VICTIMA - ANALIZA VICTIMOLOGICA

VICTIMA - ANALIZA VICTIMOLOGICA

1. Cauzalitatea victimala

Cauzalitatea victimala reprezinta o structura comportamentala complexa a victimei care a jucat un rol oarecare in savarsirea agresiunii, si care este determinata de interdependenta unor factori obiectivi (economici, politici, ideologici, religiosi etc.) si a unor factori subiectivi (interese individuale, sentimente de inferioritate, de superioritate, atitudinile si relatiile interindividuale etc.). Cauzalitatea victimala este intotdeauna concreta si formeaza impreuna cu mediul ambiental o totalitate, oferind modele explicative ale agresiunii, ale efectelor victimale si ale integrarii victimei in mediul social.

Factorii de risc conjunctural, relational si natural Clasificarea factorilor de risc victimal este determinata de mediile socio-structurale de provenienta a victimelor, de tipologia valorilor lezate (fizice, morale, religioase, politice), de conditiile socio-economice in care traiesc victimele, de regulile de conduita acceptate de victime. Factorii de risc releva si gradul concret de responsabilitate a victimelor in comiterea actului agresional.

a)    Factorii de risc conjunctural (economici, politici, culturali), atat la nivel individual cat si la nivelul grupului au ca motivari discordantele dintre situatia economico-sociala a individului si tendinta modificarii imediate a acesteia. Natura acestor factori poate rezulta si din nevoile obiective care preocupa victima (libertinajul comportamental, viata de familie, perfectionarea individuala sau profesionala), asigurand pluralitatea, coexistenta si similitudinea modurilor comportamentale victimale.

b)    Factorii de risc relational. Caracterul subiectiv al relatiilor individuale, in cadrul existentei umane determina concordanta dintre actul agresional si efectul victimal. In acest sens, relatia victimei cu agresorul e perceputa in mod diferit de fiecare dintre acestia, depinzand de conditiile sau de momentele variabile ale existentei. Efectul victimal este mijlocit de relatia anterioara, simultana sau posterioara dintre victima si agresor, reactiile victimei fiind rezultatul acceptarii sau refuzului scopului relatiei, a reflectarii acestui scop in psihicul victimei. In mod receptiv, atitudinea victimei si a agresorului devine esentiala in comportamentele individuale si in stimulii, imprejurarile sau starile care comanda aceste comportamente.

c)    Factorii de risc natural. Comportamentul victimei este justificat in mod obiectiv de modul de intelegere a exigentei sociale, modul de determinare in raporturile interindividuale, de calitatile individuale de natura psihica, morala si intelectuala. Existenta sociala determina un anumit comportament si un anumit grad de intelegere a existentei. Inzestrarea biologica, gradul de sanatate fizico-psihica si aparitia unor necesitati de natura materiala creeaza capacitatea sau incapacitatea de adaptare a victimei la mediul social, la un conflict interindividual si la urmarile lui. In situatie de incapacitate grava de adaptare este nevoie de interventia societatii cu masuri de recuperare victimala. Asadar factorii de risc natural isi au sorgintea in existenta sociala si in viata psiho-morala a victimei.

Conditiile favorizante ale producerii efectului victimal trebuie analizate sub mai multe aspecte: psihologic, fiziologic, social, psihiatric si demografic. Cunoasterea conditiilor favorizante aparitiei victimizarii nu se reduce la analiza cauzelor (factorilor) ci trebuie stabilite si intentiile individuale constiente ale victimei de manifestare a acestora. Conditiile favorizante apar ca un produs al unui sistem complex de imprejurari care ajuta violenta si conflictul in dezvoltarea sa naturala, spre un anumit tip de fenomen victimal in care se integreaza. Aceste conditii amplifica tensiunile, conflictele si antagonismele dintre victima si agresor, fara a declansa actul agresional, acest atribut revenind intotdeauna cauzelor. Continuitatea sau discontinuitatea conditiilor favorizante demonstreaza relativitatea aparitiei actului agresional si a particularitatilor fenomenului agresional.

