PARTEA I. DEVOLUTIUNEA SUCCESORALA

Titlul I. Notiunea de succesiune si caracterele transmiterii succesorale

Capitolul I Notiunea de succesiune

1. Terminologic cuvantul succesiune are, in limbaj juridic, un inteles propriu si unul derivat.

In primul sens, el desemneaza transmisiunea drepturilor unei persoane, inclusiv cu titlu particular, din faptul mortii sale. In acest sens spunem ca o persoana succede alteia. Acesta este sensul textului art 644 C. civ. care, enumerand modurile de dobandire a proprietati, arata ca ea poate fi achizitionata si prin succesiune sau legate

In sens derivat cuvantul succesiune semnifica: patrimoniu transmis mortis causa. Exemplu, atunci cand spunem ca succesiunea este vacanta sau ca ea este insolvabila, ori, potrivit art. 653 C. civ., "descendentii si ascendentii au de drept posesiunea succesiunii".

Cuvantul succesiune are si un sens nespecific materiei mostenirii, semnificand orice tip de transmitere a unui drept, de exemplu si printr-un contract de vanzare-cumparare dobanditorul este succesorul vanzatorului deoarece el ea locul ultimului stapan al dreptului[1].

2. Titlul I din cartea III-a Cod civil, reglementeaza succesiunea, stabilind prin art.650 ca ea se transmite prin lege sau testament.

2.1. Este legala cand transmiterea are loc in virtutea legii, fiindca este lasata de o persoana care a decedat fara sa lase un testament. De aceea se mai numeste si succesiune ab intestat.

Mostenirea legala este de doua feluri: regulata sau legitima, atunci cand este deferita rudelor sau sotului si neregulata cand este dobandita de stat ( art. 651 C. civ)

2.2. Succesiunea este testamentara, daca de cujus stabileste prin actul juridic unilateral-testamentul, mai bine zis legatul - soarta bunurilor lasate de el ( art. 856 C. civ.)

Fiind un mod de transmitere a proprietatii, si succesiunea va stabili o legatura intre doua sau mai multe persoane: cea decedata al carei patrimoniu face obiectul transmisiunii succesorale fiind denumita de cujus; si cei care culeg bunurile lasate de primul. Ei se numesc mostenitori, erezi, succesori, daca transmisiunea are loc ab intestat si legatari, daca are loc in temeiul unui legat.

Succesiunea fiind un mod de transmitere pentru cauza de moarte, transmisiunea fie legala fie testamentara poate fi universala sau cu titlu universal. In cazul legatelor, ea poate fi si cu titlu particular. In primul si al doilea caz se transmite intregul sau o fractiune din patrimoniu, iar in ultimul doar bunuri individualizate ( art. 887 C. civ.).

Cuvantul succesiune este sinonim cu cel de mostenire. Pentru mai multa precizie vom folosi insa termenul de mostenire si mostenitori in cazul succesiunii legale si pe cel de succesiune si succesori in cazul in care nu trebuie sa distingem intre cele doua feluri de succesiune.

Capitolul II. Fundamentul succesiunii

3. Dupa moarte, toate legaturile omului cu bunurile se rup, de aceea ele fiind vacante ar trebui sa fie culese de primul ocupant ori de stat in virtutea suveranitatii lui. Intotdeauna bunurile au fost transmise insa uneia sau mai multor persoane dupa reguli determinate. Altfel, nimeni nu ar mai incheia un act juridic daca ar sti ca odata cu persoana se stinge si proprietatea cocontractantului.

In mod abstract, s-au conceput mai multe modele ale institutiei succesiunii, dupa modul de transmitere a patrimoniului lasat de de cujus. Astfel, poate fi conceput un mod de transmitere publica, colectiva sau un mod de transmitere privata. In primul caz succesiunea s-ar transmite statului, iar in al doilea particularilor. Daca ne-am oprit la transmisiunea succesorala, privata, si in acest caz exista doua optiuni: transmisiunea testamentara sau transmisiunea legala a mostenirii. Care sunt ratiunile ce justifica adoptarea regulilor de transmitere privata, individuala, a bunurilor?.

4. Toate sistemele de drept[2] au admis modul de transmitere privata a averii succesorale, insa au existat si sisteme care, negand proprietatea privata, tindeau la restrangerea continutului dreptului succesoral si se apropiau mai mult de modul de transmitere publica a mostenirii. Este de exemplu sistemul dreptului romanesc din perioada anilor 1950-1989 care, printr-o serie de legi restrangea dreptul succesoral cu privire la case si terenuri, acestea fiind cele mai importante bunuri pe care le putea detine particularul. Au avut acest rol, art. 30 al.1 din L. nr. 58/1974 si art. 44[3] din L. nr. 59/1974 care interziceau transmiterea terenurilor construibile si respectiv cele agricole pe calea legatelor; se admitea transmiterea terenurilor prin mostenire legala dar pentru a intra in posesia terenurilor agricole succesorul trebuia sa locuiasca in localitatea in care se afla terenul si sa aiba cunostinte agricole (art. 45 din L. nr. 59/1974). Este la fel L. nr. 4/1973 care prin art. 5 interzicea dobandirea de catre o familie a doua imobile casa. Daca un membru al familiei dobandea prin mostenire un astfel de bun, in conditia in care familia detinea o casa, trebuia sa-si instraineze una, in termen de un an, sub sanctiunea trecerii in proprietate publica. In fine, terenurile dobandite prin mostenire legala, singurul mod de circulatie admis, intra in patrimoniul cooperativei agricole, daca mostenitorul avea deja o suprafata de 250 mp. (art.1 alin 5 din Statutul cooperativelor agricole, aprobat prin D. nr.346/1977). La fel in dreptul rusesc valoarea mostenirii nu putea sa depaseasca o anumita cota.

5. Prima justificare a mostenirii private, individuale, in ordine cronologica, o gasim in consideratii religioase[4]. Cel care asigura venerarea persoanei defunctului dupa moarte trebuia sa culeaga averea lasata pentru a o folosi in scopul aratat. Astazi nu se mai justifica succesiunea prin cultul persoanei defunctului ci pe temeiul ordinii familiale, economice si psihologice.

6. Din antichitate si pana in perioada moderna a istoriei Europei, o parte dintre sistemele de drept si-au intemeiat regulile succesiunii pe proprietatea familiala[5]. Cat timp bunurile nu apartin unui individ, ci clanului familiei, seful acesteia exercita dreptul asupra bunurilor. La moartea lui functia o prelua alt membru. In timp, clanul familial s-a destramat, dar bunurile de familie au ramas un mijloc de coeziune a membrilor familiei ca si un mijloc de ajutorare a generatiilor viitoare din familie. Au fost astfel bunurile de valoare economica: terenuri si cladiri care constituiau emblema unei familii; dar si bunuri mobile cu valoare sentimentala pentru o familie, exemplu obiecte de arta.

7. Economic, transmisiunea privata a succesiunea se justifica prin interesul general al oamenilor de a exploata patrimoniul lasat de de cujus in sistem privat, de catre rudele lui ori de cei desemnati de el caci un astfel de sistem ar fi mai judicios decat o exploatare in regimul dreptului public, care ar duce la ruinarea averi. Pe de alta parte, daca nu ar exista succesiune nu ar exista nici proprietate privata, acesta constituind un alt considerent de interes general al existentei succesiunii private.

In concluzie, mostenirea isi gaseste fundamentul in interesul general al familiei si in cel economic. Prevalenta succesiunii private, individuale nu inlatura insa ideea de succesiune publica, deoarece prin regulile fiscale statul culege o parte din mostenire, odata cu transmisiunea succesorala.

8. Admitand modul privat de transmitere a mostenirii, trebuie decis cine este competent de a desemna succesorii: statul prin lege, in functie de nevoile familiale; ori de cujus dupa propriile sale afinitati; si cum se fundamenteaza succesiunea testamentara si cea legala ? .

Nici relativ la aceasta optiune nu a existat un sistem juridic de transmitere a mostenirii exclusiv legal sau testamentar.

8.1. Primul se fundamenteaza pe ideea ca succesiunea trebuie sa fie reglementata numai prin lege, excluzand vointa lui de cujus, caci nevoile familiei prevaleaza in raport cu afinitatile lui. A fost mai ales cazul dreptului germanic si a celui din nordul Frantei.

Ordinea in care succesorii erau chemati de lege la mostenire a diferit de la o societate la alta, in functie de interesele societatii. Pana la destramarea societatii feudale, prioritara era pastrarea averii familiei, astfel ca la succesiune veneau in primul rand fii si apoi fiicele. In prezent ordinea este stabilita in functie de gradul de rudenie.

Specific acestui sistem este principiul ca succesiunea este legala; ca bunurile apartin mai mult grupului familiei decat individului si de aceea numai un membru al familiei putea fi chemat la mostenire; masa succesorala nu este unitara, ci divizata in: a)bunurile mobile si achizitele, adica imobilele, dobandite de defunct in timpul vietii, pe alta cale decat mostenirea. Acestea erau transmise rudelor dupa proximitatea gradului de rudenie. b) Bunurile proprii, adica cele mostenite de la familie nu puteau fi dobandite prin mostenire decat de rudele situate pe linia din care proveneau bunurile, chiar daca in cealalta linie ar fi fost rude mai apropiate in grad. Dupa cum bunurile proveneau din linie materna sau paterna, numai rudele din aceeasi linie puteau mosteni. c) O a treia categorie de bunuri : mobile si fieful erau privilegiul celui mai mare dintre fii. In fine, principiul limitarii dreptului la libera testare prin instituirea rezervei.

8.2. Odata cu incetarea proprietatii familiei, nevoia de perpetuare a proprietatii unei persoane a mentinut institutia mostenirii, fara sa prevaleze insa mostenirea legala prin care se pastrau bunurile in aceeasi familie. Se rationa astfel: daca proprietarul poate dispune oricand in timpul vietii de proprietatea sa de ce nu ar putea s-o faca si pentru data mortii sale. De aceea in sistemul dreptului roman incepand cu perioada imperiului, regula era ca succesiunea se culegea in temeiul unui testament lasat de defunct si numai prin exceptie, in cazul lipsei testamentului, dreptul civil sau pretorul chemau rudele defunctului la mostenire[6]. Acest model a fost preluat de alte sisteme de drept, pana in epoca moderna, fiind prevalent in sudul Frantei..

Specific acestui sistem era ideea ca succesiunea se transmite in primul rand prin testament, potrivit vointei testatorului limitata in mica masura pentru ocrotirea unor membrii ai familiei. Este, de asemeni, specific ei ideea ca patrimoniul succesoral este o unitate indivizibila in sensul ca mostenirea nu se imparte in mase de bunuri dupa natura sau originea lor, iar pe de alta parte mostenirea nu poate fi transmisa in acelasi timp prin testament si prin lege, deoarece mostenirea ab intestat functiona in lipsa testamentului.

9. Aproape toate sistemele de drept au admis insa coexistenta celor doua moduri de transmitere a succesiunii, prin tehnica cotitatii disponibile si a rezervei succesorale.

10. Din combinarea acestor sisteme, dreptul civil francez si apoi cel romanesc, dominate de principiul autonomiei de vointa, ar fi trebuit sa admita prevalarea sistemului devolutiunii testamentare. Grija pentru securitatea economica a familiei ca si pentru pacea ei, care ar fi fost afectata daca unul dintre mostenitori ar fi primit totul iar alti ar fi fost desmosteniti, a determinat crearea unor norme de ordine publica prin consacrarea rezervei succesorale, admitandu-se prioritatea mostenirii legale[7]. Dupa ordinea chemarii legale la mostenire, se observa insa preocuparea legiuitorului de a impiedica perpetuarea marilor proprietati funciare, respectand astfel unul dintre obiectivul revolutiilor burgheze, caci descendentii vin in mod egal la succesiune, indiferent de sex. In acest sistem am putea spune ca mai degraba se faramiteaza proprietatea, cu consecinte asupra securitatii economice a familiei. In acelasi scop s-a retinut principiul unitatii succesiunii, caci nu mai este necesara impartirea bunurilor dupa categorii de succesori.

Capitolul III. Caracterele juridice ale regimului succesoral reglementat de Codul civil.

11. Regimul juridic actual al mostenirii, reglementat de Codul civil romanesc este preluat in mare parte dupa regulile Codului civil francez, dar si dupa regulile vechiului drept romanesc[8]. El este un compromis intre regulile dreptului roman individualist si cele ale cutumelor germane, inspirate din ideea de solidaritate familiala .

In timp, regulile Codului nostru civil au suferit modificari. Astfel a fost recunoscut dreptul la mostenire al copilului natural recunoscut (art.63 C. fam.), a sotului supravietuitor, care venea la succesiune dupa al XII-lea grad, iar in prezent intra in concurs cu toate rudele, inclusiv cu descendentii (Legea 319/1944).

1 Prevalenta succesiunii legale

12. Oricat de liberala era conceptia legiuitorului relativ la autonomia de vointa si individualitatea proprietatii, din spirit de ocrotire sociala a membrilor familiei, legea a limitat dreptul lui de cujus de a dispune de bunurile succesorale, creand asa numita rezerva succesorala care este o cota parte, atribuita de lege unor categorii de succesori: copii, parinti, sotul supravietuitor etc. Diferenta dintre totalul averii si rezerva succesorala reprezenta cotitatea disponibila, adica partea de care de cujus putea dispune dupa vointa lui. Prin aceasta rezerva legea controleaza a posteriori modul in care de cujus a instrainat averea sa tertelor persoane ori a avantajat numai o parte dintre succesori in detrimentul altora. In virtutea principiului autonomiei de vointa, pana la data decesului, de cujus ramane liber sa faca orice act de instrainare, chiar si cu titlu gratuit, oricarei persoane. In cazul in care exista un testament mostenirea se imparte in rezerva si cotitatea disponibila

2. Caracterul unitar si universal al transmisiunii succesiunii.

13. Legea cheama la succesiune pe mostenitori dupa clasa si gradul de rudenie, fara a-i diviza in functie de natura bunurilor si modul de dobandire al averii-bunuri dobandite prin mostenire sau achizite[11].

14. Caracter unitar al chemarii la succesiune este impus de obiectul transmisiunii succesorale, patrimoniul lasat de de cujus, fiind o universalitate, alcatuieste o unitate, facandu-se abstractie de bunurile privite ut singuli.

Succesiunea este o transmisiune cu titlu universal, spre deosebire de transmisiunile cu titlu particular izvorate din acte juridice intre vii.

Mostenirea este deci o transmisiune, pentru cauza de moarte, cu titlu universal. Este pentru cauza de moarte pentru ca se produce ca efect al decesului titularului universalitatii, adica patrimoniului. Este o transmisiune universala pentru ca obiectul ei este patrimoniul.

Obiectul transmisiunii fiind patrimoniul sau o fractiune din patrimoniu, iar acesta fiind alcatuit din drepturi si obligatii, mostenirea transmite nu doar activul ci si pasivul patrimoniului.

a) In primul rand se transmit drepturile ce se aflau la data decesului in patrimoniul defunctului, cu exceptia drepturilor personale care stim ca nu sunt transmisibile: uzufructul, creantele de intretinere etc. Aceste drepturi nu se transmit in individualitatea lor, ci doar ca parti ale patrimoniului. De aceea transmisiunea lor este opozabila tertilor, fara a mai fi necesare formalitatile de publicitate (art. 27 din L. nr. 7/1996). La fel sunt dobandite creantele, fara a fi necesara notificarea lor catre debitori si fara ca acesta sa accepte transmisiunea prin inscris autentic.

b) In al doilea rand se transmit si obligatiile. Este singurul caz cunoscut in dreptul civil cand obligatiile se transmit de la un debitor pe seama unei alte persoane, stiut fiind ca obligatiile cu titlu particular nu se transmit. Transmitandu-se insa patrimoniul, obligatiile continute de acesta se transmit mostenitorilor, cu singura exceptie a obligatiilor personale, de exemplu obligatii de intretinere.

Indiferent de categoria mostenitorilor : legitimi ori neregulati; ab intestat ori legatari universali sau cu titlu universal, dobandind drepturi patrimoniale ei sunt tinuti si de pasivul succesiunii. Diferenta intre ei consta in limita pana la care raspund.

Mostenitorii universali si cei cu titlu universal, adica mostenitorii legitimi- cei legati prin comunitate de sange de autor- precum si sotul supravietuitor, ca si legatarii universali si cei cu titlu universal, raspund si cu patrimoniul lor, adica ultra vires hereditates. Mostenitorii neregulati (statul) si legatarii cu titlu universal raspund cu bunurile succesorale ce le-au dobandit. Ei raspund doar intra vires bonorum[12].

Aceasta deosebire dintre succesori are doar o importanta teoretica, deoarece practic, prin acceptarea succesiunii identificarea bunurilor mostenirii devine imposibila, astfel ca toti succesorii vor raspunde si cu bunurile lor de obligatiile succesiunii. Pot insa evita aceasta confuziune de patrimonii, si deci sa raspunda numai in limita activului succesoral, toate categoriile de succesori, daca au cerut inventarierea bunurilor ( pentru succesorii neregulati ea este obligatorie) si daca au acceptat mostenirea sub beneficiu de inventar (succesori legitimi si legatarii universali si cu titlu universal), adica au facut inventarul bunurilor si au dat o declaratie la notarul public de acceptare sub beneficiu de inventar.

