CARACTERIZAREA ABUZULUI DE INCREDERE

CARACTERIZAREA ABUZULUI DE INCREDERE

SECTIUNEA I

Abuzul de incredere, infractiune contra patrimoniului

1. Notiunea de abuz de incredere si caracterizarea acestuia

Abuzul de incredere este fapta persoanei care, detinand cu orice titlu un bun mobil al altuia, si-l insuseste sau dispune de el pe nedrept ori refuza sa-l restituie.

De esenta abuzului de incredere este acea comportare incorecta, abuziva si pagubitoare a celui care detine un bun ce i-a fost incredintat de altul pentru a-l pastra sau pentru a-i da o anumita intrebuintare, in dispretul increderii ce i s-a acordat, trece acel bun in propria stapanire.

Abuzul de incredere constituie forma tipica de sustragere din avutul public sau privat a carei caracteristica esentiala rezida din faptul ca infractorul are deja bunul, in momentul savarsirii infractiunii, in posesie temporara sau detinere licita, in baza unui titlu ce exprima un raport juridic stabilit anterior intre el si persoana in carei administrare operativa directa se afla acel bun, pe care si-l insuseste prin intervertirea ilicita a titlului, posesiunii temporare sau a detentiunii licita, intr-o posesiune ilicita.

Insusindu-si bunul, infractorul se comporta si dispune de bunul respectiv ca de un bun propriu.

Asadar, pentru savarsirea acestei infractiuni este necesar in primul rand sa existe un raport juridic intre victima si faptuitor, in temeiul caruia acesta din urma, dobandeste detentia bunului mobil,

si, in acelasi timp, are indatorirea sa-l pastreze, sa-l restituie la termenul si in conditiile stabilite ori sa-i dea destinatia indicata de cel de la care l-a primit. Un astfel de raport juridic poate lua nastere dintr-un contract de depozit, comodat, gaj, uzufruct, etc. Devenit detentor precar al bunului, faptuitorul interverteste in mod abuziv aceasta destinatie intr-o stapanire deplina si se comporta ca si cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzand astfel de increderea celui acre i l-a incredintat. Nu va fi savarsita deci infractiunea de abuz de incredere atunci cand, in temeiul raportului juridic existent intre parti, detinatorul bunului este indreptatit sa dispuna de bun, sa si-l insuseasca, ori sa refuze restituirea acestuia. De asemenea, nu vor fi intrunite conditiile pentru existenta abuzului de incredere si in situatia in care raportul juridic existent nu este de natura sa transmita detentia bunului celui caruia i s-a incredintat.

2. Pericolul social si necesitatea incriminarii si sanctionarii abuzului de incredere

Abuzul de incredere constituie o fapta care prezinta pericol pentru societate, deoarece loveste in acel minim de incredere si probitate care trebuie sa existe in raporturile patrimoniale dintre membrii colectivitatii, incredere si probitate fara de care relatiile de ordin patrimonial nu s-ar putea forma, dezvolta si consolida in mod normal.

Se poate observa ca la infractiunea de abuz de incredere, ca de altfel la majoritatea infractiunilor care aduc atingere patrimoniului, legea penala are in vedere actiunea ilicita a faptuitorului si nu pozitia juridica a victimei. Deci, legea penala a considerat ca pentru a ocroti patrimoniul si drepturile legate de acesta se impune, mai intai, sa fie aparate situatiile de fapt existente, in sensul ca acestea sa fie mentinute in starea in care se aflau pana la interventia ilicita a faptuitorului intrucat orice modificarea a lor, prin fapte ilicite, duce la o imposibila sau dificila ocrotire reala a entitatilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective.

Gradul de pericol social pe care il prezinta aceasta infractiune poate fi micsorat prin diligenta de care trebuie sa faca dovada cei care incredinteaza un bun al lor in mana altuia, ocolind persoanele suspecte.

SECTIUNEA A II-A

ABUZUL DE INCREDERE IN DREPTUL PENAL ROMANESC

1. Abuzul de incredere in Codul penal de la 1864

Codul penal de la 1864 incrimina abuzul de incredere in sectiunea IV, articolele 322-331, sub denumirea de "abuz de incredere", o serie de fapte cum ar fi : abuzul de slabiciunea unui incapabil, abuzul de incredere propriu-zis, abuzul de incredere profesional, etc.

Astfel, in articolul 322 din Codul penal din 1864, infractiunea de abuz de incredere are urmatoarea definitie:

"Oricari va specula asupra trebuintelor, slabiciunilor sau patimelor unui minor ca sa-l faca sa subscrie, spre a sa paguba obligatiuni, chitante, sau vreun inscris de razuire pentru imprumutare de bani, ori de lucruri miscatoare, ori de inscrisuri comerciale, sau de orice alte inscrisuri indatoritoare, sub oricari forma se va fi facut asemenea tocmeala se va pedepsi cu inchisoare de la 2 luni la 2 ani si cu amenda care nu va putea trece peste a patra parte a sumei ori a pretului lucrurilor ce va urma a se intoarce inapoi vatamatului, nici sa fie mai mica de 26 de lei."

Infractiunea propriu-zisa de abuz de incredere era prevazuta de Codul penal din 1864 in art. 323 care enumera limitativ raporturile patrimoniale in legatura cu care se poate comite infractiunea: inchiriere, depozit, mandat si locatiunea de servicii. Fapta respectiva era pedepsita cu inchisoare si amenda. Astfel, art. 323 prevedea:

"Oricare va pune la o parte, sau va risipi, spre paguba proprietarilor, a posesorilor ori a detentorilor obligatiuni, bani, marfuri, bilete, chitante sau orice alte acte cuprinzand vreo obligatiune, sau aparare si care i se vor fi dat cu titlul de inchiriere, de depozit de mandat, sau pentru vreun lucru cu plata ori fara plata, cu datorire de a-l intoarce inapoi sau de a-l infatisa, ori de a-l intrebuinta intr-un chip hotarat, se va pedepsi dupa cuprinderea art.322

Daca abuzul de incredere, prevazut prin paragraful de mai sus, se va savarsi de vrei sluga, ori cu simbrie, ucenic, calfa, gramatic, lucrator, ajutator, spre paguba stapanului sau, pedeapsa va fi inchisoarea de la 6 luni pana la 2 ani.

Toate acestea fara prejudiciul ce s-a zis la articolele 203, 204 si 205, pentru punerea la o parte sau ridicarea banilor, a obligatiunilor si a altor acte, ori lucruri aflate in depozite publice"

Art 324 - Advocatul care prin daruri, oferte sau promisiuni, se va indupleca a se intelege cu partea adversa si va vatama, prin fapte pozitive, sau prin omisiuni doloase, cauza clientului sau, va fi pedepsit cu inchisoare pana la 2 ani, prin suspendarea din exercitiul profesiunii de advocat, prin interdictiune de la functiunile publice pana la 15 ani, si prin amenda de la 150 pana la 1500 lei.

Art. 325 - Cand advocatul va vatama, cu viclenie, prin fapte pozitive sau prin omisiuni, cauza unui cauzat sau a unui prevenit, se va pedepsi dupa cum urmeaza:

In caz de crima, prin interdictiune de la profesiunea de advocat si de la orice functiune publica si prin recluziune.

In caz de delict, prin interdictiune de la profesiunea de advocat si de la orice functiune publica, la care pedeapsa se va putea adaugi si inchisoarea pana la 2 ani.

In caz de contraventie prin interdictiune de la profesiunea de advocat si de la orice functiune publica, nu mai putin de 6 luni, si prin amenda pana la 150 lei.

Art.326 - Cel ce, dupa ce va produce vreun document inscris sau memorii la o judecatorie, pentru vreo prigonire, il va sustrage in orice mod, se va pedepsi cu o amenda de la 26 la 150 lei.

Aceasta pedeapsa se va hotari de acelasi tribunal in a carui cercetare se afla prigonirea.

Art. 327 - Cel ce, gasind pe drumuri ori pe ulita lucruri ce nu sunt ale sale, si intrebuintandu-se de ele, le va tagadui, se socoteste ca a comis abuz de incredere, si se va pedepsi cu inchisoare de la 15 zile la 3 luni.

Art. 328 - Cel ce va gasi intr-o curte, gradina, in grajduri, ori in alta incapere, bani ori lucruri ce nu sunt ale sale, si nu le va arata stapanului locului ori chiriasului se va pedepsi cu pedeapsa prevazuta la articolul precedent.

Art. 329 - Dispozitiunile art. 307 se vor aplica si in cazul de abuz de incredere urmat intre persoanele acolo aratate .

Art. 330 - Se vor pedepsi cu inchisoare de la 1 luna pana la 1 an:

Tutorii, curatorii, executori testamentari, acei insarcinati cu paza lucrurilor sechestrate, administratorii de fundatiuni, care, cu rea credinta, lucreaza in vatamarea persoanelor sau lucrurilor incredintate directiunei sau administratiunei lor;

Samsarii, agentii de schimb, expeditorii, comisionarii si alte persoane exercitand o profesiune cu cari sunt anume insarcinati de autoritate publica, daca in afacerile cari le sunt incredintate aduc, cu rea credinta, vatamarea acelora cari le-au incredintat afacerile.

Art. 331 - Carausii, vaslasii sau oamenii lor cari, prin amestecare de materii vatamatoare, vor fi preschimbat calitatea vinurilor, sau orice astfel de bauturi, ori de marfuri al caror transport li s-a incredintat, se vor pedepsi cu inchisoare de la 2 luni la 2 ani; iar daca preschimbarea nu se va fi facut prin materii vatamatoare, osanda va fi inchisoare de la 1 luna pana la 6 luni, sau amenda de la 26 pana la 250 lei.

Vintila Dongoroz, in lucrarea "Despre abuzul de incredere", face diferenta dintre abuzul de incredere si inselaciune, considerand ca ambele infractiuni, ca atacuri in contra proprietatii, apartin sub raportul obiectivitatii juridice aceluiasi gen de activitate anti-juridica: "insusirea pe nedrept a lucrului altuia"; ceea ce diferentiaza insa aceste infractiuni este obiectivitatea lor materiala, adica modalitatea prin care se realizeaza insusirea lucrului altuia si anume:

La furt avem o sustragere frauduloasa, ceea ce implica ca lucrul nu se gaseste in mana infractorului anterior insusirii lui, ci a intrat in mainile sale prin luarea acelui lucru fara voia victimei; la abuzul de incredere     avem o interventie frauduloasa care dimpotriva presupune ca lucrul se gasea deja in mainile infractorului si pe baza unui raport anterior in temeiul caruia lucrul continua totusi sa fie al altuia, iar infractorul si l-a facut al sau; in fine la inselaciune avem o achizitionare frauduloasa, adica o dobandire care implica de asemeni ca lucrul nu se gasea in mainile infractorului inainte de insusirea lui, ci a intrat in mainile acestuia printr-o remitere voluntara obtinuta prin amagirea victimei.

