Definitia si caracterele juridice ale dreptului de servitute

Definitia si caracterele juridice ale dreptului de servitute

In timp ce uzufructul, uzul si abitatia se constituie in favoarea unei persoane, servitutea ia fiinta pentru 'utilitatea si comoditatea unui fond'. Art.576 Cod civil defineste servitutea ca fiind 'o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil, avand un alt stapan'. In contextul acestei dispozitii legale, cuvantul de stapan trebuie luat in intelesul de proprietar.

Dreptul de servitute este acel drept real, principial, indivizibil si perpetuu, care ia nastere asupra unui imobil (denumit fond aservit), in scopul folosirii unui alt imobil (denumit fond dominant), care are un alt proprietar.

Caractere juridice

a) Dreptul de servitute este un drept real imobiliar, deoarece se constituie asupra unui imobil. El este un dezmembramant al dreptului de proprietate. Nu se poate constitui insa o servitute asupra oricarui imobil, ci numai asupra imobilelor prin natura lor. La randul ei, insasi servitutea este un imobil prin obiectul la care se aplica.

b) Dreptul de servitute impune existenta a doua fonduri vecine, ambele avand proprietari diferiti. Imobilul in favoarea caruia se constituie servitutea se numeste fond dominant, iar imobilul pe care este grevata servitutea se numeste fond aservit. Instantele judecatoresti au subliniat faptul ca pentru constituirea unui drept de servitute este necesar ca cele doua fonduri, dominant si aservit, sa apartina unor proprietari diferiti. Daca ambele fonduri apartin aceluiasi proprietar, servitutea nu se mai poate constitui. De aceea, daca fondurile sunt in indiviziune, nu va putea lua nastere acest dezmembramant al dreptului de proprietate. Astfel, chiar daca coindivizarii s-ar intelege asupra modalitatii de a ajunge la locuintele lor, nu se va justifica nasterea unui drept de servitute.

Chiar daca servitutea reprezinta un raport intre doua imobile, in cele din urma ea foloseste tot proprietarului fondului dominant. Aceasta nu va conferi insa servitutii un caracter de folosinta personala, ea continuand sa ramana o servitute reala.

In vreme ce un uzufruct poate fi constituit asupra unui alt uzufruct, o servitute nu poate fi constituita asupra altei servituti.

c) Dreptul de servitute greveaza un imobil si nu se datoreste de persoana. Aceasta determina ca servitutea sa nu inceteze la moartea proprietarului, iar titularul fondului aservit este tinut numai la o obligatie de a nu face si nu una de a da sau a face.

d) Dreptul de servitute este indivizibil. Cand unul dintre fonduri sau ambele apartin mai multor proprietari, constituirea servitutii trebuie sa se faca contradictoriu cu toti coproprietarii fondului aservit. Cu toate acestea, regula unanimitatii se aplica diferit, dupa cum proprietatea indiviza se refera la fondul dominant sau aservit. Cand se urmareste constituirea unei servituti, regula unanimitatii actioneaza doar in ce priveste pe coproprietarii fondului aservit.

e) Dreptul de servitute este perpetuu, ceea ce inseamna ca servitutea va exista timp cat exista cele doua imobile si o impune situatia care a generat nasterea servitutii. Proprietarii celor doua fonduri, de comun acord, vor putea limita in timp servitutea.

f) Dreptul de servitute este un accesoriu al fondului, ceea ce inseamna ca servitutea nu are o existenta de sine statatoare, ea depinzand de fondul dominant. In consecinta, dreptul de a exercita o servitute se transmite impreuna cu fondul aservit.

De asemenea, nu este posibila instrainarea numai a servitutii; fiind un accesoriu fondului dominant ea nu va fi instrainata decat odata cu proprietatea fondului dominant. Tot astfel, servitutea nu poate fi ipotecata sau urmarita de creditori, independent de fondul dominant. Cel care va cumpara fondul dominant, iar in actul juridic nu s-ar mentiona nimic in legatura cu servitutea, el o va putea totusi folosi, deoarece servitutea este o calitate a proprietatii.