3. Caracterul normelor juridice care reglementeaza succesiunea

15. Normele privind succesiunea, fiind intim legate de organizarea familiei si a statului au caracterul unor norme imperative. Transmisiunea succesorala fiind insa intemeiata si pe vointa declarata sau prezumata a defunctului, normele privind mostenirea urmeaza sa fie supuse principiului autonomiei de vointa, adica sunt norme supletive

Cum pot fi identificate aceste tipuri de norme?

Atata timp cat cel ce intocmeste un testament, fiind liber sa faca ce doreste cu bunurile sale, el poate sa mentina testamentul pentru a naste efecte dupa decesul testatorului, dar poate sa-l revoce unilateral. Aceasta este sfera actiunii normelor supletive.

Persoanele care virtual au dreptul la mostenire nu pot face insa acte juridice asupra dreptului lor succesoral atata timp cat acesta nu devine actual, adica nu a fost deschisa succesiunea.

Ca principiu, drepturile viitoare pot face obiectul actelor juridice intre particulari insa numai cele aflate in sfera privata. Drepturile viitoare reglementate de norme imperative nu pot face obiectul actelor juridice intre particulari, chiar daca efectul lor este unul patrimonial, deoarece se tinde la schimbarea modului de organizare a institutiilor ce intereseaza statul: familia, statutul persoanei, regimul proprietatii etc. Dupa ce aceste norme isi produc insa efectul asupra institutiilor aratate, consecintele patrimoniale pe care le produc, nu mai intereseaza statul ci particularul care este titularul dreptului, si ca urmare ei pot dispune de bunurile lor, in limita autonomiei de vointa.

In virtutea acestei reguli, pentru apararea intereselor familiei, a securitatii persoanei care lasa mostenirea, precum si a moralei publice, succesibililor le este interzis sa incheie acte juridice asupra drepturilor lor viitoare la mostenire ( art.965 si art.705 C. civ. ). Ca urmare, sunt nule pactele asupra succesiunilor nedeschise, fie ca sunt facute prin conventii bi sau multilaterale, fie ca sunt acte unilaterale de acceptare sau renuntare la aceasta mostenire.

Cateva particularitati ale caracterului de ordine publica a regulilor privind rezerva succesorala vor fi aratate mai tarziu.

Titlul II. Deschiderea succesiunii

1. Decesul lui de cujus; disparitia unei persoane

16. Prin deschiderea succesiunii se intelege faptul din care izvoraste transmiterea patrimoniului lui de cujus catre mostenitori. Acest fapt este decesul autorului (art.651).

Potrivit legii, moartea se probeaza prin certificatul de deces sau prin hotarare judecatoreasca, in cazul disparitiei.

Procedura deschiderii succesiunii este legata de faptul decesului prin locul si data decesului.

2. Data deschiderii succesiunii.

17. Succesiunea se deschide in chiar clipa decesului. Cel care solicita un drept de mostenire are sarcina sa dovedeasca momentul mortii defunctului. Aceasta dovada se face prin certificatul medical constatator al mortii care cuprinde ora decesului, complinita cu certificatul de deces.

In rare situatii insa se pune problema dovezii clipei decesului. Asa cum vom vedea, regula fiind a dovezii datei decesului, proba ei fiind certificatul de deces ori hotarare judecatoreasca declarativa a mortii, dupa caz ( art.18 din Decretul 31/ 1954 ).

18. Comorienti. In unele situatii, cum ar fi: cutremure, accidente, bombardamente cand au decedat mai multe persoane chemate reciproc la succesiune, trebuie stabilit momentul ( clipa ) decesului fiecaruia, pentru a stabili care dintre decedati succede unul celuilalt. Daca nu se poate stabili cu certitudine clipa decesului fiecaruia, legea prezuma ca au decedat la acelasi moment ( art.21 din Decretul nr.31/1954 ). Aceasta situatie este cunoscuta sub numele de comorienti. Ei nu mai succed unul altuia.

19. Data decesului este importanta, deoarece transmitandu-se mostenirea din acel moment se va stabili: norma juridica aplicata, capacitatea succesorala, vocatia succesorala.

Transmitandu-se mostenirea de la data decesului este necesar sa se stabileasca, in functie de aceasta data, persoanele care au dreptul de a succede, existenta capacitatii juridice a succesorului la acea data, daca acceptarea sau repudierea mostenirii s-a facut in termenul de prescriptie, data pana la care retroactiveaza efectul impartelii.

3. Locul deschiderii succesiunii

20. Locul deschiderii procedurii succesorale este cel al ultimului domiciliu al defunctului stabilit potrivit art.13 din Decretul 31/1954, adica locuinta statornica sau principala.

Interesul practic al stabilirii locului decesului consta in:

a) stabilirea legii aplicabile pentru succesiunea bunurilor mobile atunci cand defunctul nu a avut domiciliul in tara. Potrivit art.66 din Legea nr.105/1992, legea aplicabila este legea nationala pe care o avea defunctul la data survenirii mortii.

b) competenta teritoriala a instantelor ce solutioneaza conflictele ivite in legatura cu succesiunea. Potrivit art.14 C. pr. civ. sunt de competenta instantei ultimului domiciliu al celui care a lasat mostenirea: cererile privind validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare; cererile privitoare la mostenire si cele privind pretentiile pe care mostenitorii le au unul impotriva altuia, cererile legatarilor sau creditorilor defunctului, cererile privind anularea certificatului de mostenitor ori ridicarea sau modificarea masurilor de conservare a bunurilor succesorale (art.74 alin.3 si art.88 din Legea 36/1995). Ratiunea textului este aceea ca la ultimul domiciliu se gasesc cele mai multe dintre bunuri si se pot face mai usor probe.

Pe acelasi rationament al favorizarii probei, litigiile privind bunurile succesorale imobiliare nu mai sunt insa de competenta instantei ultimului domiciliu, ci cel al locului situarii imobilului. Dupa partaj, se aplica regulile de drept comun privind competenta instantelor.

c) Competenta teritoriala a notarului public este stabilita dupa ultimul domiciliu al defunctului ( art.10 din Decretul 36/1995 ).

d) deschiderea procedurii succesorale de catre organele unitatilor administrativ - teritoriale, obligatorie cand mostenirea cuprinde si imobile, se face prin sesizarea notarului public de catre secretarul consiliului local al localitatii ultimului domiciliu al defunctului ( art.68 si 7o din Legea 36/1995 ).

Titlul III. Succesiunea legala

Capitolul I. Conditiile cerute pentru a succede ( art.654 - 659 C. civ.)

21. Pentru ca o persoana sa poata mosteni legal, trebuie sa indeplineasca conditiile : sa fie capabil (1); sa nu fie nedemn (2); sa aiba vocatie succesorala, adica sa fie chemat de lege la mostenire (3).

Vom trata primele doua conditii, pe ce de-a treia urmand sa o analizam in capitolul urmator.

1. Capacitatea succesorala

22. Potrivit art.654 orice persoana poate succede cu conditia sa existe in momentul deschiderii succesiunii. Sunt deci incapabili de a succeda persoanele care nu mai exista la data deschiderii succesiunii sau persoanele care nu existau inca. Cum se observa continutul si sfera notiunii de capacitate succesorala se refera la existenta persoanei si se deosebeste de capacitatea juridica in continutul careia intra capacitatea de folosinta si cea de exercitiu[13].

23. Sfera notiunii de capacitate succesorala. Potrivit art. 654 C. civ au aceasta capacitate persoanele care existau la data deschiderii succesiunii si pentru unele ratiuni si persoanele care nu existau, dar care erau concepute. Nu au capacitate persoanele care nu mai existau ori nu existau inca la momentul deschiderii succesiunii.

23.1. Persoanele care au capacitate succesorala:

-persoanele nascute si aflate in viata la data deschiderii succesiunii;

-persoanele nenascute, dar care erau concepute la data deschiderii succesiunii. Fiind o fictiune, doar legea poate sa o instituie. De aceea, in acelasi art.654 prin alin.2 se precizeaza : copilul conceput este considerat ca exista, sub conditia instituita de aliniatul 3, ca el sa se fi nascut viu.

Sarcina de a dovedi ca pruncul s-a nascut viu o are cel care invoca dreptul la mostenire al copilului. In dreptul nostru nu se cere conditia ca pruncul sa fie viabil, ci doar sa se fi nascut viu, traind si doar o secunda.

Proba conceptiei inainte de deschiderea succesiunii se face in aceleasi conditii ca si legitimarea (art.61 C. fam.). Ca urmare orice copil nascut in intervalul de la 301 pana la 180 zi de la data decesului autorului este considerat ca are capacitate succesorala.

