Puterea de stat

Puterea    de stat

1. Notiunea puterii de stat

Desi notiunile de putere politica si putere de stat sunt uneori folosite ca sinonime, desemnand unicul factor general de comanda sociala, ele nu trebuie totusi confundate. Astfel, puterea politica poate desemna, pe de-o parte, puterea poporului sau, pe de alta parte, puterea partidelor sau a altor formatiuni politice, in vreme ce componenta politica a puterii de stat se reflecta asupra unor trasaturi ale organelor care o exercita. In doctrina s-a subliniat ca sintagma "putere politica" desemneaza puterea poporului (natiunii), concept cu un continut mai larg decat cel de putere de stat, care reprezinta partea institutionalizata a puterii politice, cele doua aflandu-se intr-o relatie de la intreg la parte (Ioan Muraru, Simina Tanasescu). In aceeasi ordine de idei, un alt autor arata ca "puterea de stat reprezinta forma oficialmente recunoscuta a puterii politice, forma publica sub care se organizeaza si functioneaza aceasta putere" (Ion Deleanu).

Asadar, puterea de stat este o forma a puterii politice, ale carei trasaturi se regasesc in puterile statului, dar trasaturile puterii de stat nu se regasesc in totalitate in ansamblul puterii politice.

2. Originea si trasaturile puterii de stat

2.1. Suveranitatea puterii de stat

Suveranitatea este unul dintre cele mai controversate subiecte ale doctrinei dreptului constitutional.

Ca atribut al statului, suveranitatea reprezinta dreptul acestuia de a decide liber in treburile sale interne si externe. In acest sens, suveranitatea apare ca fiind cea mai importanta trasatura a puterii de stat, in cele doua dimensiuni ale sale: suveranitatea interna sau suprematia si suveranitatea externa sau independenta.

Suprematia este acea trasatura a puterii de stat de a fi superioara celorllate puteri sociale constituite in interiorul acelui stat. Suprematia se manifesta prin capacitatea puterii de stat de a reglementa relatiile sociale prin norme juridice obligatorii in societatea organizata in stat.

Independenta desemneaza dreptul deplin, exclusiv si nelimitat, decat prin ordinea juridica internationala, al puterii de stat de a decide in toate problemele interne si externe, fara amestecul sau consrtangerea exercitate de o alta putere statala sau suprastatala.

2.2. Teorii privind legitimitatea puterii de stat

1. Teoriile teocratice: puterea este legitima pentru ca este de origine divina; o varianta a teoriei suveranitatii de drept    divin este teoria "dreptului divin providential", originara in doctrina Sfantului Pavel si dezvoltata de Toma de Aquino.

2. Secolul al XVIII-lea    - teoriile democratice: puterea nu isi afla originea in divinitate, ci in cetateni. Acum s-au dezvoltat teoria suveranitatii populare si teoria suveranitatii nationale.

- Teoria suveranitatii populare (Rousseau): suveranitatea statului rezida in popor si reprezinta, asadar, suma partilor sau "cotelor" egale de suveranitate ale fiecarui individ.

- Teoria suveranitatii nationale: suveranitatea nu apartine poporului ca suma de indivizi, ci natiunii ca si colectivitate globala, care o exercita prin reprezentanti. Aceasta conceptie se regaseste in Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului de la 1789 si in Constitutia revolutionara franceza din 1791:

Asadar, remarcam stransa legatura dintre sensurile notiunii de suveranitate, care se intrepatrund, fara insa a se confunda. Suveranitatea este, asadar, cea mai importanta trasatura a puterii de stat, iar titularul sau este poporul. Constitutia Romaniei a preluat acest principiu prin art. 2 alin. 1: "Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentativce, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum."

2.3. Trasaturile puterii de stat

Puterea de stat, privita ca posibilitate de a exprima si realiza vointa poporului, se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi generale: caracterul de putere de constrangere, caracterul social, caracterul oficial si organizat.

3. Modurile de exercitare a puterii de stat in regimurile democratice

Exercitarea puterii de stat nu are loc intr-un mod unitar. Teoriile suveranitatii populare si suveranitatii nationale au dat nastere unor moduri diferite de exercitare democratica a puterii.

3.1. Moduri de exercitare a puterii rezultate din teoria suveranitatii populare: democratia directa si democratia semi-directa

3.2. Regimul reprezentativ: mod de exercitare a puterii rezultat din teoria suveranitatii nationale

4. Principiul separatiei puterilor in stat

Principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat reprezinta unul din cele mai faimoase fundamente ale constitutionalismului modern si, in acelasi timp, una din cele mai controversate teme din sfera dreptului public in general.

4.1. Aparitia teoriei clasice a separatiei puterilor

1. John Locke, in lucrarea sa Essay on Civil Government (1690), a fost primul care a enuntat principiul separatiei puterilor, pornind de la ideea ca nu trebuie acordate aceluiasi individ sau grup de indivizi toate puterile.

Cea mai cunoscuta versiune a teoriei separatiei puterilor ramane, insa, legata de numele francezului    Montesquieu si de lucrarea sa L'Esprit des lois (1748): incredintarea intregii puteri aceluiasi individ sau organ duce la abuz de putere in detrimentul libertatii individului: "Atunci cand puterea legislativa si puterea executiva sunt reunite in aceeasi persoana sau corp de alesi, nu mai exista libertate, deoarece se poate naste teama ca acelasi monarh sau acelasi senat va face legi tiranice pentru a le executa in mod tiranic." De aceea, "pentru ca sa nu existe posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie ca, prin randuiala statornicita, puterea sa fie infranata de putere".

