenta neloiala fata de victima prejudiciului, obligandu-l sa inceteze sau sa inlature actul, sa restituie documentele confidentiale insusite in mod ilicit de la detinatorul lor legitim, si, dupa caz sa plateasca despagubiri pentru daunele pricinuite.

Obiectul actiunii in concurenta neloiala il constituie potrivit art.6 din Legea nr. 11/1991 raspunderea civila deliactuala a paratei pentru concurenta neloiala, si nu o raspundere contractuala .

Acest articol reglementeaza o raspundere civila pentru fapte ilicite de concurenta neloiala care poate fi confundata cu o raspundere penala sau contraventionala pentru acest fapt ilicit, dar care poate exista si separat intrucat rapunderea civila, avand la baza principiul repararii integrale a prejudiciului creat printr-un fapt ilicit poate interveni pentru culpa cea mai usoara, ceea ce inseamna ca faptul ilicit in cauza poate chiar sa nu imbrace caracter contraventional sau penal.

Raspunderea civila pentru concurenta neloiala nu este conditionata de existenta elementelor constitutive ale contraventiilor prevazute de lege ci doar de intinderea prejudiciului.

Deci instanta, constatand savarsirea faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii, va putea dispune sanctionarea pe plan delictual civil in scop de reparare a prejudiciului cauzat chiar daca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru existenta vreunei contraventii .

Legea 11/1991 sanctioneaza orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala, raspunderea civila neputand fi conditionata de savarsirea unei contraventii sau infractiuni, ci numai de existenta unui prejudiciu.

De raspunderea contraventionala sau penala depinde existenta unei fapte ilicite care sa imbrace aspect contraventional sau penal.

Raspunderea civila spre deosebire de raspunderea contraventionala sau penala care au caracter aflictiv urmarind pedepsirea vinovatului, este o raspundere reparatorie, urmarind acoperirea integrala a prejudiciului .

Cat priveste intinderea despagubirilor ea nu este proportionala cu gravitatea faptei sau gradul de culpabilitate al autorului faptei ilicite, ci cu intinderea prejudiciului .

De aceea, pentru stabilirea responsabilitatii civile si obligarea la inlaturarea sau incetarea unei actiuni de concurenta neloiala, ori la repararea prejudiciului pentru o fapta de concurenta neloiala, instanta de judecata nu va fi tinuta sa cerceteze daca in cauza sunt intrunite si elementele constitutive ale unei contraventii sau infractiuni de concurenta neloiala, ci doar daca exista un fapt ilicit de concurenta neloiala, cauzator de prejudicii instanta putand dispune sanctionarea pe plan delictual-civil a autorului faptei delictuale in scop de reparare a prejudiciului cauzat, chiar daca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru existenta vreunei contraventii 1 .

ASPECTE DE JURISPRUDENTA:

Pentru a intelege cat mai exact notiunile enuntate anterior vom exemplifica indicand mai jos modul de solutionare a unei spete de catre Tribunalul Bucuresti.

Astfel, Sectia comerciala a Tribunalului a respins actiunea formulata de reclamanta impotriva paratilor S.C.  R.C  - S.R.L. si P.C. motivat de faptul ca, prin probele administrate, reclamanta nu a putut forma convingerea instantei de temeinicia pretentiilor sale, stiut fiind ca dovada concurentei neloiale se face potrivit dreptului comun, prin toate mijloacele, sarcina probei revenind in principiu, reclamantei .

Reclamanta, prin cererea formulata, acuza paratii de concurenta neloiala prin folosirea de manevre necinstite pentru acapararea clientelei in mod agresiv.

1 Gheorghe Pijorea - Concurenta neloiala: RRD p 88-10

Temeiul legal invocat de aceasta este art.4 lit.(i) din Legea 11/1991 privind deturnarea clientelei unui comerciant .

Clientela este constituita din persoanele care solicita, in mod obisnuit comerciantului respectiv marfuri, servicii sau lucrari, deci cumparatorii sunt beneficiarii bunurilor si serviciilor oferite de comercianti. Din probele administrate nu a rezultat ca fac referire la clientela in sensul aratat, ci la furnizorii externi, care reprezinta o alta categorie in realizarea actelor si faptelor de comert. Este adevarat ca firma a contactat societatea parata , adresandu-i o scrisoare de intentie la care s-a raspuns potrivit uzantelor comerciale internationale, dar acest fapt nu demonstreaza ca s-a procedat la deturnarea clientelei si crearea unui raport juridic de concurenta neloiala .

Societatea C.I a fost contactata de parata cu o scrisoare de intentie prin care i se propune o colaborare viitoare dar nu s-au solicitat exclusivitati de distributie sau facilitati pe baza mecanismului pietei libere cerere-oferta , acest furnizor putand fii agreat de oricare alt comerciant. De altfel, aceasta intentie nu s-a concretizat si deci nu exista posibilitatea unei concurente contrare uzantelor cinstite .

Reclamanta a declarat apel impotriva sentintei si a invocat interpretarea gresita a disp. art.2 si 4 lit.(i) din Legea nr. 11/1991, raportat la situatia de fapt concreta dedusa judecatii . In al doilea rand, apelanta a criticat faptul ca instanta a interpretat gresit probele administrate in cauza.

Curtea a examinat motivele de apel si le-a apreciat ca fondate . Astfel, pornind de la verificarea celui de-al doilea motiv, s-a apreciat ca instanta fondului a examinat partial probele administrate in cauza, ceea ce a condus la o retinere gresita a situatiei de fapt. Astfel instanta nu a luat in examinare urmatoarele probe:

1) Contractul de distributie nr.18 din 21.02.1996 semnat de apelanta-reclamanta, si intimata-parata in al carei cuprins, la art.81 se prevede ca "distribuitorul se obliga sa trateze toate informatiile si documentatiile de care a luat cunostinta in timpul derularii prezentului contract ca informatii confidentiale si sa nu le divulge unei terte persoane in perioada de valabilitate a acestui contract sau in decurs de 5 ani dupa incetarea relatiilor contractuale .

2) Contractul de munca intre parata persoana juridica si parata persoana fizica incheiat la 5 iunie 1997.

3) Inscrisurile pe care intimatul-parat persoana fizica le-a inaintat la 2 iunie 1997 si la 4 iunie 1997 ( cu numai cateva zile anterior incheierii contractului de munca si in timp ce era inca in relatii contractuale cu apelanta-reclamanta unei alte societati comerciale clienti ai apelantei, carora le-a solicitat a-i raspunde la noua unitate la care urma sa se angajeze, indicand si sediul acesteia .

Cu referire la primul motiv de apel Curtea a constatat ca, prin faptul ca instanta nu a retinut corect situatia de fapt dedusa judecatii, a concluzionat ca nu sunt intrunite conditiile art.2 si 4 lit(i) din Legea nr. 11/1991. In consecinta, potrivit disp. art.296 C.pr.civ. apelul a fost admis.   

Urmarea admiterii apelului, conform dispozitiilor art.274 C.pr.civ intimatele au fost obligate in solidar la plata cheltuielilor de judecata catre apelanta-recurenta 1.

1Curtea de Apel Bucuresti - Sectia comerciala dec.2437/1999



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1668
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved