SURSELE/ IZVOARELE DIDO. SISTEMELE INSTITUTIONALE (DR INSTITUTIONAL)

SURSELE DIDO

Dupa natura lor, se disting 4 mari surse (importante sunt numai 3):

1. sursele conventionale

2. sursele cutumiare (au o importanta redusa)

3. sursele jurisprudentiale

4. alte surse (inclusiv soft law (dreptul "moale"))

Sursele conventionale (tratate)

Exista 2 criterii de clasificare: dupa continut si dupa sfera geografica:

Dupa continut (ratione materiae), tratatele sunt:

generale : consacra toate drepturile omului si toate fiintele umane

speciale / specializate : se refera fie la o anumita categorie speciala de drepturi fie la o categorie speciala de persoane protejate.

Dupa sfera geografica (ratione loci, aplicabilitatea in spatiu) tratatele sunt:

universale (cu vocatie universala) : orice stat are vocatie sa fie parte la ele

regionale: numai unele grupuri de state

Prin combinarea criteriul material cu cel teritorial rezulta 4 tipuri de surse conventionale:

1. sursele conventionale (tratate) universale generale

Exista 4 asemenea surse: Pactul international relativ la drepturile civile si politice (plus 2 protocoale facultative), si Pactul relativ la drepturile economice, sociale si culturale. Aceste pacte nu cuprind toate drepturile, ci doar drepturile civile si politice, respectiv cele economice, sociale si culturale.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului este "soft law" si nu intra in aceasta categorie

2. tratate universale specializate

Se refera fie la anumite drepturi, fie la anumite categorii de persoane protejate. Cele mai importante surse universale specializate sunt: Conventiile ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, Conventia Natiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei, Conventia Natiunilor Unite asupra torturii, Conventia privind protejarea drepturilor copilului, Conventia privind protectia lucratorilor migranti.

Surse universale specializate se regasesc in cadrul institutiilor specializate ale ONU (ex. UNESCO - Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura), OIM (Organizatia Internationala a Muncii).

3. tratate regionale generale

Exista 3 mari sisteme regionale, care au la baza cele 3 surse regionale generale (sistemul regional european, american si african)

Pentru sistemul regional european exista 2 surse generale:

a) Conventia Europeana a Drepturilor Omului (drepturi civile si politice): plus 14 protocoale (15 tratate in total), din care numai cateva sunt aditionale, iar celelalte sunt de revizuire. In prezent, forma Conventiei este data de revizuirea ei prin Protocolul 11 (in vigoare de la 1 noiembrie 1998).

Protocoale aditionale: P1, P4, P6, P7, P12, P13.

Protocoale de amendare: P2, P3, P5, P8, P9, P10, P11

Protocolul 14 nu este inca in vigoare.

b) Carta Sociala Europeana, in doua forme: CSE initiala si CSE revizuita. Cand ratifica CSE revizuita, statele parti la cea initiala devin parte numai la CSE revizuita, iar CSE initiala inceteaza. Statele care ratifica pentru prima data CSE sunt obligate sa ratifice doar CSE revizuita.

Sistemul american - Carta interamericana a Drepturilor Omului

Sistemul african - Carta africana a Drepturilor Omului

4. tratate regionale specializate - ex. Conventia europeana impotriva torturii, Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale, conventia privind drepturile omului si biomedicina, Conventia privind protectia drepturilor omului in raport cu tratamentul automatizat al datelor. Romania a devenit parte si la Conventia privind drepturile omului si biomedicina, si la Protocolul aditional privind clonarea umana.

Sursele cutumiare

In general, in materia DIDO, materia e codificata prin tratate. Multe din normele consacrate conventional au dobandit in acelasi timp valoare cutumiara, asa ca acestea sunt obligatorii in calitate de cutuma si pentru statele care nu sunt parti la tratat. Oricum, cutuma in domeniul drepturilor omului nu aduce nimic nou fata de drepturile din tratate. Exemple: interzicerea scalviei, torturii, discriminarii rasiale.

Sursele jurisprudentiale

Sursele jurisprudentiale au un rol deosebit de important in DIDO. Toata practica/ jurisprudenta tribunalelor internationale specializate si a altor organe internationale, fie cvasijudiciare, fie parajudiciare, constituie sursa a DIDO (ex. jurisprudenta CEDO)

Sistemul european este fundamentat atat pe dreptul continental (principalul izvor de drept este legea) cat si pe dreptul anglo-saxon (principalul izvor este jurisprudenta). In materia drepturilor omului, tratatele si jurisprudenta fac corp comun, alcatuind un "bloc de conventionalitate".

Alte surse (inclusiv soft law)

a) Surse interne cu forta juridica propriu-zisa (obligatorii): Regulamentul CEDO, care este adoptat de Curte, nu este un tratat, dar este o sursa obligatorie a DIDO

b) surse de "soft law" (declaratii, rezolutii, recomandari - acte politice si juridice care nu au valoare juridica deplina) (ex. Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

DREPTUL INTERNATIONAL INSTITUTIONAL AL DREPTURILOR OMULUI / INSTITUTIILE INTERNATIONALE DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI

Institutiile de protectie a drepturilor omului au rolul de a garanta aceste drepturi la nivel international

Tipurile de institutii internationale (2 criterii: geografic; natura organului implicat in protectia drepturilor omului)

I. Dupa criteriul geografic, exista 2 categorii de sisteme internationale de protectie a drepturilor omului: sistemul universal si sistemele regionale. Sistemul institutional universal de protectie a drepturilor omului functioneaza in principal in cadrul ONU, dar si in cadrul institutiilor specializate din sistemul ONU (ex. UNESCO, OIM).

II. Dupa natura organului implicat in protectia internationala a drepturilo omului, se disting urmatoarele tipuri:

a) judiciare (curti internationale)

b) parajudiciare (organe independente care functioneaza in tandem cu un organ judiciar - ex. Comisia Europeana a Drepturilor Omului)

c) cvasijudiciare (organe independete care functioneaza de sine-statator)

d) nejudiciare (nu sunt compusr din membri independenti, ci din reprezentanti ai statelor)

Sistemul din cadrul ONU (onusian)

1. organe nespecializate in domeniul drepturilor omului, care au insa o anumita competenta in materie.

- Adunarea Generala a ONU - adopta declaratii, rezolutii, tratate in materia drepturilor omului.

In sistemul ONU, adoptarea unei conventii este precedata de o rezolutie/ sursa de soft law, care are rolul de a "tatona" terenul (ex.: Declaratia ONU privind drepturile minoritatilor)

- Consiliul de Securitate - dupa 1990, in rezolutii, a legat pacea de respectarea drepturilor omului. Sta la baza Tribunalelor internationale pentru fosta Iugoslavie si Rwanda

-ECOSOC /Consiliul Economic si Social

-Curtea Internationala de Justitie - jurisprudenta sa cuprinde si trimiteri la drepturile omului

2. organele specializate (2 tipuri: organe conventionale si organe interne)

A. Organele conventionale.

Aproape toate tratatele internationale in materia drepturilor omului isi creeaza un organ special de protectie (organele sunt "conventionale" pentru ca sunt create prin conventii internationale).

Exemple:

Pactul international privind drepturile civile si politice à Comitetul Drepturilor Omului

Conventia privind discriminarea rasiala à Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale

Conventia internationala privind eliminarea discriminarea fata de femei à Comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei

Conventia impotriva torturiiàComitetul impotriva torturii

Conventia drepturilor copiluluiàComitetul drepturilor copilului

Aceste 5 "comitete" au ca trasatura comuna faptul ca sunt organe cvasijudiciare (adica sunt compuse din experti independenti, iar procedura in fata lor cuprinde elemente jurisdictionale).

B. Organele interne

Organele interne sunt create prin acte interne ale organizatiilor internationale.

Exemple:

1. Comisia Drepturilor Omului - depinde de ECOSOC (organ principal)

2. Comisia Conditiei Femeii - depinde tot de ECOSOC.

Aceste organe sunt comisii, nu comitete (adica sunt formate din reprezentantii statelor, si nu din experti, ceea ce inseamna ca nu au un caracter cvasijudiciar).

3. Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale.

Exista un tratat (Pactul relativ la drepturile economice, sociale si culturale) care nu si-a creat un organ conventional de control. Pentru a remedia aceasta lipsa, ECOSOC-ul a infiintat ca organ intermediar acest comitet. Comitetul este alcatuit din experti independenti dar, prin modul de constituire, este un organ intern.

4. Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului

5. Inaltul Comisar ONU pentru refugiati

Organele interne, cu exceptia Comitetului drepturilor economice, sociale si culturale, sunt "comisii" si au o natura nejudiciara (nu sunt organe independente), fiind formate din reprezentantii statelor (au caracter politic)

Alte institutii specializate

UNESCO - Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura

OIM - Organizatia Internationala a Muncii

SISTEME REGIONALE

Exista 3 mari sisteme regionale de protectie a drepturilor omului - european, inter-american si african). Primul aparut si cel mai dezvoltat in prezent este sistemul european. Unii autori considera si sistemul musulman al drepturilor omului ca incipient. Cf. CL Popescu, nu exista un sistem musulman al drepturilor omului pentru ca acesta contravine conceptelor fundamentale ale DIDO. (pedeapsa cu moartea persista; lipsa egalitatii intre barbat si femeie; drepturile omului sunt recunoscute doar drept-credinciosilor) Totusi, DIDO presupune universalitatea drepturilor - drepturile omului exista pentru toate fiintele umane.

1. Sistemul european cuprinde Europa geopolitica si fostele state URSS.

In 1949 se infiinteaza Consiliul Europei.

Sistemul european se dezvolta in cadrul a 3 organizatii distincte: (1) Uniunea Europeana (25 state), Consiliul Europei (46 state) si OSCE (55 de state - Cele din Consiliul Euopei, Belarus, Vatican, 5 republici ex-sovietice, SUA, Canada).

Toate statele UE sunt membre ale Consiliului Europei. Toate statele Consiliului Europei sunt membre OSCE. In consecinta, cei din Uniunea Europeana se bucura de protectia drepturilor omului din toate cele 3 sisteme.

Din aceste 3 organizatii internationale, specializata in drepturile omului este Consiliul Europei, care a urmarit de la inceput a urmarit protejarea acestor drepturi. Scopul celor 3 organizatii a fost acelasi (pacea in Europa), dar mijloacele au fost diferite (UE - plan economic, OSCE - securitate, Consiliul Europei - mentinerea regimurilor democratice in statele din Europa prin respectarea drepturilor omului).

Consiliul Europei este fundamentat pe 3 valori: (1) democratia, (2). drepturile omului si (3) statul de drept/ suprematia legii. In cadrul Consiliului Europei, cel mai important sistem institutional este Curtea Europeana a Drepturilor Omului, sistem creat prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

2. Sistemul interamerican

In cadrul Organizatiei Statelor Americane sistemul este inspirat de modelul european pana la Protocolul 11, si cuprinde Comisia Inter-Americana a DO (organ parajudiciar) si Curtea Inter-Americana a DO (organ judiciar)

3. Sistemul african

In cadrul Organizatiei Unitatii Africane exista Comisia Africana pentru Drepturile Omului si Popoarelor si Curtea Africana pentru Drepturile Omului si Popoarelor.

Institutii ale UE, Consiliului Europei si OSCE:

Uniunea Europeana

Parlamentul European, CJCE (nespecifice)

Ombudsman (mediator european)

OSCE

Biroul pentru Drepturile Omului si Institutii Democratice

Inaltul Comisar pentru Minoritati Nationale

Consiliul Europei

Consiliul Europei a fost creat prin Statutul Consiliului Europei din 1949.

a) Comitetul Ministrilor - organ politic principal, cu rol decizional (din care face parte ministrul afacerilor externe sau delegatii MAE - reprezentantii statelor)

b) Adunarea Parlamentara - organ politic principal care are doar cu rol consultativ

c) Secretarul General - organul executiv, organ principal

d) Curtea Europeana a Drepturilor Omului - organ principal. Comisia EDO a fost suprimata prin Prot. 11

e) diverse comitete de experti (ex. privind tortura)

Modul de organizare a Curtii Europene a Drepturilor Omului

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost semnata in 1950 si este in vigoare din 1953. Aceasta prevedea ca au competente specifice in materia dr omului Comisia EDO, Curtea EDO si Comitetul Ministrilor.

Curtea EDO este un organ principal al Consiliului Europei, cu caracter judiciar, infiintata prin Conventia EDO. Comisia EDO (organ parajudiciar) este desfiintata de Protocolul 11, in vigoare din 1 noiembrie 1998. Atributiile Comisiei sunt preluate de noua Curte EDO.

