Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


Obligatiile civile si comerciale

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Efectele si modalitatile de invocare ale uzuzcapiunii
Organizatiile internationale guvernamentale
AFINITATEA
CAUZELE CARE INLATURA EXECUTAREA PEDEPSEI SAU CONSECINTELE CONDAMNARII
Drept civil – test grila
DOBANDIREA CALITATII DE DETECTIV PARTICULAR
Colectarea creantelor fiscale
Democratia reprezentativa si pluralismul politic
Drept penal special 2 – test grila
PROBA PRIN INSCRISURI


Obligatiile civile si comerciale




Despre contracte, ca izvor al obligatiilor

Contractul, in sensul de operatiune juridica (negotium juris), este guvernat de principiul consensualismului. Sunt consensuale acele contracte care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa , fara nici o alta formalitate

Exceptia de la principiul consensualismului este formalismul. Sunt formale (solemne) acele contracte care, pentru a fi valabil incheiate, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prevazuta de lege. Forma este deci o conditie de validitate a actului (ad validitatem sau ad solemnitatem) si in lipsa acesteia, contractul este lovit de nulitate absoluta. O specie a contractelor formale (solemne) sunt contractele autentice ,: donatia, ipoteca, actele de dispozitie avand ca obiect terenuri etc. (toate acestea fiind contracte civile) In materia dreptului comercial intra sub incidenta formalismului : (i) efectele de comert (cambia, biletul la ordin si cecul), (ii) warantul, (iii) titlurile de credit emise in forma materiala, contractul de transport pe calea ferata si actul constitutiv al unei societati comerciale constituite prin subscriptie publica sau care constata aportul unor imobile.

O categorie intermediara intre contractele consensuale si cele solemne sunt contractele reale, adica acele contracte care, pentru a fi valabil incheiate, trebuie sa fie insotite de remiterea (predarea materiala) a bunului ce face obiectul contractului Sunt contracte reale: depozitul, imprumutul, donatia sub forma darului manual

Incheierea contractelor intre prezenti

Acordul de vointa este usor de constatat cand partile sunt prezente la incheierea operatiunii si semneaza ambele pe inscrisul constatator al operatiunii respective, respectivul inscris mentionand inclusiv data incheierii lui. In cazul incheierii contractului prin corespondenta, se pune problema determinarii atat a existentei acordului de vointa, cat si a momentului si chiar locul incheierii lui.

Incheierea contractelor intre absenti

Sediul materiei face obiectul art. 35-39 C. Com., dispozitii aplicabile tuturor contractelor, atat comerciale cat si civle (in lipsa unor prevederi legale civile, prin analogie aplicandu-se dispozitiile comerciale).

Pentru nasterea unui contract intre absenti, sunt necesare doua manifestari de vointa care intervin succesiv: (i) oferta si (ii) acceptarea ofertei. Considerate separat, aceste declaratii de vointa au o valoare juridica autonoma si, in acelasi timp, tranzitorie, caci viata lor ia sfarsit in momentul in care, prin reunirea lor, se realizeaza acordul de vointa ce da nastere contractului care le absoarbe. Avand in vedere exzistenta lor separata, chiar temporara, acestea trebuiesc analizate separat.

Oferta de a contracta este o propunere a unei persoane adresata altei persoane (sau publicului ) de a incheia un contract. Pentru a fi valabila – adica pentru a produce efecte juridice – oferta trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele conditii: (i) sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic (oferta data in gluma sau din simpla curtoazie nu este o oferta serioasa); (ii) sa fie ferma (neindoielnica); (iii) sa fie neechivoca; (iv) sa fie precisa si completa (simpla ei acceptare sa dea nastere contractului).

Acceptarea reprezinta manifestarea de vointa a destinatarului ofertei (sau perosnelor din public, daca a fost adresata publicului) de a incheia contractul in conditiile ofertei. La fel ca in cazul ofertei, si acceptarea trebuie sa indeplineasca anumite conditii de valabilitate: (i) sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic; (ii) sa concorde cu oferta (daca acceptarea depaseste, conditioneaza ori limiteaza cupriinsul ofertei, acceptarea devine o contra-oferta ); (iii) sa fie neindoielnica; (iv) daca oferta a fost adresata unei anumite persoane (si nu publicului), numai aceasta poate accepta; (v) acceptarea sa intervina inainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost revocata.