Montesquieu distinge cele trei puteri devenite astazi clasice: puterea legislativa (sau puterea de a face legi, de a le modifica si abroga), puterea executiva (sau puterea de a aplica legile) si puterea judecatoreasca (sau puterea de a pedepsi criminalii sau de a judeca litigiile intre particulari). Pe ultima dintre acestea, Montesquieu o indeparteaza insa din analizele sale ulterioare, considerand-o "aproape nula".

4.2. Critica si evolutia teoriei clasice a separatiei puterilor

Teoria clasica a separatiei puterilor a fost repede preluata de primele constitutii scrise si declaratii de drepturi de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Ea a fost dezvoltata si adaptata cu precadere in secolul al XIX-lea, in functie de necesitatile aplicarii sale practice. Se afirma chiar ca ea a fost preluata de constitutiile revolutionare intr-o forma total diferita de cea elaborata de Montesquieu: "in timp ce Montesquieu intelegea principiul de o maniera supla, revolutionarii i-au dat o interpretare rigida." (G. Burdeau) sau ca pur si simplu, de-a lungul timpului, expresia initiala si-a schimbat total sensul. Teoria nu a fost ferita de critici si chiar de negari ale necesitatii sale practice. Astfel, de exemplu, unii au contestat separatia puterilor pentru ca ar contraveni caracterului "indivizibil" al suveranitatii. Altii au obiectat ca separatia puterilor poate duce la paralizia activitatilor statului.

4.3. Clasificarea regimurilor constitutionale contemporane dupa criteriul separatiei puterilor

regimuri bazate pe confuziunea puterilor

- regimuri bazate pe separatia puterilor

- regimuri bazate pe separatia rigida a puterilor

- regimuri bazate pe separatia supla a puterilor

Regimurile de confuziune a puterilor presupun ca intreaga putere sa fie reunita in mainile unui individ sau organ. Sunt cunoscute doua astfel de regimuri: regimul dictatorial si guvernamantul de adunare.

Regimurile bazate pe separatia puterilor se subclasifica, la randul lor, in regimuri de separatie rigida, respectiv supla, a puterilor. Separatia puterilor este rigida atunci cand accentul se pune, in functionarea sistemului, pe independenta reciproca a legislativului si executivului si pe controlul reciproc al acestora si supla atunci cand accentul se pune pe colaborarea legislativului cu executivul. Aplicarea unei separatii rigide a dat nastere regimului prezidential, iar a celei suple, regimului parlamentar.

4.4. Consacrarea principiului separatiei puterilor in Constitutia Romaniei din 1991

Principiul separatiei puterilor nu a fost consacrat in mod explicit in textul initial al Constitutiei Romaniei din 1991. Absenta consacrarii exprese a fost suplinita, insa, prin substanta textului constitutional, iar doctrina a semnalat factorii care demonstrau existenta consacrarii implicite a separatiei puterilor:

- reglementarea in Constitutie a celor trei puteri sau functii clasice ale statului: Parlamentul, Presedintele si Guvernul, autoritatea judecatoreasca;

- din punct de vedere formal, si ordinea reglementarii acestor puteri era cea clasica: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca;

- sub aspectul modului de aplicare a separatiei puterilor, doctrina a remarcat preeminenta puterii legislative, precum si mijloacele de interactiune pentru crearea unui echilibru al legislativului cu executivul.

Asadar, se poate spune ca reglementarile constitutionale din 1991 reflectau, ca si cele ale multor state democratice, consacrarea implicita a principiului separatiei puterilor, marcat, insa, de evolutiile mentionate anterior. De asemenea, principiul separatiei puterilor, desi nu aparea expres in Constitutie, a fost deseori invocat de Curtea Constitutionala in argumentarea deciziilor sale, fiind considerat ca facand parte de drept din norma constitutionala de referinta.

Consacrarea explicita a principiului separatiei puterilor a intervenit odata cu revizuirea Constitutiei Romaniei din anul 2003. Astfel, art. 1 al Constitutiei a fost completat cu alin. 4, care statueaza ca: "Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale".

Remarcam utilizarea, alaturi de termenul clasic consacrat de "separatie" a puterilor si a notiunii moderne de "echilibru" al puterilor, potrivit cu evolutiile doctrinare si constitutionale din acest domeniu. De asemenea, remarcam ca legiuitorul constituant a preferat sa mentina termenul de "puteri" in locul celui de "functii", mai apropiat de realitatea constitutionala. Desigur, este vorba despre o reglementare de principiu, cu valoare de coordonata fundamentala a statului si a autoritatilor sale.

BIBLIOGRAFIE MINIMALA OBLIGATORIE:

Bianca SELEJAN-GUTAN, Drept constitutional si institutii politice. Vol. II. Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 2005

INTREBARI SI CERINTE PENTRU AUTOEVALUARE:

1. Descrieti fenomenul puterii in societate. Incadrati puterea politica in randul puterilor sociale.

2. Definiti si caracterizati puterea de stat.

3. Sensurile notiunii de suveranitate.

4. Teoriile despre suveranitate.

5. Originile teoriei separatiei puterilor.

6. Cum a evoluat teoria separatiei puterilor?

7. Cum este consacrata separatia puterilor in Constitutia Romaniei?