EVAZIUNEA FISCALA

EVAZIUNEA FISCALA

Notiune, forme

Multitudinea obligatiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca si, sau mai ales, povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale.

"Evaziunea fiscala a fost intotdeauna in special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul, lovind indivizii in averea lor ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul banesc.''

Primul sens ce i s-a atribuit evaziunii fiscale, mai ales intre cele doua razboaie mondiale, a fost cel in care frauda imbraca o forma extensiva, adica notiunea de evaziune fiscala este inclusa in cea de frauda.

Cel mai cunoscut sens atribuit notiunii de evaziune fiscala este "arta de a evita caderea in campul de atractie al legii fiscale'. Potrivit acestei perceptii, evaziunea fiscala este, oarecum, asimilata fraudei.

Cel de-al treilea sens constituie un termen generic si desemneaza totalitatea manifestarilor de "fuga' din fata impozitelor. Aceasta este o definire in sens larg a evaziunii fiscale, care ajunge sa inglobeze si frauda.

Pe aceasta linie se inscrie si definirea si clasificarea evaziunii fiscale facuta in literatura noastra de specialitate interbelica de Virgil Cordescu.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor si modalitatilor defectuoase de aplicare, precum si neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot asa de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune.

Cand sarcinile fiscale apasa prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde sa evadeze. Este o specie de "reflex economic' care face sa dispara capitalurile pe care fiscul vrea sa le impuna prea
mult. "Un impozit excesiv pune pe fuga materia impozabila'.

Amenzile fiscale nu-1 vor determina pe contribuabil sa declare exact veniturile pe care le are, ci il vor determina sa ia o serie de precautii mai minutioase, pentru a se sustrage de la obligatiile sale fata de stat. Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati niciodata decat ceea ce nu poate sa nu plateasca.

Natura omeneasca are intotdeauna tendinta sa puna interesul general in urma interesului particular; ea este inclinata sa considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu si nu ca o legitima contributie la cheltuielile publice si sa vada intotdeauna cu ochi mai rai pe acela care vrea sa-i micsoreze patrimoniul. Este cunoscut ca, din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au cautat sa reduca obligatiile fiscale, recurgand la cele mai variate si ingenioase metode.

A insela fiscul se considera in mentalitatea curenta ca o proba de abilitate, nu de necinste; a plati ceea ce fiscul pretinde este o dovada de naivitate, nu de integritate.

Mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligatiile fiscale se prezinta sub infinite forme, dar ele se pot imparti in doua categorii

procedee ilicite;

simple neadevaruri sau chiar exploatarea insuficientelor legislative.

Evaziunea fiscala poate fi deci ilicita, avand uneori si un caracter fraudulos, si legala, sau mai bine zis tolerata.

Se poate face deci o distinctie intre frauda fiscala, care constituie un fapt ilicit chiar de natura penala, si evaziunea fiscala propriu-zisa, care nu implica fapte care sa intruneasca elementele unei.

Cresterea alarmanta a cazurilor de neevidentiere corecta a operatiunilor economice, inregistrarile fictive in contabilitate, infiintarea unor firme avand ca scop efectuarea unei singure operatiuni comerciale de amploare neinregistrata in evidente, si apoi abandonate in totalitate, distrugerea intentionata de documente, diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidente duble, intocmirea si prezentarea de date nereale in bilanturi si balante, ascunderea unor activitati comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a depozitelor si magaziilor, prezentarea de documente false la operatiuni de import-export, au facut necesara adoptarea unor masuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscala.

Masurile pentru combaterea evaziunii fiscale s-au concretizat prin adoptarea Legii nr.87/1994.

Aparitia ei a constituit o necesitate in contextul schimbarii modului si relatiilor de productie, ca urmare a transformarilor social-politice intervenite dupa decembrie 1989.

In mod nemijlocit ea este determinata de atitudinea agentilor economici si a PF care activeaza pe teritoriul Romaniei, fata de indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate statului, ca urmare a activitatilor economice care genereaza venituri supuse impozitarii.

Acestei atitudini a agentilor economici i se adauga si faptul ca, in mod nejustificat, unele unitati bancare, prevalandu-se de secretul bancar, au refuzat categoric sa comunice organelor de control date privind disponibilitatile banesti apartinand agentilor economici controlati si dinamica acestora.

Notiunea si formele evaziunii fiscale

Notiunea evaziunii fiscale

Juristii romani de la inceputul secolului au fost preocupati de definirea evaziunii fiscale. Lucrarile de specialitate scrise in aceea perioada sunt dovada acestor preocupari. Oreste Atanasiu considera evaziunea fiscala ca fiind reprezentata de "totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag in total sau in parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale'.

Spre deosebire de aceasta definitie care acopera atat mijloacele licite, cat si pe cele ilicite folosite de contribuabili in eludarea legilor fiscale, in doctrina este data si o definitie conform careia prin evaziune fiscala se intelege "ansamblul sustragerilor intentionate de la obligatiile fiscale, comise nu prin incalcarea directa a legii, ci prin eludarea, prin ocolirea ei, cu ajutorul unor acte simulate si numai aparent reale'.