Conform principiului potrivit caruia tacerea nu valoreaza consimtamant, acceptarea trebuie sa fie expresa. Exceptia acceptarii tacite este valabila atunci cand:

legea da valoarea juridica tacerii (exp. prelungirea automata a contractului de locatiune, conform art. 1437 C. Civ.);

partile sa fi convenit inainte ca tacerea are valoare de acceptare.

Oferta devine caduca atunci cand expira termenul pentru care ea a fost adresata. Daca un astfel de termen nu exista, atunci acesta se apreciaza dupa imprejurari; in toate cazurile, oferta nu poate fi perpetua. Acceptarea intervenita dupa ce oferta a devenit caduca nu duce la incheierea contractului decat daca ofertantul consimte expres acest lucru.

Oferta poate fi revocata oricand inainte de a fi ajuns la destinatar. Dupa aceasta data, revocarea da dreptul destinatarului sa ceara despagubiri pentru repararea eventualului prejudiciu cauzat prin revocarea intempestiva.

Natura juridica a ofertei si a acceptarii este aceea de acte unilaterale, adica vointe independente. Dupa intalnirea ofertei cu acceptarea, are loc formarea contractului, care este un act bilateral, adica rodul a doua vointe. Contractul se considera incheiat la momentul la care ofertantul ia cunostinta de acceptarea ofertei sale (sistemul informarii, adoptat de art. 35 C. Com.). Cu toate acestea, avand in vedere ca a lua la cunostinta este un fapt dificil de demonstrat de catre acceptant, in practica se prezuma ca ofertantul a luat cunostinta de acceptare la momentul cand a primit respectiva acceptare (sistemul receptiei)

Interesul juridic al momentului incheierii contractului este urmatorul:

la acel moment se stabileste capacitatea partilor de a contracta;

la acel moment se stabileste daca partile erau sau nu in faliment;

in functie de acel moment se stabileste existenta eventualelor vicii de consimtamant;

la acel moment se transmit proprietatea si riscul imposibilitatii fortuite de executare;

in functie de acel moment se stabileste care este legea aplicabila, in caz de conflict temporal de legi etc.



Locul incheierii contractului are importanta in domeniul comertului international, cand partile se afla in state diferite. In acest caz trebuie determinata legea aplicabila, adica legea dupa care se va judecat litigiul. In domeniul comertului intern, locul este important prin prisma art. 59 alin. 1 C. Com. care prevede ca orice obligatie comerciala, indiferent de obiectul ei, trebuie sa fie executata in locul aratat in contract. Aceasta prevedere este derogatorie de la regula din dreptul civil, care stabileste ca loc al executarii obligatiilor domiciliul debitorului, conform art. 1104 C. Civ., regula din dreptul civil fiind, pentru dreptul comercial, doar exceptia, in speta cand locul contractului nu se poate determina.

Efectele obligatiilor

Efectele obligatiilor se clasifica in (i) efectele obligatiilor rezultand din actele juridice, in general (unilaterale, bilaterale ori multilaterale) si (ii) efectele contractelor sinalagmatice (bilaterale)

Efectele obligatiilor rezultand din acte juridice, in general

Principiile efectelor obligatiilor sunt regulile de drept care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte. Cele trei principii aplicabile obligatiilor rezultate din actele juridice, in general, sunt: (i) principiul fortei obligatorii, (ii) principiul irevocabilitatii si (iii) principiul relativitatii.

Principiul fortei obligatorii a actului juridic (pacta sunt servanda) se bazeaza pe dispozitia art. 969 alin. 1 C. Civ., potrivit careia conventiile (contractele) legal facute au putere de lege intre partile contractuale. Asadar, principiul fortei obligatorii este acea regula potrivit careia actul juridic legal incheiat se impune autorilor (partilor) sau autorului intocmai ca legea. Aceasta inseamna ca executarea obligatiilor izvorate dintr-un act juridic este obligatorie si nu facultativa sau, altfel spus, actul juridic bilateral (contractul) este legea partilor. Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic consta in: (i) necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generate prin incheierea de acte juridice si (ii) imperativul moral al respectarii cuvantului dat.