2. Constientul, inconstientul si stilul victimal

Vointa directa a victimei, intentia manifestata de a activa in raportul agresional determina responsabilitatea acesteia, conceptia pe care s-a fundamentat continutul victimizarii. Actiunile sau inactiunile victimei pot fi constiente, circumscrise regulilor sociale, sau inconstiente, in afara vointei sale directe, modul de determinare a acestora regasindu-se in scopul urmarit de victima. Fiecare actiune va trebui sa corespunda unui scop individual astfel incat, daca acest scop se regaseste in urma fiecarei actiuni-inactiuni, ca o particularitate constanta, va determina stilul victimal.

Constientul victimal. Actiunea-inactiunea victimei, rezultat al raportului dintre instinct si inteligenta, prezinta caracteristici diferentiate de la individ la individ, aflate intr-o structura unitara, generalizatoare. In esenta comportamentala victimala se constata incercarea victimei de a anticipa rezultatul actiunii agresionale a infractorului.

Inconstientul victimal. Fixat in ereditate, inconstientul comportamental stabileste forma concreta de asimilare si de integrare a individului in mediul social. Relatia instinctuala programata ereditar nu va putea fi prevazuta de individ si nu va reprezenta un comportament individual constant de natura asociativ-previzibila. In relatia cu agresorul conduita victimei este data de structura constient-inconstient. Vointa victimei in raspunsul la agresiune poate fi nascuta in baza coordonarii inteligentei si experientei personale, sau poate fi inlaturata prin exercitiul spontan al instinctelor.

Stilul victimal. Determinarea conditiilor necesare adaptabilitatii victimei la realitatea conflictului agresional va releva exercitiul spontan sau masura adaptabilitatii la mediul respectiv. Trebuintele, impulsurile, instinctele pot sa fie rezultatul unei programari ereditare sau a unei invatari in stadiile evolutiei de adaptare la mediul inconjurator.

Inhibitia victimala. Aptitudinea victimei de a evalua posibilitatile sale de adaptare la conflictul agresional depinde si de calitatea senzatiilor si perceptiilor, si de structura sistemului sau nervos. Reactia receptorilor victimei este influentata de intensitatea si calitatea stimulentului. Victimele care prezinta un grad de slabiciune nervoasa isi formeaza cu prioritate reflexele negative, isi impun conditii stabil si manifesta dificultati in transformarea reflexelor inhibitorii in reflexe pozitive, astfel incat procesul de inhibitie este mai puternic decat procesul de excitatie.

Cunoasterea acestor elemente are importanta si pentru stiinta dreptului politienesc. Lipsa de combativitate fata de agresor, modalitatea de constientizare sau de nepercepere a starii victimale determina masurile preventive sau recuperatorii fata de victima. Constientizarea efectului victimal sau indiferenta producerii acestuia poate explica raportarea victimei fata de exigentele sociale. Atunci cand diferentele intre activitatea agresionala si atitudinea victimala sunt foarte greu de facut un rol deosebit il are modul in care se poate individualiza inhibitia victimei in realizarea unor elemente care ajuta, stagneaza sau impiedica producerea unor efecte antisociale.

3. Particularitati ale grupelor si subgrupelor victimale

In raport de gradul de rezistenta si de supunere a victimei fata de actul agresional, precum si de modul de actiune ca raspuns la fapta violenta, victimele pot fi grupate in grupe si subgrupe victimale, astfel: grupele victimale - victime minore, victime adulte, autovictime; subgrupe victimale - victime dupa sex, victime dupa gradul de participare la agresiune, victimizarea intrafamiliala si victimizarea sociala, victime dupa categoriile infractiunilor. Fiecare grupa sau subgrupa are trasaturi specifice constante.