Deci, in esenta, pentru a ajunge la calificarea faptului, trebuie sa se tina seama de natura activitatii "initiale" care a condus la savarsirea atacului in contra proprietatii, fiindca in aceasta activitate s-a exteriorizat intentia infractorului de a obtine prin mijlocul acelei activitati lucrul ce nu-i apartinea. Activitatile ulterioare nu sunt decat consecinta celei dintai, si daca ele nu pot constitui un fapt distinct , vor putea fi socotite in practica ca o agravanta judiciara a faptului.[3]

Pentru exemplificare se pot da cateva ipoteze:

- A cu titlu de mandat primeste anumite lucruri de la B pe care apoi si le insuseste; cu prilejul descoperirii acestui fapt B constata ca de la inceput A l-a indus in eroare si numai prin amagire a obtinut mandatul de care a abuzat.

Astfel, in aceasta ipoteza exista inselaciune si nu abuz de incredere

- X este mandatarul lui Y; in executarea acestui mandat isi insuseste anumite lucruri sau sume apartinand mandatarului; totusi X prin diferite manopere amageste pe Y cu ocazia predarii gestiunii sale, facandu-l sa nu observe abuzul si obtinand de la el cuvenita descarcare.

In acest caz avem de a face cu infractiunea de abuz de incredere.

-X primeste de la Y insarcinarea de a ridica din depozitul acestuia din urma o cantitate de marfa cu o anumita destinatie; X pe baza mandatului se duce la depozit si ridica o cantitate mai mare, insusindu-si diferenta.

In aceasta ipoteza exista infractiunea de furt.

2. Abuzul de incredere in Codul penal de la 1936

I. In codul penal de la 1936 abuzul de incredere era prevazut la art. 537, la titlul "Delicte contra patrimoniului prin nesocotirea increderii". Dispozitia incriminatorie nu continea o enumerare a raporturilor juridice care puteau constitui situatii premisa ale actiunii abuzive; dimpotriva, prevedea ca posesiunea sau detentiunea avea la baza "orice titlu".

Astfel, art. 537 avea urmatorul continut:

"Acela care avand in posesia sau detinerea un lucru mobil al altuia, si-l insuseste sa dispune de el, pe nedrept, ori refuza de a-l restitui, comite delictul de abuz de incredere si se pedepseste cu inchisoare corectionala de la 6 luni la 3 ani, amenda de la 2000 la 5000 lei si interdictie corectionala de la 6 luni la 1 an.

Actiunea penala se poate pune in miscare numai prin plangerea prealabila a partii vatamate.

In cazul cand lucrurile sustrase sau sumele risipite vor fi restituite sau depuse, ori prejudiciul va fi integral reparat pana la pronuntarea hotararii definitive, actiunea penala se stinge."

Art. 537 incrimineaza faptul aceluia, care, avand in posesia sau detentiunea sa, sub orice titlu, un lucru mobil al altuia, si-l insuseste sau dispune de el pe nedrept , ori refuza de a-l restitui, si il califica drept "abuz de incredere".

Fiind o infractiune parte inrudita cu furtul, dupa acesta, abuzul de incredere este cel mai des intalnit din categoria infractiunilor infractiunilor contra patrimoniului.

Dupa cum era incriminat in Codul penal din 1936, abuzul de incredere se situa intre furt si inselaciune.

Astfel, furtul, abuzul de incredere si inselaciunea reprezentau "triumviratul" care sta in puterea infractiunilor contra patrimoniului.

In ceea ce priveste furtul si abuzul de incredere, criteriul distinctiv principal de diferentiere este ca, la furt, agentul "ia sau sustrage bunul" din posesiunea sau detentiunea altuia, iar la abuzul de incredere agentul "deturneaza" lucrul altuia, pe care i l-a dat proprietarul, cu obligatia de a i-l restitui, adica iti insuseste pe nedrept lucrul pe care i-l daduse, de bunavoie, proprietarul, dar sub alt titlu si in alt scop decat cel al insusirii, sau in general isi insuseste pe nedrept lucrul, pe care sub orice titlu il avea in posesia sau detentia sa, cu o destinatie determinata si cu obligatia de a-l restitui.

Furtul se comite prin "intervertirea posesiunii" insasi, pe cand abuzul de incredere se comite prin "intervertirea titlului posesiunii" (caci agentul era deja in posesiune).

Daca obiectul juridic este reprezentat de dreptul de proprietate, posesiune si detentiune, la abuzul de incredere obiectul juridic il constituie dreptul de proprietate. Prin incriminare se protejeaza inviolabilitatea dreptului de proprietate, intrucat posesorul sau detentorul unui bun asupra caruia altul are dreptul de proprietate, interverteste, insusindu-si lucrul, "titlul de posesor in acel de proprietar".

Infractiunea poarta numele de abuz de incredere fiindca agentul a abuzat de increderea proprietarului, care ii incredintase lucrul sau cu o destinatie determinata, transformandu-se pe nedrept din detentor sau posesor in proprietar.

In ceea ce priveste "subiectul activ", acesta putea fi orice persoana.

Daca subiectul activ este un functionar public, care isi insuseste sau deturneaza bani sau alte bunuri mobile ce ii sunt date spre pastrare sau in alt scop, dar nu in virtutea functiei sale, atunci va exista abuz de incredere. De exemplu, exista abuz de incredere comun si nu delapidare, in cazul in care omul de serviciu, din incredintarea superiorului sau, ridica de la perceptie salariul acestuia pe care si-l insuseste pe nedrept (deoarece omul de serviciu nu a avut calitate oficiala, ci a fost un simplu mandatar); sau in cazul cand agentul de urmarire , cu ocazia unui sechestru sau licitatii, primeste bani pentru achitarea impozitelor restante, pe care apoi ii insuseste (fiindca nu avea dreptul la primire de plati).

"Obiectul juridic" este un lucru mobil al altuia.

Lucrul mobil al altuia trebuie sa se gaseasca in posesia sau detentia agentului in momentul savarsirii infractiunii. Agentul poate ajunge, sub orice titlu, in posesia sau detentia lucrului, adica a putut deveni posesor sau detentor, sub orice titlu. Titlul posesor reprezinta ratiunea juridica in baza careia agentul poseda lucrul si poate deriva din lege, dintr-un act al autoritatii, dintr-un contract sau quasi-contract, dar si din orice alta obligatie de fapt, in baza careia are stapanirea lucrului, cu obligatia de a-l restitui sau de a-i da un uz determinat.

Sintagma "sub orice titlu" are sensul unui titlu achizitiv de posesiune sau detentiune. Titlul deriva dintr-un act juridic sau un fapt juridic. Astfel de titluri sunt: chiria, depozitul, gajul, comodatul, mandatul, uzufructul.

Titlul poate fi si precar, iar detentiunea chiar ilegitima; adica chiar si acela care detine, stapaneste lucrul in mod nelegal, ajungand in stapanirea lui pe nedrept, poate comite abuz de incredere, prin insusirea lucrului; de exemplu: cineva ia, fara consimtamantul proprietarului, in folosinta, un bun pe care apoi si-l insuseste.

Nu se poate comite abuz de incredere asupra bunului gasit, asupra "res nullius", asupra bunurilor pe care anumite persoane le au in grija sau paza, in temeiul relatiilor de serviciu sau de incredere.

Sunt susceptibile de abuz de incredere bunurile fungibile. Daca bunul fungibil s-a dat in proprietatea altuia, acesta nu poate comite asupra bunului respectiv abuz de incredere.

In acest caz trebuie sa se constate existenta conditiilor "animus transferandi dominii" si "animus acquirendi domini".

Daca exista indoiala asupra acestor conditii, existenta lor se constata prin fapte concludente (raportul dintre persoane, imprejurarile faptului si valoarea bunului furgibil).

Nu comite abuz de incredere acela care primeste o suma de bani de la altul, pentru a achita o factura a acestuia, dar banii folositi ii foloseste la altceva iar factura o plateste mai tarziu, daca acesta avusese intentia de a indeplini insarcinarea, precum si capacitatea materiala de a putea inlocui oricand banii primiti si cheltuiti".[4]

Daca s-a dat un lucru individualizat prin natura lui sau prin stipulatiune spre pastrare, intrebuintarea sau insusirea acelui lucru constituie abuz de incredere, deoarece acesta nu mai poate fi inlocuit.

De asemenea sunt susceptibile de abuz de incredere si lucrurile "neevaluabile".

Lucrul primit in comision este susceptibil de abuz de incredere. Comisionul este un fapt de comert in baza caruia comisionarul face operatiunea comerciala in numele sau, dar pe seama comitentului. Comisionarul nu dobandeste dreptul de proprietate asupra bunului primit in comision.

Asadar comisionarul nu-si poate insusi sau dispune de lucrul in comision, sau pretul de vanzare al acestuia fara a comite abuz de incredere.[5]

Cand obiectul comisionului sunt cambii, obligatiuni sau efecte le Statului ori alte titluri de credit , circuland in comert, sau marfuri , avand pret la bursa, daca comitentul nu a dispus altfel, le poate retine ca si cumparator sau i le poate procura ca vanzator insusi comisionarului de unde urmeaza ca, in acest caz, lucrul dat in comision trece in proprietatea comisionarului si deci acesta nu poate comite asupra bunului abuz de incredere.

Asupra lucrului cumparat pe credit, cumparatorul dobandeste dreptul de proprietate si, prin urmare, prin dispunerea de acel bun nu poate comite abuz de incredere.

In caz de vanzare cu rezerva dreptului de proprietate (pactum reservati dominii), vanzatorul ramane proprietarul bunului vandut, pana la implinirea conditiei suspensive, si astfel cumparatorul, inainte de indeplinirea acestei conditii sau inainte de acest timp, nu poate dispune oricum de lucru.

Prin urmare cumparatorul comite abuz de incredere, daca instraineaza sau pune in gaj acel lucru. Totusi, prevaleaza in doctrina si in jurisprudenta teza ca in acest caz nu exista "abuz de incredere", in cazul in care cumparatorul nu a avut intentia de a viola dreptul de proprietate ce era rezervat vanzatorului, ci, din contra, de a indeplini indatorirea datorata fata de acesta.

Nu este susceptibil de abuz de incredere lucrul asupra caruia este controversat intre parti dreptul de proprietate .

Tot in baza acestui temei, de regula, nu se constituie abuz de incredere intre partile care sunt "in raport de socoteli"; acest raport exista atunci cand agentul are fata de proprietarul lucrului o contra pretentiune, susceptibila de compensatiune.