- persoanele declarate judecatoreste disparute, deoarece potrivit art.19 din Decretul 31/1954, cel disparut este prezumat ca exista. Capacitatea succesorala a acestuia depinde insa de data fixata de hotararea judecatoreasca ca fiind cea a mortii.

persoanele juridice pot dobandi drepturi succesorale prin testament, daca aveau capacitate juridica la data deschiderii succesiunii.

23.2. Persoanele ce nu au capacitate succesorala. Sunt cele care nu existau inca la data deschiderii succesiunii, ori nu mai existau.

-Persoanele predecedate nu au capacitate succesorala, deoarece ele nu existau la data cand urma sa se nasca dreptul la mostenire.

-Comorienti. Cum am aratat, acestia nu se mostenesc reciproc, desi inainte de deces aveau vocatie succesorala.

2. Nedemnitatea succesorala ( art.655 - 658 C. civ.)

a. Notiune.++++++++++++++

24. Nedemnitatea succesorala este sanctiunea decaderii mostenitorului din dreptul de a mosteni persoana fata de care s-a facut vinovat de o culpa grava.

Spre deosebire de capacitatea succesorala, care este proprie succesiunii legale si celei testamentare si care este absoluta, nedemnitatea este specifica doar mostenirii ab intestat si se aplica mostenitorului doar relativ la persoana fata de care se face vinovat.

La origine nedemnitatea nu era stabilita de lege, de cujus putand sa-l exheredeze pe succesorul sau atunci cand aprecia ca datorita unei fapte considerata grava de autor, eredele nu este demn sa-l mosteneasca. Ulterior, aceste cazuri au fost restranse prin lege, deoarece a fost considerat a fi nedrept ca prin exheredare succesorul legitim sa ramana lipsit de orice bun provenind din succesiune, pentru fapte minore, considerate nejustificat grave de de cujus, cu atat mai mult cu cat el muncise de cele mai multe ori in aceeasi gospodarie cu autorul. Pe de alta parte, subiectivitatea lui de cujus putea sa inlature de la mostenire persoane pe care el avea obligatia de a le intretine.

Fiind o sanctiune civila, nedemnitatea nu poate fi inlaturata prin vointa lui de cujus, iertarea lui fiind inoperanta, iar pe de alta parte, cazurile de decadere sunt de stricta interpretare, deoarece sanctiunile nu pot fi extinse prin analogie la cazuri asemanatoare.

25. Cazuri de nedemnitate.

Potrivit art.655 C. civ. , acestea sunt : atentatul la viata lui de cujus; acuzatia capitala calomnioasa; si nedenuntarea omorului.

Caracteristica acestor cauze este aceea ca este imoral sa se admita dobandirea dreptului la succesiune de o persoana care isi creeaza ori incearca sa-si creeze situatia din care se naste acest drept, prin provocarea directa ori indirecta a mortii.

. Atentatul la viata celui ce lasa mostenirea.

Pentru a opera aceasta cauza sunt necesare conditiile:

- sa fi existat un act voluntar de omor ori o tentativa voluntara de omor. Ceea ce este sanctionat este intentia de a omori.,

- mostenitorul sa fi fost condamnat printr-o hotarare judecatoreasca pentru omor sau tentativa de omor a lui de cujus. Achitarea sau incetarea procesului penal, indiferent pentru ce motiv nu creeaza nedemnitate. Nu are importanta calitatea de autor ori de participant la savarsirea faptei pentru care a fost condamnat.

- condamnarea penala sa fi ramas definitiva

Acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. Este nedemn de a succede mostenitorul care a facut contra celui ce lasa mostenirea o acuzatie capitala declarata calomnioasa de instanta ( art.655 pct.2 C. civ.).

In doctrina se considera ca acest caz de nedemnitate este inaplicabil, dat fiind ca prin Decretul-lege nr. 6/1990 a fost abrogata pedeapsa cu moartea[14].

. Nedenuntarea omorului a carui victima a cazut cel ce lasa mostenirea. Potrivit art.655 pct.3 este nedemn mostenitorul major care, avand cunostinta de omorul defunctului nu l-a denuntat justitiei.

Legea sanctioneaza acest comportament pentru ca prin tacerea sa este ultragiata memoria celui care lasa mostenirea.

Pentru actiunea acestui caz sunt necesare conditiile:

- mostenitorul sa fie major si capabil, deoarece minorul si interzisul sunt scutiti de obligatia de denunt. Este insa nedemn daca dupa ce a devenit major sau i-a fost ridicata interdictia , a omis sa faca denuntul;

- mostenitorul sa nu fi facut denuntul;

- mostenitorul sa nu fie scutit de obligatia de denunt. Potrivit art.656 C. civ., nedenuntarea nu poate fi opusa ascendentilor sau descendentilor celui condamnat pentru omor, afinii de acelasi grad, sotului sau sotiei, fratilor, surorilor, unchilor, matusilor, nepotilor sau nepoatelor lui.

- Nu este necesara o condamnare prealabila a mostenitorului nedenuntator.

26. Modul de operare al nedemnitatii

Nu este necesara o hotarare judecatoreasca prin care sa se constate nedemnitatea, deoarece ea actioneaza de drept. Cel putin in primul caz, existand o hotarare de condamnare pentru omor sau tentativa, situatia de nedemnitate este certa. Daca insa in aplicarea nedemnitatii se nasc contestatii intre succesori, ele vor fi solutionate printr-o hotarare judecatoreasca ce va constata existenta unui caz de nedemnitate, intr-o cerere de petitie de ereditate.

Contestarea calitatii de succesor poate sa o faca atat comostenitorii ori mostenitorii in rang subsecvent cat si legatarii, donatarii ori creditorii acestor persoane pe calea unei actiuni oblice.

27. Efectele nedemnitatii.

In puterea legii, titlul de mostenitor legal al nedemnului, relativ la succesiunea lasata de cel fata de care s-a comportat nedemn, este retroactiv desfiintat,

Efectul nedemnitatii fiind retroactiv in raporturile nedemnului cu comostenitorii ori cu succesorii subsecventi rezulta urmatoarele consecinte:

- nedemnul trebuie sa restituie toate bunurile pe care le-a dobandit cu titlu de mostenitor, precum si fructele naturale sau civile pe care le-a perceput ( art.657 C.civ.). El este tratat ca un posesor de rea-credinta, de aceea este obligat sa restituie fructele, nu de la data constatarii nedemnitatii, ci de la data cand le-a cules ori trebuia sa le culeaga.

- Dobanzile vor fi restituite de la data producerii si nu de la data chemarii in judecata.

- Daca a facut constructii sau plantatii nu are dreptul decat la despagubirile prevazute de art. 494 C. civ.

- Fiind considerat un tert fata de mostenire, toate drepturile pe care le avea fata de de cujus si care se stinsesera prin confuziune, vor renaste retroactiv.

Efectele nedemnitatii fata de terti

Majoritatea autorilor considera ca fata de terti trebuie sa se aplice efectul retroactiv al nedemnitatii, cu exceptia cazurilor consacrate de teoria mostenitorului aparent. Ca urmare, cu drepturile castigate de tertii de buna-credinta prin raporturile juridice cu nedemnul, vor fi pastrate daca ei au contractat cu nedemnul datorita erorii comune si invincibile ca acesta este adevaratul mostenitor.

Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului. Fiind o sanctiune civila, ar trebui ca nedemnitatea sa nu afecteze drepturile descendentilor nedemnului. Cu toate acestea, art. 658 C. civ. distinge dupa cum descendentii vin la succesiune in nume propriu ori prin reprezentarea nedemnului.

In primul caz nedemnitatea ascendentului nu poate impiedica pe descendenti sa culeaga succesiunea.

In cel de-al doilea caz, descendentii nu pot culege mostenirea, deoarece nedemnul nu poate fi reprezentat.

Capitolul II. Devolutiunea succesorala legala

1. Determinarea persoanelor chemate de lege la succesiune.

28. Alaturi de conditia de a nu fi nedemn si de a avea capacitatea succesorala, o alta conditie pentru a succede este cea a existentei vocatiei succesorale, adica sa fie chemati de lege la mostenire cu preferinta inaintea altui succesor.

Determinarea persoanelor chemate sa culeaga patrimoniul unei persoane decedate poarta denumirea de devolutiune succesorala.

Reglementarea mostenirii legale din perspectiva solidaritatii familiei si a vointei prezumate a defunctului a determinat configuratia regulilor chemarii la mostenire punand pe primul plan rudele legitime ale defunctului, adica persoanelor a caror legatura de rudenie izvorata din casatorie, fie ele rude in linie directa, ascendenta sau descendenta, daca ei coboara unii din altii, fie rude colaterale, daca coboara dintr-un autor comun.

