Efectuarea urmaririi penale (art 221-260 C. proc. pen.)

Efectuarea urmaririi penale (art 221-260 C. proc. pen.)

1. Sesizarea organelor de urmarire penala (art. 221-227 C. proc. pen.)

1.1. Aspecte preliminare

Mijlocul prin intermediul caruia este informat organul judiciar despre savarsirea unei infractiuni poarta denumirea de act de sesizare². Acest act constituie punctul de plecare al urmaririi penale fara de care aceasta nu poate incepe. Astfel, sesizarea contine atat elementul de informare, cat si temeiul legal de declansare a activitatii procedurale³.

Modurile de sesizare a organelor de judecata sunt variate, clasificarea lor facandu-se in raport cu anumite criterii⁴:

a) in raport cu sursa de informara exista:

- moduri de sesizare externa (plangerea, denuntul);

- moduri de sesizare interna (sesizarea din oficiu);

b) in raport de organul de urmarire sesizat exista:

- moduri de sesizare primara, in situatia in care incunostintarea despre savarsirea unei infractiuni a ajuns pentru prima data in fata unui organ de urmarire penala (de ex., plangerea, denuntul, sesizarea din oficiu);

- moduri de sesizare complementara - in situatia in care cauza a trecut anterior pe la un alt organ de urmarire penala [in cazul in care un organ de urmarire penala isi declina competenta in favoarea altui organ potrivit art. 210 alin. (2) C. proc. pen.];

c) in raport de efectele pe care le produce, exista:

- moduri de sesizare generala (plangerea, denuntul, sesizarea din oficiu), care produc efectul de a incunostinta organul de urmarire penala, nefiind indispensabile pentru inceperea urmaririi penale deoarece pot fi inlocuite;

- moduri de sesizare speciala (plangerea prealabila, sesizarea si autorizarea organului competent, manifestarea dorintei guvernului strain), care produc efectul de a incunostinta organul de urmarire penala, dar, spre deosebire de cele generale, sunt indispensabile pentru inceperea urmaririi penale, neputand a fi inlocuite.

1.2. Modurile generale de sesizare a organelor de urmarire penala

1.2.1. Plangerea

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau de o persoana juridica, careia i s-a cauzat o vatamare prin infractiune.

Plangerea constituie un mod general de sesizare a organului de urmarire penala, care nu poate fi confundata cu plangerea prealabila, mod special de sesizare. Daca plangerea poate fi suplinita printr-un denunt sau sesizare din oficiu, plangerea prealabila nu poate fi inlocuita cu nici un mod de sesizare, deoarece, constituie, in acelasi timp, o conditie de pedepsibilitate si procedibilitate.¹

Referitor la continutul sau, art. 222 alin. (2) C. proc. pen. prevede ca plangerea trebuie sa cuprinda:

- numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului;

- descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii;

- indicarea faptuitorului, daca este cunoscut;

- indicarea mijloacelor de proba.

Din punct de vedere formal, plangerea poate fi facuta:

- in scris, situatie in care ea trebuie semnata de petitionar; lipsa semnaturii² nu va putea impiedica organul de urmarire sa tina seama de ea, putand sa o considere fie denunt anonim, fie o sesizare din oficiu;

- oral, situatie in care se consemneaza intr-un proces-verbal de organul care o primeste. Legea reglementeaza modalitatile in care poate fi facuta plangerea, din punct de vedere al titularilor:

a) personal, de catre cel caruia i s-a cauzat o vatamare prin infractiune; plangerea facuta de o persoana cu capacitate de exercitiu restransa (minor intre 14 si 18 ani), va fi incuviintata de catre persoanele prevazute de legea civila (parinte, tutore, curator)³;

b) prin mandatar, mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramane atasata plangerii⁴;

c) prin substituiti procesuali (unul dintre soti pentru celalalt sot⁵ sau de catre copilul major pentru parinti); persoana vatamata poate sa declare ca nu isi insuseste plangerea, situatie in care plangerea nu va mai produce efectele prevazute de lege;

d) prin reprezentanti legali, pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu (minorul care nu a implinit 14 ani si persoana pusa sub interdictie).

Plangerea este facultativa. Exceptia de la aceasta regula o constituie cazul reglementat de art. 221 alin. (4) C. proc. pen., care prevede ca in situatia in care, prin savarsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se refera art. 145 C. pen., aceasta are urmatoarele obligatii:

- sa sesizeze de indata organul de urmarire penala;

- sa prezinte situatii explicative cu privire la intinderea pagubei;

- sa prezinte date cu privire la faptele care au cauzat paguba;

- sa se constituie parte civila. Plangerea trebuie sa se refere la fapte reale, deoarece invinuirea mincinoasa facuta prin plangere, cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, este considerata infractiunea de denuntare mincinoasa (art. 259 C. pen.).

1.2.2. Denuntul

Potrivit art. 223 alin. (1) C. proc. pen., denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau o persana juridica despre savarsirea unei infractiuni.

Comparativ cu plangerea, prin denunt se aduce la cunostinta organului de urmarire penala savarsirea unei infractiuni in dauna altor persoane, nefiind necesar ca cel care face denuntul sa fi fost prejudiciat prin infractiunea sesizata.

Reglementarea denuntului asigura participarea cetatenilor la combaterea infractiunilor, prin atragerea acestora la sesizarea organelor de urmarire penala despre infractiunile de a caror savarsire au luat cunostinta si despre cei care le-au comis.¹

Referitor la continutul denuntului, art. 223 alin. (2) C. proc. pen. prevede ca acesta trebuie sa contina aceleasi date ca si plangerea.

In ceea ce priveste forma sub care trebuie intocmit, art. 223 alin. (3) C. proc. pen. prevede ca denuntul poate fi facut:

- in scris, ca si in cazul plangerii, fiind necesara semnatura denuntatorului; denuntul nesemnat este considerat o simpla informare, in baza careia, dupa o prealabila verificare a veridicitatii sale, organul de urmarire penala se poate sesiza din oficiu;

- oral, situatie in care se consemneaza intr-un proces-verbal de catre organul in fata caruia a fost facut.

Denuntul poate fi facut de catre orice persoana. Comparativ cu plangerea, care nu poate fi facuta decat de catre o persoana care are capacitate deplina de exercitiu (iar in cazul in care este intocmita de o persoana cu capacitate de exercitiu restransa, trebuie incuviintata de catre reprezentantul legal), denuntul poate fi facut si de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. Se poate considera denunt si instiintarea organelor de urmarire penala despre savarsirea unei infractiuni, facuta de catre o unitate prejudiciata care nu are personalitate juridica².

In unele cazuri, denuntul poate fi facut chiar de catre persoana care a savarsit infractiunea, fiind vorba despre autodenunt. Autodenuntul reprezinta o recunoastere din proprie initiativa a faptei savarsite si constituie, ca atare, o circumstanta atenuanta acordata faptuitorului [astfel, potrivit art. 259 alin. (3) C. pen., daca cel care a savarsit fapta declara mai inainte de punerea in miscare a actiunii penale fata de persoana in contra careia s-a facut denuntul sau plangerea, ori impotriva careia s-au produs probele, ca denuntul, plangerea sau

probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce in potrivit cu dispozitiile art. 76 C. pen.]. In alte situatii, legea prevede ca autodenuntul determina inlaturarea raspunderii penale [astfel, potrivit art. 255 alin. (3) C. pen., mituitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru acea infractiune].

Ca si plangerea, denuntul este facultativ, putand fi facut de orice persoana particulara sau orice unitate dintre cele la care se refera art. 145 C. pen., fara ca acestea sa aiba vreo obligatie legala in acest sens.

Sunt situatii in care denuntul devine o obligatie a acelora care au luat cunostinta despre savarsirea unei infractiuni, in acest sens, potrivit art. 170 C. pen., omisiunea de a denunta de indata savarsirea vreuneia dintre infractiunile contra sigurantei statului prevazute in art. 155-163, 166¹ si 167 C. pen.¹ se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.

De asemenea, omisiunea de a denunta de indata savarsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art. 174, 175, 176,211,212,215 alin. (2)-(4), art. 218 alin. (1) si art. 272 alin. (3) C. pen., se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani (art. 262 C. pen.).