De asemenea, daca asupra unui lucru pe care cineva il are in posesie, dar asupra lucrului respectiv este numai coproprietar, fata de celalalt coproprietar (neposesor in cazul de fata), poate comite "abuz de incredere" (prin instrainare sau amanetare) si anume asupra lucrului indivizibil, in general, iar asupra lucrului divizibil, numai in privinta plusului, care depaseste cota sa de parte, care i se cuvine din dreptul de proprietate.

Acela care retine marfa care i s-a transmis spre "vedere" sau "alegere", prin aceasta dobandeste asupra ei dreptul de proprietate si, astfel, nu poate comite abuz de incredere, nici chiar in situatia in care nu achita pretul marfii si nici nu anunta pe cel in drept despre retinerea produsului.

Lucrul cumparat, dar lasat provizoriu la vanzator, apartine cumparatorului, si deci vanzarea din nou a bunului sau punerea in gaj a acestui bun de catre vanzator, constituie abuz de incredere.

Arvuna sau lucrul primit ca arvuna, apartine primitorului si, deci, in cazul in care acesta ar retine lucrul respectiv nu este susceptibil de abuz de incredere.

Averea unei societati in nume colectiv, apartinand societatii, ca unitate cu personalitate juridica, iar nu membrilor sai, urmeaza ca depunerea, insusirea ori refuzul de a restitui un bun ce apartine unei astfel de societati de catre un membru sau membrii ai acestei societati, poate constitui abuz de incredere.

Lucrul dat cu titlu de "cautiune" este susceptibil de abuz de incredere din partea detinatorului aceluia, afara de cazul cand acesta, desi a intrebuintat cautiunea spre scopurile sale, are acoperirea materiala necesara si are intentia de a restitui cautiunea celui in drept.[6]

In ceea ce priveste comiterea infractiunii de abuz de incredere, actul de executare consta in faptul agentului de a-si insusi lucrul altuia, sau de a dispune de el, pe nedrept, ori de a refuza de a-l restitui.

In acest fel actul de executare poate fi de trei feluri:

a)    insusire

b)    dispunere

c)    refuzarea restituirii

Prin oricare din aceste actiuni se poate executa abuzul de incredere, avand in vedere ca toate aceste actiuni sunt prevazute in mod alternativ.

Totusi, aceste acte trebuie savarsite in mod efectiv, deoarece, spre deosebire de furt, nu este suficienta savarsirea unui act, in scop de insusire, dispunere, etc; in cazul furtului se cere insusirea lucrului pe nedrept. Trebuie, deci, ca agentul sa-si insuseasca lucrul sau sa dispuna de el, sa refuze restituirea lui, in mod veritabil real.

Prin aceste acte de executie (oricare dintre ele), posesorul sau detentorul, schimba acest titlu , "invito domino", in titlul de proprietar, se transforma , fara vointa proprietarului, in proprietar. Savarseste asupra lucrului, pe care era dator sa-l restituie si pana atunci sa-i dea destinatia determinata, "acte de proprietar".

Aceste acte de proprietate sunt incompatibile cu "titlul", in virtutea caruia agentul avea in posesia sau detentia sa bunul respectiv. Deci, acesta savarseste o schimbare, inversiune ilegitima a posesiunii sau detentiunii.

"A dispune" de un lucru inseamna a dispune de un lucru ca de al sau, a savarsi asupra lui acte de proprietate.

"Instrainarea" lucrului presupune efectuarea asupra acestuia de acte de dispozitie: vanzare, schimb, donatie.

"Consumarea" lucrului, inseamna dispunerea de acesta.

De asemenea, intra in notiunea dispunerii, folosirea unu lucru fungibil.

Distrugerea sau degradarea lucrului, daca nu este inerenta folosirii lui, sau dispunerii de el, constituie o actiune-scop, si nu constituie abuz de incredere.

Atat insusirea lucrului, cat si dispunerea de acesta trebuie sa se faca pe "nedrept".

Sintagma "pe nedrept" se refera atat la insusire, cat si la dispunere. Ceea ce este insa legitim nu poate insa constitui infractiune.

"Refuzul de a restitui lucrul" constituie a treia forma a actului de executare. Refuzul trebuie sa derive din intentia agentului de a deturna lucrul, de a si-l insusi. Refuzul, fara intentie, nu constituie abuz de incredere. Refuzul poate fi expres, categoric, dar poate fi si indirect, invelit intr-un pretext sau neadevar, care arata clar intentia agentului de a nu mai restitui lucrul.

"Dolul" reprezinta elementul subiectiv sau moral al infractiunii de abuz de incredere. Articolul 537 nu prevede savarsirea acestei infractiuni din culpa, rezultand neindoios ca abuzul de incredere se comite numai cu dol sau intentie.

Tentativa de abuz de incredere este incriminata si deci se pedepseste. In realitate insa este forte dificila constatarea ei, uneori chiar nici nu este posibila.

Unitate si concurs: abuzul de incredere se poate prezenta uneori ca unitate continuanta, deci ca unitate legala.

Cand pentru savarsirea sau acoperirea abuzului de incredere se comite vreun fals in acte vom avea concurs de infractiuni.

Urmarirea. In sensul alin. 2 al art. 537, actiunea penala se poate pune in miscare prin "plangerea prealabila". Dat fiind raportul dintre parti si in special increderea pe care a avut-o partea vatamata in agent, considerand apoi, ca abuzul de incredere se poate comite numai contra vointei victimei, este indicata urmarirea la plangerea prealabila.

Cauza speciala de stingere a actiunii penale, conform alin. 3 al art. 537 Cod penal, exista atunci:

cand lucrurile sustrase au risipite vor fi restituite sau depuse;

cand prejudiciul va fi integral reparat.

Aceste cauze sunt "alternative", adica sau una sau alta. Dar ambele au conditia sa se produca pana la "pronuntarea hotararii" definitive. Producerea lor trebuie sa fie anterioara hotararii. Prin hotararea definitiva se are in vedere hotararea instantei judecatoresti, care are autoritatea lucrului judecat si deci contra careia poate avea loc numai revizuirea sau recursul extraordinar.

Abuzul de incredere, ca delict, este de competenta tribunalului.

Pedeapsa este inchisoare corectionala de la 6 luni la 3 ani, amenda de la 2000 la 5000 lei si interdictie corectionala de la 6 luni la 1 an.

A.   Deosebirea dintre abuz de incredere, inselaciune si furt

Pentru a se face distinctia intre aceste trei tipuri de infractiuni, s-au avut in vedere atat considerente de ordin civil, cat si considerente de ordin penal.[7]

Datorita acestor considerente, exista furt ori de cate ori cineva si-a insusit un bun al altuia pe nedrept, din orbita unde statea la dispozitia victimei.

Exista abuz de incredere ori de cate ori cineva si-a insusit pe nedrept, deturnand lucrul altuia ce se gaseau deja in mainile sale in baza unui raport juridic (intervertire frauduloasa).

Exista inselaciunea ori de cate ori cineva si-a insusit pe nedrept lucrul altuia a carui remitere voluntara a obtinut-o prin amagire (achizitionare frauduloasa).

Asadar, furtul, abuzul de incredere si inselaciunea, ca atacuri contra proprietatii apartin sub raportul obiectivitatii juridice aceluiasi gen de activitate antijuridice: "insusirea pe nedrept a lucrului altuia"; ceea ce diferentiaza insa aceste infractiuni este obiectivitatea lor materiala, adica modalitatea prin care se realizeaza insusirea lucrului altuia, si anume: la furt avem o sustragere frauduloasa, ceea ce implica ca lucrul nu se gasea in mana infractorului anterior insusiri lui, ce a intra in posesia sa prin luarea acelui lucru fara voia victimei; la abuzul de incredere avem o intervertire frauduloasa care, dimpotriva, presupune ca lucrul se gasea deja in mainile factorului, si pe baza unui raport anterior in temeiul caruia lucrul continua totusi de a ramane al altuia, iar infractorul si l-a facut al sau; in fine, la inselaciune avem o achizitionare frauduloasa, adica o dobandire care implica, de asemenea, ca lucrul nu se gasea in mainile infractorului inainte de insusirea lui, ci a intrat in posesia acestuia printr-o remitere voluntara obtinuta prin amagirea victimei.

Acest criteriu diferential este suficient si sigur pentru a distinge in practica cele trei tipuri de infractiuni: furtul, abuzul de incredere si inselaciunea.

B.   "Refuzul de a restitui obiectul primit"

Pentru existenta abuzului de incredere nu este suficient a se constatat refuzul inculpatului de a restitui un lucru, o marfa, etc., ci trebuie sa se constate intentia infractorului de a converti in propriul folos acele bunuri.

Jurisprudenta

1."Cas. II , N^o 869/937 - in fapt: T.I. pe cand era grefier la judecatoria Zalau, a incasat de la I.R. si de la altii, in contul amenzilor la care erau condamnati, respectiv cate 300, 300, 200 lei, pe care le-a depus la perceptia fiscala abia dupa ce s-a deschis asupra lui cercetari disciplinare, iar de la M.N. care avea mai multe condamnari pentru delicte silnice a incasat sume de 600 lei, din care a depus la perceptie in cursul lunii ianuarie 1935, numai 200 lei, restul amenzilor cazand sub prevederile gratierii.

D-l procuror general, in concluziuni, arata, ca dupa noul cod penal - care creeaza o situatie mai favorabila inculpatului - in ce priveste primele trei infractiuni, care se clasifica delict de abuz de incredere, conform art. 537, inculpatul depunand sumele insusite, este cazul a se aplica dispozitiile ultimului alineat ale art. 537, stingandu-se actiunea publica, iar in ce priveste ultimul fapt, instantele de fond urmeaza sa arate in motivatia hotararii ce au dat, ce s-a intamplat cu diferenta de 400 lei, pentru a se vedea daca nu est cazul sa fie aici mentionate aici dispozitiile mai sus mentionate.

In drept: In conformitate ci dispozitiile art. 537 din codul penal de la 1936, infractiunile savarsite de inculpatul recurent in modul stabilit din partea instantelor de fond, se califica ca delicte de abuz de incredere, deoarece, dupa cum este constatat, insusirea sumelor nu a avut loc in calitatea acestuia de functionar public, primirea si plata amenzilor penale neintrand in atributiunile functiei sale de grefier al judecatoriei respective.

In conformitate cu dispozitiile ultimului alineat al art. 537 care creeaza o situatie mai usoara inculpatului, daca pana la darea hotararii definitive in cauza, sumele sunt depuse, ceea ce se constata a fi cazul in speta cu primele trei infractiuni, actiunea publica se stinge.