3.1. Victimizarea femeii. Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate victimala, alaturi de copii si batrani. Spre deosebire de victimele de sex masculin care, datorita instinctului de conservare, incearca sa evite, sa combata sau sa anihileze efectele agresiunii practicand la randul lor o agresiune, victimele de sex feminin, in general, sunt stapanite de sentimentul fricii, rezultata din amenintarile si agresiunea suferita care determina, de regula, acceptarea efectului victimal. La acestea se adauga si alte trasaturi favorizante ale actului agresional: sensibilitate, finete, emotivitate, forta fizica limitata.

Dintre formele de victimizare a femeii cele mai des intalnite, violul ocupa un loc foarte important. Uneori acesta este insotit si de acte de cruzime sau urmat de moartea victimei. Reactia societatii fata de aceasta infractiune este duala: pe de o parte se considera ca femeia are intotdeauna un grad oarecare de vinovatie, fie sub forma precipitarii, fie chiar a provocarii directe, in timp ce tabara adversa considera ca agresiunea incepe atunci cand un barbat continua dupa ce femeia spune "nu". Uneori este destul de dificil de stabilit daca exista viol sau nu si care este responsabilitatea victimei in comiterea infractiunii.[4] Dar indiferent de gradul de implicare a victimei in savarsirea agresiunii, daca se stabileste existenta cu certitudine a delictului, infractorul este vinovat si trebuie sanctionat, fapta nefiind scuzabila pe motivul vinovatiei victimei.

Dupa M. Minovici exista patru mari grupe de viol: prin constrangere fizica, prin constrangere morala, violul prin asa-zisele abuzuri de situatie si violul profitand de starile patologice fizice si mentale ale victimei. Exista si viol in timpul somnului hipnotic sau al somnului natural. Violul poate fi comis de catre un strain (55% din cazuri) sau de catre cineva care a avut relatii anterioare cu victima (40% din cazuri). Raportul real ar putea fi insa altul, avand in vedere ca victima unui viol comis de o cunostinta este inhibata in a face plangere penala. Dupa criteriul varstei, situatia statistica este urmatoarea: 20-24 ani - 27%, 16-19 ani si 25-34 ani - 25%, 12-15 ani - 11%, 35-49 ani - 7%. Din datele statistice rezulta de asemenea ca sunt cu risc crescut femeile cu situatie materiala modesta, din medii sociale indoielnice precum si femeile care lucreaza in domeniul prostitutiei. De asemenea agresorii, in majoritatea cazurilor, au cu cel putin cinci ani mai mult decat victimele si antecedente penale.

O alta forma de victimizare a femeii este maltratarea sau uciderea ei de catre sot. Cauzele sunt multiple: conflicte intraconjugale, infidelitate, gelozie, alcoolism, sotul bolnav psihic etc. Uneori ca urmare a agresiunii sotiile pot comite ele insele infractiuni, de regula asupra sotilor. Intr-o asemenea situatie stabilirea gradului de vinovatie a celor doi membrii ai cuplului penal este foarte dificila. Pentru aceasta operatie trebuie sa fie cunoscuta istoria relatiilor dintre cei doi, frecventa conflictelor dintre ei, motivatia acestora. Victimizarea sotiei se poate datora in intregime conduitei ostile a sotului, dar poate exista si o contributie, mai mica sau mai mare, a sotiei, in sensul ca ea poate provoca, direct sau indirect, prin raspunsurile sau atitudinile sale, comportamentul violent al sotului. O caracteristica a victimizarii in familie este refuzul victimei de a renunta la modul de viata agresiv impus de sot, renuntare ce s-ar putea produce prin separarea in fapt a sotilor, pe o anumita perioada, pana la solutionarea problemelor conjugale sau prin divort. Atitudinea pasiva a victimei are patru mari argumente: copiii au nevoie de ambii parinti, dificultatile financiare, opinia societatii si lipsa sprijinului real din partea autoritatilor si a legii. Intrucat familia este celula de baza a societatii, in cazul unor crize majore din viata unui cuplu este necesar sa se intervina cu psihoterapie conjugala si consiliere familiala.

Fireste ca femeile pot fi supuse oricarui tip de agresiune, aici fiind analizate cele mai intalnite dintre ele. Alte infractiuni care au cu precadere victime femei sunt: infractiunile privind viata sexuala (celelalte decat violul) si talharia.