1.2.3. Sesizarea din oficiu

Sesizarea din oficiu este o modalitate de sesizare interna si consta in posibilitatea (dreptul si obligatia) organului de urmarire penala de a se autosesiza, ori de cate ori afla, pe alta cale decat prin denunt sau plangere, ca s-a savarsit o infractiune.

Situatiile in care se realizeaza sesizarea din oficiu:

- la constatarea unor infractiuni flagrante, in care caz, organul de urmarire penala incheie un proces-verbal ce constituie actul de incepere din oficiu a urmaririi penale;

- prin denunturi anonime, scrise sau verbale (telefonice); in acest caz se impune ca cercetarile cu privire la faptele semnalate sa fie operative si discrete;

-prin mijloace de informare in masa (presa scrisa si vorbita);

- zvonul public (de ex., intr-o localitate poate sa circule zvonul ca anumite persoane se ocupa cu racolarea, indrumarea sau calauzirea altor persoane in scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat);

- la cercetarea altor fapte organul de urmarire penala sesizandu-se din oficiu, cand, desfasurand o cercetare in legatura cu o cauza, descopera fapte sau aspecte noi, uneori cu totul straine de ce se cerceteaza;

- la constatarea unor infractiuni de catre alte organe decat cele de urmarire penala (organele de constatare prevazute de art. 214 C. pen., comandantii de nave si aeronave, agentii politiei de frontiera, ofiterii si subofiterii din cadrul Jandarmeriei Romane etc.).

1.3. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala

Sunt situatii in care nu este suficient ca organul de urmarire penala sa ia cunostinta de sesizarea infractiunii prin unul din modurile generale de sesizare (plangere, denunt sau sesizare din oficiu). Astfel, potrivit art. 221 alin. (2) C. proc. pen., cand actiunea penala se pune in miscare numai la plangerea prealabila ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevazut de lege, urmarirea penala nu poate incepe in lipsa acestora. De asemenea, potrivit art. 221 alin. (2) C. proc. pen., urmarirea penala nu poate incepe fara exprimarea dorintei guvernului strain in cazul infractiunii prevazute in art. 171 C. pen.

Referitor la modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala, putea face o clasificare astfel:

a) plangerea prealabila ca incunostintare facuta de catre persoana vatamata printr-una din infractiunile pentru care legea penala cere o asemenea plangere pentru punerea in miscare a actiunii penale, prin care isi exprima vointa de a fi tras la raspundere penala faptuitorul¹.

In functie de natura infractiunii sau, uneori, de calitatea subiectului activ al infractiunii, plangerea prealabila se poate adresa urmatoarelor categorii de organe judiciare:

- direct instantei de judecata, pentru lovire sau alte violente (art. 180 C. pen.), vatamare corporala din culpa [art. 184 alin. (1) C. proc. pen.], amenintare (art. 193 C. pen.), insulta (art. 205 C. pen.), calomnie (art. 206 C. pen.) etc., cu conditia ca faptuitorul sa fie cunoscut;

- organului de cercetare penala sau procurorului, pentru vatamare corporala (art. 181 C. pen.), vatamare corporala din culpa [art. 184 alin. (3) C. pen.], violarea de domiciliu [art. 192 alin. (1) C. pen.], violarea secretului corespondentei (art. 195 C. pen.), violarea secretului profesional (art. 196 C. pen.) etc.;

- organului competent sa efectueze urmarirea penala, cand plangerea prealabila este indreptata contra unui judecator, procuror, notar public, militar, judecator si controlor financiar de la Camera de conturi judeteana sau contra uneia din persoanele aratate in art. 29 C. proc. pen.²;

b) sesizarea organului prevazut de lege, cum ar fi:

- sesizarea comandantului pentru infractiuni comise de militari sau de civili in legatura cu obligatiile militare; este vorba despre infractiuni contra ordinii si disciplinei militare (art. 331-336 C. pen.), sustragerea de la serviciul militar (art. 348 C. pen.), sustragerea de la recrutare (art. 353 C. pen.), neprezentarea la incorporare sau concentrare (art. 354 C. pen.);

- sesizarea organelor competente ale cailor ferate, pentru unele infractiuni contra sigurantei circulatiei pe caile ferate, cum ar fi: neindeplinirea indatoririlor de serviciu sau indeplinirea lor defectuoasa, din culpa [art. 273 alin. (1) C. pen.], neindeplinirea cu stiinta a indatoririlor de serviciu sau indeplinirea lor defectuoasa [art. 274 alin. (1) C. pen.] si parasirea postului si prezenta la serviciu in stare de ebrietate [art. 275 alin. (1) si (2) C. pen.];

- cererea Camerei Deputatilor, Senatului si Presedintelui Romaniei, pentru infractiuni savarsite in exercitiul functiei de catre membrii Guvernului [art. 109 alin. (2) din Constitutia Romaniei];

- hotararea Camerei Deputatilor si Senatului de a pune sub acuzare Presedintele Romaniei pentru inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor, in sedinta comuna [art. 96 alin. (3) din Constitutia Romaniei];

c) autorizarea organului prevazut de lege cum ar fi:

- autorizarea prealabila a procurorului general al parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii contra statului roman sau contra vietii unui cetatean roman ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii (art. 5 C. pen.);

- incuviintarea Camerei Deputatilor sau a Senatului, in vederea retinerii, arestarii, perchezitionarii sau trimiterii in judecata a unui deputat sau senator [art. 72 alin. (2) din Constitutia Romaniei];

- avizul ministrului justitiei, in vederea cercetarii, retinerii, arestarii, perchezitionarii sau trimiterii in judecata a magistratilor [art. 92 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca];

d) exprimarea dorintei guvernului strain pentru infractiuni contra vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii sau demnitatii savarsite impotriva unui reprezentant al statului respectiv; urmarirea penala va incepe chiar si in lipsa dorintei exprimate guvernului strain, insa nu se vor mai aplica dispozitiile art. 171 alin. (1) C. pen. in ceea ce priveste aplicarea sporului de pedeapsa, ci vor fi aplicate dispozitiile de drept comun corespunzatoare faptei savarsite de inculpat.

Referitor Informa sesizarii speciale, art. 225 C. proc. pen. prevede ca aceasta trebuie facuta in scris si semnata de catre organul competent.

In ceea ce priveste continutul sesizarii speciale, acesta trebuie sa cuprinda aceleasi elemente ca si in cazul plangerii sau denuntului (numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului, sediul organului care face sesizarea, descrierea faptei, indicarea faptuitorului, daca este cunoscut si a mijloacelor de proba).

1.4. Actele premergatoare

1.4.1. Reglementarea juridica a actelor premergatoare si organele competente a le efectua

Potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., actele premergatoare se efectueaza in vederea inceperii urmaririi penale, situandu-se fara indoiala inaintea declansarii fazei de urmarire penala.

In literatura de specialitate¹ s-au exprimat opinii, in sensul ca actele premergatoare se efectueaza in vederea indeplinirii urmatoarelor obiective:

- completarea informatiilor organelor de urmarire penala pentru a le aduce la nivelul unor cunostinte si constatari care sa determine inceperea urmaririi penale;

- verificarea informatiilor deja detinute in baza sesizarii primite;

- verificarea existentei sau inexistentei vreunuia din cazurile prevazute la art. 10 C. proc. pen. ori a unui caz de nepedepsire a caror incidenta ar putea determina, dupa caz, dispunerea inceperii sau neinceperii urmaririi penale.

Actele premergatoare prezinta atat un caracter facultativ, in sensul ca, daca sesizarea este suficienta pentru a se dispune inceperea urmaririi penale, ele nu se mai efectueaza, cat si un caracter de anterioritate², premergand inceputului urmaririi penale.

In literatura de specialitate, actele premergatoare sunt denumite investigatii prealabile³, in cadrul carora se poate desfasura un ansamblu de activitati diferite cum ar fi:

- activitati care nu au elemente comune cu regulile procesuale penale, nefiind reglementate in Codul de procedura penala (de ex., filajul unor persoane suspecte, organizarea de filtre, efectuarea de razii, legitimarea si identificarea unor persoane necunoscute);

- activitati care, sub aspect formal, pot semana cu unele acte procedurale, dar care nu capata calitatea juridica a acestora¹ (de ex., verificarea gestiunii prin efectuarea unei revizii contabile care are aspecte comune cu o expertiza, relatii scrise sau verbale de la diferite persoane, care pot avea aspecte comune cu declaratiile partilor sau ale martorilor etc.);

- activitati desfasurate conform regulilor procesuale penale (de ex., cercetarea la fata locului, perchezitia, in cazul constatarii unei infractiuni flagrante, dispunerea unei constatari medico-legale, in cazul descoperirii unui deces, survenit in conditii violente sau suspecte, conform art. 114 C. proc. pen., ridicarea de obiecte si inscrisuri etc.).