Alaturi de rudele legitime, legea cheama la succesiune si sotul supravietuitor, prezumand ca de cujus ar fi chemat la mostenire si pe acesta daca ar fi incheiat un testament, data fiind legatura de afectiune dintre ei.

In lipsa acestora, legea chema la succesiune statul.

2. Caracterul unitar al succesiunii.

29. Patrimoniul fiind unitar si mostenirea este unitara. Ca regula generala legea stabileste ordinea de chemare la succesiune, fara a tine cont de natura bunurilor-mobile sau imobile- ori de originea lor- achizite sau proprii.

Acest principiu nu este insa absolut, cunoscand unele atenuari si exceptii:

a) Regulile de transmitere a dreptului de autor sunt stabilite prin legi speciale. Legea nr. 8/1996, deroga de la regulile transmisiunii succesorale reglementate de Codului civil.

b) Daca succesorul este cetatean strain, regulile de transmitere a bunurilor imobile si a fondului de comert sunt reglementate de legea locului situarii bunurilor, iar cele mobile dupa legea nationalitatii pe care o avea defunctul la data decesului (art.66 din Legea nr.105/1992). Se creeaza astfel o divizare a bunurilor succesorale dupa natura lor, iar transmiterea bunurilor se va face dupa reguli succesorale diferite.

c) Testatorul poate fractiona patrimoniul transmitand , de exemplu, imobilele unei persoane si mobilele altei persoane.

d) Poate coexista mostenirea testamentara cu cea legala daca, de exemplu, defunctul a lasat un legat universal, dar exista mostenitori rezervatari carora stim ca legea le atribuie o parte din succesiune, limitand dreptul de a dispune al testatorului.

e) Sotul supravietuitor dobandeste in concurs cu ascendentii si colateralii defunctului, pe langa cota sa legala si darurile de nunta si obiectele casnice (art. 5 din L. 319/1944).

f) Cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi in natura bunuri imobile prin mostenire. Vor face exceptie de la aceasta regula cetatenii de pe teritoriul Uniunii Europene, in conditiile rezultate din aderarea Romaniei si in conditii de reciprocitate [art. 44 (2) din Constitutie].[15]

3. Principiile devolutiunii legale

30. Pentru a stabili regulile de chemare la succesiune, legea imparte mostenitorii in clase si grade de rudenie.

30.1. Proximitatea claselor de mostenire

Codul civil imparte prin art.659 pe succesibili in trei clase: in primul rand copii si descendentii acestora; in al doilea rand ascendentii si ultimii sunt chemati colateralii.

Din coroborarea art.659 cu art.671 C. civ. rezulta ca de fapt legea reglementeaza patru clase de mostenitori, deoarece din clasa a I si cea de a II-a se formeaza o clasa speciala privilegiata care vine la mostenire inaintea mostenitorilor din clasa a II-a. Aceasta clasa reglementata de art.670 este clasa ascendentilor si colateralilor privilegiati. Ea este formata din parintii ca si din fratii si surorile (ori succesorii pana la gradul patru ai acestora) lui de cujus.

Legea stabileste ordinea chemari la mostenire a claselor de succesibili (art. 659, art.669-676 C. civ), regula denumita principiul proximitatii claselor de mostenitori: o clasa preferata inlatura clasa urmatoare.

Aceasta regula are consecinte si cu privire la ordinea chemarii la succesiune dupa gradele de rudenie caci, o ruda in grad mai indepartat din prima clasa va veni la mostenire inaintea unei rude in grad mai apropiat, daca aceasta din urma face parte din a doua clasa. Este asa, de exemplu, in cazul nepotului care este ruda de gradul III, dar fiind mostenitor din prima clasa vine la succesiune prin inlaturarea parintilor lui de cujus , care sunt mostenitori de gradul I, dar din a doua clasa.

30.2. Proximitatea gradelor de rudenie.

De asemenea, Codul civil reglementeaza prin art. 660 transmiterea succesiunii in interiorul aceleasi clase, regula denumita proximitatea gradelor de rudenie: rudele cele mai apropiate in grad exclud pe cele mai indepartate. Potrivit art.660 C. civ. gradul de rudenie se stabileste prin numarul generatiilor; fiecare generatie numara un grad. Textul art.662 C. civ. face o aplicare a reguli stabilind ca fiul este ruda de gradul I cu tatal sau, nepotul de fiu e ruda de gradul doi etc.

Cum succesori sunt: in linie dreapta, ascendenti sau descendenti, parinti, bunici, strabunici, respectiv fii, nepoti, stranepoti; precum si succesori in linie colaterala: fratii si succesorii lor, veri, matusi, unchi etc.; tot asa si gradele de rudenie se stabilesc in linie dreapta ori in linie colaterala. In acest sens, art.661 C. civ. stabileste ca "sirul gradelor formeaza linia; se numeste linie dreapta sirul gradelor intre persoanele care coboara una din alta; linie colaterala sirul gradelor intre persoanele ce nu se coboara una din alta, ci dintr-un autor comun. Linia dreapta se imparte in linie dreapta ascendenta si linie dreapta descendenta". In linie colaterala, gradele se numara incepand de la una din rude pana la autorul comun si coborand apoi pana la cealalta ruda (art.663 C. civ.). Exemplu de aplicare a proximitatii gradului de rudenie: fiul vine la mostenirea tatalui, cu excluderea nepotului sau, in ordinea colaterala, unchiul, care este ruda de gradul III, inlatura pe veri care sunt ruda de gradul IV    (art.663 alin.2 C. civ. ).

30.3. Transmiterea mostenirii in interiorul aceluiasi grad.

Rudele de acelasi grad vin impreuna la mostenire avand dreptul sa primeasca parti egale. Codul civil face aplicarea acestei reguli cu ocazia reglementarii fiecarei clase de succesori legali (art. 669;    art. 670 alin. 2; art. 671; art. 674-675).

31. Exceptii de la aceste reguli generale.

a) o prima exceptie este relativa la prima regula generala. Potrivit proximitatii claselor de succesori, chemarea unei clase in ordinea de preferinta exclude alta clasa. Totusi, cum am vazut din art.670-671 C. civ, legea a creat o clasa mixta de succesori, care vine la mostenire dupa clasa descendentilor; este clasa ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati, adica parintii si fratii ori succesorii fratilor si surorilor.

Tot fata de prima regula generala exista exceptia reglementata de art.1 din Legea 319/1944 care stabileste ca sotul supravietuitor vine in concurs cu orice clasa de mostenitori, inclusiv cu descendentii.

b) O alta exceptie se face fata de cea de a treia regula. Potrivit acesteia, rudele in grad egal mostenesc in parti egale. Cu toate acestea prin institutia sparturii sau despicaturii, fratii si surorile nascuti din casatorii diferite, cand se mostenesc intre ei, desi sunt rude de acelasi grad, vor primi parti diferite dupa cum sunt frati de mama ori de tata sau si de mama si de tata (art.674 C. civ.).

c) Ultima exceptie este relativa la cea de-a doua regula. Proximitatea gradului de rudenie sufera exceptia, denumita reprezentarea succesorala (art. 664 - 668 C. civ.).

3. Reprezentarea succesorala.

32. Natura juridica. Definitie.

Textul art.664 C. civ. califica reprezentarea succesorala ca o fictiune constand in aceea ca legea considera in mod fictiv ca unul dintre succesori traieste, si deci beneficiaza de dreptul la mostenire, desi in realitate el este predecedat. Aceasta natura juridica a fost criticata ca fiind inutila, apreciindu-se ca reprezentarea succesorala ar fi un beneficiu al legii si nu o fictiune.

Definim astfel reprezentarea succesorala ca fiind beneficiul legii in temeiul careia un succesibil in grad mai indepartat se urca in gradul parintelui sau predecedat pentru a culege partea din succesiunea lui de cujus, ce s-ar fi cuvenit reprezentatului, daca acesta ar fi supravietuit.

Aceasta institutie a fost creata pentru a inlatura inegalitatea dintre succesori in cazul in care unul dintre ei ar fi predecedat lui de cujus, fiind astfel exclus de la succesiune pentru ca nu sunt admise la succesiune decat persoanele existente. Pentru a inlatura efectul acestei reguli, legea a permis ca succesorii predecedatului sa vina la succesiune in locul lui, in concurs cu ceilalti succesori.