3.2. Victimizarea copilului. Copiii fac parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimala crescuta datorita particularitatilor psihocomportamentale si de varsta specifice: lipsa posibilitatilor fizice si psihice de aparare, capacitatea redusa de anticipare a propriilor comportamente si ale altora, capacitatea redusa de intelegere a efectelor si consecintelor unor actiuni proprii sau ale altora, capacitate redusa empatica, imposibilitatea de a discerne intre intentiile bune si rele ale altora, nivelul inalt de sugestibilitate si al credulitatii, sinceritatea si puritatea sentimentelor, gandurilor, intentiilor, lipsa experientei sociale etc. Datorita acestor caracteristici ei pot fi usor antrenati in actiuni victimizante pentru ei, pot fi inselati cu promisiuni sau recompense, mintiti, constransi sa comita acte ale caror consecinte negative pentru ei si pentru altii nu le pot prevedea.

O forma specifica de victimizare a minorilor este bataia si incestul. Bataia este o masura aplicata in special de catre tata si este considerata o solutie extrema de autoritate si sanctionare. Adeptii bataii sustin ca ea este o masura educativa cu dubla valoare: retroactiva - durere fizica si morala pentru o conduita gresita, si procativa, adica inhibarea pe viitor a unor astfel de conduite. Raman insa unele intrebari fara raspuns: cat timp trebuie sa dureze pentru a nu traumatiza fizic si psihic, ce intensitate trebuie sa aiba, care este cel mai potrivit context de aplicare etc. Bataia devine cu certitudine un act agresional atunci cand are drept consecinte leziuni fizice, traume psihice sau chiar moartea minorului. De la bataia corectiva si pana la maltratare poate fi doar un pas. Exista si situatii de parinti cu un comportament neechilibrat, determinat de diverse cauze: mariaj instabil, nasterea nedorita a copilului, copilaria violenta a parintilor, copilul privit ca o modalitate de satisfacere a propriilor nevoi, tulburari psihice, impulsivitatea, lipsa de afectivitate, frustrarea sociala, asteptarile lor de la copil sunt nesatisfacute etc.

Urmari deosebit de grave ale copilului il produce si incestul. Cel mai adesea incestul este provocat de un tata care intretine relatii sexuale cu fiica sa, sau de frate care abuzeaza sexual de sora. Celelalte cazuri (modalitatile tata-fiu, frate-frate, mama-fiu/fiica, sora-frate/sora) sunt mai rare, dar nu absente. Incestul cu un minor este o forma a violului deoarece copilul nu are discernamantul necesar pentru a-si da consimtamantul.

Incidenta foarte crescuta in randul victimelor minore au si celelalte infractiuni sexuale. Privitor la aceasta categorie de agresiune, Alex Thio (1988)[5] evidentiaza urmatoarele: intre 9 si 54 de procente pentru femei si intre 3 si 9 procente pentru barbati au fost in timpul copilariei victimele unui abuz sexual; majoritatea agresorilor sunt barbati si a victimelor sunt femei; in general infractorul si victima se cunosc. Profilul agresorului din aceasta categorie se caracterizeaza printr-o relativa inhibitie sexuala pe parcursul vietii, sunt blanzi, amabili si pasivi, sunt mai putin capabili de a intretine relatii sexuale cu persoane de sex opus adulte, fiind anxiosi si necomunicativi in prezenta acestora, cei mai multi comit agresiuni asupra aceluiasi copil pe o periada mai lunga de timp, de asemenea isi recunosc vinovatia mai usor decat violatorii. Infractiunile sexuale asupra minorilor prezinta un grad ridicat de pericol social mai ales prin urmarile de natura psihica prin care ramane marcat comportamentul victimei.

Minorul, fiind lipsit de experienta de viata, este dependent de temperament. Formarea cunostintelor despre ansamblul actelor agresionale este posibila numai in acele cazuri in care raporturile existente cu diferiti agresori, in perioada anterioara, au generat o forma de rationare perceptibila in comportamentul victimei. Educatia este conditia necesara pentru a putea preveni fenomenul victimal in randul copiilor.