Principiul irevocabilitatii actului juridic se bazeaza pe dispozitia art. 969 alin. 2 C. Civ., potrivit careia conventiile nu pot fi revocate prin vointa uneia din parti, ci doar prin acordul comun al partilor, daca acestea nu convin altfel. Asadar, principiul irevocabilitatii este acea regula potrivit careia actul bilateral (contractul) nu poate fi desfiintat prin vointa unei singure parti, ci doar prin vointa comuna a ambelor parti care l-au incheiat. Dupa cum se observa, principiul irevocabilitatii este o consecinta si, in acelasi timp, o garantie a aplicarii principiului fortei obligatorii.

Principiul relativitatii actului juridic se bazeaza pe dispozitia art. 973 C. Civ., potrivit careia conventiile nu au efect decat intre partile contractante. Asadar, principiul relativitatii este acea regula potrivit careia un act juridic produce efecte numai fata de autorii (partile) sau autorul lui, el neputand nici sa profite si nici sa dauneze altor persoane (terti), straini de act.

Efectele obligatiilor rezultand din contractele bilaterale (sinalagmatice)

Efectele contractelor sinalagmatice sunt acele efecte specifice, rezultand din interdependenta si reciprocitatea prestatiilor ce revin partilor in contractele sinalagmatice, unde fiecare parte are concomitent, fata de cealalta parte, atat calitatea de debitor, cat si calitatea de creditor.

Efectele specifice obligatiilor rezultand din contractele sinalagmatice sunt: (i) exceptia de neexecutare a contractului, (ii) desfiintarea contractului si (iii) suportarea riscului contractului. Primele doua reprezinta actiunile pe care le are la indemana o parte impotriva celeilalte parti, respectiv sanctiunile pe care cealalta parte le suporta in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor din contract. Cel de-al treilea stabileste ce se intampla in cazul in care o parte nu poate, in lipsa oricarui fel de culpa, sa-si indeplineasca obligatia. Asadar, primele doua cazuri presupun culpa debitorului, iar cel de-al treilea presupune aparitia unei imposibilitati fortuite de executare din partea debitorului.

Exceptia de neexecutare este acel mijloc de aparare pe care o parte il poate folosi impotriva celeilalte atunci cand aceasta din urma ii cere sa isi execute obligatia, desi ea la randul ei nu si-a executat-o. Exceptia de neexecutare este deci o consecinta a simultaneitatii executarii obligatiilor.

In practica insa, simultaneitatea nu este posibila nici la piata de zarzavaturi, cu atat mai putin in raporturile juridice comerciale. In conditiile in care, conform regulilor impuse de BNR, executarea unor obligatii comericale avand ca obiect sume care depasesc un anumit cuantum este obligatoriu a se face prin transfer bancar, simultaneitatea ramane doar la nivel teoretic. In aceste conditii partile renunta (de obicei prin chiar contractul incheiat) la simultaneitate. Un exemplu este clauza solve et repete (plateste si cere apoi ceea ce ti se cuvine), adica cel care trebuie sa isi execute primul obligatia este cumparatorul, platind pretul, urmand ca apoi sa ceara vanzatorului predarea bunului

