Comunicarea - mod de interrelationare umana - Relatiile publice experimenteaza cel mai bine acest modul de interrelationare

Comunicarea - mod de interrelationare umana - Relatiile publice experimenteaza cel mai bine acest modul de interrelationare

Omul comunica zilnic cu semenii sai: acasa, la locul de munca, in magazin, pe strada, etc. Mijlocul de comunicare cel mai des folosit este limbajul oral sau scris. Prin cuvinte comunicam ce stim sau aflam ce nu stim. Cuvintele sunt acelea care asigura interactiunea dintre oameni si fac posibila transmiterea experientei de la un individ la altul.

Informatia este notiunea fundamentala a informaticii si inseamna esenta semnelor si semnalelor care au o anumita semnificatie. Informatia, care in limbajul curent, semnifica stirea, cunostinte vaste, comunicarea poate fi orala, scrisa, audiovizuala, etc.

Cercetatorul american Paul T. Rankin a ajuns la concluzia ca omul comunica cu cei din jur aproximativ 70% din timpul sau activ. Acest procent ridicat pune in evidenta importanta crescanda a comunicarii nu numai la nivelul individului sau al grupurilor de oameni, ci si al natiunilor.

Numai omul poseda structura morfologica si functionala a creierului si a organelor articulatorii verbale si un anumit nivel al dezvoltarii functiilor intelectuale, pentru a putea imprima caracterul vocal si rational al mesajelor lingvistice, pentru ca limbajul verbal este incarcat intotdeauna cu un continut mintal.

Comunicarea umana nu poate exista in afara societatii si nici societatea in afara comunicarii. Limbajul nu poate fi rupt de gandire;    ar daca gandirea este individuala, vorbirea este sociala.

Noi transmitem mesaje prin viu grai, in scris, prin mimica, gesturi, atitudini si chiar prin simpla tacere. Aceste mesaje sunt receptate si decodificate de cei din jur.

Limbajul uman - care in lumea stiintei contemporane, devine cel mai important mijloc de relatie intre constiinta si realitatea obiectiva, instrument al cunoasterii, al creatiilor valorilor cultural-morale si al transformarii naturii - constituie unul dintre cele mai complexe fenomene psihosociale. El reprezinta actul fundamental de legitimare al omului si de situare a sa pe scara evolutiei si progresului materiei vii. Limbajul se realizeaza prin coordonarea unitara a unui complex de sisteme aferente. Transpus in termenii teoriei informatiei, limbajul este rezultatul activitatii unor organe de coordonare, care receptioneaza din exteriorul organismului o serie de semnale, le descifreaza continutul semantic si, pe baza acestora, elaboreaza semnale verbale, inteligibile.

Insusirea limbajului este o activitate care presupune un efort indelungat din partea individului. Aceasta, pentru ca tehnica de receptionare (limbajul expresiv) a comunicarii este una din priceperile omenesti cele mai complicate, pentru insusirea careia este nevoie, de multe ori, de un sir intreg de ani. Tinandu-se seama de dificultatea coordonarii miscarilor foarte fine ale aparatului fonoarticulator, un anumit procent al semenilor nostri nu reusesc sa stapaneasca tehnica vorbirii si de aceea prezinta tulburari de limbaj.

Tulburarile de limbaj se diferentiaza de particularitatile vorbirii individuale, acestea din urma reprezinta variatii in limitele normalului.

Conform definitiei Cosmovici, A., si Iacob, L., (Psihologie sociala, 1998), comunicarea este vazuta ca o relatie bazata pe o co-impartasirea unei semnificatii. In cadrul actului de comunicare, informatia este premisa absolut necesara, dar nu este si suficienta, pentru ca, daca apare neintelegerea informatiei si a cadrului relational care ii ghideaza si fixeaza sensul si semnificatia "starea de comunicare" se anuleaza.

Constantin Cucos (1996) percepe comunicarea pedagogica ca pe un complex multifazal si prin mai multe canale ale informatiilor intre doua entitati (indivizi sau grupuri) ce-si asuma simultan sau succesiv rolurile de emitatori si receptori. Comunicarea presupune, deci, o interactiune de tip feed-back, privind atat informatiile explicite, cat si cele adiacente.

Pe baza unui model personal al comunicarii, Tatiana Slama - Cazacu ne prezinta modificari de esenta fata de schema clasica a unei comunicari realizate prin obiecte fizice in cadrul telecomunicatiilor.

Aceasta schema realizata de Tatiana Slama - Cazacu reprezinta modelul comunicarii umane si reda reversibilitatea relatiilor (receptorul poate oricand sa devina emitator, ceea ce reprezinta esenta comunicarii: dialogul). Ceea ce se transmite intre parteneri nu este informatia, ci mesajul, care constituie de fapt un ambalaj codificat care contine informatia, dar trebuie obtinuta prin descifrarea mesajului. Mesajul poate fi perturbat, distorsionat in timpul comunicarii datorita factorilor din interior sau din exterior. Comunicarea are loc pe baza mecanismelor de codare, prin care o anumita informatie este transpusa intr-un sistem de semne si simboluri purtatoare de semnificatie: limba, mimica, gestica, semne, desene, etc. Codul este un sistem exterior partenerilor, dar si internalizat, constituind sistemul lingvistic individual. Codul este instrumentul cu valori virtuale ale comunicarii, el da posibilitatea de a se materializa informatia, de a o face sa circule si mai ales de a o decoda, a putea face sa coincida ceea ce emitatorul introduce in canal cu ceea ce se realizeaza la capatul receptor; el ofera baza comuna pentru intelegere. Inexistenta acestei baze comune face imposibila comunicarea.

EMITATOR DESTINATAR