3.3. Victimizarea persoanelor varstnice. Batranetea prezinta o serie de caracteristici specifice: predomina procesele involutive, diminuarea potentialului energetic si a capacitatii vitale, accentuarea fenomenelor de sclerozare, scaderea labilitatii functionale a organelor de simt si a sistemului nervos, a mobilitatii. Din punct de vedere psihic apar modificari ca sentimentul de depersonalizare, scaderea capacitatii de concentrare si distribuire a atentiei, a rezistentei la stres, sentimentul de insecuritate, cresterea gradului de dependenta interpersonala, slabirea dinamismului instinctiv etc. Dar intre batranetea cronologica si cea psihologica nu exista intotdeauna concordanta.

Infractiunile privitoare la batrani au fost incadrate in doua categorii : crime de strada (furt, talharie) si maltratarea de catre persoane cunoscute. Procesul de victimizare poate sa apara in cadrul mediului familial, agresori fiind rudele sau persoanele care ingrijesc batranii, sau in afara acestuia, agresori fiind infractorii. Acestia din urma, profitand de capacitatea redusa a batranilor de a se apara, si de unele caracteristici psihocomportamentale specifice (credulitate, neglijenta, uitare, confuzie), pot comite acte infractionale grave mult mai usor. Situatia este mult facilitata atunci cand victima traieste singura.

Cele mai intalnite infractiuni privitoare la persoanele varstnice sunt infractiunile motivate material. In unele situatii infractorii cunosc direct sau indirect bunurile si valorile pe care le poseda victima, precum si locul unde sunt depozitate. In altele ei actioneaza in baza presupunerii ca victima trebuie sa fi adunat asemenea valori pe parcursul vietii, inclusiv pentru inmormantare, caz intalnit mai des in mediul rural unde batranii isi pregatesc cele funerare din timp, inclusiv banii. Barbatii batrani sunt mai victimizati decat femeile varstnice, cei din mediul urban mai vulnerabili decat cei din mediul rural iar riscul de victimizare creste odata cu inaintarea in varsta.

In a doua categorie de agresiuni care privesc cu precadere varstnicii intra diferite forme de maltratare a lor, cum ar fi: agresiunea fizica, agresiunea psihica, exploatarea prin munca, exploatarea financiara prin inselaciune si furt, privarea de hrana, tratament medical etc. Maltratarea se produce intotdeauna in familie, de catre rude sau persoanele care ingrijesc batranul, sau in institutiile de asistenta sociala, de catre personalul acestora. Victima tipica este femeia bolnavicioasa si suferinda; victimele sunt izolate social de prieteni, vecini. rude, care ar putea sa intervina si sa puna capat procesului de victimizare; victimizatorii tind sa devina suprasolicitanti in raport cu victimele care devin depresive, izolate, dependente; fii recurg cel mai adesea la maltratarea fizica, iar fiicele la maltratarea psihica; in majoritatea cazurilor victimele au fost si ele parinti abuzivi.

3.4. Autovictimizarea. Forma tipica, si cea mai grava, o reprezinta suicidul (sinuciderea). Cu toate acestea autovictimizarea nu trebuie sa se confunde cu suicidul, pentru ca ea presupune forme mult mai variate de autoagresiune, de exemplu automutilarile ori, in alt caz, vatamarile corporale autoprovocate de catre detinuti cu scopul de a inlatura temporar regimul de incarcerare.