Din motivarea deciziei Curtii de fond, in ce priveste cea din urma infractiune nu rezulta ce anume a facut inculpatul cu diferenta de 400 de lei ce a incasat de la M.N. si, astfel, in aceasta situatie, omisiunea trebuie considerata ca o nemotivare, decizia supusa recursului urmand a fi casata cu trimitere (in aceasta privinta se procedeaza la o noua judecata).

In ceea ce priveste cele trei infractiuni (primele) savarsite in dauna statului cu privire la amenzile penale ale condamnatilor N.I. si altii, in urma constatarii ca aceste amenzi au fost depuse de inculpat, actiunea penala urmeaza a fi stinsa".

Cu privire la primele trei infractiuni, consider ca decizia Judecatoriei a fost corecta si in conformitate cu ultimul alineat al art. 537 din Codul penal de la 1936.

Conform acestui alineat: "In cazul cand lucrurile sustrase vor fi restituite sau depuse, ori prejudiciul va fi recuperat integral pana la pronuntarea hotararii definitive, actiunea penala se stinge."

Dupa cum reiese, in fapt, inculpatul a depus la perceptia locala sumele respective inainte de a se pronunta hotararea definitiva, ci in timpul cercetarii disciplinare. Deci conform dispozitiilor art.537, dupa cum reiese si din concluziile domnului procuror, se creeaza o situatie mai favorabila inculpatului, care a depus sumele insusite inainte de pronuntarea hotararii definitive.

In ceea ce priveste cea de-a patra infractiune, ultima, de asemenea consider justa decizia Curtii de fond de a trimite spre rejudecare cauza in ce priveste infractiunea, intrucat, asa cum reiese si din decizie, nu rezulta ce anume a facut inculpatul cu diferenta de 400 lei.

"Cas. II N^o 604/937. In fapt: Recurentul a fost condamnat de Curtea de Apel din Timisoara, sectia I la 3 luni inchisoare corectionala pentru faptul de abuz de incredere pedepsit de art. 388 cod penal ardelean.

In drept: Potrivit art. 537 ultimul alineat din Codul Penal Carol al II-lea, in cazul cand lucrurile sustrase vor fi restituite ori prejudiciul integral reparat pana la pronuntarea hotararii definitive, actiunea penala se stinge.

Prin urmare, inculpatul reparand integral prejudiciul acuzat reclamantilor, urmeaza ca actiunea penala este stinsa si conform art. 488 alin. 1Cod procedura penala Carol II, a se casa decizia instantei de fond fara trimitere."

Asa dupa cum reiese si din exemplul precedent, "in cazul in care lucrurile sustrase sau depuse vor fi inlocuite, restituite sau depuse, ori prejudiciul integral reparat pana la pronuntarea hotararii definitive, actiunea penala se stinge".

Dupa cum reiese din recurs, recurentul a depus declaratie autentificata ca reclamantii au fost indestulati, asa ca este justificata solutia prin care urmeaza a se stinge actiunea penala si casarea deciziei instantei de fond fara trimitere.

3. Curtea de Apel Bucuresti:

"Tribunalul a achitat pe inculpat dat in judecata pentru abuz de incredere pe consideratiunea ca actul juridic incheiat intre reclamant si inculpat este un contract de comodat, deoarece sticlele au fost incredintate inculpatului pentru folosinta acestuia iar contractul de comodat nu este prevazut in enumerarea limitativa din art. 323 a Cod penal de la 1864.

Faptul ca sticlele au fost date in depozitul inculpatului, cu permisiunea acestuia cu permisiunea acestuia de a se folosi de ele (actul este intitulat "Act de depozit" si mai departe "declar ca de a mea bunavoie si nesilit de nimeni am primit in depozit de la . care e si proprietarul lor, intelegand a se aplica prezentul act de depozit prescriptiile codului civil.

Declar de asemenea ca acest depozit fiind constituit spre folosinta mea, nu pretind de la reclamant nici un fel de speze, pe tot timpul cat aceste sticle vor sta la mine, precum si ca ma oblig, in cazul in care ele imi vor fi cerute de catre reclamant a le inapoia imediat, fara somatie, etc."), nu transforma contractul de depozit, pe care partile au inteles sa-l incheie, in contract de comodat, deoarece dupa cum se prevede prin art. 1600 si 1602 cod civil "contract de depozit exista si atunci cand deponentul da voie depozitarului de a se folosi de lucrul dat in depozit".

Tribunalul greseste atunci cand din clauza de folosirea sticlelor trage concluzia existentei unui contract de comodat si cand, pe aceasta singura consideratie, il achita pe inculpat.

Ceea ce arata ca intre parti s-a incheiat un contract de depozit si nu de comodat, e nu numai clauza din act prin care partile aratand in termeni formali ca incheie un contract de depozit, incheie un contract de depozit, declara ca inteleg sa se supuna prescriptiunilor din codul civil privitoare la depozit, dar si imprejurarea ca inculpatul ca depozitar, s-a obligat sa restituie sticlele la cererea deponentului, "fiindca in contractul de depozit - unde depozitarul primind lucrul face un serviciu deponentului - depozitarul, potrivit art. 1616 Cod civil, trebuie sa restituie lucrul indata ce i s-a cerut, pe cand in contractul de comodat, unde comodantul dand lucrul face un serviciu comodatarului - acesta, potrivit art. 1572 cod civil nu poate sa ia lucrul inapoi, in lipsa unui termen stipulat, inainte de a fi servit comodatarului la trebuinta pentru care lucrul a fost stipulat cu imprumut", ca doar aceste consideratiuni trebuiau sa duca la condamnare, nu la achitarea inculpatului.[8]

In tot cazul, faptul ca inculpatul era, la data primirii sticlelor, in serviciul reclamantului ca distribuitor si imprejurarea ca inculpatul a primit sticlele, in aceasta calitate, spre a fi distribuite la clienti, tot trebuia sa duca la pedepsirea inculpatului, fiindca art. 323 cod penal 1864 pedepseste pentru abuz de incredere si pe omul cu simbrie care a pus la o parte sau a risipit, spre paguba stapanului, lucrurile ce - ca speta - i-au fost incredintate in timpul si pentru indeplinirea serviciului".

2. Abuzul de incredere in paguba avutului obstesc

Abuzul de incredere in paguba avutului obstesc a fost introdus in Codul penal de la 1936 prin decretul nr. 202 din 14 mai 1955, la art. 536 ^5a, constituind un nou mijloc de aparare penala a avutului obstesc impotriva violarilor dreptului de proprietate asupra bunurilor din avutul obstesc, savarsita de cei ce au in detentiunea lor licita astfel de bunuri.

Prin decretul nr. 318 din 1958, abuzul de incredere, ca si celelalte infractiuni contra avutului obstesc, a fost incriminat la art. 536¹ cod penal.

Abuzul de incredere contra avutului obstesc constituia forma tipica a sustragerilor din avutul de stat sau obstesc a carei caracteristica esentiala rezida in faptul ca infractorul are deja, in momentul savarsirii, in posesiune temporara sau detentiune licita, in baza unui titlu care exprima un raport juridic stabilit anterior intre el si organizatia obsteasca in a carei administrare operativa directa se afla acel bun, pe care si-l insuseste prin intervertirea ilicita a titlului posesiunii temporare sau detentiunii licite, intr-o posesiune ilicita, infractorul comportandu-se fata de bunul respectiv si dispunand de el ca de un lucru propriu.

Nici art. 536^5a si nici art. 536¹ cod penal nu dau o definitie a continutului acestei infractiuni, ci incrimineaza fapta prin simpla indicare a numelui infractiunii.

De aceea, pentru determinarea notiunii si a continutului infractiunii de abuz de incredere in paguba avutului obstesc este necesar sa se faca referire la art. 537.

Tinand seama de dispozitiile art. 536¹ combinat cu art. 537 alin. 1, se poate spune ca abuzul de incredere in paguba avutului obstesc consta in "insusirea prin dispunerea pe nedrept, sau refuzul de a restitui un bun mobil apartinand avutului obstesc, aflat sub orice titlu in posesiunea temporara sau detentiune licita a celui vinovat".

A. Obiectul juridic al abuzului de incredere in paguba avutului obstesc il constituie raporturile social-socialiste de proprietate manifestate atat sub forma proprietatii socialiste, de stat, cat si sub forma proprietatii socialiste cooperatist colectiviste.

Determinarea obiectului juridic al infractiunii prezinta o deosebita importanta, deoarece prin determinarea acestuia se face deosebirea intre abuzul de incredere prevazut la art. 536¹ cod penal si abuzul de incredere prevazut la art. 537.

B. Obiectul material , potrivit art. 536¹ combinat cu art. 537, poate fi "orice bun mobil, apartinand avutului obstesc, aflat in posesiunea temporara sau detentiunea infractorului, sub orice titlu". De aici rezulta, ca obiectul material al abuzului de incredere in paguba avutului obstesc prezinta anumite trasaturi specifice esentiale, care constituie conditii de incriminare a faptei.

a) obiectul material al infractiunii trebuie sa fie un bun mobil. Aceasta inseamna ca bunurile imobile nu pot forma obiectul acestei infractiuni.

Este important a se preciza ca pot forma obiectul material al abuzului de incredere in paguba avutului obstesc numai "bunurile mobile prin natura lor", iar nu si cele prin determinarea legii. Potrivit dreptului civil, bunurile mobile prin natura lor pot consta fie in "bunuri certe" sau "nefungibile" (determinate sau individualizate prin caractere proprii si specifice, datorita carora nu pot fi inlocuite cu altele), fie in "bunuri generice sau fungibile" (determinate numai prin gen si cantitate, care se individualizeaza prin masurare, cantarire sau numarare, putand fi inlocuite unele cu altele, pana in momentul predarii, cu obligatia de a se preda sau restitui bunuri in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate.

Aceasta clasificare a bunurilor mobile in bunuri fungibile si nefungibile are importanta nu numai din punct de vedere civil, ci si din punct de vedere penal in privinta determinarii modului de savarsire si a momentului consumarii infractiunii.

Bunurile mobile, ca obiect material al infractiunii de abuz de incredere in paguba avutului obstesc, pot consta in mijloace de productie, produse sau marfuri, care prezinta o anumita valoare materiala. Nu conteaza daca, din acest punct de vedere, bunurile mobile pot fi folosite potrivit destinatiei lor directe, initiale, sau sunt utilizate sub o alta forma; astfel, pot constitui obiect material al acestei infractiuni si deseurile rezultate din procesul de productie, care nu si-au pierdut orice valoare de intrebuintare si pot fi folosite intr-o alta calitate.