Aceste acte juridice simulate slujesc ca acte intermediare, ca manopere frauduloase fiscale, facute cu scopul de a se sustrage, de a scapa, de a fugi de obligatiunile fiscale, ocolind oarecum legea, care este in aparenta respectata.

Aceasta definitie data evaziunii fiscale nu acopera in intregime faptele in care ea se concretizeaza, intrucat se refera cu precadere la evaziunea fiscala legala. Dictionarul explicativ al limbii romane defineste evaziunea fiscala ca fiind "sustragerea de la plata obligatiilor fiscale'.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a unei neprevederi si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atat de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune.

Este evidenta corelatia stransa dintre aceste doua fapte: o cota excesiva a impozitului si evaziunea fiscala.

Dupa modul in care se procedeaza in activitatea de evitare a reglementarilor fiscale se face diferentierea intre:

Ø      evaziunea fiscala legala;

Ø      evaziunea fiscala frauduloasa.

Evaziunea fiscala legala

Prin evaziune fiscala legala se intelege actiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgand la o combinatie neprevazuta a acesteia si, deci, "tolerata'

Aceasta forma de evaziune nu este posibila decat atunci cand legea este lacunara sau prezinta inadvertente.

In cazul evaziunii legale, contribuabilul incearca sa se plaseze intr-o pozitie cat mai favorabila, pentru a beneficia in cat mai mare masura de avantajele oferite de reglementarile fiscale in vigoare.

Evaziunea fiscala legala se realizeaza atunci cand o anumita parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale este sustrasa de la impunere datorita modului in care legislatia fiscala dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatand insuficientele legislatiei le eludeaza in mod legal, sustragandu-se in totalitate sau in parte platii impozitelor, tocmai datorita unei insuficiente a legislatiei. Procedand astfel, contribuabilii raman in limita drepturilor lor, fara putinta de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apara decat printr-o legislatie clara, stiintifica, precisa.

Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este legiuitorul.

In practica, faptele de evaziune fiscala bazate pe interpretarea favorabila a legii, deci cazurile de evaziune fiscala "legala' sunt foarte diversificate in functie de inventivitatea contribuabilului si larghetea legii, dar cele mai frecvent folosite metode sunt urmatoarele:

Ø      practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat in achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe venit, masura menita sa stimuleze acumularea;

Ø      folosirea in anumite limite a prevederilor legale cu privire la donatiile filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu duce la sustragerea unei parti din veniturile realizate de la impunere;

Ø      scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau publicitate, indiferent daca au fost facute sau nu;

Ø      interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante facilitati
(scutiri, reduceri) pentru contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale, stiintifice si sportive;

Ø      constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva intr-un cuantum mai mare decat
cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorand astfel venitul impozabil.

Reglementand incasarea la termenele si cuantumul stabilit a taxelor si impozitelor si stipuland norme speciale impotriva ilegalitatilor din domeniul fiscal, legislatia financiara cuprinde dispozitii referitoare la infractiunile din acest domeniu. Infractiunea in domeniul fiscal poarta denumirea de evaziune fiscala frauduloasa sau frauda fiscala.

Evaziunea fiscala frauduloasa

Spre deosebire de evaziunea fiscala legala, care consta intr-o mentinere prudenta a sustragerii in limitele legale, frauda fiscala se savarseste prin incalcarea flagranta a legii, profitandu-se de modul specific in care se face impunerea.

Prin evaziunea fiscala ilicita se intelege actiunea contribuabilului ce incalca (violeaza) prescriptia legala cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite statului.

Evaziunea fiscala este frauduloasa cand contribuabilul, obligat sa furnizeze date in sprijinul declaratiei in baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului.

Deci, evaziunea fiscala frauduloasa sau frauda fiscala consta in disimularea obiectului impozabil, in subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat.

In general este greu sa se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate.

In activitatea fiscala exista insa forme care se regasesc mai frecvent si de acelea trebuie sa se tina seama la cercetarea contabila:

Ø      inregistrarile facute in scopul micsorarii rezultatelor;

Ø      infiintarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;

Ø      trecerea de cifre nereale in registrele contabile;

Ø      amortismente nelegale si amortismente la supraevaluari;

Ø      intocmirea de declaratii false;

Ø      intocmirea de documente de plati fictive;

Ø      crearea de rezerve latente;

Ø      alcatuirea de registre contabile nereale;

Ø      nejustificarea cu documente legale a inregistrarilor;

Ø      trecerea in conturi personale a unor parti din beneficiu;

Ø      compensatiuni de conturi;

Ø      reducerea cifrei de afaceri;

Ø      nedeclararea materiei impozabile;

Ø      crearea de conturi pasive la care se gasesc alocate diferite rezerve;

Ø      declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;

Ø      falsificarea sau crearea pur si simplu a unor piese si acte justificative;

Ø      executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv;

Ø      contabilizari de cheltuieli si facturi fictive;

Ø      erori de adunare si raportare;

Ø      diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin inregistrarea in cheltuielile unitatii a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori inregistrarea de cheltuieli neefectuate in realitate;

Ø      vanzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vanzare efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii;

Ø      falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o conventie intre patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda solidar pentru fapta comisa.