Principiul refuzului extradarii

Principiul refuzului extradarii

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut intr-un mod tacit in art. 2, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 11, 14 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957, in art. 24¹ si 24² din Legea 302/2004, rezultand si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state .

Notiune. Principiul refuzului extradarii reprezinta regula de drept conform careia extradarea poate fi refuzata obligatoriu sau facultativ daca se observa nerespectarea vreunei reguli privind desfasuarea sa, ori daca nu se indeplinesc toate cerintele privind derularea ei in conditiile legii.

Caracterizare. Aceasta regula nu este un principiu direct al extradarii, ci mai degraba un hibrid, rezultand ca o consecinta fireasca din nerespectarea celorlalte principii, fiind de fapt opusul acestora. Acesta este indisolubil legat de principiul legalitatii si al umanismului.

Refuzul poate imbraca doua forme: obligatoriu sau facultativ.

Astfel, motive obligatorii de refuz sunt :

"a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricarui alt instrument international pertinent in domeniu, ratificat de Romania;

b) exista motive serioase sa se creada ca extradarea este solicitata in scopul urmaririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasa, religie, sex, nationalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori de apartenenta la un anumit grup social;

c) situatia persoanei risca sa se agraveze din unul dintre motivele enuntate la lit. b);

d) cererea este formulata intr-o cauza aflata pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decat cele constituite prin instrumentele internationale pertinente, sau in vederea executarii unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;

e) se refera la o infractiune de natura politica sau la o infractiune conexa unei infractiuni politice;

f) se refera la o infractiune militara care nu constituie infractiune de drept comun.

(2) Nu sunt considerate infractiuni de natura politica:

a) atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;

b) crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

c) infractiunile prevazute la art. 50 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la art. 51 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime, la art. 129 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la art. 147 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;

d) orice violari similare ale legilor razboiului, care nu sunt prevazute de dispozitiile din conventiile de la Geneva prevazute la lit. c);

e) infractiunile prevazute la art. 1 din Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, si in alte instrumente internationale pertinente;

f) infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

g) orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte.

Motive facultative de refuz sunt :

(1) Extradarea poate fi refuzata atunci cand fapta care motiveaza cererea face obiectul unui proces penal in curs sau atunci cand aceasta fapta poate face obiectul unui proces penal in Romania.

(2) Extradarea unei persoane poate fi refuzata sau amanata, daca predarea acesteia este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru ea, in special din cauza varstei sau a starii sale de sanatate. In caz de refuz al extradarii, prevederile art. 25 alin. (1) se aplica in mod corespunzator.

In caz de refuz al extradarii propriului cetatean ori a refugiatului politic obliga statul roman ca la cererea statului solicitant sa supuna cauza autoritatilor sale judiciare competente, astfel incat sa se poata exercita urmarirea penala si judecata, daca este cazul. In acest scop statul solicitant ar urma sa transmita gratuit Ministerului Justitiei din Romania dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.

In cazul in care Romania opteaza pentru solutia refuzului extradarii unui cetatean strain, invinuit sau condamnat in alt stat pentru una din infractiunile prevazute la art. 85 alin.1 sau pentru orice alta infractiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa inchisorii al carei minim special este de cel putin 5 ani, examinarea propriei competente si exercitarea, daca este cazul, a actiunii penale se fac din oficiu, fara exceptie si fara intarziere. Autoritatile romane solicitate hotarasc in aceleasi conditii ca si pentru orice infractiune cu caracter grav prevazuta si pedepsita de legea romana.

Astfel, principiul refuzului extradarii este un principiu prevazut tacit in lege (cu precizarea ca motivele de refuz sunt prevazute expres), are caracter relativ, se refera la toate conditiile privind extradarea, este nespecific acesteia si are un caracter secundar.