33. Cazurile de reprezentare

Potrivit art.665 C. civ., reprezentarea succesorala este admisa in linie dreapta; ca si in privinta descendentilor din frati si surori (art 666 C. civ.). Este deci refuzat beneficiul reprezentarii ascendentilor sau colateralilor ordinari. Nu este admis sotului supravietuitor sa-l mosteneasca prin reprezentant pe fratele sotului sau predecedat[16]. Potrivit art.665 C. civ., in ambele ipoteze reprezentarea opereaza "in toate cazurile" "nemarginit" ( la infinit ). Sintagma : "in toate cazurile" este explicata de alineatul 2 al acestui text: nepotii pot veni la mostenirea lui de cujus, prin reprezentare, in concurs cu copii acestuia; sau cand exista numai nepoti ( de fii sau de frati ori surori) acestia vor veni la mostenire prin reprezentarea parintilor lor. In acest ultim caz ar parea ca nu mai este necesara aplicarea regulilor reprezentarii, deoarece toti succesorii (nepotii) se afla in pozitie de egalitate ca succesori din aceeasi clasa (respectiv clasa a doua). Nu este insa asa, deoarece impartirea se face pe tulpini si nu pe capete, respectandu-se astfel cotele pe care le-ar fi primit copii lui de cujus, daca ei nu ar fi fost predecedati.

Sintagma aratata este explicata si de art. 666 C. civ. pentru cazul reprezentarii colateralilor privilegiati. In cazul predecesului unui frate sau sora, descendentii acestora pot veni in concurs cu fratii sau surorile lui de cujus; sau ca, la fel ca in cazul precedent, toti descendentii fratilor si surorilor lui de cujus sa intre in concurs intre ei, in caz de predeces al acestora.

Prin sintagma "reprezentarea se intinde nemarginit" folosita in art. 665 alin 1 C. civ., se intelege ca nu doar mostenitorii de gradul al doilea vor putea reprezenta pe cei de gradul intai, dar si ca beneficiul reprezentarii este acordat erezilor de gradul al treilea pentru cei de al doilea, etc. Legea cuprinde insa o inadvertenta in privinta reprezentarii fratilor si surorilor, deoarece ea nu are loc la infinit, ci doar pana la gradul al patrulea.

34. Conditiile reprezentarii succesorale

Pentru a opera reprezentarea trebuiesc indeplinite conditiile:

34.1. Locul reprezentantului sa fie vacant.

Cel reprezentat trebuie sa fie predecedat la data deschiderii succesiunii.

"Nu se reprezinta decat persoanele moarte" (art.668 C. civ.) si sub conditia ca decesul reprezentatului sa fi intervenit inaintea decesului lui de cujus. Cat timp mostenitorul preferat in grad traieste el ocupa gradul si descendentii lui nu pot veni in locul sau. Ca urmare, nu poate fi reprezentat nici cel declarat nedemn ( art.658 C. civ. ) si nici cel care a renuntat la succesiune ( art.698 C. civ.), deoarece mostenitorul ce s-ar dori a fi reprezentat este in viata.

De asemeni nici persoana declarata disparuta nu poate fi reprezentata, deoarece se prezuma ca ea exista.

In concluzie, reprezentantul poate urca in locul reprezentantului daca locul acestuia este vacant. Ca urmare reprezentarea nu poate opera per saltum si omissio medio. Cu alte cuvinte reprezentantul nu ar putea sari peste un alt ascendent care este in viata, pentru a ajunge in locul unui alt ascendent care este predecedat. El trebuie sa urce din grad in grad, fiecare grad trebuind sa fie vacant.

34.2. Locul celui reprezentat sa fie util. Nu este suficient ca locul reprezentatului sa fie vacant, ci trebuie sa fie si util. Reprezentantul urmand sa exercite dreptul la mostenire al reprezentatului, trebuie ca acele drepturi sa fi existat in caz ca el ar fi trait. De aceea nu va opera reprezentarea daca reprezentatul a fost declarat nedemn.

34.3. Reprezentatul trebuie sa fie descendent in linie dreapta sau descendent din frati si surori. Despre aceste conditii s-a vorbit la punctul "A"

34.4. Reprezentantul sa aiba vocatie succesorala proprie la mostenirea lui de cujus,.

Reprezentantul venind la succesiunea lui de cujus prin beneficiul reprezentarii, urmeaza ca:

-el trebuie sa fie capabil, adica sa fie conceput la data deschiderii succesiunii, sa nu fie declarat nedemn si sa fie chemat la succesiune, prin clasa careia apartine;

-deoarece reprezentantul nu-l mosteneste pe reprezentat, ci doar urca in locul lui, pentru a-l mosteni pe de cujus, reprezentantul poate reprezenta pe parintele lui, desi a renuntat la succesiunea acestuia (art.668 al. 2 C. civ.);

-reprezentantul poate sa-l reprezinte pe reprezentat fata de care a fost declarat nedemn, deoarece nedemnitatea are efect relativ, iar fata de de cujus, prin ipoteza, nu a fost declarat nedemn.

35. Efectele reprezentarii succesorale

Reprezentarea are ca efect sa permita reprezentantului sa urce in gradul ce reprezentatul avea, sa-i confere drepturile ce acesta din urma ar fi avut asupra succesiunii, daca ar fi trait (art. 664 C. civ.). Acest efect este materializat in impartirea mostenirii pe tulpini, si nu pe capete cum ar fi fost daca reprezentatul ar fi venit la mostenire. In acest sens art.667 C. civ. dispune ca in toate cazurile de reprezentare, impartirea se face pe tulpini. Ori cati reprezentanti ar lua locul reprezentatului, ei vor primi toti numai partea din mostenire la care ar fi avut drept reprezentatul, daca ar fi trait. Ei vor fi considerati ca si cand ar fi un singur succesor. Prin tulpina (sau stirpe ori suche) se intelege autorul comun care este reprezentat de succesorii lui.

Capitolul III. Aplicatii ale regulilor devolutiunii succesorale

Vom trata in continuare drepturile succesorale ale tuturor categoriilor de mostenitori legitimi, si separat pe cele ale sotului supravietuitor si in final pe cele ale statului.

Sectiunea I. Succesiunea mostenitorilor legitimi

Rudele legitime, chemate la mostenire, dobandesc patrimoniul lui de cujus, deci o universalitate, si prin aceasta ei continua persoana defunctului, de aceea sunt tinute de datoriile succesiunii ultra vires hereditatis.

Subsectiunea l. Clasa descendentilor

Prima clasa chemata la succesiunea defunctului este aceea a copiilor defunctului si a descendentilor lor, fara deosebire de sex ( art.669 C. civ. ). Se observa ca legea a inlaturat privilegiul masculinitatii. Fac parte din aceasta clasa atat copii din casatorie cat si cei din afara casatoriei, a caror filiatie a fost stabilita ( art.63 C. fam. ). Copii adoptati si urmasii lor sunt asimilati cu cei legitimi, daca infierea a fost cu efecte depline ( art.79 C. fam. ). In cazul adoptiei cu efecte restranse, copilul adoptat pastreaza legatura cu rudele sale firesti, insa devine ruda cu adoptatorul, nu si cu rudele acestuia ( art.77 C. fam.).Ca urmare adoptatul va avea un drept de mostenire fata de rudele sale firesti si fata de adoptator.

Copii defunctului fiind mostenitori de gradul intai, culeg singuri intreaga mostenire. Daca prin ipoteza toti copii sunt in viata la data decesului autorului, mostenirea se imparte pe capete. Daca insa unul sau toti copii au predecedat, impartirea se face pe tulpini. Daca toti succesorii sunt nedemni sau renunta la succesiune, nepotii lui de cujus vin la mostenire in nume propriu, astfel ca impartirea se face pe capete.

Prin exceptie de la regula Codului civil, prin art. 4 din Legea 319/1944 sotul supravietuitor vine in concurs cu descendentii la succesiune. Cota sotului supravietuitor este de ¼ din masa, restul de ¾ fiind a copiilor.

Descendentii sunt mostenitori rezervatari    ( art.841 C. civ. ), adica ei beneficiaza de o cota parte de mostenire denumita rezerva, asupra careia autorul nu poate face acte de dispozitie sau cu titlu gratuit. De asemeni, ei sunt sezinari, adica au de drept posesia mostenirii ( art.653 C. civ.). In fine, ei sunt obligati la raportul donatiilor, legea urmarind sa asigure egalitatea descendentilor ( art.751 C. civ. ).

Subsectiunea a II-a. Clasa ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati (clasa a II-a)

In lipsa descendentilor succesiunea revine unei clase mixte ce cuprinde pe tatal si mama defunctului, precum si pe fratii si surorile acestuia ori descendentii lor.

Potrivit legii trebuie distinse mai multe situatii.

1. Ascendentii privilegiati ( art.670 C. civ. )

Daca nu exista frati si surori ori descendentii acestora, intreaga mostenire revine in mod egal parintilor. Daca nu exista decat unul, acela va culege intreaga mostenire.