Desfiintarea este de doua feluri: (i) rezolutiune, in cazul contractelor cu executare dintr-o data (uno ictu) si (ii) reziliere, in cazul contractelor cu executare succesiva. Desfiintarea contractului consta in incetarea efectelor acestuia si repunerea partilor in situatia existenta anterior incheierii lui. In cazul rezolutiunii, efectele desfiintarii coboara in trecut, pana la momentul incheierii contractului. In cazul rezilierii, efectele desfiintarii se produc doar pentru viitor, incepand cu momentul desfiintarii contractului. Rezolutiunea/rezilierea se pronunta de instanta, la cererea partii care si-a executat obligatia, in temeiul art. 1020 si urm. C. Civ.. Odata cu pronuntarea rezolutiunii, partile trebuie sa-si restituie contra-prestatiile (de exp., vanzatorul restituie pretul primit iar cumparatorul restituie bunul cumparat). In cazul rezilierii, partile nu isi pot in mod natural restitui prestatile, insa acestea vor inceta pe viitor (de exp., in cazul inchirierii, nu se poate restitui nici folosinta bunului inchiriat si nici chiria platita pentru aceasta folosinta, insa dupa desfiintare folosinta inceteaza si chiria nu se mai plateste). In plus, partea care cere desfiintarea poate solicita si despagubiri celeilalte partii din culpa careia se produce desfiintarea. In afara de rezolutiunea/rezilierea pronuntata de instanta (legala), exista si rezolutiunea conventionala. Aceasta consta intr-o clauza denumita “pact comisoriu” prin care partile stabilesc conditiile in care o parte poate considera contractul desfiintat (rezolvit) in cazul in care cealalta parte nu isi executa in mod culpabil obligatia sau obligatiile fata de cea dintai parte. Pactele comisorii sunt de patru grade, in functie de cat de energice sunt. Cel mai energic este pactul comisoriu de gradul IV care, in caz ca o parte vrea sa se prevaleze de el, instanta chemata sa intervina la cererea partii culpabile pentru a impedica rezolutiunea/rezilierea nu poate decat sa constate daca sunt indeplinite conditiile pentru desfiintare, fara a putea interveni altfel in favoarea partii culpabile . Pactul comisoriu de grad IV contine prevederea ca, in cazul in care o parte nu isi indeplineste culpabil obligatia, partea cealalta este indreptatita sa considere contractul desfiintat de plin drept si fara punere in intarziere . Chiar si in acest caz insa, instanta investita de partea care nu considera ca sunt intrunite motive pentru desfiintare, poate sa constate inexistenta acestor motive si sa considere contractul ca fiind in vigoare in continuare.

Alternativa la rezolutiune/reziliere a partii care si-a executat obligatiile este de a cere instantei executarea silita a celeilalte parti, culpabile. Instanta investita cu o cerere de executare silita pronunta o hotarare pe care apoi reclamantul (creditorul) o pune in executare, daca paratul (debitorul) persista in neexecutarea obligatiei.

Executarea se face conform regulilor stabilite de Codul de Procedura Civila sau de regulile speciale. Regulile stabilite de Codul de Procedura Civila sunt: executarea imobiliara si executarea mobiliara, aceasta din urma cu varietatile ei: executarea asupra mobilelor corporale si executarea asupra creantelor si sumelor de bani; executarea se face prin intermediul unui executor judecatoresc. Acesta vinde la licitatie bunurile mobile sau imobile ale debitorului dupa punerea sechestrului asupra lor sau popreste sumele pe care debitorul le are de incasat de la terti (in general banci).

In cazul popririi bancare, aceasta consta in blocarea contului bancar al debitorului, de la momentul infiintarii popririi acesta nemaputand sa faca nici un fel de operatiune de retragere sau transfer a banilor, urmand ca acestia sa fie platiti de banca direct creditorului, in baza titlului executoriu al acestuia din urma.

Reguli speciale in materie de executare silita sunt stabilite prin Codul Comercial (executarea coactiva) si prin Legea garantiilor reale mobiliare.

In afara de neexecutarea culpabila a obligatiei, poate exista si situatia imposibilitatii fortuite de executare, adica o parte nu este in masura sa-si execute obligatia datorita unui eveniment independent de vointa acesteia (respectiv cazul fortuit sau forta majora). In aceasta situatie, se pune problema care dintre parti suporta riscul imposibilitatii fortuite de executare. Regula generala in materia contractelor sinalagmatice, indiferent de obiectul acestora, este aceea ca riscul este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori). Aceasta inseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti sa-si execute la randul sau obligatia corelativa, dar nici aceasta din urma parte nu va putea pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de executat (de exemplu, in cazul pieirii fortuite a bunului ce face obiectul unei inchirieri, proprietarul nu va mai putea cere in continuare chiria, dar nici chiriasul nu va putea pretinde despagubiri pentru neindeplinirea obligatiei de a i se pune la dispozitie folosinta bunului).

Caz fortuit inseamna o imprejurare de fapt imprevizibila pentru debitor si de neinlaturat de catre acesta, care impiedica in mod obiectiv si fara culpa din partea debitorului executarea obligatiei sale contractuale. Forta majora inseamna o imprejurare de fapt imprevizibila si de neinlaturat pentru oricine, care impiedica in mod obiectiv si fara culpa din partea debitorului executarea obligatiei sale contractuale. Atat cazul fortuit, cat si forta majora sunt cauze care il exonereaza de raspundere pe debitorul contractual.