Curtea EDO in prezent

Curtea EDO-se compune din judecatori. Numarul lor este dat de numarul statelor parti la Conventie. Exista cate un judecator ales in numele fiecarui stat parte. ("in numele" si nu "reprezentand statul", pentru ca judecatorii, desi alesi de state, sunt impartiali). In principiu, numarul statelor parti la Conventie corespunde cu numarul statelor membre ale Consiliului Europei. Pentru a deveni parte la Conventie, un stat trebuie sa fie membru al Consiliului Europei, dar un stat membru al Consiliului Europei nu este obligat sa ratifice si Conventia. In prezent, aceasta obligatie de ratificare exista pentru noile state membre. Explicatia acestui fapt este aceea ca, dupa 1990, statele din Est au dorit sa intre in Consiliul Europei, iar Consiliul a impus o perioada de monitorizare, de semnare si de ratificare a Conventiei de un an. In acest mod, toate statele membre ale Consiliului Europei sunt parti la CEDO. In prezent doar Monaco trebuie sa ratifice Conventia (perioada de tranzitie).

Manadatul judecatorilor e in prezent de 6 ani (cu posbilitatea realegerii), iar dupa intrarea in vigoare a Prot. 14, mandatul va fi de 9 ani (fara posibilitatea realegerii).

Numirea judecatorilor se face in felul urmator: fiecare stat membru la Conventie propune 3 candidati (fara a exista o conditie de cetatenie, cei propusi pot fi cetateni ai oricarui stat din lume), iar alegerea judecatorilor (cate unul de pe lista fiecarui stat) se face de catre Adunarea Parlamentara a statelor membre.

Protocolul 14 permite aderarea Uniunii Europene la Conventia EDO. Printr-un aviz consultativ, CJCE a respins psobilitatea aderarii Comunitatilor Europene la Conventia EDO (daca nu se modifica tratatele constitutive). In prezent, Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa prevede aderarea Uniunii Europene la Conv. EDO, iar Protocolul 14 prevede ca UE poate deveni parte la Conventie (totusi, nici unul dintre acte nu a intrat in vigoare, dar s-au creat premisele necesare).

Curtea EDO este structurata in structuri administrative si formatiuni jurisdictionale.

Structurile/ diviziunile administrative

a) Adunarea Plenara a Judecatorilor (doar o formatiune administrativa)

b) Sectiile Curtii

Nu exista nici o cerinta de cetatenie pentru judecatorii Curtii.

Curtea este in prezent compusa din 4 Sectii (in viitor vor fi 5), judecatorii fiind impartiti in mod egal. Sectiile nu sunt diferentiate ratione materiae (pe categorii de litigii), impartirea fiind pur administrativa (pe criterii geografice, sex, sisteme de drept - common law/ civil law). In cadrul Sectiilor se constituie Camerele, din una dintre acestea facand parte si judecatorul national. Cauzele se atribuie in principiu Sectiei din care face parte judecatorul national.

Formatiunile de judecata ( jurisdictionale)

In prezent sunt doar patru. Protocolul 14 introduce si institutia judecatorului unic in scopul accelerarii/ simplificarii procedurii.

a) comitetele - formate din 3 judecatori (judeca admisibilitatea plangerii)

b) camerele - 7 judecatori (judeca fondul in prima instanta)

c) Colegiul Marii Camere - 5 judecatori (judeca admisibilitatea caii de atac)

d) Marea Camera - 17 judecatori (judeca pe fond calea de atac) - cea mai inalta structura de judecata (nu exista o adunare plenara)

Institutia judecatorului ad hoc

Atunci cand judecatorul national nu poate sa participe la judecata din diverse motive (incompatibilitate, boala etc.), statul in numele caruia a fost ales are mai multe posibilitati: fie numeste un judecator ad-hoc care sa intre in locul judecatorului national in cauza respectiva, fie desemneaza in locul judecatorului national un alt judecator al curtii, fie poate renunta la ambele posiblitati (se judeca in complet, fara judecatorul national).

Statul are interesul ca judecatorul national sa faca parte din complet, intrucat acesta cunoaste cel mai bine sistemul national de drept si poate sa-l explice celorlalti).

Aceasta institutie e o reminiscenta a tribunalelor internationale clasice si a celor arbitrale (ex. Curtea Internationala de Justitie)

Participarea judecatorului national (in functie de formatiunea de judecata)

Comitetele - pentru judecatorul national nu exista nici dreptul, nici obligatia de a participa. In comitete nu va participa niciodata judecatorul ad hoc

Camerele si Marea Camera - judecatorul national participa in mod obligatoriu. Daca nu este posibil, statul poate desemna un judecator ad-hoc.

Colegiul Marii Camere - interdictie absoluta de participare a judecatorului national. Institutia judecatoruli ad hoc nu este aplicabila in acest caz.