Au dreptul la mostenire mama si tatal legitimi precum si mama din afara casatoriei (art.670- 671 si art.678 C. civ. ). Legea nu prevede insa nimic pentru tatal din afara casatoriei    In doctrina si practica este dominanta opinia ca acesta are dreptul sa-si mosteneasca fiul, argumentul principal fiind acela ca descendentii din afara casatoriei pot mosteni pe tatal lor. Cum mostenirea este guvernata de principiul reciprocitatii succesorale, si tatal va avea dreptul sa mosteneasca pe copii .

Cu privire la drepturile parintilor adoptatori, au existat discutii privind dreptul adoptatorilor de a mosteni pe adoptat in cazul adoptiei cu efecte restranse. S-a spus intr-o opinie ca ei nu au nici un drept la mostenirea adoptatilor. Intr-o a doua opinie adoptatorii au dreptul la mostenirea celor adoptati indiferent de felul adoptiei. Ne alaturam acestei opinii in special pentru argumentul ca a fost abrogat textul art.316 C. civ., care nu recunoaste reciprocitatea vocatiei succesorale intre adoptator si adoptat.

Intinderea drepturilor succesorale ale ascendentilor privilegiati difera dupa cum ei vin singuri la mostenire ( art.670 C. civ. ) ori in concurs cu colateralii privilegiati ori succesorii lor (art.671 C. civ.). In primul caz culeg intreaga mostenire. In cel de al doilea caz distingem:

- daca exista un singur parinte, in concurs cu fratii si surorile defunctului sau descendentii lor, el va primi cota de 1/4 din mostenire, restul de 3/4 revenind fratilor si surorilor sau descendentilor acestora;

- daca exista ambii parinti, in concurs cu fratii si surorile defunctului sau descendentii acestora, parintii vor culege 1/2 din mostenire ( fiecare 1/4), iar 1/2 va reveni colateralilor privilegiati ( art.673 C civ.);

- daca exista ambii parinti firesti dar si adoptatorul cu efecte restranse, in concurs cu fratii si surorile defunctului, ori succesorii lor, parintii vor culege impreuna 1/2din mostenire, restul revenind colateralilor privilegiati.

Dreptul la succesiune al ascendentilor privilegiati se caracterizeaza prin aceea ca ascendentii nu pot veni la succesiune decat in nume propriu ( nu si prin reprezentare ); ca sunt mostenitori rezervatari ;si ca au sezina.

2. Colateralii privilegiati

Potrivit art.672 C. civ., daca atat mama cat si tatal au murit, vor mosteni singuri fratii si surorile defunctului ori succesorii acestora. Prin Legea din 28 iulie 1928 vocatia succesorala in linie colaterala a fost restransa pana la gradul al IV-lea inclusiv.

Fratii si surorile se mostenesc reciproc, diferenta dintre ei exista insa cu privire la intinderea dreptului lor dupa cum ei sunt ori nu frati si surori buni, adica dupa ambii parinti ori numai dupa unul dintre parinti ( consangvini ori uterini).

Daca in dreptul roman precum si in dreptul    nostru vechi ( Codul Caragea si Codul Calimah ) fratii si surorile bune inlaturau intotdeauna de la mostenire pe ceilalti, codul actual a admis o concesie, prevazand regula despicaturii din dreptul francez (art.674 C. civ.). Mostenirea se va imparti, potrivit acestei reguli, in doua jumatati egale care va constitui o linie materna si una paterna. Fratii consangvini vin la linia paterna, cei uterini la linia materna, fratii buni vin la ambele linii

Aceeasi imputare se va face si atunci cand fratii si surorile vin in concurs cu ascendentii privilegiati.

Drepturile succesorale ale colateralilor privilegiati se caracterizeaza prin urmatoarele: ei pot veni la mostenire in nume propriu, dar si prin reprezentare; nu sunt mostenitori rezervatari si nici sezinari.

Subsectiunea a III-a Clasa ascendentilor ordinari (clasa a III-a)

In lipsa descendentilor, parintilor, fratilor si surorilor, ori descendentilor acestora, succesiunea se cuvine ascendentilor, altii decat tatal sau mama, adica ascendentii ordinari. Ei vin la succesiune numai in temeiul dreptului lor propriu, caci nu se bucura de beneficiul reprezentarii. Cel mai apropiat in grad exclude pe cel mai indepartat, indiferent de linia careia apartine. Ascendentii de acelasi grad mostenesc in parti egale (art.670 C. civ.) De asemenea, ei se bucura de sezina (art.653 C. civ.).

Subsectiunea a IV-a. Clasa colateralilor ordinari

In lipsa succesorilor din celelalte clase, mostenirea se cuvine colateralilor ordinari (art.675 C. civ.) Ei vin la mostenire in temeiul dreptului lor propriu, neavand beneficiul reprezentarii.

Colateralul cel mai apropiat exclude de la mostenire pe cel mai indepartat. Daca au acelasi grad, mostenesc in parti egale. Prin art. 4 din legea din 28 iunie 1921[18] a fost restransa vocatia succesorala a succesorilor de la al XII grad pana la al patrulea grad inclusiv, adica pana la veri primari.

Sectiunea a II-a. Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor.

In sistemul initial al codului nostru civil sotul supravietuitor, nefiind ruda cu de cujus, venea la succesiune dupa ultimul mostenitor, adica succesorul de grad XII si inaintea statului. Ulterior, dupa legea din 28 iunie 1921, venea la succesiune dupa ruda de gradul IV.

Sub influenta vechiului drept romanesc, dar si a sistemelor de drept francez, elvetian, italian, etc., in timp Codul civil a suferit mai multe modificari prin care s-a acordat sotului supravietuitor dreptul la mostenire. Este vorba de Legea 609/1941 si Legea 319/1944 in vigoare si astazi.

A. Conditii pentru a veni la succesiune.

Pe langa conditiile generale necesare pentru a veni la mostenire - capacitatea succesorala si sa nu fie nedemn- sotului supravietuitor, pentru ca nu este ruda cu defunctul nu i se cere a treia conditie - vocatia succesorala, ci trebuie sa intruneasca o conditie speciala, aceea de a avea calitatea de sot al defunctului la deschiderea succesiunii.

Nu va avea dreptul la succesiune , sotul a carei casatorie a fost constatata nula sau anulata dupa decesul celuilalt sot datorita efectului retroactiv al acestei sanctiuni. Va beneficia insa de acest drept, sotul de buna - credinta in cazul casatoriei putative.

B. Enumerarea drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor.

Potrivit Legii nr.319/1944, sotul supravietuitor are urmatoarele drepturi:

1. Un drept de mostenire, in concurs cu toate clasele de mostenitori (art.1);

2. Un drept de mostenire asupra bunurilor mobile si obiectelor apartinand gospodariei casnice, precum si asupra darurilor de nunta (art.5 );

3. Un drept temporar de abitatie (art.4).

B₁ Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor in concurs cu diferitele clase de mostenitori.

X. Intinderea dreptului succesoral al sotului supravietuitor difera in functie de clasa de mostenitori cu care vine in concurs. Din sintagma "vin la mostenire" rezulta ca legea are in vedere doar succesorii care au acceptat succesiunea si care nu sunt inlaturati pentru nedemnitate.

a) Cand vine in concurs cu descendentii defunctului, indiferent de numarul lor, sotul mosteneste un sfert din averea lasata de defunct. Textul art.1 lit. a se refera la copii legitimi ori cei recunoscuti sau numai unii dintre ei, ori cu descendentii lor.

b) Cand vine in concurs atat cu parintii sotului defunct cat si cu fratii si surorile sau cu descendentii lor, sotul supravietuitor mosteneste 1/3 din masa succesorala ( art.1 lit. b ).

c) Cand vine in concurs numai cu ascendentii privilegiati ori numai cu colateralii privilegiati, el va prim jumatate din succesiune ( art.1 lit. c ).

d) Cand vine la mostenire cu ascendentii sau colateralii ordinari, el are dreptul la 3/4 din succesiune ( art.1 lit. c).

.e) In lipsa celor enumerati mai sus, sotul supravietuitor mosteneste intreaga masa succesorala.

Y. Stabilirea cotei succesorale a sotului supravietuitor

In timpul casatoriei sotii au un patrimoniu propriu, alcatuit din bunurile proprii enumerate de art. 35 din C. fam. si un patrimoniu comun, alcatuit din bunurile comune dobandite in timpul casatoriei, potrivit art.36 C. fam.

Daca in ceea ce priveste bunurile proprii ale defunctului nu exista nici o piedica in stabilirea obiectului partajului, nu este la fel pentru cel al cantitatii de bunuri.