G. Kaiser arata suicidul ca fiind o agresiune voita si constienta orientata catre propria persoana in scopul suprimarii propriei vieti. El are o functie tripla: de exprimare a gandirii si actiunii individului; de represiune a agresiunii; de suprimare a fiintarii victimei ca modalitate de realizare a primelor doua functii. Potrivit lui A. Thio, exista trei categorii de suicid:

a)    Suicidul-amenintare. Indivizii care ameninta cu suicidul vor mai mult sa traiasca decat sa moara, amenintarile lor fiind folosite pentru a atinge anumite scopuri. Actul suicidal va fi insa transpus in realitate atunci cand exista un pericol real de a nu-si realiza scopurile propuse.

b)    Suicidul-tentativa. Se caracterizeaza printr-o mare ambiguitate. Sinucigasii din aceasta categorie nu reusesc de cele mai multe ori, la nivel comunicativ, sa-si declare adevaratele intentii. Ei arata altora doar cat sunt de depresivi dar evita folosirea cuvantului sinucidere. Chiar si atunci cand reusesc o atare comunicare, cei care receptioneaza mesajul nu il iau in serios datorita caracterului prea vag al acestuia. Cele mai intalnite metode sunt: taiatul venelor, inghitirea unei cantitati mari de medicamente si asfixierea cu gaz in casa sau in masina. Desi metodele pot fi letale, ele mai pastreaza o speranta pentru viata, mai mult chiar, cele mai dese tentative de suicid se petrec in locuri sau conjuncturi in care salvarea este posibila sau chiar inevitabila, astfel ca, unii autori numesc asemenea tentative "drumul spre viata si nu spre moarte". Studiile statistice arata ca intre suicidul-tentativa si cel reusit exista un raport invers: cele mai multe tentative apartin femeilor si tinerilor; cele mai multe reusite apartin barbatilor si batranilor.

c)    Suicidul reusit. Categoria cuprinde acele persoane care, incercand sa se sinucida, nu au fost salvate la timp si pe cele care au fost mai determinate sa moara. In aproximativ o treime din sinuciderile reusite autorii lor au mai avut tentative de suicid. De asemenea cei mai multi dintre ei au comunicat, direct sau indirect, ideea lor suicidara altor persoane. Cele mai folosite metode sunt impuscarea cu arme de foc si spanzurarea. Pornind de la notele lasate de sinucigasi, se pot identifica cel putin patru tipuri de sentimente suicidare: sentimentul de scuza si aparare in raport cu unele persoane[6]; sentimente vindicative, de razbunare pe alte persoane sau chiar pe sine ; sentimente de marinimie si generozitate fata de lumea pe care o abandoneaza cu scopul de a-si dona averea, trupul pentru experimente, organele altor bolnavi etc., tot aici regasindu-se si sentimentele de iertare fata de persoanele care au gresit sinucigasului ; sentimente suprarealiste: tensiunea puternica ce i-a condus spre suicid scade si un calm coplesitor ii cuprinde. Multi sinucigasi care si-au taiat venele declara ca nu au simtit durerea, altii au avut orgasm urmat de un sentiment linistitor de relaxare si un somn adanc.

In ceea ce priveste raspunsul persoanelor care au avut o oarecare legatura cu sinucigasul si care ar fi putut prevedea si preveni sinuciderea, acesta consta, de cele mai multe ori in sentimentul de vinovatie ca nu au prevazut-o si prevenit-o, ca nu s-au comportat mai bine cu victima, ca nu au perceput din timp intentiile acesteia.

Exista doua teorii consacrate care explica actul suicidal: teorii psihiatrice si cele sociologice. Primele considera ca boala mintala este principala cauza a sinuciderii sau cel putin un dezechilibru psihic. La acestea se adauga depresia, anxietatea morbida, lipsa de speranta, frustratia adanca, experienta traumatizanta din timpul copilariei. Teoriile sociologice sustin ca nu exista nimic rau cu sinucigasii. Potrivit lui E. Durkheim exista doua motive sociologice ale suicidului: probleme de integrare sociala si probleme cu reglarea sociala, respectiv cu constrangerea si regulile grupului social asupra individului. Pornind de la postulatele durkheimiene au fost elaborate si alte teorii moderne noi. A. Henry si J. Short au elaborat teoria trifactoriala, conform careia suicidul este determinat de trei categorii de factori: sociologici, psihologici si economici. Acestia redau statutul individului. Cu cat statutul este mai "inalt" cu atat individul este mai predispus suicidului, pentru ca are un superego, resimte mai greu crizele sociale, economice etc. J. Gibbs si W. Martin au elaborat teoria integrarii statutului, care afirma ca rata suicidului unei poulatii variaza invers cu nivelul integrarii statutului in acea populatie. Nivelul integrarii devine masurabil prin urmatoarele concepte: rata inalta a suicidului; lipsa stabilitatii si durabilitatii sociale; lipsa conformitatii sociale la cerintele societatii; conflictele de rol, respectiv raportul dintre asteptarile societatii de la un individ si realizarile lui in acest sens; incompatibilitatea statutului, respectiv pozitia pe care o ocupa individul in societate si care genereaza conflictul de rol; lipsa integrarii statutului, respectiv masura de ocupare a pozitiei solicitate de catre sociatate.