In notiunea de "bun mobil" se cuprind si banii, precum si titlurile de valoare sau inscrisurile de valoare ale unitatilor de stat sau obstesti. Din contra, drepturile patrimoniale, precum si inscrisurile care nu au caracterul unor titluri de valoare, nu pot fi considerate ca bunuri, in sensul de valori materiale concrete, si, deci, nu pot constitui obiectul material al acestei infractiuni.

b)Obiect material al abuzului de incredere in dauna avutului obstesc pot fi numai bunurile mobile care fac parte din avutul obstesc, adica acele bunuri proprietate socialista de stat, cooperatist-colectivista sau alte bunuri obstesti, ori care sunt considerate ca fac parte din avutul obstesc.

Prin urmare, nu pot fi obiect al infractiunii, bunurile proprietate personala sau particulara, bunurile fara stapan, precum si cele al caror drept de proprietate este contestat de catre parti.

c) De asemenea, obiectul material al infractiunii trebuie sa fie un bun mobil care se afla in momentul savarsirii infractiunii in posesiunea sau detentiunea infractorului.

Posesiunea sau detentiunea bunului de catre infractor in momentul savarsirii infractiunii constituie o cerinta esentiala si caracteristica, dar si o conditie prealabila si indispensabila pentru existenta infractiunii de abuz de incredere, care o deosebeste de celelalte forme de sustragere de bunuri, cum ar fi furtul sau inselaciunea. Daca bunul obstesc nu se afla in "posesiunea sau detentiunea" infractorului in momentul savarsirii infractiunii, ci in posesia sau detentia unitatilor de stat sau obstesti, ori chiar a altor persoane (daca insa infractorul stia ca bunul apartine avutului obstesc, fapta nu va putea fi calificata ca abuz de incredere, ci va constitui, dupa caz, furt sau inselaciune in dauna avutului obstesc).

Totusi, se pune problema determinarii intelesului formulei "in posesiunea sau detentiunea sa".

Dreptul civil face distinctie intre acesti doi termeni. Astfel, prin "posesiune" se intelege stapanirea de fapt a bunului in sine (animus sibi habendi), pe cand "detentiunea" presupune stapanirea de fapt a bunului in numele altuia (homine alieno) exercitata fie in folosul sau interesul altuia, fie in interesul propriu al detentorului. Prin urmare, detentiunea deriva din dreptul de proprietate al proprietarului, care, in exercitiul atributiilor ce i le confera acest drept (de a poseda, folosi si dispune de bun), el poate ceda o parte din aceste atributii detentorului, fara a inceta de a fi proprietar, adica fara a pierde dreptul de proprietate in totalitatea lui; in schimb, detentorul dobandeste numai dreptul de a stapani in fapt si nemijlocit bunul proprietarului, fara a dobandi prin aceasta si dreptul de proprietate care continua sa apartina proprietarului bunului.

De aceea, detentiunea, prin natura ei, are un caracter temporar, in sensul ca detentorul este legat fata de proprietarul bunului care i l-a remis in detentiune, printr-un raport juridic, care, desi ii confera anumite puteri de fapt asupra bunului, ii impune in acelasi timp obligatia de a-l pastra sau conserva si de a-i da o anumita utilizare, sau de a-l restitui proprietarului.

d) O alta conditie in ce priveste obiectul material este ca bunul sa se afle in posesiunea temporara sau detentiunea licita a infractorului "sub orice titlu".

Prin titlu se intelege indrituirea, indreptatirea legala sau temeiul juridic (justa casa) in baza careia o persoana a dobandit detentiunea sau posesiunea unu bun. Astfel, titlul indica felul si natura raportului juridic cuprins in actul care justifica obtinerea posesiunii sau detentiunii; ceea ce inseamna ca atat posesiunea cat si detentiunea trebuie sa se sprijine pe un titlu juridic strict determinat.

Dreptul civil distinge doua categorii de titluri juridice:

1.Titluri juridice translative de proprietate

2.Titluri juridice netranslative de proprietate, ci numai de posesiune temporara sau detentiune.

Expresia "sub orice titlu" se refera numai la acele titluri juridice care confera unei persoane detentiunea sau posesiunea temporara a bunului obstesc, fie in baza unui raport juridic de munca, fie in baza unui raport juridic de drept civil.

Titluri juridice translative de posesiune temporara sau detentiune a bunurilor obstesti in baza unui raport juridic de munca, fie in baza unui raport juridic de drept civil.

Titluri juridice translative de posesiune temporara sau detentiune a bunurilor obstesti in baza unui raport juridic de munca sunt acelea prin care, in baza legii sau a contractului de munca, i se incredinteaza angajatului anumite bunuri obstesti spre a le folosi in cadrul prestarii muncii in intreprinderea sau organizatia obsteasca.

Titluri juridice translative de posesiune temporara sau detentiune a bunurilor obstesti in baza unui raport juridic de drept civil sunt acelea care confera unei persoane detentiunea asupra bunurilor obstesti intr-un anumit scop, cu obligatia de a le da o destinatie determinata, sau de ale restitui. In aceasta categorie de titluri juridice intra contractele civile privitoare la: locatiunea de bunuri, comodat, depozit, transport, antrepriza, etc.

e) Bunul obstesc, obiect al infractiunii, trebuie sa se afle in detentiunea licita, legala a persoanei vinovate.

Detentiunea bunului obstesc pe baza unui titlu juridic valabil, legal trebuie deosebita de simpla detinere materiala, fizica de fapt, a bunului obstesc, de asa numita detentiunea de fapt fara temei juridic.

Cu toate ca de obicei dreptul de posesiune sau detentiune coincide cu detinerea de fapt a bunului, totusi, in anumite cazuri si in mod temporar, dreptul de posesiune poate exista fara o detinere nemijlocita in fapt a bunului.

De aici rezulta ca poate comite infractiunea de abuz de incredere si persoana care are numai detentiunea juridica, fara a avea in acelasi timp si detentiunea materiala a bunului obstesc.

In schimb, in cazul in care o persoana are numai detentiunea, pur materiala, fizica a bunului obstesc, fara a avea si detentiunea juridica, constituind un simplu instrument al posesiunii sau detentiuni juridice a altuia, prin intermediul caruia posesorul sau detentorul legal exercita acte materiale de deplasar, transportare, miscare fizica a bunului dintr-un loc in altul, in caz ca isi insuseste din bunurile detinute in acest mod, nu comite abuz de incredere si nici delapidare, ci furt in dauna avutului obstesc.

Cu atat mai mult, nu comite abuz de incredere, ci furt, persoana careia bunul i-a fost lasat in paza, deoarece in aceasta situatie ea nu are detentiunea, ci numai atributii tehnice de a veghea asupra bunului.

c.Latura obiectiva a infractiunii de abuz de incredere in paguba avutului obstesc consta, in esenta, in activitatea materiala a detentorului bunului obstesc in care se concretizeaza si exteriorizeaza schimbarea sau intervertirea caracterului juridic al detentiunii acelui bun, dintr-o detentiune temporara licita, intr-o posesiune ilicita, prin incalcarea sau nesocotirea obligatiei juridice de pastrare, conservare si restituire a bunului obstesc ca fata de un bun propriu.

Prin comportarea ilicita a detinatorului legal al bunului obstesc constand in uzurparea dreptului de proprietate, se realizeaza trecerea bunului obstesc din detentiunea licita in posesiunea ilicita a infractorului.

Pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere nu este suficient ca detinatorul bunului obstesc sa savarseasca doar acte abuzive de folosinta temporara - aceasta necunoscand o uzurpare a dreptului de proprietate de natura a produce o paguba avutului obstesc - ci este necesar sa savarseasca acte de dispunere sau insusire a bunului, care exprima o comportarea fata de acesta ca fata de bunurile proprii.

Principala trasatura specifica a laturii obiective a abuzului de incredere in dauna avutului obstesc consta , conform art. 537 cod penal, in savarsirea de acte materiale specifice in care se exteriorizeaza transformarea ilicita a titlului detentiunii bunului obstesc. Potrivit textului citat, aceasta activitate specifica se poate realiza prin trei modalitati si anume:

a)    insusirea ilicita a bunului obstesc;

b)    dispunerea pe nedrept de acel bun;

c)    refuzul de a restitui bunul obstesc respectiv.

a) Insusirea     ilicita a bunului obstesc consta in apropierea sau trecerea ilicita a bunului in patrimoniul infractorului, care il considera ca pe un bun propriu, il transforma in bun propriu, pune stapanire pe el si il considera ca al sau. Aceasta presupune efectuarea unor acte materiale de trecere ilegala a acelui bun in patrimoniul infractorului, prin care acesta isi asuma in mod arbitrar puteri care depasesc pe cele care derivau din titlul juridic in baza caruia se obtine posesiunea temporara licita asupra acelor bunuri.

b.) Dispunerea de bunul obstesc constituie modalitatea de manifestare categorica a atitudinii abuzive si ilegale a detentorului bunului obstesc prin savarsirea unor acte de dispozitie pe care nu le poate face decat proprietarul .

Dispunerea de bunul obstesc inseamna a savarsi asupra lui acte de dispozitie ca fata de un bun propriu.

Dispunerea poate consta in acte de instrainare, consumare, folosire, ori alte acte de dispozitie pe care nu le poate face decat proprietarul, ca atribut esential al dreptului de proprietate.

"Instrainarea" constituie forma tipica de manifestare a dispunerii de un bun, care se poate concretiza in diferite acte juridice translative de proprietate (vanzare, schimb, etc.)

"Consumarea" este modul specific de manifestare a dispunerii cu privire la bunurile fungibile si consumptibile, aflate in detentiunea licita a infractorului, a caror substanta se consuma sau epuizeaza la prima intrebuintare. Caracterul ilicit, infractional al consumatiei apare numai in cazurile care infractorul obtinuse in baza raportului juridic respectiv numai detentiunea licita, iar nu si dreptul de folosinta asupra acelor bunuri. Aceasta forma a infractiunii se realizeaza indeosebi cu ocazia detinerii bunurilor consumptibile in baza unei conventii de transport sau de depozit.

"Folosirea" bunului consta in intrebuintarea temporara abuziva a bunurilor obstesti care duce in mod inerent la alterarea sau deprecierea exagerata si vizibila a valorii lor, in cazurile in care prin titlul juridic nu i se conferise detinatorului si dreptul de folosinta asupra bunului.

Cazuri care nu constituie abuz de incredere in dauna avutului obstesc:

folosirea bunului cand a fost dat in detentiunea licita a unei persoane tocmai in acest scop, chiar daca prin aceasta se produce o uzura a bunului

folosirea sau intrebuintarea temporara a bunului obstesc incredintat detentorului care nu produce o uzura remarcabila, chiar daca odata cu detentiunea nu i s-a transmis si folosinta; in acest caz poate avea loc o tragere la raspundere civila.

Pierderea bunului obstesc de catre persoana care-l obtinuse in posesiune temporara licita; acest fapt poate atrage insa raspundere civila.