Prescriptia extinctiva

Prescriptia extinctiva reprezinta acel mijloc de stingere a dreptului la actiune, prin neexercitarea acelui drept in termenul stabilit de lege ; ea face ca titularul unui drept subiectiv sa-si piarda ocrotirea dreptului respectiv pe calea actiunii in justitie si, odata cu aceasta, posibilitatea de a obtine executarea silita a obligatiei corelative lui. Cu toate acestea, nu dreptul subiectiv dispare, ci doar apararea acestuia pe calea actiunii in justitie. Deci creditorul poate in continuare obtine de la debitor indeplinirea obligatiei, insa doar de buna-voie, nemaiputand insa sa il constranga la executare. Prescriptibilitatea este specifica doar drepturilor patrimoniale, iar sediul materiei se afla in Decretul nr. 167/1958

Clauza penala

Clauza penala este o modalitate prin care partile unui contract pre-determina cuantumul despagubirilor pe care o parte le datoreaza celeilalte in caz de neindeplinire culpabila sau indeplinire defectuoasa culpabila a obligatiilor contractuale, astfel incat partea care cere despagubiri nu va mai fi nevoita sa dovedeasca existenta si intinderea prejudiciului suportat, ci doar faptul neexecutarii sau executarii defectuase a obligatiei

Reguli speciale privind obligatiile contractuale comerciale

Codul civil este sediul materiei nu numai pentru obligatiile civile, dar si pentru cele comerciale. Si Codul Comercial prevede insa cateva dispozitii in materie de obligatii, care reprezinta derogari de la dispozitiile Codului Civil. Art. 40 si urm. C. Com. prevede astfel o serie de exceptii de la principiile civile, exceptii care sunt motivate de caractaristicile comercialismului (asigurarea creditului, rapiditatea executarii obligatiilor etc.), pe de-o parte, precum si abandonarea anumitor dispozitii protectoare pentru partile dintr-un raport juridic civil, pe de alta parte.

Pretul in obligatiile comerciale

Pretul este definit ca suma de bani pe care cumparatorul dintr-un contract de vanzare-cumparare se obliga sa o plateasca vanzatorului in schimbul bunului cumparat. Caracterele pretului sunt: (i) sa fie stabilit in bani, (ii) sa fie serios si (iii) sa fie determinat sau determinabil.

In cazul in care partile nu au determinat pretul si nici nu au stabilit criterii de determinare a lui, conform art. 40 C. Com., spre deosebire de dreptul civil este un element de validitate, in comercial se poate considera ca vanzarea-cumpararea este valabila daca partile au inteles sa se refere la pretul curent sau pretul corect. Pretul curent sau corect se stabileste dupa cotatiile pietei organizate de la locul unde a fost incheiat contractul sau din locul cel mai apropiat de locul incheierii contractului pe care se vand/cumpara bunurile respective. In lipsa unui astfel de loc, pretul curent sau corect se stabileste prin orice mijloc de proba, potrivit litigiului si imprejurarilor cauzei, instantele fiind suverane in acest sens.

In concluzie, prin derogare de la dispozitiile Codului Civil care sanctioneaza cu nulitatea contractele de vanzare-cumparare fara pret, Codul Comercial valideaza aceste contracte, atunci cand partile nu au indicat pretul, cu conditia insa ca partile sa fi intentionat sa se refere la pretul pietei

Regimul juridic al dobanzilor

Conform art. 1088 C. Civ., in obligatiile civile debitorul datoreaza dobanzi pentru sumele de bani ce are de platit doar din ziua cererii de chemare in judecata a creditorului. Se considera astfel ca, daca creditorul nu il cheama in judecata pe debitor, nu are trebuinta de banii datorati si, drept urmare, acestia nu produc dobanzi, creditorul trebuind sa faca anumite formalitati pentru a putea obtine dobanzi asupra banilor pe care ii are de primit de la debitor. Nu ne referim aici la acele obligatii banesti civile care produc dobanzi in baza intelegerii partilor, ci la acele obligatii in care partile raportului juridic civil au omis sa stipuleze dobanzi la sumele de bani datorate. In acest din urma caz, debitorul va datora creditorului o dobanda stabilita conform legii din ziua cererii de chemare in judecata.