Pe parcursul desfasurarii actelor premergatoare, nu se pot dispune masuri procesuale, deoarece acestea se pot lua numai impotriva invinuitului sau inculpatului, ceea ce implica existenta unui cadru procesual (respectiv, inceperea urmaririi penale).

Actele premergatoare se consemneaza intr-un proces-verbal care, potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen., poate constitui mijloc de proba.

Referitor la organul competent, potrivit art. 224 alin. (2) C. proc. pen. prevede ca actele premergatoare se efectueaza de:

- organele de urmarire penala (atat procurorul, cat si organele de cercetare penala), respectandu-se regulile competentei;

- lucratorii operativi anume desemnati din Ministerul de Interne, altii decat cei cu atributii de cercetare penala;

- lucratorii operativi din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale (lucratorii operativi din cadrul Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Paza si Protocol, Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Justitiei).

Prin Legea nr. 281/2003 au fost aduse unele completari in legatura cu actele premergatoare urmaririi penale. Astfel, in art. 224^!-224⁴ C. proc. pen. (introduse prin legea mentionata) au fost prevazute dispozitii exprese privind investigatorii sub acoperire si actele premergatoare efectuate de acestia.

Cazurile in care pot fi folositi investigatorii sub acoperire, precum si notiunea de "investigator sub acoperire' rezulta din art. 224¹ C. proc. pen.:

- in cazul in care exista indicii temeinice si concrete ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea unei infractiuni contra sigurantei nationale prevazute in Codul penal si in legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de stupefiante si de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infractiuni prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie (cu modificarile si completarile ulterioare), ori a unei alte infractiuni grave care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati, prin alte mijloace, pot fi folositi, in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea persoanelor fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, investigatori sub o alta identitate decat cea reala;

- investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din Ministerul Administratiei si Internelor, precum si din organele de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii pentru realizarea sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop si pot fi folositi numai pe o perioada determinata, pentru culegerea de date si informatii pe care le pun, in totalitate, la dispozitia organului de urmarire penala.

Dispozitiile art. 224¹ C. proc. pen. se coreleaza cu cele ale art. 33 alin. (1) al Legii nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane (alineat modificat prin Legea nr. 281/2003), din care reiese ca Politia Romana poate sa foloseasca politisti sub acoperire in conditiile prevazute in Codul de procedura penala, pentru prevenirea si combaterea coruptiei, a criminalitatii transfrontaliere, a traficului de fiinte umane, terorismului, traficului de droguri, spalarii banilor, infractiunilor informatice si a crimei organizate, precum si a altor infractiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai caror faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace. Prin urmare, notiunea de "investigator sub acoperire' are un sens mai larg decat cea de "politist sub acoperire', deoarece se refera si la alti lucratori operativi din organele de stat care desfasoara activitati de informatii pentru realizarea sigurantei nationale.

Conditiile in care investigatorii sub acoperire pot efectua acte premergatoare urmaririi penale sunt prevazute in art. 224² si 224³ C. proc. pen.:

- investigatiile pot fi efectuate numai cu autorizarea motivata a procurorului desemnat de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel;

Autorizarea este data prin ordonanta motivata, pentru o perioada de cel mult 60 de zile si poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depasi 30 de zile, iar durata totala a autorizarii, in aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an.

In cererea de autorizare adresata procurorului trebuie mentionate datele si indiciile privitoare la faptele si persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, precum si perioada pentru care se cere autorizarea.

Ordonanta prin care procurorul autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile generale (prevazute in art. 203 C. proc. pen.), si urmatoarele:

a) indiciile temeinice si concrete care justifica masura si motivele pentru care masura este necesara;

b) activitatile pe care le poate desfasura investigatorul sub acoperire;

c) persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune;

d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activitatile autorizate;

e) perioada pentru care se da autorizarea;

f) alte mentiuni prevazute de lege.

In cazuri urgente si temeinic justificate se poate solicita autorizarea si a altor activitati decat cele pentru care exista autorizare, procurorul urmand a se pronunta de indata.

- datele si informatiile obtinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai in cauza penala si in legatura cu persoanele la care se refera autorizatia emisa de procuror; daca sunt concludente si utile, aceste date si informatii vor putea fi folosite si in alte cauze sau in legatura cu alte persoane.

In art. 224⁴ C. proc. pen. sunt reglementate anumite masuri de protectie a investigatorilor sub acoperire:

- identitatea reala a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvaluita nici in timpul si nici dupa terminarea actiunii acestora;

- procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul sa-i cunoasca adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.

1.4.2. Natura juridica a actelor premergatoare

Prin natura lor juridica, actele premergatoare sunt acte procedurale sui generis cu natura juridica si trasaturi proprii, ceea ce le apropie de actele de procedura penala dar le si deosebesc de acestea prin aceea ca au o natura si functionalitate specifica .

In literatura de specialitate³ se considera ca actele premergatoare sunt acte procedurale (datorita efectuarii acestora de organele de urmarire penala).

In schimb, unii autori⁴ considera ca actele premergatoare nu sunt acte procedurale, ele situandu-se in afara inceperii urmaririi penale. Altii considera ca actele premergatoare au o natura juridica apropiata de a actelor de constatare.

Avand in vedere scopul expres prevazut de lege ("inceperea urmaririi penale'), actele premergatoare se efectueaza pana la momentul in care organul judiciar competent are suficiente informatii in baza carora sa poata dispune inceperea urmaririi penale⁵, neexistand posibilitatea ca actele premergatoare sa se desfasoare dincolo de momentul inceperii urmaririi penale, exceptie facand faptele descoperite in timpul urmaririi penale⁶.

In literatura de specialitate au existat opinii⁷ care nu conditionau efectuarea actelor premergatoare de momentul inceperii urmaririi penale, ci de lamurirea aspectelor principale ale cauzei. Astfel, se ajunsese in practica la situatia ca, dupa inceperea urmaririi penale sa se efectueze doar ascultarea invinuitului si lamurirea imprejurarilor privind individualizarea judiciara a pedepsei, aspectele principale ale cauzei fiind lamurite prin efectuarea actelor premergatoare, lucru ce ar putea conduce la eludarea garantiilor procesuale asigurate persoanelor implicate intr-o urmarire penala .

Cu toate ca legea nu prevede expres durata actelor premergatoare, aceasta este limitata in timp atat de formarea convingerii ca se poate dispune inceperea urmaririi penale, cat si de respectarea principiului operativitatii⁹.

2. Desfasurarea urmaririi penale (art 228-238 C. proc. pen.)

2.1. inceperea urmaririi penale

Inceperea urmaririi penale este un moment procesual deosebit, constituind atat momentul initial al procesului penal, cat si faptul ca implica drepturi si obligatii specifice atat pentru organele de urmarire penala, cat si pentru ceilalti participanti in proces . Dupa cum am mentionat anterior, ea trebuie sa fie precedata de o sesizare.

Atat modalitatile inceperii urmaririi penale, cat si masurile ce se impun a fi luate cu aceasta ocazie sunt prevazute in cuprinsul art. 228 C. proc. pen., care prevede ca organul de urmarire penala, sesizat prin plangere sau denunt, dispune prin rezolutie, inceperea urmaririi penale, daca din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10 C. proc. pen., cu exceptia celui de la lit. b)¹.