Alterarea sau deprecierea substantei bunului ca rezultat al unei activitati directe si voite de distrugere du degradare a bunului de catre infractor; in acest caz fapta va constitui infractiunea de distrugere sau degradare a avutului obstesc.

c) Refuzul de a restitui bunul obstesc consta intr-un act de vointa prin care se exprima hotararea detinatorului temporar al bunului de a nu-l restitui si de a-l retine pentru a-l trece in patrimoniul sau.

Pentru aceasta nu este necesar ca refuzul nejustificat de restituire sa fie insotit de un act de dispozitie asupra bunului in care sa se exprime intentia inculpatului de a-si apropia lucrul.

Pentru ca refuzul ilegal de restituire a bunului sa poata duce la realizarea infractiunii este necesar ca infractorul sa aiba posibilitatea obiectiva de restituire a bunului.

Refuzul de restituire poate fi expres, direct si categoric, dar poate fi si tacit, indirect (implicit), exprimat intr-o formula imprecisa, intr-o disimulare, in afirmarea unui neadevar sau invocarea unor motive care nu pot constitui o justificare valabila, legata (de exemplu se afirma ca bunul a fost furat, ca a fost predat altuia spre a-l restitui, etc.)

In practica judiciara se considera ca nu se comite abuz de incredere, daca refuzul inculpatului de a restitui bunul aflat in detentiunea sa in baza unui titlu n-a fost precedat de cererea sau somatia de restituire formulata de partea vatamata, simpla omisiune de a restitui bunul neavand caracter delictos; sau daca refuzul de restituire este determinat de unele litigii nerezolvate intre parti.

Pentru existenta laturii obiective a abuzului de incredere in paguba avutului obstesc sunt necesare doua conditii:

a.    Actul de executare, adica insusirea sau dispunerea pe nedrept ori refuzul de a restitui, "sa fie savarsit in mod efectiv", in mod real, caci numai in acest fel se poate stabili in mod neindoielnic comportarea infractionala a infractorului.

b.    Insusirea sau dispunerea este facuta "pe nedrept" atunci cand infractorul nu poate sa justifice ca actiunea, fapta sa se bazeaza pe vreun drept derivat din raportul juridic in baza caruia a dobandit detentiunea licita a bunului; cand actele materiale in care se concretizeaza insusirea sau dispunerea sunt incompatibile cu titlu juridic al detentiunii licite.

O alta trasatura esentiala a laturii obiective a abuzului de incredere in dauna avutului obstesc o constituie "producerea unei pagube avutului obstesc".

Consumarea infractiunii:

a)     In cazul insusirii sau dispunerii pe nedrept de "bunuri certe", "nefungibile, infractiunea se considera consumata din momentul savarsirii actelor de insusire, instrainare, consumare sau folosire a bunului obstesc de catre cel ce il avea in detentia sa licita;

b)     In cazul insusirii sau dispunerii pe nedrept de "bunuri generice, nedeterminate, fungibile" infractiunea se considera consumata din momentul restituirii sau predarii lor de catre cel ce le avusese in detentiunea sa licita, daca nu restituie bunurile in intreaga cantitate sau de aceeasi calitate.

c)     In cazul refuzului de a restitui bunurile obstesti de catre cel ce le avea in detentiune sau posesiune temporara licita, infractiunea se consuma "in momentul in care implinit termenul stabilit de restituire" (daca a existat o astfel de stipulatie expresa) sau de la "data cand s-a produs refuzul nejustificat in urma cererii sau somatiei de restituire".

D. Latura subiectiva a abuzului de incredere in paguba avutului obstesc consta in intentia directa, in reaua credinta a infractorului. Reaua credinta se manifesta prin aceea ca infractorul stie ca are in detentiunea sa un bun ce apartine avutului obstesc cu obligatia de a-l restitui organului de stat sau obstesc, si totusi voieste sa si-l insuseasca sau sa dispuna de el ca de un bun propriu.

E. Subiectul infractiunii de abuz de incredere in paguba avutului obstesc este un "subiect calificat".

Subiect al infractiunii nu poate fi decat persoana care in baza unui anumit raport juridic a dobandit in prealabil detentiunea sau posesiunea temporara licita asupra bunului obstesc.

Deci, subiect al abuzului de incredere in paguba avutului obstesc " este orice persoana, particular sau functionar, care, in baza unui raport juridic de drept civil sau raport juridic de munca, are calitatea de detentor legal al bunului obstesc".

F. Pedeapsa pentru abuzul de incredere in paguba avutului obstesc conform art. 536¹ cod penal de la 1936, se stabileste in raport de valoarea pagubei cauzate.

G. Urmarirea . Abuzul de incredere in paguba avutului obstesc este o infractiune care se urmareste "din oficiu", iar impacarea partilor nu este posibila, deoarece urmarirea la plangerea prealabila si impacarea partilor sunt posibile numai la infractiunile la care partea vatamata este persoana fizica.

3. ABUZUL DE INCREDERE IN CODUL PENAL DE LA 1968

In Codul penal de la 1968 abuzul de incredere este prevazut la art. 213, in conformitate cu care:

"Insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Impacarea partilor inlatura raspunderea penala".

Asa cum am aratat, abuzul de incredere, ca si furtul este o infractiune contra patrimoniului, deoarece prin savarsirea acestei infractiuni, un bun mobil este scos din patrimoniul unei persoane si trecut in stapanirea faptuitorului, aducandu-se astfel o vatamare a raporturilor sociale de ordin patrimoniale. Ceea ce caracterizeaza abuzul de incredere si prin aceasta il deosebeste esential de furt, este modul in care opereaza acest transfer patrimonial ilicit. Prin savarsirea infractiunii de furt, faptuitorul obtine ilicit detentia bunului pe acre il ia din posesia altei persoane fara, consimtamantul acesteia, pe cand cel ce comite infractiunea de abuz de incredere dobandeste in mod licit detentia, in temeiul unui raport juridic, dar ulterior, in mod abuziv, prin singura sa vointa, transforma, interverteste, aceasta simpla detentie intr-o stapanire deplina.

Dispozitiile din art. 213 cod penal incrimineaza sub denumirea de abuz de incredere fapta aceluia care, detinand cu orice titlu un bun mobil apartinand altuia, si-l insuseste sau dispune pe nedrept de el, ori refuza sa-l restituie. Asadar, pentru savarsirea acestei infractiuni este necesar in primul rand sa existe un raport juridic intre subiectul pasiv (victima) si subiectul activ (faptuitorul) in temeiul caruia acesta din urma dobandeste detentia bunului mobil si totodata are datoria sa-l pastreze, sa-l restituie la termenul si in conditiile stabilite ori sa-i dea destinatia indicata de cel de la care l-a primit.

Un astfel de raport juridic poate lua nastere din depozit, comodat, gaj, uzufruct, etc. Devenit detentor al bunului, faptuitorul interverteste in mod abuziv aceasta detentie intr-o stapanire deplina, comportandu-se ca si cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzand astfel de increderea celui ce i l-a predat.

De altfel, in aceasta consta in esenta abuzului de incredere prin care acesta se deosebeste de toate celelalte infractiuni contra patrimoniului.

Nu va fi deci savarsita infractiunea de abuz de incredere atunci cand, in temeiul raportului juridic existent intre parti, detinatorul bunului este indreptatit sa dispuna de bun, sa si-l insuseasca ori sa refuze restituirea. De asemenea nu vor fi intocmite conditiile pentru existenta abuzului de incredere si in situatia in care raportul juridic existent nu este de natura de a transmite detentia bunului celui caruia i s-a incredintat.

Uneori, chiar daca bunul se afla in mana unei persoane, aceasta situatie de fapt nu poate avea semnificatia unei detentii. De exemplu, meseriasul care efectueaza niste reparatii la domiciliu si i se preda materialul necesar, cel caruia i se incredinteaza de catre un calator bagajele pentru a i le urca in tren. Din aceste exemple rezulta ca raportul juridic in baza caruia bunul a ajuns in mana unei persoane mentionate mai sus, n-a putut avea ca efect transmiterea detentiei acelui bun, ci a crea doar posibilitatea contactului material al acestor persoane cu bunul respectiv, detentia ramanand tot aceluia care o avea si inainte de a fi luat nastere raportul juridic. Insusirea bunului in aceste conditii constituie furt, iar nu abuz de incredere.

Obiectul juridic generic al infractiunii de abuz de incredere il constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului, mai ales sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri si implicit sub aspectul obligatiei de a mentine pozitia fizica a bunului in cadrul patrimoniului, acesta facand parte din gaful general al creditorilor chirografi.

Obiectul juridic special . Prin incriminarea abuzului de incredere legiuitorul a urmarit sa asigure increderea pe care trebuie sa se bazeze relatiile sociale un caracter patrimonial, si prin aceasta, sa apere proprietatea asupra bunurilor mobile.

Astfel, obiectul juridic special al acestei infractiuni consta in relatiile sociale privind avutul personal sau particular, relatii care se statornicesc pe baza increderii ce si-o acorda persoanele intre care se stabilesc raporturi juridice patrimoniale privind transmiterea detentiei unor bunuri mobile. Abuzul de incredere prezinta pericol social, deoarece prin savarsirea unei astfel de infractiuni se submineaza tocmai aceasta incredere, fara de care nu s-ar putea stabili intre membrii societatii relatii de natura patrimoniala, desi viata iredereaza necesitatea statornicirii unor astfel de raporturi.

Obiectul material . Bunul mobil aflat in detentia faptuitorului si pe care aceasta, prin intervertirea detentiei, si l-a insusit ori a dispus de el pe nedrept sau refuza sa-l restituie, constituie obiect material al infractiunii de abuz de incredere.

Obiectul material se caracterizeaza, in primul rand, prin aceea ca nu poate fi decat un bun mobil. Bunul mobil, potrivit dispozitiilor din art. 213 cod penal, trebuie sa fie al unei alte persoane decat faptuitorul. Aceasta nu inseamna insa ca bunul trebuie sa apartina, sa fie proprietatea celui care l-a incredintat faptuitorului.

Sunt asimilate bunurilor mobile, putand constitui obiect material al infractiunii, bunurile imobile prin destinatia lor, precum si cele care sunt considerate astfel, datorita bunului la care sunt atasate. Sunt asimilate bunului mobil si inscrisurile de orice fel. Poate constitui obiect material al abuzului de incredere atat bunul cat si roadele acestuia, iar daca bunul a fost incredintat faptuitorului pentru a fi vandut, banii obtinuti prin vanzarea acestuia.[9]

Bunul mobil trebuie sa apartina altuia. Daca pana in momentul savarsirii faptei bunul trecuse in proprietatea faptuitorului, existenta infractiunii este exclusa.