In comercial, prin derogare de la art. 1088 C. Civ., art. 43 C. Com. stabilste ca sumele de bani produc dobanzi de automat, fara fie necesara nici un fel de formalitate din partea creditorului (regula curgerii de drept a dobanzilor ori regula potrivit careia debitorul este de drept in intarziere in ceea ce priveste obligatiile banesti). Altfel spus, in comert banii sunt frugiferi. Dobanda care se acumuleaza la sumele datorate este determinata tot de lege . Si in acest caz facem precizarea ca dobanda legala se aplica doar atunci cand partile nu au convenit o alta dobanda, mai mica sau mai mare decat dobanda legala comerciala.

Conditiile pentru ca dobanda sa curga de drept (automat) sunt: (i) obligatia sa fie comerciala, (ii) obligatia de plata sa fie exigibila (scadenta) si (iii) obligatia sa fie lichida (sa aiba un cuantum precis determinat).

Regimul juridic al dobanzii legale, atat civile cat si comerciale, face obiectul OG nr. 9/2000 . Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, dobanda legala se stabileste, in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta a BNR. In obligatiile civile, dobanda legala este, potrivit alin. 3, dobanda de referinta a BNR diminuata cu 20%. Dobanda de referinta a BNR se calculeaza ca medie, ponderata cu volumul tranzactiilor, intre (i) dobanda platita de BNR pentru depozitele constituite bancile comerciale sub forma de rezerve obligatorii si (ii) dobanda la titlurile de stat ce fac obiectul unor vanzari reversibile ale BNR efectuate in luna anterioara celei pentru care se face anuntul. Potrivit art. 4, dobanda legala la sumele in valuta din contractele de comert exterior este de 6% pe an. Conventiile partilor privind anatocismul (dobanda la dobanda sau capitalizarea dobanzilor) sunt permise numai pentru dobanzile acumulate pe cel putin un an.

Interdictia acordarii termenului de gratie

Termenul de gratie este termenul acordat de instanta de judecata investita sa judece cererea creditorului de obligare a debitorului la executarea obligatiei civile, in interiorul caruia acesta trebuie sa-si execute voluntar respectiva obligatie. Avand in vedere cerinta rapiditatii executarii obligatiilor comerciale si protejarea creditului comercial, art. 44 C. Com. interzice judecatorului sa acorde vreun termen de gratie debitorului dintr-un raport juridic comercial care nu si-a executat la scadenta obligatia contractuala.

Conditiile aplicarii regulii interdictiei acordarii termenului de gratie sunt: (i) obligatia sa fie comerciala, (ii) obligatia de plata sa fie exigibila (scadenta) si (iii) obligatia debitorului sa se fii nascut dintr-un contract bilateral (sinalagmatic), asa cum rezulta din trimiterea pe care art. 44 C. Com. o face la art. 1021 C. Civ., care reglementeaza contractele sinalagmatice.

Solidaritatea co-debitorilor

Dreptul civil (comun) consacra principiul divizibilitatii datoriei (art. 1041 C. Civ.); prin derogare, dreptul comercial prevede exact opusul, adica solidaritatea co-debitorilor (art. 42 C. Com.).

O obligatie este divizibila atunci cand, fiind mai multi debitori care si-au asumat o obligatie comuna fata de acelasi creditor, obligatia respespectiva se imparte intre toti debitorii proportional cu numarul acestora. Invers, o obligatie este solidara atunci cand, indiferent de numarul debitorilor obligati impreuna fata de acelasi creditor, acesta din urma poate cere de la oricare din ei intreaga datorie. In cazul in care un debitor solidar plateste mai mult decat partea care ii incumba, acesta are un drept de regres impotriva celorlalti debitori pentru ce a platit in plus. Atat in civil, cat si in comercial, prezumtia de divizibilitate, respectiv de solidaritate este relativa, partile putand-o inlatura prin vointa lor.