Din cele aratate, se poate constata ca pentru inceperea urmaririi penale este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:

a) savarsirea unei fapte prevazute de legea penala;

b) existenta unei sesizari a organului de urmarire penala care sa cuprinda un minim de date sau informatii, pe baza carora sa se poata dispune inceperea urmaririi penale, in cazul in care sesizarea nu contine acest minim informational, se va proceda la efectuarea actelor premergatoare;

c) inexistenta vreunuia din cazurile de impiedicare a inceperii urmaririi penale prevazute in art. 10 C. proc. pen., cu exceptia celui prevazut la lit. b¹).¹

De asemenea, inceperea urmaririi penale se poate dispune de catre organul de cercetare penala sau de catre procuror personal, prin urmatoarele acte:

- rezolutia de incepere a urmaririi penale, in baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen., in cazul sesizarii prin plangere sau denunt, care este un act simplu, atat in forma cat si in continut, cuprinzand doar temeiul legal, dispozitia de incepere a urmaririi penale, incadrarea juridica, numele si prenumele faptuitorului (daca acesta este cunoscut) si semnatura organului de urmarire penala;

-procesul-verbal de incepere a urmaririi penale, potrivit art. 228 alin. (3) C. proc. pen., in cazul sesizarii din oficiu, act complex in comparatie cu rezolutia, care va cuprinde, in afara dispozitiilor prevazute in art. 91 C. proc. pen., incadrarea juridica a faptei, precum si dispozitia de incepere a urmaririi penale²;

- ordonanta prin care procurorul solutioneaza un conflict de competenta, dispunand, totodata, si inceperea urmaririi penale.

Rezolutia si procesul-verbal de incepere a urmaririi penale, emise de organul de cercetare penala, se supun confirmarii motivate a procurorului care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala, in termen de cel mult 48 de ore de la data inceperii urmarii penale, organele de cercetare penala fiind obligate sa prezinte, totodata, si dosarul cauzei.

Sanctiunea, in cazul in care organul de cercetare penala nu comunica, in mod nejustificat, procurorului, in termenul prevazut de lege, inceperea urmaririi penale, este amenda judiciara de la 1.000.000 lei la 10.000.000 lei.

Daca din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate dupa primirea plangerii sau denuntului rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10 C. proc. pen., se procedeaza:

- la neinceperea urmaririi penale sau la inceperea urmaririi penale, urmata, daca este cazul, de scoaterea de sub urmarire penala.

Aceasta reglementare diferita are drept criteriu incidenta cazurilor de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale, dupa cum urmeaza:

a) daca se constata existenta vreunuia din cazurile prevazute la art. 10 C. proc. pen., cu exceptia celor de la lit. b)¹ si lit. i):

- organul de cercetare penala inainteaza procurorului actele incheiate cu propunerea de a nu se incepe urmarirea penala, daca procurorul este de acord cu propunerea de a nu se incepe urmarirea penala, o confirma prin rezolutie motivata si instiinteaza despre aceasta persoana care a facut sesizarea.

Daca ulterior se constata ca nu a existat sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia propunerea de a nu se incepe urmarirea penala, procurorul infirma rezolutia si restituie actele organului de cercetare penala, dispunand inceperea urmaririi penale.

In situatia in care procurorul constata ca in cauza nu este incident vreunul din cazurile prevazute in art. 10 C. proc. pen., cu exceptia celor de la lit. b)¹ si i), restituie actele organului de cercetare penala, fie pentru completarea cercetarii, fie pentru inceperea urmaririi penale, procedand la efectuarea acesteia, potrivit legii si tinand seama de imprejurarile speciale ale fiecarei cauze.

b) daca se constata existenta cazului prevazut in art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen.:

- organul de cercetare penala dispune inceperea urmaririi penale si inainteaza dosarul procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de sub urmarire penala;

Daca procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin ordonanta scoaterea de sub urmarire penala si instiinteaza despre aceasta, cand este cazul, persoana care a facut sesizarea. Cand procurorul constata ca in cauza nu este incident cazul prevazut la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen. restituie dosarul organului de cercetare penala, care are obligatia de a continua urmarirea penala, procedand la efectuarea acesteia, potrivit legii si tinand seama de imprejurarile speciale ale fiecarei cauze.

Din momentul inceperii urmaririi penale, faptuitorul primeste calitatea de invinuit. Astfel, potrivit art. 229 C. proc. pen., persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala se numeste invinuit cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.

Invinuitul este subiect procesual, dar nu este parte in proces. Dupa ce va fi pus sub inculpare, prin punerea in miscare a actiunii penale devine parte in proces si poarta denumirea de inculpat.

Cu toate acestea, invinuitul are aceleasi drepturi si obligatii procesuale cu ale inculpatului, potrivit carora, va avea dreptul sa dea declaratii, sa aiba un aparator, sa dovedeasca lipsa de temeinicie a probelor in acuzare, dar, in acelasi timp, are obligatia de a suporta anumite masuri ce rezulta din continutul normelor procesual-penale.

2.2. Efectuarea urmaririi penale

2.2.1. Aspecte preliminare

Urmarirea penala se desfasoara in functie de anumite criterii:

a) in functie de cunoasterea identitatii faptuitorului:

- in rem, cand nu se cunoaste persoana faptuitorului, caz in care se efectueaza acte de urmarire penala pentru clarificarea imprejurarilor in care s-a savarsit infractiunea si pentru a descoperi identitatea persoanei care a savarsit fapta;

- in rem si in personam, cand se cunoaste persoana faptuitorului.

b) in functie de calitatea procesuala a faptuitorului:

- numai fata de invinuit, in cauzele penale mai simple si daca nu este necesara privarea de libertate a invinuitului pe o durata de pana la 10 zile. La terminarea urmaririi penale se va dispune de catre procuror punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea inculpatului in judecata prin rechizitoriu (cand urmarirea penala se desfasoara fara punerea in miscare a actiunii penale);

- fata de inculpat, in cauzele penale complexe, cand exista probe temeinice ca faptuitorul poate fi invinovatit de savarsirea infractiunii, fapt ce determina punerea in miscare a actiunii penale, precum si posibilitatea privarii de libertate a inculpatului pe o durata pana la maxim 30 de zile.

2.2.2. Efectuarea urmaririi penale fata de invinuit

Organul de cercetare penala poate asculta invinuitul, persoana vatamata, martorii, poate lua masuri asiguratorii, poate dispune constatari tehnico-stiintifice sau medico-legale, poate proceda la ridicarea de obiecte sau inscrisuri ce pot servi ca mijloace de proba in procesul penal.

Daca exista probe sau indicii temeinice ca invinuitul a savarsit fapta, organul de cercetare penala poate lua masura retinerii invinuitului.

Organul de cercetare penala apeleaza la procurorul care ii supravegheaza activitatea, numai atunci cand are nevoie de o autorizare prealabila ori de o incuviintare (de ex., pentru interceptarea corespondentei, conform art. 98 C. proc. pen.).

De asemenea, potrivit art. 233 C. proc. pen., daca organul de cercetare penala considera ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a invinuitului, face propunere, printr-un referat, procurorului, care va proceda la examinarea materialului probator.

Daca procurorul, dupa ce examineaza dosarul cauzei, constata ca este cazul sa se ia masura arestarii preventive a invinuitului, dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, prezinta judecatorului dosarul cauzei cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a invinuitului. Daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista probe din care rezulta vreunul dintre cazurile prevazute in art. 148, judecatorul dispune, prin incheiere, arestarea preventiva a invinuitului, pe o durata care nu poate depasi 10 zile.

Daca procurorul, dupa ce examineaza dosarul cauzei, constata ca nu este cazul sa se ia masura arestarii preventive a invinuitului infirma propunerea organului de cercetare penala, printr-o rezolutie, mentionata chiar pe referatul cu propunerea, dispunand ca invinuitul sa fie cercetat in continuare in stare de libertate; potrivit art. 237 alin. (1) C. proc. pen., organul de cercetare penala este obligat sa continue cercetarea penala, aducand la indeplinire si dispozitiile procurorului.

In situatia in care urmarirea penala este efectuata personal de catre procuror, el poate lua din oficiu masura retinerii.

Cand urmarirea penala este efectuata de catre procuror, intreaga activitate de strangere a probelor este realizata, de catre acesta. Exceptie fac situatiile in care procurorul dispune organului de cercetare penala, prin institutia delegarii, efectuarea unor acte procedurale, potrivit art. 217 alin. final. C. proc. pen.