De aceea, de cea mai mare insemnatate este stabilirea imprejurarii daca transferul de proprietate a avut loc sau nu.

Sub acest aspect, apare gresita, de exemplu, solutia potrivit careia nu constituie infractiunea de abuz de incredere fapta aceluia care, cumparand un autoturism, l-a instrainat, desi prin conventia de vanzare - cumparare se stipulase ca pana la plata integrala a pretului, cumparatorul ia in pastrare autovehiculul, fara a avea dreptul de a circula cu el. Intrucat, in speta, transferul de proprietate nu avusese loc, pana in momentul instrainarii vehiculului de catre cumparator, fapta constituie infractiune de abuz de incredere.

Poate constitui obiect material al abuzului de incredere si bunul asupra caruia faptuitorul are numai un drept de coproprietate, daca acel bun este indivizibil, sau plusul care depaseste cota sa parte, in cazul unui bun divizibil.

Bunul mobil apartinand altuia, trebuie sa fie detinut de faptuitor sub orice titlu. Daca bunul nu este detinut de faptuitor, ci se afla in detinerea altuia ori este un bun iesit fara voie din detinerea unei persoane, faptul nu constituie infractiunea de abuz de incredere, ci infractiunea de furt si respectiv, infractiunea de insusire a bunului gasit.

Detinerea cu orice titlu a bunului presupune existenta unui raport juridic patrimonial in baza caruia se transmite detentia acelui bun cu obligatia restituirii sau a unei anumite folosiri: de exemplu, bunul a fost dat faptuitorului in depozit, in gaj, i-a fost incredintat pentru transport, i-a fost imprumutat, etc.

Subiectul infractiunii de abuz de incredere

a)"Subiectul activ" al infractiunii de abuz de incredere poate fi orice persoana care, detinand un bun mobil al altuia, in temeiul unui raport juridic, schimba aceasta detentie si se comporta ca si cum ar fi proprietarul acelui bun.

b)"Subiectul pasiv" al acestei infractiuni este persoana care a incredintat bunul faptuitorului. Daca aceasta persoana nu este chiar proprietarul bunului, ci numai un posesor precar, el este subiect pasiv direct al infractiunii de abuz de incredere, iar proprietarul este subiect pasiv indirect.[10]

Subiect pasiv poate fi si o persoana juridica, chiar o organizatie obsteasca, daca bunul apartinand unei astfel de organizatii a fost incredintat de catre o persoana particulara faptuitorului, iar acesta nu a cunoscut aceasta imprejurare privind apartenenta bunului.

Latura obiectiva

Dispozitiile cuprinse in art. 213 cod penal pedepsind insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, incrimineaza conduita abuziva a faptuitorului care se realizeaza in aceste trei forme enumerate.

Deci, abuzul de incredere este o infractiune comisiva, cu continuturi alternative si care se realizeaza, din punct de vedere obiectiv, prin una din cele trei actiuni mentionate:

insusirea bunului;

dispunerea pe nedrept de acel bun;

refuzul de a-l restitui.

Conduita abuziva a faptuitorului reflecta tocmai intervertirea unei simple detineri a bunului intr-o stapanire deplina pe care faptuitorul in mod ilicit si-o atribuie. Abuzul de incredere este savarsit daca elementul material al infractiunii (actiunea incriminata) se realizeaza prin una din aceste forme.

"A insusi" un bun inseamna de a-l face al sau . Insusirea se realizeaza prin trecerea bunului in sfera de stapanire a faptuitorului care se erijeaza ca proprietar al acestuia. Cu alte cuvinte, in cazul insusirii, faptuitorului desi este numai detentor al bunului, se comporta fata de acesta ca si cum ar avea calitatea de proprietar.

Este necesar ca faptuitorului sa-si insuseasca in mod efectiv bunul; daca in cazul furtului, insusirea bunului constituie scopul urmarit de faptuitor prin savarsirea actiunii, in cazul abuzului de incredere insusirea bunului constituie chiar actiunea prin care se realizeaza infractiunea.

"A dispune" de un bun inseamna a face cu privire la acel bun acte pe care numai proprietarul bunului are dreptul sa le efectueze (de exemplu acte de dispozitie: vanzare, donatie, imprumut, etc.). Potrivit dispozitiilor art. 213 cod penal, actele prin care faptuitorul dispune de un bun mobil ce i s-a incredintat trebuie sa fie facute "pe nedrept", cu alte cuvinte raportul juridic in temeiul caruia faptuitorul detine bunul sa mu-l fi indreptatit la efectuarea lor. Un act de dispozitie se considera efectuat pe nedrept atunci cand efectuarea sa nu rezulta din titlul pe baza caruia era detinut bunul sau atunci cand faptuitorul nu a avut in acest sens incuviintarea ulterioara a persoanei care i-a incredintat acel bun (de exemplu, proprietarul a incredintat faptuitorului bunul pentru a-l transporta, iar acesta il vinde).

Textul legii cuprinde aceasta prevedere, intrucat detinatorul unui bun poate face astfel de acte atunci cand raportul juridic existent intre el si cel care i-a incredintat bunul ii confera un atare drept (de exemplu, sa foloseasca bunul, sa-l consume, sa-i aduca anumite transformari).

"Refuzul" de a restitui bunul poate rezulta in mod direct din declaratia facuta in acest sens de catre detinatorul bunului, ori in mod indirect de invocarea unor motive care in realitatea disimuleaza refuzul nejustificat de restituire al faptuitorului.

Actiunea privitoare la refuzul de a restitui trebuie sa fie certa; o simpla intarziere, o amanare de scurta durata, invocarea unei obiectii serioase nu echivaleaza cu un refuz.

Refuzul poate rezulta fie din ramanerea fara urmare a punerii in intarziere formal facute posesorului sau detentorului, fie din orice alta manifestare a acestuia care ar exprima vointa de a nu restitui. Oferirea unei restituiri partiale sau numai a bunului fara fructele cuvenite va constitui un refuz de a restitui ceea ce priveste diferenta obtinuta pe nedrept. Imposibilitatea nejustificata de a restitui, echivaleaza cu un refuz si constituie in acelasi timp o serioasa prezumptie ca posesorul sau detentorul a dispus anterior de bunul respectiv."

Asa cum am mentionat, refuzul de restituire consta in manifestarea de vointa a faptuitorului de a nu inapoia bunul care o-a fost incredintat; refuzul poate fi expres sau tacit.

In cazul refuzului expres, faptuitorul declara explicit ca nu intelege sa restituie bunul, iar in cazul refuzului tacit, faptuitorul nu face o asemenea declaratie, dar refuzul rezulta explicit din manifestarea acestuia (de exemplu sustine ca bunul a fost furat, distrus, etc.). Refuzul de restituire a bunului trebuie sa se intemeieze pe intentia faptuitorului de a si-l insusi. Nu este necesar ca acest refuz sa fie insotit de un act de dispozitie asupra bunului, deoarece simplul refuz nejustificat de restituire a bunului este suficient pentru existenta infractiunii.

Refuzul de restituire, ca act subsecvent, implica o cerere de restituire. In consecinta, daca refuzul faptuitorului nu a fost precedat de o cerere de restituire a bunului, nu se poate vorbi de un abuz de incredere. Este necesar ca refuzul de restituire a bunului sa aiba loc fata de proprietarul bunului, de mandatarul acestuia sau fata de acela de la care a fost primit, nu si fata de orice alta persoana care pretinde un drept asupra bunului respectiv.

"Urmarea imediata". Rezultatul conduitei abuzive a faptuitorului consta in trecerea bunului in sfera sa de stapanire, privind astfel subiectul pasiv, prin crearea acestei situatii de fapt, de posibilitatea exercitarii drepturilor pe care le avea in legatura cu bunul respectiv.

"Legatura de cauzalitate" intre actiunea infractorului si rezultatul acesteia este intrunita atunci cand urmarea imediata (situatia de fapt creata prin actiunea abuziva) este consecinta actiunii infractorului.

"Latura subiectiva". Actiunea faptuitorului, realizata in oricare din cele trei forme prevazute de articolul 213 cod penal, adica insusirea, dispunerea pe nedrept de bunul incredintat ori refuzul de a-l restitui, pentru a constitui element material al infractiunii de abuz de incredere, trebuie sa fie savarsita cu intentie, directa sau indirecta. Este necesar deci ca faptuitorul sa fi avut reprezentarea faptelor sale, si anume ca prin insusirea bunului ce i-a fost incredintat, ori dispunerea de acel bun sau refuzul de a-l restitui a creat o situatie de fapt in totala neconcordanta cu drepturile si cu obligatiile decurgand din raportul juridic in temeiul caruia a obtinut detentia acelui bun, punandu-l pe proprietarul acestuia in imposibilitatea de a-si exercita drepturile sale cu privire la acel bun si ca ii produce astfel o paguba, urmare a carei survenire o doreste. In lipsa intentiei fapta nu constituie infractiune.[12]

De aceea, nu va fi infractiune de abuz de incredere refuzul de restituire care este determinat de existenta intre parti a unor neintelegeri a caror rezolvare ar tine de dreptul civil.

In cazul refuzului va trebui sa se dovedeasca existenta intentiei frauduloase cu care se face intervertirea titlului in conformitate cu care se detinea bunul, caci nerestituirea s-ar putea datora altor cauze decat intentiei agentului de a trece bunul in stapanirea sa. In acest din urma caz, se poate initia un proces civil, dar nu unul pentru abuz de incredere.

In acest sens, in practica judiciara, s-a decis - de exemplu - ca nu constituie abuz de incredere refuzul de restituire determinat nu de intentia de a-si insusi bunul, ci de faptul ca intre parti sunt nerezolvate anumite neintelegeri cu caracter civil.[13] De asemenea, s-a decis ca nu comite un abuz de incredere, sotia care refuza sa restituie bunurile sotului ei, plecat de la domiciliu, dar nu pentru ca nu le-ar detine in baza unui titlu, asa cum s-a motivat decizia, ci datorita lipsei intentiei.

Intr-adevar, refuzul sotiei se explica prin aceea ca nu l-a considerat pe sotul ei ca proprietar unic al bunurilor, crezand ca ele fac parte din averea lor comuna.

"Formele infractiunii"

Tentativa, desi posibila in cazul abuzului de incredere, nu este pedepsita de lege. Oricum, tentativa abuzului de incredere ar fi greu de stabilit, deoarece faptuitorul, avand in detentia sa bunul, poate efectua in ascuns acte de executare si se poate defista oricand de el.

Consumarea Indiferent de modalitatea in care savarseste - insusire, dispunere pe nedrept ori refuz de restituire - abuzul de incredere este o infractiune instantanee.