Suicidul este explicat si prin prisma teoriilor fenomenologice care opereaza cu intelesurile si semnificatiile sinuciderii si cu modul in care persoana sinucigasa actioneaza in baza acestor intelesuri. Una dintre acestea este teoria intelesurilor suicidare care considera ca indivizii, pentru a se sinucide, atribuie anumite semnificatii specifice actelor lor suicidare (suicidul ca o cale de a transporta sufletul in alta lume, de a schimba imaginea lor in ochii altora, de a obtine sentimentele altora, de razbunare), acestea fiind, la randul lor, influentate de intelesurile generale pe care societatea le acorda suicidului (suicidul are ca motiv depresia, dorinta de a scapa de ceva neplacut din viata, de moarte; ceva este rau in legatura cu situatia sociala a sinucigasului, iar cineva este vinovat; ceva este rau cu insasi persoana sinucigasa). Alta teorie fenomenologica este teoria procesului suicidar care, in opozitie cu cea anterioara, considera ca semnificatiile suicidului tind sa descurajeze sinucigasul. Autorul teoriei, J. Jacobs, identifica zece pasi in cadrul procesului de devenire a sinucigasului:

indivizii se confrunta cu probleme neasteptate, intolerabile si insolvabile;

ei le vad, nu ca pe niste incidente izolate, ci ca pe o veriga dintr-un sir nesfarsit de probleme;

ei cred ca moartea este singurul mod de a le rezolva;

aceasta convingere se fundamenteaza pe izolarea lor sociala; ei nu isi pot impartasi cu altii problemele;

ei se straduiesc din greu sa invinga prohibitia societatii impotriva suicidului pe care au interiorizat-o atat de mult incat vad suicidul ca fiind imoral;

ei reusesc s-o invinga deoarece sunt deja foarte izolati social;

ei reusesc s-o invinga si prin autosugestionarea ca prin suicid nu renunta la viata sacra;

ei rezolva conflictul (rational, psihologic, moral si spiritual) definind problemele ca fiind insolvabile in alt mod, deci suicidul devine o necesitate, devine justificat;

definind suicidul ca singura solutie, ei inlatura sentimentul de vinovatie si raspundere;

pentru a fi siguri ca nu vor fi pedepsiti in alta viata, ei Il roaga pe Dumnezeu pentru iertare sau lasa o nota suicidara cerand supravietuitorilor sa se roage pentru sufletul lor, apoi se sinucid.

Semnificatia psiho-sociala a suicidului este contradictorie deoarece are la baza o criza de fundamente, victima acceptand raportarea comportamentului individual la un comportament ideal absolut, care va avea intotdeauna o semnificatie irationala. Victima suicidului isi precizeaza raporturile cu agresorul (mediul social sau un individ), si asa-zisa intelegere rational-irational a existentei delibereaza in sensul negarii acesteia, printr-o viziune tragica, speculativa, irationala.

4. Protectia si autoprotectia impotriva victimizarii

Masurile care se pot lua pentru prevenirea si limitarea sau chiar eliminarea fenomenului victimal si a efectelor sale se pot clasifica in doua categorii: masuri de protectie sociala si masuri de autoprotectie.