2.2.3. Punerea in miscare a actiunii penale

Daca organul de cercetare penala considera ca exista temeiuri pentru punerea in miscare a actiunii penale intocmeste un referat cu propuneri in acest sens, pe care il inainteaza procurorului, care dupa examinarea dosarului, va dispune:

a) punerea in miscare a actiunii penale prin ordonanta;

Potrivit art. 235 alin. (3) C. proc. pen., ordonanta trebuie sa cuprinda date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit si incadrarea juridica a acesteia* in aceasta situatie, ea reprezinta un act de inculpare, in baza caruia invinuitul capata calitatea de inculpat, devenind parte in proces; de asemenea, prin aceasta se fixeaza si modalitatea de continuare a urmaririi penale, cu actiunea penala pusa in miscare.

b) infirmarea propunerii organului de cercetare penala, prin rezolutie, situatie in care va proceda la:

- restituirea dosarului organului de cercetare penala, daca considera necesara continuarea cercetarii penale; organul de cercetare penala este obligat sa continue cercetarea penala, respectand si dispozitiile procurorului;

- clasarea, scoaterea de sub urmarire sau incetarea urmaririi penale, potrivit art. 262 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., ori suspendarea urmaririi penale, potrivit art. 262 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

2.2.4. Efectuarea urmaririi penale fata de inculpat

Persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala este parte in procesul penal si se numeste inculpat.

Daca faptuitorul primeste calitatea de inculpat, se pot efectua, in principiu, toate actele de urmarire penala ca si fata de invinuit. Legea insa reglementeaza si unele activitati care sunt specifice urmaririi penale efectuate fata de inculpat dupa cum urmeaza:

- dupa momentul punerii in miscare a actiunii penale, potrivit art. 237 alin. (2) C. proc. pen., organul de cercetare penala are obligatia sa cheme inculpatul pentru a-i comunica fapta de care este acuzat si pentru a-i da explicatii cu privire la drepturile si obligatiile pe care le are. Atunci cand inculpatul nu locuieste in tara, organul de cercetare penala va tine seama, la fixarea termenului de prezentare in fata acestuia, de reglementarile speciale privind asistenta judiciara internationala in materie penala. De asemenea, organul de cercetare penala ii pune in vedere inculpatului aflat in stare de libertate ca este obligat sa se prezinte la toate chemarile ce i se vor face in cursul procesului penal si ca are indatorirea sa comunice orice schimbare de adresa;

- daca inculpatul este disparut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieste in tara, organul de cercetare penala va continua urmarirea penala, dupa punerea in miscare a actiunii penale si fara a-1 asculta [art. 237 alin. (4) C. proc. pen.];

- organul de cercetare penala, daca considera ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, intocmeste un referat cu propunere in acest sens, pe care il inainteaza procurorului.

Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penale, daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul din cazurile prevazute in art. 148, cand considera ca in interesul urmaririi penale este necesara arestarea inculpatului, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, prezinta dosarul cauzei, cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului, presedintelui instantei sau judecatorului delegat de acesta. Judecatorul, dupa ascultarea inculpatului sau a aparatorului acestuia, admite sau respinge propunerea de arestare preventiva, prin incheiere motivata.

Impotriva incheierii se poate face recurs in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa.

Cu ocazia desfasurarii urmaririi penale, daca se constata fapte noi in sarcina invinuitului inculpatului ori imprejurari noi care pot duce la schimbarea incadrarii juridice a faptei sau date cu privire la participarea si a unei alte persoane la savarsirea acelei fapte, potrivit art. 238 C. proc. pen., organul de cercetare penala face propuneri in acest sens, pe care le inainteaza procurorului pentru ca acesta sa decida in privinta extinderii cercetarii penale sau schimbarii incadrarii juridice (art. 238 C. proc. pen.).

Propunerile se inainteaza in cel mult 3 zile de la data constatarii faptelor, imprejurarilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide, prin ordonanta, in cel mult 5 zile.

Urmare ordonantei de extindere a cercetarii penale, date de procuror, organul de cercetare penala va trece la strangerea probelor necesare cu privire la noile fapte si persoane, pana la finalizarea cercetarii penale.

Ordonanta de schimbare a incadrarii juridice determina, fie administrarea probelor in raport cu noua incadrare juridica,//e declinarea de competenta ori trecerea cauzei de la un organ de cercetare penala la altul.

3. Suspendarea urmaririi penale (art 239-241 C. proc. pen.)

Urmarirea penala se desfasoara, in principiu, cu participarea invinuitului sau inculpatului, urmarindu-se prin aceasta respectarea dreptului de aparare, dar si efectuarea unor activitati procesuale care presupun, in mod obligatoriu, prezenta invinuitului sau inculpatului (prezentarea materialului de urmarire penala a inculpatului, reconstituirea, confruntarea invinuitului sau inculpatului cu alte parti sau persoane din cauza etc.).

Avand in vedere existenta unor situatii faptice care il pot impiedica pe invinuit sau inculpat sa participe la desfasurarea urmaririi penale (de ex., din cauza starii de sanatate), in Codul de procedura penala a fost reglementata institutia suspendarii urmaririi penale.

Prin suspendarea urmaririi penale se intrerupe temporar procesul penal ca urmare a existentei unei boli grave a invinuitului sau inculpatului, constatata printr-o expertiza medico-legala, care il impiedica sa ia parte la activitatea procesuala.

Prin urmare, pentru a se putea dispune suspendarea urmaririi penale, trebuie indeplinite cumulativ anumite conditii, astfel:

a) invinuitul sau inculpatul sa sufere de o boala grava care il impiedica sa ia parte la procesul penal. Boala poate fi de ordin fizic sau psihic, temporara (de scurta sau de lunga durata) sau permanenta, curabila sau incurabila, independenta de vointa invinuitului sau inculpatului, ori, dimpotriva, rezultatul propriei sale activitati.

Legea cere ca boala grava sa fie de asa natura incat sa impiedice participarea invinuitului sau inculpatului la procesul penal.

Daca boala grava constituie o cauza de iresponsabilitate si a existat inclusiv in momentul in care a fost savarsita fapta prevazuta de legea penala, urmarirea nu se suspenda, ci se dispune scoaterea de sub urmarire penala [conform art. 11 pct. l lit. b) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.].

b) boala grava sa fie constatata printr-o expertiza medico-legala, nefiind suficient pentru a se dispune suspendarea urmaririi penale, un certificat medical.

Organul de cercetare penala, odata sesizat despre imposibilitatea participarii invinuitului sau inculpatului la procesul penal, datorita existentei unei boli grave, va desfasura urmatoarele activitati:

- va dispune efectuarea unei expertize medico-legale;

- daca se va constata existenta bolii grave, va inainta procurorului care ii vegheaza activitatea un referat cu propunerea de suspendare a urmaririi penale, impreuna cu dosarul cauzei.

Potrivit art. 239 alin. (2) C. proc. pen., procurorul se pronunta asupra suspendarii prin

ordonanta.

Referitor la continutul ordonantei, acesta trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile aratate in art. 203 C. proc. pen. (data si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o intocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului, temeiul legal si semnatura celui care a intocmit-o) si datele privitoare la persoana invinuitului sau inculpatului, fapta de care este invinuit, cauzele care au determinat suspendarea si masurile luate in vederea insanatosirii invinuitului sau inculpatului [art. 240 alin. (1) C. proc. pen.].

Dupa ce dispune suspendarea urmaririi penale, procurorul are urmatoarele obligatii [art. 240 alin. (2) C. proc. pen.]:

- sa comunice invinuitului sau inculpatului, precum si partii vatamate, despre luarea masurii, oferindu-i-se astfel, acesteia din urma, posibilitatea de a parasi calea penala pentru a se adresa cu actiune la instanta civila;

- sa restituie dosarul organului de cercetare penala, dupa incunostintarea persoanei vatamate.

Dupa dispunerea suspendarii, organul de cercetare penala are urmatoarele obligatii

(art. 241 C. proc. pen.):

- sa continue a efectua toate actele a caror indeplinire nu este impiedicata de situatia invinuitului sau inculpatului (audierea celorlalte parti in proces, a martorilor, efectuarea de expertize, ridicarea de obiecte si inscrisuri etc.);

- sa se intereseze periodic daca mai subzista cauza care a determinat suspendarea urmaririi penale.

In situatia in care organul de cercetare penala constata ca a incetat cauza de suspendare, va inainta dosarul procurorului pentru a dispune reluarea urmaririi penale.

4. Solutii procesuale de netrimitere in judecata (art. 242-249¹ C. proc. pen.)

4.1. Aspecte preliminare

Daca pe parcursul urmaririi penale se constata existenta unuia din cazurile prevazute la art. 10 C. proc. pen., procurorul, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu, dispune, dupa caz:

- incetarea urmaririi penale;

- scoaterea de sub urmarire penala sau

- clasarea cauzei penale.

a) incetarea urmaririi penale (art. 242-248 C. proc. pen.)

incetarea urmaririi penale reprezinta acea solutie de netrimitere in judecata, care are loc cand se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevazute in art. 10 lit.f)-h) si j) si exista invinuit sau inculpat in cauza, sau cand exista o cauza de nepedepsire prevazuta de legea penala.