Stabilirea momentului consumarii infractiunii de abuz de incredere prezinta interes si pentru determinarea persoanei vatamate, de a carei plangere este conditionata punerea in miscare a actiunii penale. Astfel, persoana vatamata, in cazul abuzului de incredere, este persoana in al carei patrimoniu se afla bunul in momentul consumarii infractiunii, chiar daca o alta persoana a incredintat acel bun faptuitorului.

"Sanctiunea" . Abuzul de incredere se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Pentru punerea in miscare a actiunii penale este necesara o plangere prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Termenul pentru introducerea plangerii prealabile se calculeaza din momentul in care partea vatamata a luat cunostinta de materializarea intentiei detentorului de a nu restitui bunul conform conventiei.

SOLUTII DIN PRACTICA JUDICIARA

Constituie abuz de incredere:

1." Fapta unuia dintre soti de a-si insusi sau de a dispune pe nedrept de un bun comun aflat in detentia sa exclusiva sau fapta unui concubin de a-si insusi din domiciliul comun un bun coproprietate a concubinilor"

Titlul ce sta la baza detentiei, in sensul art. 213, putand proveni nu numai dintr-un contract, cum se intampla cel mai adesea, dar si dintr-o dispozitie a legii, dintr-un act al unei autoritati sau chiar dintr-o situatie de fapt in baza careia se transmite stapanirea bunului, sotul, despartit in fapt, in a carei stapanire exclusiva se afla bunurile comune, poate fi socotit detentor precar, cu toate consecintele ce decurg din aceasta calitate, in caz de insusire a unora dintre ele.

O asemenea fapta va fi caracterizata ca abuz de incredere daca, bineinteles, nu exista vreo imprejurare care sa excluda negarea dreptului celuilalt sot asupra bunului 8de exemplu, necesitatea satisfacerii unor nevoi imediate).

Sub acest aspect este discutabila solutia citata. Refuzul sotului, detentor precar, in sensul de mai sus, de a restitui bunul aflat la domiciliul comun (si care putea sa constituie fie un bun al sotului solicitant, fie un bun comun) ar fi putut intocmi elementele infractiunii de abuz de incredere.

Mai greu este de a da aceeasi caracterizare juridica faptei unuia dintre concubini de a-si insusi unele bunuri asupra carora el si celalalt concubin au un drept de coproprietate si aflate in domiciliul in care ei locuiesc impreuna.

In acest caz, atata vreme cat bunurile respective se afla, in egala masura, si in stapanirea de fapt a persoanei vatamate, iar autorul nu are un titlu in sensul art. 213, nu s-ar putea recunoaste acestuia calitatea de detentor precar pentru ca fapta sa sa constituie abuz de incredere.

Fapta comisa in speta nu pare a avea caracter penal, fiind de natura civila.

2." Vanzarea unui apartament care constituia obiectul promisiunii de vanzare anterioare, catre o alta persoana, de la care faptuitorul a incasat pretul".[15]

Solutia ca din aceasta fapta reies elementele infractiunii de abuz de incredere este gresita, pentru ca obiectul material al abuzului de incredere poate fi numai un bun mobil al altuia, aflat cu orice titlu in detentia faptuitorului, iar actiunea constitutiva poate consta numai in insusirea, in dispunerea pe nedrept sau refuzul de restituire al acelui bun. In speta, insa, nimic din toate acestea; activitatea inculpatului a purtat asupra unui bun imobil, si nu s-a concretizat in nici una din actiunile mentionate mai sus (insusire, dispunere pe nedrept ori refuz de a inapoia).

Deci, prin simpla promisiune de vanzare initiala, chiar urmata de incasarea pretului, inculpatul nu a putut transmite insusi dreptul de proprietate asupra imobilului; astfel, ca prin instrainarea ulterioara a acestuia el nu a dispus de un bun al altuia, ci de propriul sau bun.

3." Insusirea unui animal pe care faptuitorul il avea in paza in baza unei conventii incheiate cu C.A.P. , ori pe care il detinea in baza unui contract pentru ingrasare[16]; sau folosirea in interesul propriu si fara autorizarea proprietarului, de catre un meserias particular, a autovehiculului persoanei vatamate, care ii fusese adus pentru vopsit. "

Solutia este susceptibila de obiectii. Din continutul deciziei nu rezulta careia din modalitatile normative ale abuzului de incredere i-a subsumat instanta fapta inculpatului, de a fi folosit, in interes propriu , fara autorizatia proprietarului, autovehiculul ce-i fusese incredintat de acesta pentru a-l vopsi. Este clar, insa, ca fapta n-a putut si decat aceea de dispunere pe nedrept.

A dispune de un bun pe nedrept inseamna a efectua, cu privire la acel bun, acte de dispozitie (instrainare, gajare, transformare, distrugere, consumare, etc) pe care, potrivit titlului aflat la baza detentiei si a insarcinarii primite de la proprietar sau posesor, detentorul nu era indrituit sa le efectueze. Simpla folosire a bunului - atunci cand nu s-a convenit interzicerea folosirii - nu constituie un act de dispunere pe nedrept. Intrucat, in speta, partile nu s-au inteles asupra unei asemenea interdictii, folosirea autoturismului de catre inculpat nu realizeaza continutul infractiunii de abuz de incredere, ci, in masura in care a produs o dauna, constituie o simpla fapta generatoare de raspundere civila.

Este de adaugat ca simpla absenta a autorizarii, de catre proprietar, ca inculpatul sa foloseasca autoturismul nu echivaleaza cu interzicerea autorizarii - care implica o manifestare de vointa expresa si neechivoca - si nu poate produce efectul acesteia, de a atribui folosirii caracterul unui act de dispozitie.

4."Daca in urma solicitarii bunului imprumutat partile au convenit asupra unei date de restituire, consumarea are loc la expirarea termenului astfel stabilit".

In cazul din speta[18], nu era nevoie, intr-adevar de o noua cerere formala a bunului pentru ca infractiunea sa se consume. Din moment ce detentorul a fost "somat" sa restituie bunul, si numai ca urmare a acestei somatii a obtinut o noua amanare in ce priveste predarea lui, consumarea infractiunii are loc automat la expirarea termenului acordat.

Detentorul a fost pus o data in intarziere, astfel ca neindeplinirea obligatiei de restituire la implinirea noului termen apare, in mod neechivoc, cu un refuz de a o executa.

5." Fapta unui functionar de a-si insusi sume de bani pe care le-a ridicat cu titlu de remuneratie a muncii pentru alte persoane,

cu care era coleg de serviciu, in temeiul unor imputerniciri primite din partea acestor persoane, nu intruneste elementele infractiunii de abuz de incredere in paguba avutului particular.[19]"

In situatia de mai sus, inculpatul nu poate fi considerat ca gestionarul sumelor pe care le-a insusit, ci este doar un simplu mandatar al colegilor sai de munca.

6."Insusirea unei persoane a unei sume de bani ce i-a fost incredintata de o alta persoana, care la randul sau o imprumutase, de la Casa de Ajutor Reciproc, pentru a face diverse cumparaturi pentru functionarii institutiei, unde cele doua persoane functionau, nu constituie infractiunea de delapidare, ci aceea de abuz de incredere in paguba avutului personal. Aceasta pentru ca, din momentul ridicarii de la Casa de ajutor reciproc, suma respectiva nu mai apartinea avutului obstesc.[20]

7. Nu exista infractiunea prevazuta de art. 213 daca inculpatul avea fata de proprietar o obligatie alternativa, stabilita judecatoreste - de a preda bunul in natura ori contravaloarea lui - si, pentru a se libera, el a ales cea de-a doua modalitate, refuzand restituirea bunului, sau daca refuzul de restituire se refera la un bun aflat la o alta persoana decat cea careia persoana vatamata i-a predat bunul.

In speta, instanta a constatat ca bunul (un libret CEC) se afla nu la fiul persoanei vatamate, caruia ii fusese incredintat de catre acesta, ci la sotia lui; or, intrucat intre detinatoarea libretului si persoana vatamata nu exista un raport juridic in sensul art. 213 - inculpata primind libretul de la sotul sau, - ea nu ar putea fi trasa la raspundere penala in baza acestui text.

Aceasta nu va putea impiedica, desigur, tragerea la raspunderea penala a detentorului initial al libretului (fiul persoanei vatamate) daca se va dovedi ca el a predat sotiei sale libretul spre a inlatura raspunderea penala de care era susceptibil in cazul in care ar fi refuzat el insusi restituirea, fapta sa va avea, in acest caz, caracterul unui act de dispozitie, pe nedrept, asupra libretului care nu-i apartinea, infractiunea de abuz de incredere consumandu-se in aceasta modalitate.

8."Daca actiunea constitutiva poarta asupra unor bunuri pe care persoana vatamata pretinde ca le-a incredintat in depozit faptuitorului, fara insa a fi incheiat un contract de depozit in forma scrisa (in acest caz instanta urmand a pronunta achitarea pentru inexistenta faptei)".[22]

In speta, inculpatul refuza sa restituie partii vatamate unele bunuri despre care ea pretinde ca i le-a incredintat in depozit - fara insa a fi incheiat in forma scrisa - iar el sustine ca ar fi un dar manual. Solutia de achitare se bazeaza pe argumentul ca, in lipsa unui contract scris de depozit, situatia premisa a abuzului de incredere - aflarea bunului, cu un titlu, in detentia faptuitorului - "nu este dovedita".

In combaterea solutiei s-a aratat ca dispozitiile art. 1597 cod civil, care cer - "ad probationem" - ca contractul de depozit sa fie incheiat in scris, nu fac inaplicabile celelalte reguli ale dreptului comun in materie de probe; ca atare, chiar si depozitul voluntar nu numai cel necesar, poate fi dovedit cu martori si prezumptii cand "creditorului nu i-a fost cu putinta a procura o dovada scrisa pentru obligatia ce pretinde." (art. 1198 Cod civil).Este tocmai situatia din speta, date fiind relatiile personale dintre inculpat si partea vatamata (aceasta din urma este matusa inculpatului si intretinuta de el).

In aceste conditii, instanta nu se putea limita la constatarea ca intre parti nu s-a incheiat un contract scris, ci trebuia sa se preocupe de administrarea altor probe.

In cazul in care nu s-ar fi putut dovedi existenta contractului de depozit, achitarea nu se putea pronunta pentru inexistenta faptei (fapta, refuzul de restituire, exista), ci pentru temeiul ca aceasta nu este prevazuta de legea penala (art. 10, litera b, Cod de procedura penala); in aceasta ipoteza instanta trebuia sa lase nesolutionata actiunea civila (art. 346 Cod de procedura penala), in timp ce achitarea pentru motivul ca fapta nu exista (art. 10 cod procedura penala) implica pronuntarea instantei asupra laturii civile (art. 346 alineat 3 Cod de procedura penala) si deci respingerea pretentiilor civile.