Prezumtia de solidaritate se extinde, in cazul unei fapte de comert obiective, si asupra fidejusorului (garantului), chiar si in cazul in care acesta nu este comerciant. Acelasi lucru este valabil si cand sunt mai multi fidejusori, toti fiind tinuti solidar fata de creditor. Asadar, in conceptia Codului Comercial, fidejusorul devine un obligat principal si nu un obligat in subsidiar, imprumutand caracterul comercial al obligatiei principale garantate.

Prezumtia de solidaritate a co-debitorilor nu se aplica insa in cazul in care fapta este de comert doar pentru una dintre parti, avand in vedere ca, pentru necomerciantul debitor, operatiunea este una civila si nu comerciala (art. 56 C. Com.).



Interdictia exercitarii retractului litigios

Retractul litigios este posibilitatea debitorului dintr-un contract litigios civil de a cumpara de la cumparatorul (cesionarul) dintr-un astfel de contract dreptul litigios cumparat de acesta din urma, platindu-i pretul si spezele cumparari, astfel incat caracterul litigios sa dispara (litigiul sa se stinga).

Existenta posibilitatii exercitarii retractului litigios in civil este argumentata de faptul ca, in acest fel, se impiedica operatiunile speculative ale cumparatorului initial. In comert insa, acest motiv nu se mai justifica, speculatia fiind de esenta comertului si, drept urmare, vanzarile de drepturi litigioase nu pot fi afectate de posibilitatea debitorului de a exercita retractul litigios.



Printr-o simpla “strangere de mana”

In unele cazuri, pentru a putea face dovada actului, ca operatiune juridice (negotium juris), acesta trebuie sa imbrace forma scrisa (deci manifestarea de vointa sa fie constatata printr-un inscris); altfel spus, forma scrisa este ceruta ad probationem

Autentificarea unui act se face de catre un notar public

O alta forma de act autentic fiind hotararea judecatoreasca

Formalismul nu este echivalent cu forma autentica, ci forma autentica este o specie a actului solemn

Dupa cum se observa, termenul “real” are un alt inteles decat in limbajul comun

Darul manual nu este un act solemn, desi este o forma de donatie, fiind deci o exceptie de la sonditia solemnitatii actului, consacrata din motive practice

Precum in cazul subscriptiei publice

Trebuind sa indeplineasca toate conditiile unei oferte; in acest caz, rolurile dintre ofertant si acceptant se inverseaza

In cazul in care corespondenta se poarta pe fax, dovada transmiterii faxului de catre acceptant face sa se nasca prezumtia de informare a ofertantului si rasturnarea prezumtiei cade in sarcina acestuia, respectiv dovada faptului ca faxul cu pricina continea altceva decat acceptarea ofertei

Contractele sinalagmatice sunt acele contracte in care obligatiiile incumba ambelor parti, fiind interdependente

50.000 euro

Aceasta clauza considerandu-se ca si nescrisa

De exemplu, prin esalonarea prestatiilor

Printr-o simpla notificare adresata celeilalte parti

In toate cazurile, debitorul unei sume de bani este de drept in intarziere atunci cand obligatia este una comerciala (art. 43 C. Com.)

Care dupa ce ramane definitiva, se investeste cu formula executorie, devinind astfel titlu executoriu

Termenul general stabilit de lege este de 3 ani

Republicat in B.Of. nr. 11/15.06.1961

In ceea ce priveste culpa, aceasta se prezuma in cazul raspunderii contractuale, fiind sarcina debitorului sa rastoarne aceasta prezumtie prin invocarea si dovedirea unui fapt exonerator (caz fortuit, forta majora etc.)

Bursa de marfuri sau bursa de valori

In cazul pietei de capital, tranzactiile de valori mobiliare (transferurile facute sub pragul peste care trebuie promovata o oferta publica) se fa numai la pretul pietei, in principiu, partile neputand stabili de comun acord pretul tranzactiei

Dobanda legala civila

Dobanda legala comerciala

Publicata in M.Of. nr. 26/25.01.2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 356/2002, publicata in M.Of. nr. 425/18.06.2002

Vanzarile reversibile de titluri de stat (REPO) sunt contracte de report prin care banca centrala cumpara titluri de stat, cu obligatia vanzatorului de a le rascumpara (cumpara inapoi) intr-un anumit termen






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1005
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site