Incetarea urmaririi penale este o solutie simetrica incetarii procesului penal, pronuntata de catre instanta de judecata.

Pentru a se dispune incetarea urmaririi penale, trebuie indeplinite urmatoarele conditii [ari. 242 alin. (1) C. proc. pen.]:

- sa existe invinuit sau inculpat in cauza;

- sa existe vreunul din cazurile prevazute la art. 10 lit. f)-h) si j) C. proc. pen. sau o cauza de nepedepsire prevazuta de legea penala.

Cazurile de incetare a urmaririi penale sunt prevazute in continutul art. 10 lit. f)-h) si j) C. proc. pen., astfel:

- lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale;

- a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului;

- a fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat, in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala;

- exista autoritate de lucru judecat.

Incetarea urmaririi penale poate fi totala sau partiala¹., incetarea este totala cand imprejurarile determina o stingere in intregime a cauzei penale (in conditiile existentei unei singure fapte, intervine un impediment la exercitarea actiunii penale), incetarea este partiala daca in aceeasi cauza, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. pen., sunt mai multi invinuiti sau inculpati, ori daca mai multe fapte fac obiectul aceleiasi cauze, iar cazul de impiedicare a exercitarii actiunii penale are aplicabilitate numai la anumiti invinuiti sau inculpati, ori numai la anumite fapte. Pe cale de consecinta, pentru restul persoanelor sau faptelor, urmarirea penala continua.

Daca organul de cercetare penala constata existenta vreunuia din cazurile prevazute de art. 10 lit. f), h) si j) C. proc. pen., intocmeste un referat cu propunerea de incetare a urmaririi penale (care va cuprinde mentiunile prevazute de art. 259 C. proc. pen.), pe care, impreuna cu dosarul cauzei, il inainteaza procurorului care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala [art. 243 alin. (1) C. proc. pen.].

Dupa studierea dosarului cu propunerea organului de cercetare penala, procurorul poate dispune:

a) restituirea dosarului la organul de cercetare penala, cu dispozitia de a continua cercetarea in cazul in care constata ca nu este cazul sa dispuna incetarea sau cand a dispus incetarea partiala (art. 248 C. proc. pen.);

b) incetarea urmaririi penale, prin ordonanta (in cazul in care s-a pus in miscare actiunea penala), sau prin rezolutie motivata (in cazul in care nu s-a pus in miscare actiunea penala).

Referitor la continutul ordonantei de incetare a urmaririi penale, aceasta cuprinde:

a) mentiunile aratate in art. 203 C. proc. pen. (data si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o intocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului, temeiul legal si semnatura celui care a intocmit-o);

b) mentiunile speciale prevazute in art. 244 C. proc. pen. (datele privind persoana si fapta la care se refera incetarea, precum si temeiurile de fapt si de drept pe baza carora se dispune incetarea urmaririi penale);

c) dispozitiile complementare prevazute in art. 245 C. proc. pen., cu referire la urmatoarele aspecte:

- confiscarea lucrurilor care, potrivit art. 118 C. pen., sunt supuse confiscarii speciale si restituirea celorlalte; daca proprietatea corpurilor delicte si a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale de proba este contestata, ele sunt pastrate de organul de cercetare penala pana la hotararea instantei civile;

- masurile asiguratorii privind reparatiile civile si restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii; in cazul mentinerii masurilor asiguratorii privind reparatiile civile, daca persoana vatamata nu introduce actiune in f ata instantei civile in termen de 30 de zile de la comunicarea incetarii urmaririi penale, acestea se vor considera desfiintate',

- stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare, a persoanelor care trebuie sa le suporte, precum si ordonarea incasarii lor;

- restituirea cautiunii in cazurile prevazute de lege.

In cazul in care incetarea urmaririi penale priveste un invinuit sau inculpat arestat, in ordonanta se va face mentiune si cu privire la revocarea arestarii preventive dispusa de instanta, potrivit art. 243 alin. (3).

In legatura cu termenul inlauntrul caruia procurorul trebuie sa se pronunte asupra incetarii urmaririi penale din momentul inregistrarii dosarului cu propunerea organului de cercetare penala la secretariatul parchetului, legea nu face nici o precizare. Exista o exceptie de la aceasta regula care o constituie art. 243 alin. (3) C. proc. pen., conform caruia, " atunci cand cazul de incetare a urmaririi penale priveste un invinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie sa se pronunte asupra incetarii urmaririi penale in aceeasi zi in care a primit propunerea de incetare de la organul de cercetare penala. Daca procurorul a dispus incetarea urmaririi penale, trebuie sa ceara de indata instantei revocarea masurii arestarii preventive, in termen de 24 de ore de la primirea de la procuror a dosarului impreuna cu un referat in care se mentioneaza cazul sau cazurile de incetare a urmaririi penale constatate, instanta dispune, prin incheiere, revocarea masurii si punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului, si restituie dosarul procurorului, in acelasi termen, impreuna cu o copie a incheierii'.

De indata ce dispune incetarea urmaririi penale, procurorul are obligatia de a instiinta despre aceasta persoanele interesate.

In cazul in care invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, instanta instiinteaza prin adresa administratia locului de detinere, cu dispozitia de a pune de indata in libertate pe invinuit sau inculpat.

b) Scoaterea de sub urmarire penala (art. 249-249¹ C. proc. pen.)

Cand se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevazute in art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen. si exista invinuit sau inculpat in cauza, se dispune tot solutie de netrimitere in judecata si anume, scoaterea de sub urmarire penala.

Solutia scoaterii de sub urmarire penala este simetrica achitarii dispuse de catre instanta de judecata.

Pentru a se dispune scoaterea de sub urmarire penala trebuie indeplinite urmatoarele conditii [art. 249 alin. (1) C. proc. pen.]:

a) sa existe invinuit sau inculpat in cauza;

b) sa existe vreunul din cazurile prevazute la art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen., si anume:

- fapta nu exista;

- fapta nu este prevazuta de legea penala;

- fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni;

- fapta nu a fost savarsita de invinuit sau de inculpat;

- exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.

Ca si solutia incetarii urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala poate fi totala, cand stingerea cauzei penale are loc in intregime, sau partiala, daca in aceeasi cauza sunt mai multi invinuiti sau inculpati, ori daca mai multe fapte fac obiectul aceleiasi cauze, iar cazul de impiedicare a exercitarii actiunii penale se aplica numai pentru anumiti invinuiti sau inculpati, ori numai la anumite fapte.

Daca organul de cercetare penala constata existenta vreunuia dintre cazurile de scoatere de sub urmarire penala, va inainta procurorului dosarul, impreuna cu un referat cu propunerea de scoatere de sub urmarire penala.

Dupa studierea dosarului, cu propunerea organului de cercetare penala, procurorul poate dispune:

a) restituirea dosarului la organul de cercetare penala, cu dispozitia de a continua cercetarea, in cazul in care constata ca nu este cazul sa dispuna scoaterea de sub urmarire sau cand a dispus scoaterea de sub urmarire partial;

b) scoaterea de sub urmarire penala, prin ordonanta (m cazul in care s-a pus in miscare actiunea penala) sau prin rezolutie motivata (in cazul in care nu s-a pus in miscare actiunea penala).

Constituie o exceptie cazul prevazut de art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen., cand procurorul se pronunta numai prin ordonanta, indiferent daca actiunea penala a fost sau nu pusa in miscare.

Referitor la continutul ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, aceasta va cuprinde aceleasi mentiuni ca si ordonanta de incetare a urmaririi penale.

In legatura cu termenul inlauntrul caruia procurorul trebuie sa se pronunte asupra scoaterii de sub urmarire penala, legea nu face nici o precizare. Constituie o exceptie de la aceasta regula cazul in care procurorul trebuie sa dispuna scoaterea de sub urmarire penala pentru un invinuit sau inculpat arestat, caz in care legea prevede un termen maxim de 24 de ore de la primirea dosarului cu propunerea organului de cercetare penala, aplicandu-se corespunzator dispozitiile art. 243 alin. (3).