De aceea, se face mai intai partajul bunurilor comune. Sotul supravietuitor va avea deci un drept propriu de 1/2 din masa bunurilor comune si o cota de 1/4 ,1/3 etc., in functie de clasa cu care vine in concurs, asupra celeilalte cote de1/2 din masa comunitatii de bunuri, ce ar fi revenit sotului defunct si a bunurilor proprii ale acestuia din urma.

Ca urmare, numai dupa ce s-a determinat dreptul sotului supravietuitor, restul se imparte intre ceilalti mostenitori.

Urmand aceeasi logica in modul de determinare al dreptului sotului supravietuitor, unii autori si practica au aratat ca partea sotului supravietuitor se imputa asupra partilor mostenitorilor cu care acesta vine in concurs.

Z. Natura juridica a dreptului succesoral al sotului supravietuitor

Z.₁ Sotul supravietuitor este mostenitor rezervatar, rezerva sa fiind de 1/2din drepturile sale succesorale ( art.2 din Legea 394/1944). Prin acordarea rezervei, legea creeaza sotului supravietuitor o situatie asemanatoare celei de care se bucura rudele in linie directa : ascendenti privilegiati si descendentii

Asemanarea cu situatia descendentilor este accentuata de dispozitiile art.3 din Legea 319/1944 care obliga pe sotul ce vine in concurs cu descendentii sa raporteze liberalitatile intre vii ( darurile sau donatiile de la sotul predecedat ), precum si legatele.

Aceasta obligatie o au si copii sau descendentii lor fata de sot, precum si ascendentii privilegiati. Aceasta exprima preocuparea legii de a asigura egalitatea intre ascendenti si descendenti pe de o parte, cu sotul supravietuitor pe de alta parte.

Codul civil stabileste ca sotul supravietuitor este mostenitor neregulat. Din economia Legii 319/1944 rezulta insa indirect ca aceasta regula este implicit abrogata, deoarece el este mostenitor regulat. Argumente: el vine in concurs cu descendentii, este rezervatar, ca si rudele in linie directa; este tinut la raport, ca si descendentii.

Z._2. Sotul supravietuitor nu se bucura de sezina

Potrivit art.653 alin.2 C. civ., sotul supravietuitor trebuie sa ceara punerea in posesie. Potrivit regulilor Legii 36/1995, notarul public este competent sa dea curs cererii de punere in posesie care presupune si efectuarea formalitatilor de punere a pecetelor si de efectuare a inventarului. Legea urmareste prin aceasta sa evite contopirea patrimoniului sotului supravietuitor cu cea a sotului predecedat

Z_3. Sotul supravietuitor vine la mostenire in nume propriu nu prin reprezentare

B₂. Dreptul special al sotului supravietuitor asupra mobilelor si obiectelor apartinand gospodariei casnice, precum si asupra darurilor de nunta.

X. Chestiuni generale.

In afara de partea din succesiune care i se cuvine cu titlu de mostenitor legal, prin art.5 din Legea 319/1944 sotul supravietuitor are dreptul la mobilele apartinand gospodariei casnice si a darurilor de nunta, daca vine in concurs cu alti mostenitori decat descendentii.

Y. Obiectul dreptului succesoral special al sotului supravietuitor.

a) Mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice , se definesc, in sensul Legii 319/1944 ca fiind bunurile care prin natura si afectiunea lor sunt destinate sa serveasca gospodariei casnice si care au fost folosite in acest scop, corespunzator nivelului obisnuit de trai al sotilor. Intra in aceasta categorie: mobilierul, televizorul, aparat de radio, obiecte de menaj, masina de spalat, aragaz, frigider, etc.

Criteriul de determinare a caracterului acestor bunuri este cel al destinatiei, pe care sotii au dat-o in fapt acestor lucruri. Este indiferent ca aceste bunuri au fost aduse de unul din soti, la data casatoriei sau au fost dobandite in timpul casatoriei.

b) Darurile de nunta. Sunt bunuri dobandite de ambii soti inainte si dupa celebrarea casatoriei cu titlu de dar. Nu au aceasta calificare: darurile facute sotului supravietuitor, deoarece ele sunt proprii ale acestuia si nici cele ale defunctului, pentru acelasi motiv.

Obiectul dreptului special al sotului supravietuitor va purta numai asupra partii indivize din aceste daruri ce apartineau sotului predecedat.

Z. Natura juridica a drepturilor consfintite de art.5 din Legea 319/1944.

Dupa modelul dreptului german din care s-a inspirat legiuitorul nostru in reglementarea Legii nr.319/1944, dreptul sotului supravietuitor asupra bunurilor mobile si darurilor de nunta au fost considerate a fi un legat prezumat facut acestuia de sotul predecedat.

Avand aceasta natura urmeaza consecintele:

- sotul predecedat poate sa dispuna de aceste bunuri fie prin acte intre vii fie prin exheredare;

- sotul supravietuitor poate sa renunte la legatul prezumat si sa accepte mostenirea legala;

- in concurs cu ascendentii sotului predecedat urma ca dreptul sotului supravietuitor asupra acestor bunuri sa fie restrans prin deducerea cotitatii rezervei ascendentilor;

- incepand cu anii 1960 - l970 aceasta clasificare a fost contestata in doctrina si practica, dominand conceptia ca dreptul sotului supravietuitor asupra acestor bunuri este un drept de mostenire legal, cu o destinatie speciala.

- In consecinta:

- sotul supravietuitor dobandeste aceste bunuri peste partea sa succesorala;

- daca sotul predecedat a dispus de aceste bunuri prin testament, sotul supravietuitor va avea dreptul la cota sa parte din aceste bunuri cu titlu de rezerva, intregind rezerva sa.

B₃. Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor

Potrivit art.4 din Legea 319/1944, sotul supravietuitor care nu are locuinta proprie, va avea asupra casei in care a locuit cu sotul predecedat, daca aceasta face parte din mostenire, un drept de abitatie pana la executarea partajului si cel putin un an de la data decesului sotului sau, daca partajul s-a executat inainte.

Ca urmare, sotul supravietuitor nu va putea pretinde dreptul de abitatie daca defunctul a dispus de imobil printr-un testament, deoarece el nu mai face parte din masa lasata de defunct.

Dreptul de abitatie nu este un drept de mostenire, deoarece el nu se regaseste in patrimoniul defunctului pentru a fi cules de sotul supravietuitor. Acest drept este creat de lege in favoarea acestuia din urma si deroga de la dreptul comun al abitatiei deoarece:

- sotul nu este obligat sa dea cautiunea prevazuta de art.566 C. civ;

- sotul nu poate ceda sau inchiria partea din casa pe care nu o locuieste ( art.572 C. civ.).

Aceasta din urma regula se justifica prin aceea ca la cererea mostenitorilor, dreptul de abitatie al sotului supravietuitor va putea fi restrans in cazul .in care locuinta nu va fi necesara in intregime. De asemeni ei vor putea procura o locuinta sotului supravietuitor in alta parte.

Dreptul de abitatie se stinge daca sotul supravietuitor se recasatoreste inainte de imparteala, insa chiar si in acest caz nu se stinge decat dupa un an de la decesul fostului sot ( art.4 alin.1 din L. nr. 319/1944).

Sectiunea a III-a Dreptul statului asupra mostenirii vacante

Potrivit art.680 C. civ., in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului.

Ca si in trecut, si astazi natura juridica a dreptului statului asupra bunurilor lasate de defunct este controversata.

1. Intr-o conceptie, statul culege bunurile mostenirii vacante in temeiul suveranitatii sale.

2. Intr-o a doua opinie, ce tinde sa devina dominanta, statul culege mostenirea ca un adevarat mostenitor. Sunt aduse ca argumente:

statul este considerat prin art.680 C. civ., alaturi de sotul supravietuitor ca mostenitor neregulat;

- el nu dobandeste bunurile cu titlu ut singuli, ci ca alcatuind o universalitate cu obligatia de a plati pasivul in limita activului.

Interesul naturii juridice a dreptului statului rezida in:

daca un strain moare pe teritoriul Romaniei, el poate culege bunurile lasate de defunct pe teritoriul Romaniei ca titular al suveranitatii, dar nu va putea sa le culeaga daca ar fi considerat mostenitor;

daca culege bunurile lasate de defunct in virtutea suveranitatii sale, el nu poate fi inlaturat de la mostenire de defunct; daca este insa considerat a fi mostenitor, de cujus poate sa-l inlature de la mostenire.

Caracterele juridice al dreptului statului:

- statul culege o universalitate si e tinut sa raspunda de datoriile si sarcinile mostenirii;

- pentru a prelua mostenirea, trebuie sa ceara de la notarul public certificatul de vacanta succesorala.

- Nu are nevoie de punere in posesie, el dobandind bunurile in baza certificatului de vacanta succesorala.