Masurile de protectie sociala revin organelor si autoritatilor statului. Dintre acestea un rol important il au organele judiciare responsabile cu prevenirea infractiunilor si cu prinderea, judecarea si sanctionarea infractorilor. Asa cum afirma S. L. Wrightsman, detinerea infractorilor deosebit de periculosi in institutii speciale asigura un nivel mai inalt de securizare psihologica a cetatenilor. Dar existenta organelor judiciare, aplicarea corecta si prompta a normelor penale, sanctionarea infractorilor au si rol de preventie prin inhibarea comportamentului delictual la unii potentiali agresori. De aemenea o forma de protectie a victimei este si indisponibilizarea bunurilor infractorului, confiscarea unor bunuri sustrase de la victima etc. pentru a garanta posibilitatea recuperarii integrale a prejudiciului de catre victima.

Protectia sociala impotriva victimizarii este si responsabilitatea legiuitorului si executivului. Activitatea organelor judiciare depinde de actele normative ale Parlamentului, atat in ceea ce priveste buna functionare a lor cat si eficienta legii in prevenirea si combaterea fenomenului criminogen. Daca legiuitorul este responsabil cu stabilirea politicii penale, executivul are rolul de a pune in miscare acele mecanisme administrative care sa o transpuna in realitate. In functie de diferite domenii pot fi identificate si alte autoritati de stat cu raspundere in protejarea victimelor, in cazuri de victime minore, victime ale abuzului in familie, persoane cu handicap etc. Asemenea masuri pot fi: internarea in institutii spitalicesti sau de ocrotire, asigurarea unui ajutor financiar pana la incadrarea in munca, asigurarea reconversiei profesionale, consiliere, asigurarea pazei etc. In sfarsit nu trebuie neglijat nici rolul societatii civile care, fiind mai motivata, poate obtine rezultate semnificative.

Masurile de autoprotectie sunt cele care revin in sarcina persoanelor particulare, care mai mult trebuie sa fie rodul unor influente organizate, si mai putin instinctuale. Asemenea masuri pot fi: asigurarea intrarilor in locuinte si imobile, evitarea locurilor periculoase, evitarea companiilor indoielnice, evitarea reclamei si a publicitatii cu privire la situatia materiala detinuta, evitarea introducerii persoanelor straine in casa, mai ales pentru cei singuri (pericolul este nu doar de moment, ci si de lunga durata prin faptul ca strainul poate afla valorile detinute, locul unde acestea sunt depozitate etc., ceea ce poate trezi intentia delictuoasa pentru viitor), ignorarea pietonilor sau a strainilor care incearca sa angajeze o conversatie, mai ales noaptea sau in locuri retrase etc.

Tacticile de depasire a situatiilor de risc. Exista situatii in care pericolul nu poate fi avitat total (de exemplu serviciul in tura de noapte). In asemenea cazuri trebuie adoptate unele tactici pentru a minimaliza cat mai mult posibil riscul de victimizare. Se pot aminti exemplificativ: plimbarea in compania altora, in grup iar nu singur, evitarea implicarii neinarmate in anumite evenimente periculoase etc.

Prevenirea crimei prin proiectarea mediului inconjurator afirma importanta creerii unui "spatiu de aparare" prin "ingreunarea atingerii tintelor": imbunatatirea sistemelor de inchidere si asigurare a intrarilor si iesirilor, inaltarea gardurilor si mentinerea supravegherii, a pazei. Actiunile de reducere a riscului pot fi individuale, colective, in colaborare cu alte persoane, sau mixte.

Toate aceste tactici si strategii nu pot fi evaluate cu usurinta privind eficacitatea lor, deoarece este dificil de prevazut situatiile exacte, particulare in care ele ar putea preveni actiunile victimizante, si asta pentru ca exista modalitati numeroase si foarte variate prin care un infractor poate comite aceeasi fapta. Anumite strategii de reducere a riscului pot fi eficiente pana la un nivel clar observabil dar care nu poate fi si prompt cuantificabil.