De indata ce dispune scoaterea de sub urmarire penala, procurorul are obligatia de a instiinta despre aceasta persoanele interesate.

Daca invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, instanta instiinteaza prin adresa administratia locului de detinere, cu dispozitia de a pune de indata in libertate pe invinuit sau inculpat.

Potrivit art. 249¹ C. proc. pen., in cazul in care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen., executarea sanctiunilor cu caracter administrativ se face astfel:

- executarea mustrarii si a mustrarii cu avertisment aplicate de catre procuror, se face de indata, dupa dispunerea scoaterii de sub urmarire penala, sau, se fixeaza un termen la care se dispune aducerea invinuitului sau inculpatului, in situatia in care mustrarea nu poate fi executata cu ocazia dispunerii scoaterii de sub urmarire;

- executarea amenzii se face dupa expirarea termenului in care se poate face plangere contra ordonantei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala, iar daca s-a facut plangere, dupa respingerea acesteia; executarea propriu-zisa a amenzii se face potrivit art. 442 si 443 C. proc. pen., adica de catre procuror prin trimiterea unui extras de pe partea din ordonanta care priveste aplicarea amenzii, organului care, potrivit legii, executa pedeapsa amenzii.

Impotriva ordonantei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen., se poate face plangere in termen de 20 de zile de la instiintare, de catre oricare dintre persoanele interesate [art. 249¹ alin. (3) C. proc. pen.].

c) Clasarea

Clasarea reprezinta acea solutie de netrimitere in judecata, care are loc cand se constata existenta anumitor cazuri prevazute in art. 10 C. proc. pen. si nu exista invinuit in cauza.

Clasarea, fiind o institutie proprie urmaririi penale, nu are nici un corespondent in faza de judecata, deoarece procesul nu poate ajunge in aceasta faza decat in masura punerii in miscare a actiunii penale si a trimiterii in judecata a unor persoane identificate.

Pentru a se dispune clasarea trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

- sa nu existe invinuit in cauza.

Se considera ca nu exista invinuit in cauza atunci cand:

- organul de urmarire penala nu are nici un fel de date cu privire la persoana care a savarsit fapta, cand faptuitorul este, deci, necunoscut;

- se constata ca urmarea produsa nu provine dintr-o actiune umana, ci dintr-o imprejurare neculpabila (de ex., o moarte naturala);

- sa existe anumite cazuri prevazute la art. WC. proc. pen. in acest sens, nu se pot retine ca temeiuri ale clasarii cauzei aspectele din art. 10 C. proc. pen., care sunt aplicabile intuitu personae (cum ar fi: inlocuirea raspunderii penale, autoritatea de lucru judecat, decesul faptuitorului, impacarea partilor, neputandu-se afirma ca nu a existat invinuit in cauza).

Clasarea se dispune de catre procuror, din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penala, printr-o rezolutie motivata.

Cand invinuitul nu este cunoscut si nu se constata existenta vreuneia din cauzele prevazute de art. 10 C. proc. pen., nu se poate dispune solutia clasarii, dosarul ramanand nesolutionat pana la identificarea faptuitorului (cunoscute in practica sub denumirea de A.N. = autor necunoscut).

Intr-o singura ipoteza exista posibilitatea anticiparii momentului cand va fi dispusa solutia clasarii daca nu este cunoscut autorul infractiunii si anume, momentul implinirii termenului de prescriptie a raspunderii penale (termen care poate fi calculat potrivit legii)¹.

Procedura prezentarii materialului de urmarire penala (art 250-254 C. proc. pen.)

Printre institutiile care se inscriu intre garantiile dreptului de aparare al inculpatului in faza de urmarire penala se afla si prezentarea materialului de urmarire penala, activitate prin intermediul careia, organele de urmarire penala, la sfarsitul urmaririi penale, aduc la cunostinta invinuitului sau inculpatului probele administrate in vederea cunoasterii de catre acesta a intregului material probator si pentru a i se da posibilitatea de a combate probele in acuzare prin noi cereri sau declaratii suplimentare.

Materialul de urmarire penala se prezinta inculpatului dupa ce actiunea penala a fost pusa in miscare si au fost efectuate toate actele de urmarire necesare.

Cand urmarirea penala s-a desfasurat fara actiunea penala pusa in miscare, la terminarea cercetarii, organul de cercetare penala va inainta dosarul procurorului cu propunerea de a pune in miscare actiunea penala si de a dispune trimiterea in judecata, in asemenea situatii, se va prezenta materialul de urmarire penala (art. 256-257 C. proc. pen.).¹

In lumina acestor reglementari, prezentarea materialului este intotdeauna obligatorie (constituindu-se ca un moment de contact obligatoriu intre organul de urmarire penala si inculpat)².

In privinta organului competent, prezentarea materialului de urmarire penala se efectueaza fie de catre procuror, in cazurile in care actiunea penala nu a fost pusa in miscare (iar pe parcursul urmaririi penale organul de cercetare nu a efectuat aceasta activitate), sau, daca a fost pusa in miscare, cand ne aflam intr-una din cauzele reglementate expres de art. 209 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru prezentarea materialului de urmarire penala, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a) cercetarea penala sa fie terminata;

b) inculpatul sa fie prezent pentru a putea lua contact cu organul de urmarire penala.

In acest scop, organul de urmarire penala va dispune fie aducerea inculpatului (in cazul in care se afla in arest preventiv), fie chemarea acestuia, prin intermediul institutiei citarii, in cazul in care inculpatul este cercetat in stare de libertate.

Daca prezentarea materialului de urmarire penala nu este posibila datorita faptului ca inculpatul este disparut sau se sustrage de la chemarea organului de cercetare penala referatul de terminare a urmaririi penale intocmit de catre organul de cercetare penala va cuprinde si imprejurarile concrete care au determinat imposibilitatea prezentarii materialului de urmarire penala [art. 254 alin. (1) C. proc. pen.].

Daca inculpatul se prezinta, este prins ori adus, pana la momentul inaintarii dosarului la procuror, organul de cercetare penala procedeaza la prezentarea materialului de urmarire penala [art. 254 alin. (2) C. proc. pen.].

Daca inculpatul se prezinta, este prins ori adus, dupa inaintarea dosarului la procuror, acesta procedeaza la prezentarea materialului de urmarire penala.

c) sa existe suficiente probe in cauza, care sa faca posibila trimiterea inculpatului in judecata.

Prezentarea materialului de urmarire penala confera anumite obligatii pentru organul de cercetare penala (art. 250 C. proc. pen.):

a) sa puna in vedere inculpatului ca are dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmarire penala, aratandu-i si incadrarea juridica a faptei;

b) sa-i asigure inculpatului posibilitatea de a lua de indata cunostinta de material.

in acest sens, inculpatul va putea studia dosarul fila cu fila, in mod nelimitat (sub aspect temporal): in vederea asigurarii deplinei securitati a dosarului, organul de cercetare penala asista la studierea dosarului, urmarind ca inculpatul sa nu sustraga sau sa distruga anumite piese, ori sa nu modifice sau sa inlocuiasca anumite acte³;

- i se vor citi inculpatului lucrarile din dosar, daca nu poate sa citeasca;

- inculpatului care nu cunoaste limba romana i se va traduce materialul de urmarire penala de catre un interpret;

c) sa-1 intrebe pe inculpat, dupa ce a luat cunostinta de materialul de urmarire penala daca are de formulat cereri noi sau daca voieste sa faca declaratii suplimentare;

d) sa intocmeasca un proces-verbal in care va consemna, pe langa mentiunile din art. 91 C. proc. pen., indeplinirea obligatiilor prevazute la art. 250 C. proc. pen., precum si declaratiile suplimentare, cererile noi si raspunsurile inculpatului (art. 251 C. proc. pen.); procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit, de catre cel care il incheie, inculpat si de catre aparator (daca este cazul)¹.

Daca inculpatul a formulat cereri noi in legatura cu urmarirea penala, organul de cercetare penala, in baza art. 252 C. proc. pen. le examineaza de indata si dispune prin ordonanta admiterea sau respingerea lor. Prin aceeasi ordonanta, dispune completarea cercetarii penale atunci cand, din declaratiile suplimentare sau din raspunsurile inculpatului rezulta necesitatea completarii.

Daca in urma cererilor noi sau a declaratiilor suplimentare, organul de cercetare penala a efectuat noi acte de cercetare sau constata ca trebuie schimbata incadrarea juridica, va proceda la o noua prezentare a materialului (art. 253 C. proc. pen.).

Prezentarea din nou a materialului de urmarire penala dupa efectuarea unor noi acte de cercetare, are loc in aceleasi conditii ca la prezentarea anterioara, dar numai daca este cazul ca inculpatul sa fie trimis in judecata. Daca, insa, din noile cercetari rezulta existenta vreunuia din cazurile prevazute la art. 10 C. proc. pen., nu se va mai proceda la o noua prezentare a materialului de urmarire penala, ci, in cauza, se va dispune, dupa caz, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea procesului penal.

Daca in cauza sunt mai multi inculpati, materialul de urmarire penala se prezinta individual, incheindu-se separat proces-verbal de prezentare a materialului pentru fiecare inculpat. Cand, datorita propunerii unui singur inculpat, s-au efectuat noi acte de cercetare penala, se va proceda potrivit art. 253 C. proc. pen., in aceasta situatie, prezentarea materialului facandu-se tuturor inculpatilor³.

Un aspect deosebit de important in procedura prezentarii materialului de urmarire penala il reprezinta prezenta aparatorului inculpatului. Potrivit art. 172 alin. (1) din C. proc. pen., aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, deci va participa si la prezentarea materialului de urmarire penala. Participarea aparatorului la prezentarea materialului se materializeaza in studierea dosarului si formularea de cereri in interesul inculpatului, fapt ce presupune luarea de contact obligatoriu intre aparator si inculpat⁴.

Neasigurarea prezentei aparatorului la prezentarea materialului de urmarire penala atrage sanctiunea nulitatii absolute, prevazuta in art. 197 alin. (2) C. proc. pen., in cazurile in care asistenta juridica a inculpatului este obligatorie, potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen.

6. Terminarea urmaririi penale (art. 255-260 C. proc. pen.)

6.1. Aspecte preliminare

Potrivit dispozitiilor art. 255-260 C. proc. pen., terminarea urmaririi penale nu corespunde cu epuizarea urmaririi penale, ci doar cu terminarea activitatii de urmarire penala efectuata de organele de cercetare penala¹.

Epuizarea urmaririi penale coincide cu dispozitia luata de catre procuror in vederea trimiterii in judecata a inculpatului sau in vederea scoaterii de sub urmarire penala, incetarii urmaririi penale sau clasarii.

Astfel, terminarea urmaririi penale reprezinta acea etapa a urmaririi in care organul de cercetare, dupa ce a apreciat ca a administrat toate probele necesare in cauza, pregateste dosarul in vederea inaintarii lui procurorului, pentru ca acesta sa se pronunte potrivit legii².

Terminarea urmaririi penale este reglementata diferit dupa cum a fost pusa sau nu in miscare actiunea penala in cursul urmaririi penale.

6.2. Terminarea urmaririi penale fara actiune penala pusa in miscare (art. 255-257 C. proc. pen.)

Daca urmarirea penala s-a efectuat de catre organul de cercetare penala fara punerea in miscare a actiunii penale, exista trei momente prin care se finalizeaza activitatea organului de cercetare, si anume:

1. ascultarea invinuitului inainte de terminarea cercetarii;

2. inaintarea dosarului privind pe invinuit;

3. prezentarea materialului de urmarire penala de catre procuror³.

6.2.1. Ascultarea invinuitului inainte de terminarea cercetarii

In cauzele in care nu a fost pusa in miscare actiunea penala, organul de cercetare penala, dupa efectuarea actelor de cercetare penala potrivit art. 232 C. proc. pen., daca exista invinuit in cauza si constata ca impotriva acestuia sunt suficiente probe, procedeaza la o noua ascultare a invinuitului, aducandu-i la cunostinta invinuirea si intrebandu-1 daca are noi mijloace de aparare [art. 255 alin. (1) C. proc. pen.].

Pentru ascultarea invinuitului la terminarea urmaririi penale este necesar a fi indeplinite conditiile:

a) sa existe invinuit in cauza (adica acesta sa fi fost identificat si sa existe posibilitatea luarii legaturii cu el). Daca invinuitul este disparut, se sustrage de la urmarirea penala sau exista alta impiedicare de a-1 contacta, dosarul se inainteaza la procuror, fara o prealabila ascultare⁴.

b) sa se constate ca impotriva invinuitului exista suficiente probe pentru a fi tras la raspundere penala.

In acest sens, daca organul de cercetare penala considera ca nu sunt probe suficiente, nu va mai proceda la ascultarea inculpatului, urmand ca dosarul sa fie trimis procurorului, cu propunerea de a se dispune solutia scoaterii de sub urmarire penala¹. Daca organul de cercetare penala considera ca sunt suficiente probe in acuzare, pentru a determina tragerea la raspundere penala, organul de cercetare penala va proceda la o noua ascultare a invinuitului.

Momentul ascultarii invinuitului de catre organul de cercetare penala nu se confunda cu prezentarea materialului de urmarire penala invinuitului, deoarece nu este inca pusa in miscare actiunea penala.

In aceasta situatie, organul de cercetare penala doar ii pune in vedere invinuitului care este fapta ce i se retine si care sunt probele principale in acuzare (iara a se realiza o prezentare a materialului de urmarire penala).

Daca dupa ascultare invinuitul nu propune noi probe, sau daca propune si acestea sunt considerate netemeinice, respingandu-le, cercetarea se considera terminata.

Daca propunerea de noi probe din partea invinuitului este considerata intemeiata, organul de cercetare penala este obligat sa completeze cercetarile, doar apoi considerandu-se cercetarea terminata.

6.2.2. inaintarea dosarului privind pe invinuit

De indata ce a fost terminata cercetarea penala, organul de cercetare penala intocmeste un referat in care va consemna rezultatul cercetarii, dupa care va trimite dosarul procurorului (art. 256 C. proc. pen.).

Referatul intocmit de organul de cercetare penala are acelasi continut ca si referatul intocmit in cazul desfasurarii urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare².

Daca cercetarile au fost terminate fara punerea in miscare a actiunii penale, dosarul de urmarire penala contine acte si masuri dispuse fata de invinuit.

Nu poate fi dispusa masura arestarii preventive decat pentru cel mult 10 zile. in acest dosar nu va exista un proces-verbal de prezentare a materialului de urmarire penala, fiindca nu a fost pusa in miscare actiunea penala.

6.2.3. Prezentarea materialului de urmarire penala de catre procuror

Potrivit art. 250 C. proc. pen., prezentarea materialului de urmarire penala se face numai dupa punerea in miscare a actiunii penale, deci numai in cazul inculpatului.

Procurorul, primind dosarul de urmarire penala de la organul de cercetare penala (in cazul in care urmarirea penala s-a desfasurat fara punerea in miscare a actiunii penale), prezinta materialul de urmarire penala invinuitului¹.

6.3. Terminarea urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare (art. 258-260 C. proc. pen.)

Potrivit art. 258 C. proc. pen., in cauzele in care actiunea penala a fost pusa in miscare, dupa terminarea cercetarii penale, organul de cercetare penala inainteaza de indata, procurorului, dosarul cauzei, insotit de un referat².

Momentul terminarii cercetarii penale intervine dupa completarea cercetarii si dupa indeplinirea dispozitiilor referitoare la prezentarea materialului de urmarire penala.

Procedura prezentarii materialului de urmarire penala constituie o conditie obligatorie pentru terminarea cercetarii penale. Astfel, daca inculpatul este disparut ori s-a sustras de la chemarea inaintea organului de cercetare penala, cercetarea penala se considera incheiata doar cu respectarea conditiei de a fi completa.

Referatul prin care organul de cercetare penala propune solutia legala pe care o considera in conformitate cu dosarul cauzei, va avea acelasi continut cu cel al referatului intocmit la terminarea urmaririi penale, fara actiune penala pusa in miscare.

In cauzele in care urmarirea penala este efectuata personal de catre procuror, nu exista obligatia intocmirii referatului de terminare a urmaririi penale, in acest caz, actul prin care procurorul finalizeaza faza de urmarire penala (rechizitoriu sau ordonanta, dupa caz) va suplini referatul, cuprinzand inclusiv datele suplimentare prevazute la art. 260 C. proc. pen.³